04 June 2019

PIETRE...

     Citeam azi-dimineata de poruncile date de Moise poporului evreu inainte de trecerea Iordanului in tara pe care Domnul le-o daduse si mi s-au oprit ochii pe unele amanunte despre altarul pe care trebuia sa-l ridice poporul. (De fapt, in cazul asta erau doua altare).
     Trebuia sa fie facute din pietre necioplite, peste care sa nu fi trecut fierul. M-a prins curiozitatea... Oare de ce? Cum n-am studiat nimic in privinta aceasta, ba mai mult, nici n-am citit niciodata din cite imi amintesc, ma intrebam singura ce importanta pot avea aceste detalii. In Biblie fiecare detaliu are valoarea lui pe care noi trebuie sa o descoperim. Probabil asta inseamna sa cugeti la Cuvintul Lui.
     Cu ani in urma am lucrat la un laborator de geologie si faceam sectiuni prin pietre. Asta mi-a dat o intelegere deosebita si o viziune noua a oricarei pietre commune in care dau cu piciorul pe strada. Inauntrul ei este o lume nebanuita, atit ca bogatie, cit si ca frumusete. Dumnezeu a investit enorm in fiecare piatra.
    Altceva... Daca vizitati Ierusalimul, o sa intelegeti ca piatra este materialul de constructie ce domina acolo. Ni s-a spus ca in Ierusalim de fapt nici nu ai voie sa construiesti nimic decit din piatra de Ierusalim - de o culoare alba rosiatica. Deci nu e de mirare ca atit Templul, cit si altarele erau construite din piatra. Si mi-au trecut acuma prin minte lucruri pe care le stiam despre constructiile cu piatra... si ma intreb daca voi intelege pina la urma de ce nu era voie sa fie cioplite pietrele de altar?! Poate undeva in mijlocul acestor informatii (si de obicei la vedere) se afla si raspunsul la intrebarea mea.
     Domnul Isus este piatra din virful unghiului, in marea constructie a casei Lui Dumnezeu, a Templului Lui cel Sfint. El a fost piatra care exista acolo de la inceputul constructiei, dar care mereu a fost data la o parte pina cind a devenit piatra cea mai importanta, cu forma cea mai deosebita, cu vizibilitatea cea mai mare. Dar asta era Templul, si nu altarul.
   Ce munca enorma, sa construiesti! ...Dar constructorul stie si a pregatit din vreme locul potrivit pentru forma, si volumul, si atributele fiecarei pietre. Dupa cite imi amintesc, la constructia templului lui Solomon nu s-a auzit nici o lovitura de ciocan, si toate pietrele au fost aduse gata pregatite pentru locul unde trebuiau sa fie puse.
   Noi formam Templul viu ...constructia spirituala a acestei lumi. Ma intreb daca ne-am putea imagina o constructie vie... si undeva exista un loc si pentru noi. Am fost ciopliti pentru locusorul respectiv. De aia unii dintre noi sint mai ascutiti sau mai rotunjiti si nu sintem toti la fel... Si degeaba ne inghesuim sa ne plasam pe undeva la vedere, daca locul nostru este mai pe din dos. Eu imi imaginez ca sint o piatra ce face parte dintr-o treapta... undeva pe afara, la intrarea in Templu... si parca stau acolo si invit trecatorii sa ridice piciorul si sa paseasca inauntru.
    Dar pietrele astea din constructia Templului sint cioplite ca sa poata fi parte din constructie. Ce fel de pietre trebuie sa fie acelea folosite la altar... ce privilegiu ca ele sa fie folosite asa cum sint, in forma lor initiala... si ce loc sfint, si ce onoare deosebita sa fii piatra de altar?! Bineinteles ca trebuie sa fii si de o nuanta deosebita, sa rezisti la foc... si sa porti jertfa. Ce stare deosebita, sa fii prezent cind se ridica fumul jertfei catre cer!...
    Si cu cit ma gindesc mai mult, cu-atit imi vin alte ginduri despre pietre. Pietrele vorbesc... si aduc si astazi lumina asupra unor timpuri si evenimente vechi. Unele lucruri scrise in Biblie nu sint recunoscute de istorie pentru ca Biblia este singura sursa de informatii. Dar in cursul ultimilor ani s-au descoperit pietre cu scrieri care adeveresc ca Biblia este adevarata. Una dintre ele este o informatie despre Imparatul David, despre care nu exista nicio informatie decit cea furnizata de Biblie.
    Pietre... fara importanta sau valoare... Dar pietrele au construit altare, si tot cu pietre a fost ucis primul martir crestin... si citi altii dupa el... Pietre... Cite folosinte, cita invatatura, cite simboluri!...

16 January 2019

AS PUTEA SA-L IERT PENTRU ULTIMA DATA?

http://today.msnbc.msn.com/id/34909824/ns/today-the_new_york_times/?GT1=43001


Un articol pe care l-am primit de la Deb astazi… a trezit in mine o gama intreaga de emotii. Cu exceptia unui singur lucru la care am de obiectat, am toata admiratia pentru femeia din articolul de astazi din New York Times. Daca ar mai fi stiut doar ca Cineva a invins moartea pentru noi si ca exista ceva dincolo de moarte, povestea asta ar fi avut un sfirsit si mai bun. Oricum… intr-o lume atit de plina de ura si de razbunare… mai sint oameni care stiu sa se poarte decent, chiar si atunci cind ar fi indreptatiti sa n-o faca.

…………………………………………………………..

