In Asteptarea Diminetii de Craciun...

de Pearl S.Buck
tradus Rodica Botan

S-a trezit dintr-o data. Ora 4 dimineata, ora la care tatal sau de obicei il scula sa il ajute la muls . Ciudat cum obiceiurile tineretii inca ii erau in singe. Tatal lui era mort de 30 de ani, si el inca se trezea ca la comanda la ora 4 in fiecare dimineata. A trebuit sa se obisnuiasca sa se duca inapoi la culcare, dar in dimineata asta, pentruca este Craciun, n-a mai incercat sa doarma. Cu toate astea, unde este simtamintul acela magic din copilarie? Copii lui erau deja maturi, la casele lor; ramasese doar el si sotia lui. Ieri, sotia lui i-a spus ” hai sa nu impodobim pomul de Craciun pina miine, Robert. Sint obosita.” Si el a fost de acord cu ea, asa ca bradul era inca afara la intrarea din spatele casei.

De ce este asa de treaz in noaptea asta? Ca doar era inca noapte afara... O noapte clara, parca inlemnita in tacere, fara luna…iar stelele erau de o frumusete extraordinara... Acuma daca se gindeste bine, stelele parca arata mai mari si mai stralucitoare inainte de rasaritul soarelui in ziua de Craciun decit in alte nopti. Si parca o stea era chiar mai mare si mai stralucitoare decit celelalte. Isi imagina chiar cum o vede miscindu-se, asa cum i s-a parut ca o vede miscindu-se cu multi, multi ani in urma, intr-o seara asemanatoare.

Era de 15 ani si inca era acasa pe ferma tatalui sau. Il iubea mult pe tatal lui; dar inca nu stia cit… pina cind, cu citeva zile inainte de Craciun, l-a auzit din intimplare pe tatal sau vorbindu-i in soapta mamei lui…”Mary, asa imi pare de rau sa-l trezesc pe Rob diminetile. El este inca in crestere si are nevoie sa doarma mai mult. Daca ai vedea cum doarme de bine cind ma duc sa-l trezesc dimineata…asa as vrea sa pot sa fac treaba singur sa nu trebuiasca sa-l scol .”

‘Numai ca nu poti…Adam” se auzi vocea mamei lui. ”Apoi nu mai este un copil, e timpul sa isi aduca si el aportul.”

“Da”, zise tatal sau ”dar cu toate astea urasc faptul ca trebuie sa-l trezesc diminetile sa ma ajute…”

Parca ceva in el s-a schimbat cind a auzit aceste cuvinte…tatal lui il iubea… Si din acea dimineata n-a mai facut caz diminetile cind era trezit si… nu mai trebuia sa insiste de el sa se scoale. Se trezea fara probleme chiar daca era adormit de jumatate, isi tragea hainele pe el…cu ochii inchisi…dar se imbraca.

Si apoi, cu o noapte inainte de Craciunul acela, cind era el de 15 ani, n-a putut sa doarma ci a tot stat si s-a gindit…s-a gindit la ziua urmatoare. Daca ar fi auzit el conversatia aia intre parintii lui mai devreme, ar fi putut sa economiseasca mai mult decit cei 10 cents ca sa-i cumpere tatalui obisnuita cravata de Craciun. Pina acuma cadoul a parut suficient, dar de la discutia auzita…parca cadoul parea prea mic.

Se intoarse pe o dunga si si-a sprijinit capul pe mina indoita la cot si se uita afara pe geam din podul casei unde era camaruta lui…Stelele erau de o stralucire nemaipomenita…si una dintre stele era mai stralucitoare si s-a gindit singur…daca nu cumva aia ar fi fost steaua Bethleemului…

“Tata”, intrebase el odata cind era mai mic,”ce este aia iesle?”
“Pai, este un loc in grajd , un grajd ca al nostru…Caci Domnul Isus s-a nascut intr-un grajd si pastorii au venit la grajd sa-si aduca darurile lor…”

“Daruri…daruri in grajd”…gindii el. De ce nu poate sa-i aduca Tatalui lui un cadou in grajd…un dar special? Se poate trezi devreme dimineata, mai devreme de ora 4 si sa se furiseze incet in grajd si sa mulga vacile singur, apoi o sa curete, iar cind tatal lui va veni si va incepe sa faca treaba, va vedea ca lucrul a fost deja sfirsit de el…si o sa stie ...o sa inteleaga de ce a facut treaba asta singur...precis o sa stie.

Rise singur de placere inca admirind stralucirea stelelor de pe fereastra lui…Asta o sa faca…si va avea grija ca in noaptea urmatoare sa nu doarma prea adinc sa se poata trezi la timp.

Si s-a trezit in noaptea urmatoare poate mai mult de 20 de ori, aprinzind un chibrit de fiecare data sa se uite la vechiul lui ceas. La ora 12 noaptea, si la fiecare jumatate de ora dupa aia…pina la ora 2 noaptea. La ora trei fara un sfert s-a ridicat din pat si s-a imbracat pe intuneric, si s-a coborit din camera lui incet si pe furis sa nu-l simta nimeni… lucru atit de dificil ca podelele scirtiiau sub pasii lui…A iesit afara din casa. O stea uriasa parca si foarte stralucitoare era atirnata deasupra grajdului lor. Vacile l-au privit adormite si mirate parca. Si pentru ele era prea devreme. Le-a pus la fiecare ceva fin in fata sa aiba ce rumega si apoi si-a pregatit galeata de muls si celelalte vase de pus laptele.

Zimbea satisfacut gindindu-se la tatal lui si mulgea parca cu mai multa rivna decit o facuse vreodata, 2 tisnituri de lapte intrecindu-se una pe alta in galeata, facind spume si raspindind miros placut de lapte proaspat. Munca merse mai usor decit si-a imaginat la inceput. De data asta mulsul nu mai parea o indeletnicire obositoare si neplacuta. De data asta era o placere pentru el pentruca insemna un dar pentru tatal lui, tatal lui care il iubea asa de mult…
Termina si umplu vasele, le acoperi si le puse in locul special pentru lapte , inchise usa frumos in urma lui . Puse scaunelul folosit la muls inapoi la locul lui linga usa si puse galeata de muls curata la loc. Apoi iesi din grajd si inchise si usa grajdului cu grija in urma.

