24 October 2014

POVESTEA CIOBURILOR...

V-am mai spus ca-mi plac povestile? Saraca, Buna mea, se satura draga de ea sa-mi tot povesteasca in fiecare seara, si cind nu mai vroia sa-mi mai spuna povesti, ca era prea tirziu sau era ea prea obosita, avea ea o poveste cu care incheia… Si Buna mea imi povestea atunci povestea asta…
-A fost odata un pastor la oi. Si pastorul  asta era un pastor bun si isi iubea oile – si el avea… muuuulte… muuuulte… foarte multe oi. Si cum pastorii sint intotdeauna in cautarea unei pasuni proaspete si bune pentru oile lor… ca si Bunul Pastor din Psalmul 23, care isi duce turma “pe pasuni verzi si la ape de odihna”…. asa si pastorasul asta era in cautarea unei pasuni mai bune. Si, ducindu-si turma la o astfel de pasune, a ajuns in dreptul unei ape… Si apa era taaaare, taaare adinca. Si acuma… cum sa treaca apa? A vazut pastorasul ca mai jos pe apa era o punte. Si si-a dus turma intr-acolo. Numai ca turma era mare si puntea era ingusta si nu putea sa treaca decit cite o oaie o data… Si buna se oprea din povestit…
-Buna… de ce te-ai oprit? Mai vreau sa-mi povestesti…
-Pai iti povestesc eu, dar stai sa treaca oile…
Mai stateam eu ce stateam… ascunsa sub duna ei de puf de gisca… pe intuneric, uitindu-ma la reflectia flacarilor din soba pe tavan… si urmarindu-le alergarea… si de la o vreme, iar intrebam…
-Buna… inca n-au trecut toate oile?
-Nu, ca-s tare multe… mai zicea Buna…
Si imi imaginam cum trec puntea… oaie dupa oaie… si intr-un tirziu adormeam…
…………………
Asa ca, din copilarie, am ramas cu “defectul” asta… Sint totdeauna gata sa ascult o poveste buna. Ieri de pilda, am auzit una ce m-a uns la inima. Si am sa v-o spun si voua…
In Europa undeva, era o catedrala mare si frumoasa care avea o celebra fereastra facuta din sticla colorata. Multime de turisti veneau in fiecare an s-o vada. Astfel de catedrale am vazut si eu cind am vizitat Parisul… Minunate lucrari de arta. Fereastra asta minunata era chiar deasupra altarului.
Intr-o noapte, o furtuna napraznica a facut ca un pom care era in apropierea ferestrei sa se rupa si o creanga a izbit cu putere fereastra asta frumoasa si a facut-o tandari. A doua zi, cei care aveau grija de Catedrala au gasit doar tandarile imprastiate peste tot…
Omul care facea curatenie, a adunat intr-o cutie pina la ultimul ciob, si desi sticla aia imprastiata nu mai avea nici o valoare, omul nu a putut sa arunce la gunoi ceea ce fusese cindva atit de valoros… si a pus cutia cu cioburi undeva la subsol unde aveau mai multe vechituri depozitate.
Au trecut doi ani… si un artist a ajuns prin locurile alea. Si-a amintit ca mai vizitase Catedrala pe vremea cind faimoasa fereastra lasa raze colorate sa lumineze altarul. A ajuns sa discute cu omul care facea curatenie… si acesta i-a spus ca inca mai exista cioburile ferestrei, undeva la subsol. Artistul s-a gindit o clipa …apoi a cerut sa vorbeasca cu cineva din comitetul de conducere al Catedralei- si dupa multe discutii, acestia au acceptat sa-i incredinteze lui cutia cu cioburi. Au mai trecut inca doi ani, si cei din conducerea Catedralei au primit o invitatie sa viziteze studioul acestui artist. Dupa intilnirea lor, artistul i-a dus intr-o incapere unde era ceva acoperit, cum fac adesea artistii… si dupa ce le-a atras atentia sa-si indrepte privirile spre acel loc, artistul a dezvaluit obiectul acoperit…
Niste culori si niste forme divine au incintat ochii celor ce priveau- si o fereastra, asemanatoare cu fereastra care fusese distrusa de furtuna era chiar in fata lor, dar intr-o versiune si mai maiastra, si mai glorioasa…