• NYT: Should I let my son meet his dying dad?
• A mom must decide if her child can handle the love and loss of his father
By Victoria Rosner (in articolul in limba engleza veti gasi si citeva poze)
traducere Rodica Botan

Sa-l las pe fiul meu sa-l intilneasca pe tatal lui care este pe moarte? (O mama trebuie sa decida daca copilul ei este in stare sa treaca cu bine emotiile de a iubi si a-si pierde tatal)

Ingrijorarea lui nu era despre Swimmy, oricit ar fi fost el de frumos. John stia ca moartea este un subiect dificil pentru Judah. Cu un an in urma, tatal lui Judah, s-a dus la doctor pentru ceea ce credea el ca este sciatica, dar… a aflat ca de fapt era un cancer care a facut metastaza (sper ca termenul e corect) in oasele lui. Avea doar de 51 de ani ; Judah avea 2 ani.

Dar asta este doar o portiune din poveste. Pina la vremea cind a primit acest diagnostic, Judah si tatal lui nu s-au prea vazut unul pe altul. Undeva intre momentul cind Judah a fost conceput si momentul cind a vazut lumea cu ochii, tatal lui a decis ca nu mai vrea sa fie casatorit, nu cu mine, mi-a zis, si probabil nici cu altcineva.

In Texas unde locuiam, s-a intimplat sa fie ilegal sa divortezi de sotia ta in timp ce ea este insarcinata. Asa ca desi a inaintat actele pentru divort in cea de a saptea luna de sarcina, eram inca casatoriti legal in ziua cind Judah s-a nascut, ziua care s-a brodit sa fie cu o zi inainte de cea de-a zecea aniversare a casatoriei noastre.

Asa ca a fost prezent la nastere, si a mai venit de citeva ori sa ne viziteze, dar in citeva luni dupa aceea m-am mutat inapoi la New York, unde locuia familia mea. O vreme nu i-am mai auzit vocea, asa ca atunci cind m-a sunat, vocea lui mi-a sunat straina si obosita. Mi-am exprimat simpatie pentru boala lui, dar nu despre boala sunase ca sa vorbeasca, ci despre altceva.

“Vreau sa te intreb ceva”, mi-a zis…”ai tot dreptul sa spui nu, dar sper ca cel putin ma lasi sa spun ce am de spus si sa ma asculti. Totdeauna m-am gindit ca o sa am o relatie cu Judah cind va fi un pic mai mare, dar acuma… nu stiu daca o sa se mai intimple. As vrea sa-l vad un pic mai mult, cit pot de mult si sa incep imediat. Nu am bani de dat pe hoteluri in New York, asa ca as vrea sa stau cu tine sau cu mama ta daca se poate cind vin in oras. In timpul chimo- terapiei, poate n-am sa pot calatori, dar mi-ar placea sa vorbesc cu Judah la telefon in fiecare noapte. Si poate il mai aduci tu aici sa ma viziteze.”

Intr-un fel… asta este ceea ce mi-am dorit sa aud de cind s-a nascut fiul meu Judah. Chiar daca am stiut ca n-o sa fim niciodata o familie, am sperat ca eventual Judah o sa aiba o relatie cu tatal sau. Si nu numai Judah. Nu am anticipat niciodata ca am sa fiu un parinte singur si doream sa impartasesc cu tatal fiului meu durerile si munca titanica de a-l invata sa stea pe olita sau alte probleme ale virstei respective.

Poate ca acuma Judah o sa poata sa aiba o relatie cu tatal sau, si eu sa am inca un parinte care sa ma ajute sa-l cresc. Si daca tratamentul va avea succes, tatal si fiul pot avea un viitor impreuna. Si daca nu… usa se va inchide pentru totdeauna.

Asta mi-a fost primul gind. De asemenea, a trebuit sa iau in considerare cazul cel mai rau care se poate intimpla… sa-l expun pe Judah la o durere semnificativa cind… ar putea sa nu fie expus la ea. Acuma, nu il cunoaste pe tatal sau; si orice pierdere este ceva abstract, nu o pierdere personala. Dar daca o sa inceapa sa-l iubeasca pe tatal lui, numai ca apoi sa-l piarda? Eram in procesul de formare a unui miracol sau a unei tragedii; si mi-era imposibil sa prevad ce se va intimpla.

Mi-am luat la intrebari, prietenii, cunostintele, specialistii: “Ce sa fac?” Raspunsurile au fost diferite. Un prieten spunea…”Cum vrei sa-l lasi inapoi in viata ta dupa tot ce ti-a facut? Nu merita sa-si cunoasca copilul”. Mama mea mi-a spus…”Cum poti sa refuzi ceea ce poate fi ultima dorinta a acestui om?” Si medicul meu mi-a spus…” Ai sa stii ce trebuie sa faci la momentul potrivit.”

M-am pomenit gindindu-ma la viitor si ce am sa-i spun unui Judah cand va fi un pic mai mare, mult mai tirziu dupa ce tatal lui a murit. Judah va avea o sumedenie de intrebari despre acest barbat si aceasta relatie pe care n-o sa si-o poata aminti. Daca ziua aia o sa vina, m-am gindit ca as vrea sa am ceva povesti despre ei doi pe care sa i le povestesc si ceva poze sa ii arat. M-am gindit ca la o virsta mai matura, daca Judah ar fi intrebat, ar raspunde pozitiv, ca ar fi vrut sa isi fi cunoscut tatal.

Adinc in mine, as fi vrut sa-i dau tatalui lui Judah, care pentru multi ani a fost un sot iubitor si un sot iubit, consolarea de care avea acuma nevoie. Am ascuns astfel indignarea ce o aveam pentru felul cum a optat sa iasa din viata noastra, din viata lui Judah. Chiar daca m-a lasat pustie intr-un moment cind eram asa de vulnerabila, chiar si asa, am simtit mai multa mila decit ura. El era la urma urmei cu miinile goale, in timp ce eu il aveam pe Judah.

