20 July 2017

PACATELE TINERETII...DURERILE BATRINETII...

de Rodica Botan
Cind te dor toate oasele de lucru sau de batrinete,
Gindeste-te la pacatele ce le-ai facut in tinerete…
Ca judecata ta a si-nceput de mult,
Sau te-ai crezut cumva perfect?...ori ce-ai crezut?
Si cind copiii iti sint rai si neascultatori,
Si-ti vine s-o tai cu viata, sa expiri si sa mori,
Adu-ti aminte ca nici tu n-ai prea ascultat,
Si multumeste-te ca Domnul a fost bun si te-a iertat.
Dar consecintele ramin…si se platesc…in valuta grea…
Si pentru cei iertati, se pare c-a-nceput judecata.
Iar de te stradui sa faci bine si toate iti ies rau,
Nu-ti mai cere atita dreptatea…ca nu-i dreptul tau;
Adu-ti aminte de trecut…ca trebuie sa stii,
Cite toate ai facut si tu…cite prostii.
Si taci si multumeste Domnului Isus,
Ca pretul e platit…doar consecintele nu s-au dus…
Ca pacatul se plateste cu valuta forte…valuta grea;
Si pentru unii…a si-nceput deja judecata…

Celor ce fac rau si le merge bine…
Nu te-ngrijora, ca judecata lor vine!
Si nu te mai obosi cintarind si cirtind…
Ci numara-ti greselile …tacut…umil...in gind…
Adu-ti aminte de pacatele tineretii,
Si-accepta durerile pe partea asta a vietii!
Ca esti iertat…asta-i sigur, dar consecintele tot apar,
Asa ca umbla sontic si te vaita mai rar!
Se plateste…ti-amintesti? Si-amintirile astea dor…
Accepta pedeapsa tacut si fii rabdator!
…………………………………...
Si daca ma vezi ca ma misc cam greu si-s sontic de-un picior…
E pentru acelasi motiv…fratele meu…ca toate ma dor ! ! !
Ca pentru fiecare durere…si fiecare jelanie;
Exista un motiv si-o lunga... spovedanie!!!
( Modesto Feb 20- 2012)

10 July 2017

REALITATEA ZILEI...

     Am vorbit zilele astea cu cineva care a trecut un test poligraf - pentru o slujba oarecare. Si mi-a marturisit ca nu este un lucru usor. Discutia a alunecat la Ziua de Apoi, si la procesul de constiinta pe care ni-l facem, si la responsabilitatea pe care ne-o asumam vizavi de ceea ce am gresit noi. Imagineaza-ti sa fii cuplat la o astfel de masina si sa ti se puna intrebari… si sa raspunzi cit poti de corect, iar cel care supravegheaza masina sa spuna: "Mai este ceva… n-ai spus chiar tot." Sint lucruri probabil blocate in mintea noastra, pe care le-am impins undeva adinc, si la care, la modul constient, nu putem sa ajungem… dar undeva in sistemul nostru exista ceva care ne spune ca mai este… ca mai avem ceva tainuit acolo… ceva ce nici macar nu putem aduce la suprafata…

      Si acum urma sa scriu ca… uitindu-ma in jur, am vazut si vad zilnic - o padure de degete indreptate in toate directiile, dar niciunul catre propria persoana… dar m-am oprit, ca am realizat ca si eu sint dintre cei cu degetele indreptate in alta directie… si mi-am imaginat Ziua Judecatii si o masina mult mai corecta decit poligraful, care sa indice… mai este ceva… n-ai scos afara chiar tot...

      Ce aspru ii judecam pe altii… ce priceputi sintem si ce corecti suntem! Cum stim sa gasim scara de valori cind este vorba de altii, nu de noi… si ce usor trecem peste propriile noastre gresuri si scadinte - nu-i asa ca ale noastre sint scuzabile? Nu aveti si voi, la fel ca mine, tendinta sa explicati si sa gasiti motive pentru orice fapta ori de cite ori cineva va invinuieste sau va insulta? Oh… si mai ales cind din intimplare sintem invinuiti pe nedrept - cum indrazneste?… Ceva - o forta interna este gata, gata sa explodeze - am fost nedreptatiti… situatia trebuie corectata- i-m-e-d-i-a-t!!! Cum de au indraznit?

