AM O CARTE...NECITITA...

N-am disparut cu totul…doar temporar-renovari. Dar sa  intru in subiect...Prietenii mei mai vechi stiu ca imi plac grozav povestile. Nu umblatul cu povesti…ci imi place o poveste cu miez - o poveste  care                                                                                            sa-mi explice si sa ma faca sa inteleg o situatie, un gind, o treaba sensibila… Unele intimplari ma invata ceva. Unele povesti imi explica cite o treaba mai greu de inteles...

In viata mea de crestin ma poticnesc adesea in umblarea mea zilnica. As vrea sa fiu mai buna, as vrea sa fiu mai atenta cu lucrurile sfinte dar ma pomenesc ca dau prioritate lucrurilor mai putin importante si le neglijez pe cele vitale. In lunga mea lista de lucruri in care sint corigenta este si cititul Bibliei. Nu stiu cum fac si cum dreg, dar nu-mi ramine timp suficient. Consum fiecare picatura de nisip din clepsidra zilei pe orice  activitate ...si cind vine vremea de citit …sint obosita… e tirziu…etc.

Nu sint o persoana care se scoala dimineata usor… sint morocanoasa, ma trezesc cu un minut mai devreme de cind trebuie sa plec la munca, ma imbrac ca la armata si ce mai… dimineata nu-i un timp prea potrivit...                                                                                                                                       sint prea obosita …Atunci cind sa citesc? Si daca  nu citesc  zilnic  Biblia... este asta o asa mare tragedie?

Sa va povestesc insa despre o intimplare de care am auzit acum citeva zile… si ne-om dumiri impreuna daca este necesar cititul Bibliei. Un tinar ii spune pastorului care-l indemna sa citeasca Scriptura si  sa memoreze versete biblice…

-Pastore…n-are rost sa tot insisti ca si asa nu pot sa memorez nimic…

-Citeste totusi… ii zise acesta… Dar tinarul insista in decizia lui…

Intr-o zi, pastorul il intreba pe tinar…

-Ai zece minute sa ma ajuti cu ceva?…

-Am, cum sa nu… raspunse tinarul.

-Uite…zise pastoral, tine oala asta sub robinet 10 minute…

-Dar oala are gauri…replica tinarul ...uitindu-se uimit cind la oala gaurita cind la pastorul lui. N-are nici un rost s-o tin sub robinet…

-Ai zis ca ai zece minute… raspunse pastorul…

-Am ...dar n-are nici o noima ceea ce fac…

-Ba are… raspunse pastoral… tine-o numai sub robinet 10 minute…

Vrind nevrind, tinarul asculta si pentru 10 minute tinu oala aceea gaurita la robinet. Intr-un tirziu aparu si pastorul, si tinerelul ii spuze zimbind…

-Sper ca acuma sa realizati si dumneavoastra ca am irosit 10 minute degeaba… oala tot fara apa este…

-Da… a raspuns pastorul… dar uite ce curata s-a facut…

………………………….

Morala la ideea de la inceput este ca …indiferent cit de mult sau de putin intelegem cuvintul Domnului… indiferent daca reusim sa memoram sau nu versete biblice, cititul Scripturii ne va ajuta sa raminem curati in gindire. Si asa cum ne spalam si iara ne spalam, si tot mai avem nevoie sa ne spalam - zilnic, periodic…asa avem nevoie sa si citim Cuvintul Sfint.

Seth, nepotelul meu are 9 ani si citeste la nivel de liceu. Intr-o zi, saptaminile trecute a fost pedepsit de invatatoare pentru ca n-a raspuns cind aceasta l-a chemat. Era asa de absorbit de cartea pe care o citea, ca n-a auzit cind l-a chemat invatatoarea. Asa as vrea sa fiu  si eu - si asa ma rog ca sa ajung sa iubesc Cuvintul Sfint. Sa  citesc  cu si de placere...sa caut orice clipa posibila a zilei ca sa imi clatesc ochii, inima si mintea...sa le spal in Cuvint. Nu sint acolo insa…oh...ce departe sint.... sint in starea de care v-am spus la inceput - cind inca simt o obligatie sa citesc si cind, de ocupata ce sint cu alte activitati nu gasesc timp de citit Biblia. Logic stiu ca nu e bine si incerc sa indrept- dar asta nu-i suficient. Vreau sa am asa un drag de Cartea asta, incit sa ajung ca si Seth…sa nu aud cind ma striga si ma cheama oricine sau orice altceva…Si stiu ca prin puterile mele nu se poate... dar este Unul care face minuni... si astept sa faca minuni si in viata mea. A mai facut si altadata si stiu ca se poate... Si cind o sa se intimple minunea asta, o sa stiti si voi ca precis o sa se vada...Oala tot ciobita o sa fie... dar va fi mult mai curata...