Am spus… da. Asa ca intilnirile lor au inceput. El venea cu avionul si statea cu mama mea cite 3 sau 4 zile. Chimoterapia era imunosupresiva, asa ca el si Judah stateau mai mult in apartament, ocupindu-se de lucruri potrivite unui copil de 2 ani: cintind, mincind, gidilindu-se. Doua capete blonde: doua perechi de ochi cafenii, rostogolindu-se pe carpet. M-a sunat din aeroport dupa prima vizita si mi-a spus “ El este cel mai incredibil copil care a trait vreodata. Ti-ai dat seama de asta?” I-am spus ca da… Am inchis telefonul si am simtit placerea care o simti atunci cind primesti un cadou. Pentru prima data, vorbea cu mine pe pozitia de tata al copilului nostru si eram uniti in dragostea ce i-o purtam fiului nostru.

La inceput, Judah n-a stiut cine este acest om. A inceput sa-l strige pe nume, dar apoi, dupa ce i s-a spus sa-i spuna “tata”, a facut transferul usor si i-a spus “tati” imediat. Mai apoi spunea cu placere la telefon… ”Hi, tati…”

Urmatoarele luni, am vazut cum “tati” si-a pierdut parul si a inceput sa-si piarda din puteri. Lua doze mari de morfina, dar si asa il vedeam chinuit de durere citeodata. Judah putea cu greu sa-si retina exuberanta si energia care exprimau personalitatea lui in preajma tatalui lui. Odata a intrebat…”Tati, esti bolnav?” Si a auzit raspunsul…”Sint bine, si am sa ma fac si mai bine.”

Stiam ca asta trebuie sa spuna, dar nu stiu daca asta avea nevoie Judah sa auda. Zece luni dupa ce a fost diagnosticat, cei de la spital m-au sunat spunindu-mi ca lucrurile nu sint bune. Am stat jos cu Judah in brate si i-am spus… ”Dragul meu, tati este foarte bolnav si s-ar putea sa moara.”

Ochii i s-au umplut de ingrijorare …”Nu vreau sa moara tati, vreau sa-l vad…” “Nici eu nu vreau sa moara. Am sa ma duc acum la el la spital si am sa-i spun ce mi-ai spus tu.” Cind m-am dus, era deja in coma, dar l-am luat de mina si i-am spus. Am stat acolo si am vorbit cu el, ca parinte al lui Judah, si am vorbit despre planurile de viitor pentru copilul nostru, desi ma gindeam ca poate nu ma aude si nu-mi poate nici raspunde.

A murit doua zile mai tirziu. Judah a fost minios si trist cind i-am spus, dar cel mai mult neincrezator. Ma intreba intruna cind o sa se opreasca tati sa moara si sa vina inapoi la noi. Si a fost partea mea sa-i spun “niciodata” si sa fiu martora a parerilor lui de rau. Am simtit ca si cum durerea asta era din pricina mea. Si intr-un fel era. Eu am deschis usa acestei situatii.

Judah are acum 3 ani si inca nu crede in existenta lui “pentru totdeauna” si cauta sa gaseasca o solutie pentru moarte. “ Poate tati este la hotelul ala unde l-am vazut o data? Poate este in California?” Este frustrat ca nu poate sa-l mai vada pe tatal lui, desi intr-o seara, in timp ce statea in pat, i-am spus ca daca vrea, poate sa vorbeasca cu el, oricind. A fost tacut pentru moment, dupa care a inceput…”Tati, cum esti tu? Este intuneric acolo la tine?” Amintirile despre tatal lui se vor sterge treptat, dar pentru acum, inca le are si se bucura de ele. De fiecare data cind trece pe linga un McDonald spune…”Am fost cu tati acolo, nu-i asa?” Sau cind se joaca cu jucariile lui favorite: “Tati mi-a adus jucaria asta…” Are memoriile tatalui lui sa se bucure de ele si eu le am pe acelea ale celuilalt parinte. Si nic unul nu am vrea sa renuntam la ele.

Cind Judah nu se ocupa de problemele despre taticul lui, se ocupa adesea de alte filozofii. O concluzie spusa unui prieten al mamei mele… ”Toti o sa murim”…si vrea sa stie daca noi amindoi am putea muri impreuna…. ”Am sa vin sa te vad dupa ce mor”, imi spune citeodata. Apoi parca devine un om de stiinta mititel si intreaba ”Cum arata fata oamenilor cind mor… si unde se duc dupa ce mor?” I-am spus ca nu stiu raspunsurile la aceste intrebari.

L-am asigurat ca noi doi n-o sa murim pentru un timp indelungat. Odata, m-a auzit vorbind cu o prietena la telefon si spunindu-i ”Am zis ca mor in momentul ala, pe loc”…si l-am vazut cum se albeste la fata. “Mami… nu mai spune asa… te rog, nu mai spune asa…”

Ma intreb cum o sa reactioneze Judah cind o sa auda ca Swimmy a murit? Si l-am rugat pe John sa-mi spuna. Dupa citeva ore, mi-a dat raportul si mi-a spus ca dupa ce le-a spus copiilor ca pestisorul a murit, unul dintre copii a spus ca si bunica lui a murit. Altul a zis ca si el a avut un peste care a murit, ca era batrin. Clasa intreaga a fost de acord ca Swimmy era un pestisor batrin. Apoi Judah a spus si el… ”Si tatal meu a murit.” Mai tirziu, un alt copil s-a apropiat de Judah si l-a intrebat…”Tatal tau a murit?” Judah a dat dn cap ca da. ‘Asta inseamna ca nu mai vine inapoi?” Judah a pus minuta pe umarul celuilalt baietel si i-a spus… ”Este ok. Eu traiesc, tu traiesti… Vrei sa ne jucam?”

This story, "Could I Forgive Him One Last Time," originally appeared in The New York Times.

18 December 2018

COLINDA LA PETRILA...


......................................
Eram in liceu la Petrila in anul ala. Eram vreo citiva copii de pocaiti in liceu. Aveam o profesoara de romana foarte draguta. O doamna foarte aranjata totdeauna si foarte inteligenta si care facea orele de romana interesante. Am iubit totdeauna literatura si fiindca citeam mult si participam intens la clasele ei, eram printre elevii apreciati.

