05 December 2016

IN VEDEREA CONCURSULUI...

Zsolt, te rog scrie-mi pe comment cum pot sa iti trimit un numar ca sa iti ridici premiul.

04 December 2016

NE MERGE VESTEA CA TRAIM DAR...

   
     
     Am o prietena in Spania. E tinara, plina de energie, cu o inima cit continentul si ma chinuie...de buna ce este. Mi-a trimis rezultatele de la ultimul laborator la o doamna doctor in Bucuresti- nici nu-i stiu numale dar daca va intereseaza il caut - ei...si de citeva zile ma indop cu tot felul de suplimente naturale pe care dumneaei mi le-a prescris. Si ce credeti...? M-am apucat dupa zeci de ani sa gatesc.         Pai nu aveam energie pina acuma nici sa-mi inchei sireturile. Tot ce aveam in mine consumam pentru lucru sau ma tiram sa mai fac si cite o treaba care musai se cerea facuta. Si dintr-o data ma apuc de gatit...nu-i de mirare ca am pus pe facebook si s-au mirat majoritatea cunoscutilor- or fi zicind ca am intrat in anul mortii sau ce mi s-a intimplat?!
       Acuma...nici idee nu aveti unde ma duce gindul. Nu...stati cuminti!!! Nu ma inscriu in echipa nationala de fotbal!  
       Ma gindesc la omul nostru spiritual, si la cite "vitamine spirituale" si cite "suplimente spirituale", organice...cite "uleiuri" ii mai lipseste. Mai ales ulei in candela...Pai cum sa functionam dragii mei daca de rugat nu ne rugam, de citit in Cuvint nu o facem, de cintat Cintare de lauda nicidecum? De unde stiu? Hei...stiu eu...ca le stiu pe ale mele. Si apoi ne miram ca omul nostru dinauntru se stinge. Ar vrea saracul sa miste un pic dar nu are energie, este letargic, este chinuit de lipsuri de tot felul.
       Fata mea mai mica care are probleme de digestie a fost acum citeva saptamini in Londra pentru un weekend cu sora mea. Imi spunea ce bine i-a picat mincarea acolo. Avem dragii mei in America de toate...dar nu ne pica bine. Ca astia destepti din cale-afara au schimbat tot ce a creiat Dumnezeu si a zis ca e bine...Ei au gasit ca stiu mai bine- si uite ca o mare parte din populatie sufera de digestie...ca stomacul nu recunoaste unele lucruri pe care le inghitim. Organismul nu stie ce sa faca cu toate chimicalele si mincarea schimbata genetic...corpul nu o vrea...intestinele nu-s confortabile...si uite criza din cauza mincarii ne loveste cu mincarea pe masa. Cine poate sa priceapa?
     La fel ne-am sintetizat si mincarea spirituala. Nu mai erau bune cintarile vechi...nu...acuma auzi niste jeluituri lungi si doua fraze repetate pina te apuca ameteala. La unele biserici americane pe unde am mai fost nu de mult mi-a placut predica, dar cintatul m-a terminat...Si altii se bucura cred...dar eu nu pricep nimic si mi se pune asa pe fata o strimbatura ca si cind m-ar chinui o durere pe undeva...si e drept ca ma chinuie. Si nu ma pot bucura cu ei chiar cit ma straduiesc...
      Ma gindesc ca daca am reveni la "mincarea" noastra organica - si din punct de vedere fizic dar si spiritual...am fi mai sanatosi, mai plini de viata, mai energici...nu am fi ca si cum ne merge vestea ca traim dar suntem mai multi morti decit vii...

POVESTE? NU...DE POVESTE!!!



POVESTEA (PILDA) UNEI STEWARDESE
10.000 de metri
Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.
Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.
Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.
Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii. Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.
Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.
- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.
Respir adânc si o întreb zâmbind:
- De ce doamnă? Care este problema?
- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?
Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu.
Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.
- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.
Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23B.
- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.
Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.
Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.
Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația. Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:
- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:
- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.
Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.
întâmplare adevărată, petrecută pe data de 14 octombrie 1998

Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaților săi:
“Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus.
Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei.
Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”

03 December 2016

CHESTII DE... FAMILIE...

