22 July 2019

O LECTIE DE SMERENIE...

Psalm 95:6..."...veniti sa ne inchinam si sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!"

Asta este doar unul din multele versete care ne sfatuieste sa ne smerim inaintea Domnului. L-am citit de multe ori, l-am auzit de la amvon, am agreat cu aceste cuvinte fara sa pun prea mare insemnatate pe ele. Ce este de fapt smerirea? M-am uitat in dictionar...mai corect - am googelit si eu...
Iata ce spune...

("SMERÍsmeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilămodestăsupusăplină de respect. ** (Bis.) A se arăta plin de cucerniciede evlavie față de Dumnezeu. ** Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuivaa umili- Din sl. s?m?ritiSursa : DEX '98")

Acuma sa va si spun de unde mi se trag gindurile astea de ...umilinta. M-am descoperit in diferite feluri in fata voastra si cred ca o mai fac odata cu speranta ca invatati si voi cu mine o lectie de viata pe care am invatat-o eu recent. Umilinta se invata tare greu...dar se pare ca e necesara. Exista un motiv precis pentru care Dumnezeu ne cere prin Cuvintul Lui sa ne umilim. Nu credeam ca o face pentru mine...credeam ca vrea sa ma umileasca pentru El...ca doar El este Dumnezeu si eu sint creatura Lui si face sens suficient, nu? Motiv pentru care nu mi-a trecut prin cap ca imi cere sa ma umilesc tot pentru mine, tot in folosul meu...

Dar sa va spun ce lectie am invatat. Ultimele saptamini le-am petrecut la Fresno in training. Compania noastra schimba programele si trebuie sa invat un program nou, numit GIS. Pina acuma m-am descurcat chiar foarte bine cu Auto Cad, dar se vede treaba ca acest program este depasit. De fapt nu numai programul este depasit dar si eu ma simt depasita. Era o vreme cind noi dictam computerelor ce sa faca dar parca din ce in ce mai mult tehnologia ne spune noua oamenilor ce sa facem. 

Desi stiu ca trebuie sa invat , faptul ca anumite lucruri nu au logica dupa parerea mea, face ca mintea mea sa refuze sa invete. Pur si simplu creierul meu este indignat la cite amanunte repetate chiar trebuie sa raspunda pentru fiecare chitibus care trebuie sa-l fac. Asa ca procesul de invatat a mers tare incet. Mai adaugi la asta faptul ca cei care ne-au predat au fost foarte imprastiati, si iaca reteta pentru esec. 

Pe cit m-am bucurat ca se termina scoala pe atit m-am ingrozit la gindul ca astazi trebuie sa lucrez cu noul program. Culmea este ca din cei din ultima serie am fost 3 leaderi de grupe de tehnicieni si nici unul n-am stralucit prea tare desi eu cred ca m-am prezentat mai bine decit ceilalti doi - DAR...in raport cu tehnicienii mai tineri...noi trei am fost regretabil mult mai inceti si mai in urma.

Unul dintre acesti sefi de grupa colac peste pupaza s-a apucat sa se laude in clasa ca el in pozitia in care este nu trebuie sa stie mare lucru ca doar corecteaza lucrul celorlalti. Pe moment am stiut ca dumnealui a vorbit prea mult si unde nu trebuia. In spatele nostru erau citiva sefi veniti la clasa doar sa observe ce si cum. Asa ca nu mi-a fost de loc de mirare cind seful nostru a venit la terminarea cursurilor si le-a spus si celor doi si la urma si mie ca o vreme trebuie sa lasam pe cei din grupa noastra care se pricep mai bine sa conduca lucrarile...

Mi-a spus cu ceva jena...ne intelegem bine, intotdeauna am dus lucrarile in asa maniera ca el a iesit in fruntea altor supervisori, dar...trebuia in primul rind sa se poarte nepartinitor cu noi trei si...in tot adevarul nu sint asa de pregatita cum ar trebui sa imi conduc grupa- la ora asta. In grupa mea am un tehnician insa care straluceste in privinta tehnologiei- si intotdeauna am apreciat aceasta calitate a lui. In mina lui am lasat haturile cind m-am dus la clase si acuma trebuia sa vin inapoi si sa accept o vreme, pina imi insusesc noile cunostiinte ca el sa conduca grupa mea. Seful meu a devenit tacut dupa ce mi-a spus si eu am ramas citeva secunde pe ginduri, dupa care l-am intrebat daca i-a spus deja acestui individ noutatea. Mi-a spus ca nu...si atunci l-am rugat sa ma lase pe mine sa-i spun. A fost foarte usurat ...cred eu pe de o parte ca nu m-am lamentat, si pe de alta ca nu trebuie sa puna el bisturiul in rana. Stia ca sint orgolioasa...si ca ma va durea - si stia ca si celalalt este un tip mindru care in unele situatii sare calul...Faptul ca eu singura ii spuneam individului ca il las sa imi ia locul o vreme...a facut ca aceasta situatie neplacuta sa fie suportabila pentru mine si nu chiar periculos de riscanta. 

