18 September 2017

SFINTIREA ZIDURILOR... (Aug 14 - 2013)




Citeam despre sfintirea zidurilor in Neemia 12:27. Am vizitat Ierusalimul nu de mult si inca am in mintea mea zidurile albe ale Ierusalimului. Tot ce se cladeste in Ierusalim se cladeste de fapt numai cu piatra de Ierusalim. Asa sint zidurile cetatii, asa sint casele, asa sint drumurile in vechiul Ierusalim… asa este Via Dolorosa. Cel putin in parte, zidurile si darimaturile pe care le-am vazut sint cele care au fost sfintite de leviti pe vremea aceea.

Noi nu intelegem astazi importanta zidurilor la o cetate, dar pentru cei care au trait acum 2000 de ani, in Ierusalim de exemplu, zidurile cetatii erau mult mai importante decit casele in care locuiau. Si cind s-au intors evreii din Babilon, pe vremea lui Neemia, nu si-au construit sau reparat casele mai intii, ci zidurile cetatii. De ce? Pentru ca prima grija pe care au avut-o a fost aceea de a se apara de dusmanii din afara, reparind zidul, care, macar pentru o vreme, ar fi tinut dusmanul la distanta de ei si de familiile lor.

Noi traim intr-o lume “libera”. Mai degraba i-as zice o lume libertina. O lume in care nu mai exista ziduri de niciun fel. Sintem toti o apa si un pamint. Nici macar granitele nu sint bine aparate, desi avem capacitati dincolo de imaginatia cuiva. Si nici in mod spiritual nu avem ziduri sa ne protejeze de… lume.

Lipsa zidurilor demonstreaza mai degraba inconstienta din partea locuitorilor unei cetati… nicidecum o stare de stabilitate si relaxare. Si asta din toate punctele de vedere. In ce priveste viata unui crestin, cred ca faptul ca nu avem ziduri care sa ne ingradeasca, sa ne apere, sa ne protejeze, sa ne ascunda vederii celui rau ne face sa ajungem prada pina si a celor mai mici atentate din partea lui. Daca nu sintem vigilenti 100% - si daca nu veghem in turnul vietii noastre 24h din 24h, ne gasim mereu asaltati, mereu in fata dusmanului care beneficiaza de o pozitie ideala, ca sa ne spioneze si sa ne atace cind nu sintem atenti, cind sintem obositi, adormiti, in depresie etc. Si daca n-ar fi El… Cel ce nu doarme, si nici nu dormiteaza… am fi de mult o istorie trista. Dar El… El este cetatea noastra tare, pe care diavolul nu are sanse sa o cucereasca. In El… si numai in El putem sa ne odihnim cu adevarat. 

Citind acuma despre sfintirea zidurilor... parca inteleg si mai mult cit de importanta a fost aceasta lucrare. Si mai inteleg si cit de importante sint zidurile din jurul nostru...

09 September 2017

CURCUBEUL... (02/13/2009)

Mai sint 10 minute si plec acasa. Este vineri dupa-amiaza… si luni nu lucram. Biroul meu este chiar linga fereastra… Este inca vie pentru mine memoria zilei cind sefa mea de-atunci a venit sa-mi ceara sa ma ocup de o treaba ce parea fara capat si fara coada. I-am spus ca o fac daca imi muta biroul linga fereastra. Colegii mei au ris; dar eu am fost foarte serioasa. Ma saturasem sa traiesc ca o cirtita, vesnic in intuneric si cu lumina artificiala. In cinci minute, sefa mea a trimis pe cineva sa masoare locul… De atunci, biroul meu este linga geam… la fel si cele citeva glastre cu flori si semnul: ”Gradina lui Rodica”. Le-am explicat ca romanii sint excentrici… asa ca vedeti, daca aveti drum pe aici, sa nu stricati imaginea!…

