24 August 2015

Sfinta deratizare...

   
     Se lasa seara...vremea sa ma adun . Mai vad ce am de facut sau pot sa fac - ca doar mai am citeva zile si ma mut. Weekendul ce a trecut a fost ultimul weekend petrecut la vechea adresa la care am locuit din 1992. Mi-era greu sa ma dezlipesc de casa mea, dar m-au atacat un grup satanist de rozatoare: sobolani si soareci si acuma abia astept acuma sa plec. Numai miine nu-i poimiine...Doamne ada ziua.
     M-am vaietat astazi la o colega si mi-a zis ca au fost 3 cazuri de plaga in Yosemite si ca niste campuri de vara s-au inchis- pe seama sobolanilor care au adus boala. La mine vin sobolanii de peste drum de la un magazin mare de alimente...si m-am plins la manager dar sarmanul a zis ca si ei au angajat o companie de deratizare dar problema e uriasa.
     Acuma eu cum tot rumeg la ginduri ...m-am gindit ca asa face pacatul cu tot ce-i bun in viata noastra. Sint oameni faini cu o viata aproape impecabila si intra un sobolan din asta in viata lor si li se duce linistea si li se risipeste bucuria si incep problemele. Ca pacatul indiferent de care ar fi el spurca si imbaleste si uriteste si strica tot ce este bun. Si nu scapi usor de el cum nu scap eu de sobolanii astia. Am prins citiva...chiar adineuri am gasit unul prins in capcana...unul mititel - si mi-a fost mila de el dar de mine si mai tare- ca azi noapte l-am auzit si nu m-a lasat sa dorm. Si asa si pacatele astea - oricit ar fi ele de mici ne tulbura viata de nu mai avem liniste...
     Si Doamne buna e pacea. Ca alergam toata viata dupa fericire - dupa o fata morgana ...si nu dam de ea. Dar daca avem pace in suflet...nu ne trebuie nimic altceva. Numai sa nu lasam sobolanii in casa...Si ei intra intotdeauna pe un orificiu...un loc gol, o crapatura...ceva...Acuma cind mi-oi muta mobila si hirtoabele afara, am sa caut dupa aceste crapaturi, orificii ce-or fi ele si am sa le astup. Asa si cu sufletul...sa nu lasam sa intre nimic...dar absolut nimic; ca un pacatel cit de mic face ravagii...
     Ne trebuie poate o sfinta deratizare din cind in cind...

23 August 2015

DE CE?

de Hrisostom Filipescu

PACAT...

