08 December 2018

PIINEA CA-N SOMN...(03-24-2010)

V-ati gindit vreodata cum ar fi sa primiti piinea cea de toate zilele fara nici un stres? Cum o fi fost oare in Gradina Edenului, cind omul nu purta grija zilei de miine? Nu ma gindesc sa fim nesimtiti si nepasatori…ma gindesc cum ar fi sa fim plini de incredere, ca Domnul ne va purta de grija? Dar cum sa-mi mai poarte de grija mie Domnul, cind eu sint ingrijata pina dincolo…cu ce sa se mai ocupe si El, sau de ce?

Am avut zilele trecute o experienta, cu una dintre fetele angajate temporar la departamentul meu. Poate ca n-ar fi rau sa iau povestea asta de la inceput.

Fratele ei a lucrat in departamentul meu cu citiva ani in urma. Baiat istet…glumet…avea un singur cusur…il gaseam adesea motaind la deskul lui…Am facut eu haz…am facut glume…m-am uitat piezis…ridea si el si uneori zicea ca se gindeste, dar era evident ca dormea. Odata eram intr-un meeting si in timp ce vorbeam …eram cu totii in jurul unei mese mari ovale in sala de conferinte…si numa il vad ca-i cade capul in piept…Nu m-am putut abtine si am dat cu mina in masa de a sarit saracu' ca ars…

Dupa vreo citeva luni si-a pus transferul de acolo si m-am bucurat sa-l vad plecat. Nu mult dupa treaba asta, Debby incepe sa lucreze la compania mea. Dupa citeva luni este transferata in acelasi office cu baiatul asta care lucrase cu mine. Ca orice nou angajat, primele zile, primele saptamini de acomodare cu noii colegi si noua ocupatie sint destul de dificile. Dar baiatul asta aflind ca este fata mea se ocupa in mod deosebit sa o ajute in toate privintele. In cele din urma ajunge sa se poarte ca un frate mai mare si sa o apere uneori, sa o avertizeze alteori…si intregul lui comportament este absolut impresionant. Sa nu mai spun ca-i povesteste fetei mele numai lucruri frumoase despre timpul petrecut in oficiul din Merced si ii spune ca perioada aia a fost o perioada foarte dificila din viata lui, pentruca tatal lui era pe moarte si el se ducea zilnic sa stea cu el dupa lucru si pentruca era in alt oras, facea o naveta care nu-i lasa prea mult timp de dormit…si de aia era vesnic somnoros…

Ascultam cu inima cit un purice cele ce-mi spunea fata mea. Poate daca as fi fost sensibila destul as fi intrebat de ce era asa de obosit, sau poate daca as fi creat o atmosfera prielnica el s-ar fi simtit confortabil sa-mi spuna…In pozitia mea de crestin…am facut putina sau deloc dovada ca am calitatile pe care le are un adevarat copil al Lui Dumnezeu. M-am simtit atit de rusinata ca-mi venea sa intru in pamint…Treaba asta m-a umilit destul ca odata la o lectie de scoala duminicala la biserica le-am spus celorlalti ce bazaconii am facut…

Dumnezeu stie cind ne caim cu adevarat de ceva…si uneori ne da posibilitatea sa rectificam unele lucruri. Asa mi-a fost dat si mie , intr-un fel, sansa sa imi rascumpar gresala facuta. Cu vreo sase luni in urma primim ca ajutor temporar in office, pe cine altcineva decit …sora mai mica a baiatului astuia. M-am simtit absolut in al noualea cer…aveam sansa sa-mi rascumpar intr-un fel gresala.

Si de la inceput, ii spun fetei ca are toate sansele sa o duca bine in departamentul nostru si ca ii voi extinde ajutorul meu in orice privinta sa poata invata cit mai mult si eventual sa poata sa fie angajata permanent. Si ii spun si povestea cu fratele ei si cit de vinovata ma simt pentruca mi-a lipsit intelegerea fata de el. Fata isteata…i-am dat de mentor pe cel mai bun mapper din departament…face niste progrese fantastice.