Un coleg de la un alt departament se apropie de fereastra si se uita afara… Eu il intreb:
- Iti place cum ploua?…
El raspunde:
- Cred ca asa se uita Noe afara si zicea… "E timpul sa construiesc o barca".
Ii raspund rizind…
- Ai lipsit de la lectia aia, nu-i asa? Barca era gata facuta cind a inceput ploaia.
- Chiar?
- Chiar, zic eu… doar nu plouase vreo suta de ani…
-120 de ani, raspunde un alt coleg mai cunoscator… scotindu-si capul din cubul lui…
Iar Mackie…
- O, acuma ar merge repede constructia barcii… cu toata tehnologia asta…
De-acum se adunasera mai multi la fereastra… uitindu-se ginditori… si ploaia siroia… Apoi in altul zice:
- De unde am mai lua atita lemn?
Mackie raspunse…
- Ar face-o din alte materiale …
Dar un coleg din departamentul de contracte ride de ei…
- Oameni buni… Noe n-ar mai putea sa construiasca nicio barca… nu i-ar mai aproba nimeni constructia… ar trebui sa aiba prototipul aprobat, si prin cite alte inspectii si aprobari ar trebui sa treaca, cei 120 de ani n-ar fi indeajuns… de-aia a venit potopul atunci, ca daca era acuma, rasa umana ar fi disparut din cauza birocratilor…

Si pe nota asta… am iesit afara. Pornesc masina… si chiar in fata mea, printre stropi, la orizont… vad curcubeul.

Doamne, Tu pe toate le-ai rinduit… pina si promisiunile in zilele cind avem nevoie sa ne amintim de ele…

01 September 2017

SARE... IN OCHI? (08/31/2009)

Ceva timp in urma... am fost invitata la o intilnire de frati romani intr-un alt oras. Nu a fost in biserica, ci in sala anexa, foarte frumoasa, a unei biserici pe care probabil am vizitat-o o singura data inainte. Am intrat inauntru impreuna cu persoanele cu care eram si m-am uitat in jur sa recunosc pe cineva… Din nefericire, am cunoscut doar vreo doua persoane; si asta cu siguranta e vina mea, ca nu prea ma misc din Valea fierbinete si modesta unde imi duc traiul si maninc malaiul.

Generatia veche de emigranti, proaspat coboriti din barca, cum obisnuim noi sa zicem pe aici - "fresh out of the boat"… s-a cam dus. O noua generatie care vorbeste mai mult engleza decit romana, care se imbraca precum americanii si se comporta americaneste… i-a luat locul. Nostalgic? Yeah… un pic…

Ma gindesc ca desi acesti tineri inca inteleg romana, copiii lor poate n-or mai avea nicio folosinta sa invete romana. Parintii lor se exprima mai fluent, mai bine in engleza. Daca ascultai conversatiile de la celelalte mese… cu exceptia citorva frati mai in virsta… toata lumea conversa in engleza.

Mesele au fost ocupate rind pe rind, si cum la masa noastra mai erau vreo doua locuri libere, curind am avut placerea sa fim intrebati de un cuplu mai in virsta daca se pot aseza la masa noastra pentru ca alte locuri nu mai erau. Bineinteles, am zimbit si i-am invitat, mai ales ca cei doi erau cunostinte mai vechi. Am intins o mina calda peste masa, zimbind cu inima usoara… in speranta unei conversatii bogate. Nu ne mai vazusem de mult.

Doamna (sora) nou-venita, intinde mina zimbindu-i persoanei de linga mine si fara sa piarda o secunda sa respire, trece direct la intrebare… "Unde ti-e sotul?… Nu mai sinteti impreuna… asa-i?" Ma uit la doamna cu care venisem si careia zimbetul i s-a transformat intr-o masca tragica, ceva ce exprima spaima, durere, rusine, resentiment… confuzie… Un moment in care vorbele i-au secat in git, in timp ce paloarea s-a asezat in obrajii ce fusesera imbujorati inainte cu citeva secunde. Cea care intinse mina si adresase intrebarea statea cu mina intinsa, fara sa clipeasca, tinind ostateca mina celeilalte si asteptind insistent raspunsul. Un fel de bulguiala si sunete greu de recunoscut in vocabularul atit romanesc, cit si englezesc ieseau din gura celei de linga mine si incercau sa-i dea un raspuns satisfacator intrusei, ca sa-i lase cel putin mina libera…

Mi-am revenit cu greu din panica si am intrerupt momentul. Nu cred ca a fost lunga scena, dupa estimarea timpului calculat de ceasornic… dar pentru cei implicati in situatie a parut o eternitate.