     Nu mai e nici o minune ca in ziua de azi toate stirile sint rele. Poate pentruca asta se cere, asta ne intereseaza si asta primim...vesti proaste. Nu e de mirare - ca avem cu totii o predilectie inspre a vedea doar partea negativa a lucrurilor. Daca avem...nu avem niciodata destul; daca ne-am atins un tel sau o dorinta, pe cind sa ne simtim multumiti deja avem un alt scop la orizont si ne stresam dupa urmatorul lucru pe care ni-l dorim.
     Ma uit la unele stiri despre familia Duggar, cei care au avut un show despre "19 kids and counting"( 19 copii si inca numarind) si ma intreb daca . Daca ce? In primul rind daca trebuia sa se faca un show despre viata privata a unei familii. Apoi ma intreb daca si-au imaginat ei ca toti cei 19 copiii si parintii vor fi perfecti in toate cele. Ma intreb daca undeva in Biblie au gasit ei ca exista oameni perfecti - ca Biblia vorbeste doar de pacatosi...si inca ce pacatosi.
     Pentru cei care nu stiu, Josh Duggar, fiul mai mare a fost descoperit ca in adolescenta intrase in camera surorilor lui si s-a ocupat de lucruri nepotrivite - molestindu-le. Parintii au luat atitudine la timpul acela - dar acuma cineva a descoperit acest lucru urt si l-a facut public desi legal nu ar fi trebuit sa aiba acces nimeni la aceste informatii si nici sa le faca public. A picat rau si pentru surorile lui care de-acuma sint casatorite si ele - si rau si pentru el.
     Mai mult decit atit, pe vremea cind dumnealui care de-acum este casatorit cu vreo doi copii, vorbea public despre importanta unei vieti curate, etc, al avea un acount pe un side de internet unde incerca sa aiba o relatie sexuala in afara familiei lui.
     Acuma nimic de zis ca omul nu trebuia felicitat - dar TLC a oprit serialul. Si ce s-a intimplat a devenit episodul de incheiere. Nu sint eu in stare sa dau sfaturi- stiu doar un lucru. Pacatosi exista...si inca foarte multi si cu pacate foarte diferite. Cuvintul Lui Dumnezeu spune ca toti am pacatuit si toti avem nevoie sa fim rascumparati. Canalul asta crestin zic eu ca nu trebuia sa opreasca serialul- ci sa continue si sa incerce sa arate pe viu experienta vietii de credinta. Da...oamenii gresesc, dar...si asta face diferenta in lumea asta. A fost gresit zic eu cind au prezentat numai fazele bune ale vietii lor de familie. Acum era timpul sa arate cum se poate depasi o asemenea cadere. Cum se poate prezerva o familie. Sa arate ce poate face iubirea ...ce este iertarea...
     Nu mi-a placut atit de mult serialul asta inainte. Acuma insa cred ca mi-ar fi placut sa vad cum in spiritul Lui Christos si in invatatura Lui putem sa ne continuam viata chiar daca unul dintre ai nostii face un pas gresit. Asta ar fi fost un exemplu bun de privit.
     Dar asa...o sa ne amintim doar acest sfirsit urit...si am aratat lumii doar cum stim sa ne purtam ca niste ipocriti ascunzindu-ne scadintele si pozind perfectiune...Pacat...




21 August 2015

Ce-mi mai trece prin cap...

   
      Doua lucruri mi-au trecut astazi prin cap. Da...o sa rideti de mine si de expresia asta, dar mie mi se intimpla chiar asa. Ca imi trec prin cap tot felul ... Nu pot oprii masina asta de gindit decit foarte greu. Am invatat ceva insa care ma ajuta in zilele cind imi trec prea multe prin cap - si nici nu stiu de unde am invatat - dar metoda se numeste 4-7-8. Respiri adinc pina la 4, iti tii rasuflarea pina la 7 si expiri cit numeri pina la 8. Dupa ce faci exercitiul asta de citeva ori te asigur ca iti scade tensiunea, te relaxezi si ...uneori si adormi.
     Dar sa ma intorc la gindurile care mi-au trecut prin cap astazi. Undeva in Biblie ( am cautat un pic dar nu am gasit locul) scrie despre zilele din urma si urmatoarele lucruri...ca in zilele acelea de groaza, cine este la cimp sa nu se intoarca acasa , cine este pe acoperisul casei sa nu coboare si...vai de femeia insarcinata.
     Intotdeauna m-au surprins versetele astea- ca nu le intelegeam rostul. Poate intelegeam ceva dar tot nelamurita eram. Astazi cred ca am inteles un pic mai mult...sau cel putin cred ca am inteles. Si uite ce cred eu ca vor sa ne spuna aceste versete. Pe cind cei care nu il cunosc pe Domnul Isus vor cauta sa se ascunda in crapaturile stincilor...noi sa stam linistiti acolo unde sintem. Asa cred Eu...ca El ne poate ascunde sub aripile Lui oriunde am fi. Daca sintem departe de casa sau pe acoperis ( unde aveau obiceiul sa ia cina si sa doarma in acele zile)...sa nu disperam, sa nu alergam - sa raminem acolo in asteptare.
     Cit despre femeile insarcinate...cred ca am inceput sa pricep de ce e vai de ele. Ca ma gindesc cu mila la parintii tineri care trebuie sa isi creasca copiii in lumea asta strimba si otravita in care traim deja. Nu ai cum sa-i feresti pe copiii tai de rautati si crime si uriciuni...De aia Biblia zice "Vai"...ca nu le va fi usor sa-si ocroteasca copii in aceste zile grele.
     Si cam atit avui de spus...pina cind imi mai trece iara ceva prin cap...