Aplicarea acestei povestiri la vietile noastre este foarte usor de facut. Care dintre cei care cititi aceste rinduri n-ati experimentat o astfel de furtuna in viata - o furtuna care a darimat si decimat si distrus tot ce eram - tot ce agonisisem in timp - insasi esenta noastra ca fiinte umane. Eu personal imi amintesc cind intreaga mea existenta era facuta tandari si nu stiam de unde as putea sa incep sa adun cioburile - sau ce sa fac cu ele.
Si singuri n-am putea… este adevarat. Dar este UNUL- si numele Lui este Dumnezeu-care a trimis pe Fiul Sau chiar aici pe pamint- ca sa ne gaseasca, sa ne inteleaga, sa ne adune, sa ne ajute, sa ne dea speranta, sa ne poata reface existenta- sa putem sa fim din nou- O FAPTURA NOUA… cu un nou inceput. El care ne-a creiat de la inceput, El stie si poate sa ne puna din nou la loc- si inca sa faca din cioburi ceva deosebit - o opera de arta- ceva minunat.
Asadar, daca tu cel care citesti aceste rinduri simple, aceasta poveste usor de digerat, ai vreun motiv sa crezi ca ceva din ce am spus aici ti se potriveste; prinde inima, dragul meu. Caci binecuvintarile Domnului nu se sfirsesc… si pina se zice ASTAZI… exista speranta si pentru tine. Fie ca sa nu treci nepasator peste aceste rinduri… Iti spun din proprie experienta… Ceea ce noi nu putem… El poate!!!

23 October 2014

GHITA...



 
     Ati gasit vreodata vreo scrisoare, vreo nota , un biletel sau ceva scris de asa de multa vreme ca aproape nu va vine sa credeti ca sinteti autorul? Eu am ceea ce copiii mei spun ca e o "boala" sa nu prea arunc multe din lucrurile care nu-mi mai folosesc. E drept...se aduna si creeaza o harababura de nedescris. Dar mai ales cind vine vorba de ceea ce scriu, mi se pare ca rup o bucatica din mine de fiecare data cind trebuie sa arunc vreo hirtiuta. 
    Poezia de mai jos poate fi si dulce si amara...si hazlie si trista. Exista o nevoie in noi care isi cere drepturile si atunci cind nu le mai are. Si deseori nevoia asta o hranim cu ce se afla la indemina sau cu imaginatie. Numai ca nu realizam ca Tatal Ceresc poate si vrea sa rezolve TOATE nevoile noastre. Fenomenul de REZOLVARE insa se intimpla numai pe genunchi. Numai acolo dispar toate nevoile oricare ar fi ele si numai acolo primesti o implinire si o liniste deplina. 
     La concluzia de mai sus am ajuns foarte greu...si doresc din inima s-o pastrez. Poate de aia si scriu aici ca sa-mi intaresc singura convingerile, sa-mi amintesc ca in El gasesc tot ce am nevoie. Mai mult decit orice pretuiesc PACEA...fara de care nu poti avea nimic de care sa te bucuri. Si El este pacea mea...
    
 GHITA

De-s fi cumva in chef sa cint,
...As prefera sa cind duet cu tine!
Numa c-am sa cint si fals si tare,
Sa m-auda toti din departare,
Si apoi ia ghici... oi da vina pe... cine?!

Si de-mi vine num-asa sa pling…
As prefera sa fii tu linga mine!
Si numa de-aia, ca sa nu te simti tu bine,
Am sa-mi sterg si muci si lacrimi,
Una-ntruna, in camesa de pe tine!!!

