PRIMA ZI DIN AN... 2017

     Prima zi din an... un fel de liniste de dupa harmalaie s-a asternut peste oras. Nu prea multe masini pe strada... n-am auzit nici sirena politiei sau a ambulantei. Oamenii-s obositi dupa petrecere... Dar nu toti sunt obositi de petreceri... unii-s obositi de ce s-a petrecut in viata lor fara ca ei sa provoace ceva.
     De joi, fata mea cea mare este in spital cu sotul ei. Rinichii lui Emanuel nu mai functioneaza si a trebuit sa ii faca astazi operatie sa ii poata incepe dializa. Multa suferinta... prea multa. Ma simt neputincioasa. As vrea sa pot sa o ajut. Sunt departe... un drum de 12 ore de condus intre noi... si apoi ce as putea sa fac decit sa stau ca prietenii lui Iov linga ei si sa privesc si sa aud durerea... Da... si sa ma rog!
     Cita durere este pe pamint! Am citit ca anul care a trecut a avut cele mai multe martiraje ale crestinilor din istoria omenirii. Pe internet sunt multe articole zilnic. M-am obisnuit cu ele si peste unele trec repede, ca deja imi deranjeaza existenta. Iara a decapitat ISIS ceva crestini, iara s-au vindut sclave ceva fete crestine, iara au omorit copii... Am devenit reci si indiferenti... Nepasarea cred ca este starea aceea cind nici nu suntem calzi pentru Christos, nici reci... si scrie ca acesti indivizi vor fi "scuipati"... afara. "Afara" iara nu este un termen bun, pentru ca "afara" este plinsul si scrisnirea dintilor...
     Ma intreb de una singura acuma daca sa ma simt binecuvintata ca inca nu sufar pentru Christos sau sa ma simt bolnava spiritual, sa ma simt scuipata afara din cauza nepasarii. Desi sunt la distanta de copiii mei, durerea lor este si durerea mea si as vrea sa ii pot ajuta. Gindurile nu-mi pot sta departe de acel spital in care se afla ei acuma. Cum dar este atita suferinta in lume, si noi ne putem inca felicita si bucura de sarbatori, cind fratii nostri trec prin situatii neinchipuit de grele?
     Intrebari fara raspunsuri. Sau poate intrebari la care trebuie sa le raspundem personal. Un lucru stiu ca este la indemina oricui, oricind, oriunde. Si nu este un lucru mic. Este unul important si de efect. Rugaciunea. Va rog dar sa va rugati pentru cei ce sufera... si daca se poate si pentru Laura si Emanuel. Va ramin datoare...

DOMNUL A AUZIT...

Acum citeva ore le ceream citirorilor mei sa se roage pentru tatal meu. Acuma va scriu sa va multumesc. A iesit din operatie, inca este sub anestezie, dar doctorul a iesit din sala si ne-a spus ca tumoarea nu este canceroasa si ca, din punctul lui de vedere, odata ce trece perioada grea de dupa operatie, tati va fi bine.

Stim ca rinichii lui sunt in stagiul cinci... dar de asemenea stim ca Dumnezeu are planurile Lui si nu Se ia dupa observatiile noastre, oricit ar fi ele de exacte. Inainte de operatie, tati era vesel si angajat in discutii ca intotdeauna si sper sa isi revina in citeva zile, sa discutam iar politica, mai ales ca scena mondiala este destul de framintata.

Si acum ca v-am spus bucuria noastra, am sa va spun ca cei care sunt cu faradegea iertata si cu pacatul acoperit sunt numiti de Domnul "neprihaniti". Cititi Psalmul 32 daca nu ma credeti. Iar urmatorul Psalm,  Psalmul 33 incepe asa..."Neprihanitilor, bucurati-va in Domnul! Oamenilor fara prihana le sade bine cintarea de lauda."

Asa ca... dati tonul, va rog!... Sa inceapa cintarea de lauda!

DOMNUL AUDE...

Astazi la ora 2:00, tatal meu va fi operat de tumoare la prostata. Ii rog pe cititorii mei care binevoiesc sa se roage impreuna cu noi pentru tatal meu - si ca voia Domnului sa se faca in viata lui... atit fizic, cit si spiritual.

Tati nu este pe mina doctorilor, el este in mina Domnului. Ne rugam ca zilele sa-i fie usoare si suferinta cit mai putina. Viata vine de la El si pina acum El i-a daruit zile, si atunci cind doctorii aveau indoieli - asa ca... ne plecam in fata lui Dumnezeu cu multumiri si cereri si credem ca El ne asculta si ne ajuta sa trecem si prin aceasta vale. In El este biruinta!

