19 December 2014

COMPORTAMENTUL UNUI... NEPRIHANIT

"Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfint. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit, si nu voia s-o faca de rusine inaintea lumii; de aceea si-a pus de gind sa o lase pe ascuns."
Matei 1:18-19
...................
     M-a surprins descrierea asta a lui Iosif. Cu ani in urma, cind am avut cu copiii din biserica noastra piesa de Craciun, personajul cel mai usor de invatat a fost Iosif, logodnicul Mariei. El nu avea de facut sau de zis nimic - decit sa se prefaca ca doarme si Ingerul Gavril venea la el si ii spunea sa nu se teama sa o ia pe Maria cu el. In toata istoria Craciunului ,personajul cel mai putin important pare Iosif...
     De aceea poate mi s-au parut asa de curioase cuvintele care se spun despre el. Biblia ne spune ca Iosif era un om neprihanit, si imediat dupa asta spune ca nu voia sa o faca de rusine pe Maria.
     Toate astea se intimpla inainte ca ingerul sa-i destainuie secretul acestei sarcini neobisnuite. Stau si ma gindesc la barbatul asta... ce fel de om a putut sa fie? Si ma mai gindesc daca mai exista asemenea specimene de oameni pe fata acestui pamint. Pai, daca Maria ar fi pacatuit cu adevarat, asta nu era un pacat oarecare ...era pricina de a o omori cu pietre pe biata fata. Dar uite cum gindeste un neprihanit.
     Acuma sint neprihaniti si in zilele noastre... multi neprihaniti, si unii mai neprihaniti ca altii, dar putini care sa gindeasca in felul acesta. Ce s-a fi intimplat oare cu soiul acesta de oameni? Cum de avea neprihanitul asta de Iosif o asemenea atitudine?
     Ascultam deunazi la "Focus on the Family" cum autoarea unei carti despre casatorie spunea ca a interogat in jur de 1000 de cupluri care au declarat ca au o casatorie fericita. Doamna scriitoare a vrut sa afle secretul acestor casnicii. Si mare i-a fost mirarea cind a realizat ca aceste cupluri aveau parte de o viata la fel de grea, plina de probleme, greutati, necazuri, slabiciuni ca si celelalte casnicii nefericite. Diferenta era ca acesti oameni au decis sa gindeasca si sa se comporte frumos unii cu altii si in momentele de criza si neintelegeri. Au hotarit sa creada in celalalt, si atitudinea asta i-a ajutat sa rezolve problemele si sa ajunga la un deznodamint pozitiv; in timp ce cuplurile care gindesc urit si razbunator la adresa celuilalt se destrama in scurt timp.
     Neprihanitul de Iosif a hotarit in inima lui sa nu ii faca rau Mariei, chiar daca la ora aceea el credea ca Maria i-a fost necredincioasa. Ma intreb... oare cum ar arata lumea in care traim daca in situatii de criza nu am sari la judecati si decizii razboinice... daca am fi neprihaniti si blinzi si L-am lasa pe Dumnezeu sa hotarasca soarta celorlalti care ne-au facut sau ni se pare ca ne-au pricinuit vreun necaz.
     De acest Craciun... ce dar minunat am putea sa le dam celor din jur practicind neprihanirea si atitudinea asta frumoasa a lui Iosif!... Asta pentru ca ne pregatim cu totii de Craciun...

18 December 2014

CINTAREA MARIEI...

     Unde te duci si unde te intorci, toata lumea este luata pe sus, asaltata, impinsa, minata de subiectul sarbatorii care se apropie. La televizor sint numai filme de Craciun, pe aproape toate canalele. Curios insa ca desi subiectul este Craciunul, n-am reusit sa vad o singura secventa care sa vorbeasca despre adevarata poveste de Craciun. Sint tot felul de povesti dragutele, comice, morale... dar apa de ploaie... cadouri, oameni de zapada, pitici si Mosi Craciuni cu plete dalbe... si povestioare dulcege... cu ceva facere de bine si cu cite o Ileana Cosinzeana care l-a gasit pe Zmeu sau pe Harap Alb... unul dintre ei...