Spunea pastorul meu cindva ca Dumnezeu nu are nepoti... doar fii si fiice. Poate fi o relatie mai apropiata decit aceea dintre Tata si fiu sau fiica? 
Toti - dar absolut toti - avem sansa sa ne apropiem de El in aceasta pozitie de copii ai Lui. Discutia asta intima cu Tatal nostru... este rugaciunea. In rugaciune Ii aducem multumiri, Ii spunem problemele noastre, Il rugam sa ne dea ajutor... Si El a promis ca ne asculta, asa cum un parinte este interesat sa-l asculte pe copilul Lui... isi face timp pentru el, ii pune resursele Lui la dispozitie in mod constructiv...
De aceea ma mir de oamenii care se roaga sfintilor. E ca si cum te-ai duce la un vecin cumsecade, o ruda apropiata, oricine altcineva in afara de Tata ca sa-i ceri ajutor. V-ati gindit cum se simte Tatal Ceresc cind in loc sa ne ducem cu problemele noastre la El, ne inchinam la... altcineva? Le cerem ajutor unor oameni sfinti, dar care au murit? Cei care sintem parinti ne-am putea imagina cum propriul nostru copil alege pe "altcineva" in afara de noi ca sa ii spuna problemele personale, ca sa-i ceara sprijin?...

02 December 2016

INTREBARI PENTRU RASPUNSURI...

     Intrebari si raspunsuri la intrebari... Realitatea este ca pe masura ce citesti mai mult Biblia primesti din ce in ce mai multe raspunsuri si... chiar si mai multe intrebari decit raspunsuri. Si doar asa inveti, doar asa cresti...
     Uite de pilda astazi, ascultind la povestea celor trei frati: Maria, Marta si Lazar, am ajuns sa ma intreb de ce plinge Domnul Isus la mormintul lui Lazar cind stie ca in urmatoarele minute il va invia? Voi de ce credeti ca plinge? Eu m-am gindit ca omenescul din El care era neputincios ca noi trebuia sa plinga, pe cind Dumnezeiescul din El  care era plin de putere i-a dat ordin lui Lazar sa iasa afara din mormint - dupa ce fusese mort de patru zile. Dar care o fi raspunsul corect?
     Ce ziceti de sora lui Lazar care atunci cind Domnul Isus spune sa dea piatra la o parte se opune... ca si cind ea ar sti mai bine ca El. "Nu... Doamne, nu ...ca miroase greu!!!" Nu asa facem si noi cind, in loc sa ascultam vocea lui Dunezeu care-i porunceste mortii sa-si ia talpasita, insistam ca si cind noi am sti mai bine...?
      Sau... stiti de ce trebuie sa venim in fata Lui cu o inima zdrobita? Pentru ca asta este singurul leac pentru neputinta noastra. Osul care este frint, rupt, zdrobit... cind se vindeca este mai tare decit era inainte. Si odata ce am venit in fata Lui zdrobiti si ravasiti - umiliti de josnicia pacatelor noastre si primim iertarea Lui... avem sansa sa nu scapam de slabiciunea respectiva... sa fim mai puternici tocmai in slabiciunile ce le-am avut dinainte...
     Cine poate intelege adincimea intelepciunii Lui? El care a ales lucrurile slabe ca sa le faca de rusine pe cele tari... si i-a ales pe cei mici si slabi ca sa-i faca de rusine pe cei puternici... Cu cit aflu mai multe, cu atit stiu mai putin... si nu o spun ca sint confuza... ci dimpotriva!

TREI CONCURENTI - TREI PREMII

Adama, Cerasella si Zsolt au trimis trei articole pentru blogul meu si am sa le trimit trei premii. Doar ca nu stiu numele lui Zsolt. Il rog sa imi trimita un mesaj cu numele lui si eventual localitatea daca vrea sa primeasca premiul.

01 December 2016

UN DRUM BATATORIT...

Astazi am auzit ceva deosebit… Cind o persoana s-a exprimat ca este jos si se simte ca batuta, batatorita de atitea dureri si probleme ale vietii, altcineva i-a raspuns ca, atunci cind se construieste un drum, se batatoreste portiunea aia pentru o perioada indelungata. Cu cit e mai batatorit un drum, cu e atit mai trainic. Sint drumuri facute de legiunile romane in multe parti ale lumii - si inca dainuiesc, inca pot fi folosite.

Ne miram citeodata de ce ingaduie Dumnezeu anumite dureri, anumite probleme sa ne loveasca intruna, sa ne calce si sa ne batatoreasca… Dar ce lucru trainic ramine in urma… si cit de folositor pentru altii... Domnul Isus spune ca El este Calea si Viata… El este un drum batatorit… de ce ne-am impotrivi atunci sa fim si noi cite o carare mai mica… una care sa poata fi folosita de oameni ca sa duca la Calea care duce in cer… la Domnul Isus?