CITEODATA, UN PICIOR IN SPATE POATE SA REZULTE INTR-UN...PAS INAINTE...

N-am mai scris de o vreme. Acum sint in lunch si m-am apucat sa-i raspund lui abbu...Ea are puterea sa ma zgiltiie citeodata sa-mi vin in fire si sa ma apuc de treaba. Vad ca si de data asta a areusit. Sint ocupata cu ...ocupatii. Pina nu da caldura sa ma naduse de tot, m-am apucat sa vopsesc si sa mut catrafusele prin casa. O fac de data asta cu chef. De citiva ani fetele mele s-au tot mutat cind in casa cind afara...si m-am imprastiat intr-un hal fara de hal. Acuma, cu putina energie ce o am , m-am apucat sa-mi rindui posesiile care le maninca moliile si rugina. Daca mor...numa' bine nu las gunoi in urma si daca traiesc...trag nadejde sa ma bucur de putina organizare in casa.
Ok...si in circumstantele astea...mai trag cu ochiul pe blog sa vad daca mai trece careva pe-aci...Astazi a trecut abbu...dar asa cum trece ea...si mi-a dat un ghiot sa ma trezesc. Unul prietenesc...si nu glumesc abbu- ca parca eram in coma de-o vreme...Si uite asa i-am raspuns la comment. Multumiri pentru vizita abbu...Mi-ar fi placut sa nu fie virtuala ci una reala...sa putem sa ridem in voie, sa bem o ceasca aburinda de cafea...si sa ne contrazicem- cu folos...
...................
Si iata scurta noastra conversatie de pe blog...

viorica abbu said...

Draga Rodica,cam rar mai trec pe aici.Lasa ca ultima data te-am cam dezamagit,dar asta sunt -din fericire,sau din pacate.

Ce vreau sa-ti spun :
-nu se poate trai 24 de ore in pilde si invataturi.Nu se poate raporta viata zilnica numai la ce scrie in carti, sau au enuntat diverse persoane.
Viata e altfel si specifica fiecaruia.Personala si impletita cu experienta fiecaruia

Daca nu stiam ca o cunosti IN REALITATE nici nu mai treceam pe aici.
Dar stiu.
Stiu ca esti realista,ancorata in viata si dependenta de viata -pamanteasca si dorindu-ti si una cereasca.
Dar ce e prea mult strica,mai mult, aduce efectul invers.

Proportia...
Proportia este secretul tuturor retelelor,inainte de a socoti materialele,tava,cuptorul.
Proportia.

21 May, 2012 12:36

 

22 May, 2012 12:02

 

 Rodica Botan said...