Inapoi in camera lui mai avu doar un minut ragaz sa se dezbrace repede si sa se afunde din nou sub plapuma, cind il auzi pe tatal sau apropiindu-se…Isi trase plapuma peste cap sa nu lase sa-l dea de gol respiratia lui rapida …usa camerei lui se deschise…”Rob, chema tatal lui…”trebuie sa ne trezim fiul meu…chiar si in ziua de Craciun”…”Bine tata”, zise el facind pe adormitul…”Eu ies afara” mai zise tatal lui…”si ma apuc de treaba”. Usa se inchise si el incepu sa rida incetisor…oh…inca citeva minute si tatal lui o sa stie…Zece minute trecura ca o vesnicie…cinsprezece…parca pierduse masura timpului…in sfirsit pasii tatalui sau din nou. Usa se deschise si el inlemnii in asteptare…
“Rob”…
“Da, tata…”
“Mai copile…” zise tatal sau rizind, un fel comic de ris…”Ai crezut ca ma tragi pe sfoara, nu-i asa?” Tatal sau era linga patul lui, tragind de invelitori si cautindu-l sa-l imbratiseze…
“Asta-i cu ocazia Craciunului, Tata…”Se arunca in bratele tatalui sau si il imbratisa cu toata puterea. Simtii bratele muncite ale tatalui sau ca il cuprind. Era prea intuneric ca sa-si vada fetele unul altuia.
“Fiule…iti multumesc. Nimeni , niciodata n-a facut un gest mai frumos pentru mine…”
“Tata…vreau sa sti”…si cuvintele s-au frint de emotii…n-a mai stiut ce sa spuna, doar inima ii era inundata de o dragoste imensa …
“Acuma…cred ca ma pot duce inapoi sa ma culc” zise tatal lui dupa un moment de tacere. ”Si totusi nu…cei mici o sa se trezeasca curind. Daca stau sa ma gindesc nu v-am vazut niciodata pe voi copii in dimineata de Craciun cind vedeti pentru prima data pomul de Craciun…am fost totdeauna ocupat in grajd…”
Asa ca m-am sculat si m-am imbracat din nou si ne-am dus amindoi jos unde era pomul de Craciun, si curind si soarele a rasarit incet exact pe locul unde fusesera stelele acelea stralucitoare. Si ce Craciun minunat a fost acel Craciun, cind tatal lui a povestit mamei lui cu atita mindrie… si a facut pe cei mici sa asculte… ce dar i-a facut fiul lui Rob de Craciun…
“Cel mai frumos cadou ce l-am primit vreodata, si mi-l voi aminti fiule in fiecare an in dimineata de Craciun pentru tot restul vietii mele.”
……………………..
Afara, stelele parca incepura sa-si piarda stralucirea in timp ce lumina soarelui era din ce in ce mai perceptibila. Se scula din pat, isi lua papucii si halatul; se urca in pod si usor ridica cutia cu decoratii pentru pomul de Craciun. Le duse in salon, apoi duse pomul inauntru. Era un pomulet mic…ca de cind copii plecasera de acasa nu mai avusesera un brad mare pom de Craciun …il puse apoi in suport.
Si incet si cu grija incepu sa-l decoreze…si timpul incepu sa zboare cu repeziciune ca si in dimineata aceea minunata cu multi ani in urma.

Apoi se duse in biroul lui si lua cadoul pregatit pentru sotia lui, o stea din diamante…nu prea mare dar de un model frumos. Puse cadoul intr-un loc vizibil sub pom. Se trase un pas inapoi…era tare frumos…si precis sotia lui se va bucura.

Dar parca nici asta nu-l multumii…ar vrea sa-i spuna, sa-i spuna cit de mult o iubeste. Trecuse deja multa vreme de cind nu-i mai spusese aceste lucruri, nu asa…intr-o maniera speciala; chiar daca totdeauna a iubit-o…dar parca acum o iubea altfel si parca chiar mai mult decit a iubit-o in tinerete…Ea era singura lui bucurie in viata acuma…era sigur ca unii oameni nu sint capabili de dragoste dar in el…in el dragostea era inca vie…

Realiza in sfirsit ca in el s-a nascut dragostea cu mult timp in urma, cind tatal lui i-a aratat cum arata dragostea. “Asta este”, isi zise el…”dragostea unui om poate produce dragoste in alta persoana”. Asta era un dar pe care-l putea da mereu, mereu…Si in aceasta dimineata binecuvintata de Craciun, o sa-i ofere sotiei lui din nou aceasta dragoste…o sa ii spuna intr-o scrisoare si ea o va putea citi si o va putea pastra … pentru totdeauna…Si se indrepta grabit catre biroul lui…scoase o coala alba de hirtie …si incepu sa scrie…

”Draga mea sotie…”

GINDURI DE CRACIUN...

     Cred ca este pentru prima data in viata ca imi petrec seara de Ajun singura. Toata viata mea am adorat Craciunul. Am trait parca o noapte magica in fiecare an… un fel de seara de bal a Cenusaresei. Cind eram copil, parintii aveau grija sa existe un pom de Craciun in casa in fiecare an. Chiar daca nu era atit de incarcat si de luminat ca la altii, dar am avut mereu un pom de Craciun - cu miros de rasina proaspata, cu petale de vata in loc de zapada si cu luminari mici prinse in ceva prinzatoare de metal. Citeva globuri care an de an se impachetau cu cea mai mare grija si ceva bomboane de zahar –  figurine care se pastrau si ele in foite fine de hirtie intr-o cutie speciala cu poza unui Mos Craciun imbuibat pe capac… si nu era voie sa le maninci - si apoi nu erau altceva decit zahar oricum. Si… bineinteles bomboanele in staniol cu franjurii delicati de hirtie alba. Cit mai admiram pomul ala… ce incintata eram!…

     Apoi colinzile, mincarea buna, prajiturile si cozonacul, casa curata, vizitele rudelor, serviciile de la biserica… lumea pe strada, veselia contagioasa… Craciun… ce mai?!

     Apoi am devenit parinte si a fost rindul meu sa fac din Craciun spectacolul anului, bucuria copiilor mei si a copiilor din biserica. Am turnat in proiectul asta tot ce aveam mai bun in mine ani de-a rindul. Incepeam pregatirile de Craciun cu piesa si programul pentru copii cam de pe la sfirsitul lui august. Costumele pentru piesa, pregatirea cintarilor, dialogurile, decorurile si orchestra… si… siii… An de an adaugam sau schimbam ceva… Si au crescut si copiii… Si au stat costumele si celelalte obiecte lucrate cu migala ani de zile in niste cutii uriase pe care le mutam la nevoie dintr-un loc in altul. Cum sa ma despart de ele? Atitea amintiri… Pina cind i-am vazut pe copiii fratelui meu intr-o biserica avind program cu alti copii - si le-am dat lor cutia surprizelor. Cel putin altii se vor bucura de obiectele mele de cult…

     Iar acum… singura. M-am obisnuit cu singuratatea. De fapt eu nu sunt singura niciodata… ca daca as fi singura, nu m-as putea certa cu mine de atitea ori… si pot face chiar o harmalaie intreaga daca nu sar tot eu in mijlocul discutiei si nu pun capat scandalului?! Dar Craciunul de una singura? Hmm… asta este un nou… stagiu in viata mea. Si cu toate astea, am impresia ca abia acum incep sa gasesc miezul sarbatorii. Da, au venit ingerii mai tirziu si au venit si pastorii la iesle, si dupa doi ani au venit si magii… dar a existat un moment de singurate, si refuz, si marginalizare, pe care Iosif si Maria l-au simtit inainte de a veni Pruncul pe lume. Da, era Bethleemul plin de zumzet si de sarbatoare cu atitia vizitatori – dar acolo nu a fost loc pentru cei doi oameni prinsi intr-o circumstanta pe care nu o puteau controla. Prinsi intr-o urgenta care isi cerea spatiul si timpul si un fel de stare privata dincolo de ochii oamenilor. Si incep sa ma gindesc la Craciun in mod matur, cu alti ochi, si alte ginduri, si alta intelegere…
12/22/16

    

PREGATIRE DE CRACIUN...

Blogul meu se numeste "Pe Ginduri". Ma apuca des si ma tine mult...M-am gindit acuma fiindca e Craciun la Maria, mama Domnului Isus si la drumul pe care l-a facut insarcinata. La pregatirile ei de Craciun…

Cite pregatiri face o mama astazi in asteptarea copilului ei? Cite cumparaturi…cita mobila speciala pentru cel mic: leagan, patut, masa de schimbat copilul…In America te miri cu ce dispozitive speciale vin…de incalzit laptele, de sterilizat…un container ermetic de tinut pampersurile murdare…

Eu cred ca Iosif si Maria au luat cu ei ceva mincare si un burduf cu apa de acasa, pe care au pus-o probabil intr-o desaga pe magarus…si…ca ultima pregatire pentru evenimentul cel asteptat...niste scutece sarace. Asta a fost toata pregatirea facuta pe pamint pentru venirea Imparatului Lumii.