…Si-apoi de mi-e foame…tare, tare…
Atunci precis, bucatarul meu te fac!
Si ca la zmei mincarea tra` sa fie
Si cu mirosul si privirea sa imbie…
Ca altfel…va fi vai de-al matii cozonac!!!

...Si de mi se face cumva sete, mai baiete,
N-ai sa stai cu ochii tinta pe perete…
Ca doar nu te tin de prostanac!!!
...Ghita, ala esti…Sa nu imi vii cu cana!
Vreau sa imi aduci o balta sau un lac!!!

Si…

De cumva n-o sa ma simt vreodata bine,
Tu-mi fa loc ca sa ma cuibar linga tine…
Si incet, usor, ma mingaie pe cap;
Ori surisuri, ori traind suspine,
Tot pe-aproape, tot pe linga tine ...vreau sa zac!

NU CUMVA...?

     Un subiect greu  si complicat. Relatia dintre frati. Am ascultat astazi ceva dintr-o predica…era vorba de preacunoscuta poveste a lui Iosif. De ce sa mai vorbim de ea cind  o stim cu totii in cele mai mici amanunte? Si totusi…ne-am obisnuit asa de mult cu scena respectiva, cind fratii lui Iosif il dezbraca pe fratele lor de 17 ani si-l arunca intr-o groapa adinca...cu gind sa-l omoare . Sintem atit de obisnuiti , ca nici nu mai intelegem gravitatea momentului. Ar trebui sa ne uitam cu ochi noi…proaspeti, ca un cunoscator de arta care priveste un tablou nou pentru prima data…si il studiaza de aproape, de departe…inchide putin ochii…priveste detaliile…ca sa afle si sa inteleaga cit mai mult din ceea ce artistul a vrut sa reprezinte.
     Imaginati-va ce frati au fost aceea care dupa ce l-au sortit in inima lor mortii se pun la masa sa manince…si nu le sta in git…De cite ori ati avut o situatie, o criza in familie…voi ati avut pofta de mincare? Dar daca ati comite o crima…ca aceasta comisa de fratii lui Iosif…ati putea baga ceva in gura? Si totusi …povestea este reala…Iosif in groapa in timp ce fratii lui mesteca nestingheriti…
     Nu stiu daca povestea este de gindit sau… de simtit…?! Tabloul este pentru toti… La cina cea de taina cind Domnul Isus a anuntat ca unul dintre cei doisprezece il va vinde, fiecare ucenic si-a pus serios intrebarea…”nu cumva…sint eu ?” in timp ce Iuda  si-a intins mina in blid si si-a bagat-o in gura linistit...Si acuma nu va ginditit cum sint fratii vostrii...mai bine gindeste ce frate sau sora esti tu...

22 October 2014

ELIXIRUL VIETII




De Ilka Chase
Traducere de Rodica Botan

“Dragostea este sarea vietii.” – John Sheffield

O doamna pe care o cunosteam scria o reteta, pe care i-o dicta un prieten de origine spaniola. El ii spunea cite cesti de "asta" si cite linguri pline de "aialalta"… si cit de mult trebuie fiert… si deodata prietenul meu adauga… "Orice ai sa faci insa, draga Clarita, daca vrei ca reteta sa iasa cu adevarat buna, trebuie neaparat sa adaugi…gratie." Sa adaugi gratie este doar un fel de a spune sa adaugi… putina dragoste.

Si de fapt asta se aplica la orice am face. Sa actionezi onorabil, inteligent, cu discernamint este absolut admirabil; dar daca vrei sa gusti dulceata vietii cu adevarat trebuie sa adaugi gratie…

Parca niciodata lumea n-a fost mai plina de retete, de informatii de tot felul. Ni se spune cu exactitate cum sa facem absolut orice; de la gatitul unei giste pina la felul in care trebuie sa ne purtam cu sotii sau sotiile noastre. Si multe din aceste instructiuni ar fi eficiente… Dar daca nu pui si un pic de dragoste in ele, daca nu pui gratie, o sa duca cu siguranta lipsa de gustul acela adevarat si dulce al vietii pe care il cautam cu totii.