abbu- tu nu ma dezamagesti cit ma faci sa gindesc si sa reactionez. Uneori sint atit de lipsita de energie ca imi prieste cite un brinci- mai ales venit din "prietenie"...  :)
Proportia...uite asta spune si Biblia. Unii care fac pe sfintii sint sfatuiti sa se potoleasca. Traim pe pamint si deci supusi legilor acestei planete. De la gravitatie la "cine-si face lui isi face"-  ca eventual te intilnesti pe lumea asta si cu piinea care ai aruncat-o pe ape( binele ce-l facem) dar si cu picioarele in fund pe care i le-am dat cuiva - ca pe toate le primim inapoi. Timpul insa este un element care nu este controlat de noi...
Biblia spune sa ne gindim la suflet...la viata vesnica; asta ca o tinta permanenta; dar nu zice sa nu ne ocupam si de nevoile noastre zilnice. Si in perspectiva asta ai pus punctul pe i.
Ce spun eu aici nu se deosebeste mult de ce spui tu. Doar ca am o alta perspectiva. Unde tu te pronunti mai mult despre acum si aici, eu ma uit un pic mai departe sa fiu sigura ca merg in directia pe care mi-am ales-o. N-as vrea sa ma fure peisajul ( si citeodata ma fura)...asa ca mereu stau cu ochiul pe busola.
Navigam abbu...navigam intr-o lume plina de greutati, pericole, dar si bucurii si situatii placute. Ne clatim ochii cu cele bune, ne hranim sufletul cu ce gasim bun, ne ascundem sau ne aparam de mizerii - dar mergem...inaintam. Intrebarea ramine valabila...catre ce inaintam? Care e directia? Ca de calatorit toti calatorim catre un liman...

22 May, 2012 12:11

 

LA MULTI ANI , LAURA!!! LOVE, MOM...

CU RABDAREA...TRECI MAREA...

by Charles R. Swindoll
tradus Rodica Botan

Ecclesiastes 3:1-4 “Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de supt ceruri isi are ceasul lui. Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei. Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei; plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;…”

Hippocrates a fost un physician grec considerat de multi ca fiind "Tatal Medicinii". El este cel care, daca va amintiti, a scris imortalul juramint a lui Hippocrates si inca si astazi cei care incep sa practice medicina depun acest juramint.

Acest Physician antic a trait undeva intre 450 BC si 375 BC. El a scris mult mai mult decit faimosul juramint care ii poarta numele. Alte lucrari literare faimoase au curs din penita lui, si multe din ele exista inca. Marea majoritate a lucrarilor lui, asa cum este de asteptat, vorbesc despre anatomia fiintei umane si despre vindecare.

Intr-o lucrare intitulata "Aphorisms", de exemplu, el scrie "Sint recomandate remedii extreme - folosite in mod potrivit, pentru cazuri si boli extreme"( “Extreme remedies are very appropriate for extreme diseases.”). In alta ocazie in "Precepts", aceste cuvinte apar chiar in primul capitol..." Vindecarea cere timp" (“Healing is a matter of time.”).

Recent, in timp ce citeam aceste ginduri, am realizat ca aceste idei pot fi conectate si parafrazate din plin cu multa semnificatie si pentru timpurile care le traim acum. " Recuperarea din dificultati extreme, de obicei cere un timp extrem de lung ( “Recovering from extreme difficulties usually requires an extreme amount of time.” )

In cultura noastra de microunde, aceasta fraza nu poate sa sune prea incurajator. Cuvintul "Incet" nu prea isi gaseste locul in vocabularul nostru. Avem foarte putina rabdare pentru activitati sau lucrari care ne obliga sa asteptam. Dar cel mai adesea, recuperarea este inceata. Si cu cit este rana mai adinca, cu cit pagubele sau trauma mai coplesitoare, mai cuprinzatoare, cu atit este nevoie de mai mult timp de recuperare, de vindecare...

Bun sfat Hippocrates! Avem tendinta sa uitam acest sfat plin de intelepciune. O puternica cunostiinta a Cuvintului Lui Dumnezeu ne poate da rabdarea si intelepciunea sa trecem prin perioada de timp necesara oricarei recuperari.

CADOUL LUI SETH PENTRU MAMA LUI...

http://www.facebook.com/photo.php?v=10150836816933375

DE ZIUA NOASTRA...

