NU MA TEM...CA TATA FLUIERA!!!

Din "Life is like that"
de Glen "Tex" Evans
tradus Rodica Botan


Cind am fost student am locuit in parsonage la o minunata Biserica Metodista intr-o comunitate linistita, unde sotia mea si cu mine aveam grija de biserica. Am petrecut acolo 3 ani frumosi, si poate unii pastori vor intelege… ca nici-o alta biserica nu este asa de magnifica si de remarcabila ca prima biserica pastorita.

Aceasta biserica nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni si prietenosi si saritori unul cu altul si cu vecinii lor si bineinteles cu pastorul si sotia lui.

Una alt lucru la biserica asta care merita mentionat si recunoscut, era invatatorul de la scoala de duminica pentru adulti…eu zic ca e un sfint baptist pe numele lui T.T. Gentry. El era un profesor pensionat din Oklahoma si era indragostit de viata. Sint absolut convins ca elevii care au avut norocul sa-l aiba de profesor s-au gasit a fi binecuvintati in mai multe feluri decit pot eu sa numar.

Fratele Gentry iubea pamintul si creaturile padurii - pasari si albine si iepuri si veverite - aproape tot atit de mult cit iubea oamenii. O alta alegere in dragoste i-a fost poezia. Fratele Gentry putea sa recite strofe de poezii cu orele. Cea mai mare parte din poezia care o recita era de autori englezi dar si de americani mai de inceputuri, bineinteles, nu moderna. Poetul lui favorit era Longfellow. Putea sa-l recite pe acest poet pentru un timp indelungat dar , dupa ce ajungea la unele pasaje frumoase si care il miscau pe dinauntru…fratele nostru Gentry se oprea emotionat si nu mai putea continua… Cind ajungea la cite un vers cu o viziune deosebita cum ar fi versul ”A voice fell, like a falling star, [said} Excelsior!”, fratele Gentry nu-si mai putea controla lacrimile din cauza frumusetii si puterii pe care versurile o aveau asupra lui.

Am spus toate astea ca sa va explic ce fel de om era el. Intr-o zi, vorbeam cu un tip care locuia mai sus pe aceeasi strada cu el si imi zice: ”Tex, te-ai dus vreodata acasa la fratele Gentry pe ziua?” L-am asigurat ca da, m-am dus si el mi-a zis…”Ai observat ca are pomi fructiferi, meri mai ales si albine si o gradina de trandafiri, si o gradina de vegetale si apoi o alta gradina de flori?” Cind l-am asigurat ca am bagat toate astea de seama, mi-a pus o alta intrebare…”ai observat si faptul ca nu conteaza ce face, ca este in gradina de trandafiri, sau are grija de albine, sau in livada de pomi…nu conteaza ce…totdeauna fluiera?” Am stat si m-am gindit si da…am observat si eu ca fluiera tot timpul…

Apoi prietenul meu mi-a amintit ca de fapt fratele Gentry nici nu fluiera o melodie. Numai asa, fluiera tare cu un sunet constant si schimba doar tonul de la o inaltime la alta ca si cind ar vrea sa dea o varietate fluieratului, sau poate sa exerseze? Apoi mi-a mai pus o intrebare…”Stii cumva de ce fluiera asa?” A trebuit sa admit ca nu stiu de ce…si nici n-aveam vreo idee; dar el a avut o sugestie pentru mine. “Data viitoare cind te duci pe acolo, si il auzi ca fluiera, uita-te pe terasa din fata casei si ai sa vezi de ce fluiera fratele Gentry.”

Acuma, abia asteptam sa ma duc . Martia am venit mai repede ca de obicei de la Universitate, mi-am parcat masina si i-am spus sotiei ca trebuie sa ma duc sa-l vad pe fratele Gentry cu o oarecare treaba. Si m-am dus.

M-am grabit sa ajung la el, curios si chiar inainte de a intra pe proprietatea lui i-am auzit fluieratul ce venea din gradina de trandafiri, asa ca de obicei, incet dar cu ton firm schimbind doar inaltimea sunetului pe care-l fluiera… dar fluierind constant… Cind m-am apropiat fratele Gentry se uita la mine, a facut o pauza, a ridicat mina si mi-a zis” Vino sa-ti dau un trandafir.” Avea in miini niste manusi aspre, si niste foarfece de gradinarit in mina si curata trandafirii. Am pasit mai aproape de el, l-am salutat cu politete si l-am intrebat cum o mai duce , dar ochii mi s-au indreptat catre terasa din fata casei.

Acolo, pe terasa statea Doamna Gentry. Ea era intr-un scaun pe roti si era oarba. Fratele Gentry fluiera pentru sotia sa. Ca s-o lase sa stie ca este prin imprejurimi, ca nu este singura. Vroia ca ea sa stie ca n-a uitat de ea si ca nu o parasise, ca este la dispozitia ei si ca va veni curind linga ea.

M-am dus acasa de la acea intilnire fiind imbogatit in sufletul meu in mod considerabil. Vazusem ceva nemaipomenit de frumos, adevarat si valoros. Si mi-am zis “Dumnezeu este exact asa. El ne stie , stie cum sintem si este ingrijorat pentru noi. El este pe aproape pentru copii Lui si nu-I va parasii niciodata. Tatal nostru nu ne va parasi, si va venii la noi cind avem nevoie de El.”