Asa ca… nu conteaza ce te preocupa, nu conteaza ce anume faci, ce reteta alegi… nu uita … cel mai important ingredient al vietii!!!

21 October 2014

INDRAZNITI!!!



“Toti vamesii si pacatosii se apropiau de Isus ca sa-L asculte. Fariseii si carturarii cirteau si ziceau…” Luca 15:1 -2a

    
     De obicei cind se predica din textul asta greutatea cade pe ce ziceau fariseii si carturarii. Dar eu le-am taiat-o aici, ca n-au spus nimic bun si nimic important atunci, si astazi se ocupa de aceleasi lucruri. Ti-e si greata citeodata sa auzi ce se petrece. De aia ma gindesc ca e mult mai potrivit sa ne uitam la restul versetelor de mai sus.
     Si mi-a cazut mie asa de bine sa vad cine anume indraznea sa se apropie de Isus. Nu tipii astia grozavi din secolul intii, cei care aveau carte, si invatatura, si bani, si situatie sociala. Nu… toti cei care erau considerati pleava societatii, aia se apropiau sa-L asculte pe Isus. Aialalti doar cirteau si ziceau - ca de destepti ce erau, nu puteau sa asculte. Ei trebuiau sa vorbeasca tot timpul. Sa dea sfaturi si sa “indrume” norodul…
     Cita usurare ne poate da versetul asta stiind ca nu conteaza unde esti pe scara asta sociala, “TOTI” cei care erau sub umbrela pacatosilor se puteau apropia de Isus. Sintem multi in categoria asta si astazi… si uneori sintem timizi ca ni s-a spus ca doar sfintii se pot apropia de Dumnezeu. Iata ca nu este adevarat… ca Biblia ne dovedeste ca acest Fiu de Dumnezeu a fost trimis pentru noi, astia pacatosi si in situatii …compromitatoare. Domnul Isus ne-a cautat de cind lumea si nu Se jeneaza de prezenta noastra. Sta la fintina cu noi, sta la masa cu noi, la unii ne spala picioarele, cu altii intinde mina in aceeasi farfurie…
Indrazniti deci sa-L ascultati!…

    

20 October 2014

CIND OI MAI IMBATRINI!!!


 de Rodica Botan

Cind oi mai imbatrini,
Ma mut sigur la copii!
Vreau sa-i bucur, sa-i distrez,
Sa le-ntorc ce datorez!
Toate bucuriile, toate magariile,
Toate zilele cu soare,
Toate zilele cu nor...
Si-are maica multe-n store!

Si abia de pot sa suflu,
Si abia de pot sa tin,
Gindurile care-mi vin!

Cu creioane si cu pix,
Pe pereti am sa scriu X!
Pe covoarele de soi,
Am sa intru cu noroi...
...Iau galonul cu laptic,
Pun la gura cite-un pic,
Si-am sa vin sa-l pun `napoi,
Tocma-n ziua de apoi!

Si cind oi mai imbatrini...

Hi...hi...hi...
Ma mut singur la copii!

Si cu gindul tot la ei,
Beau la apa si apoi,
Pe masute, pe covor,
Pe afara, pe pridvor,
 Las pahare peste tot!
...Daca stau si ma socot,
Is... batrina, si nu pot!
...Sau mai uit si eu... si ce-i?
Doar spun "sorry"... everyday!!!

"Sorry"-i leac pe orice rana!
"Sorry"-i scuza universala!

Tot asa, udind gitlejul,
Cat pricina si prilejul!
Ca las urme c-am baut,
Cind de fiecare data,
Si cu fiecare strop,
Dintr-un alt pahar ma-ndop!
Si beau intruna, beau de zor,
C-am aflat... c-asa nu mor!

Nu rideti! Ca-i de gindit!
Cam asa, cu ani in urma,
Duceam viata grea de sluga...
Si zbieram: "Iara e plin,
Mi-ati facut viata un chin!"