"Cind striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui." Psalm 34:6

Astazi...inca nu s-a intimplat nimic ...

     Astazi...nu s-a intimplat nimic...inca. Deci...

"Nu va mai ginditi la ce a fost mai inainte, si nu va mai uitati la cele vechi! Iata voi face ceva nou, si-i gata sa se intimple: sa nu-l cunoasteti voi oare? Voi face un drum prin pustie, si riuri in locuri secetoase." Isaia 43:18-19
   
     Asa le vorbea Domnul evreilor odata si asa ne poate vorbi si noua daca vrem sa ascultam. De ce?





     "De aceea, pentruca ai pret in ochii Mei, pentruca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta. Nu te teme de nimic caci eu sint cu tine..."Isaia 43:4-5a
 
      Si a dat...A dat chiar mai mult pentru noi. A dat pe Fiul Sau...Ne mai incearca inca indoiala?

ZORELELE sau GLORIA DIMINETII...

     Ce aproape este uneori rapunsul la intrebari...poate fi chiar in fata ochilor nostrii dar nu-l vedem. Ce usor ne ofilim...ce usor ne pierdem forma. Ma uitam azi dimineata la zorelele de pe gard...am zorele de vreo trei culori. Dimineata in racoarea zilei au o forma minunata...niste cupe colorate perfecte...de o culoare vibranta ...vioaie flori, indreptindu-se indraznete pe cordite subtirele cu frunze in forma de inima. Dar cum da caldura zilei de ele...se string si se chircesc intr-o forma ce numai placuta nu este. Inimioarele lor - frunzele lor care le hranesc sint la fel de sensibile ca si florile. Pe jos este plin de frunze uscate.
     Nu asa sintem si noi? Ca si zorelele. Americanii le spun "Morning Glory"( gloria diminetii) pentruca nu sint in toata gloria lor decit dimineata. Ma simt ca o floare din astea prapadite care am culoare, am forma dar numai pentru putin timp...si cum da un pic de caldura si cum nu-mi convine ceva...ma chircesc de nu-mi mai gasesti forma.

   Exista insa o sursa de viata care poate mentine si poate reinoi pina si viata acestei flori fragile. Apa. Si exista o sursa de putere din care zilnic ne putem hranii ca sa ne revenim ...sa devenim ceea ce am fost initial creati sa fim...o glorie a diminetii ...
 





 Am citit articolul de pe linkul de mai jos si din persoana din stinga cu bastonul in mina, m-am transformat pentru o vreme in umbra din dreapta. Dar nu uitati...nu sint mai vrednica decit zorelele...



http://maiexistaosansa.blogspot.com/2012/09/hrana-ta-zilnica_30.html#comment-form

CRED...

"Cred ca exista soare si atunci cind soarele nu straluceste pe cer. Cred ca exista dragoste si atunci cind sint singur. Cred in Dumnezeu si atunci cind nu-mi vorbeste".

Inscriptie gasita pe peretele unei pivnite unde s-au ascuns evreii in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial in Cologne, Germania

CERERI CU MULTUMIRI...

"...Invioreaza-ne iarasi, si vom chema Numele Tau. Doamne, Dumnezeul ostirilor, ridica-ne iaras! Fa sa straluceasca Fata Ta, si vom fi scapati!" Psalm 80:18b-19

MA DUC LA...INTILNIRE!

   Cu cine? Cu El...Nu stii cine-i El? El este Cel care a spus "Eu sint Cel ce sint!". Pentruca noi toti oamenii am fost, sintem si vom fi...undeva, ceva, cindva. Dar El, Dumnezeu Tata, Fiu si Duh Sfint este in veci ...El este inceputul si sfirsitul, Alfa si Omega.