De Craciun in Valea Jiului, unde de obicei era atita funingine ca nu puteai sa ai o camasa sau o bluza alba pe tine si sa o pastrezi curata pentru citeva ore, Dumnezeu lasa ca un strat alb de zapada proaspat sa se astearna de obicei in seara de ajun, dind frumusete si stralucire acelui loc intunecat si atit de murdar. Pina si zapada era neagra in citeva ore…asa ca darul nostru cel mai minunat de la Bunul Dumnezeu era un strat proaspat de zapada sau, inca si mai bine daca ningea in noaptea aia…pentruca noaptea de Craciun pentru noi insemna o noapte de colinda.

Ne intilneam la Petrila la Biserica si de acolo plecam impreuna . Unchiul Ticu avea acordeonul si noi toti ceilalti cu vocile. Rely si Costel fiind mai mari intre noi erau si cu disciplina. O biserica asa de mica avea resursele ei de cintareti. Mi-aduc aminte ca atunci cind nu aveam tenor sau bas, trebuia sa cind la vocile respective. Faceam noi ce faceam la Petrila si ne ridicam de sireturi si faceam fata situatiei, si fratele nostru pastor, Gligor Cristea era multumit tare de noi. Mai putin era Fratele Culita care numara scaunele goale si vroia sa le vada pline…dar cine nu are in biserica si un frate Culita trebuie sa-si caute unul. Cineva trebuie sa numere si scunele .

Si cum ziceam, plecam de la Biserica si…mergeam pe jos. De obicei colindam la toti pocaitii si nepocaitii care ne doreau si la prietenii prietenilor lor. Pe la Lonea, la fratele Itu si sora Lenuta, parintii lui Melania si a lui Tatiana, treceam mai pe la inceputul serii sa facem plinul. Asta insemna ca lasam omul fara cirnati afumati de Craciun…era aproape batalie acolo…Stiam ca el ne asteapta cu subsistenta pentru noaptea respectiva. Era un om inalt cit bradul si era in Comitetul Bisericii, un om blind si linistit. Fata lui mai mare, Melania mi-era prietena din copilarie…de pe vremea cind ma batea in fiecare zi la scoala. Acum citiva ani cind m-a vizitat in California am intrebat-o de ce ma batea…mi-a spus ca ma batea fiindca penita mea scria mai frumos ca a ei si mai si stralucea pe deasupra…Tine-ti minte …asta motiv de bataie. Si sa aflu dupa 30 de ani…

Oricum, de-acolo plecam satui intr-o luuuunga noapte de ajun. Oh, Doamne Isuse si nici ingerii nu ar fi putut cinta mai frumos de cum cintam noi pe la usile si ferestrele oamenilor…Se ridicau aburii in sus de la respiratie iar noi infofoliti cu caciuli si cu haine groase si cizme si fulare si manusi…cintam “O noapte preasfintita”…si noaptea se transforma in exact ceea ce cintam noi…si vocile se armonizau cu inimile noastre toate daruite Pruncului din Iesle…

Si daca ar fi venit Domnul sa ne ia , in noaptea de Craciun ne-am fi prezentat cel mai bine, ca musteam de drag pentru El…toti…

Mergeam pe jos lungi portiuni …uneori oamenii straini, necunoscuti ne rugau sa le cintam si le cintam cu bucurie. Acordeonul lui unchiu Ticu trebuia acoperit sa nu fie udat de fulgi si baietii il transferau din spinarea unuia in circa altuia…si continuam sa alergam unul dupa altul si sa facem planurile unde o sa ne ducem …cine e la rind?

Cind prindeam cite un autobuz de la Lonea la Petrila si cind ne cereau sa cintam in autobuz o faceam cu bucurie , pentruca pe vremea aia , asta era singura posibilitate sa spui oamenilor din lume despre Christos. Citeodata nu vroia taxatoarea sa ne ia bani de bilete. Apoi o luam printre blocuri si urcam scarile si vorbeam in soapta, ca atunci cind incepem sa cintam sa fie ca o surpriza…asa cum zice in Scriptura…”si deodata…” asa vroiam si noi sa incepem sa cintam ca ingerii “deodata”…in noaptea intunecata si sa aducem vestea cea buna.

Imi aduc aminte ca in fata blocului meu era blocul unde locuia “tovarasa profesoara de romana”. Va e cunoscut termenul asta? Noi ii spuneam “doamna “ si nu ne corecta niciodata…si ea si noi stiam ca ea este o doamna si nu o tovarasa…Am stat in fata blocului ei si ne-am sfatuit intre noi. Eram vreo patru , daca nu mai multi care eram sau fusesem elevii ei. Fibia, Melania si Lidia Veres, Lidia fata fratelui Manase, Ilea Nicu, Ninel Rusu, eu si …poate am mai uitat pe careva…Oricum am ajuns la concluzia ca “doamna profesoara” trebuie colindata.

Zis si facut, in ordine si disciplinati ca sa nu lasam o impresie proasta, am urcat scarile tacuti si ne-am asezat in fata usii apartamentului ei. In fata elevii ei, mai in spate restul. Si am inceput sa cintam “O noapte…”. Oh, ne-am pus toata stiinta in cintare dar si toata inima…Deodata…s-a deschis usa si “doamna “ noastra de romana cu ochii stralucitori si un zimbet de milioane ne-a cuprins pe toti pe rind cu privirea. Avea musafiri si a chemat pe toti la usa sa ne vada…si din ce cintam din ce ochii ei se umpleau de lacrimi…Pe cind am terminat colinda ea plingea de-a binelea. Ne-a rugat sa mai cintam si am continuat cu “O steaua Straluceste”…

Am dus de multe ori bucurie in casele oamenilor cu colinzile noastre dar parca niciodata n-am facut pe nimeni sa plinga de bucurie… La urma a vrut sa ne invite in casa, dar noi rareori intram ; era drum lung si multa lume de colindat si vroiam sa bucuram pe toata lumea. Cind am dat mina cu ea si i-am urat un Craciun fericit mi-a strecurat in mina bani…erau 100 de lei. Multi bani pentru noi…dar pina si astazi ii multumesc Lui Dumnezeu pentru cuvintele pe care mi le-a pus atunci pe buze…exact asa cum a promis El…ca numai sa deschidem gura si El o sa puie Cuvintele care trebuiesc rostite pe buzele noastre.