Si totusi, cind ne vine rindul sa ridicam noi piatra… nu avem nicio problema - pare atit de normal sa lovim in cei cazuti sub povara propriilor lor pacate… si ne simtim indreptatiti sa o facem!

      Domnul Isus a venit ca sa schimbe rostul lumii. Ne-a dat autoritatea si responsabilitatea sa ne judecam singuri si a luat de la noi dreptul de a-i judeca pe altii… El S-a oprit linga oamenii linga care nu se oprea nimeni… Zacheu - un caraghios suit pe-o craca, o femeie dintr-o stare condamnabila - pe care se pregateau oamenii buni si cumsecade sa o elimine din societate - sa o omoare cu pietre, o alta la o fintina, din afara cetatii - fintina lui Iacov… care venea cale lunga sa ia apa in dricul zilei, pe o caldura ucigasa… ca sa nu dea fata cu oamenii buni din satul ei, care luau apa de la fintina din mijlocul cetatii… linga leprosii de care nu se apropia nimeni, orbii si cersetorii de toate felurile… ba s-a dus dupa Lazar printre morminte… intr-o vreme cind acesta trebuia sa "miroasa greu", ca nici surorile lui care il iubeau nu voiau sa se apropie...

      O lume intreaga a turbat sau e pe cale sa turbeze in jurul nostru… si crestinii vorbesc de trezire; nu stiu de care - dar eu zic ca o trezire la realitatea zilei ar fi buna pe agenda fiecaruia. Traim zilele din urma… pacea a fost luata de pe pamint sau este in proces sa fie luata - si nu iti trebuie mare inteligenta sa vezi - doar sa deschizi televizorul: razboi, prigoane, atacuri, crime, hotii… nu se mai construieste nici macar comunismul, si cu atit mai putin capitalismul - toate-s pe darimate. Ce oameni ar trebui sa fim noi, care sa stim semnele venirii Lui si sa le ignoram - sa ne ocupam inca de maruntisuri… casa arde, si baba isi face bretonul!…

Atita am avut de zis - si mi-a stat pe inima astazi… Poate reusim sa mai schitam un gest de dragoste, de mila, de intelegere fata de oamenii din jur - diferiti, cum ar fi ei… si pentru ei a murit Christos!

07 July 2017

DOAR SA-L ATING...



“Si iata o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de singe, a venit pe dinapoi, si s-a atins de poala hainei Lui. Caci isi zicea ea “numai sa pot sa ma ating de haina Lui, si ma voi tamadui.” Isus S-a intors, a vazut-o si i-a zis:”Indrazneste fiica! Credinta ta te-a mintuit.” Si s-a tamaduit femeia chiar in ceasul Acela.”Matei: 9:20-22
……………………………
     Citind textul din perspectiva noastra, a omului secolului XXI, ajungem sa intelegem doar o parte din mesajul de mai sus. Ascultam la radio azi dimineata… (ca sa stiti de unde ma inspir) si m-am pomenit ca incep sa pricep ceva mai mult din intimplarea asta. Cu doua milenii in urma, pe acele meleaguri, o femeie cu scurgere era considerata necurata si nu avea voie sa se apropie nimeni de ea. Daca se intimpla sa o faca, trebuia sa treaca prin procesul lor de curatie, de purificare. Ea insasi nu avea voie sa se atinga de nimeni… Si totusi… si totusi… ea crede atit de mult ca Domnul Isus este raspunsul la problema ei, incit se amesteca prin multime si vrea doar sa se atinga de El, crezind ca atita este suficient.
     Domnul Isus, imbulzit de lume, simte insa doar atingerea ei si i se adreseaza direct… direct gindurilor ei, dar si multimii, atunci cind o declara vindecata… curata. E ca si cum i-ar da o noua pozitie in societate.
     Acuma, ce mi-a vorbit mie personal textul asta?! Mi-a spus ca nu conteaza cit am fi de… necurati pe dinauntru sau pe dinafara, atingerea cu credinta de Domnul Isus aduce curatare, tamaduire, rezolvare in vietile noastre. Si imi mai spune ca ceea ce Domnul Isus a declarat curat, nimeni nu are voie sa mai insulte, sa mai desconsidere, sa mai arate cu degetul. Domnul ISUS inca ne primeste, inca ne vrea, inca are putere sa rectifice orice este strimb, murdar, spart, dereglat in vietile noastre. Trebuie doar sa ne atingem de El…

18 June 2017

DIN RADACINA...