     In preajma primului Craciun insa, Maria era singura care facea pregatiri. Pregatiri sa mearga la Bethleem ... insarcinata si aproape de termen. Cititoarele mele care au avut deja copii pot sa marturiseasca cit de confortabila este o calatorie in masina... in conditii optime... cu o sarcina la 8 luni si ceva... darmite pe magar. E greu destul sa mergi la spital si sa nasti copilul - si experienta nu este deloc placuta, desi astazi medicina este mai avansata si spitalul ofera servicii excelente... dar sa te duci in necunoscut... fara sa ai macar o femeie care sa stie ce sa faca si cum sa te ajute?!
     Despre un lucru as vrea sa amintesc astazi. Ingerul i s-a infatisat Mariei si i-a spus vestea. Maria accepta si nu doar atit... Din "Cintarea Mariei" intelegem starea ei sufleteasca... "Sufletul meu mareste pe Domnul si mi se bucura duhul in Dumnezeu, Mintuitorul meu, pentru ca a privit spre starea smerita a roabei Sale..." - asa cinta Maria.
    Dumnezeu nu i-a dat insa numai Mariei o treaba de facut. Ne-a dat si noua de nenumarate ori cite ceva sa facem - dupa puterea si credinta noastra. Dar ma intreb daca am avut pe buze o cintare de cite ori am avut de facut o treaba pentru El. Ba ma gindesc ca am cirtit si am bolborosit... ca trebuie sa ma duc la spital, ba ca nu stiu ce baba din Biserica acuma s-a gasit sa-mi ceara nu stiu ce... ba Pastorul mi-a cerut sa ma duc mai devreme sa ma ocup de ceva... ba saptaminile trecute unul din Elders m-a tot cautat sa se roage cu mine... si ba eram pe drum, ba ajunsa acasa, dar voiam sa fac altceva... Ce sa mai vorbesc de bucurie... sau cintare... Si unde este slujba ce mi-a fost incredintata mie in comparatie cu slujba pe termen lung a Mariei...???
     Are Domnul nevoie si de noi in lucrarea Lui? Sigur ca are. Dar sintem noi disponibili? Sintem noi bucurosi sa facem ce ne cere? Avem o cintare de multumire sau de bucurie pe buze?... Fiecare stie in inima lui cum raspunde situatiilor pe care Tatal Ceresc ni le pune in fata, planului Lui...
    Doamne, pune o cintare pe buzele noastre de Craciunul asta... o cintare ca a Mariei - dar pe care s-o  cintam tot anul... si an dupa an, pina vei veni sa ne iei la Tine!

15 December 2014

AS VREA SA MOR...DE PLICTISEALA...(6-7-11)


Stiti ce? M-am gindit ca n-am mai experimentat demult… tare de demult …ceva nemaipomenit de ademenitor… plictiseala. De fapt nu cred ca am fost vreodata plictisita cu adevarat …dar nu din lipsa de momente de genul asta, ci pentru ca am o minte care trebuie sa gaseasca solutii la orice problema… si probabil ca undeva in copilarie am crezut ca plictiseala este o problema care cere rezolvare. Ce stiam eu pe-atunci?

Mi-amintesc de carti pe care le citeam pe vremuri, care vorbeau despre vreo duminica infierbintata undeva la tara… si un timp mort, in care si ciinelui i-era lene sa dea din coada… O ulita prafuita si o banca undeva la o poarta. Vreo baba ascunsa dupa un gard de nuiele, care sta pierduta cu ochii pe drum, dornica sa vada ceva actiune… si nu vedea nimic decit vreo gaina ratacita cautind dupa punguta cu doi bani… altfel… nici frunzele nu mai miscau din lipsa vintului…

Unde s-a dus vremea aia… minunata? Mi-ar fi dor sa-mi aerisesc creierul cum aerisesti o camera la care deschizi ferestrele si usile sa circule aerul… Dar zilele alea de vacanta care pareau infinit de lungi… unde s-au dus? Fara prospectul unei excursii de vacanta… ramineai credincios creioanelor colorate si cartilor de citit. Nici o responsabilitate… Stau si ma crucesc si nu-mi vine sa cred ca am trait si asemenea perioade de viata… asta cel putin pina la 16 ani cind m-am pomenit ca am doi frati gemeni. Si atunci mi-au sarit perinitele de pe scaunel si s-au transformat in perini pentru bebelusi. Va mai amintiti de perinile alea?