Si cind or mai imbatrini,
Toate astea le-or plati!

Si-am sa ma invit la altii!
Si-am sa-i chem pe ei la noi!
Si mi-oi chema toti prietenii!
Si-am sa tin contact cu lumea!
Si-am sa-i sun la telefon,
Pin` n-o sa mai aiba ton!
Numa` long distance si des...
Ca nu prea am inteles,
Ca-i pe bani si ca se-aduna!
...Ca pe vremuri nu era
O problema-asa de grea,
Cind platea mamica bilul...
Era tare simplu "deal"-ul!

Si incet trecea furtuna,
Si purtam cu mine-un dor...
Sa fac o baie si sa mor!
Cind, sub dus, cu capu-n spuma,
Ma trezesc cu-o alta gluma...
Cind, ca un dusman siret,
Apa-i rece-n robinet!
Vreau sa-mi spuneti, fiti cinstiti,
Trebuie ca v-amintiti!
Cam de cite zeci de ori,
Ati sfirsit baia-n fiori?

Si cind oi mai imbatrini,
Ma mut sigur la copii!
Si-am sa fiu prima la baie!
Oi cinta, m-oi balaci,
Si-apa calda... n-o mai fi!

Oh, da stati numa un pic,
Ca de tron mi-am amintit,
Si de sulul de hirtie,
Sau vreo alta jucarie...
Am sa-l umplu pina sus!
Le mai fac o bucurie!!!
Numarul la Roto-Rooter
Ca pe apa o sa-l stie!

Si cind oi mai imbatrini,
Oi minca pe infundate,
Si-oi dormi pe saturate!
O... cind oi imbatrini,
Ma mut sigur la copii!
Si-am sa cer sa-mbrac tot nou!
Ba pantofi, ba caciulita,
Ba un sfetar cu fundita,
De la Macy's si Norstrom!
Ca doar si eu sint tot om,
Si-s in drepturi... si-altii au!!!
Si-apoi tot in casa stau!!!
Vreau sa ies afar' mai des,
Ca de-atita stat... am stress!!!

Cind or fi pe telefon,
Iau la rind toti cabinetii...
Aragazul, vreun buton,
Frigiderul, robinetii...
Oooooo
Si-n sfirsit... cind m-oi culca,
Vreau sa-mi cinte... muzica!
Populara... Ce placere...
(Mi-amintesc de zile grele,
Si de galagii tirzii...)
Si vreau sa-mi cinte... Latareata...
Volum maxim, ciocanele,
De amar si de durere!
...Pina vine dimineata!!!

...Si-or pleca ...distrati la lucru...
Plini de-o dulce bucurie...
Si le-oi zice:.. "Dragii mei
Mi-a venit acu' si mie,
Rindul la... copilarie."

Si cind om mai imbatrini...
Hai sa stam toti la copii!!!
......................

Am scris poezia asta cu ceva ani in urma... astazi... nu cred ca mai vreau sa ma mut nicaieri. E bine in cuibul meu, chiar daca e gol. Ma viziteaza copiii si nepotii acuma ca sint mari... Mai stii? Am nepoti asa de mari, ca mine, poimine pot sa fiu strabunica. Cum mai trece timpul... sau mai bine zis cum mai trecem noi prin timp!... 

19 October 2014

CREATIONISM LA MODUL ...GENERAL!



Ora de religie

Un preot explică la ora de religie:

- Dumnezeu l-a creat pe Adam; si cu o coastă din Adam a creat-o pe Eva.

- Părinte, îl întrerupe un elev, tata spune că ne tragem din maimute.

- Ascultă, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu mă interesează. Eu vorbesc în general.

17 October 2014

DIN FUGA CALULUI...