   
Este duminica dimineata... dis-de-dimineata. Am deschis usile si ferestrele casei pentru putin aer proaspat. Cerul senin, soarele deja incepe sa incalzeasca puternic. Nu va dura mult si trebuie sa inchid usile si sa pornesc aerul conditionat daca vreau putin confort. Verile pot fi foarte fierbinti aici in California.
     Ies pe afara sa-mi admir gradina si sa o mai racoresc putin pina vine timpul sa ma pregatesc de biserica. E o treaba nemaipomenit de relaxanta sa uzi gradina. Imi vizitez pomii incarcati de-acuma cu prune, piersici si nectarine. Caisele... si inaintea lor ciresele s-au dus... Urmeaza merele si strugurii in curind. Nu sint eu un gradinar de exceptie, dar imi place sa plantez si sa ma uit cum cresc pomii... si plantele. Am ucis insa in nestiinta mea multe plante... si chiar pomi. Si m-am luptat sa scap de alti pomi... fara prea multe rezultate.
     In 1992 cind m-am mutat pe proprietatea asta erau doar citiva pomi. Un nuc pecan, un corcodus si un pom cu rodii. Pomul de rodii mi l-a executat unul dintre gineri... chipurile ca acolo a vrut dinsul sa-si parcheze masina. Pe parcurs insa l-am recuperat, pentru ca este un pom ambitios si nu moare cu una, cu doua. A mai fost un trunchi vechi de maslin. L-am crezut mort... dar daca l-am udat, a dat din radacina si il pastrez, desi personal n-am pus masline la murat. E prea mult de lucru. Dar cu corcodusul am avut de lucru din 1992, si inca mai am. Nu vrea sa moara nicicum. Nu-mi plac corcodusele, si desi inteleg ca Dumnezeu l-a facut si pe pomul asta, mie mi se pare ca in gradina mea ocupa locul de pomana, asa ca l-am taiat. Si l-am taiat... si iara a dat radacina, si iara l-am taiat. Si in fiecare an il tai si pulverizez peste el o substanta sa moara - si parca a murit o vreme, insa acum renaste...
     Azi-dimineata udind prin gradina i-am vazut iara crengile crescute din radacina si m-am gindit ca asa sintem si noi credinciosii. Avem unele vicii, unele pacate de care am vrea atit de mult sa scapam - si taiem la ele an dupa an... dar nu omorim radacina si... degeaba ne muncim la suprafata, ca firea aia veche da lastari din nou si din nou. Numai un pic de apa si de soare... numai un pic de conditii prielnice si iesa, domnule, la repezeala la suprafata, cu o vigoare de neinchipuit.
     O lupta intensa este viata. Nu mult trebuie sa luptam cu altii, cit trebuie sa luptam cu noi. De-acolo dinauntru vin toate cele rele. Inima omului este nespus de rea - si daca nu ma credeti, cercetati-va si voi cind nu va vede nimeni!

16 June 2017

NOAPTEA APROAPE A TRECUT...

Romani 13:11-13a… "Si aceasta cu atit mai mult, cu cit stiti in ce imprejurari ne aflam: este ceasul sa va treziti in sfirsit din somn; caci acum mintuirea este mai aproape de noi decit atunci cind am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa traim frumos, ca in timpul zilei..."