Dom’le ce viata… Sint citeodata atit de obosita din toate punctele de vedere, ca mi-ar placea sa stau la vreo poarta uitindu-ma de-a moaca pe ulita… pe o ulita unde nu circula nimeni… unde nu-i inghesuiala, nu-i galagie, nu sta nimeni la semafor… nu sint camere de vederi care sa te “ia” daca nu respecti legile de circulatie… Sa stau pe o banca si sa n-am unde sa ma duc si sa nu dau socoteala nimanui cit stau acolo… Stau pina ma hotarasc sa ma mut pe o alta banca la o alta poarta… uite-asa!!! Pina dau de vreo baba curioasa care sa ma scoata din sarite cu intrebarile, si atunci ma duc in casa… si iara stau…

Nu televizor, si nu radio. Din cite stiu eu… nu se intimpla nimic, nicaieri… In afara de starea vremii care se face evidenta, sa n-am alta grija… Daca ploua, ma mut inauntru pe un scaun linga geam… sa vad cum ploua. Nu stiu cit o sa dureze ploaia, ca n-am radio sa-mi spuna. Se va termina cind s-au scurs toti picurii din nor… si-atunci o sa iasa soarele…

Baba Chiraca din vecini ar incerca sa ma ispiteasca sa afle ceva… nu stiu ce… dar n-are ce… ca am deschis usile si geamurile de la camarutele creierului si gindurile au fugit… N-am cum sa-i satisfac curiozitatea si daca crapa de ciuda in pragul meu!…

Si daca tot sint la subiectul asta… oare cum e sa …mori … de plictiseala? Cind a fi sa mor… de moartea asta vreau sa am parte…

12 December 2014

SA NE PREGATIM DARURILE DE CRACIUN...


Un subiect inepuizabil… cadouri de Craciun. Cine da cadouri… si mai ales… cui? Daca ne gindim logic - cine ar trebui sa primeasca daruri de Craciun? A cui onomastica o sarbatorim? Si totusi, se pare ca oamenii isi fac cadouri unii altora, si nimeni nu-I face niciun cadou Celui sarbatorit?! Ciudat este ca nasterea Pruncului Isus a fost un cadou al cerului facut intregii rase umane: si odata cu El, ni s-a dat si pace, bucurie si speranta.

     Si totusi… daca am vrea ca de acest Craciun sa-I aducem Fiului Lui Dumnezeu un dar deosebit… oare ce dar am putea sa-I aducem?
     Un cadou ar fi… sa-I dam Glorie! Asta este unul dintre darurile cele mai meritate pe care am putea sa I le aducem… numai ca adesea cind ne merge bine si avem vreun succes, ne simtim noi insine autorii acelei stari de bine; sau ne dam onoruri unul altuia… orice – oricui - dar nu Glorie Domnului.
     Un alt dar frumos ar fi Multumirile noastre! Am auzit in predica de astazi o fraza pe care n-am s-o uit repede. Spunea pastorul ca daca I-am aduce laude si multumiri lui Dumnezeu cit se cuvine, n-ar fi nevoie sa ne rugam pentru nevoi atit de des… Acuma, asta este absolut adevarat… unul dintre motive ar fi si acela ca sintem tot cu ochii pe nevoi si lipsuri si prea putin ne numaram binecuvintarile. Pina si depresia si stresul nu ne-ar ataca atit de des si cu atita putere daca am avea o stare de multumire.
     Compasiunea pentru oamenii din jur – asta ar fi alt dar ce putem sa-l dam Mintuitorului de ziua Lui. El a spus ca daca dam un pahar de apa in numele Lui… Lui ii dam. Ne-a invatat ca religia adevarata este sa avem grija de orfan si de vaduva… Craciunul asta este un timp minunat de a face ceva in directia asta…
     Dar cel mai mare dar pe care il putem da este…s a ne daruim pe noi insine – Aceluia care a venit pe pamintul nostru daruindu-Se El insusi ca pret pentru pacatele noastre…
     Ramine sa va intreb acuma… De Ziua lui Isus… ce cadou o sa-I facem? O sa continuam sa ne facem cadouri unii altora? Sau… o sa ne hotarim sa-L cadorisim pe Cel sarbatorit?

10 December 2014

FEMEIA INVIZIBILA...

https://www.facebook.com/photo.php?v=219371344868206&set=vb.100003860267056&type=2&theater