Se dovedeste a fi si credincioasa si pot sa spun ca e o binecuvintare pentru mine la lucru. Asa ca de cite ori am ocazia sa vorbesc cu sefa mea pun si pentru ea o vorba buna ca sa poata sa primeasca o pozitie permanenta, ca altfel stagiul ei se va termina in citeva luni cind implineste 1 an de la angajare…

Ieri insa, vine si imi spune ca e obosita de atita naveta…si ca ar vrea sa reduca zilele de munca la 4 zile pe saptamina. Ma uit la ea uluita si ii spun…"pai bine…uite eu tocmai am vorbit pentru tine ca a aparut o pozitie permanenta in departament si am crezut ca asta vrei si tu…sa ai un job permanent, cu toate beneficiile…blah, blah…" Se uita la mine putin contrariata si-mi spune…"Domnul imi va purta de grija…" . O intreb…"are sotul tau un job asa bun ca poti depinde de el?"…Zice ea…"Nu chiar…dar n-am depins niciodata de el…am mai fost fara lucru inainte…si Domnul s-a ingrijit de noi si n-am dus lipsa de nimic!!!"

Am ramas …"pe ginduri"…(ca si numele blogului meu) si asta e putin spus. Sa va spun de ce…Exista doua extreme la care ma gindesc. Sa o iau pe prima pentruca e extrema mea si sint intr-un fel oarecare vinovata de ea. Pentru mine ca femeie singura cu responsabilitatea a doi copii…jobul a fost totdeauna foarte important. Cit de important? Mai important decit sa ma rezam de promisiunile Domnului? Mai important decit sa arunc asupra Lui toate ingrijorarile mele? Uitindu-ma in urma…pot spune ca adesea am alunecat in pacatul de a ma simti puternica fiindca am avut acest job sau adesea mi-am rezolvat problemele crezind ca jobul si pozitia si salariul care il am le rezolva si nu Domnul care mi le-a dat pe toate…(incluzind acest job). Nu e asta un fel de idol? Poate fi!!!

Si atunci in fata acestei fete care asa de fara grija imi spune ca nu e de loc nemaipomenit de impresionata cu aceasta oferta…pentruca de fapt Domnul este cel care ii poarta de grija…spune-ti voi cum ar trebui sa ma simt?

La alta extrema…tot Domnul ii ofera si jobul asta bun. Sintem noi prea lenesi sau prea dezinteresati sa primim binecuvintarile care ni se dau invelite cu un strat de sudoare? Stiu sigur ca sint si dintr-astia printre noi care asteapta para malaiata si se duc cu inima usoara la welfare sa-si ia lunar banii chiar daca n-au lucrat nici o zi si n-au pus nimic in accountul ala. Este corect sa asteptam sa traim din sudoarea altora daca sintem in stare sa muncim si se gaseste de lucru?

Bineinteles ca fiecare din noi este dator sa judece cu toata intelepciunea data de Dumnezeu cazul nostru al fiecaruia. Pentru mine situatia asta m-a pus pe ginduri in dreptul meu. Am dat si dau inca o mare importanta jobului meu. Da, el este un dar de la Dumnezeu prin care mi-am intretinut familia. Da, acest job a fost important pentru mine…dar jobul e de la El asa cum este sanatatea si functiile creierului care mi-au fost de folos in jobul respectiv…tot la fel ar trebui sa-I fiu multumitoare ochiului sau miinii sau piciorului care ma poarta…cind de fapt ele sint tot daruri primite de la Creatorul meu.

Doamne nu-mi tine in seama lipsa de intelepciune si ajuta-ma sa am o perspectiva corecta a tuturor lucrurilor care mi-au fost date de Tine. Ma bucur de ele si iti sint recunoscatoare …dar lasa-ma sa le vad ca ceea ce sint…niste lucruri trecatoare...si lasa-ma sa ma sprijinesc numai pe Tine…

07 December 2018

Ceva despre tati...

