21 February 2017

SUPRAVIETUIND INCENDIULUI ADOLESCENTEI…

                           Reguli de stabilitate pentru momentele de instabilitate ale copilului tau .

De Sally Schrock
Tradus Rodica Botan

Aproape ca l-am plesnit. Eram asa de aproape s-o fac, ca m-am speriat. Primul meu nascut - doar cu citiva ani in urma fusese placerea viatii mele - si acum statea in hol, cu fata rosie, cu pumnii strinsi, urlind la mine. Si se tinea in gura cu mine insistind ca, camera lui este curata; iar eu l-am informat ...ca nu a terminat inca de curatat.
-Asta nu-i drept - a mai tipat odata. Tu nu esti multumita niciodata cu nimic ce fac eu!
Si a continuat sa urle in timp ce eu contemplam canile de soda imprastiate prin camera lui, vasele murdare si hainele imprastiate peste tot pe jos. Am raspuns fara emotie in voce…
-Conditia de curatenie in camera asta este inacceptabila! Si m-am uitat cu groaza cum baiatul meu de 12 ani isi pierde controlul. Lacrimi au tisnit din ochii lui frumosi, albastrii, si s-au prelins pe fata lui desfigurata de minie.

-Tu nu stii cit de mult ma straduiesc…mai tipa in continuare. Tu imi ceri prea mult…Si starea lui s-a intensificat pina la punctul ca am asteptat ca urmatoarea fraza sa fie "Mamy, eu stiu ca tu crezi ca cerul este albastru , dar este verde. Eu stiu ca-i verde." In mod instinctiv mi-am ridicat mina si i-am spus…
-Nu mai vreau sa spui nici un cuvint. Si-a deschis... apoi si-a inchis gura. S-a gindit citeva secunde dupa care a intrat in camera lui si a trintit usa, in timp ce eu am cazut intr-un scaun si am inceput sa pling. Asta era prima mea experienta cu focul adolescentei la copilul meu. Si nu era sa fie ultima. Cum oare am sa-l invat sa se controleze? Si cu aceste ginduri in minte m-am asternut sa dezvolt un plan si ceva reguli cu care sa ma pot angaja in aceasta disputa.

                                                                                       Recunoasterea simptomelor…

Cind simteam ca un scandal este iminent, primul lucru care l-am facut a fost sa ma opresc din vorbit. Apoi i-am cerut fiului meu sa taca si el. Odata facindu-se liniste, incercam sa determin daca problema ce o aveam era una noua sau una mai veche pe care am mai discutat-o si alta data.

Daca era un argument mai vechi doar imbracat cu straie mai noi, atunci ma adresam cu calm fiului meu si fara nici o emotie in voce ii spuneam: "Asta am mai discutat odata si problema asta n-o mai revizitam. Nu acum, si probabil ca niciodata, si in mod sigur nu atunci cind esti in starea asta de nervi. Asa ca ai de ales intre doua situatii. Poti sa te opresti din vorbit si sa faci ceea ce ti-am spus acum, sau…te duci in camera ta si stai acolo pina iti schimbi atitudinea…ca dup-aia sa faci exact ce ti-am spus sa faci prima data.

                                                                      Noi eruptii…

Cind aveam de a face cu o noua problema, refuzam sa ii dau audienta pina nu devenea rational si putea sa-mi dea trei argumente concise despre ce anume il deranjeaza. Daca nivelul emotiilor incepea sa se ridice din nou, opream discutia pina cind eram amindoi complect in control.
Dupa ce si-a explicat ingrijorarile, am luat un timp de pauza ca sa consider pe indelete la lucrurile pe care mi le-a spus. Chiar daca era dificil ca sa fac aceasta pauza intentionata in discutia noastra , sotul meu trebuia sa fie si el parte din discutie. Trebuia sa stabilim impreuna pozitia ce o vom lua. Odata ce cuvintele mele deveneau cuvintele noastre, reprezentind concluzia noastra comuna, ii relatam fiului nostru conversatia avuta in citeva fraze concise. De cite ori incepeam sa-l lecturez, fiul meu argumenta in mintea lui - o vedeam in ochii lui! Asa ca trebuia sa ma abtin in a spune prea multe lucruri ca sa imi stabilesc punctul de vedere.
O alta problema grea a fost sa stabilesc cum sa il disciplinez in mod potrivit, fara sa depasesc limita. Trebuia sa gasim o pedeapsa care sa se potriveasca cu infractiunea ca sa putem sa dezvoltam caracterul lui dar nu sa-i distrugem spiritul. Parte din disciplina ce o aplicam era sa scrie jos pe scurt despre discutia avuta chiar daca ar fi dezagreat cu ceea ce i se spusese. Apoi o citeam ca sa fiu sigura ca a scris adevarul…ca a exprimat ceea ce se intimplase. Dupa care puneam hirtia la dosar pentru referinte viitoare - si nu deseori mi-au fost folositoare.