De Emily Kimbrough - noted traveler, lecturer, writer

traducere de Rodica Botan



"Nonsens! Asta nu se vede din fuga calului", spunea bunica mea…
………………..
Cu citeva saptamini in urma, urcam scarile unui podium unde trebuia sa tin o cuvintare, si ciorapii mei s-au agatat de o margine mai ascutita pe care am atins-o, si firul a luat-o razna. Am incremenit o clipa, dar in momentul urmator mi-am amintit o fraza pe care bunica o spunea mereu cind ceva marunt ne supara mai tare decit ar fi trebuit… "Nonsens!… asta nu se va vedea din fuga calului…"

Am auzit fraza asta pentru prima data cind eram de 10 ani. Ma gasisem sa comentez - suparata de un defect la infatisarea mea, despre care credeam eu ca le va atrage atentia tuturor celor prezenti la sarbatoarea pentru care ma pregateam. Imaginea bunicii, aceea a unui calaret in goana calului care nu va vedea defectele de care vorbeam eu, a lasat o impresie adinca in fetita de zece ani.

Cred ca atunci am invatat sa separ lucrurile importante de cele mai putin importante. In anii care au urmat, am folosit adesea imaginea acelui calaret-strigoi daruit de bunica imaginatiei mele. Acel calaret a devenit o autoritate care nu m-a dezamagit niciodata, care mi-a structurat o scara de valori si a despartit lucrurile triviale de cele importante.

Uneori mi s-a parut ca intr-o anume situatie am fost nepoliticoasa… sau am fost doar putin confuza si deplasata in felul in care am raspuns? Nu mi-am facut datoria asa cum ar fi trebuit sau… dimpotriva, lucrurile care nu le-am facut nu meritau atentia mea de la inceput? Ori… am detectat un fel de impertinenta si rautate la cineva… sau a fost doar imaginatia mea si m-am pomenit ca inventez ceva din nimic?

In mintea mea, am descalecat adesea calaretul imaginar si am urcat eu pe calul lui. Am realizat ca din spatele acelui cal pot sa vad mai bine chiar peisajul in care traiesc si marimea lucrurilor din jurul meu. O sa va fie de mirare cite lucruri care ne deranjeaza si ne chinuie chiar… dispar atunci cind ne uitam la ele din goana calaretului...
..................................

     Nu-i asa ca va pune pe ginduri asemenea remarci? Si incepi sa te gindesti fireste cite amanunte nesemnificative ne-au amarit si ne-au bintuit viata! Cite lucruri neimportante ne-au tinut sclavi la munca... cite hotariri nejustificate doar cu gindul ca ce o sa zica... tanti Geta si nea Gicu de pe strada aialalta!?...
     Astazi am fost la o ora de pregatire pentru pensionare - sa ma informez cam ce trebuie sa pun la punct pe cind ies la pensie. O sa fiti surprinsi cum este sa te uiti la viata din capatul capatului. Nu mai vorbesc ca astazi colegii mei de liceu din Petrosani au avut reuniunea - intilnirea de 40 de ani de la terminarea liceului.
Viata este ca un abur... parca Solomon zicea. Trece ...si parca o traim din fuga calului. Cam aceeasi viziune o are si calaretul, si cei care il privesc. Ce alegeri am facut pina acum?
     Cei care au tinut ora asta de care vorbesc ne-au cerut sa scriem pe hirtie ce venituri avem si o alta lista cu ce cheltuieli - necesitati sau dorinti am avea pentru pensionare.
     Oare nu asa ar trebui sa facem si cu viata noastra? Chiar credem ca toate se termina la mormint? Daca nu te poate convinge nimeni ca exista viata vesnica, ai cumva argumente sa le dovedesti contrariul? Si daca nu esti sigur... si nu stii, chiar nu te intereseaza? Da-te, omule, jos de pe cal si afla adevarul sau macar incearca... fiindca, uite... vremea trece, si intr-o zi calul se va opri... si este important sa ai ceva cunostinte despre CE urmeaza sau UNDE!!!

16 October 2014

PE LOCURI... FITI GATA... START!!!