Unii dintre voi am citit ca ati facut cozonaci si mincaruri…curatenie mare…si sinteti probabil zob de oboseala. Pomul straluceste…sarmalele fierb…colindatorii sint pe la usi…Dar la primul Craciun omenirea l-a asteptat pe Domnul Isus cu niste scutece sarace. Nu stiu daca pregatirile de acum sint pentru El sau pentru noi. Si probabil ca omenirea inca il asteapta cu scutece…

Pentruca si faptele noastre cele mai bune nu sint mai mult decit niste cirpe murdare…

In seara asta insa este bucurie. Chiar daca pamintul nu a stiut sa-L astepte, cerul s-a coborit cu El si bucuria si pacea cerului au coborit peste noi. Asadar…"Cintati toti de bucurie" caci Christos S-a nascut!"

12/24/2009

SA NU UITAM...MOTIVUL SARBATORII DE CRACIUN ESTE DOMNUL ISUS...

Aseara am fost cu colinda la citeva case de batrini, aici in Modesto. In una dintre ele era o sora in virsta, mama unui membru din mica noastra biserica care are boala numita Alzheimer. Ea este membra a bisericii noastre si in ultimii ani am vazut cum incet, incet, si-a pierdut memoria atit de mult incit nu isi recunoaste nici macar proprii ei copii.


Aseara cind am ajuns era deja adormita. Ingrijitoarea insa ne-a spus sa intram si sa-i cintam. Intinsa pe pat, a deschis ochii si i-a atintit in tavan. Am inceput sa cintam si dupa prima strofa am vazut cum isi misca gura formind cuvintele. Cind am inceput sa cintam “silent night” (O noapte)…a cintat fiecare cuvintel fara nici o problema. Ne-am uitat cu totii la ea inlemniti…

Biblia ne spune sa ii educam pe copii nostrii de mici, sa-i invatam Cuvintul Domnului si atunci cind vor creste n-o sa-l uite…Ce puternic este acest Cuvint. Si ce minune nemaipomenita ca dupa ce si-a pierdut toata memoria, femeia asta pastreaza inca in memoria ei ceea ce este mai important. Si-a uitat rudele, chiar si copii…dar n-a uitat de Domnul ei nici macar atunci cind boala a coplesit-o aproape in totalitate.

Am stat si m-am gindit…am eu Cuvintul Lui Dumnezeu tiparit adinc in inima si in minte? Doamne, nu ma lasa sa-mi pierd memoria…dar daca trebuie sa o pierd…nu ma lasa sa uit de Tine niciodata…

Si chiar daca asta s-ar intimpla, sa uitam de absolut tot ce a avut valoare in viata, un gind mi-a venit in minte ce-mi aduce mult confort. Dumnezeu nu ne va uita…El ne are scrisi in Cartea Vietii . Nu datorita faptelor noastre , nu datorita inteligentei, frumusetii, a parintilor sau rudelor ce le avem …ci datorita Fiului Sau a carui nastere o celebram de Craciun.

Majoritatea oamenilor celebreaza Craciunul ca niste oameni care sint bolnavi de Alzheimer desease si au uitat motivul sarbatorii. Sa nu fim ca ei...sa nu spunem "Sarbatori fericite"...sa spunem "Un Craciun fericit". Isus este motivul Craciunului si El este sarbatoritul...nu zapada, nu Mos Carciun nu clopoteii, nu renii...si nu bradul…Dind importanta acestor lucruri e ca si cum sarbatorim tortul de ziua cuiva ignorind pe sarbatorit. Tortul il consumam si celebram persoana a carui onomastica o tinem...

Un Craciun fericit va doresc...in care Isus sa fie centrul sarbatorii...Nu va lasati atinsi de Alzheimerul lumii...
12/20/09

PACE, PACE E PE LUME?

“Slava Lui Dumnezeu in locurile inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui.” Luca 2:14

“El a venit sa aduca vestea buna a pacii, voua, ce erati departe, si pace celor ce erau aproape.” Efeseni 2:17

     Cel putin primul verset este foarte folosit de Craciun. Asa au cintat ingerii pe cimpia Bethleemului. Si nu stiu de ce, dar am crezut si eu asa cum probabil crede toata lumea ca urarea asta de pace este pentru toata lumea. M-am uitat luuuung la text azi dimineata. Nu-mi venea sa cred ca n-am observant pina acuma ca urarea era de fapt numai pentru o grupare de oameni – si gruparea asta de oameni este din ce in ce mai mica… De unde stiu? Pentru ca pe masura ce pacea de pe pamint dispare, se pare ca dispar si “oamenii placuti Lui”.

     Asa ca…oricine are de gind sa promoveze pacea, ar trebui sa se gindeasca la versetul de mai sus. O relatie absolut reala se identifica acolo si explica conditiile in care exista pacea pe pamint. Al doilea verset il completeaza sau explica pe primul si mai bine. Unii au doar vestea pacii… si aia le da speante de pace, dar ei nu beneficiaza inca de ea. Ca sa ai pace cu adevarat, trebuie sa existi intr-un loc imbibat, inconjurat de o masa de oameni care au aceleasi caracteristici de baza…”sint placuti Lui”.

     Biblia spune sa cautam pacea… Acuma stim si unde s-o gasim…Tu o ai?
12/20/2013

MERRY CHRISTMAS!

    

     A sosit ajunul Craciunului. M-am trezit inainte sa sune alarma. Sint odihnita si in buna dispozitie. Ma imbrac incet si ma gindesc la ziua ce imi sta inainte. Azi lucrez doar patru ore. Compania ne da in fiecare an patru ore libere platite in ajunul Craciunului. Ma bucur ca inca onoreaza Craciunul, ca stiu cit sint de liberali cei din San Francisco – unde se afla cei cu functiile cele mai inalte din companie, liderii de la virf. Cu gindul la ziua scurta de munca, imi iau grabita poseta si plec.

     Deschid garajul si ma bucur ca nu mai trebuie sa fac acest lucru manual - totul este automat in noua mea casa. Aerul e proaspat, dar nu prea rece, si strada aproape goala. Aleg ceva muzica de Craciun la radio si ma simt bine alunecind pe culoarele golite de masini. Parca am intinerit astazi…

     Cind vin sarbatorile, mi-e dor de Romania. Sau poate mi-e dor de anii copilariei si ai tineretii, de felul cum vedeam lumea prin ochii visatori, flaminzi si plini de sperante. Poate ca daca as fi in Romania acum, as fi la fel de dezamagita cum sint acum si aici… cu toate ca incerc din rasputeri sa imi canalizez si calibrez toate simturile si gindurile si sa fiu pozitiva.