                                                          Calmind... "iesirile"…

Cind ne comportam in acordanta cu regulile ce le-am stabilit, situatia era intr-adevar lunga si cerea mult effort…dar eventual conflictul se rezolva. In timp, fiul meu s-a maturizat si a invata sa de deschida si sa vorbeasca despre frustrarile lui inainte ca sa dezvolte si sa acumuleze resentimente pina la punctul unde sa explodeze. Iesirile astea au devenit din ce in ce mai putine si din ce in ce mai rare - apoi inexistente.

Astazi baiatul meu este un om disciplinat, un sot iubitor si tata la sase copii minunati care …ocazional…mai zbiara la el…"Tati…cerul este verde! Stiu precis ca este verde!!!"
(Articolul acesta este din Focus on the Family din Febr/Martie 2009)

20 February 2017

Cu ce se ocupa lucifer zilele astea...

N-am mai spus povesti de mult. Dar azi am auzit la radio, in drum spre casa o intimplare care am sa v-o relatez. Un pastor se ducea de la Detroit la..Boston sau invers- ca nu-mi mai amintesc si asta nu este important -( dar cel care spunea intimplarea era documentat si a spus si numele celui in cauza) la o conferinta a pastorilor. Nu mult dupa ce au pornit, cind avionul s-a ridicat si toate lucrurile au fost la locul lor, stewardezele au inceput sa serveasca mincarea.
Omul din scaunul vecin cu pastorul nostru si-a aplecat capul si isi misca buzele...Pastorul nostru fericit- abia a apucat sa ridice celalalt capul sa-l intrebe...
-Domnule ...v-am vazut ca va rugati, sinteti crestin?
-Nu...nu sint crestin...
-Dar v-am vazut rugindu-va...
-Da...m-am rugat a zis celalalt- dar eu sint ...satanist.
A urmat o pauza ...dupa care pastorul si-a venit in fire si curios a intrebat...
-Si cum va rugati la satana?
-Nu cred ca vreti sa stiti ...domnule...i-a raspuns satanistul.
Totusi cu ceva s-a ales pastorul din discutia cu satanistul. A aflat ca si el mergea la un congres al satanistilor si ca si dumnealor au o organizatie destul de organizata. Sint impartiti pe zone si ca isi concentreaza toate eforturile in rugaciunile lor si in activitatea lor sa loveasca in...ia ghiciti? Liderii crestini!
..........
Sa nu-mi spuneti ca este poveste. Cunosc citiva tineri care au trecut prin bisericile noastre si au ajuns satanisti. Sau mai bine zis...am cunoscut- sau i-am cunoscut pe vremuri. Acum e greu sa-i recunosti.
Altul era insa gindul cheie al povestirii mele. Daca organizatia asta satanista avizeaza pe liderii crestini, o face cu destula inteligenta. Diavolul si-a pierdut inocenta dar nu si inteligenta- sa-i zicem mai bine viclenie- pentruca o foloseste la rau. Lucifer nu vine cu nimic nou decit ceea ce a invatat de la Dumnezeu- el n-are spirit creativ- el doar copie si fura si imita. In cer ingerii sint organizati. Asa ca si diavolul isi tine ingerii cazuti in acelasi sistem organizat. El stie ca lovind in oamenii de sus, poate sa faca mai mari ravagii in rindurile credinciosilor. Si putem vedea cu ochii nostri ca satana si argatii lui sint ocupati.

Ce trebuie sa stim insa este faptul ca satana nu este omniprezent- si ca are limite de actionare. O inima goala va fi un loc in care satana se va inghesui sa intre- si dupa el sa mai aduca citiva incornorati. Dar in inima ocupata de Dumnezeu ...nu exista loc pentru satana.
N-o sa putem spune ca sintem neutrii ca asa ceva nu exista. Ori esti afara - ori esti inauntru- nu exista cale de mijloc. Chemati-L pe Domnul ISUS in ajutor oridecite ori simtiti ca vreun inger cazut va tine calea. La auzul Numelui Lui, dracii se tem si o iau la fuga.

Si...dumnealor sint de o nerusinare  ce nu s-a pomenit. Satana s-a dus si la Domnul Isus sa-L ispiteasca . Si oridecite ori va apucati sa faceti o treaba buna- o slujba pentru Domnul- sa fiti siguri ca sinteti luati in vizor.
Nu va pierdeti insa cumpatul. Noi stim sfirsitul istoriei...si Lucifer si argatii lui au un loc special pregatit pentru ei...

18 February 2017

AI GRIJA CE-TI INVETI COPIII!!!

