26 February 2015

Din vorba-n vorba...

    Unul dintre colegii mei si-a vizitat tatal care are cancer si face chimioterapie. Cum omul este inaintat in virsta si cum cancerul este o boala incurabila, bineinteles ca au ajuns sa discute printre altele si despre situatia de care mai toti evitam sa discutam: inevitabila moarte . Asa ca tatal lui si-a exprimat ultimele dorinte.
    A considerat faptul ca nu a economisit bani pentru inmormintare si deci dorintele lui sint modeste. Vrea sa fie ars si …nu vrea nici un serviciu funeral. Colegul asta al meu a impartasit cu noi colegii lui acest lucru, dupa care s-a asternut tacerea…Tacea si el, taceam si noi. E greu sa comentezi la asa ceva. Nimeni n-a zis nimic desi se vedea clar ca fiecare se gindeste adinc la ceva.
    Pe mine ma ia adesea gura pe dinainte…si am gindit cu voce tare. Serviciul de inmormintarea este   mai putin pentru mort ( am zis eu) cit este pentru cei vii. Imi imaginez o gara …si inmormintarea este momentul acela cind trenul  a plecat din gara si au ramas doar cei care au venit sa il conduca la gara pe calator...
     Sa termini o viata de om pus la borcan ca muraturile…mi se pare tare nepotrivit. Nu borcanul in sine mi-a deranjat simtamintele cit faptul ca omul nu se gindeste la cei lasati in urma. E ca si cum ai citit o carte si ii lipseste ultima pagina. Pe mine m-a deranjat multa vreme dupa ce am citit “Pe aripile vintului” felul cum a gasit autorul de cuviinta sa incheie cartea. O ceata…atit la propriu cit si la figurat. Fiecare sa isi imagineze ce vrea…
    Dar cu viata si sfirsitul ei nu e totuna. Parca ai avea nevoie sa inchizi cartea vietii cuiva si sa poti sa pui cartea pe raftul inimii la pastrare. Si oridecite ori ti-e dor, sa poti sa iei cartea sa o rasfoiesti. Astfel sa poti sa pastrezi cu tine pe cei care s-au dus. 
     Am condus si eu la gara vietii citeva persoane dragi. Este intr-un fel dureros si trist - insa pentru cei care au asigurata mintuirea exista  mingaierea ca moartea nu este doar un "sfirsit"...ci este si un nou inceput. Pe Buna mea mi-o imaginez vesela crosetind perdele pentru ferestrele cerului...
     Stiu ca majoritatea ocolim sa gindim sau sa vorbim despre acest subiect. Si totusi...nu credeti ca ar fii bine sa aveti o idee despre ceva ce fara doar si poate o sa experimentati odata in viata? Eu prefer sa stiu ce ma asteapta ...sa stiu unde ma duc, sa stiu cu cine imi voi petrece vesnicia; pentruca realitatea este ca, indiferent ce credem noi despre moarte si viata vesnica, chiar daca ignoram aceste subiecte, existenta lor este reala si vrem nu vrem intr-o zi vom fii confruntati cu ele. 
     Trenul va opri intr-o zi si in gara ta...Esti gata de calatorie?
     

    

25 February 2015

O RUGACIUNE PENTRU OAMENI MARI...

   
 ...La ce m-am gindit astazi? Am recitat rugaciunea domneasca. O fac adeseori pentruca am tendinta sa ma prezint in fata Domnului cel mai des ca o cersetoare: "Doamne da-mi si Doamne fa-mi..." Asa ca ma rog adesea rugaciunea "Tatal Nostru" ca sa fiu sigura ca spun si lucruri care trebuie spuse.
     Astazi am realizat ca rugaciunea are 7 puncte importante:
  1. Sfinteasca-se Numele Tau
  2. Vie Imparatia Ta...
  3. Faca-se voia Ta...
  4. Da-ne piinea cea de toate zilele...
  5. Iarta-ne greselile noastre...
  6. Nu ne lasa dusi in ispita...
  7. Ne izbaveste de cel rau...
In asta sint cuprinse nevoile noastre zilnice. M-am oprit la punctul 3 o vreme...Mare lucru sa cerem sa se faca voia Lui!!! In rugaciunile mele obisnuite, ma exprim altfel...imi exprim voia mea. Noi invatam copii mici sa spuna aceasta rugaciune- dar rugaciunea domneasca este pentru oameni maturi...si maturi din toate punctele de vedere.
Doamne ...iarta-ne noua greselile noastre...si multumim pentru iertarea care este in "voia Ta".