     Am primit maios proaspat de la socrii fetei mele care sarbatoresc in fiecare an cu scumpatate Craciunul, asa cum il serbau in Romania… cu bunatati. Am primit si un cozonac… mmmm… grozav de bun, dar pe ala nu vreau sa-l impart cu nimeni. Maiosul m-am gindit sa-l sacrific si sa aduc si eu la lucru ceva romanesc. Asa ca m-am indurat azi-dimineata sa pun citeva feliute pe o farfurie si sa-i imbii pe cei cu care lucrez sa incerce. S-au cam uitat crucis la culoarea maiosului… s-au tot invirtit…au mentionat ca au recunoscut ca e in… mat de animal… si in final, dupa ce le-am spus baietilor ca nu au niciun pic de curaj in ei… au incercat. A mai venit unul de la departamentul de gaz, care a fost misionar in Ungaria, si a recunoscut produsul, asa ca i-a convins servind si el o bucatica pe o feliuta de piine. Bun… am trecut si examenul asta si le-a placut.

     Ce ginduri am de ajun? As vrea sa fiu foarte receptiva la ce este in jurul meu. Ma gindesc astazi in primul rind la cei care I-au zis “nu avem loc”… Printului Lumii… Domnului Isus Christos cu mai bine de 2000 de ani in urma. Ma gindesc ca undeva pe parcursul acestei zile proaspete sa am ocazia si sa recunosc momentul de incercare… momentul cind as putea printr-un gest marunt sa fac o fapta uriasa. Noi toti asteptam surprize mari… Ma gindesc cum s-au simtit oare cei care L-au respins, cei care nu s-au ingramadit putin, nu s-au deranjat oleaca sa le faca loc Mariei si lui Iosif in casa lor. Poate au auzit mai tirziu povestea de la pastori... poate au auzit ca ingerii au coborit intr-o iesle in apropiere... Eu cred ca daca era putina bunavointa din partea unora, s-ar fi gasit in Bethleem un loc mai bun decit ieslea pentru Domnul Isus…

     Da… astazi as vrea sa am sansa sa iau o decizie mare chiar si intr-un lucru marunt. Cine stie? Poate in timp voi descoperi ca gestul acela marunt a avut o valoare inestimabila. Si fiindca tot vorbesc de gesturi marunte… primiti urarile mele de “Pace si Bucurie” cu ocazia Craciunului…
Dec. 24 2015

CINTAREA MARIEI...

     Unde te duci si unde te intorci, toata lumea este luata pe sus, asaltata, impinsa, minata de subiectul sarbatorii care se apropie. La televizor sint numai filme de Craciun, pe aproape toate canalele. Curios insa ca desi subiectul este Craciunul, n-am reusit sa vad o singura secventa care sa vorbeasca despre adevarata poveste de Craciun. Sint tot felul de povesti dragutele, comice, morale... dar apa de ploaie... cadouri, oameni de zapada, pitici si Mosi Craciuni cu plete dalbe... si povestioare dulcege... cu ceva facere de bine si cu cite o Ileana Cosinzeana care l-a gasit pe Zmeu sau pe Harap Alb... unul dintre ei...

     In preajma primului Craciun insa, Maria era singura care facea pregatiri. Pregatiri sa mearga la Bethleem ... insarcinata si aproape de termen. Cititoarele mele care au avut deja copii pot sa marturiseasca cit de confortabila este o calatorie in masina... in conditii optime... cu o sarcina la 8 luni si ceva... darmite pe magar. E greu destul sa mergi la spital si sa nasti copilul - si experienta nu este deloc placuta, desi astazi medicina este mai avansata si spitalul ofera servicii excelente... dar sa te duci in necunoscut... fara sa ai macar o femeie care sa stie ce sa faca si cum sa te ajute?!
     Despre un lucru as vrea sa amintesc astazi. Ingerul i s-a infatisat Mariei si i-a spus vestea. Maria accepta si nu doar atit... Din "Cintarea Mariei" intelegem starea ei sufleteasca... "Sufletul meu mareste pe Domnul si mi se bucura duhul in Dumnezeu, Mintuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale..." - asa cinta Maria.
    Dumnezeu nu i-a dat insa numai Mariei o treaba de facut. Ne-a dat si noua de nenumarate ori cite ceva sa facem - dupa puterea si credinta noastra. Dar ma intreb daca am avut pe buze o cintare de cite ori am avut de facut o treaba pentru El. Ba ma gindesc ca am cirtit si am bolborosit... ca trebuie sa ma duc la spital, ba ca nu stiu ce baba din Biserica acuma s-a gasit sa-mi ceara nu stiu ce... ba Pastorul mi-a cerut sa ma duc mai devreme sa ma ocup de ceva... ba saptaminile trecute unul din Elders m-a tot cautat sa se roage cu mine... si ba eram pe drum, ba ajunsa acasa, dar voiam sa fac altceva... Ce sa mai vorbesc de bucurie... sau cintare... Si unde este slujba ce mi-a fost incredintata mie in comparatie cu slujba pe termen lung a Mariei...???
     Are Domnul nevoie si de noi in lucrarea Lui? Sigur ca are. Dar sintem noi disponibili? Sintem noi bucurosi sa facem ce ne cere? Avem o cintare de multumire sau de bucurie pe buze?... Fiecare stie in inima lui cum raspunde situatiilor pe care Tatal Ceresc ni le pune in fata, planul Lui...
    Doamne, pune o cintare pe buzele noastre de Craciunul asta... o cintare ca a Mariei - dar pe care s-o  cintam tot anul... si an dupa an, pina vei veni sa ne iei la Tine!

COLINDA LA PETRILA...

......................................
Eram in liceu la Petrila in anul ala. Eram vreo citiva copii de pocaiti in liceu. Aveam o profesoara de romana foarte draguta. O doamna foarte aranjata totdeauna si foarte inteligenta si care facea orele de romana interesante. Am iubit totdeauna literatura si fiindca citeam mult si participam intens la clasele ei, eram printre elevii apreciati.

De Craciun in Valea Jiului, unde de obicei era atita funingine ca nu puteai sa ai o camasa sau o bluza alba pe tine si sa o pastrezi curata pentru citeva ore, Dumnezeu lasa ca un strat alb de zapada proaspat sa se astearna de obicei in seara de ajun, dind frumusete si stralucire acelui loc intunecat si atit de murdar. Pina si zapada era neagra in citeva ore…asa ca darul nostru cel mai minunat de la Bunul Dumnezeu era un strat proaspat de zapada sau, inca si mai bine daca ningea in noaptea aia…pentruca noaptea de Craciun pentru noi insemna o noapte de colinda.

Ne intilneam la Petrila la Biserica si de acolo plecam impreuna . Unchiul Ticu avea acordeonul si noi toti ceilalti cu vocile. Rely si Costel fiind mai mari intre noi erau si cu disciplina. O biserica asa de mica avea resursele ei de cintareti. Mi-aduc aminte ca atunci cind nu aveam tenor sau bas, trebuia sa cind la vocile respective. Faceam noi ce faceam la Petrila si ne ridicam de sireturi si faceam fata situatiei, si fratele nostru pastor, Gligor Cristea era multumit tare de noi. Mai putin era Fratele Culita care numara scaunele goale si vroia sa le vada pline…dar cine nu are in biserica si un frate Culita trebuie sa-si caute unul. Cineva trebuie sa numere si scunele .