Astazi l-am luat deoparte si i-am oferit eu in continuare sa conduca lucrarile pina sint confortabila cu noul program. A fost un moment mult mai usor pentruca situatia mi-a dat sansa sa-mi pastrez demnitatea...sa ma umilesc in termenii mei, in timpul meu, in conditiile create de mine. A fost mult mai usor. 

Acuma seara am cautat dupa un verset care sa vorbeasca despre umilinta. Sint multe- asta nu este singurul. Indemnul acesta de a ne umilii in fata Domnului mi se pare acuma asa o invatatura minunata, care ne da sansa in timpul ales de noi, in stilul, in imprejurarea care ne este la indemina sa facem acest act absolut necesar de a recunoaste si de a ne prosterne in fata Lui Dumnezeu recunoscindu-I atotputernicia...puterea...aducindu-I multumiri si omagii pentru tot ce a facut pentru noi. De ce sa lasam sa fim umiliti in ziua aceea infricosata cind vom fii gasiti vinovati si nemernici - de ce sa nu acceptam starea noastra decazuta si sa primim mintuirea, salvarea sufletelor noastre din mina Mintuitorului? 

A trebuit sa accept zilele astea ca sint nepregatita pentru pozitia pe care o am la lucru. Am facut-o eu in fata unui om, si mi-a fost mai usor decit sa ma umileasca altcineva. Cu cit mai greu ne va fi sa ne umilim in fata Domnului obligati de situatie, decit de buna voie si de drag, decit intr-o forma sincera de multumire, de adorare, de recunostiinta. Multe lucruri ar fi mai usoare si mai acceptabile daca le-am alege din vreme...Precum merge lumea asta de bine, stim ca sfirsitul nu-i departe. Nu cred ca a fost vreodata un moment mai prielnic ca acuma, cit se zice inca astazi, sa ne umilim in fata Domnului . Poate o clipa mai prielnica ca aceasta sa nu mai vina niciodata...si ce este si mai minunat este faptul ca aceasta stare de umilinta va fi trambulina care ne va ridica mai sus decit orice stare inalta pe care am fi putut sa o visam. Pentruca oricine se smereste in fata Domnului , va fi inaltat...
(09.09.2013)

18 July 2019

CE FRUMOASE SINT... PICIOARELE!...


“Ce frumoase sint, pe munti, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea!...”
Stop!!! Nu va alarmati! Nu am spus… ”Ce picioare frumoase!”, ca asta suna a fraza luata din ceva revista de la chioscul din colt. Am citat citeva cuvinte din Biblie. Si... desi ideea pare aceeasi - adica este vorba de niste picioare frumoase, diferenta este ENORMA - ca doi oameni pot sa se uite la acelasi lucru si sa vada ceva total difert unul de altul... si... tot asa, doi oameni pot spune acelasi lucru si sa intelegi ceva absolut diferit. Ca de exemplu, aici,  fraza luata din revista de la chiosc se refera la frumusetea ce incinta numai ochiul,  iar fraza biblica se refera la o frumusete ce transforma si da viata - nu numai ochiului care o vede, ci da sanatate si scop, si speranta, si buna dispozitie intregului corp de care apartine ochiul.
     Si picioarele astea frumoase nu apartin doar unei grupe selecte de domnisoare inalte si subtiri. Ci oricui este dispus sa fie purtator de vesti bune, oricarui om aducator de pace. Cautati putin in memorie si precis o sa va amintiti de o persoana pe care o cunoasteti sau ati cunoscut-o in trecut, dintre cele care poarta vorbele rele de ici colo, care isi gaseste placerea in a colectiona toate gunoaiele, toate rautatile, toate vestile proaste. Nu v-a strins niciodata inima in prezenta cuiva care ori de cite ori apare nu stiu cum se face, dar toata lumea se poarta ca si cind in prezenta lui se afla o bomba gata sa explodeze in orice secunda?
     Dar mai bine sa ne gindim la frumusetea picioarelor aceluia care aduce vesti bune... de pace... de iertare!... Cit de usor te acomodezi si cit de placuta este prezenta unui astfel de om. Stam adeseori cu mina streasina la ochi privind in zare si cautindu-l cu privirea pe aducatorul de vesti bune. E plina viata de zile proaste, de greutati, de necazuri si sintem dornici sa mai auzim si o veste buna.
     Sint oameni pe care nu vrei sa-i mai suni la telefon. Doamne fereste sa-i intrebi "Ce mai faci?", ca niciodata nu fac bine, nu conteaza ca sint sanatosi sau nu, ca au ce minca si ce imbraca. Daca nu au niciun necaz, atunci se pling ca nu se stie... s-ar putea ca necazul sa vina, asa ca ei stau pregatiti cu oftatul in git, ca sa nu piarda nicio secunda.
     Cum stam cu... "Multumim Domnului pentru toate lucrurile"? Cum stam cu binecuvintarile? Cum este cu... "ajunge zilei necazul ei". Oare mai are cineva picioare frumoase sau toti avem varice si bataturi, si degete strimbe... genunchi juliti... picioare fara muschi si fara vlaga...??? Se mai ocupa cineva sa aduca vesti bune?
     Tie cum iti sint picioarele?
     