24 February 2015

ACASA

 
In ultimele saptamini mi-au fost fetele acasa, pe rind, citeva zile. Si m-a cuprins asa un sentiment de bine...Parca deodata lucrurile din viata mea au intrat in orinduiala si mi-au disparut pe moment toate grijile...
    Cred ca nu degeaba Dumnezeu se prezinta ca Tata si cerul este casa Lui...Exista anumite sentimente pe care le simtim cind mergem acasa; si am avut ocazia sa gust si intoarcerea acasa la parinti dupa o perioada amara a vietii, cind totul parea distrus in viata mea ca dupa un cutremur; si am avut ocazia si sa simt bucuria parintelui de a-si primii copilul in brate si de a-i oferi confort si dragoste si siguranta dupa vreo furtuna din viata lui...
     Ce lucru minunat este "acasa". Lumea in care traim incepe sa fie tot mai vitrega si mai periculoasa. Sufletul din noi tinjeste dupa calm, dupa siguranta, dupa confort, dragoste, bucurie...pace. Cerul este "acasa" pentru toti cei care l-au acceptat pe Domnul Isus in viata lor. El este Usa acestei Case Ceresti la care tinjea bogatul din parabola Domnului Isus.
     Din lipsa de cunoastere nu tinjim dupa aceasta Casa...si stam legati de traiul asta pamintesc mai mult decit s-ar cade. Dupa accidentul meu din 1992 cind m-am electrocutat, aveam noapte de noapte cosmare. Visam ca mor si nu puteam sa respir si ma chinuiam cumplit. Am inteles ca gindul mortii ma inspaiminta si pentruca mergeam la counseling am impartasit aceste probleme cu doctorul. Credeti ca a putut sa-mi inlature frica? Nicidecum. S-a invirtit pe linga subiect si m-a lasat sa tot povestesc si sa ma repet pina m-am saturat de vorbit. M-am hotarit atunci sa nu ma mai gindesc la moarte, ci la ceea ce vine dupa moarte...la locul promis de Domnul Isus...la locul pregatit de El.
     Daca am putea sa ne imaginam cerul...ne-ar fi dor de el. Ne-am bucura cind cineva pleaca din Valea asta a plingerii si am fii nerabdatori sa ajungem acolo. Ne-ar interesa mai putin ce lasam in urma si am fii consumati de ceea ce o sa gasim acolo.
     Cind viata asta devine grea si insuportabila...ginditi-va ca Tata ne asteapta cu bratele deschise...ACASA.

23 February 2015

VIATA DIN PLIN

    Mai rar scriu...mai greu mi se leaga gindurile. Ma rugam aseara inainte de culcare, recunoscind starea umila in care ma aflu. Parca fac eforturi si ma zbat in valurile vietii si nu prea reusesc sa ajung nicaieri. Si daca o sa ajung undeva intr-o zi, este doar prin mila si dragostea Tatalui din cer. Pai asta stiam de la inceput asa ca de ce m-oi zbate atita?
     Undeva pe undele de radio cineva predica astazi si spunea sa ne traim viata din plin. Chiar si in necazuri, mai adauga vocea de la radio. Cearca de intelege cum sa traiesti viata din plin? Unii se straduiesc din rasputeri sa aiba finantele in regula, un nume bun in societate, o functie inalta si un titlu frumos pe usa biroului, o familie perfecta cu neveste sau soti impecabili si copii perfecti...sau ma rog, cit mai aproape de perfectiune...Si unii reusesc performante in toate aceste categorii care par atit de necesare ca sa putem spune ca avem o viata din plin...traita bine...fericita...CHIAR?
     Ma gindeam aseara invirtind si rasucind biata perina si cautind o pozitie comoda...ma gindeam ca suntem facuti din pamint. Si ma gindeam eu ca la inceput cind a facut Dumnezeu omul din pamint, pamintul era foarte roditor...nu era plin de chimicale cum este astazi...apa era curata, fara droguri si fara solutii care sa o polueze ...si pe undeva si pamintul din care era omul era mai pur, mai curat.
     Astazi ducem in mina aia de pamint care suntem, pacatele generatiilor din care am rasarit ...un pamint poluat de pacate si dureri si necazuri...un pamint stors de vlaga. Asta este omul nostru fizic...astia sintem noi pamintenii de astazi ai secolului XXI...
     Am reusit sa va bag si pe voi in depresie? Sper sa reusesc acuma sa va si scot. Exista totusi viata...dar exista viata adevarata numai in El - in Dumnezeu si prin Isus Christos - El face legatura dintre noi si sursa noastra de viata. Noi sintem ca un computer care de unul singur - fara conectiile necesare - nu-i bun de nimic.
     Viata...viata din plin...chiar si in necazuri - sau mai ales in necazuri. Dar numai conectati la Sursa noastra de viata - Isus Christos.