Cum viata are de atit de multe ori surprize neasteptate, adineauri ma aflam intr-un asemenea moment de confuzie si nedumerire… si am deschis Biblia in speranta unui verset care sa-mi aduca ceva mingiiere sau un pic de lumina… Si am citit… "stiti in ce imprejurari ne aflam"… chiar printre primele cuvinte citite. Pai, ce imprejurari? Uitati-va in jur sa vedeti "ce imprejurari" sint in jurul vostru… nu va apuca nedumerirea si pe voi? De cite ori ati incercat in ultima vreme sa faceti ceva bun… si a iesit tocmai invers? De cite ori vorbele voastre bune sau faptele pe care le-ati crezut onorabile au fost rastalmacite si interpretate prost? Nu vi se pare ca lumea a luat-o razna… si-ti pui pe drept intrebarea daca tu esti normal? Sau ce mai este normal? Nu trebuie sa va descriu eu imprejurarile mele, ca sint sigura ca fiecare dintre voi, cei care cititi, le aveti pe ale voastre.

Urmatorul lucru care pare foarte important este ca trebuie sa ne trezim. Ca daca lumea este in stare de pericol… e mai bine sa fim treji. Nimeni nu se intoarce linistit pe partea aialalta cind afla ca i-a luat casa foc, nu? De ce dar am sta noi cu ochii inchisi in asemenea momente critice?

Si m-am gindit ce-i mintuirea…? Mintuirea este atunci cind treci la citeva secunde si citiva centimetri de moarte… si scapi.

Am mai citit ca este noapte… si dupa intunecimea - lipsa intelepciunii si a oricarei decizii corecte si de valoare luate de la guvern in jos si pina la vecinul de peste drum… este intr-adevar bezna oriunde te uiti. Dar... se apropie ziua…

Imi amintesc de o noapte petrecuta la capatiiul fetei mele mai mari, care pierduse in timpul operatiei - dupa o hemoragie facuta din cauza ca doctorul a taiat din gresala o artera principala… aproape tot singele… 8 lb jumatate… Doctorul mi-a spus ca daca traieste pina dimineata… traieste… daca nu… ii pare rau… Mi-amintesc cum am privit fereastra … cum am pindit primele raze de soare… cum am asteptat… "mintuirea"… si ce sentiment am avut cind s-a ivit in sfirsit dimineata… N-am cuvinte sa descriu acea fericire…

Mai citesc... "Sa ne dezbracam de faptele rele"… si-mi imaginez ca astea sint niste zdrente murdare si urite. Ieri am vazut un om al strazii care isi lega cu scotch toate hainele de pe el… Fusese frig in ultimele nopti - imi imaginez ca se echipa asa ca sa pastreze caldura inauntru. Si doar banuiesc... cum miroase… nespalat si neingrijit in hainele alea mizerabile… "Si noi, sa ne imbracam cu… armele… luminii.", nu cu hainele, ci armele luminii. Ce arme poate avea lumina? Claritate… energie, caldura, vizibilitate… toate cele necesare si utile pentru lupta sau orice alte eventualitati. Daca este ziua, cu siguranta vom fi mai vigilenti si nimic nu ne va lua prin surprindere… Daca este ziua, vom fi alerti, si plini de energie, si in forma sa tinem piept oricarei situatii… si lumina zilei… aproape ca ne obliga la o viata frumoasa, la un comportament decent…

Oh… cit de aproape suntem de ziua aceea!...