     Tatal meu s-a nascut la 5 Septembrie 1932, la Lupeni, oras minier din Valea Jiului. Mama lui a fost Ana Botan iar tatal Botan Gherasim.  A avut o sora mai mare, Lidia, care a murit la o virsta infantila si un frate mai mic, Avram Botan care a fost pastor al primei biserici romane din Bay Area. La 23 de ani s-a casatorit cu Victoria Logoja ( Botan) si a avut 3 copii: Rodica Botan, Aneea Claudia Bote. si Ovidiu Claudiu Botan .
    Copilaria lui s-a incheiat la 13 ani. Bunicul Gherasim muncea in mina la grupa. Asa se numeau cei care inaintau galeriile pe sub pamint. La o surpare de galerie, o grinda zdravana de lemn l-a lovit pe bunicul in crestetul capului. Osul craniului s-a crapat si a fost dus la spital. Din cite mi s-au povestit, i s-a dat o injectie alterata. 
    Tatal meu trimis de Buna se ducea la Bunicu sa-i duca ceva mincare la spital. A intrat in salon si a vazut patul gol. La intrebarea tatalui meu unde este pacientul din patul acela gol, bolnavul din patul vecin i-s spus ..."batrinul a murit si l-au dus la morga". Bunicul Gherasim avea 49 de ani.
     Aveam 23 de ani cind la o inmormintare in familie tati mi-a povestit intimplarea care l-a facut barbat la 13 ani. Mi-a povestit cum s-a dus la morga si cum bunicul era inca cald. Mi-a povestit cum s-a gindit ce sa faca stiind ca acasa nu prea sunt bani si ca tatal lui trebuie dus acasa si ingropat. Mi-a povestit cum s-a dus la ceva cunoscuti si a imprumutat ceva bani de cosciug si a cerut un fel de carucior mai mare cu care l-a transportat pe bunicul acasa. 
     Era spre seara cind a reusit sa se reintoarca si Buna il astepta ingrijorata la strada...
     In acea zi la numai 13 ani a trebuit sa isi asume responsabilitatea de barbat in casa. Si a incheiat cu succes la 86 de ani aceasta responsabilitate, fiind sot, tata, bunic , strabunic si strastrabunic. Dar cel mai valoros titlu pe care l-a avut este - copil al Domnului.
     A avut o seama de functii in Romania si avea o gama nesfirsita de talente. Era o vreme cind credeam ca nimic nu ii este imposibil. In Romania ca maistru la Preparatia Coroiesti avea 200 de oameni la dispozitie sa rezolve orice avarie, orice problema s-ar fi ivit. Era cunoscut si apreciat de toti. Avea inventii in fabrica care economiseau milioane de lei. Motiv pentru care securitatea ne-a dat drumul doar dupa 5 ani de la aplicarea pentru pasaport.
     Cind am emigrat in America, a inceput totul de la zero. Pe vremea cind am sosit noi in 1980 se mergea in fiecare saptamina la aeroport ca sa aducem noi emigranti romani. Imi amintesc ca Duminica tati lua vanul lui unchiu si aduna romanii necredinciosi de pe unde locuiau si ii aducea la biserica. Doi ani dupa sosire unchiul Avram a murit . In tot acest timp tati care avea o minte tare ocupata - se uita in jur dupa orice insecta...si nu stiam de ce. Vroia sa vada daca sunt si pe aici albine sau pe unde sunt albinele...
     Dupa o vreme le-a gasit...si incet , incet a transformat si a construit din tot felul de vechituri uneltele si tot ce era necesar pentru transportul albinelor si celelalte necesitati.
Asa a devenit Stupar de meserie in America. Dar in toata sinceritatea putea sa fie politician, ziarist, misionar, electrician, lacatus, sofer, si multe alte indeletniciri.
     Indragostit de Cuvintul lui Dumnezeu si dorind sa duca acest Cuvint cit mai departe, a hotarit cu Costel Cristea si fratele Pit Popovici si altii sa infiinteze organizatia Romania for Christ. Nu era mult ceea ce se facea la inceput dar Domnul nu ne cere mult...ne cere doar ce avem. Si El transforma putinul nostru asa cum a transformat piinea si pestii din saculetul sarac al unui copil si cu putina lui gustare a hranit gloatele. Intentia era sa se trimita evanghelisti acolo unde nu merge nimeni...in colturi si vagauni si locuri neumblate. Si curind a aparut si o revista modesta unde sub numele stuparului au aparut tot felul de articole in care odata cu secretele stupului tatal meu arunca boabe de saminta din grinarul sfint. Stiu ca multi o sa-i duca lipsa- pentruca avea el un talent sa se apropie de oameni si sa ii stirneasca in directia in care se simteau ei confortabil. Cu fiecare din noi copii, si cu nepotii si stranepotii a avut o relatie total diferita , unica. Ne cunostea atit de bine si ne studia atit capacitatea cit si interesele si ne trezeam ca intra usor in lumea noastra sa o faca mai buna, sa ne ajute si sa ne incurajeze.
     Ne-a promis ca ne va astepta in ziua cind vom fii chemati la rindul cetei noastre...Abia astept!
Maranatha!

PIINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE...DA-NE-O NOUA ASTAZI, SI AJUTA-NE SA IMPARTIM DIN FELIA NOASTRA SI ALTORA!!!


Poate astazi cind iesi pe poarta ai sa vezi ca la poarta ta sta un Lazar...cineva in nevoie...cineva flamind, tremurind de frig, disperat. Nu...nu poti sa ajuti intreaga lume. Nu...nu ai sa poti sa-i asiguri si felia de piine pentru miine...dar azi...da-i un pic din felia ta...si fa-o cu bucurie.

De multe ori am trecut nepasatoare pe linga cineva... nu din rea vointa. Dar nevoile sint atit de mari si de multe, si ma gindeam ca nu le pot eu satisface. Nu te-a pus nimeni, nici pe tine si nici pe mine sa rezolvam problemele lumii. Dar in fata ta sint nevoi mici, si putine...si de unele ne-am putea ocupa, dar n-o facem.

Orice darnicie se face cu sacrificiu. Daca dai ce ti-a mai ramas dupa ce te-ai saturat tu...ala nu este sacrificiu, si cu aia nu-ti deschizi account in cer. Cind tai insa felia pe din doua si ii dai celui flamind de linga tine jumate din felie...trebuie sa stii ca in cuptoarele cerului, se coace piinea ta de miine.

Si fa-o cu bucurie...si nu prefacuta. Dumnezeu iubeste pe datatorul voios...Daca n-o faci cu bucurie...bag-o toata felia aia groasa de piine in gura... si impinge-o repede pe git in jos...e toata a ta...si nimeni n-o sa ti-o ia cu forta.

Uitindu-ma in urma, nu-mi pare rau decit de multele lucruri pe care le-as fi putut face si nu le-am facut. Dar nu regret nici un miez de piine presarat pe drum...Caci "El pasarea hraneste"...nici de noi nu va uita!!!