29 November 2016

PENTRU TOATE LUCRURILE





Efeseni 5:20  "Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos."

28 November 2016

SA FIM MULTUMITORI PENTRU TOATE LUCRURILE...

Fii multumitor pentru momentele dificile din viata - fiindca in acele momente cresti!



 
Fii multumitor pentru limitele care te ingradesc...
pentru ca ele iti dau sansa sa devii mai bun!

Fii multumitor pentru fiecare incercare noua...
pentru ca incercarile produc in tine putere si caracter!

Fii multumitor chiar si pentru greseli...
fiindca prin ele inveti lectii valoroase!

26 November 2016

CITA VREME SE POATE GASI...

     A trecut si Thanksgiving Day... Ziua multumirii. A cui multumire? A noastra, bineinteles. Este imposibil ca mintea si inima noastra sa nu gindeasca egoist cu fiecare ocazie: orice situatie o exploatam in favoarea noastra. Asa ca... precum e traditia, am mincat bine, ne-am bucurat de familie, prieteni, si rude... ne-am satisfacut toate celulele gustative, am dat drumul la curea si... dupa ce ne-am imbuibat suficient... acuma ne odihnim care pe unde putem (sau unde este mai confortabil).
     Acuma macar de-am medita putin la dragostea cea mare a lui Dumnezeu, care ne-a creat conditii de viata, care ne-a hranit, ne-a ocrotit... si ne-a tinut linga El!
     Cu doua zile in urma iesisem de la magazin cu portbagajul incarcat cu de toate. La iesirea din parcare, an vazut un tinar cam de virsta nepotilor mei, cu o bucata de carton pe care scria "homeless"- adica om fara casa - omul strazii. Si mai scria acolo ceva, dar nu am citit. Am oprit masina linga el si m-am dus la portbagaj si am scos o cafea la sticla si o cutie cu croissants. I le-am intins si l-am intrebat...
     - Care-i povestea ta, baiatule?
     Si a inceput sa imi spuna cum s-a lasat de scoala, de serviciu si s-a apucat de droguri... Vorbeam cu el, dar ma gindeam specific la unul dintre nepotii mei. Stiu eu de ce... Era un tinar de culoare, dar se vedea ca e educat si era curat... si imi parea rau de el - o zi inainte de Ziua multumirii... cum nu l-as fi adus acasa sa-l ajut?! Dar poti? Si ma gindesc sa ii dau macar un sfat bun... ca si cind lumea nu-i plina de sfaturi si informatii... Asa ca ii filozofez... ce sa vezi, de filozofiile mele avea el nevoie...
     - Pe tine numai Dumnezeu te poate ajuta. Du-te la o biserica, ei au programe pentru asa ceva...
Tinarul ridica din pamint ochii mari si tristi si imi spune...
- Doamna... tatal meu este pastor!
.......................................
     In ciuda faptului ca ne sarbatorim cu totii si ne oferim ce avem mai bun, stiu... pentru ca stiu... ca avem cu totii si necazuri. Ca in fiecare familie este cite o durere. Nu sunt toate la fel. Si nu toate familiile au un steag la poarta care sa spuna daca au un mort in casa sau se zbat cu alte probleme. Nu mai cred asa cum credeam cindva in basme cu "tinerete fara batrinete" sau "au trait fericiti pina la adinci batrineti"... Cred ca cei care sustin altfel de chestii sunt niste mincinosi si fatarnici si isi irosesc resursele ca sa ascunda adevarul. Biblia zice ca in lume vom avea necazuri - si exact asa si este. Avem!
     Si le avem tot pentru ca Dumnezeu ne iubeste, si ne vrea pentru El, si ne ajusteaza, si ne tine treji, si ne tine aproape. Si pentru toate se cade sa Ii multumim. "Pentru rau si pentru bine, pentru sfinte mingiieri, multumim pentru iubirea mai frumoasa azi ca ieri..."
      Si mai zic ceva azi ca tot suntem inca in sarbatoare... exact ce i-am zis la drogatul ala fara casa...
      Oricine ai fi si orice problema ai avea... asculta bine si asculta atent... "Pe tine numai Dumnezeu te poate ajuta!" si "Cautati pe Domnul cita vreme se poate gasi!"...