Știam de câteva săptămâni că trebuie să scriu ceva de Ziua Mamei. În România, sărbătoarea deja a trecut, dar în SUA, Ziua Mamei se sărbătorește pe la mijlocul lunii Mai. Există tot felul de povestioare siropoase care circulă de Ziua Mamei așa că n-am vrut să mai scriu și eu încă una. Mamele sunt unele dintre cele mai venerate persoane și nu degeaba, pentru că rolul mamei și influența ei în familie, societate, națiune… începând cu viața personală a fiecărui individ este copleșitor.
Ne aflăm în plină activitate pentru alegerile prezidențiale și, în acest context, mi-a atras atenția un incident care s-a petrecut cu soția unuia dintre candidați, care este casnică. Femeia și-a spus părerea privitor la câteva aspecte legate de situația economică și a fost amarnic insultată de femeile care au serviciu și care au o contribuție – cel puțin în accepțiunea lor – la viața economică și politică a țării. S-a făcut însă un studiu care a demonstrat că o mamă care ”stă acasă” ar trebui să primească pentru munca pe care o face întreținând casa, îngrijind de copii și pentru tot ce face ea zilnic pentru toți ai casei, suma anuală de peste 112.000 de dolari. Un salariu care ar pune-o pe scara economică undeva, poate, mai sus de multe femei profesioniste.
Avem atâtea eroine despre care să vorbim de Ziua Mamei… Cartea Proverbelor are multe versete minunate care să onoreze calitățile unei femei devotate. M-am gândit însă, să vă împărtășesc câte ceva din gândurile mele personale despre ce simt și cum văd și ce știu eu despre responsabilitatea asta uriașă, pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, femeilor.
În primul rând, la inceput, când copilul nu este decât un “plod fără chip”, Dumnezeu îl așează undeva sub inima mamei – la adăpost. N-a găsit Dumnezeu un loc mai bun să-l plaseze decât acolo - ca să fie iubit și... vai de mamele care își leapădă copilul pus sub inima lor. Și, la ora asta, această crimă hidoasă, acceptată și cerută ca un drept personal de mii de femei in lumea asta este mai răspândită decât crimele lui Nero sau ale lui Hitler…
Apoi, este imposibil ca, în deciziile ce le luăm zilnic, în poziția noastră de mame, să nu greșim undeva în educația copiilor noștri. M-am gândit mult, privind în urmă, la ce aș fi putut să fac diferit, pentru ca rezultatele să fi fost mai bune. La un moment dat, mi-am spus : ”Păi, dacă aș fi avut atâta literatură de specialitate privitoare la creșterea copiilor câtă există acuma, aș fi știut și eu să procedez mai bine…” Dar, oare, chiar informațiile ne lipsesc? Și dacă ne lipsesc, care sunt acelea, pentru că internetul și librăriile sunt pline cu cărți care ne sfătuiesc în toate privințele...??...!!
Și atunci, gândul mi-a alergat la cel mai bun Părinte, la Tatăl Ceresc și la felul cum procedează El cu noi. Dacă aș fi fost mai receptivă, dacă aș fi căutat mai mult după răspunsuri și dacă le-aș fi căutat unde trebuia, cu siguranță că le-aș fi găsit. M-am gândit la Ana, mama lui Samuel și la faptul că ea l-a adus pe Samuel și l-a lăsat la templu când avea doar 7 ani. Mă întreb, care dintre noi am avea “inima” să facem așa ceva ? Mamele credincioase vor să-și crească copiii pentru Domnul… Și, atunci, cum de ideea de a da Domnului un copil așa de ”crud” ni se pare… deplasată ? Mie așa mi s-ar fi părut…
Una dintre greșelile majore pe care le-am făcut eu crescându-mi fetele a fost faptul că mereu, mereu m-am pomenit că mă interpun să nu le las să simtă consecințele greșelilor lor. La început, greșelile au fost minore și consecințele au fost pe măsură. Dacă atunci le-aș fi lăsat să constate, pe piele proprie, unde duce o greșeală cât de mică, ar fi învățat că, în viață se plătește pentru orice faci.
Tatăl și Fiul risipitor este un tablou care explică foarte bine despre ce vorbesc. Tatăl a dat fiului său mai mic libertatea de a alege ce dorește și i-a onorat decizia. Acel fiu avea nevoie să ajungă la roșcove cât mai repede, ca să-și completeze “studiile” despre viață. Ana a fost o femeie curajoasă, echilibrată și sensibilă. Ea l-a iubit pe Samuel atât de mult încât l-a dat Domnului, știind că ea nu poate să-l educe sau să-l crească atât de bine cât poate El. Mă întreb dacă noi suntem gata să facem la fel cu copiii noștri și dacă avem încredere că Cel căruia i-am încredințat poate și vrea să-i crească spre slava Lui. Sau, poate, credem că noi știm mai bine…
Gândul meu de Ziua Mamelor este unul de îmbărbătare. Nimeni nu este perfect… o să facem uneori și greșeli. Dar, să avem curajul să dăm copiii noștri Domnului și să-I acordăm Lui toată încrederea, că El o merită. El poate să schimbe și să construiască un caracter puternic în copiii noștri, El poate să îi schimbe și să îi modeleze într-un chip minunat… însă… folosind metodele Lui, cu care noi, mamele, nu suntem întotdeauna de acord, pentru că ni se par dure, uneori chiar nedrepte… Dar metodele folosite de Dumnezeu dau randament. Și El îi iubește pe copiii noștri chiar mai mult decât îi iubim noi pentru că, în dragostea Lui pentru noi și pentru ei, El a dat ce a avut mai scump… pe Domnul Isus.
Imaginați-vă că, la un moment dat, unul dintre copiii noștri are nevoie de o operație ca să scape cu viață. Ce s-ar întâmpla dacă am refuza să fie operat ? Copiii noștri au nevoie de Domnul și, uneori Domnul îi trece și pe ei prin necazuri, tocmai pentru că lucrează la formarea lor, așa cum un sculptor lucrează la o capodoperă… Îmi spun mie și vă spun și vouă, mamelor… cred că i-a fost greu Anei să îl lase pe micul Samuel la Templu… și, uneori, ne este și nouă greu să renunțăm să ne dădăcim copiii dar, mai mult decât de ajutorul nostru, ei au nevoie de ajutorul Domnului. Să le facem o tunică țesută din firul rugăciunilor noastre și să-i lăsăm în slujba Lui !
Și, de Ziua mamelor, aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre și gustați din odihna Lui. V-o spun vouă, pentru că mi-o spun mie… Mamele sunt întotdeauna obosite și pot beneficia de eliberarea și odihna venite de sus