19 February 2015

LASA-NE SA ITI VEDEM FATA...

     Din motive sau fara motive - ma gindeam zilele astea la generatia asta de oameni care nu mai cunoaste dreapta de stinga si nu mai stie sa faca diferenta intre ce este bine si ce este rau. Si degeaba ne lamentam...noi i-am crescut. Asta este rodul educatiei ce am dat generatiei ce vine dupa noi.
     In acelasi ton cu gindurile mele parca, am ascultat o frintura de predica astazi - ce vorbea despre David si Absalon. Cit a fost David de intelept, si viteaz si plin de calitati...n-a fost insa un tata bun. Nu a stiut sau nu si-a investit timpul si energia si intelepciunea ca sa isi creasca copiii. Si rezultatele au fost tragice. Niciodata nu mi-a sarit insa in ochi faptul ca Absalon reintors la Ierusalim incearca doi ani de zile sa vada fata tatalui sau - dupa crima facuta ...si David refuza. De ce oare? De ce?
     A facut bine sau rau David? Ce am fi facut noi? Sint atitea situatii in familiile noastre si parca nu stim ce-i mai bine sa faci in anumite situatii...Stiti ce mi se pare ciudat? Saul reuseste sa creasca un copil minunat- pe Ionatan ; in timp ce David are probleme cu aproape fiecare dintre copiii lui. Care este secretul? Poate nu a petrecut timp suficient cu copii lui? Poate nu a fost un exemplu bun pentru ei? Poate s-a interesat mai mult de treburile statului, de tezaurul imparatiei, de viata lui personala?
     Si da...noi nu sintem in nici un caz de comparat cu David, dar poate in unele privinte am putea sa invatam de la el: atit lucrurile bune cit si din scadintele lui...
     Doamne, da-ne intelepciune sa ne crestem copii, sa ne sprijinim nepotii, sa ajutam si sa reabilitam ce se mai poate. Lasa-ne sa iti vedem Fata Ta, chiar daca am pacatuit impotriva Ta...Iarta-ne si primeste-ne la Tine. Si invata-ne sa facem la fel cu copiii nostrii!
   

17 February 2015

Ce-mi mai trece prin cap...

   
Lucruri ingrozitoare se intimpla in lumea asta. Citeam adineauri ceva despre ISIS, acest grup terorist care se intrece in acte de o cruzime de nedescris. Ma gindeam astazi ca daca am fi atit de credinciosi cit ne place sa credem ca sintem...am sta cu totii in rugaciuni si cereri pentru fratii nostrii care sufera. Si nu numai...
     Ma gindeam ca ar trebui sa ne rugam si pentru acesti criminali voluntari...adunati din toate colturile lumii. Ca nu sint toti nascuti in familii de musulmani...mai sint si din cei crescuti de asa zisa societate moderna, civilizata...care nu mai are valori absolute si care nu mai stie ce este bine si ce este rau- totul este relativpentru ei. Putem sa-i invinuim cit vrem- astia sint copiii crescuti de generatia noastra - a acelora care ne vaietam si ne ingrijoram acuma. Noi sintem cei care am dat totul copiilor nostrii fara sa cerem nimic inapoi - nici macar respect. Si uite ce realizari grozave se vad de pe urma educatiei ce le-am dat-o!!!
     Si ce trebuie sa facem acuma? Sa stam cu miinile in sin? Sa ne tinguim ? Nu sintem mai rai ca si Apostolul Pavel cind a stat paza linga hainele celor ce omorau cu pietre pe primul martir- Stefan...?!
     Poate este timpul sa ne trezim din starea de nesimtire si orbire in care sintem. Poate ar trebui sa actionam. Stiu ca omeneste ne gindim la ceva avioane si ceva bombe care sa rezolve problema lumii. Numai ca lumea asta nu poate fii salvata cu bombe. Ea a fost salvata cu dragoste. Domnul Isus a conversat cu toti pacatosii: femei decazute, vamesi, si tilhari...Si i-a transformat si reabilitat. E posibil oare sa ne putem ruga si pentru ISIS? Daca credem ca Dumnezeu este atotputernic...nu vad de ce nu ne-am ruga si pentru ei. Nu degeaba isi ascund fetele. Unii dintre ei pot fi copii nostrii, nepotii nostrii...rude si prieteni ...captivi celui rau...cu sufletul vindut satanei.
     Asa ma gindeam astazi. Ma gindeam ca Domnul Isus a murit pentru toti oamenii. Fie ca dragostea Lui sa ii atinga si pe ei si sa-i schimbe.
     Ati auzit ca multi musulmani se intorc la credinta in Isus Christos? Poate s-ar intoarce si mai multi daca noi am sta in ruga pentru ei...Mie gindurile astea mi-au trecut prin cap si m-am gindit sa vi le impartasesc...Rugati-va pentru familiile celor care au fost martirizati . Doamne ajuta!!!