    Am mai stabilit si alta data faptul ca religia nu ne duce in cer - ci relatia pe care o avem cu Christos. Oamenii dau copiilor lor religie - dar nu le pot da o relatie - pe aia trebuie sa si-o faca singuri ...Sint oameni care cred ca daca si-au botezat copiii la o anumita religie cu asta au rezolvat problema spirituala. Sint altii care cred ca daca s-au botezat ei- la indiferent care religie- asta le asigura mintuirea . Dar nu-i  adevarat! Asa cum o diploma de inginer sau de doctor nu te poate face inginer sau doctor ...In Romania am auzit ca poti sa Iti cumperi si asa ceva- numai ca fara cunostiintele necesare...nu ESTI 'mnica . Iar ca sa acumulezi cunostiinte iti trebuie sa studiezi pentru o perioada. Iti trebuie experienta in mediul respectiv.      
     Ca sa avem o relatie cu Christos- relatie care ne asigura intrarea in Cerul Lui, in locul pregatit de El, avem nevoie de o relatie intima cu El. Nu este suficient sa crezi ca exista Dumnezeu- ca si dracii cred- nici ei nu sint atei. Nu numai cred dar se si infioara si tremura in fata Lui si il roaga sa nu-i trimita in adincuri. Nu este suficient nici sa stim despre El...ca si dracii stiu asta - deci si acolo nu putem sa fim mai buni ca si incornoratii. Ne trebuie o relatie personala cu Christos...nu una de grup...
     Si sa fim acuma sinceri, unii dintre noi asta avem. O relatie de grup. Ne ducem la biserica, mai avem citeva grupulete de surori, frati, tineri, etc la care participam pentru ceva stidiu Biblic , mai facem cite o binefacere mai ales daca ne merge vestea ca sintem buni la suflet...nu-i asa? Dar relatie cu El? Avem doar una de grup.
    Sint subiecte de care mi-e mai greu sa vorbesc dar ce mai incolo si incoace...am fost si eu tinara si am trecut prin viata. Amintitiva de perioada cind ati fost indragostiti de aceea persoana minunata a carei prezenta ati dorit-o...cum? In grup? Nicidecum...cred ca si voi ati vrut sa stati singuri de vorba cu aceea persoana...sa aflati mai multe despre ea...sa ii spuneti cit mai multe despre voi...
    Uite acuma inteleg ce inseamna o astfel de relatie...doar ca intelegind ceva nu mi-ajuta la nimic. E cam tot atita de valoroasa intelegerea mea cit ar fi de valoroasa o diploma cumparata din Romania...una de Doctor Docent Ing, sau mai stiu eu ce alta diploma.
     Va veni o zi, cind ne vom afla intr-adevar intr-o mare multime. Si atunci vom dori cu tot dinadinsul ca acest Isus care va veni pe nori sa-si ia pe ai Sai acasa...sa ne recunoasca pe nume. Atunci nu va chema la El Biserica Nr 1 din orasul X...ci ne va chema pe nume pe fiecare. Si cum sa-mi stie numele daca nu am fost cu El la o intilnire...niciodata?
     V-am spus si voua asa cum am auzit eu astazi- sau cum am inteles si am luat pentru mine. Vom fi cu totii vinovati daca am inteles, am agreeat dar nu ne-am conformat. Doamne fereste sa vina ceasul acela si sa fim inca niste necunoscuti in marea multime de oameni speriati care isi asteapta judecata...Doamne fereste!

MI-E DOR DE VESNICIE...

Aseara m-am dus la culcare la 6:45. Nu ma mai intrebati de ce, ca sint sigura ca stiti ce-i oboseala. Exista insa tot felul de oboseli. Cea fizica nu este oboseala cea mai grea. Dar daca ai o oboseala psihica…atunci esti si mai aranjat ca nici statul in pat nu iti foloseste la nimic. Pot fi si amindoua…De oboseala fizica poti scapa usor daca te odihnesti si daca dormi. De cealalta oboseala insa e mai greu sa scapi- pentruca ai nevoie de o usurare si pace si acceptare si mingaiere si speranta…Si se complica lucrurile. Uneori insa pina si mintea refuza sa se mai gindeasca si treci intr-o stare ca de coma…

     Imi place versetul…”Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si va voi da odihna vesnica”. Asta promisiune!

     Aseara intinsa in pat mi-am facut o lista in minte cu lucrurile de care am sa scap cind ajung la “odihna vesnica”. Si serios daca stiu care este primul ca prioritate. Dar sa iau citeva la rind….

 -Boala. Puteti sa va imaginati o lume in care sa nu fie boala? Sa nu te doara nimic, niciodata. Sa nu-l doara nimic pe copilul tau, fratele tau parintele tau…prieten, cunoscut? O lume fara spitale? Cred ca as fi in al noulea cer…hei…poate chiar acolo am sa fiu cind n-or mai fi spitale!!!