04 December 2018

TOAMNA...TOAMNA VIETII

     E toamna...dar nu orice toamna...ci o toamna plina de culorile celor mai adinci emotii. Unii zic ca toamna se numara bobocii - intelegind prin asta realizarile si succesul vietii.
     Am plecat catre casa parintilor mei...Stau la un stop si...cu gura cascata admir frunzele ce cad intr-un dans elegant cu piruete lungi , stirnite de un vintulet jucaus. Fara sa stiu, admir si absorb parca acest decor minunat care va ramine pe ultima  pagina de jurnal a celui care mi-a fost tata mie si fratilor mei. Si imbatata de frumusetea acestei zile ajung la locuinta parintilor.
     Slabit de puteri ... sta linistit si rabdator desi in grea suferinta, cel care ne-a dat exemplu si definitii pentru mai tot ce este important in viata. In afara de dragoste noi copiii lui avem pentru el un respect deosebit. Un respect cistigat in timp. Tatal nostru a fost in viata un luptator...
     Zimbeste  "Leul" nostru ca intotdeauna cind ne vede.  Ca asa raspundea la intrebarea "cum mai esti tati?" . "Ca un leu" ...zicea el incercind sa ne incurajeze. Geamul e deschis sa aduca aer de afara. Incet , incet lumina vesela a zilei s-a schimbat in umbre cenusii. A inceput sa ploua. La inceput cu stropi marunti, apoi din ce in ce mai agitati. Ne uitam amindoi la fereastra...ne uitam unul la altul...imi venea sa pling ...dar ma stapinesc cit pot...zice el ginditor...
     -Pe ploaie cel putin oamenii n-o sa vina la inmormintare...
Zic eu surprinsa ca ne gindeam amindoi la acelasi lucru...
     - Numai bine ca nici nu trebuie sa vina decit cei care vor cu adevarat sa vina...
Si parca raspuns la durerea despartirii ce ne complesise pe amindoi s-au scuturat norii si au aruncat pur si simplu galeti de ploaie intr-o rafala minioasa. Parca a razbunare...parca miniosi...
      I-am soptit incet...
     - Tati...deja mi-e dor de tine...
...........................................................

    Cu tati am discutat deschis subiectul mortii. Nu accepta nimic altceva decit informatii organice...reale. Discutam deschis . El astepta sa plece la Domnul si s-a straduit sa rezolve tot ce se mai putea rezolva in urma lui...cu grija si intelepciune si dragoste.
     - Doua lucruri am sa va spun...zicea el intr-o seara cind ne-am adunat in jurul lui... Primul este sa va iertati si sa va iubiti unii pe altii, si a continuat sa ne explice necesitatea celor ce spunea...si apoi sa aveti grija de mama voastra.
     Stiam ca de mult se roaga pentru noi . Stiam si de ce... Dar dirji si capriciosi continuam sa ne pastram pozitiile fiecare. Aveam noi supararile noastre si ne-am creat ziduri inalte in jur... chiar mindrii de inaltimea lor. Stia el tati cit suntem de incapatinati...Dar stia ca Dumnezeu are raspuns la orice problema omeneasca, si astepta in tacere raspunsul Domnului.
     Vreau sa spun celor ce se roaga si Domnul nu le-a raspuns inca la rugaciuni. Nu va ingrijorati. Domnul raspunde intotdeauna. Doar ca o face in timpul si maniera Lui. In cazul nostru in noaptea in care tati a plecat - 2 decembrie 2018 ora 2:31... au cazut zidurile " Ierihonului" creiat de noi , copiii Lui si Domnul a raspuns intr-un mod minunat rugaciunii tatalui nostru. Pur si simplu ni s-au inmuiat inimile si cu lacrimi de durere si bucurie in acelasi timp ne-am imbratisat toti parca regasindu-ne...cu dor...cu foame ...cu sete...unul de altul. Cred ca tati a avut timp sa vada raspunsul...Cred ca la surprizele ce il asteptau in cer s-a adaugat si acest raspuns la ultima lui rugaciune.
     Suntem tristi...despartirea nu e usoara - dar nu suntem disperati.
   
- Tati...ne vom vedea in vesnicie. Sa ne astepti!


   

RAVAS DE LA TATI...