     Ceea ce va povestesc eu a inceput sa se intimple treptat... Intram de pilda intr-o camera si spuneam ceva si nu ma baga nimeni in seama. Spuneam de exemplu...
-Stinge, te rog, televizorul... dar nimeni nu facea nici o miscare. Asa ca zbieram mai tare...
-Stinge televizorul, te rog... dar pina la urma trebuia sa ma duc sa-l sting eu daca voiam sa fie treaba facuta. Apoi am inceput sa observ fenomenul asta si in alte situatii...
     Eram cu sotul meu la vreo petrecere de 2-3 ore ...si ...eu ...eram deja gata de plecare - ca mi-era de ajuns. Sotul meu era la o parte cu ceva prieteni si m-am dus la el sa-i spun ca vreau sa plecam - dar...nimic nu se intimpla, si el continua sa vorbeasca mai departe... Nici macar nu s-a intors sa se uite la mine. De fapt, in momentul ala am inceput sa inteleg ca de fapt eu sint... invizibila. Sint cu adevarat invizibila... Treaba era serioasa si am inceput sa realizez ca se intimpla din ce in ce mai des... Mi-am dus de pilda baiatul la clasa de studii biblice, si invatatoarea l-a intrebat...
-Jack... cine a venit cu tine? Si Jack al meu i-a raspuns imediat:
-Nimeni. Acuma sa intelegeti... el are numai 5 ani, dar si el a realizat ca era cu... nimeni. Cu nimeni?
     Intr-o seara, eram intr-un grup de amici cu care sarbatoaream intoarcerea uneia dintre prietenele noastre din Anglia. Janes venise din calatoria asta fabuloasa si povestea intruna despre locurile pe care le-a vazut... si stateam si ma uitam si eu cu celelalte persoane in jurul mesei... Imi pusesem fardul pe fata in masina in drum spre intilnire... aveam pe mine o rochie veche - dar era singura rochita curata, si eram cu parul cam nespalat si ridicat sus intr-o agrafa in forma de banana si ma simteam patetica... cind Janes s-a intors catre mine si mi-a zis... ti-am adus asta...
     Era o carte mare cu cele mai mari catedrale din Europa. N-am inteles ce voia cu asta... Apoi am citit dedicatia scrisa de ea pe prima pagina. "Cu admiratie, pentru grandoarea pe care tu o construiesti cind nu vede nimeni."
     Am rasfoit cartea... Nu poti sa spui cine a construit aceste mari catedrale. Din nou si din nou m-am uitat la aceste catedrale uriase si am parcurs toata informatia, ca sa gasesc un nume... si undeva, la sfirsit, iti spune ca nu se stie care este numele celor care au construit aceste catedrale.             Necunoscuti... necunoscuti... Au sfirsit aceste lucrari uriase fara sa stie daca cineva va sti ca ei au construit sau vor ramine pentru totdeauna niste necunoscuti.
     Era o poveste chiar despre un lucrator la catedrala care sculpta o pasare mica pe una din birnele ce urmau sa fie acoperite de tavan. Si cineva a venit si l-a intrebat de ce risipeste atit de mult timp lucrind la ceva ce n-o sa vada nimeni... Si se spune ca acest sculptor a raspuns... "pentru ca Dumnezeu vede".
     Acesti oameni au stiut ca Dumnezeu vede totul. Si-au daruit intreaga viata pentru aceste lucrari... uriase lucrari... pe care nici ei insisi nu le-au vazut terminate. S-au prezentat la lucru... zi de zi... Unele dintre aceste catedrale au fost construite in mai bine de 100 de ani fiecare... mai mult decit timpul in care un om putea sa munceasca... Si ei au facut sacrificii personale fara sa li se dea nici un credit. S-au prezentat zi de zi pentru un lucru pe care stiau ca n-au sa-l vada sfirsit si au construit o cladire pe care nu va fi pus si numele lor.
     Un scriitor a scris chiar ca in viitor nu se va mai construi nicio catedrala pentru ca nu mai sint oameni care sa vrea sa se sacrifice atit de mult.
     Am inchis cartea si m-am simtit ca si cind L-as fi auzit pe Dumnezeu spunindu-mi... Eu te vad... tu nu esti invizibila pentru Mine. Niciun sacrificiu pe care-l faci tu nu este prea mic ca sa nu-L observ. Eu vad orice prajiturica pe care o faci si orice cusatura mica si zimbesc la orice lucru marunt pe care-l faci tu. Si vad fiecare lacrima de nemultumire cind lucrurile nu merg asa cum ai dori sa mearga... dar adu-ti aminte... tu construiesti o catedrala. N-o sa fie terminata in timpul vietii tale... si e trist... dar tu n-ai sa locuiesti acolo... Daca o construiesti bine... Eu am sa locuiesc inauntrul ei.
      Au fost momente cind starea mea invizibila mi s-a parut ca o plaga... dar asta nu este o boala care imi afecteaza viata, ci este medicamentul care sa vindece egoismul si egocentrismul meu. Este antidotul pentru propria mea mindrie. Este ok daca nu vede si nu stie nimeni. Nu ma intereseaza de fapt ca fiul meu o sa vina acasa de la facultate si n-o sa le spuna prietenilor lui... "N-o sa va vina sa credeti, dar mama mea se scoala la 4 jumatate sa faca prajituri si sa calce rufele". Nu ma intereseaza sa le spuna treburile astea. Ce vreau este ca el sa le spuna prietenilor pe care-i aduce acasa... "O sa vedeti ca o sa va placa acasa la mine".
     Este ok daca ai nostri nu vad ce facem pentru ei. Noi nu lucram pentru ei... noi lucram pentru El. Ne sacrificam pentru El. N-o sa vada cei pentru care muncim nici cind facem mult, nici cind facem bine, dar sa ne rugam ca munca pe care o facem sa stea ca un monument ridicat in cinstea minunatului nostru Dumnezeu.