No… cu asemenea introducere, seara a devenit un dezastru pentru toata lumea de la masa noastra, exceptie facind, bineinteles, sora noastra curioasa. Ea si-a satisfacut curiozitatea… dupa care s-a asezat confortabil, a continuat sa intrebe, sa insiste sa i se clarifice toate intrebarile, sa ne spuna ce crede ea, sa se dea ca exemplu ori de cite ori cerea discutia… (si discutia era de asa natura condusa de maestra noastra de ceremonii, ca exemplul ei personal devenise necesar la fiecare fraza). Noua ni s-a taiat pofta de mincare… si scaunul era din ce in ce mai tare… aerul din ce in ce mai greu. Bucatele frumos rinduite in farfuriile noastre au ramas neatinse, desi eram flaminzi… Nicio grija… au fost sorbite cu bunovainta de noua venita, care ura de asemenea risipa… si care nu era lipsita nici de o buna pofta de mincare...

Ce sa mai vorbesc ca venisem sa ascultam "un alt vorbitor", care nu reusea cu microfonul in mina sa faca fata bruiajului de la masa noastra.

…………….

Astia sintem noi… romanii? Ca nu mai intreb daca astia sint credinciosii... Asta este societatea crestina care ar trebui sa ofere mingiiere, intelegere, dragoste. Un loc unde oamenii sa intre plini de griji, dureri, confuzii; si de unde sa plece mingiiati, intelesi si cu mintea clara? Astea sint exemplele ce le dam altora? Asa Il reprezentam pe Christos?

Imi vin multe texte biblice in minte, din care ar trebui - daca nu am invatat deja - cum sa ne comportam. Mi-am amintit de pilda in care un datornic intra la judecata si se roaga sa fie iertat de o datorie mare... Stapinul il iarta… dar de cum iese pe usa, se agata de gitul celui care-i datora lui o suma infinit mai mica si vrea sa-l arunce in inchisoare. Mi-am amintit de sarmana Ana, mama lui Samuel, plingindu-si durerea in templu; si de preotul care ii spune sa plece de acolo, ca musteste de bautura… si daca mai cautam, gasim si alte texte...

Nu cumva in loc sa fim lumina care sa lumineze picioarele cuiva, sintem lumina care o punem in ochii cuiva, ca sa-l orbim cu prezenta noastra? Nu cumva sintem sarea care in loc sa sareze totul in jur, dind gust, saram bucatele altora pina nu-s mai bune de pus in gura, lasindu-i flaminzi si dezamagiti… si prin actiunile noastre, in loc sa-i chemam la casa Domnului, la pocainta, ii facem s-o ia la fuga ?

Sau am uitat ca si noi am fost, si uneori mai sintem, calcatori de lege? Sau am uitat ca Dumnezeu ne-a iertat poate infinit mai mult si ca treaba noastra este sa iertam si sa iubim ca El? Exista o nobilime crestina? Clase sociale? Pacatosi mai mari sau mai mici? Iertati mai mult sau mai putin?

Doamne fa-ne sare si lumina…dar da-ne si discernamint…ca prezenta noastra sa fie o binecuvintare in locul unde sintem…ca dragostea Ta sa se poata exprima prin noi...

22 August 2017

PASESTE CU INCREDERE...


     A inceput pentru mine sezonul de ceata. Am de mers o ora prin ceata in fiecare dimineata, si uneori nu ma slabeste nici la intoarcere. Obositoare naveta in sezonul asta! Dar de fiecare data cind imi chinui ochii sa traversez prin spatiul asta devenit dintr-odata parca nelamurit, de atitea ori ma gindesc la starea sufletului si la greutatea ce-o avem strabatind zilele astea confuze de viata. Si parca in fiecare an am ceva de scris despre ceata…
     Astazi mi-am adus aminte de cunoscutul verset … "Cuvintul Tau este o candela pentru picioarele mele". Farurile masinii chiar nu-mi dadeau mai multa vizibilitate de un metru, doi in fata masinii pe alocuri, si versetul asta mi s-a parut atit de potrivit situatiei! Candela n-o tinem noi - ci este a Domnului. El o tine in mina. Ce trebuie noi sa facem este doar sa mai facem un pas in lumina pe care El o revarsa in drumul nostru. Si este simplu - tare simplu - daca ai incredere in Cel care tine candela in fata ta sa-ti lumineze drumul. Dar ca sa ai incredere in cineva, trebuie sa il cunosti… Il cunoastem noi suficient pe Dumnezeu, ca sa ne incredintam in lumina candelelei Lui?
     Orice intrebare are un raspuns - si la intrebarea asta nu putem raspunde decit in mod personal fiecare. 