-Moarte. Va puteti imagina sa-i aveti pe toti cei dragi in jurul vostru pentru eternitate?…Sa nu te mai ingrijorezi ca batrinelul de taticu sau batrinica de mamica sau bunica mai au doar putin de trait. Sa nu agonizezi ca-ti pierzi tovarasul de viata…sau pe oricine altcineva? Sa nu mai fie mortuary si nici cimitir- in loc de cimitir sa fie un parc cu lebede…si banci pentru bunicii care vor sa-si plimbe nepoteii…Si in loc de mortuary sa fie fabrica de ciocolata sau o noua cafenea…

- Nevoi. Sa nu mai existe nevoi de nici un fel…financiare…alea par sa fie la ordinea zilei. Poate ca nu va mai fi nevoie de mijloc de transport- si nu mai trebuie masina. Nici sa-ti procuri benzina si sa platesti o mina si un picior ca sa-ti umplii rezervorul…Cum ar fi sa nu mai avem durerea asta pe cap?

- Cum ar fi sa nu ne mai ingrijoram de educatia copiilor nostrii sau (si) ce prostii o sa mai faca? – Dar daca iau o decizie proasta, dar daca refuza harul Lui Christos si se duc in iad? Sa ii stim asigurati pentru eternitate; sa ii stim in perfecta stare de sanatate atit fizica cit si spirituala? Dar nepotii? Te gindesti ca pleci inaintea lor si nu esti sigur daca au devenit copiii Domnului sau i-a furat lumea?

…Si lista continua…Si am stat asa si am asteptat sa se lase seara peste gindurile mele. Nu-mi pot nici imagina o lume lipsita de toate aceste necazuri si nemultumiri care ne plaguiesc viata de zi cu zi…

    Poate perspectiva mea e diferita. Datorita accidentului pe care l-am avut am simtit in nari mirosul mortii…m-am infiorat...si n-am mai putut sa uit - am simtit existenta eternitatii pentru citeva secunde pamintesti, si de-atunci imi fac deciziile de zi cu zi altfel. Nu pot ignora faptul ca daca iau un imprumut de la banca de pilda, trebuie sa ma uit la citi ani de viata as putea sa mai am ( daca nu se intimpla ceva neprevazut) si sa-mi fac socotelile pe 15- 20 de ani nu ca si cind as trai inca 100 de ani- ca socoteala aia nu este realista. Merita sa faci anumite schimbari pentru inca 20 de ani care (daca ) ii ma ai de trait? Dar cum ar fi sa sti ca poti sa te intinzi in viitor cu planurile cit vrei…ca este un timp nelimitat la dispozitia ta? Cum ar fi? As vrea sa gasesc un loc de casa pentru eternitate…cu un piriu sa treaca pe acolo si multi pomi fructiferi…si am sa construiesc o masa mare afara sub un umbrar unde sa primesc pe toti cei care vor sa ma viziteze…si am sa fac oale…oale de pamint. Chiar daca pamint n-o sa mai existe, o sa gasesc eu ceva material in cer care sa semene cu lutul…sa fac oale…La Buna mea o sa-i placa grozav sa-i fac un ulcior…un ulcior in care sa tina apa vietii…O sa locuim impreuna…sint sigura…

     Imi face bine sa ma gindesc asa la viitor…Exista dincolo o lume pe care n-o cunoastem. Eu am raportat-o la elemente de aici ca nu am cum sa stiu detalii de dincolo. Cele pe care le stiu sint putine. Mintea noastra nu poate pricepe minunatiile si frumusetile pe care Domnul Isus le pregateste pentru Mireasa Lui…care sintem noi, cei care-L iubim si-L asteptam. Ma gindesc ca acolo sint chiar mai multe culori decit cunoastem aici…si mie mi-s asa de dragi culorile…imi place sa ma joc cu ele…ori de pictez, ori de decorez sau cos ceva…imi da satisfactie sa pun culori si forme intr-o ordine dezordonata dar care sa placa ochiului . Ma opresc aici, ca altfel o sa ziceti ca am o imaginatie bolnava. Si chiar este…este bolnava de dor. Cred ca mi-e dor de vesnicie…

EL NU VA INGADUI SA TI SE CLATINE PICIORUL...