De Bill Crowder


In filmul "Chariots of Fire", unul dintre personaje este legendarul alergator britanic, Harold Abrahams. El este obsedat sa castige, dar in preliminariile de 100 de metri de la Jocurile Olimpice din 1924, este invins dramatic de rivalul sau, Eric Liddell. Abrahams devine disperat. Cind prietena lui, Sybil, incearca sa-l incurajeze, Harold ii raspunde minios:

-Eu alerg sa cistig. Daca nu cistig… nu mai alerg.
La care Sybil ii raspunde cu multa intelepciune:
-Daca nu alergi - n-ai cum sa cistigi!

Viata este plina de contradictii, si noi credinciosii nu sintem scutiti de dezamagiri care eventual ne fac sa vrem sa abandonam. Dar in alergarea asta, care este de fapt viata de credinta, Pavel ne indeamna sa continuam alergarea, sa nu ne oprim. El le-a spus celor din Corint la 1Corinteni 9:24… "Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati dar in asa fel ca sa capatati premiul!". Trebuie sa alergam cu credinciosie, spune Pavel, incurajati de faptul ca alegam ca sa0L onoram pe Regele nostru si sa primim de la El o coroana eterna.

Daca ni se intampla sa cadem in alergare - daca renuntam sa-L servim sau daca din cauza dificultatilor avute pe drumul credintei il abandonam si cadem in pacat, riscam sa pierdem plata si premiul pe care l-am primi daca am continua alergarea in masura puterilor noastre.

Sybil a avut dreptate…"Daca nu alergi - n-ai cum sa cistigi!"
………………………
E dimineata… si am avut asa o dorinta sa trec pe distrugere si demolare azi-dimineata cind a sunat alarma. As vrea sa stiu exact in cite bucatele as putea sa sparg ceasul… sau sa vad daca e posibil sa-l macin la masina de macinat cafea... In cite o zi, ambitia cea mai mare ar fi sa nu ma scol din pat toata ziua, si planul cel mai iscusit ar fi un fel de coma programata, controlata (in caz ca as mai vrea sa revin la viata). Si versetul ala al lui Pavel din 1Corinteni 9:24…nu este exact ceea ce vreau sa servesc cu ceasca de cafea din dimineata asta… Si m-am mai gindit cum ar fi daca in cafea ar fi ceva morfina in loc de cofeina… Hmmm…

Cum s-ar desfasura oare ziua care incepe pe o asemenea nota "pozitiva"? Imi imaginez ca nu prea bine. Noroc cu Psalmii… Psalmul 5:3… "Doamne, auzi-mi glasul, dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea spre Tine, si astept…" Uite asa stau eu acuma si astept… ca in ciuda atitudinii mele …Domnul este bun si ma iubeste… si daca tot m-am sculat si mi-am inceput alergarea pe ziua de azi, El imi va da puteri noi si energie sa-mi ating potentialul. Ba daca ma impiedic si cad, o sa ma ridice, o sa ma mingaie si o sa ma indemne sa continui alergarea; pentru ca indiferent cit sint de morocanoasa la ora asta din zi… pe la asfintitul soarelui tot am sa ma gindesc la victorie…s i oricit ar fi de grea alergarea… "pot totul in Christos care ma intareste"… este combustibilul care mentine si sustine viata mea…

Ok … toata lumea la linia de plecare!...
- Pe locuri… Fiti gata… START!!!

15 October 2014

IUBIREA


De Avram Botan

Iubirea te face mai tare,
Te face mai bun si mai blind;
Ea-i plina de har si iertare
Si gata de jertfa oricind.

Uitind de-oboseli si durere
Auzi al chemarii ecou;
Te-mbraci cu o noua putere
Si-ajungi prin iubire …erou.

Zidita de-ar fi chiar in stinca,
In lanturi legata de-ar fi,
Si-atunci neinvinsa e inca -
Chiar stinca o poate zdrobi.

Nici apele mari n-o pot stinge
Nici moartea n-o poate opri;
Iubirea divina invinge
Si-i gata oricind a jertfi.