08 August 2017

DOMNUL A CREAT...

Azi am lucrat toata ziua in gradina... A fost o zi excelenta de lucru - temperatura potrivita - si am simtit o placere fara margini in mijlocul creatiei lui Dumnezeu. M-am bucurat ca pe vremea cind eram copil si mamica mea imi dadea cite un leu si 50 de bani sa-mi cumpar o ciocolata cu crema roz... de rom.
M-am gindit azi cit de minunata a fost gradina creata, planuita, gindita de Dumnezeu pentru primii oameni, daca gradinuta mea unde am plantat si am crescut pomi si plante (sau citeodata le-am omorit) este un loc atit de placut...
Primii oameni au fost asezati acolo sa munceasca si banuiesc ca munca le-a adus multa bucurie, multa placere. Pedeapsa pentru pacat nu a fost munca... ci "sudoarea"... Probabil ca inainte de aia munceau fara sa simta oboseala, munceau de placere...
Tot intr-o gradina, Domnul Isus gaseste locul cel mai potrivit sa fie intim cu Tatal Lui... Asa ca... va recomand din toata inima - daca nu aveti o gradinuta, sa va faceti una. Si ascultind pasarelele cintind... mi-am mai amintit azi o cintare veche... din primavara vietii mele...

Domnul a creat
Pasari sori si cring...
Si-acei crini ce frumos infloresc;
Ce parfum minunat
Domnul a presarat,
Cind in zori, indata se inveselesc...
Iar cind ghiocel, creste-ncetinel
Sa-l privesti... ca-ti spune si El
De-al sau Creator, Atotziditor
Cum si lui i-a dat Domnul viata...

Dar tu?
Spune omule ce esti... trecator...
N-ar trebui sa-L slavesti pe Creator,
Cind esti cea mai minunata
Faptura din lume?

Lire-n cring
Cinta ne-ncetat
Si-I aduc slava Celui Prea'nalt
Caci El le-a creat
Cimpul minunat
Si izvoarele ce curg neincetat.
Curg rostogolind...
Incet sipotind
Despre-al lor Creator povestind...
Celor ce-n calea lor setea le potolesc;
Tot ce-i viata-n drumul lor racoresc.

Sus pe cer se aprind
Stele clipocind...
Luna, soarele spun ne-ncetat:
De puterea Sa
De marirea Sa
Cum pe cer Dumnezeu le-a asezat...

Dar tu?
Spune omule ce esti... trecator...
N-ar trebui sa-L slavesti pe Creator,
Cind esti cea mai minunata 

Faptura din lume?

27 July 2017

UN EXERCITIU ...


Am auzit ca la un meeting audienta a fost rugata sa citeasca  tare 1Corinteni 13:4-8, inlocuind cuvintul Dragoste cu Isus.

 “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda; nu se umfla de mindrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata...”

Audienta a citit si versetele au fost perfecte…si au facut sens. Apoi oamenii au fost rugati sa citeasca si sa inlocuiasca cuvintul Dragoste cu propriul lor nume. Si sa citeasca tare…Si oamenii au inceput sa se codeasca si sa ingine si sa sopteasca din ce in ce mai slab…Frazele erau din ce in ce mai false...