26 May 2017

UN DUH DE... CINTARE

     Am deschis azi caietul meu vechi de cintari... Poate aveam 14-15 ani cind am inceput sa scriu in el si l-am umplut cu cintari de-a lungul anilor. Sint sigura ca am cintat toate cintarile din caiet nu o data, ci de mai multe ori in biserica din orasul copilariei si tineretii mele - in Petrila.
     Era o biserica mica, biserica noastra. Nu cladirea - pentru ca cladirea era incapatoare si chiar avea un balcon si loc pentru cor sau orchestra. Dar era mica in privinta trupului - erau putini frati. Putini tineri... Dar fratele Gligor Cristea, predicatorul nostru ne lasa sa participam pe toti la program cit voiam - niciodata nu a zis ca spunem prea multe poezii sau cintam prea multe cintari. Niciodata... ci astepta rabdator pina ultimul frate sau sora aducea in fata Domnului darul lui si apoi incepea predica.
     Pe vremea aia mi-as fi dorit sa fiu parte dintr-o biserica mai mare... cu mai multi tineri, cu mai multa activitate. Astazi ma gindesc... ce binecuvintare a fost bisericuta aceea in viata mea, ce binecuvintare sa pot cinta Domnului duminica de duminica... Imi amintesc ca daca venea cineva la noi la biserica si ne cinta o cintare noua, pur si simplu il "arestam" dupa biserica si scriam cintarea si o invatam pe loc. Eram noi asa talentati acolo... asa de flaminzi si setosi sa invatam o cintare noua... si sa-L laudam pe Domnul cu ea. Si nu numai... cintarea ne dadea un soi de veselie pe care acum am pierdut-o... un soi de bucurie pe care n-am mai intilnit-o de-atunci. Nu era o bucurie ca aveam ceva, ca am dobindit ceva... era ceva in noi inauntru... ca o flacara care ardea vesel si lumina in jur... si nu se consuma.
     ...Si am lasat bucuroasa acest loc mic si afumat in urma... si am plecat in America. Si in curind dupa ce am venit in America, am avut posibilitatea sa cumparam o multime de casete cu tot felul de muzica crestina sau sa ascultam la radio o multime de posturi crestine - unele strict doar cu muzica. Ce minunatie! Si ce credeti? De unde eram obisnuita sa cint toata ziua... sa cint cind mergeam cu masina, sa cint facind curat, sa caut cintari pentru duminica si sa repet in cursul saptaminii mai multe cintari, ca sa aleg una pentru duminica urmatoare... cu timpul m-am dezobisnuit sa mai cint... ca-i ascultam pe altii cum cinta... facind inregistrari si aranjamente muzicale mult mai elegante decit puteam sa fac eu.
     Astazi am scos din sertar caietul si am cintat o parte din acele cintari vechi... Ce cuvinte sfinte! Ce gindire adinca!... Cita lauda si multumire... ce frumos inca suna cintarea unui pacatos iertat; ce bine suna marturisirea de credinta si bucuria salvarii pe buzele mele... ce bucurie aduce sufletului si ce reinnoire! Parca mi-am deschis ochii in ziua de Craciun si am dat de bucurie asa... dintr-odata...
     Intr-o vreme mi-am luat cartea de cintari cu mine in masina. Acuma e noaptre cind ma duc si noapte cind vin, dar trebuie sa gasesc o solutie. Viata fara cintare este searbada... David stia el ce stia... Cintarea inlatura duhurile rele, intareste si sprijineste sufletul nostru deznadajduit si aduce atita bucurie...
     Ce ziceti? Ne apucam iarasi de cintat? Ca la Petrila... sau la Petrosani... sau de unde sinteti fiecare. Domnul sa va dea un duh de cintare tuturor!...

(Citeva dintre pozele de mai jos sint poze de pe Google, dar cred ca au fost luate de pe blogul lui Alin Cristea - nota asta este ca sa nu dau de belea cu dumnealui.)






24 May 2017

IL RECUNOASTETI?