     Am primit un comentariu de la o prietena din Tirgu Jiu, care ca si mine trece prin vale. Incercind sa o mingai spunindu-i sa nu treaca singura prin vale ci sa intinda mina si sa-L apuce pe Domnul ei de mina, pina trece de intunecimea acestei vai, mi-a venit un gind anume care mi se pare tare interesant.
     Trecem adesea prin depresii. Stiu ca nu sint singura care trece prin astfel de stari. Sint grele aceste depresii pentruca te simti deodata izolat si nu mai vezi nimic in jur. Daca numai un strop de speranta apare de undeva, ca si o raza de lumina, ea face schimbari rapide...si inveseleste si clarifica si stabilizeaza situatia.
     De unde vin starile astea de intunecime insa? Cu regret trebuie sa recunosc ca uneori este intuneric doar pentru faptul ca umblam cu ochii inchisi. Nu...nu e vorba de ochii fizici, pentruca nu ei produc depresia, oricum. Este vorba despre ochii spirituali pe care ii tinem inchisi si atunci nu mai putem sa vedem slava Lui Dumnezeu si lucrarea minunata a miinilor Sale...si deci nu putem sa vedem interventia Sa in viata noastra. Poate ca sintem lesinati de o sete launtrica teribila...si sintem chiar linga izvor...dar cu ochii inchisi cum sa-l vedem?
     Doamne, deschide-mi ochii mintii si ai inimii ca sa Te vad pe Tine si sa nu-mi mai fie frica...si sa nu mai bijbii...Ajuta-ma sa "imi ridic ochii spre munti" si sa aflu ca "ajutorul vine de la Domnul care a facut cerurile si pamintul". El Cel care "nu dormiteaza si nici nu doarme". Ajuta-ma sa vad ca esti atit de aroape cit este "umbra mea pe mina mea cea dreapta"...si fa-ma sa zimbesc si sa vad ridicolul in care m-a tinut lipsa mea de credinta. Prefer sa fiu ridicola decit sa stau in depresie...
     Si pentru Elena din Tirgu Jiu si alte Elene de prin tara Roamaneasca..."El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul" niciodata.

CAUTIND DUPA RASPUNSURI...CIND ELE EXISTAU INCA DINAINTE DE A SE FI NASCUT INTREBARILE...

     Sint multe lucruri pe care nu le inteleg pe lumea asta. Sint sigura ca exista raspunsuri la toate intrebarile pe care le avem; doar ca pentru unele raspunsuri va trebui sa asteptam pina cind il vom vedea pe Dumnezeu si pina cind vom primi un nou trup cu noi atribute si caracteristici si o minte nou nouta si curata cu care sa putem pricepe mai bine...
     Uite nu inteleg de pilda de ce durerea ne apropie de El...si cum de bucuria ne indeparteaza. S-ar putea sa... experimentam o bucurie gresita? Daca am fi bucurosi in El...am fi aproape de El. Doar ca bucuriile noastre sint toate de natura fizica, materiala...si nu ne putem conecta cu Dumnezeu pe orizontala. Imi pare rau ca nu experimentez o bucurie care sa il includa pe Dumnezeu. Cind ma uit la cite bucurii am experimentat pe lume, majoritatea au de-a face cu ceva...firesc. Am cumparat o casa, o masina, o poseta...o brosa...un pix...o agrafa... Iti vine sa rizi cit de superficiali putem fi. Ai cumparat o cana de pepsi la masina automata si ti-au venit banii inapoi. Si te gidila un zimbet de satisfactie...citiva centi. Nu conteaza ca dupa o secunda ii dai pe o alta prostie de la storul de 99  de centi...Dar ai luat ceva pe gratis...
     Dar...cum da durerea de noi...cum sintem inruditi cu Christos si copiii ai Celui Prea Inalt... Nu va faceti griji ca nu critic pe nimeni. Vorbesc de-ale mele. Si intrebind asa, fara sa stiu raspunsul si scriindu-mi aici nelamuririle, parca am inceput sa vad o raza de lumina si de intelegere in chestiunea asta care ma framinta.
     Din cind in cind cind ma duc la servici pe ora obisnuita, prind cite un rasarit fantastic de soare. Si-mi amintesc atunci cine este Cel care a pus strajeri si luminatori si semne peste tot ca El exista si este in controlul acestei planete. Uneori cind vin de la lucru tirziu...ma cuprinde din nou bucuria cind vad cu ce maiestrie a colorat Dumnezeu cerul...si uneori ma apuca si cintarea . E o stare de bucurie. Una care nu are de-a face cu nimic palpabil...ca inca n-am reusit sa ating orizontul cu mina.
    Dar durerea...de ce ne trebuie durere? De ce nu ocolim ...ca uneori cred ca am putea ocolii unele dureri...De ce a trebuit fiul risipitor sa ajunga de pilda la roscove? De ce nu s-a dezmeticit un pic mai devreme? De ce nu a fost lamurit de situatie cind si-a pierdut banii...sau prietenii? De ce a asteptat sa ajunga la porci ca sa capete intelepciune?
     Dar intrebarile astea suna parca mai mult pentru noi...nu intrebari pe care sa putem sa I le punem Domnului?! Problema nu e la El...ci la noi. El ne primeste oricind...doar ca starea in care trebuie sa venim la El trebuie sa fie o stare smerita...El iubeste o inima zdrobita...Stiu asta...Si cum mai sughiti de durere cind ti-e inima zdrobita...ca nu-i durere pe lumea asta care sa doara mai mult...
    Am deschis din nou Biblia la intimplare. Stiu ca Biblia trebuie studiata la rind si ca nu trebuie sa facem din ea un zodiac. Dar cum in ultima vreme orice Cuvint pe care l-am citit mi-a adus speranta si alinare, iata-ma citind acuma din Isaia 43, despre neascultatorul popor Israel. Multe lectii si invataturi personale le putem desprinde din Istoria trecuta, prezenta sau chiar viitoare a acestui popor. Si iata ce scrie ...
     "Acum, asa vorbeste Domnul, care te-a facut, Iacove, si Cel ce te-a intocmit Israele!" Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine: si riurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sint Domnul Dumnezeul tau, Sfintul Lui Israel, Mintuitorul tau!"
     Cautam innebunita dupa raspunsuri...si ele erau chiar in fata mea...