David Diamond
(Traducere de Rodica Botan)

Katie era in mare incurcatura… vreau sa spun MAAAARE de tot. Si era o fetita atita de draguta si de simtita; nici nu-mi pot imagina ce-a putut face sa isi supere parintii in asa hal. O invatatoare la clasa a treia cum sint eu poate doar sa viseze sa aiba o clasa plina de copii ca si Katie. Invata mult, ii placea sa scrie, isi facea lectiile, avea parinti care se ocupau de ea, era atenta cu colegii si gata sa inceapa orice activitate, chiar daca era riscanta. Si nu era niciodata - absolut niciodata un copil-problema sau pe care sa fii nevoit sa-l disciplinezi.

Asa ca, atunci cind am primit un telefon aseara am fost foarte surprinsa. Mama lui Katie nu era o femeie care sa reactioneze peste masura in nicio situatie, dar de data asta mi-a spus ca are nevoie de ajutorul meu. Ea spunea ca fetita ei Katie cheltuise o groaza de bani pe sandviciuri la scoala. Parintii lui Katie mi-au explicat – Katie nu avea permisiunea lor sa cumpere mincare la scoala. In fiecare zi mama ei ii punea un sandvici mare si tot ce-i trebuia ca sa manince la scoala, si Katie nu avea niciun motiv sa mai cumpere inca un pachet de mincare. Si-au inchipuit ca o sa stea de vorba insa cu Katie si o sa rezolve astfel problema. Din experienta stiau ca fiica lor este ascultatoare si nu va mai repeta greseala. Dar saptamina urmatoare au primit din nou o chitanta de la scoala cu pretul mincarii din saptamina trecuta, si parintii lui Katie erau din ce in ce mai ingrijorati - pentru ca stiau ca nu era in caracterul lui Katie sa ignore ceea ce i se spusese.

In acel moment, parintii lui Katie m-au rugat sa-i ajut sa rezolve misterul. Le-am spus ca am sa incerc sa descopar ce se intimpla cu mincarea pe care o primeste de acasa zilnic si ca am sa le spun la sfirsitul saptaminii ce anume am descoperit. Cind m-am dus in cafeteria sa o intreb pe doamna care se ocupa de mincarea copiilor despre Katie, doamna mi-a spus ca fata cumpara ca si inainte mincare in fiecare zi, ca isi duce mincarea la masa si ca o maninca… Asta nu facea sens de nicio culoare. Ca doar vazusem pungile cu mincare pe care Katie le aducea zilnic la scoala – si drept sa spun nu mi-ar fi displacut daca mamica ei mi-ar fi trimis si mie o punga de mincare. Cum de Katie prefera sa manince mincarea din cafeteria, si nu mincarea aia grozava pe care o punea mamica ei in punguta in fiecare zi?… nu puteam intelege! Nu am nimic impotriva mincarii din cafeteria… dar nu se compara cu mincarea de acasa.

In ziua urmatoare am rugat-o pe Katie sa stea in pauza cu mine, sperind ca voi ghici ce se intimpla. Aveam eu citeva teorii cu privire la disparitia mincarii aduse de acasa, dar totodata voiam sa-mi spuna Katie toata povestea.

Dar Katie a fost ca o piatra… nu s-a inmuiat deloc. Nu-mi venea sa cred. Nici prin gind nu mi-a trecut ca fetita asta mica o sa ignore tot sistemul meu care se dovedise pina atunci foarte bun in a-i face pe copii sa vorbeasca. Aveam pe fata o privire nemultumita… dar nici aia nu a afectat-o cu nimic.
-De ce iti cumperi mincare, Katie?… am intrebat.
-Pentru ca mi-e foame si trebuie sa maninc… mi-a raspuns.
-Dar ce se intimpla cu mincarea pe care ti-o pregateste mamica ta in fiecare zi?... m-am gindit ca am dat-o gata cu intrebarea asta…
-O pierd… mi-a raspuns foarte simplu…
-O pierzi?
-Da! O pierd…
-In fiecare zi?... am mai intrebat…
-In fiecare zi… a venit raspunsul…
M-am lasat pe spatarul scaunului, cu o privire obosita si am spus…
-Nu te cred Katie…
Dar Katie nu a dat niciun semn ca i-ar fi pasat .
Asa cum eram de surprinsa ca m-a ignorat, ceva totusi parea deosebit de interesant… ciudat chiar… Asa ca am schimbat tactica. Am intrebat-o…
-Iti fura cineva mincarea Katie? Asta se intimpla cu punguta ta de mincare de acasa?
-Nu… veni raspunsul scurt si rapid, si Katie isi strinse buzele ca si cind ar fi vrut sa-mi spuna ca n-am sa aflu nimic de la ea…
-Nu… nu-mi fura nimeni mincarea… doamna… o pierd…

De-acuma… m-a dat gata. Nu mai aveam nicio idee ce-as putea face… Scoala avea un regulament ca oricarui elev care nu are mincare de acasa trebuie sa i se dea mincare. Familia elevului trebuia sa plateasca daca nu indeplineau criteriile pentru reducere de pret sau gratuitate la mincare. Familia lui Katie nu beneficia de gratuitati, asa ca trebuiau sa plateasca pentru mincare.