     Cineva spunea astazi ca "viata usoara" este o contradictie de termeni. Si este! Si a fost dintotdeauna; istoria ne confirma si ne documenteaza ca dintotdeauna oamenii au avut probleme. Ele au fost diferite - dar viata a fost dintotdeauna plina de greutati; de la saraci la bogati, de la tineri la batrini...
     Pastorul meu ne amintea astazi in predica faptul ca partea cea mai intunecata a noptii este imediat inaintea ivirii zorilor. Si parca omenirea se afla in acest punct in istoria ei. Nu va mai fi mult si Domnul va veni. De multe ori ni se pare ca sintem singuri si parasiti. Dar ca si ucenicii pe drumul Damascului, cind sint intrebati de Domnul Isus despre evenimentele recente din Ierusalim... sintem si noi in prezenta Lui, dar nu Il recunoastem. Ucenicilor li s-au deschis ochii cind le-a frint piinea si le-a dat-o. Era acolo cu ei... fusese cu ei tot drumul... dar nu L-au recunoscut, cu toate ca le-a deschis Scripturile si le-a vorbit...
     De multe ori si noi ne simtim zdrobiti de imprejurari, si parasiti, si uitati parca de Dumnezeu. Dar sintem cu adevarat uitati de El? Sau El este chiar acolo - dupa cum  a si promis ca nu ne va parasi cu niciun chip... doar ca ni-s ochii inchisi sau inima inchisa si nu-L vedem... si nu-L auzim... si nu-L intelegem?!
     Cuvintul Lui este o candela pentru picioarele noastre. In zilele intunecate, in noptile vietii, in tumultul zilei, in confuzia disperarii noastre... El este credincios promisiunilor facute - El este prezent...
     Sa ne deschidem ochii... si sa ne folosim de lumina Cuvintului Lui ca sa-L putem recunoaste. Nu sintem singuri... Nu sint singura...

17 May 2017

SA LASI IN URMA PARERI DE RAU...

Citeam astazi la amiaz ceva din Biblie…2 Cronici 21. Era vorba de Ioram, imparatul lui Iuda. Ajuns la domnie, el si-a omorit pe toti fratii lui de corp si ca sa fie sigur si pentru o masura buna de siguranta a mai omorit si citeva dintre capeteniile mai de vaza. Sa fie omul linistit ca n-are competitie. Apoi a facut cite rele i-a ajuns timpul sa le faca. Pentru faptele sale Dumnezeu il pedepseste pina la urma si ii ia toata casa , neveste si copii si ii lasa numai unul - pe cel mai mic plus ca-i da o boala grea de-i iasa lui Ioram maruntaiele afara si moare in dureri groaznice.

Ce m-a pus pe ginduri insa a fost ultima parte a ultimului verset…”A murit fara sa lase parere de rau in urma…”. M-au trecut fiori reci…Pe voi nu va cutremura gindul asta? Numele blogului meu este “Pe Ginduri”- si unde nu cred ca pot face mare brinza cu activitatea mea pe internet, as dori mult sa pot sa va pun macar din cind in cind pe ginduri. Si versetul asta in deosebi as vrea sa-l puneti la inima.

De murit, murim toti…nu-i un secret. Dar parca nu sintem chiar indiferenti ce lasam in urma, nu-i asa?. Aveam 38 de ani cind am intilnit moartea fata in fata…pentru prima data, mai reala decit tot ce-am stiut real pina atunci. Ca inainte de intilnirea asta nu ca n-am stiut de existenta ei dar nu i-am dat asa importanta ca nu m-am gindit la moarte decit ca la ceva atit de indepartat ca nu merita sa-mi obosesc “creierul meu cel scump”( vorba de-a lui Buna)…ceva cu care am sa ma ocup …mai tirziu…cit se poate de tirziu in viata – nu stiu exact data; cu cit mai tirziu cu atit mai bine….

Da…au murit unii…si unii apropiati chiar. Varul meu Flavius Botan a murit la 18 ani - dar dupa ce l-am plins o vreme, am ramas doar cu un album mintal …si mi-au secat emotiile cum seaca lacrimile dupa un plins bun…si dupa o vreme incet, incet m-am gindit tot mai rar la el si …l-am uitat ….

Moartea este un factor real …si cum nu avem o programare exacta a acestui eveniment neplacut si cu consecinte permanente, ar merita sa ne facem cite o analiza din cind in cind . Ok, poate unora nu le pasa ce lasa in urma. Sint si altii carora cica …nu le pasa unde se duc. Absolut ok …Dar voi…cei carora va pasa…voua va propun sa stati cu mine putin…pe ginduri.

Daca moartea nu ne anunta din vreme si nu stim exact momentul- si in multe cazuri apare prin surprindere…nu ar fi oare intelept sa traim in asa fel incit sa lasam macar putina parere de rau in urma? Sau daca nu ne intereseaza nici asta…sa nu cumva sa dam unora prilejul sa se bucure ca au scapat de noi?