Si cum ziceam, plecam de la Biserica si…mergeam pe jos. De obicei colindam la toti pocaitii si nepocaitii care ne doreau si la prietenii prietenilor lor. Pe la Lonea, la fratele Itu si sora Lenuta, parintii lui Melania si a lui Tatiana, treceam mai pe la inceputul serii sa facem plinul. Asta insemna ca lasam omul fara cirnati afumati de Craciun…era aproape batalie acolo…Stiam ca el ne asteapta cu subsistenta pentru noaptea respectiva. Era un om inalt cit bradul si era in Comitetul Bisericii, un om blind si linistit. Fata lui mai mare, Melania mi-era prietena din copilarie…de pe vremea cind ma batea in fiecare zi la scoala. Acum citiva ani cind m-a vizitat in California am intrebat-o de ce ma batea…mi-a spus ca ma batea fiindca penita mea scria mai frumos ca a ei si mai si stralucea pe deasupra…Tine-ti minte …asta motiv de bataie. Si sa aflu dupa 30 de ani…

Oricum, de-acolo plecam satui intr-o luuuunga noapte de ajun. Oh, Doamne Isuse si nici ingerii nu ar fi putut cinta mai frumos de cum cintam noi pe la usile si ferestrele oamenilor…Se ridicau aburii in sus de la respiratie iar noi infofoliti cu caciuli si cu haine groase si cizme si fulare si manusi…cintam “O noapte preasfintita”…si noaptea se transforma in exact ceea ce cintam noi…si vocile se armonizau cu inimile noastre toate daruite Pruncului din Iesle…

Si daca ar fi venit Domnul sa ne ia , in noaptea de Craciun ne-am fi prezentat cel mai bine, ca musteam de drag pentru El…toti…

Mergeam pe jos lungi portiuni …uneori oamenii straini, necunoscuti ne rugau sa le cintam si le cintam cu bucurie. Acordeonul lui unchiu Ticu trebuia acoperit sa nu fie udat de fulgi si baietii il transferau din spinarea unuia in circa altuia…si continuam sa alergam unul dupa altul si sa facem planurile unde o sa ne ducem …cine e la rind?

Cind prindeam cite un autobuz de la Lonea la Petrila si cind ne cereau sa cintam in autobuz o faceam cu bucurie , pentruca pe vremea aia , asta era singura posibilitate sa spui oamenilor din lume despre Christos. Citeodata nu vroia taxatoarea sa ne ia bani de bilete. Apoi o luam printre blocuri si urcam scarile si vorbeam in soapta, ca atunci cind incepem sa cintam sa fie ca o surpriza…asa cum zice in Scriptura…”si deodata…” asa vroiam si noi sa incepem sa cintam ca ingerii “deodata”…in noaptea intunecata si sa aducem vestea cea buna.

Imi aduc aminte ca in fata blocului meu era blocul unde locuia “tovarasa profesoara de romana”. Va e cunoscut termenul asta? Noi ii spuneam “doamna “ si nu ne corecta niciodata…si ea si noi stiam ca ea este o doamna si nu o tovarasa…Am stat in fata blocului ei si ne-am sfatuit intre noi. Eram vreo patru , daca nu mai multi care eram sau fusesem elevii ei. Fibia, Melania si Lidia Veres, Lidia fata fratelui Manase, Ilea Nicu, Ninel Rusu, eu si …poate am mai uitat pe careva…Oricum am ajuns la concluzia ca “doamna profesoara” trebuie colindata.

Zis si facut, in ordine si disciplinati ca sa nu lasam o impresie proasta, am urcat scarile tacuti si ne-am asezat in fata usii apartamentului ei. In fata elevii ei, mai in spate restul. Si am inceput sa cintam “O noapte…”. Oh, ne-am pus toata stiinta in cintare dar si toata inima…Deodata…s-a deschis usa si “doamna “ noastra de romana cu ochii stralucitori si un zimbet de milioane ne-a cuprins pe toti pe rind cu privirea. Avea musafiri si a chemat pe toti la usa sa ne vada…si din ce cintam din ce ochii ei se umpleau de lacrimi…Pe cind am terminat colinda ea plingea de-a binelea. Ne-a rugat sa mai cintam si am continuat cu “O steaua Straluceste”…

Am dus de multe ori bucurie in casele oamenilor cu colinzile noastre dar parca niciodata n-am facut pe nimeni sa plinga de bucurie… La urma a vrut sa ne invite in casa, dar noi rareori intram ; era drum lung si multa lume de colindat si vroiam sa bucuram pe toata lumea. Cind am dat mina cu ea si i-am urat un Craciun fericit mi-a strecurat in mina bani…erau 100 de lei. Multi bani pentru noi…dar pina si astazi ii multumesc Lui Dumnezeu pentru cuvintele pe care mi le-a pus atunci pe buze…exact asa cum a promis El…ca numai sa deschidem gura si El o sa puie Cuvintele care trebuiesc rostite pe buzele noastre.

M-am trezit spunind…”nu, multumesc Doamna , noi am venit sa aducem vestea buna si sa dam oamenilor ceva , nicidecum sa luam ”. Mi-a multumit intelegatoare…

Mai tirziu, dupa citeva luni de la colinda, a trimis un elev sa-mi spuna sa ma duc pina la ea. M-am dus si mi-a spus doar atit…”vezi ca duminica va fi cineva care se va duce la biserica voastra sa vada care dintre elevi mergeti la biserica…duce-ti-va si voi in alt oras la biserica duminica, si spune asta si prietenilor tai”. I-am multumit…Nu stiu daca am ascultat ce a spus ea sau nu…asta nu-mi mai aduc aminte; imi amintesc insa de impactul pe care colinda l-a avut asupra profesoarei noastre.
………………………..
Se apropie Craciunul…si cu toate bunatatile si surprizele pe care ni le putem face de Craciun, n-am mai gustat bucuria acestei sarbatori asa cum am gustat-o in anii aia grei din vremurile comuniste, in orasul ala afumat si imbicsit de la poalele Paringului…cind Dumnezeu imbraca in alb mizeria ce o facusera oamenii si primenea totul si facea sa straluceasca in noaptea in care noi aveam sa cintam despre nasterea Pruncului Isus.

Ma gindesc ca tot asa cum zapada acoperea si stergea orice amintire a fumului si mizeriei acelui loc, tot asa pacatele noastre vor dispare sterse si acoperite de singele Mielului ce s-a jertfit pentru noi. Imaginati-va bucurie si stare de bine cind tot, dar absolut tot va fi acoperit…si vom stralucii si vom fi veseli si frumosi si vom cinta plini de bucurie…pentru o intreaga eternitate…o colinda fara sfirsit.

AUR, SMIRNA SI TAMIIE...

MYRRH – SMIRNA (Commiphora Myrrha). Face parte din familia Tămâiei, este originală din Somalia și este a doua mirodenie care I-a fost adusa Domnului Isus de către magi. Este menționată în ”Ebers Papyrus”, iar în Biblie este menționată în Geneza 37 (prima carte din Biblie), cănd Iosif a fost vândut de frații săi Madianiților. Are proprietăți asemănăttoare cuTămâia.
Proprietăți terapeutice: Puternic antioxidant,Antitumoral, Antiinflamator, Antiviral, Antiparazitic, Analgezic.
A se folosi pentru: Diabet, Cancer, Hepatită, Infecții fungice (candida, eczeme, dermatite), infecții dentare, probleme ale pielii (piele crăpată, riduri, vergeturi)

Smirna

Este rasina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite si cu spini mari, care creste pe tarmurile desertice ale Marii Rosii. Inzestrata cu o mireasma speciala si cu proprietati vindecatoare exceptionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Rasarit le-au adus pruncului Iisus, in noaptea sfanta a Nasterii Sale. Ce are atat de special aceasta planta, incat sa fie vrednica de a deveni un dar pentru Mantuitor? In primul rand, parfumul sau, despre care se crede inca din Antichitate ca indeparteaza toate ispitele si gandurile negre, predispunand sufletul la rugaciune si la meditatie. Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii. Chiar in traditia populara romaneasca exista expresii de genul: "Sa stai cuminte smirna" sau "A tacut smirna", care ilustreaza foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investita aceasta rasina, adusa de pe taramurile pe care a pasit Iisus, impreuna cu apostolii Sai.