10 February 2015

GINDURI...



     Vorbeam astazi cu seful meu si, printre altele, mi-a spus ceva interesant. Trei lucruri avem, primite tot de la Dumnezeu, dar pe care le putem pune in folosul Lui, actionind in dreptul sau in Numele Lui cu semenii nostri. Aceste trei lucruri sint: timpul, talentul si resursele noastre materiale (time, talents and treasure).
     Si pe parcursul vietii avem perioade in care aceste resurse personale pot fi accesibile si pot fi folosite dupa cum ne porunceste inima. Acestea sint roadele pe care le putem produce de la tinerete pina in anii inaintati ai vietii, astfel incit la orice virsta si in orice conditie sociala am fi, avem cel putin o resursa la indemina.
     Ce minunat a conceput Dumnezeu viata noastra!… Ce planuri marete a intocmit El in dreptul nostru… si cit de putine scuze avem ca sa raminem reci, neputinciosi, indiferenti… fata de semenii nostri!

08 February 2015

ARTA DE A TRAI...

"Vrei sa cunosti arta de a trai, prietene? Este cuprinsa intr-o singura fraza : foloseste suferinta."

……………..
"You desire to know the art of living, my friend? It is contained in one phrase: make use of suffering."
– Henri Frédéric Amiel

05 February 2015

JOY...IN YOUR LIFE ...

de Rodica Botan


My mind is so tired, my heart very sad;
We live in a world that is angry and mad…
Some people want peace, but some people just fight;
I wish we'd all know what is wrong and what's right.

Joy in your life He brings,
Flowers in every spring,
Meaning for everything
Love, He brings;
Peace so you can rejoice,
Fredom for you and yours,
Sound, so you have a voice...
He gave us a choice…
God gave us a choice!!!

We sing and we pray…some of us live in fear...
This land and our freedom to us is so dear;
Give us the desire to serve humankind,
And bring joy to our hearts and peace to our minds!


03 February 2015

PE CURIND, DRAGA JONY!...




    

https://www.facebook.com/video.php?v=10150475507402975&set=t.100000499476382&type=3&theater

Ieri – pe 2 februarie 2015 a murit la Petrosani Jony (Neag Eugenia)… In ultima vreme era foarte slabita si imbatrinita de multa suferinta. De cum am auzit, am dat telefon la Lena, sora ei mai mica. Stiam ca intre ele a fost intotdeauna o relatie foarte strinsa si eram sigura ca Lena sufera cumplit din cauza despartirii. Si asa si era…
     Cine este Jony? Da… cu vremea am cam uitat de ea. Dar cu vreo 30-40 de ani in urma, in valea noastra a plingerii, numita si Valea Jiului, Jony era un nume bine cunoscut si iubit de droaia de nepoti si nepotele ale numeroasei familii Logoja, si chiar si de alti copii de neamuri si cunoscuti de prin imprejurimi. Numele Jony era intotdeauna asociat cu staniolul lucios de pe ciocolata sau crema delicioasa  a unei prajituri proaspete.
     Jony a fost matusa mea. Ea nu avea copii, dar era evident ca iubea mult copiii. Avea o inima de aur si o personalitate intriganta. Lui Jony ii placea sa rida… avea un talent aparte de a transforma si usura orice atmosfera obositoare, incarcata, stinjenitoare… Si apoi mai erau… cadourile. Le facea cu drag, cu grija, cu bucurie… Fiindca nu avea copii, si-a asumat singura responsabilitatea sa aiba grija de batrinii ei parinti. Tot lucruri mari, dar facute cu gratie si simplitate, fara a face caz de sacrificiile pe care le facea.
      Odata cu ea parca se duce o parte din dulceata amintirilor copilariei mele… In toata durerea insa este si o bucurie. Aceea de a sti ca Jony este intr-un loc minunat si ferit de boli, si moarte, si crize de orice fel. Nu… nu pentru ca Jony a fost perfecta si nu pentru ca le-a adus bucurie copiilor, sau pentru ca si-a ingrijit parintii batrini, sau si-a ajutat fratii. Nu pentru asta. Ci pentru ca ea L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mintuitor. Atit!!!
     Asa ca, desi trista pentru despartirea de acum, sint mingaiata de siguranta ca ne vom reintilni. Si in loc de “ADIO”, prefer sa spun…”PE CURIND, draga Jony”! Sa ne astepti, ca venim si noi!…