Ar fi interesant sa incercam si noi exercitiul asta.
Sa incep eu…

”Rodica este indelung rabdatoare ( nu chiar), este plina de bunatate ( citeodata), Rodica nu pizmuieste (??? sa trecem peste ), Rodica nu se lauda ( inghitit in sec…alta minciuna), nu se umfla de mindrie ( asta ma dezumfla), nu se poarta necuviincios ( cunosc situatii…) nu cauta folosul sau ( sa ma vedeti la taxe…), nu se minie ( mi-am bagat ochii inapoi in orbite sa nu-i vedeti…), nu se gindeste la rau ( …de obicei), nu se bucura de nelegiuire ( trebuia sa am si ceva bun in mine, nu?), ci se bucura de adevar ( cind e in dreptul meu), acopere totul ( as vrea…), crede totul (...nu mi se potriveste ), nadajduieste totul ( lucrez la credinta chiar acuma), sufere totul (dar nu in tacere ci oftind si gemind)…Rodica nu va pieri niciodata ( prin mila Domnului Isus)…"

20 July 2017

PACATELE TINERETII...DURERILE BATRINETII...

de Rodica Botan
Cind te dor toate oasele de lucru sau de batrinete,
Gindeste-te la pacatele ce le-ai facut in tinerete…
Ca judecata ta a si-nceput de mult,
Sau te-ai crezut cumva perfect?...ori ce-ai crezut?
Si cind copiii iti sint rai si neascultatori,
Si-ti vine s-o tai cu viata, sa expiri si sa mori,
Adu-ti aminte ca nici tu n-ai prea ascultat,
Si multumeste-te ca Domnul a fost bun si te-a iertat.
Dar consecintele ramin…si se platesc…in valuta grea…
Si pentru cei iertati, se pare c-a-nceput judecata.
Iar de te stradui sa faci bine si toate iti ies rau,
Nu-ti mai cere atita dreptatea…ca nu-i dreptul tau;
Adu-ti aminte de trecut…ca trebuie sa stii,
Cite toate ai facut si tu…cite prostii.
Si taci si multumeste Domnului Isus,
Ca pretul e platit…doar consecintele nu s-au dus…
Ca pacatul se plateste cu valuta forte…valuta grea;
Si pentru unii…a si-nceput deja judecata…

Celor ce fac rau si le merge bine…
Nu te-ngrijora, ca judecata lor vine!
Si nu te mai obosi cintarind si cirtind…
Ci numara-ti greselile …tacut…umil...in gind…
Adu-ti aminte de pacatele tineretii,
Si-accepta durerile pe partea asta a vietii!
Ca esti iertat…asta-i sigur, dar consecintele tot apar,
Asa ca umbla sontic si te vaita mai rar!
Se plateste…ti-amintesti? Si-amintirile astea dor…
Accepta pedeapsa tacut si fii rabdator!
…………………………………...
Si daca ma vezi ca ma misc cam greu si-s sontic de-un picior…
E pentru acelasi motiv…fratele meu…ca toate ma dor ! ! !
Ca pentru fiecare durere…si fiecare jelanie;
Exista un motiv si-o lunga... spovedanie!!!
( Modesto Feb 20- 2012)

10 July 2017

REALITATEA ZILEI...

     Am vorbit zilele astea cu cineva care a trecut un test poligraf - pentru o slujba oarecare. Si mi-a marturisit ca nu este un lucru usor. Discutia a alunecat la Ziua de Apoi, si la procesul de constiinta pe care ni-l facem, si la responsabilitatea pe care ne-o asumam vizavi de ceea ce am gresit noi. Imagineaza-ti sa fii cuplat la o astfel de masina si sa ti se puna intrebari… si sa raspunzi cit poti de corect, iar cel care supravegheaza masina sa spuna: "Mai este ceva… n-ai spus chiar tot." Sint lucruri probabil blocate in mintea noastra, pe care le-am impins undeva adinc, si la care, la modul constient, nu putem sa ajungem… dar undeva in sistemul nostru exista ceva care ne spune ca mai este… ca mai avem ceva tainuit acolo… ceva ce nici macar nu putem aduce la suprafata…

      Si acum urma sa scriu ca… uitindu-ma in jur, am vazut si vad zilnic - o padure de degete indreptate in toate directiile, dar niciunul catre propria persoana… dar m-am oprit, ca am realizat ca si eu sint dintre cei cu degetele indreptate in alta directie… si mi-am imaginat Ziua Judecatii si o masina mult mai corecta decit poligraful, care sa indice… mai este ceva… n-ai scos afara chiar tot...