Am realizat acu vreo doi ani ca daca eu mor fetele mele o sa aiba de-a face cu toate gunoaiele ce le-am adunat pe lumea asta. Mi s-a parut comic gindul ca le pun la treaba si dupa ce nu mai sint pe-aci…dar in scurt timp am realizat ce tortura va fi sa cotrobaiasca peste tot si sa adune si sa sorteze cite chestii am adunat eu pe linga mine. Asa ca sint in process de a-mi simplifica viata…si de a scapa de unele boarfe ce le-am adunat. Dar asta-i doar un aspect…Toata viata adunam acele momente si acele relatii care atunci cind vom fi pe punctual de a pleca din lumea asta vor indica daca suntem din neamul lui Ioram sau daca dintr-a lui Dorca pe care o plingeau toti…

Ca uite…in citeva minute ma duc sa iau prinzul si nu stiu daca nu m-oi ineca sau daca nu m-a lovi vreo masina pe drum…si nu-s sigura cita parere de rau las in urma…

16 May 2017

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT (4)

Povestea luata de aici…http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html


Galeata: instrumentul avortului

Cind Stojan a informat conducerea spitalului de hotarirea lui, a stirnit ceva comotie. Niciodata in Belgrad n-a existat vreun ginecolog care sa refuze sa performeze un avort. Au pus presiune pe el. I-au taiat din salariu - jumatate. Fiica lui a fost data afara din lucru. Fiul lui “a cazut” la Universitate la examenul de intrare. A fost atacat in presa si televiziune. Statul Socialist – i s-a spus - i-a pus la dispozitie posibilitati, si l-au educat ca sa performeze avorturi si acuma - el saboteaza Statul. Doi ani de persecutie l-au adus la o oboseala a nervilor si epuizare. Era pe cale sa se duca si sa spuna administratiei spitalului sa-l puna din nou in vechea pozitie cind…Thomas Aquinas i-a aparut din nou in vis. Batindu-l pe umar, Thomas i-a zis ”Tu esti prietenul meu bun, Continua-ti lupta”. Adasevic nu s-a mai dus la administratie sa isi ceara pozitia inapoi – si s-a hortarit sa continue lupta.

S-a implicat in miscarea pro-life (pentru viata) A calatorit pe tot teritoriul Serbiei, lecturind si tinind conferinte despre avort. De doua ori a reusit sa puna pe unde la televizor pe Bernard Nathanson emisiunea “The Silent Scream” (tipatul tacut- (fara voce), un USG recording a unui avort real. Pe la inceputul anilor 1900 datorita activismului lui Adasevic, parlamentul Yugoslav a trecut un act prin care proteja drepturile celor care inca nu s-au nascut. Decretul a ajuns la Presedintele Slobodan Milpsevic, care a refuzat insa sa il semneze. Apoi a venit razboiul, si decretul nu a mai putut fi impins mai departe. Cit despre razboi, Adasevic spune ingindurat…”oare pentru ce a avut loc aici macelul din Balcani de care stim cu totii - daca nu pentruca ne-am departat de Dumnezeu si am pierdut respectul pentru viata umana.” Si ca sa fie si mai convingator, el descrie ceea ce este o practica obisnuita in Serbia :” Pentruca legea protejeaza viata unui copil numai din momentul cind respira pentru prima data aer, din momentul cind plinge pentru prima data, avorturile se fac si in luna a saptea, a opta si chiar si in luna a noua. De fapt, cuvintul de avort nu mai exista aici, mai mult este “pierdere a sarcinii”. Linga patul de nasteri sta o galeata cu apa. Si inainte ca copilul sa aiba sansa sa tipe, il baga repede cu capul sub apa…In mod oficial asta este avort si este perfect legal, daca copilul n-a apucat sa ia inca o gura de aer…”