RUGATI-VA PENTRU NICOARA IACOB...

 
 Nicoara Iacob, prieten cu tatal meu si devenit mai tirziu verisor prin alianta, casatorindu-se cu vara lui Asineta este parte din amintirile copilariei mele. Pe vremea cind nu puteam sa ii spun "fratele Nicoara", i-am spus "fa Nicoara" si asa ii spun si astazi la 60 de ani.
     O vorba moale, blinda, un talent la desen nemaipomenit, o inima larga, un suflet nobil, a fost vesnic prezent la marile evenimente din familia mea. Nu demult mi-a amintit de vremea cind ma cara pe umeri sau ma tragea cu sania dupa primii fulgi de zapada, cind zapada nu era inca asezata bine pe pamint. Amintiri dintr-o alta lume parca.
     Astazi, dupa o operatie pe creier, doctorii au descoperit ca are cancer, si inca unul agresiv. Nu cunosc prea multe amanunte, dar stiu ca atit el, cit si Asineta, sotia lui, si Samy - au nevoie de multa rugaciune.
     Va invit, prieteni dragi, sa ridicati glasul catre Acela care este bun, milostiv, puternic... El poate sa faca minuni, El poate sa aline suferintele, El poate sa linisteasca inimile tulburate si sa ne dea nadejde in clipele cele mai grele. Doamne, ai mila de familia Nicoara si da-le tot ce au nevoie in clipele acestea grele! Ramii cu ei, ca iata, vine seara...

06 December 2014

CONFUCIUS ZICE CA...

Socoteste actiunea ca fiind mai importanta decit premiul cistigat - oare nu astfel iti dezvolti gindirea? Lupta-te cu propriile defecte, nu cu defectele altora - oare nu asa poti corecta ce e rau?

……………………..
"Rate the task above the prize; will not the mind be raised? Fight thine own faults, not the faults of others; will not evil be mended?"
– Confucius

………………….
Despre Confucius

Confucius - filosof antic chinez care a pus bazele unei doctrine etice, social-politice si filosofice cunoscuta sub numele de "confucianism". Legenda spune ca s-a nascut in 551 i.Hr., fiind fiul unui tata de 70 de ani si al unei mame de 15 ani. La visrta de 50 de ani, frustrat de politica, si-a parasit slujba de ministru al justitiei si si-a inceput calatoria de 12 ani in jurul Chinei. Intorcindu-se acasa, a invatat un numar tot mai mare de ucenici "Calea" si a scris o serie de carti numite "Five Classics". A murit in 479 i.Hr.

04 December 2014

CITEVA PERLE... LASATE DE FRATELE WURMBRAND


  • -Grijile sunt asemenea copiilor mici: cu cat ii ingrijesti, cu atata cresc mai mari.
  • -Cuvintele bine gandite au radacina in tacere adanca.
  • -Biserica nu este o societate de sfinti perfecti, ci de candidati la sfintenia perfecta.
  • -Adevarurile care raman doar in minte si nu sunt traite practic ne hranesc tot atat de putin ca o mancare ce ramane in camara.
  • -Biruinta desavarsita este sa te biruiesti pe tine insuti.
  • -Cel ce minte astazi pentru tine maine va minti contra ta.
  • -Inima este ca marea, pastreaza in adancul ei tot ce a primit.
  • -Adevarul n-are nevoie de aparare. Cum n-ai sa invelesti soarele intr-o patura ca sa-l feresti, tot asa si adevarul. Lasa-l sa lumineze!
  • -Adevarul este etern. El nu poate fi schimbat nici de Dumnezeu.