O NUNTA CA-N POVESTI...

http://mariuscruceru.ro/2012/05/09/ceea-ce-hollywood-ul-nu-are-si-nu-va-avea-niciodata-povestea-lui-ian-si-a-larissei/

MOMENTE FERICITE...

DIN PERSPECTIVA UNEI OALE DE PAMINT...(2)

   
(Urmare de aici...http://www.peginduri.com/2012/05/din-perspectiva-unei-oale-de-pamint.html)
Aerul conditionat in capela nu a functionat corect peste noapte si majoritatea florilor s-au ofilit...Din culoarea aceea placuta aproape nedefinita de multimea tonului de roz si alb, florile ajunsesera la o culoare negricioasa aproape ...si cu capetele plecate aratau jalnic...
    - Ce ma fac?...ingina mama in culmea disperarii? De unde sa iau flori? Nunta este in mai putin de doua ore. De mers inapoi la prietenii ei nici vorba- timpul n-ar fi permis...iar in oraselul asta nu cunostea pe nimeni. Mintea i-o lua la fuga si n-o mai putea stapinii. Trecea rapid de la o idee la alta...In cele din urma se hotari sa o porneasca pe strazi in cautarea unui pom de magnolia. Se gindii ca poate isi va explica situatia si va gasii pe cineva cu bunatatea Lui Dumnezeu in el sa o lase sa ia destule flori ca sa inlocuiasca pe cele vestede din capela.
     Si pornii hotarita. O lua pe linga capela si facu la dreapta pe prima strada...doar sa vada ca in fata ei la ceva distanta se zarea intr-o gradina , chiar linga gard ce credeti? Un pom urias de magnolia. Si nu numai ca ar fi avut flori suficiente dar parca pomul a stiut sa-si lase crengile in jos, pina la pamint, ca intr-o chemare tacuta...ca si cind ar fii intimpinat-o cu bratele deschise sa-i ofere florile lui.
     Spuse o rugaciune in minte si batu la usa. Dupa citeva batai un batrinel incovoiat de spate deschise usa incet si o privii cu mirare. Femeia nu mai avea timp mult de pierdut asa ca incepu sa-i spuna povestea si necazul ei...si ii spuse ca el i-ar putea salva nunta fiicei ei...Privirile batrinelului la inceput fura pierdute in gol si femeia se gindii ca poate nici n-o intelege ce spune - atit arata de confuz...dar pe ce vorbea pe atit ochii incepusa sa-i straluceasca si parca isi revenii la viata dintr-o data.
-Cum sa nu...zise el...ia cite poftesti. Daca vrei poti sa iei toate florile de pe pom.
-Oh...cum sa va multumesc...nici nu stiti ce mare favoare imi faceti...zise ea...
-Dar nu-i adevarat - zise mosul care isi revenii din starea in care fusese inainte de-abinelea. Cind ai batut la usa tocmai ma rugam. Eram tare deznadajduit. Saptamina trecuta doar ce am ingropat-o pe sotia mea. Am ingrijit-o in ultimii ani - dar si daca a fost greu, aveam cel putin pe cineva care avea nevoie de mine. Acuma...nimeni nu mai are nevoie de serviciile mele...si ma simteam atit de singur si de inutil. M-am rugat Domnului sa ma foloseasca la ceva...orice...sa gaseasca El ceva ce pot sa fac - sa fiu folositor cuiva...si uite...dumneata ai batut la usa mea si mi-ai adus raspunsul la intrebarea mea. Ia cite flori doresti...ca am