Forme de utilizare ale smirnei

Tinctura

Zece grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi.

Infuzia

1-2 bobite de smirna se pun intr-un pahar de apa clocotita si se lasa vreme de o jumatate de ora. Smirna nu se va dizolva in apa, ci se va topi si va pluti la suprafata, in schimb va imprumuta aroma si ceva din proprietatile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 lingurite din aceasta infuzie, de 2-3 ori pe zi.

Fumigatia

Pe o tabla incinsa la foc (poate fi pusa pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumanari) se pune o bobita de smirna, care va incepe sa fumege, raspandind in incapere un miros specific. Daca rasina se aprinde, o vom stinge, intrucat flacara o va mistui impreuna cu substantele sale aromate, fara ca acestea sa se difuzeze in aer. In schimb, daca este lasata sa arda mocnit pe tabla incinsa, fumul care se va raspandi lent in incapere, de la bobita de smirna (care nu trebuie sa fie mai mare ca o aluna), va inmiresma atmosfera pentru o perioada de cel putin o ora, exercitandu-si efectele terapeutice.

Cateva recomandari terapeutice ale smirnei

Guturai, gripa, bronsita - se ia de 3-4 ori pe zi o lingurita de tinctura de smirna, diluata intr-un pahar de apa. Acest preparat amarui si puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient starile de greata si durerile de cap care apar in starile gripale. De regula, un tratament dureaza sapte zile, dar se poate prelungi pana la doua saptamani.

Oboseala, astenie - se iau 20-30 de picaturi de tinctura de smirna, diluate in putina apa, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte invioratoare puternice, stimuland circulatia cerebrala si favorizand activitatea intelectuala.

Stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare - se fac fumigatii cu smirna in locul in care dormim sau, daca este posibil, chiar in camera de lucru. Parfumul deopotriva patrunzator si fin al smirnei actioneaza asupra unor terminatii nervoase ale organului olfactiv, avand efecte tonice psihice, eliminand anumite tensiuni emotionale si calmand impulsurile necontrolate venite din subconstient.

Indigestie, balonare - se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza.

Sensibilitate la raceli (infectii respiratorii) - vom face fumigatii in camera in care dormim, in perioada in care ne simtim predispusi la raceala. Substantele volatile care vor fi raspandite astfel in atmosfera incaperii au efecte imunostimulente si antiinfectioase.

Circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci) - se vor face frictionari energice al mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa).

Precautii si contraindicatii ale smirnei

In primul rand, nu va fi folosita intern decat smirna procurata din magazinele si farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj ca poate fi administrata pe cale orala. In momentul de fata, se gasesc multe produse vandute drept smirna, dar care au, pe langa rasina naturala, multe alte adaosuri sintetice, extrem de daunatoare pentru organism.
Smirna nu va fi folosita intern de catre femeile gravide, intrucat poate conduce la aparitia contractiilor specifice nasterii.

SARBATORIM CA SI CEI DIN BETHLEEM...

     Uite ca am pornit de dimineata la ultimele cumparaturi. Ce m-o fi apucat gatitul nu stiu, dar m-a apucat. Si cum mi-am adus tirguiala si am pus-o pe masa, mi-a mai trecut prin cap un gind - ca asa mi se intimpla mie - si am vrut sa vi-l spun si voua. Nu ca nu ati gindi, dar citiva v-ati aratat chiar curiosi cum gindesc si eu si ati trecut pe la poata blogului meu din cind in cind sa vedeti ce-mi mai trece prin cap.
     Uite ce gindeam eu acuma. Ca de fapt noi toti sarbatorim ca si cei din Bethleem care mincau si beau si se agitau - precis vizitindu-se unii pe altii - ocupati cu propriile lor afaceri si probleme. Ca nu se ocupa nimeni de iesle, cum nu ne ocupam noi astazi. Erau cu totii ocupati sa gaseasca gazde si sa isi asigure masa.
      Daca L-am celebra pe Cel din iesle nu ne-am ocupa de programul din orasul Bethleem, am fi prafuiti si plini de paie, si obositi si ingrijorati, si ne-am simti... ca-n grajd. Exact... suna rau, stiu...

CUM AR FI... SI CE-AS FACE?

     Istoria primului Craciun a fost discutata de peste 2000 de ani. Oare s-ar mai putea spune ceva ce nu s-a spus? Nu cred... Dar adineauri, fierbind pere in vin Rose... si tocind la niste crengute de marar... ma tot gindeam la oamenii aia din Bethleem pe care de atitea ori i-am blagoslovit.
     -Auziti voi, oameni buni... in tot oraselul ala nu s-a gasit o casa de oameni cumsecade sa-L primeasca pe Pruncul Isus. Nu ne revoltam cu totii de asa nesimtire?
    Dar tocind mararul si pigulind cu grija citeva firimituri ce au cazut pe jos, m-am gindit cum ar fi daca ar bate la usa mea o femeie necunoscuta, insarcinata si gata sa nasca... Sa nasca unde?... Pe covorul meu persan?... Sau in patul meu moale si primenit - ca numa ce am schimbat cearsafurile?... Si drept sa va spun, ideea nu mi s-a parut deloc potrivita.
     Ne place ca a venit Isus, si ne place ca businessul Lui pe pamint este pentru salvarea sufletelor noastre, si chiar ne grabim sa gasim pe toata lumea vinovata de multe lucruri - dar daca ne-am gindi un pic mai adinc, nu suntem mai buni decit locuitorii Bethleemului. De citeva ori in viata am incercat sa ajut pe cite cineva si sa primesc in casa oameni nevoiasi - si sincer sa va spun, am multumit Domnului cind au plecat... ca la un moment dat imi venea mie sa plec de-acasa sa scap de ei. Poate ca nu ar trebui sa-i judecam pe cei din Bethleem prea tare - nu de alta, dar cu ce judecata judecam, cu aceeasi judecata vom fi judecati. Si cu perspectiva asta pusa la punct, dintr-odata nu ni se mai pare ca oamenii din Bethleem erau chiar asa de rai, nu?
     Cu ceva timp in urma, un domn, ca "frate" nu chiar pot sa ii spun - dupa comportament, as putea mai degraba sa spun un "individ", era foarte deranjat ca a primit de la biserica conserve de fasole care erau deja expirate. De muncit nu prea era hotarit, dar de cirtit era foarte hotarit. Acuma stim cu totii ca data expirarii unui produs de fapt coincide cu data pina la care respectivul produs poate sa se vinda, si ca asta nu inseamna neaparat ca produsul respectiv nu mai este bun. Dar uite asa suntem noi... clanta la casa noastra nu o deschidem pentru altii, ca e prea mare deranjul - dar de "clantanit" ne ocupam.
     Si care ma rog ar fi sacrificiile pe care totusi suntem inclinati sa le facem pentru Christos? Nu va intreb pe voi, ca am eu destula bataie de cap sa imi raspund mie. Ca mi-e casa curata de data asta si m-am invatat singura si sa nu ma bata nimeni la cap si... da... cum ar fi sa-mi bata la usa o necunoscuta in durerile facerii... Pai chiar... cum ar fi? Si... ce-as face?
   