20 August 2015

ARE CINEVA UN EXCEDRIN?



    
   
     Ma tot gindesc la viata. Din mai multe motive cred. Unul ar fi faptul ca am trecut intr-o etapa noua din viata odata cu implinirea a 60 de ani. Parca la 40 si chiar la 50 nu m-a afectat atit trecerea anilor . Apoi ma uit la tatal meu care are in Septembrie 83 de ani si parca mi-e deja dor de el desi este inca in viata si inca activ intr-o oarecare masura si chiar conduce inca masina. El a fost asa o figura puternica si importanta in viata mea. Cind eram mica nu cred ca faceam diferenta intre el si Dumnezeu. Cred ca mi-era mai frica de tati decit de Dumnezeu. Cind el vorbea , cei din jur aveau obiceiul sa asculte. Pentru mine el era legea si unde zicea el ceva nu exista tocmeala.
     Si ma uit la el cum a slabit in puteri si in trup…A fost un om energic, harnic, preocupat tot timpul. Si cred ca asta ii lipseste cel mai mult in faza asta de viata- activitatea. Faptul ca nu-l mai ajuta puterile sa faca ce-l duce capul sa faca. Are o minte iute si curioasa - de inventator…din nefericire gindurile si planurile lui nu se mai pot materializa…pentruca cineva trebuie sa transforme ideile in realitate…si stilpii casei tremura si luminile se sting…
      Si ma intreb acuma…daca viata nu sta pe loc …cum e bine in viata? Sa te uiti inapoi sau sa te uiti inainte? O sa imi spuneti poate ca depinde de circumstante…si poate de virsta …si poate si de alte imprejurari. Si daca ne uitam in urma ce sa luam cu noi? Si daca ne uitam inainte…care-i tinta, la ce ne fixam privirile? Si…ma mai intreb…cine sint eu ? Cine-i persoana asta pe care am rupt-o de oboseala si am impins-o si tras-o dupa cum mi s-a parut necesar- in ultimii 60 de ani?
      De ce toate intrebarile astea? Pentruca pare a fi un moment prielnic de a face niste socoteli- inainte de a trebui sa ma prezint cu toate chitantele vietii in fata Instantei Supreme.  Aproape ca la taxe…Ce venit- resurse ai avut…si cum le-ai cheltuit. Ce investitii ai facut, cit ai pierdut si cit ai cistigat… Ca daca vom da socoteala si de un cuvint spus aiurea…ma intreb…cum o sa ne explicam toate deciziile? Are cineva un Excedrin? Ca deja ma doare capul…

19 August 2015

LUMINA...NU LASA UMBRE



  
      Deunazi , fata mea cea mai mica – are 32 de ani – mi-a zis ca a inteles in sfirsit ca ar fi mai bine sa invete de la mine unele lucruri pe care le-am experimentat pe propria piele… de ce sa mai naduseasca si ea  pentru acelasi soi de probleme pentru care eu am nadusit odata. Nu-i asta un semn de intelepciune?
     Numai ca intelepciunea asta vine uneori tirziu de tot ; dupa ce ne-am batut de multe praguri de sus ca sa le vedem pe cele de jos. Oare de ce sintem asa de incapatinati? Vorbesc ca de obicei de mine ca pe mine ma cunosc cel mai bine.
    Ca un Tata iubitor, Dumnezeu ne-a trasat tot felul de rinduieli dupa care sa ne conducem; ce sa spun…tot invers ne vine sa facem. El zice “veniti la Mine’…noi ne indepartam. El zice “gustati si vedeti ce bun este Domnul”…noi umblam flaminzi cautind sa ne satisfacem apetitul cu lucruri stricate. El zice “capatati odihna”…noi ne strufocam cu toate problemele. El zice “aruncati asupra Mea”…noi ne ambitionam mai tare sa ne caram poverile...
     Tare greu imi vine sa zic..."faca-se voia Ta"...chit ca stiu precis ca voia Lui este exact ce imi lipseste!
     