I-am chemat pe parintii lui Katie vinerea seara. Am vorbit cu ei despre tot ce s-a intimplat in acea saptamina. Am schimbat opinii intre noi, dar nimic nu facea inca sens.

Problema a ramas nerezolvata si in saptamina care a urmat, cind am observat un baietel care era nou la scoala noastra stind singur la o masa in cafeteria. Ceilalti copii inca nu se imprietenisera cu el si era cam singuratic… ba chiar parea tare trist. M-am gindit sa ma duc la el sa stau un pic de vorba. In timp ce ma apropiam de el, am observat ca minca ceva dintr-o punga pe care o avea in fata, si pe punga era scris un nume… Katie…

Minca cu mare pofta. Mincarea trebuie sa fi fost gustoasa. Abia atunci am inteles. In dupa-amiaza aceea am vorbit din nou cu Katie. Se parea ca baietelul acela nu-si aducea mincare niciodata la scoala, nici nu voia sa se duca la tejghea sa ia mincare gratuita. El si-a deschis inima si i-a spus lui Katie povestea lui si a rugat-o sa nu spuna la nimeni… dar parintii lui i-au spus sa nu ia mincare gratuita de la scoala, ca sa afle toti ca sint saraci. De cumparat mincare stia ca nu are cu ce sa plateasca si le-ar fi creat probleme parintilor acasa. Katie m-a rugat sa nu le spun parintilor ei ceea ce stiam.

Dar… bineinteles ca le-am spus. De fapt, m-am dus cu masina acasa la Katie seara dupa ce Katie se dusese deja la culcare. N-am vazut niciodata niste parinti atit de mindri de copilul lor cum erau parintii lui Katie. Ea fusese pedepsita: si parintii, si eu i-am spus ca sintem nemultumiti de ea… dar ei nu i-a pasat de aceste lucruri cit i-a pasat sa stie ca ajuta acest copil sarac si pastreaza secretul, ferindu-l astfel sa se faca de rusine la scoala.

Katie inca cumpara mincare in fiecare zi… si in fiecare zi cind pleaca la scoala, mamica ei ii intinde o punga cu un sandvici delicios… Mincarea nu se pierde…

16 February 2017

Domnul... este Pastorul meu?

Cind erau fetele mele mici le-am invatat sa spuna Psalmul 23 si apoi le-am spus ca oricare ar fi situatia in care se afla in viata - ca n-am sa pot sa fiu intotdeauna linga ele- sa spuna acest Psalm si sa se gindeasca la cuvintele Lui.
     Imi amintesc cind am aflat prima data ca Buna are cancer - intr-o seara m-a strigat din baie ca vomita singe in chiuveta... am chemat ambulanta si pe parinti, care locuiau la doua case distanta. Claudia a venit prima fugind desculta... au venit si ceilalti. Eu si Claudia am mersc cu salvarea la spital... si acolo... pe targa aceea, Buna mea curajoasa tremura toata. Nemaistiind ce sa-i spun s-o incurajez am zis...
-Buna, zi dupa mine... si am recitat amindoua Psalmul 23. Dupa o vreme, s-a mai oprit din tremurat si s-a calmat.
     Avem cu totii nevoie de incurajari din cind in cind... Imi amintesc de un alt spital... si eram la capul fiicei mele mai mari - o cezariana... si sopteam usurel, ca sa nu deranjam echipajul medical acelasi Psalm minunat - perla Psalmilor cum i se mai zice.
     S-a tradus Biblia in atitea limbi, si in fiecare limba tradusa, oamenii gasesc ca acest Psalm este muzica pentru urechile si sufletele lor. De ce? Pentru ca se adreseaza in primul rind nevoii noastre de a avea pe cineva mai mare si mai competent ca sa aiba grija de noi. David fusese si pastor, si imparat... la vremea cind a scris acest Psalm... el stia ce indatoriri si responsabilitati are un pastor. El singur marturiseste atunci cind se pregateste sa-l infrunte pe Goliat ca pazind turma tatalui sau a trebuit de multe ori sa se confrunte cu leul si sa-i scoata oaia din gura.
     Cita usurare trebuie sa ne aduca gindul ca Domnul Isus este Pastorul cel bun care a luptat pentru vietile noastre pina acolo ca Si-a dat viata ca sa ne rascumpere?!
   