OBICEIURI DE CRACIUN - 2

Luna Decembrie ar putea sa fie numita si "luna obiceiurilor"… Poate unele obiceiuri n-ar fi rele daca nu ne-am obisnui cu ele si am uita de ce le-am facut in primul rind. Avem traditii si obiceiuri a caror semnificatie am pierdut-o in timp… Ce rost mai au aceste obiceiuri chiar daca ar fi bune, daca nu stim de ce facem ce facem?

Am sa va spun despre un alt obicei bun pe care il au romanii de Craciun. Facem curatenie de Craciun. Si nu stiu de cind a inceput acest obicei si de ce, dar imi dau cu presupusul.

Craciunul aduce multa lume in casa… si pe vremea cind eram eu copil imi amintesc ca inainte de Craciun fiecare casa facea curatenie MARE. Chiar daca nu mai vin Maria si Iosif sa bata la usa noastra… intentia oamenilor cred ca a fost ca macar vestea nasterii Mintuitorului sa ne gaseasca asteptind, pregatiti… in sarbatoare. Si curatenia este lucrul cel mai important atunci cind vrei sa primenesti o casa - ca doar n-ai sa te apuci sa decorezi, si sa pui flori, si mai stiu eu ce toale festive… cind praful este de un deget pe mobile si casa nematurata…

Imi amintesc de forfota dinaintea Craciunului – cind mama mea scotea covoarele afara si le spala, si spala perdelele si geamurile… Si asta pe vremea cind in Valea Jiului ningea cu funingine de sus si nimic nu se putea pastra curat.

Si cind venea ajunul Craciunului, fiecare gospodina zimbea satisfacuta. Treaba era terminata. “Casa curata… musafiri asteapta”… asa scria pe unele peretare vechi… va mai amintiti de ele?

……………..

In acelasi fel, in mod spiritual, nu poate exista nici bucurie, nici sarbatoare cind casa inimii noastre este murdara. Un gind bun si un obicei folositor… mai ales daca il traducem in limbaj spiritual - sa ne primenim si sa ne reimprospatam inima, ca mesajul Craciunului sa decoreze apoi dinspre inauntru in afara viata noastra… ”Caci un copil ni s-a nascut… un Fiu ni s-a dat… si Domnia va fi pe umerii Lui. “
http://www.peginduri.com/2011/12/obiceiuri-de-craciun-1.html

Povestea Colindului..."O Noapte"

  
http://www.youtube.com/watch?v=qedoxGdmXuo&feature=fvw
http://www.youtube.com/watch?v=87q5dmW6zDg&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=JtQr81k3TSk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=V6gnRvumDiA&feature=related


     Preotul Joseph Mohr cinta la orga. Si-a intins degetele lui lungi in formatia potrivita pentru acordul muzical cu care trebuia sa inceapa si apasa…dar nici un sunet nu iesi din orga bisericii. Si-a ridicat din nou degetele si a repetat miscarea…dar din nou, nici un sunet n-a intrerupt tacerea din biserica.
     Omul dadu necajit din cap. Se supara degeaba. Tuburile de la orga sint ruginite si nici restul nu era in conditie mai buna. Orga facea zgomote nepotrivite sau nu raspundea degetelor lui de luni de zile, si el sperase ca va supravietui pina cind omul care fusese chemat sa repare orga va ajunge la ei, cindva in primavara. Dar acum Decembruie 23 1818, orga in sfirsit si-a dat obstescul sfirsit si Biserica Sfintul Nicolae nu va avea muzica de Craciun.
     Si preotul ofta adinc. Poate daca o sa iasa sa se plimbe un pic o sa-i mai treaca naduful, se gindi el. Isi trase pe el o haina mai groasa si pasi afara in noapte. Respiratia i se ridica in aburi albi, caci era tare frig. Luna stralucea decorind cu lumina ei copacii acoperiti cu zapada alba si casele din orasul Oberndorf. Pasii lui faceau ca zapada sa scirtie si el se indrepta catre marginea acestui oras din Austria si incepu sa urce pe niste poteci ce mergeau in sus , pe munte.
     De la o inaltime oarecare a orasului Oberndorf, Parintele Joseph, admira riul Salzach in trecerea lui pe linga Biserica pastorita de el. Primavara cind se dezgheata riul, bucati mari de ghiata si zapada merg pe riu si umfla riul dezghetindu-se treptat pina ce riul se umfla asa de mult de apa ajunge pina la treptele bisericii. Umiditatea de la revarsarile astea de riu au dus la ruina instrumentului sau iubit…orga din biserica.
     Parintele Joseph se mai uita in sus catre Alpii Austriei. Stelute straluceau deasupra lor in aceasta noapte linistita. O ce noapte linistita…si Parintele Joseph s-a oprit dintr-o data lovit de niste ginduri. Bineinteles.”O noapte preasfintita”.El scrisese un poem cu citiva ani inainte cind numa ce ajunsese preot, si acesta era numele poemului scris de el…”O noapte preasfintita”.
    A doua zi Parintele Joseph se asternu la o alta calatorie. De data asta lua cu el si poemul. Si de data asta stiu exact unde se duce…se ducea sa il vada pe prietenul sau Franz Gruber, organistul bisericii St. Nicolae, care locuia in satul vecin.
     Franz Gruber fu tare surprins sa-l vada pe preot asa de departe de casa in seara de ajun de Craciun, si chiar si mai surprins cind acesta ii inmina poemul lui.
    In seara aia, la slujba, Parintele Joseph si Franz Gruber s-au asezat in fata altarului bisericii. Parintele Joseph avea in mina o chitara. Putu sa vada cu coada ochiului cum membrii congregatiei isi aruncau unul altuia priviri curioase...Ei nu vazusera si nu auzisera niciodata o chitara cintind in biserica lor si nicidecum in timpul masului din Ajunul Craciunului, cea mai sfinta noapte a anului.
     Parintele Joseph insa facu sa rasune citeva note simple la chitara , dupa care el si cu Franz Gruber incepura sa cinte. Vocile lor puternice rasunau in timp ce corul i-a insotit in cintare la un moment dat pentru refren. Melodia simpla pe care o compuse Gruber mergea mina in mina cu cuvintele simple ale poemului Parintelui Joseph.
     Cind ultimele note s-au stins in noapte, toata congregatia fermecata a stat fara miscare pentru o vreme apoi au inceput cu totii sa aplaude. Oamenii din Oberndorf au indragit nespus acel cintec, si planul Parintelui Joseph sa introduca muzica in Biserica St. Nicholas a lucrat.
     Citeva luni mai tirziu, cel care se pricepea la repararea instrumentelor muzicale veni in Oberndorf si gasi notele si cuvintele acestui cintec “O noapte” pe orga deasupra. Cintecul l-a incintat nespus si inainte de a pleca si-a facut o copie si a luat-o cu el.
     Specialistul de reparat instrumente a dat apoi cintecul la doua familii care erau cintareti si calatoreau din loc in loc dind concerte. Acestia au cintat acest cintec minunat calatorind prin Europa si pretutindeni unde l-au cintat oamenii i-au aplaudat. Asa ca , foarte curind cintecul a devenit foarte cunoscut in toata Europa. Si apoi in toata lumea.
     Astazi, corurile catedralelor si colindatorii de la New York, pina in Noua Zeelanda cinta acest simplu cintec care a fost cintat pentru prima data intr-o biserica mica din Muntii Alpi in Austria , intr-o seara de ajun de Craciun aproape cu 200 de ani in urma

DIN PRICINA NUMELUI SAU...