Marta said...
     Draga Rodica , 
     Am dorinta si indemnul sa spun ceva pentru voi, cei dragi , ramasi aici pentru o vreme fara Elisei . Unchiul meu Gherasim , al treilea dintre cei 16 copii ai familiei Botan din satul Cheia catun Botani ,deci tatal lui Elisei -  plecat din Muntii Apuseni pentru o piine mai buna , a plecat in Valea Juilui . Elisei cel mai mare copil al lui , a plecat in America din dragoste pentru Avram fratele lui mai mic si respect pentru mama lui . Mi-a spus atunci "...plec ... Avram are nevoie de dragostea si mingaierea noastra si mama nu pleaca fara noi ". 
    In urma cam cu 2 luni intr-o discutie telefonica cu el imi spunea "Sunt inca ca un leu dar un leu in cusca ...nu mai pot lucra . Am venit aici , in America si iti spun ca mi-a fost tare greu . Am lucrat cu disperare  ca erau multe de facut pentru familie si pentru cei veniti din Rominia si care aveau nevoie de ajutor".
     Am concluzionat ca a ramas acelasi om pe care l-am cunoscut , plin de idei nobile si cu multa compasiune pentru cei din jur. Asta a fost varul meu , care m-a uimit prin cunostiintele lui atit profesionale cat si istorice si mai ales cu daruirea lui pentru lucrarea Domnului. Venea la Aiud cu unchiul Iacob , cu Ticu si altii . Asa inviora mica noastra biserica prin cantari si vorbiri pline de carisma si dragoste . A plecat in America dar a lasat aici amintiri placute. 
     Mi-a spus , tot la telefon ca e gata sa plece la Domnul - fara frica , stie ca a primit iertare deplina si este fericit ca are in jurul lui pe cei dragi . Spunea ..."simt dragostea copiilor mei ,felul in care se poarta cu mine ma umple de pace si multumire .Stiu ca sunt iubit asa cum si eu am iubit si parca as vrea sa mai stau cu ei".
     Dragii mei ,Elisei a plecat la Domnul si a lasat-o pe Lica in grija voastra, cu mingaierea ca veti fi tot asa de uniti in jurul ei ca in jurul lui . Aceasta este si porunca Domnului insotita de  o fagaduinta . Este si sfatul meu  dat fiind ca povara dusa in trei e mai usoara . Va iubesc pe toti si doresc ca mingaierea Domnului sa fie deplina pentru voi caci despartirea este vremelnica si ne vom intilni in curind cu cei dragi.
     Toti cei de aici sint cu gandul alaturi de voi . Eu, casa mea si verisoarele care sint in Aiud . Va imbratisam .
   Marta Muresan


27 November 2018

POTI FACE ORICE...DAR NU POTI SA FACI TOTUL...