03 December 2014

Cum se ajunge in rai



     Era un om bogat, care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile cari cadeau de la masa bogatului; pina si ciinii veneau si-i lingeau bubele.
     Cu vremea saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sinul lui Avraam. A murit si bogatul si l-au ingropat. Pe cind era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sinul lui, si a strigat: “Parinte Avraame, fie-ti mila de mine, si trimite pe Lazar sa-si moaie virful degetului in apa, si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sint chinuit de vapaia aceasta.”
     “Fiule, i-a raspuns Avraam, adu-ti aminte ca in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mingaiat, iar tu esti chinuit. Pe linga toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei care ar vrea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.”
     Bogatul a zis: ”Rogu-te dar, parinte Avraame sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lcruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.”
     Avraam a raspuns: "Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.”
     "Nu, parinte Avraame”, a zis el; ”ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai.”
     Si Avraam i-a raspuns: ”Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.” Luca 16:19-31
………………………………………………
     Aceasta este pilda bogatului nemilostiv. Sunt multe lucruri de invatat de aici. Pilda asta a fost spusa de Domnul Isus, asa ca este corect sa ne imaginam ca El, care a vazut raiul - caci doar de acolo S-a coborit la noi, ne poate descrie in imagini pe care sa le intelegem lucruri importante legate de cer, de moarte si de viata.
     Un lucru nou mi-a trecut prin minte, si anume faptul ca unii oameni aici pe pamint pun pret pe rugaciunile la sfinti, icoane, moaste… Nu atac religia nimanui. Acest text este din Scriptura si oricine se numeste crestin ar trebui sa aiba si sa citeasca Scriptura, ca sa se lumineze asupra Adevarului. Nu cred ca exista in calendarul de sfinti unul mai mare ca Parintele Avraam. Si uite ca Domnul Isus ne spune prin parabola asta ca nici Avraam nu e in putere sa faca nimic pentru omul asta dupa moarte. Asa ca pomenile noastre sint bune - ca-i ajuta pe semenii nostri. Dar daca credem ca-i ajuta cumva celui care s-a dus dintre noi… ne inselam singuri. Daca credem ca rugaciunile la un sfint ne pot ajuta cu ceva… iata ca de aici reiese ca cei plecati nu pot trece prapastia care ii desparte de ceilalti. Bogatul a vrut sa trimita pe cineva acasa la fratii lui, si nici aceasta cerere nu i-a fost implinita.
     Daca un singur lucru luam din parabola asta si e mult si e destul. Nimeni – dar absolut nimeni - nu ne mai poate ajuta dupa ce murim. Anumite lucruri trebuie sa le clarificam cit sintem inca in viata. Asa ca eu va sugerez acelora care sinteti interesati de ce se intimpla cu dumneavoastra dupa moarte - interesati-va de situatie cit sinteti inca in posibilitatea de a alege - mai ales destinatia. Nu va bazati pe sfinti si pe oasele vreunui mort, oricit ar fi el de sfint. Nu lasati lucrurile importante nefacute si nu aminati! Averea, si relatiile, si bunastarea de aici se termina la groapa. Este Unul singur care ne poate ajuta. Pe El sa-L cautam. El ne poate rezolva problemele. Numele Lui este Isus Christos… si inca mai primeste cereri . Faceti-va timp pina nu-i prea tirziu!!!

01 December 2014

SI RIDE DE ZIUA DE MIINE...

In Proverbe 31:25, Solomon vorbeste de femeia cinstita. De fapt, de la versetul 10 pina la 31, nu inceteaza sa o elogieze. Versetul 25 suna asa… ”Ea este imbracata in tarie si slava si ride de ziua de miine.”

Si eu sint astazi in cautarea acestei femei… Daca o vedeti, spuneti-i ca o caut… vreau s-o gasesc neaparat si s-o intreb cum reuseste sa stea imbracata in tarie si slava toata ziua, fara sa oboseasca… de unde ii vine taria? Sau cum reuseste sa se pastreze atit de eleganta, fara sa se boteasca sau sa se pateze… ca altfel n-ar fi imbracata in atita slava.

Numai imaginati-va un moment cum arata aceasta lady… Trece glorioasa si eleganta pe linga noi, grabita si vesela, concentrindu-se la lista ei de treburi de facut si…  rizind de una singura…rizind de ziua de miine?! Daca n-ar scrie in Biblie, as zice ca sint povesti si ca asa ceva nu exista.

Asta atitudine!!! Sint geloasa foc pe doamna asta… A reusit sa ma indispuna…