     Nu cu mult timp in urma imi exprimam nelinistea cu privire la faptul ca nu ma simt destul de pocaita ca sa fiu sigura ca imi sint rugaciunile ascultate. Am auzit destule predici care spun ca daca nu sintem dupa voia Domnului si daca nu ne rugam dupa voia Lui, rugaciunile noastre nu ajung nicaieri.
     Am motive serioase sa doresc ca rugaciunile mele sa ajunga sus. Stiu ca Duhul Sfint se roaga cu suspine negraite pentru noi...mai stiu ca oricit as incerca sa fiu exact asa dupa cum doreste El, cit sint pe pamint inca port in mine germenul acela pacatos...acela care ma face sa am ginduri nepotrivite si vorbe nelalocul lor si deseori chiar gesturi si fapte nedemne de un copil al Lui Dumnezeu. Si cum ma lamentam asa, o prietena mi-a spus sa recit Psalmul 23...
     Si am inceput..."Domnul este Pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic. El ma paste pe pasuni verzi si ma duce la ape de odihna; imi invioreaza sufletul, si ma povatuieste pe carari drepte, din pricina Numelui Sau. 
     -Opreste-te!...mi-a zis...
     Si m-am oprit...
     -Mai spune odata ultimele cuvinte...
     Si le-am rostit cumva confuza...
     -Din pricina Numelui Sau...
     Si am stat...si am stat si m-am gindit si am inceput intr-un tirziu sa inteleg ca tot ce face El pentru mine este din pricina Numelui Sau, din pricina Fiului Sau si nicidecum nu este o reactie la incercarile mele de a fi mai buna, mai acceptabila...
     Asta nu trebuie sa ne impiedice sa incercam sa ii ascultam poruncile si sa ne comportam in accord cu El; dar o facem din dragoste si respect, si nicidecum ca o moneda de schimb pentru absolut niciuna din binecuvintarile pe care le primim si care sint acte de dragoste dumnezeiasca - de o natura speciala - o valuta forte pe care doar cerul a putut s-o dea.
     Si a dat-o sub forma unui copilas neputincios nascut intr-o seara rece , intr-o cetate aglomerata...in cel mai umil colt de lume...intr-un grajd din cimpia Bethleemului.
     Sarbatoreste intreaga lume Craciunul...Ziua cind s-a nascut Cel ce poarta un nume mai presus de toate numele...si din pricina Numelui Sau pot sa ma rog linistita uitind si lasind in urma cine sint sau cine am fost, si gindindu-ma la cine voi fi intr-o zi "din pricina Numelui Sau..."
..................
     Asta vara am vizitat Bethleemul. Bethleemul este in partea locuita de palestinieni. Un gard inalt de sirma pe alocuri si de piatra in alte parti inconjoara orasul; si palestinienii nu au voie sa paraseasca orasul. Acuma nu fac aici politica si nu spun cine are dreptate si cine nu are, ca noi toti stim ca acel pamint n-a fost niciodata Palestina ci ca apartine evreilor; dar am sa va povestesc impresiile mele din Bethleem..."Casa piinii".
    Soferul de taxi care ne-a dus era palestinian si povestea de viata grea pe care o duc palestinienii acolo. Si nu ma indoiesc. El spunea ca atunci cind evreii au tras acel gard care sa separe zona locuita de palestinieni de restul locuit de evrei au trecut printre doua case locuite de doi frati de pilda si i-a despartit - si ca si la Berlin sint rude si frati care nu s-au mai vazut de mai bine de 10 ani. Dar in Bethleem sint si credinciosi nu numai musulmani. Spuneau crestinii dintr-un magazin de bijuterii ca musulmanii se poarta cu ei mai bine decit evreii...Lucru destul de trist.
     Soferul mai zicea ca a facut facultatea in Bethleem dar desi avea pasaport si putea trece in Ierusalim, nu putea sa aiba o slujba folosindu-se de educatia primita in Bethleem, si de aceea se facuse taximetrist. Mai spunea el ca majoritatea palestinienilor din Bethleem sint agricultori si crescatori de animale si ca atunci cind evreii au izolat portiunea ocupata de palestinieni au incorporat in terenul lor toate sursele de apa asa ca palestinienii nu pot sa practice agricultura din lipsa apei.
     Tensiunea este atit de mare acolo ca o poti taia cu cutitul... La intrarea in Ierusalim soldatii au oprit taxiul, dar cind ne-au vazut pe noi... citeva perechi de ochi albastri in masina, au stiut ca sintem turisti si ne-au dat drumul in citeva secunde. Palestinienii insa care lucreaza in Ierusalim stau la rind si uneori ii tine acolo ore in sir fara nicio treaba.
     Acuma motivele sint cunoscute... si actele teroriste facute de palestinieni. Dar printre ei sint si oameni care ar vrea sa traiasca linistiti si sint si crestini. Concluzia mea este ca numai Dumnezeu mai poate face pace acolo. Si cind te gindesti ca, in urma cu peste 2000 de ani ingerii din cer au cintat acolo despre pace... E aproape ironic pentru ca nu cred ca exista un loc in lume cu o politica mai complicata, cu o incarcatura de ura si o situatie mai lipsita de solutii...

      Si totusi exista o solutie... Isus Christos, pruncul nascut acolo in Bethleem poate sa aduca pace nu numai intre palestinieni si evrei, dar in intreaga lume. Sa ne rugam pentru pacea Ierusalimului... pentru pacea din Bethleem cintata de ingeri, pentru pacea din tarile noastre chinuite de guverne mincinoase si corupte. Sa ne rugam ca Domnul Pacii sa revina pe pamint...
..........................
     In cimpia Bethleemului, peste drum de locul unde se spune ca ingerii s-au aratat pastorilor, este un restaurant facut dintr-un cort urias. Eram flaminzi si am intrat sa mincam. Ne-au adus atitea feluri de mincare ca n-am stiut ce sa mincam... si toate gustoase... Nu va pot exprima simtamintele pe care le aveam stiind ca pasim pe un loc vizitat de ostile ceresti. Va dati seama ce experienta deosebita?
   

In Bethleem am intrat intr-un magazin de bijuterii. Proprietarii erau crestini. Pe linga bijuterii aveau si o multime de lucruri facute din lemn de maslin. Lemnul de maslin este foarte frumos la culoare. In Israel din cauza climei secetoase nu rezista multi pomi daca nu sint irigati- dar maslinul supravietuieste si in desert. Ziceau in gluma acesti oameni ca se bucura ca maslinul nu creste in China ca altfel chinezii le-ar fi luat pina acuma si sursa asta a lor de intretinere...In poza, cu fata proprietarului acelui magazin.

 Mai sus taximetristul nostru palestinian...mai jos Biserica din Bethleem. In interiorul ei a fost incorporat locul unde se spune ca S-a nascut Domnul Isus.

 Daca va uitati bine pe poza de mai jos la acea usita mica...puteti vedea ca la inceput cind a fost construita biserica a fost o intrare mare...dar pentru ca otomanii au intrat pe cai si camile, au facut o intrare si mai mica - ca un arc, iar in cele din urma , pentru ca nu se intra inauntru cu reverenta cuvenita au zidit si intrarea aceea si acum usita este atit de mica incit oricine intra, daca nu este copil sau pitic, trebuie sa se aplece ca sa intre inauntru...si astfel vrind nevrind sa dea cinste locului aceluia.