o gradina plina de flori. Si miine...oh...miine de dimineata am sa ma pregatesc sa fac buchete de flori si sa le duc pe la spitale si la case funerale si oriunde oamenii au nevoie de un zimbet, o floare  si o vorba buna de incurajare. Asta pot sa fac si eu...si Dumnezeu te-a trimis la usa mea cu atita urgenta sa-mi dai raspuns la rugaciunea mea. Eu iti multumesc si mai mult chiar - multumesc Domnului pentru tine. Nici nu stii ce fericit m-ai facut...
........................
Va imaginati ca in scurt timp capela a fost din nou plina de flori...mai plina ca inainte, mai eleganta parca- si florile astea parca aveau o si mai mare semnifcatie. Ca din tragedia florilor ofilite a iesit nu o binecuvintare dar mai multe binecuvintari- exact asa cum Dumnezeu adesea face; El face ca un rau...sa fie doar punctul de plecare a multor lucruri bune. Asa lucreaza Dumnezeu...si olarita ne-a spus ca Dumnezeu se poate folosii nu numai de oalele bune, dar si de cele ciobite si vechi si mai putin aratoase...ca El stie cum si cind sa le intrebuinteze...In economia Lui nimic nu se pierde...
     Iata dar ca nu avem nici o scuza sa stam la o parte, dezamagiti si depresati ca pe noi nu ne foloseste Dumnezeu- ca nu sintem destul de talentati, destul de puternici, de sanatosi, de tineri, de aratosi...Dumnezeu are un dar si un plan pentru fiecare om- doar atit ca omul trebuie sa vrea sa se lase folosit...ca si batrinelul din povestea de mai sus...
    Tu nu vrei sa te lasi folosit? Sau  vrei sa stai bosumflat pe o etajera...ascuns dupa o carte...suparat ca nu esti in mijlocul mesei...?! Lasa-te folosit si lasa ca din inima ta( interiorul unei oale se numeste inima) sa curga binecuvintari pentru cei din jur...

DIN PERSPECTIVA UNEI OALE DE PAMINT...(1)

     In sfirsit sa ma astern la scris. Oameni vechi, idei noi de la retreat…Sincera sa fiu simt schimbarea nu numai in oase dar si in spirit. Dar daca as fi stat mai mult? Ma bate gindul sa ma duc in munti mai des…poate pina la urma ma mut pe-acolo…

Olarita mea draga a inceput sa ne povesteasca de data asta de-ale vietii, Data trecuta gindurile ei au fost din perspectiva olarului. De data asta insa ne-a vorbit din perspectiva oalelor de pamint. Nu mai putin interesant…

     Si stind la roata olarului , cu miinile pline de mocirla aia care o face lutul cu apa…a inceput sa ne spuna o poveste atit de simpla,si de fapt o intimplare adevarata. Si nu numai ca povestea este reala, adevarata dar  gindurile pe care le putem trage fiecare din noi, care ne pot schimba felul in care gindim viata si felul cum ne putem schimba viata datorita acestor ginduri este grozava. Lucruri atit de mici…intimplari asa de obisnuite- dar dintr-o perspectiva noua... Efectul luminii asupra unui tablou…cu cit mai multa lumina cu atit observi mai multe detalii…si povestea asta da o lumina speciala unui aspect marunt din viata, dar cu ramificatii atit de puternice.