MIEZ DE NOAPTE CU SAMINTA DE MUSTAR...

     De mai bine de o ora nu dorm - si e mijlocul noptii. Nu-i prima data cind creierul lucreaza peste norma obisnuita . Cum ar fi sa inceapa sa-si faca treaba lui de noapte?...Sa se relaxeze in Mina Creatorului, sa-i dea slava si multumire si sa se simta crutat, vegheat, curatat ...primenit si pregatit pentru ziua care vine? Dar nu...creierului meu ii place sa bata apa in piua disperarii si sa o ia razna pe cimpiile pustii ale nelinistii in mijlocul noptii...si sa ma faca sa arat dimineata ca si cind am iesit de undeva de sub pamint ca si o cirtita...
     Cum ar fi sa cred ca El poate sa hraneasca multimile de mii de oameni cu citeva chifle de piine, si ca poate potoli si foamea mea dupa o viata "normala"(oare ce-o mai fi si aia normal?)  ...sa cred ca daca ma uit in ochii Lui voi putea pasi pe apele tulburi ale marii acestei vieti ca pe un covor persan in care te afunzi cu piciorul doar atit incit sa ai confort la talpa si sa nu faci bataturi...Cum ar fi sa cred ca uleiul...uleiul din ulciorul de pamint nu va inceta sa curga oricite placinte am sa fac...la fel si mina de faina din fundul lazii...Cum ar fi sa-i dau slava cuvenita si multumiri in timp ce El imi rezolva problemele ca un Dumnezeu care stie lucrurile pe dinauntru si nu ca mine care le vad pe dinafara. Cum ar fi?
    Cum ar fi sa-mi amintesc ca El a fost acolo cind s-a decorat cerul cu luminatori ...si cind s-a decis ce culoare sa picteze infinitul? Si atunci a stabilit ca pe planeta asta am sa traiesc si eu si ai mei? Cum ar fi? Cum ar fi sa ii dau ( din nou) problema mea cea mai acuta la ora asta si sa ma simt usurata- asa cum dai unui avocat bun toate detaliile problemelor ce le ai si te simti usurat si linistit ca esti pe miini sigure si cazul tau e ca si rezolvat? Pai nu exista avocat mai bun decit Isus Christos care a platit si costul pedepsei si ne si reprezinta de gratis in fata Tatalui.
     Cum ar fi?
     Ar fi Minunat...ar fi odihnitor...ar fi sanatos pentru suflet...ar fi imbucurator...ar fi glorios...ar fi extraordinar...ar fi fantastic...ar fi nemaipomenit...ar fi ...si va fi..."Crede numai!" Si asta este secretul...Crede...nu in  hocus pocus ci in Christos...Cum zice versetul ala pe care nu trebuie sa-l uit? "Incredinteaza-ti soarta in mina Lui..." Mi se inchid ochii de nesomn...dar mi-am incredintat soarta in mina Lui...Si n-am sa veghez pina dimineata. Il las pe El sa vegheze...Noapte buna !
...................
    "IntoarceTe Doamne! Pina cind zabovesti? Ai mila de robii Tai! Satura-ne in fiecare dimineata de bunatatea Ta, si toata viata noastra ne vom bucura si ne vom veseli. Inveseleste-ne tot atitea zile cit ne-ai smerit, tot atitia ani cit am vazut nenorocirea! Sa se arate robilor Tai lucrarea Ta si slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunavointa Domnului Dumnezeului nostru." Psalm 90; 13-17

ASTAZI A FOST SI EA...O ZI...