M-am trezit spunind…”nu, multumesc Doamna , noi am venit sa aducem vestea buna si sa dam oamenilor ceva , nicidecum sa luam ”. Mi-a multumit intelegatoare…

Mai tirziu, dupa citeva luni de la colinda, a trimis un elev sa-mi spuna sa ma duc pina la ea. M-am dus si mi-a spus doar atit…”vezi ca duminica va fi cineva care se va duce la biserica voastra sa vada care dintre elevi mergeti la biserica…duce-ti-va si voi in alt oras la biserica duminica, si spune asta si prietenilor tai”. I-am multumit…Nu stiu daca am ascultat ce a spus ea sau nu…asta nu-mi mai aduc aminte; imi amintesc insa de impactul pe care colinda l-a avut asupra profesoarei noastre.
………………………..
Se apropie Craciunul…si cu toate bunatatile si surprizele pe care ni le putem face de Craciun, n-am mai gustat bucuria acestei sarbatori asa cum am gustat-o in anii aia grei din vremurile comuniste, in orasul ala afumat si imbicsit de la poalele Paringului…cind Dumnezeu imbraca in alb mizeria ce o facusera oamenii si primenea totul si facea sa straluceasca in noaptea in care noi aveam sa cintam despre nasterea Pruncului Isus.

Ma gindesc ca tot asa cum zapada acoperea si stergea orice amintire a fumului si mizeriei acelui loc, tot asa pacatele noastre vor dispare sterse si acoperite de singele Mielului ce s-a jertfit pentru noi. Imaginati-va bucurie si stare de bine cind tot, dar absolut tot va fi acoperit…si vom stralucii si vom fi veseli si frumosi si vom cinta plini de bucurie…pentru o intreaga eternitate…o colinda fara sfirsit.

17 December 2018

AUR, SMIRNA SI TAMIIE...

MYRRH – SMIRNA (Commiphora Myrrha). Face parte din familia Tămâiei, este originală din Somalia și este a doua mirodenie care I-a fost adusa Domnului Isus de către magi. Este menționată în ”Ebers Papyrus”, iar în Biblie este menționată în Geneza 37 (prima carte din Biblie), cănd Iosif a fost vândut de frații săi Madianiților. Are proprietăți asemănăttoare cuTămâia.
Proprietăți terapeutice: Puternic antioxidant,Antitumoral, Antiinflamator, Antiviral, Antiparazitic, Analgezic.
A se folosi pentru: Diabet, Cancer, Hepatită, Infecții fungice (candida, eczeme, dermatite), infecții dentare, probleme ale pielii (piele crăpată, riduri, vergeturi)

Smirna

Este rasina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite si cu spini mari, care creste pe tarmurile desertice ale Marii Rosii. Inzestrata cu o mireasma speciala si cu proprietati vindecatoare exceptionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Rasarit le-au adus pruncului Iisus, in noaptea sfanta a Nasterii Sale. Ce are atat de special aceasta planta, incat sa fie vrednica de a deveni un dar pentru Mantuitor? In primul rand, parfumul sau, despre care se crede inca din Antichitate ca indeparteaza toate ispitele si gandurile negre, predispunand sufletul la rugaciune si la meditatie. Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii. Chiar in traditia populara romaneasca exista expresii de genul: "Sa stai cuminte smirna" sau "A tacut smirna", care ilustreaza foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investita aceasta rasina, adusa de pe taramurile pe care a pasit Iisus, impreuna cu apostolii Sai.

Forme de utilizare ale smirnei

Tinctura

Plantele biblice
Zece grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi.

Infuzia

1-2 bobite de smirna se pun intr-un pahar de apa clocotita si se lasa vreme de o jumatate de ora. Smirna nu se va dizolva in apa, ci se va topi si va pluti la suprafata, in schimb va imprumuta aroma si ceva din proprietatile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 lingurite din aceasta infuzie, de 2-3 ori pe zi.

Fumigatia

Pe o tabla incinsa la foc (poate fi pusa pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumanari) se pune o bobita de smirna, care va incepe sa fumege, raspandind in incapere un miros specific. Daca rasina se aprinde, o vom stinge, intrucat flacara o va mistui impreuna cu substantele sale aromate, fara ca acestea sa se difuzeze in aer. In schimb, daca este lasata sa arda mocnit pe tabla incinsa, fumul care se va raspandi lent in incapere, de la bobita de smirna (care nu trebuie sa fie mai mare ca o aluna), va inmiresma atmosfera pentru o perioada de cel putin o ora, exercitandu-si efectele terapeutice.

Cateva recomandari terapeutice ale smirnei

Guturai, gripa, bronsita - se ia de 3-4 ori pe zi o lingurita de tinctura de smirna, diluata intr-un pahar de apa. Acest preparat amarui si puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient starile de greata si durerile de cap care apar in starile gripale. De regula, un tratament dureaza sapte zile, dar se poate prelungi pana la doua saptamani.

Oboseala, astenie - se iau 20-30 de picaturi de tinctura de smirna, diluate in putina apa, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte invioratoare puternice, stimuland circulatia cerebrala si favorizand activitatea intelectuala.

Stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare - se fac fumigatii cu smirna in locul in care dormim sau, daca este posibil, chiar in camera de lucru. Parfumul deopotriva patrunzator si fin al smirnei actioneaza asupra unor terminatii nervoase ale organului olfactiv, avand efecte tonice psihice, eliminand anumite tensiuni emotionale si calmand impulsurile necontrolate venite din subconstient.