Si lui Adasevic ii place sa o citeze pe Mama Teresa…de Calcutta “daca o mama poate sa-si omoare propriul ei copil, ce ne mai poate impiedica pe noi doi sa ne omorim unul pe altul?” Astazi, cele mai multe avorturi se fac in clinice private, care nu spun exact numarul avorturilor performate. Adasevic insa estimeaza ca pentru fiecare 25 de copii care sint conceputi, doar unul dintre ei vede lumina zilei, in timp ce ceilalti 24 sint distrusi. “Ceea ce complica si mai departe aceste analize statistice , observa el, este folosinta medicamentelor pentru a produce avortul, cum sint IUD siI RU-486 in forma de pastile, care sint in mod oficial clasificate ca contraceptive. IUD este un abortifacient, (for the coil acts as a sword, which severs the tiny human being froom its source of food in the womb) – mica faptura va muri de foame intr-un loc unde ar trebui sa primeasca tot ce are nevoie.

“Acesta este un razboi adevarat, pe care cei nascuti il fac celor care inca nu s-au nascut”...mai adauga el. “In acest razboi am schimbat fronturile de citeva ori”, mai dauga el,”prima data ca un copil care s-a nascut desi a fost condamnat sa moara, apoi devenind un doctor care a performat avorturi, si acum ca apostol al vietii.”

15 May 2017

CE S-A INTIMPLAT CU ACEL COPIL NEDORIT (3)

Povestea luata de aici… http://www.jillstanek.com/conversion-stories/stojan-adasevic.html


Am tinut in mina mea o inima batind…

Asteptind dupa el sa ajunga la spital in acea dimineata era o verisoara de-a lui impreuna cu prietena lui. Verisoara lui era programata sa aiba un avort in aceea dimineata. Insarcinata la patru luni, femeia era pregatita sa scape in acest mod de al noualea copil , consecutiv. Adasevic a refuzat sa performeze avortul, dar verisoara lui a insistat atit de mult ca in cele din urma l-a convins totusi si a acceptat. Ok…i-a spus, “dar asta pentru ultima oara.” Pe monitorul USG a vazut cu claritate copilasul cu degetelul in gura. Largind uterul, a introdus forcepsul, a prins de ceva , si a tras afara. In ciocul forcepsului era o minuta . A pus-o pe masa, dar fara sa isi dea seama, nervul minutei a atins un strop de iod. Dintr-o data minuta a inceput sa miste. Nursa care era linga el a inceput sa tipe. Ca si picioarele de broasca in laboratorul de psihologie. Adasevic s-a cutremurat dar a continuat operatia. Din nou a introdus forcepsul, a prins din nou de ceva si a tras. De data asta era un piciorus. In timp ce numai ce gindea…”nu cumva sa las iara sa atinga un strop de alcohol”…o sora care statea linga el a scapat din mina o tava cu instrumente medicale. Tresarind din cauza zgomotului, doctorul lasa din mina forcepsul si piciorusul cade exact linga minuta. Si acesta de asemenea incepu sa miste.

Echipajul medical din cabinet nu mai vazuse asa ceva pina atunci: parti umane miscindu-se pe masa de operatie. Adasevic s-a hotarit sa taie inauntru ce mai ramasese din corpul copilului avortat si asa sa-l scoata afara in bucati, fara forma. Dupa ce si-a retras forpesul, convins ca acuma a redus totul acolo inauntru la o masa de carne fara forma, scoate insa de acolo o inimioara. Inca mai batea…din ce in ce mai slab, pina s-a oprit. In momentul acela a realizat ca a omorit o fiinta umana. Lumea din jurul lui s-a intunecat. Nu-si aminteste cit a durat aceasta stare. Dintr-o data a simtit ca cineva il trage de mineca. O sora medicata ingrozita il chema:” Dr Adasevic, Dr Adasevic! Pacienta singera. Si pentru prima data in viata lui doctorul a inceput sa se roage cu toata puterea lui “Doamne, salveaza…dar nu pe mine ci pe aceasta femeie”. In mod normal ar fi luat doar 10 minute sa curete uterul de ramasitele embrionului. De data asta a fost nevoie de doua insertii a instrumentului prin vagin sa sfirseasca operatia. Cind Adasevic si-a dat manusile surgicale din miini, a stiut fara dubii ca nu va mai performa nici un avort – niciodata!

Va urma…