………………………….

Iata povestea…

     O mama care si-a crescut singura fetita…Nu conteaza cum a ajuns singura. In zilele noastre sint multe vaduve, si din motive diverse. Motivele pentru care cineva este singur, sau isi creste copiii singur sau singura, nu schimba starea de fapt a persoanei sau situatia ei si a copiilor ei…tot singuri sint si tot neajutorati in mare parte. Mamica asta a crescut fetita frumos si fetita ei este de acum o domnisoara placuta la vedere si matura din toate punctele de vedere. De fapt…in ziua urmatoare fetita ei va avea nunta…si mamica ei este un ghem intreg de emotii.

     Ca vedeti voi…fiecare mamica vrea ca nunta fiicei ei sa fie un eveniment unic, a carui amintire sa aduca doar zimbete si bucurie in anii ce urmeaza.Si…fiecare mamica a avut un vis al ei…si chiar daca visul ei personal a ramas neimplinit- ea doreste ca visul printesei ei dragi sa ajunga sa fie fructificat. Doar ca …in cazul mamicilor singure, cel mai adesea imaginatia si ideile si dorintele lor nu au un suport financiar care sa le poata sustine toate planurile care le fac. Si atunci…ce-i de facut?

     Mamica asta si-a asumat multe…multe din functiile atit de multiple si variate de care are nevoie o nunta ca sa devina o pagina de legenda- si mamicile nu vor nimic mai putin decit extraordinarul si fantastical pentru printesele lor. Astfel ca a cusut cu mina ei rochita alba de tafta folosindu-se de un tipar din 1940…cind gusturile erau mai rafinate si mai fine si aspectul unei rochite mult mai elegant. Si a cumparat voalul si coronita- dupa gustul si dorintele printesei din casa ei. Si acum se ocupa de flori…Sint tare scumpe aranjamentele de flori …dar ea, mamica asta priceputa care a trebuit sa se educe s isa caute solutii la toate problemele familiei ei, a gasit o solutie si pentru aranjamente. Fiind sezonul florilor de magnolia, mama are suficiente prietene care au in gradina astfel de pomi- si…cu bratele pline de flori si galetile pline cu apa si-a umplut scaunele din spate ale masinii si portbagajul cu crengute de magnolia. Iar acum se indreapta catre mica capela din orasul vecin unde o sa aranjeze toate aceste flori cum numai ea stie sa o faca…

     Si iat-o la usa capelei. Si-a terminat munca…si e obosita dar multumita. Mica capela arata ca un loc de vis…si florile de magnolia au schimbat complect infatisarea capelei. Se mai uita odata in urma cu placere la truda ei de dupa amiaza si apoi inchide usa fericita. Inca o treaba terminata…inca un pas mai aproape de momentul implinirii unui vis.

     A doua zi, imbracata cu rochita ei cea mai buna, si lasind in urma  mireasa inconjurata de prietenele ei care sa-i aranjeze parul si s-o imbrace cu rochia de mireasa si sa petreaca cu ea ultimele clipe inaintea marelui eveniment, mama este in drum catre capela sa inspecteze daca toate lucrurile sint in perfecta ordine.

     Ajunsa la destinatie , deschide usa si …o caldura si un miros straniu sau… lipsa de oxigen sau…ceva neplacut  ii lovesc fata…si o singura privire inauntrul capelei o fac sa intre in panica…si se clatina pe picioare ca si ametita…( va urma-http://www.peginduri.com/2012/05/din-perspectiva-unei-oale-de-pamint_10.html)