     "Domnul este Pastorul meu - nu voi duce lipsa de nimic". Doamne, am nevoie de credinta in momentul asta... am nevoie sa stiu ca esti cu ochii pe problemele care ma ataca si ca nu e nimeni in afara de Tine care sa aiba cea mai mica idee cum sa le rezolve. Nu sint mai mult decit o oaie... care s-a crezut de multe ori desteapta si care a alergat incolo si incoace aproape capiata... cautind scapare - cu toate ca oile sint proaste si nu prea stiu sa se descurce - eu am crezut ca sint o oaie mai de soi.
     Dar uite ca am mincat toata iarba buna pina la radacina si nu stiu acuma incotro. Poate ca asa cum oile nu stiu sa umble dupa pasune si pastorul trebuie sa le duca la un alt petec de verdeata... poate asa si eu zac linga cotorul asta de iarba, ca nu vad la doi pasi... Ia Tu, Bunule Pastor, toiagul ala indoit - cu un cirlig la capat si scoate-ma din scaietii in care mi-am incurcat lina si du-ma la "pasuni verzi si la ape de odihna".
     Am auzit ca aceste ape de odihna sint de fapt ape linistite. Oile sint atit de fricoase ca n-au sa bea dintr-un piriias care clipoceste... asa ca pastorul face un dig si opreste apa, ca sa fie linistita acolo unde se adapa oile. Maaaaare curaj si pe mine, Doamne!... Imi tremura sufletul la fiecare miscare... linistete, Tu apele - ca ma sperie grozav! Ca pe linga prosti e- ca pe drept se spune ca oile sint cele mai proaste animale, au reputatie si in privinta curajului... ca nu pot nici sa se confrunte cu un riulet sau un izvor care curge... Si nu stiu de ce ma simt in aceeasi situatie. Am ajuns sa ma sperii de orice detaliu, oricit ar fi de mic - al vietii mele sau a celor din familia mea. Orice amanunt ia o proportie uriasa... asa cum uneori umbrele unor obiecte mici pot sa para imense si infioratoare...
     Atita vreme cit putem recita acest Psalm astfel...  "Domnul este Pastorul meu..." si ne gindim la Pastorul cel Bun - la Domnul Isus, sintem inca bine. Dar am auzit ieri ca a gasit cineva, pe undeva ...intr-o cabina telefonica pe o foaie de hirtie Psalmul 23 - dar schimbat... si cel care l-a scris spunea urmatoarele... (Incerc sa-mi amintesc cit mai bine cuvintele)...
 
    "Drogurile sint Pastorul meu si am sa duc lipsa de ele intotdeauna. Din cauza lor nu am liniste niciodata. Ele ma agita si ma determina sa fac tot felul de lucruri neingaduite. Teama nu se dezlipeste de mine si nevoia mea de droguri creste mereu. Viata mea este fara rost si din cauza drogurilor viata mea este in primejdie. Da, drogurile ma vor duce la moarte in cele din urma, ca nu mai am nici o scapare."
   
    Pentru acest om... si cred ca era un tinar, si nu orice tinar, dar cu siguranta ca unul care cunostea Biblia din moment ce a putut sa scrie un "psalm" cu droguri, parafrazind un text biblic... psalmul ce l-a scris seamana a blestem. Dar si noi Il putem inlocui pe "Domnul" din "Domnul este Pastorul meu", daca nu purtam destula grija felului nostru de vietuire... cu orice altceva din viata noastra - ceva ce a pus stapinire pe noi. Sint banii? Este fala lumii? Mindria prost inteleasa? Profesia? Situatia sociala? Sau chiar noi insine... cind ne credem mai mult decit sintem... cind in zilele in care ne merge bine ne credem un fel de semi-zei... atotputernici, falnici... incoruptibili...Biblia zice ca este blestemat omul care se increde in om... si chiar in el insusi...
    Am rostit de atitea ori in atitea situatii acest Psalm... In primul rind ar trebui sa ma gindesc corect si sincer... cine este "Pastorul meu"... ca daca nu este Domnul... niciuna dn frazele care urmeaza nu mai sint adevarate. Incercati si cititi Psalmul 23 - Psalmul lui David. Il voi reda mai jos... si ginditi-va bine in sinea voastra, asa cum fac si eu acuma... cine este intr-adevar Pastorul meu? Duc lipsa de ceva? Cine ma conduce in fiecare zi la pasune (ca oaia trebuie sa pasca zilnic ca sa traiasca)? Cum sint apele din care beau? Cit imi este sufletul de inviorat? Mi-e frica?... Si de ce mi-e frica? Accept toiagul si nuiaua si ma supun idrumarii Pastorului... sau am talente de capra? Si intrebarile pot continua...
    Am raspuns in mintea mea la aceste intrebari si m-a coplesit un simtamint de rusine amestecat cu neputinta... As vrea... as vrea sa fac si eu binele si sa fiu in armonie cu tot ce spune Cuvintul, dar nu pot sa nu vad ca firea mea indaratnica nu se supune usor... Si totusi... cita nevoie am chiar acum sa beau dintr-o apa limpede... si sa nu ma tem de nici un rau...