     Astazi am auzit o intrebare care mi-a placut; sau mai bine zis a carui raspuns mi-a placut. Cineva a intrebat de ce a dat Dumnezeu cele zece porunci daca tot nu putem sa le tinem- si n-a putut nimeni niciodata sa spuna ca a putut sa tina , sa respecte cele zece porunci in totalitate. Spunea cel care dadea raspunsul ca legea morala...adica cele zece porunci sint ca si lumina care odata aprinsa ne da oportunitatea sa vedem realitatea si sa facem ceva in a o imbunatatii.
     Citind citatul de mai sus mi-am amintit de cele auzite astazi. Numai Dumnezeu poate totul, stie totul...noi stim si putem in parte. Si uneori si cele cunoscute nu le facem. Nu putem- sintem oameni si sintem imperfecti din cauza pacatului.
     Atunci care este rolul celor zece porunci? In primul rind fara ele nu ar exista o adevarata civilizatie. Intr-o lume- o natiune unde furtul si crima si minciuna sint acceptate, nu poate exista o societate civilizata. Este curios cum societatea noastra de azi incearca sa scoata cele zece porunci din locurile publice...si apoi ne miram ca societatea devine o banda de huligani...de ce ne miram?
      Daca cele zece porunci sint ca o lumina aprinsa in camera inimii noastre - atunci ea ne va arata prin simpla ei prezenta ce lucruri sint in neregula acolo si ce trebuie schimbat. Si fiecare face cit poate sau cit...vrea...
     Dar asta nu raspunde totusi la intrebare. De ce a lasat Dumnezeu cele zece porunci daca noi nu putem sa le tinem in intregime? Raspunsul mi-a placut...E mai lung asa ca aveti rabdare sa va spun ce am inteles eu. Domnul Isus a fost singurul care a putut sa tina cele zece porunci. El le-a implinit. Prin jertfa Lui legile ceremoniale au fost terminate- cind jertfa suprema a fost pusa pe altar. Iar faptul ca nu putem sa tinem cele zece porunci ne obliga sa mergem la Cristos care a implinit legea. Prin El numai putem sa primim gratierea din pedeapsa pe care legea ar trebui sa ne-o dea. Pentruca intr-adevar noi putem face orice ...dar nu totul; si in mod sigur nu ne-am fi putut rascumpara vietile chiar incercind cit de mult am fi vrut noi sa tinem legea.
    Mare-i mila Lui fata de noi si ce absurzi sintem cind nu acceptam darul Lui - mintuirea data prin jertfa de la cruce. Poate cineva totusi vrea sa faca curatenie in camaruta inimii lui...

ASTAZI AR FI FOST ZIUA EI...

Buna mea s-a nascut la 27 Noiembrie 1912...Astazi ar fi fost ziua ei de nastere. Cu doua saptamini inainte de a muri, am avut inspiratia sa scriu versurile de mai jos. Era la Nursing Home unde o dusesem cu citeva saptamini inainte...cind n-am mai putut ingrijii de ea acasa. Dar ca sa nu fie singura , stateam cu ea pe rind in cursul zilei si uneori catre sfirsit am stat si noaptea...

Ma uit inapoi si realizez ce pierdere am avut odata cu plecarea ei. Niciunul din noi cei din familie nu mai sintem la fel...Dragostea ei este ceea ce ne-a tinut impreuna. Rgaciunile ei au fost legaturile care ne-au tinut unul linga altul...Nu mai sintem aceeiasi fara ea...

Buna...ce n-as da sa te vad la fereastra cerului...ce n-as da sa imi mai promiti odata ca te rogi pentru mine ...ca tare multa nevoie am de rugaciunea ta...A venit rindul meu sa-ti iau locul si nu prea fac treaba buna...Am incercat sa-ti port sortul ala cu buzunarul rupt si baticul ala decolorat...dar nu-i indeajuns...imi lipseste credinta Ta...imi lipsesc calitatile tale...
........................
Poezia am recitat-o cu lacrimi in ochi la inmormintarea lui Buna... N-am plins pentru ea, ca stiam unde se duce...am plins pentru mine, pentru noi...cei ramasi in urma. Oameni ca ea nu se mai nasc astazi...
…Ca ghioceii primavara, rasar in minte amintiri.

Parc-a fost ieri, ar spune buna, si uite azi cite schimbari…
Pe undeva, pe-o raza dulce, la-a cerului feresti divine,
As vrea pentru o clipa numai sa te zaresc, sa-ti spun de bine…


…Sa-ti spun ca lacrima din geana e bucuria ca esti sus,
Sa-ti spun ca-ti sade albul bine, si ca esti tinara nespus,
Sa-ti spun ca geanta cu pastile am aruncat drept la gunoi;
Si cirja o sa faca frunze…Acum te plimbi pe norii moi…


Ieri mi-ai cintat cu glasu-n soapta "O Patrie vad ochii mei",
Azi te petrecem toti la groapa: copii, nepoti si nepotei…
Pamintul in pamint se-ntoarce, dar ce-ai facut pe veci va sta…
Ca-n post si pe genunchi luptat-ai din greu in toata viata ta…


Dintr-un fuior de ata alba, un fir stralucitor, curat,
Sint sigur-ai sa faci perdele pentru Slavitul Imparat.
…Si sa ne-astepti la Sarbatoarea de care-ntruna ne-ai vorbit…
Vom fii cu totii-n asteptarea Mintuitorului iubit.