18 August 2015

Chiar asa?

   
      E seara...Afara inca mai persista caldura zilei. In casa e racoare. Zumzaie aerul conditionat imprastiindu-se impins de fen in toata casa. O sa ma coste curentul luna asta o mina si-un picior. Dar...traim inca zile bune in America. Frigiderul e inca plin; la fel si rezervorul de la masina. Banii vin si banii pleaca din banca ca de obicei. Nimic nu sta pe loc...Dar oare pina cind?
     Vesti rele cu duiumul numai sa casti urechile; si ...nu numai ISIS comite crime. Astazi in Modesto se judeca cazul unui avocat local foarte cunoscut- implicat in crima. Stiri de tot felul ne incinta auzul: doctori care fac operatii deschise pe inima la oameni perfect sanatosi doar ca sa le ia bani. Avorturile parca nu erau suficient de odioase...asa ca doctorii s-au hotarit sa vinda trupurile pe care le-au jefuit de viata pe bucatele... Una si una...stiri locale, stiri din toata lumea...gunoaie universale.
     Iti vine sa te tot duci...dar unde? Unde sa fugi? Unde sa te refugiezi? Intreg pamintul este contaminat de pacatele omenirii. Nici mincarea nu mai e asa cum a lasat-o Dumnezeu. Atita stiinta a stricat pina si gustul la legume si fructe. Le-a luat gustul la unele, semintele la altele si in esenta le-a furat...esenta. Oamenii se imbolnavesc- duc lipsa ba de o vitamina ba de alta. In schimb bagam in noi chimicale cit incape. Simt cum imi creste tensiunea si...buna dispozitie.
     Dar sa trag o concluzie...ca trebuie sa ma duc la culcare...ca miine in zori o iau din nou pe carari batatorite - ca altfel nu am cum sa umplu iarasi frigiderul . Si stau si ma intreb de una singura... Chiar ne-am scrintit de tot? Chiar nu mai stim stinga de dreapta si binele de rau? Chiar a innebunit lumea asta... si noi cu ea?

17 August 2015

A CERUT O OGLINDA...



    

     Un om de nationalitate maghiara a zacut intr-o celula in inchisorile din Rusia timp de 55 de ani. Credeau despre el ca este smintit. Si… prin anii 2000, cind s-au mai schimbat si restructurat lucrurile in minunata Rusie, s-au gindit dumnealor sa il dea pe mina unui grup de psihologi, care din anumite motive au cerut sa il studieze sau sa vada ce este de facut cu el. Ce credeti… care a fost primul lucru pe care omul l-a cerut cind l-au scos intr-un carucior din inchisoare? O sa va minunati!
     A CERUT O OGLINDA… ca sa se vada in ea. Si cind si-a vazut chipul pe care nu-l mai vazuse de la 20 de ani… si-a pus capul in palme si a inceput sa plinga in hohote.
     M-am gindit toata dimineata la omul asta… la durerea lui. Ce pierdere imensa! Daca pierzi banii, ii recuperezi cumva sau traiesti mai modest. Pierzi pe cineva drag, de la o vreme si durerea aia tace. Dar cind te pierzi pe tine insuti… Cit trebuie sa fie de dureros! Cind au trecut 55 de ani – de viata -  in care n-ai impartasit un gind, n-ai intins o mina cuiva, n-ai facut nimic pentru nimeni… decit strictul necesar pentru tine… cit poate fi de goala o asemenea viata?
     Omul asta cel putin n-a avut libertatea sa traiasca decit ca o planta. Dar noi avem posibilitatea sa existam pentru noi si pentru cei din jur. Avem sansa astazi sa alegem inca ce facem cu viata noastra. Ne inchidem in inchisoarea egoismului personal sau traim din plin zilele ce ni s-au pus la dispozitie?
      Ma urmareste inca imaginea acestui om si parca ma doare durerea lui… si ma intreb cum o sa ne uitam odata in urma la viata… cu ce ochi… cu ce inima… cu ce regrete?