Psalmul 23
(O cîntare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie.Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrşitul zilelor mele.

15 February 2017

AMNEZIA CARACTERULUI?

    Pare ca tinerii chinezi  au inceput sa uite caracterele care formeaza minunata lor caligrafie a limbii lor traditionale. Unii numesc acest fenomen "amnezia caracterelor". Folosinta enorma a computerelor si a telefoanelor duce adesea la neglijarea scrisului in limba chineza si unii tineri nu-si mai amintesc caracterele pe care le stiau atit de bine in copilarie. Un tinar spunea..."nimeni nu mai scrie cu mina nimic- cu exceptia numelui si a adresei unde locuiesc."
     Dar sint unii oameni care au amnezia caracterului personal- alt soi de caracter. Cind sint la strimtoare- in vreo incurcatura parca ..."au uitat" ce trebuie - sau ce este bine sa faca, si aleg orice altceva ca sa iasa din incurcatura.
     Dumnezeu l-a numit pe Iov un om neprihanit si drept, un om cu frica de Dumnezeu si care sta departe de orice fapta rea. ( Iov 1:8). Dumnezeu i-a ingaduit Satanei sa se atinga de tot ce avea Iov: copiii lui, bogatiile lui si chiar si de sanatatea lui. Dar in ciuda situatiilor critice prin care a trecut, Iov refuza sa-l blesteme pe Dumnezeu. "In toate acestea Iov n-a pacatuit." V:22. Satana a vrut sa-i demonstreze Lui Dumnezeu ca Iov nu are caracter- dar a dat gres.
     Amnezie de caracter? Nu. Caracter este ceea ce sintem; nu este ceva ce putem sa "uitam". Aceia care si-au pierdut caracterul au ales sa-l piarda...
Cindy Hess Kasper
tradus Rodica Botan

12 February 2017

E DUMINICA...

   
      E duminca... Ziua noastra de odihna. In Vechiul Testament citim despre regulile date de Dumnezeu poporului evreu. Daca ne gindim bine, Dumnezeu nu avea nevoie de odihna, dar a dat reguli pentru noi, pentru ca sa functionam cit mai bine in trupul nostru uman, in conditiile de viata de pe pamint.
     Cit de buna este odihna!... Si evreii isi odihneau trupul, dar cind era vorba de suflet, aveau de facut o groaza de treburi ca sa se puna in rinduiala vizavi de lege si de poruncile date de Dumnezeu prin Moise.
     Dar vine Domnul Isus si ne da odihna totala prin jertfa Lui. Nu mai suntem legati de legi stricte si de obligatii. Vine femeia aceea saraca si arunca doi banuti in tezaurul templului si Domnul Isus spune ca ea da mai mult decit bogatul care a aruncat cu fala o groaza de bani. Domnul Isus ne da odihna si sufletului - stiind ca de acum toate datoriile noastre au fost platite... viitorul ne este asigurat, si efortul nostru este atit de mic, incit oricine... pina si unul atirnat pe cruce poate in ultimele clipe sa il faca - precum a facut tilharul.
     Si totusi... oamenii alearga si se tirasc in genunchi si se sacrifica... se roaga la pereti pictati si aprind luminari ieftine, ca sa aiba lumina in lumea viitoare - cind li se ofera gratuit mintuire, fericire, lumina, viata vesnica.
      Astazi e prima zi a saptaminii pe care noi o celebram ca fiind ziua cind Domnul Isus a inviat. O noua era... pentru tot crestinul. Cum o celebram? Este o zi de odihna atit pentru trup, cit si pentru suflet... Si cind ne gindim la suflet si la odihna primita prin sacrificiul Domnului Isus, ar trebui sa fim plini de bucurie, de multumire si de lauda.
      Si stiti ce? Stiti ce am observat? Ca din ce imi merge mai bine dintr-aia uit sa fiu bucuroasa, multumitoare si sa Il laud... Si atunci ma tot mir de ce Dumnezeu mai lasa cite-un junghi sau cite o problema, cite o pierdere de vreun fel... ca sa imi aminteasca ce si cit am, ca sa pot multumi - ca altfel uit. Ca sa pot sa ma bucur, ca altfel sunt mereu nemultumita si mai vreau... nici eu nu stiu exact ce. Si uite asa intr-un tirziu sa imi amintesc ca trebuie sa-I aduc laude cu multumire.
      Si sa n-o mai lungesc cu vorba... ca am de gind sa ma bucur astazi, sa multumesc si sa Il laud pe Dumnezeu. Si va doresc si voua o duminica binecuvintata.
                               Pace, frati si surori... Pacea Domnului!