N-am sa lungesc cu aplicatiile pentru acest adevar minunat. Comentez doar faptul ca sint mereu surprins de oamenii care sint atita de ocupati sa se tot vaite si sa se ingrijoreze si sa se lamenteze, cind sint doar la un pas de credinta lor…la un pas de niste resurse care nici nu pot fii cintarite, la un pas de dragostea Lui Dumnezeu si de Lumina Lui, la un pas de putere si la un pas de speranta.
As vrea sa va amintesc ca nu sinteti singuri, ca sinteti iubiti. Tatal nostru stie. Tatal nostru este interesat de starea ta.

Tatal nostru nu va pleca si nu ne va lasa singuri. Nu vom fi uitati…El va veni curind.

Asa ca , pornind in aventura noii zile, am putea spune” Poate ziua va fi o zi mai grea…dar undeva pe aproape, Tatal nostru din Ceruri fluiera…ca noi sa-L auzim.”

BATRINA DOAMNA CONSTIINTA...

de Glenn Tex Evans
tradus Rodica Botan

La mine acasa, in partea de Est a Texasului, cind am fost doar un baietel, duceam lipsa de tare multe lucruri. Deseori nu aveam nici mincare suficienta. N-am avut niciodata haine prea grozave, sau casa nu era cine stie ce si nici doctori nu erau prin imprejurimi.

Si cu toate astea am avut citeva lucruri care au fost foarte bune pentru noi. Si dintre ele, cel mai important este acela ca am avut niste parinti devotati. Mama si tatal meu cred ca au fost toata viata indragostiti unul de altul… din momentul cind s-au intilnit prima data si pina la sfirsit.

Parintii mei nu cred ca au avut prea multa educatie. Banuiesc ca s-au dus la scoala poate pina la clasa a opta, dar cu siguranta nu mai departe de atita. Singura scoala unde au mers a fost una din scolile alea care are o singura camera, care erau pe atunci in Texas. Dar am fost intotdeauna placut surprins cit de multa muzica si poezie cunosteau. Si se pricepeau destul de bine si la matematica. Tatal meu in mod special era un om care lucra foarte mult.

Mama, desi nu avea multa educatie era isteata, si plina de compasiune. Isi adora copiii si a lasat impresii de neuitat in sufletul fiecaruia dintre noi.

Intr-o zi, cind eram doar un baietel, mama imi dadu un moment de atentie special. Nu era ceva neobisnuit la ea ca sa stea jos si in liniste sa impartaseasca unele lucruri doar cu unul din copiii ei. Citeodata ne povestea de zilele cind ea era doar o fetita sau ne povestea de calatorii care au trecut pe acolo si cite capete de vaci aveau in turma sau povesteam ce o sa punem in gradina in anul care vine. De cite ori avea citeva minute libere, se aseza jos cu cite unul dintre noi si isi petrecea ceva timp vorbind cu noi…si aceste momente au ramas in memoria noastra nesterse.

Si cum va spuneam, s-a asezat intr-o zi linga mine si mi-a zis…”Glen, tu sa stii ca ai inauntrul tau o batrinica mica!”. A fost suficient remarca asta sa-mi fure toata atentia. Si imaginatia mea a urmat-o apoi cu fiecare cuvint pe care l-a spus.

“Inauntrul tau, este o batrinica tare mica… pe care o s-o numim… doamna Constiinta. Aceasta mititica batrinica, Doamna Constiinta, traieste in apropiere de inima ta, inauntrul tau, tot timpul. Cind faci ceva rau, cind minti sau te comporti ca un las, stii ce face Doamna Constiinta? Isi pune fata in miini uite, asa cum fac eu acuma, si plinge.” Si mama si-a pus fata in miini si mi-a demonstrat cum plinge batrina Doamna Constiinta, de fiecare data cind eu fac ceva rau.

Apoi, cu un ton schimbat…”dar stii ce face Doamna Constiinta de cite ori esti curajos si te porti cu bunatate si spui adevarul? Lasa-ma sa-ti spun eu ce face Doamna Constiinta. Cind esti curajos si bun si spui adevarul, Doamna Constiinta danseaza …isi ridica miinile in sus si se roteste uite asa de bucurie…”

Mama mea mi-a spus povestea asta cu mai bine de 50 de ani in urma, cind inca eram doar un baietel. Cu toate astea imaginea ce mi-a creat-o atunci inca este vie in mintea mea si astazi. Pot si acuma sa o vad pe Doamna Constiinta. Nu e mai inalta de 6 inch. Nu este imbracata in haine moderne, ci intr-o rochie de tara de culoare maro, exact asa cum era rochia mamei mele.

Pot sa marturisesc ca am vazut-o de citeva ori pe Doamna Constiinta punindu-si fata in miini, plingind. Sint sigura ca aparitia ei a fost datorata invataturilor ce le-am primit de la mama mea. Pot de asemenea sa va spun ca am vazut-o pe Doamna Constiinta si cu miinile in sus dansind…in bataia vintului rotindu-se si iar rotindu-se…Si dansul ei a fost inspirat de ceva curajos si drept, si bun, si adevarat…

Parintii, si profesorii, si psihologii pot analiza povestea asta…dar eu am vrut sa impartasesc acest aspect al vietii mele cu voi. Pentru ca si astazi inca pot sa o vad adesea pe Doamna Constiinta dansind cu miinile in sus sau stringindu-se si ascunzindu-si fata in miini cu parere de rau plingind…in functie de actiunile mele.

“Cine are urechi de auzit, sa auda.”