16 August 2015

PERSPECTIVE NOI

   
Ciudat cum privim viata din perspectiva virstei! Va mai amintiti timpul cind cei din casa sau cunoscutii ne intrebau: "Ce vrei sa te faci cind cresti mare?" Da... a existat si perioada aia. Eu voiam sa ma fac arhitect. Aveam si un proiect de casa... rotunda, cu etaj si... cu piscina. De la etaj saream direct in piscina. Trebuie sa spun si asta... am astazi 60 de ani si nu stiu sa inot. Piscina am avut. De sarit... am sarit odata de la etaj, dar nu in piscina si nu de distractie.
     Apoi am visat o familie, sa fiu o sotie iubita si iubitoare. Am adunat tot felul de retete de bucate intr-un carnetel inca de pe la 15-16 ani. Am invatat sa cos, sa tricotez, sa brodez. Mi-a placut sa decorez, sa pictez... sa cint la instrumente. Am fost activa in biserica... M-am straduit sa fiu... dar se pare ca nu am fost indeajuns si... am ramas in final singura... doar cu fetele mele de la care primesc si azi felicitari si de ziua mamei, si de ziua tatalui. Noi am fost o familie. Si Ii multumesc Domnului pentru familia mea. Si Ii multumesc Domnului ca fetele mele au astazi si ele familii. Familii pentru care s-au rugat, au jertfit si pe care cu ajutorul Lui le-au pastrat. Si in ziua de astazi nu e putin lucru asa ceva!
      Ce am mai visat? Cit din ce am visat am realizat? Orice femeie vrea sa aiba casa ei. Si o am. Am chiar mai mult decit mi-am dorit sau as avea nevoie. Calatoresc in fiecare an. Este asa o bucurie aparte sa vad locuri, si oameni, si traiuri, si arta, si istorie, si... sa ma minunez de tot ce a creat Dumnezeu si de ce a ingaduit oamenilor sa faca. Am un job bun, oameni faini in jurul meu... Am prieteni peste tot.
     Dar cum viata este o calatorie... la 60 de ani cred eu ca sint mai aproape de destinatie ca oricind. Imi amintesc de o cintare de-a noastra care zice ca numai ce ai facut pentru Domnul, numai aceea "va sta" si ma tem ca n-am investit suficient in singurele stocuri care nu isi pierd valoarea. Poate nu e prea tirziu pentru investitii... poate tilharul in ultimele lui clipe de viata ne-a mai dat o lectie - ca niciodata nu e prea tirziu atita timp cit inca mai avem suflare.
     Si da... unii poate sintem pe finalul calatoriei; dar Dumnezeu poate sa ne invioreze si sa intinerim ca vulturii. Stiti cum intineresc vulturii? Se asaza pe o culme inalta - undeva unde sa fie protejati si acolo isi smulg cu ciocul toate penele, dupa care bat cu ciocul in stinca pina le cade ciocul. Apoi stau si asteapta flaminzi si despuiati sa le creasca un cioc nou si pene noi cu care sa zboare din nou dincolo de nori, deasupra furtunilor... Nu cred ca e un proces usor intinerirea asta tirzie... nici smulsul penelor, dar mai ales treaba cu "ciocul"... e de speriat aproape. Dar cind ma gindesc la zborul acela inalt si maiestuos... si la perspectivele de dincolo de cortina norilor... ah... ce dor ma apuca de tineretea pe care ne-o promite El!...