07 November 2018

PRIVIND CU INIMA...

„Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.” - Lev Tolstoi 

06 November 2018

LEPRA SUFLETULUI...

IMPARATI 5: 1-16
1. Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.
2. Şi Sirienii ieşiseră în cete la o luptă, şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman.
3. Şi ea a zis stăpânei sale: „Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!”
4. Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.”
5. Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria, şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur, şi zece haine de schimb.
6. A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei ştii că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.”
7. După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele, şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să învii, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.”
8. Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un prooroc în Israel.”
9. Naaman a venit cu caii şi cu carul lui, şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.
10. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat.”
11. Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra.
12. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.
13. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească, şi au zis: „Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: „Scaldă-te, şi vei fi curat.”
14. S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit.
15. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui, şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.”
16. Elisei a răspuns: „Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut.
...................................................
Vechiul Testament are multe povesti istorice de o frumusete rara, si pline de invataturi deosebite. Sint sigura ca multi cunoasteti pasajul de mai sus, Asa cum cred ca pentru unii cititori este nou.
Multe taine se desprind din acest text si am sa incerc sa va spun unele lucruri noi pe care le-am auzit recent...si altele vechi pe care le-am invatat cu alta ocazie. O s-o fac in bucatele mici, usor de inteles si de digerat.
As mai putea intitula micul meu mesaj de astazi...”Cum judecam aparentele?”...pentruca majoritatea sintem tentati in viata de fiecare zi sa judecam o carte dupa coperta ei. Ne dam cu parerea de oameni si situatii citeodata chiar inainte de a deschide omul gura...doar uitindu-ne la hainele cu care este imbracat, pozitia in societate, educatie, etc. Facem niste analize superficiale bazate doar pe ceea ce vede ochiul.
Naaman era intr-o pozitie inalta- conducator al ostilor siriene, omul de baza al imparatului, curajos, viteaz, orgolios...dar...(mai totdeauna exista un dar in viata oricarui om)...era lepros.
Dar sa  revenim la oamenii din zilele noastre... Unii dintre ei in pozitii inalte, puternici si stabili financiar, inteligenti, educati...DAR...multi sufera de o lepra spirituala ; o boala care se intinde incet si omoara celula dupa celula pina cind culca la pamint pina si pe cei mai puternici...Lepra sufletului e mai grava decit lepra trupului...
Este de datoria noastra sa avem atitudinea acelei copile – care nu s-ar incadra dupa socotelile noastre nici ca avind maturitate, nici putere, nici stare sociala care sa-i inspire sau sa o provoce la actul pe care l-a facut. O servitoare de virsta ei face recomandari unui om de talia lui Naaman...sa-ti vina sa rizi!!! Dar se vede treaba ca Dumnezeu se poate folosi si de copii daca oamenii mari nu se ocupa de Imparatia Lui si de a chema oamenii la mintuire...
Am plecat acasa dupa predica astazi- complect convinsa ca exista un DAR in viata oricarui om cu care imi va fi dat sa stau de vorba...si ca este de datoria mea sa il anunt ca este in Israel un Prooroc care poate vindeca lepra sufletului...Ramine de vazut daca am atita caracter cit a avut fetita asta din text...Puteti si voi sa va puneti aceeasi intrebare ca nu va poate face nici un rau...

03 November 2018

LA COTITURA DE DRUM...


"Moartea nu este un capat de drum ci doar o cotitura a drumului...Drumul continua dincolo de aceasta cotitura si Dumnezeu ne-a spus deja ce ne asteapta."
                                 Greg Laurie