"Fiindca ma iubeste  - zice Domnul - de aceea il voi izbavi; il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu. Cind Ma va chema , ii voi raspunde; voi fi cu el in strimtorare, il voi izbavi si-l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga, si-i voi arata mintuirea Mea." Psalm 91:15-16

     Ne traim fiecare zilele care ne-au fost date. Uneori ne este greu si ne impacientam doar ca sa dam de mai greu si sa intelegem ca ce am avut inainte a fost floare la ureche...E clar ca in viata vom avea necazuri...asa scrie...si ele vin. Un necaz de obicei cheama un alt necaz si se tin lant. Am si eu ca toata lumea...zile si zile. Astazi a fost si ea o ...zi.
     La un moment dat dupa ce am confruntat magnitudinea problemei mele...am realizat ca parca sint intr-o centrifuga si ma tin cu miinile amindoua de inima acestui suport care ma invirteste si ma trece din nou si din nou prin aceleasi locuri ametitoare. Nu-i nici o speranta in mijlocul acestui cimp de probleme in care ma straduiesc sa fiu tare si sa rezist si sa supravietuiesc cumva...
    Mi-a venit asa odata sa strig "slava Tie Doamne ca Tu le stii pe toate si Tu o sa opresti odata cind Tu consideri ca e timpul, cosmarul in care ma invirtesc...De ce ma zbat asa cautind o solutie la ceva ce este dincolo de intelegerea sau puterea mea? De ce? De ce nu le las pe toate in mina Ta? De ce nu-mi dau drumul odata din nebunia in care ma aflu...sa ma prinzi Tu in brate? Si de ce ma tem cind am zis ca si "daca va fi sa trec prin valea umbrelor mortii nu ma tem de nici un rau caci Tu esti cu mine"?...De ce?
     Am fost azi cu Deb la doctor...si am venit si mai trista de acolo. Neputinta mi-a indoit spatele si mi-am lasat capul in jos ca un om sfirsit. Lacrimile sint putine ca le-am irosit si pe alea. Stiu ca izbavirea vine de la El de aceea nu sint chiar fara nadejde...doar ca e greu sa aduni credinta cit un bob de mustar. Ma straduiesc dar picatura mea e microscopica.
     Si ma pregateam sa scriu pe blog si nu stiam ce...cind ochii mi-au cazut pe versetele cu care mi-am inceput mica mea jelanie - sau articol...cum vreti sa-i spuneti. Biblia zice ca vom primi bucurii in mijlocul intristarilor. Si Biblia mai zice sa multumim Domnului pentru toate lucrurile. Si o fac si eu...asa cum pot...in starea in care ma aflu...si cu puterile ce mi-au ramas... Multumesc!
............
Si numai ce am incheiat articolul si eram pregatita sa intru fara sa vreau in centrifuga ingrijorarii mele cind am intrat pe facebook si am citit acest indemn...pentru "anxiety and depression"(ingrijorare si depresie). Filipeni 4: 6-7
"Nu va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru, aduceti cererile voastre ia cunostinta Lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea Lui Dumnezeu , care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gindurile in Christos Isus."
Dragii mei...nu exista coincidente, si nu exista un verset mai potrivit pentru starea inimii mele in acest moment. Un raspuns mai promt si mai la subiect nici ca se putea...Sa nu uit de cereri si rugaciuni si multumiri...sa nu uit...

INTRE POTOP SI CURCUBEU...

     Majoritatea oamenilor isi doresc copii. Unii ii au usor…altii ii asteapta mult si-i doresc si regreta daca nu au . Mai précis unii regreta ca au si altii ca n-au copii…Si e foarte normal sa fie asa. Si Dumnezeu a regretat in felul asta…odata a regretat ca l-a facut pe om - si avem potopul ca rezultat si altadata a regretat potopul si de aia avem curcubeul. Asa si noi parintii …traim intre potop si curcubeu…

     Domnul stie ce sa dea fiecaruia. Unii dintre noi avem nevoie de multe lectii de rabdare …si cind ne rugam pentru rabdare Domnul ne mai da inca un copil. Dar fara gluma acuma…e greu fara copii, dar greu destul si cu ei…Si stiu un lucru si de asta sint sigura…ca de cind am copii n-am incetat sa fiu ingrijorata 24 ore pe zi - 7 zile pe saptamina.