Indigestie, balonare - se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza.

Sensibilitate la raceli (infectii respiratorii) - vom face fumigatii in camera in care dormim, in perioada in care ne simtim predispusi la raceala. Substantele volatile care vor fi raspandite astfel in atmosfera incaperii au efecte imunostimulente si antiinfectioase.

Circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci) - se vor face frictionari energice al mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa).

Precautii si contraindicatii ale smirnei

In primul rand, nu va fi folosita intern decat smirna procurata din magazinele si farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj ca poate fi administrata pe cale orala. In momentul de fata, se gasesc multe produse vandute drept smirna, dar care au, pe langa rasina naturala, multe alte adaosuri sintetice, extrem de daunatoare pentru organism.
Smirna nu va fi folosita intern de catre femeile gravide, intrucat poate conduce la aparitia contractiilor specifice nasterii.

07 December 2018

Ceva despre tati...

     Tatal meu s-a nascut la 5 Septembrie 1932, la Lupeni, oras minier din Valea Jiului. Mama lui a fost Ana Botan iar tatal Botan Gherasim.  A avut o sora mai mare, Lidia, care a murit la o virsta infantila si un frate mai mic, Avram Botan care a fost pastor al primei biserici romane din Bay Area. La 23 de ani s-a casatorit cu Victoria Logoja ( Botan) si a avut 3 copii: Rodica Botan, Aneea Claudia Bote. si Ovidiu Claudiu Botan .
    Copilaria lui s-a incheiat la 13 ani. Bunicul Gherasim muncea in mina la grupa. Asa se numeau cei care inaintau galeriile pe sub pamint. La o surpare de galerie, o grinda zdravana de lemn l-a lovit pe bunicul in crestetul capului. Osul craniului s-a crapat si a fost dus la spital. Din cite mi s-au povestit, i s-a dat o injectie alterata. 
    Tatal meu trimis de Buna se ducea la Bunicu sa-i duca ceva mincare la spital. A intrat in salon si a vazut patul gol. La intrebarea tatalui meu unde este pacientul din patul acela gol, bolnavul din patul vecin i-s spus ..."batrinul a murit si l-au dus la morga". Bunicul Gherasim avea 49 de ani.
     Aveam 23 de ani cind la o inmormintare in familie tati mi-a povestit intimplarea care l-a facut barbat la 13 ani. Mi-a povestit cum s-a dus la morga si cum bunicul era inca cald. Mi-a povestit cum s-a gindit ce sa faca stiind ca acasa nu prea sunt bani si ca tatal lui trebuie dus acasa si ingropat. Mi-a povestit cum s-a dus la ceva cunoscuti si a imprumutat ceva bani de cosciug si a cerut un fel de carucior mai mare cu care l-a transportat pe bunicul acasa. 
     Era spre seara cind a reusit sa se reintoarca si Buna il astepta ingrijorata la strada...
     In acea zi la numai 13 ani a trebuit sa isi asume responsabilitatea de barbat in casa. Si a incheiat cu succes la 86 de ani aceasta responsabilitate, fiind sot, tata, bunic , strabunic si strastrabunic. Dar cel mai valoros titlu pe care l-a avut este - copil al Domnului.
     A avut o seama de functii in Romania si avea o gama nesfirsita de talente. Era o vreme cind credeam ca nimic nu ii este imposibil. In Romania ca maistru la Preparatia Coroiesti avea 200 de oameni la dispozitie sa rezolve orice avarie, orice problema s-ar fi ivit. Era cunoscut si apreciat de toti. Avea inventii in fabrica care economiseau milioane de lei. Motiv pentru care securitatea ne-a dat drumul doar dupa 5 ani de la aplicarea pentru pasaport.
     Cind am emigrat in America, a inceput totul de la zero. Pe vremea cind am sosit noi in 1980 se mergea in fiecare saptamina la aeroport ca sa aducem noi emigranti romani. Imi amintesc ca Duminica tati lua vanul lui unchiu si aduna romanii necredinciosi de pe unde locuiau si ii aducea la biserica. Doi ani dupa sosire unchiul Avram a murit . In tot acest timp tati care avea o minte tare ocupata - se uita in jur dupa orice insecta...si nu stiam de ce. Vroia sa vada daca sunt si pe aici albine sau pe unde sunt albinele...
     Dupa o vreme le-a gasit...si incet , incet a transformat si a construit din tot felul de vechituri uneltele si tot ce era necesar pentru transportul albinelor si celelalte necesitati.
Asa a devenit Stupar de meserie in America. Dar in toata sinceritatea putea sa fie politician, ziarist, misionar, electrician, lacatus, sofer, si multe alte indeletniciri.
     Indragostit de Cuvintul lui Dumnezeu si dorind sa duca acest Cuvint cit mai departe, a hotarit cu Costel Cristea si fratele Pit Popovici si altii sa infiinteze organizatia Romania for Christ. Nu era mult ceea ce se facea la inceput dar Domnul nu ne cere mult...ne cere doar ce avem. Si El transforma putinul nostru asa cum a transformat piinea si pestii din saculetul sarac al unui copil si cu putina lui gustare a hranit gloatele. Intentia era sa se trimita evanghelisti acolo unde nu merge nimeni...in colturi si vagauni si locuri neumblate. Si curind a aparut si o revista modesta unde sub numele stuparului au aparut tot felul de articole in care odata cu secretele stupului tatal meu arunca boabe de saminta din grinarul sfint. Stiu ca multi o sa-i duca lipsa- pentruca avea el un talent sa se apropie de oameni si sa ii stirneasca in directia in care se simteau ei confortabil. Cu fiecare din noi copii, si cu nepotii si stranepotii a avut o relatie total diferita , unica. Ne cunostea atit de bine si ne studia atit capacitatea cit si interesele si ne trezeam ca intra usor in lumea noastra sa o faca mai buna, sa ne ajute si sa ne incurajeze.
     Ne-a promis ca ne va astepta in ziua cind vom fii chemati la rindul cetei noastre...Abia astept!
Maranatha!

PIINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE...DA-NE-O NOUA ASTAZI, SI AJUTA-NE SA IMPARTIM DIN FELIA NOASTRA SI ALTORA!!!


Poate astazi cind iesi pe poarta ai sa vezi ca la poarta ta sta un Lazar...cineva in nevoie...cineva flamind, tremurind de frig, disperat. Nu...nu poti sa ajuti intreaga lume. Nu...nu ai sa poti sa-i asiguri si felia de piine pentru miine...dar azi...da-i un pic din felia ta...si fa-o cu bucurie.

De multe ori am trecut nepasatoare pe linga cineva... nu din rea vointa. Dar nevoile sint atit de mari si de multe, si ma gindeam ca nu le pot eu satisface. Nu te-a pus nimeni, nici pe tine si nici pe mine sa rezolvam problemele lumii. Dar in fata ta sint nevoi mici, si putine...si de unele ne-am putea ocupa, dar n-o facem.

Orice darnicie se face cu sacrificiu. Daca dai ce ti-a mai ramas dupa ce te-ai saturat tu...ala nu este sacrificiu, si cu aia nu-ti deschizi account in cer. Cind tai insa felia pe din doua si ii dai celui flamind de linga tine jumate din felie...trebuie sa stii ca in cuptoarele cerului, se coace piinea ta de miine.

Si fa-o cu bucurie...si nu prefacuta. Dumnezeu iubeste pe datatorul voios...Daca n-o faci cu bucurie...bag-o toata felia aia groasa de piine in gura... si impinge-o repede pe git in jos...e toata a ta...si nimeni n-o sa ti-o ia cu forta.

Uitindu-ma in urma, nu-mi pare rau decit de multele lucruri pe care le-as fi putut face si nu le-am facut. Dar nu regret nici un miez de piine presarat pe drum...Caci "El pasarea hraneste"...nici de noi nu va uita!!!

04 December 2018

TOAMNA...TOAMNA VIETII

     E toamna...dar nu orice toamna...ci o toamna plina de culorile celor mai adinci emotii. Unii zic ca toamna se numara bobocii - intelegind prin asta realizarile si succesul vietii.
     Am plecat catre casa parintilor mei...Stau la un stop si...cu gura cascata admir frunzele ce cad intr-un dans elegant cu piruete lungi , stirnite de un vintulet jucaus. Fara sa stiu, admir si absorb parca acest decor minunat care va ramine pe ultima  pagina de jurnal a celui care mi-a fost tata mie si fratilor mei. Si imbatata de frumusetea acestei zile ajung la locuinta parintilor.
     Slabit de puteri ... sta linistit si rabdator desi in grea suferinta, cel care ne-a dat exemplu si definitii pentru mai tot ce este important in viata. In afara de dragoste noi copiii lui avem pentru el un respect deosebit. Un respect cistigat in timp. Tatal nostru a fost in viata un luptator...
     Zimbeste  "Leul" nostru ca intotdeauna cind ne vede.  Ca asa raspundea la intrebarea "cum mai esti tati?" . "Ca un leu" ...zicea el incercind sa ne incurajeze. Geamul e deschis sa aduca aer de afara. Incet , incet lumina vesela a zilei s-a schimbat in umbre cenusii. A inceput sa ploua. La inceput cu stropi marunti, apoi din ce in ce mai agitati. Ne uitam amindoi la fereastra...ne uitam unul la altul...imi venea sa pling ...dar ma stapinesc cit pot...zice el ginditor...
     -Pe ploaie cel putin oamenii n-o sa vina la inmormintare...
Zic eu surprinsa ca ne gindeam amindoi la acelasi lucru...
     - Numai bine ca nici nu trebuie sa vina decit cei care vor cu adevarat sa vina...
Si parca raspuns la durerea despartirii ce ne complesise pe amindoi s-au scuturat norii si au aruncat pur si simplu galeti de ploaie intr-o rafala minioasa. Parca a razbunare...parca miniosi...
      I-am soptit incet...
     - Tati...deja mi-e dor de tine...
...........................................................

    Cu tati am discutat deschis subiectul mortii. Nu accepta nimic altceva decit informatii organice...reale. Discutam deschis . El astepta sa plece la Domnul si s-a straduit sa rezolve tot ce se mai putea rezolva in urma lui...cu grija si intelepciune si dragoste.
     - Doua lucruri am sa va spun...zicea el intr-o seara cind ne-am adunat in jurul lui... Primul este sa va iertati si sa va iubiti unii pe altii, si a continuat sa ne explice necesitatea celor ce spunea...si apoi sa aveti grija de mama voastra.
     Stiam ca de mult se roaga pentru noi . Stiam si de ce... Dar dirji si capriciosi continuam sa ne pastram pozitiile fiecare. Aveam noi supararile noastre si ne-am creat ziduri inalte in jur... chiar mindrii de inaltimea lor. Stia el tati cit suntem de incapatinati...Dar stia ca Dumnezeu are raspuns la orice problema omeneasca, si astepta in tacere raspunsul Domnului.
     Vreau sa spun celor ce se roaga si Domnul nu le-a raspuns inca la rugaciuni. Nu va ingrijorati. Domnul raspunde intotdeauna. Doar ca o face in timpul si maniera Lui. In cazul nostru in noaptea in care tati a plecat - 2 decembrie 2018 ora 2:31... au cazut zidurile " Ierihonului" creiat de noi , copiii Lui si Domnul a raspuns intr-un mod minunat rugaciunii tatalui nostru. Pur si simplu ni s-au inmuiat inimile si cu lacrimi de durere si bucurie in acelasi timp ne-am imbratisat toti parca regasindu-ne...cu dor...cu foame ...cu sete...unul de altul. Cred ca tati a avut timp sa vada raspunsul...Cred ca la surprizele ce il asteptau in cer s-a adaugat si acest raspuns la ultima lui rugaciune.
     Suntem tristi...despartirea nu e usoara - dar nu suntem disperati.
   