AS VREA SA FIU UN PRUNCUSOR...

video
     Una dintre primele cintari pe care le-am cintat in copilaria mea a fost acest cintecel. Pe cit este de scurt, pe atit este de bogat in continut. M-am gindit ca e pacat sa se piarda atit melodia, cit si versurile. Nu l-am cautat pe google, dar nu l-am mai auzit cintat de nimeni. Copiii sau nepoteii vostri ar putea folosi acest cintecel in dorinta de a-L lauda pe Dumnezeu. Asa nadajduiesc!

As vrea sa fiu un pruncusor
Asa cum e un pomisor
Cu fructe bune incarcat
Umil supus nevinovat

Cu toate ca sunt mititel
Slabut si ca un ghiocel
Tu ma poti face roditor
Ca si saminta din ogor

09 February 2017

Ah, cit ma simtesc de bine...

     Am crescut intr-o bisericuta in Petrila, judetul Hunedoara. Inainte de a pleca de acolo in 1979, mi-am umplut caietul de cintari cu toate cintarile pe care le-am stiut sau le-am ascultat in biserica. Imi amintesc de citeva surori batrine care stateau de obicei linga soba iarna si care cintau cu un accent taranesc cintari vechi si melodioase si pline de miez. Parca si acuma le vad cintind...
    Iata una dintre cintarile alea batrine, pe care am invatat-o de la ele...

Ah, cit ma simtesc de bine
Cind e Domnul linga mine
Si cu El traiesc
Insa... ce jale m-apasa
Cind ma departez de casa
Cind Il parasesc.

Sufletul meu inseteaza
Iara ochiu-mi lacrimeaza
Cind n-am pe Isus.
Eu atunci sunt ca pamintul
Ce il bate mereu vintul
Si e secetos

De aceea, fratioare
Ca si cerbul la izvoare
Eu alerg mereu.
Si de-L aflu pe El iara
O frumoasa primavara
E-n sufletul meu.

Doamne, cita mingaiere
Imi aduci Tu in durere
Isuse iubit.
Cind m-aplec sub sfinta cruce
Viata mea e vesnic dulce
Si am pe Isus.

Doamne, cit voi fi in viata
Tu neincetat ma-nvata
Ca mereu sa-Ti cint.
Eu voiesc tot inainte
Sa Te laud Doamne sfinte
Aici pe pamint.

Doamne, mai am o dorinta
Si Ti-o cer cu umilinta
Auzi ruga mea.
Vreau cit voi trai in lume
Totdeauna sa pot spune
Fie voia Ta!

video

..."CACI IN VEAC TINE INDURAREA LUI..." (11/25/2012)

     Trec sarbatorile... trece zoala, si graba, si febra pregatirilor. Apoi urmeaza citeva ore de apogeu (care atinge mai mult sau mai putin inaltele noastre asteptari) si apoi urmeaza... ce mai ramine. Curatenia, analiza mentala, zimbetele sau incruntarile provocate de amintirile clipelor ce s-au scurs. Sintem oameni... sintem imperfecti... De cind am mostenit de la Adam si Eva saminta cunostintei binelui si raului, cam de pe atunci am inceput sa le confundam. Si cit i-a fost de drag Evei fructul oprit, atit sintem si noi de nesatiosi dupa el.
     Si dupa ce trec si analizele, raminem intr-o vale de depresie, in asteptarea unui alt pisc ce va urma... undeva, cindva... sa ne uitam pe calendar sa vedem cind. Ma trezesc adesea suspendata intre clipe trecute si clipe asteptate... intre trecut si viitor si uit de prezent.
     Este Ziua Domnului astazi. Ce poate fi mai glorios decit acum... aici... in partasie cu El? De ce sufar de melancolie si depresie cind El este Cel ce este... este Singurul care este. Altii au fost pe aici, am stat de vorba cu ei si s-au dus. Altii vor veni, vom avea clipe minunate, dar s-or duce si ei. Noi sintem aici acum, dar nu stim pina cind... DAR EL ESTE!
     N-am cum sa-I duc lipsa si n-am cum sa-L astept - ca EL ESTE cu mine in orice vreme. Ieri eram asa intr-o vale dezagreabila... Eu si matura si cirpa de sters; ca asta urmeaza dupa o sarbatoare cu multi musafiri. Si cum emotiile au urcusuri si coborisuri, tocmai coboram si eu incet la vale, sprijinindu-ma de matura. Aveam optiunea unui xanax care sa opreasca coborisul sau... m-am gindit la Saul si lauta lui David.
     Trei psalmi au reparat un coboris abrupt si m-au urcat intr-o poiana, toata numai flori de cimp si ciripit de pasarele. Si n-o sa va vina sa credeti care psalm m-a lecuit asa de bine: Psalmul 136, in care tot la doua cuvinte citesti - "caci in veac tine indurarea Lui." Si m-am intrebat pe buna dreptate... "Ce-i cu atita repetitie?" Nu era de ajuns sa spuna o data? Ca doar intelege omul daca vrea sa inteleaga... Si cum citeam mai departe psalmul mi-era tot mai evident motivul repetitiei... ca sa stie si Rodica in secolul XXI ca tot ce s-a spus atunci si a fost valabil pentru David si Israel este inca valabil si astazi pentru Ion, si Maria, si Rodica, si mai stiu eu cine cauta dupa sens, si siguranta, si directie pe lumea asta ametita.
     Asa ca pentru toti cei care sint ca mine si care se pierd uneori si umbla brambura prin vai si asteapta o mingaiere, o speranta, o iesire din valea vietii lor... cititi astazi macar un psalm... si nu uitati fraza asta binecuvintata... "Caci in veac tine indurarea Lui."
 