     Cind au fost mici…ingrijorare cind pling si nu stii de ce, si poate au ceva ce nu-ti pot spune. Cind au mai crescut…sa mearga in picioare…sa ii vezi scapati din scutece, sa invete sa citeasca si sa scrie…Ba au temperatura, ba si-au rupt vreun os de neastimparati ce sint…ba sa invete bine la scoala, sa stie sa se comporte in societate. Oare vor alege bine in viata? Dar despre suflet? Sa ii vezi macar ca se boteaza, desi unii copii au fost dusi cu arcanul la biserica cum se luau flacaii la oaste pe timpuri…Si saracii parinti n-au facut prin asta nici o brinza. Dumnezeu ne stie inima si ce-i acolo conteaza. Daca nu o fac din dragoste n-are nici acest act nici o valoare, sa nu ne facem iluzii de pomana. Mai degraba sa continuam sa ne rugam pentru sufletul lor ca Domnul sa faca minunea de a-i transforma in copii ai Lui – ca noi nu putem. Aici ma gindesc la bietul Iov si la procedurile lui...si iau intens notite...

     Alta ofensa majora…si o prostie nemarginit de mare…Sa nu ne faca de ris…Auzi- asta este asa o chestie tembela…Mi-as fi dorit sa nu ma fi gindit la asta niciodata. Ba sa ne faca de ris daca trebuie. Nu publicul larg, audienta conteaza. Realitatea conteaza. Acasa ii lasam sa se comporte ca niste salbatici si in societate ne ofensam cind se poarta in mod obisnuit - ca acasa…Doamne scapa-ne de prostia asta…ajuta-ne sa fim reali si in fata Ta si in fata oamenilor. Ca parerea oamenilor conteaza putin sau deloc pe cind ochiul Tau ne vede asa cum sintem si Tie ar trebui sa-ti fim placuti. Numai ca de cele mai multe ori vrem sa fim frumosi in fata oamenilor in timp ce in fata Ta aratam jalnic. Vorbesc eu despre mine…ca sint sigura ca voi sinteti mai buni. Am vazut o gramada de poze cu familii perfecte...

     Apoi sa nu-mi pierd firul povestirii, ca-i tare important…Unde eram? Asa...cu chiu cu vai ajung copiii nostri la maturitate si sint in pragul casatoriei…Si asta este o alegere pe viata. Oare o sa stie sa aleaga bine? Sau in dreptul unora dintre noi intrebarea suna cam asa…”vor allege mai bine decit am ales eu?”…Vor allege ei ca si Samson sau vor intreba pe Domnul?…”Sa ne ducem Doamne?”…cum intrebau imparatii pe proroci inainte de a face razboi cu vreun alt neam de oameni…ca serios - citeodata, si prin unele locuri asta se-ntimpla…un neam impotriva altui neam…stim noi cum este…exact ca-n Vechiu…AHA…unde-am ajuns cu povestea? Oh...eram la ideea ca imparatii puteau intreba pe Domnul dar noi nu putem ca sintem chipurile... liberi...liberi sa alegem...Si intr-adevar alegem...si apoi culegem...

     Da…Si cresc mari copiii nostri si la inaltime si in alte dimensiuni…si se duc la casele lor (unele cumparate tot de noi - sa aiba copiii…) si vine vremea ca au ei insisi copii …si de unde ai crezut ca ti-ai terminat obligatiile de parinte si acuma ai sa te linistesti, ( de facut pauza aici si inghitit in …sec) te gasesti impartit in 1001 de parti. Cind au fost sub ochii tai cel putin ai stiut ( partial) ce fac…acuma…nimic. Sau te lasa ei sa vezi partea aia care le convine sa fie vazuta…si traiesti in lumea unor impresii personale care n-au nimic de-a face cu realitatea lor.

     Aici este punctul cind, daca reusesti sa te dezmeticesti de obosit, si de frustrat, si dezamagit, si ingrijorat ce esti…cauti urgent dupa un loc solid de dat cu capul…Asa… si un pahar cu apa cu gheata daca se poate turnat exact pe crestet…si apoi involuntar iti apare “pronto” in gind o intrebare…

     Cind o sa vina vremea aia cind, parinte fiind ai sa poti si tu sa te relaxezi? Mie mi s-a intimplat chestia asta tocmai la Costco…si am inchis ochii o secunda numai a placere...ohhhh... cautind dupa un raspuns care sa ma satisfaca – si cind i-am deschis …eram in fata unui raft cu scutece pentru adulti…

     Am avut asa o revelatie…