- Tati...ne vom vedea in vesnicie. Sa ne astepti!


   

RAVAS DE LA TATI...



Marta said...
     Draga Rodica , 
     Am dorinta si indemnul sa spun ceva pentru voi, cei dragi , ramasi aici pentru o vreme fara Elisei . Unchiul meu Gherasim , al treilea dintre cei 16 copii ai familiei Botan din satul Cheia catun Botani ,deci tatal lui Elisei -  plecat din Muntii Apuseni pentru o piine mai buna , a plecat in Valea Juilui . Elisei cel mai mare copil al lui , a plecat in America din dragoste pentru Avram fratele lui mai mic si respect pentru mama lui . Mi-a spus atunci "...plec ... Avram are nevoie de dragostea si mingaierea noastra si mama nu pleaca fara noi ". 
    In urma cam cu 2 luni intr-o discutie telefonica cu el imi spunea "Sunt inca ca un leu dar un leu in cusca ...nu mai pot lucra . Am venit aici , in America si iti spun ca mi-a fost tare greu . Am lucrat cu disperare  ca erau multe de facut pentru familie si pentru cei veniti din Rominia si care aveau nevoie de ajutor".
     Am concluzionat ca a ramas acelasi om pe care l-am cunoscut , plin de idei nobile si cu multa compasiune pentru cei din jur. Asta a fost varul meu , care m-a uimit prin cunostiintele lui atit profesionale cat si istorice si mai ales cu daruirea lui pentru lucrarea Domnului. Venea la Aiud cu unchiul Iacob , cu Ticu si altii . Asa inviora mica noastra biserica prin cantari si vorbiri pline de carisma si dragoste . A plecat in America dar a lasat aici amintiri placute. 
     Mi-a spus , tot la telefon ca e gata sa plece la Domnul - fara frica , stie ca a primit iertare deplina si este fericit ca are in jurul lui pe cei dragi . Spunea ..."simt dragostea copiilor mei ,felul in care se poarta cu mine ma umple de pace si multumire .Stiu ca sunt iubit asa cum si eu am iubit si parca as vrea sa mai stau cu ei".
     Dragii mei ,Elisei a plecat la Domnul si a lasat-o pe Lica in grija voastra, cu mingaierea ca veti fi tot asa de uniti in jurul ei ca in jurul lui . Aceasta este si porunca Domnului insotita de  o fagaduinta . Este si sfatul meu  dat fiind ca povara dusa in trei e mai usoara . Va iubesc pe toti si doresc ca mingaierea Domnului sa fie deplina pentru voi caci despartirea este vremelnica si ne vom intilni in curind cu cei dragi.
     Toti cei de aici sint cu gandul alaturi de voi . Eu, casa mea si verisoarele care sint in Aiud . Va imbratisam .
   Marta Muresan


27 November 2018

POTI FACE ORICE...DAR NU POTI SA FACI TOTUL...



     Astazi am auzit o intrebare care mi-a placut; sau mai bine zis a carui raspuns mi-a placut. Cineva a intrebat de ce a dat Dumnezeu cele zece porunci daca tot nu putem sa le tinem- si n-a putut nimeni niciodata sa spuna ca a putut sa tina , sa respecte cele zece porunci in totalitate. Spunea cel care dadea raspunsul ca legea morala...adica cele zece porunci sint ca si lumina care odata aprinsa ne da oportunitatea sa vedem realitatea si sa facem ceva in a o imbunatatii.
     Citind citatul de mai sus mi-am amintit de cele auzite astazi. Numai Dumnezeu poate totul, stie totul...noi stim si putem in parte. Si uneori si cele cunoscute nu le facem. Nu putem- sintem oameni si sintem imperfecti din cauza pacatului.
     Atunci care este rolul celor zece porunci? In primul rind fara ele nu ar exista o adevarata civilizatie. Intr-o lume- o natiune unde furtul si crima si minciuna sint acceptate, nu poate exista o societate civilizata. Este curios cum societatea noastra de azi incearca sa scoata cele zece porunci din locurile publice...si apoi ne miram ca societatea devine o banda de huligani...de ce ne miram?
      Daca cele zece porunci sint ca o lumina aprinsa in camera inimii noastre - atunci ea ne va arata prin simpla ei prezenta ce lucruri sint in neregula acolo si ce trebuie schimbat. Si fiecare face cit poate sau cit...vrea...
     Dar asta nu raspunde totusi la intrebare. De ce a lasat Dumnezeu cele zece porunci daca noi nu putem sa le tinem in intregime? Raspunsul mi-a placut...E mai lung asa ca aveti rabdare sa va spun ce am inteles eu. Domnul Isus a fost singurul care a putut sa tina cele zece porunci. El le-a implinit. Prin jertfa Lui legile ceremoniale au fost terminate- cind jertfa suprema a fost pusa pe altar. Iar faptul ca nu putem sa tinem cele zece porunci ne obliga sa mergem la Cristos care a implinit legea. Prin El numai putem sa primim gratierea din pedeapsa pe care legea ar trebui sa ne-o dea. Pentruca intr-adevar noi putem face orice ...dar nu totul; si in mod sigur nu ne-am fi putut rascumpara vietile chiar incercind cit de mult am fi vrut noi sa tinem legea.
    Mare-i mila Lui fata de noi si ce absurzi sintem cind nu acceptam darul Lui - mintuirea data prin jertfa de la cruce. Poate cineva totusi vrea sa faca curatenie in camaruta inimii lui...