06 February 2017

CE FEL DE MUZICA AI COMPUS PINA ACUM?

"Viata e ca muzica; trebuie compusa 'dupa ureche', simturi si instincte, nu dupa reguli."
……………………..
"Life is like music; it must be composed by ear, feeling, and instinct, not by rule."
– Samuel Butler
.....................................................................................

Meditind la citatul de mai sus, m-am trezit reflectind la "muzica" ce am creat-o pina acum…
Ca fiecare roman s-ar zice ca este si poet, stiam… dar nu m-am gindit ca am merge chiar atit de departe sa ne credem si compozitori. Pentru cei care stiu un pic de muzica… muzica nu e chiar o simpla lalaiala, sau si mai rau, racnete obscene in ritm salbatic, desi si aleia i se spune muzica in ultima vreme. In realitate aproape ca ai putea spune ca muzica este o ecuatie sonora… si ca orice ecuatie trebuie sa aiba cunoscute, necunoscute si multa logica. Si se rezolva numai folosind reguli specifice.

Gindindu-ma numai la masura, am putea vorbi de partea respectiva a vietii, apoi la tempo si la tot felul de nuante… si atributele astea merg transpuse la viata ce-o traim chiar foarte bine. Doar un exemplu marunt… nu poti chiar sa cinti intreaga rapsodie a vietii tale forte… nici pianissimo, ca ori surzesti audienta, ori o obligi sa adoarma somnul de veci…

Orice compozitie - atit muzicala, cit si literara - are o introducere, un cuprins si o incheiere… Si undeva in mijloc o multime de intrebari si raspunsuri. Compozitia trebuie neaparat sa exprime ceva, sa explice si sa convinga… si cum trebuie sa ne cintam singuri compozitia, as zice ca un pic de exercitiu (a se intelege prin asta a repeta pina la perfectiune, daca se poate) este absolut necesar… Daca as transpune aceste amanunte la viata noastra, as spune ca si in viata nu poti sa mergi aiurea pe o mie si una de carari… ca trebuie sa stii unde vrei sa ajungi si sa-ti faci un anume plan de actiune. Lalaindu-te in viata oricum nu faci altceva decit sa participi la galagia comuna… care nu poate fi decit suparatoare in cel mai bun caz.

M-am gindit la viata Domnului Isus ca o compozitie muzicala… Incepe atit de sublim, intr-o iesle simpla, intr-o seara senina in care ingerii cinta lin cuvinte sfinte… si pastorii ingenuncheaza… fara multa vorba, sa nu trezeasca pruncul… apoi mai tirziu vine partea mai substantiala a compozitiei cu intrebari si raspunsuri sigure… cu note corecte, cind grave, cind acute… cu valuri de tempo ce cresc in intensitate pina cind… la incheierea concertului, in ritm forte de cuie, Se stinge blind, a iertare... ca un susur de ape linistite in urma unei furtuni... cea mai frumoasa compozitie muzicala care a fost scrisa vreodata. Ce incheiere!…

Ma gindeam ca ma apropii de sfirsitul compozitiei mele si inca n-am raspuns bine la intrebarile principale… si apoi vine incheierea. Si incheierea nu vine oricum. In muzica, o pregatesti din vreme; trebuie creata atmosfera potrivita. Ati fost atenti la unele filme in care muzica iti spune concret ca un deznodamint se apropie… si sunetele fara grai iti spun precis ce fel de deznodamint se pregateste. Ce spune muzica noastra despre deznodamintul ce il pregatim?

Daca ai citit aceste cuvinte, mai ai si tu timp - ca si mine de altfel - sa lucram la compozitia noastra.Unii au zis ca muzica se creeaza numai dupa instinct si simtaminte… Din nefericire, animalele au si ele instincte si simtaminte, si nu au compus nimic inca… latratul unui ciine turbat nu cred ca poate fi considerat drept compozitie muzicala…

Ni s-a dat insa dreptul sa facem alegeri… Intr-o zi insa va trebui sa explicam logica dupa care am ales… si va trebui sa "ciripim" cumva raspunsul...