Este binecunoscuta relatia dintre un stapan si cainele sau. Daca se intampla, din nefericire, ca stapanul sa plece sau sa dispara, cainele va continua sa il astepte ca si cum ar fi gata sa soseasca chiar in acel moment.
Un caz interesant s-a petrecut in Japonia, unde un caine obisnuia sa-si insoteasca stapanul in fiecare dimineata si seara, pana la gara din localitate. Dimineata il conducea, iar seara, cand trenul sosea, venea inaintea lui si il astepta.
In urma unui accident stapanul a murit. Cainele insa a continuat sa-si astepte stapanul. In fiecare seara mergea la gara, astepta aproximativ o ora, apoi se intorcea acasa. Lucrul acesta l-a facut timp de zece ani, pana a imbatranit de tot si n-a mai putut sa se miste.
Chiar si atunci, intorcea capul spre poarta sa vada daca nu va veni stapanul.Atitudinea acestui caine a impresionat autoritatile japoneze care i-au ridicat o mica statuie si au amplasat-o in cateva scoli.
................................
Si noi avem un Stapin. El este in ceruri. Trebuie doar sa ne ridicam privirea...Ma intreb pe mine cit de credincioasa sint Stapinului meu...
3 comments:
Faina imagine...de multe ori ne luam privirea, ca si cind stapinul lumii acesteia este mai atragator....
...prea de multe ori...asa am simtit si eu.
Pace
Ma bucur ca am ajuns pe blogul dvs. si va felicit pentru munca pe care o depuneti aici.
Am inceput si eu sa scriu un blog si anul acesta scriu un devotional zilnic pe marginea planului de citire a Scripturii intr-un an. M-as bucura daca ati arunca o privire peste el si daca ati decide, daca il considerati vrednic, sa ma ajutati un pic cu promovarea lui (trecere reciproca la blogroll, promovare prin banner).
Fiti binecuvantata.
http://ganditorul.wordpress.com
Post a Comment