      Ce aspru ii judecam pe altii… ce priceputi sintem si ce corecti suntem! Cum stim sa gasim scara de valori cind este vorba de altii, nu de noi… si ce usor trecem peste propriile noastre gresuri si scadinte - nu-i asa ca ale noastre sint scuzabile? Nu aveti si voi, la fel ca mine, tendinta sa explicati si sa gasiti motive pentru orice fapta ori de cite ori cineva va invinuieste sau va insulta? Oh… si mai ales cind din intimplare sintem invinuiti pe nedrept - cum indrazneste?… Ceva - o forta interna este gata, gata sa explodeze - am fost nedreptatiti… situatia trebuie corectata- i-m-e-d-i-a-t!!! Cum de au indraznit?

Si totusi, cind ne vine rindul sa ridicam noi piatra… nu avem nicio problema - pare atit de normal sa lovim in cei cazuti sub povara propriilor lor pacate… si ne simtim indreptatiti sa o facem!

      Domnul Isus a venit ca sa schimbe rostul lumii. Ne-a dat autoritatea si responsabilitatea sa ne judecam singuri si a luat de la noi dreptul de a-i judeca pe altii… El S-a oprit linga oamenii linga care nu se oprea nimeni… Zacheu - un caraghios suit pe-o craca, o femeie dintr-o stare condamnabila - pe care se pregateau oamenii buni si cumsecade sa o elimine din societate - sa o omoare cu pietre, o alta la o fintina, din afara cetatii - fintina lui Iacov… care venea cale lunga sa ia apa in dricul zilei, pe o caldura ucigasa… ca sa nu dea fata cu oamenii buni din satul ei, care luau apa de la fintina din mijlocul cetatii… linga leprosii de care nu se apropia nimeni, orbii si cersetorii de toate felurile… ba s-a dus dupa Lazar printre morminte… intr-o vreme cind acesta trebuia sa "miroasa greu", ca nici surorile lui care il iubeau nu voiau sa se apropie...

      O lume intreaga a turbat sau e pe cale sa turbeze in jurul nostru… si crestinii vorbesc de trezire; nu stiu de care - dar eu zic ca o trezire la realitatea zilei ar fi buna pe agenda fiecaruia. Traim zilele din urma… pacea a fost luata de pe pamint sau este in proces sa fie luata - si nu iti trebuie mare inteligenta sa vezi - doar sa deschizi televizorul: razboi, prigoane, atacuri, crime, hotii… nu se mai construieste nici macar comunismul, si cu atit mai putin capitalismul - toate-s pe darimate. Ce oameni ar trebui sa fim noi, care sa stim semnele venirii Lui si sa le ignoram - sa ne ocupam inca de maruntisuri… casa arde, si baba isi face bretonul!…

Atita am avut de zis - si mi-a stat pe inima astazi… Poate reusim sa mai schitam un gest de dragoste, de mila, de intelegere fata de oamenii din jur - diferiti, cum ar fi ei… si pentru ei a murit Christos!

07 July 2017

DOAR SA-L ATING...



“Si iata o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de singe, a venit pe dinapoi, si s-a atins de poala hainei Lui. Caci isi zicea ea “numai sa pot sa ma ating de haina Lui, si ma voi tamadui.” Isus S-a intors, a vazut-o si i-a zis:”Indrazneste fiica! Credinta ta te-a mintuit.” Si s-a tamaduit femeia chiar in ceasul Acela.”Matei: 9:20-22
……………………………
     Citind textul din perspectiva noastra, a omului secolului XXI, ajungem sa intelegem doar o parte din mesajul de mai sus. Ascultam la radio azi dimineata… (ca sa stiti de unde ma inspir) si m-am pomenit ca incep sa pricep ceva mai mult din intimplarea asta. Cu doua milenii in urma, pe acele meleaguri, o femeie cu scurgere era considerata necurata si nu avea voie sa se apropie nimeni de ea. Daca se intimpla sa o faca, trebuia sa treaca prin procesul lor de curatie, de purificare. Ea insasi nu avea voie sa se atinga de nimeni… Si totusi… si totusi… ea crede atit de mult ca Domnul Isus este raspunsul la problema ei, incit se amesteca prin multime si vrea doar sa se atinga de El, crezind ca atita este suficient.
     Domnul Isus, imbulzit de lume, simte insa doar atingerea ei si i se adreseaza direct… direct gindurilor ei, dar si multimii, atunci cind o declara vindecata… curata. E ca si cum i-ar da o noua pozitie in societate.
     Acuma, ce mi-a vorbit mie personal textul asta?! Mi-a spus ca nu conteaza cit am fi de… necurati pe dinauntru sau pe dinafara, atingerea cu credinta de Domnul Isus aduce curatare, tamaduire, rezolvare in vietile noastre. Si imi mai spune ca ceea ce Domnul Isus a declarat curat, nimeni nu are voie sa mai insulte, sa mai desconsidere, sa mai arate cu degetul. Domnul ISUS inca ne primeste, inca ne vrea, inca are putere sa rectifice orice este strimb, murdar, spart, dereglat in vietile noastre. Trebuie doar sa ne atingem de El…

18 June 2017

DIN RADACINA...

   
Este duminica dimineata... dis-de-dimineata. Am deschis usile si ferestrele casei pentru putin aer proaspat. Cerul senin, soarele deja incepe sa incalzeasca puternic. Nu va dura mult si trebuie sa inchid usile si sa pornesc aerul conditionat daca vreau putin confort. Verile pot fi foarte fierbinti aici in California.
     Ies pe afara sa-mi admir gradina si sa o mai racoresc putin pina vine timpul sa ma pregatesc de biserica. E o treaba nemaipomenit de relaxanta sa uzi gradina. Imi vizitez pomii incarcati de-acuma cu prune, piersici si nectarine. Caisele... si inaintea lor ciresele s-au dus... Urmeaza merele si strugurii in curind. Nu sint eu un gradinar de exceptie, dar imi place sa plantez si sa ma uit cum cresc pomii... si plantele. Am ucis insa in nestiinta mea multe plante... si chiar pomi. Si m-am luptat sa scap de alti pomi... fara prea multe rezultate.
     In 1992 cind m-am mutat pe proprietatea asta erau doar citiva pomi. Un nuc pecan, un corcodus si un pom cu rodii. Pomul de rodii mi l-a executat unul dintre gineri... chipurile ca acolo a vrut dinsul sa-si parcheze masina. Pe parcurs insa l-am recuperat, pentru ca este un pom ambitios si nu moare cu una, cu doua. A mai fost un trunchi vechi de maslin. L-am crezut mort... dar daca l-am udat, a dat din radacina si il pastrez, desi personal n-am pus masline la murat. E prea mult de lucru. Dar cu corcodusul am avut de lucru din 1992, si inca mai am. Nu vrea sa moara nicicum. Nu-mi plac corcodusele, si desi inteleg ca Dumnezeu l-a facut si pe pomul asta, mie mi se pare ca in gradina mea ocupa locul de pomana, asa ca l-am taiat. Si l-am taiat... si iara a dat radacina, si iara l-am taiat. Si in fiecare an il tai si pulverizez peste el o substanta sa moara - si parca a murit o vreme, insa acum renaste...
     Azi-dimineata udind prin gradina i-am vazut iara crengile crescute din radacina si m-am gindit ca asa sintem si noi credinciosii. Avem unele vicii, unele pacate de care am vrea atit de mult sa scapam - si taiem la ele an dupa an... dar nu omorim radacina si... degeaba ne muncim la suprafata, ca firea aia veche da lastari din nou si din nou. Numai un pic de apa si de soare... numai un pic de conditii prielnice si iesa, domnule, la repezeala la suprafata, cu o vigoare de neinchipuit.
     O lupta intensa este viata. Nu mult trebuie sa luptam cu altii, cit trebuie sa luptam cu noi. De-acolo dinauntru vin toate cele rele. Inima omului este nespus de rea - si daca nu ma credeti, cercetati-va si voi cind nu va vede nimeni!