09 July 2019

Amintiri...


BUCURIA DIN UMBRA...SAU UMBRA DIN BUCURIE?


La un serviciu de inmormintare s-au vizionat citeva clipuri frumoase din viata persoanei decedate. Cei care au facut video-clipurile au fost foarte priceputi si serviciul de inmormintare a excelat intr-un fel , reusind sa prezinte viata si activitatea persoanei care s-a departat intr-un mod minunat. Cind toata lumea a fost iesita din capela, cineva s-a apropiat de tehnicienii care au lucrat din umbra si anonimat la aceste clipuri si a zis…
-Toata lumea a fost impresionata de “ceea ce” ati facut, dar nimeni nu a observant “cine” a facut…
-Asa trebuie sa fie, si asa ne place…au raspuns ei.
………………………………
Ma gindesc la tot ce facem noi in dreptul Domnului si daca lasam ca Domnul sa-si culeaga laudele sau ne punem in lumina reflectoarelor si absorbim toata lumina creaind totodata in spatele nostru o umbra uriasa. Ma refer la lucrurile bune bineinteles …ca pe alea rele ne straduim din rasputeri sa le ascundem…Stiu cit de mare este tentatia. Si adesea imi musc buzele o secunda dupa. E suficient sa te pui in lumina reflectorului pentru o secunda ca sa ruinezi totul. De ce nu putem sa ne multumim si sa ne bucuram din umbra? De ce nu putem aduna comori in cer si vrem sa risipim totul acum si aici? 

08 July 2019

INTRE DURERE SI... BUCURIE...

Cum ne masuram succesul in privinta copiilor nostri? Ca din toate succesele sau insuccesele din viata mea… pot sa spun ca niciun succes nu e mai dulce sau mai amar ca acela care vine in dreptul copiilor mei. Cind au pasit in apa botezului… am plins de bucurie… fara sa ma gindesc ca in acel moment atentia celui rau s-a concentrat si mai mult asupra lor. Dar, stiind ca si-au dat inima lor Stapinului acestui univers, a fost un pas catre succes.

Am stiut ca, buni sau rai, copiii mei ii apartin si ca, daca eu, un pumn de tarina neputincioasa, veghez cit stiu si cit pot asupra lor… cu atit mai mult Tatal Ceresc se va ocupa de ei. Asta a fost… asta este inca cel mai important lucru din viata lor. Bineinteles ca educatia lor a fost importanta, ca starea sociala si starea financiala sint importante si ne aduc satisfactie… dar lucrurile astea bune pe pamint sint si ele trecatoare… In schimb, in suflet... investim pentru eternitate.

A fost usor pina acuma? Nicidecum. Cel mai greu mi se pare atunci cind sint atacati: ba de-o boala, ba de o situatie: ori financiara ori vreun aspect neplacut in viata. Si urasc acele momente in care copiii mei sufera… Oh…cum le urasc… As lua boala lor asupra mea si as lua orice discomfort. Dar …oricit as vrea, nu pot… si singurul lucru pe care-l pot face este sa traiesc in paralel cu fetele mele, necazurile lor.

Un lucru insa este extraordinar… Toate greutatile prin care au trecut fetele mele au lasat urme adinci…si datorita acestor greutati, si multumita lor, caracterul lor s-a cristalizat si toate durerile lor au dat muguri si flori… Si desi nu le vreau... multumesc Tatalui pentru ele… pentru durerile pe care le ingaduie peste copiii mei. Ma doare ori de cite ori copiii mei sufera… dar la urma traiesc bucuria transformarii… si roadele acestei transformari.

Dumnezeul meu in care ma incred… in umila mea stare… mi-a dat bucuria sa vad frumuseti nebanuite crescute din cele mai negre si zbuciumate situatii… N-am sa dezvolt subiectul, ca nu asta era miezul acestui mesaj. Miezul era ca, odata ce iti incredintezi copiii sau viata in mina Tatalui Ceresc… accepta durerile care vin uneori si asteapta minuni si transformari datorita lor… Miracole as putea spune…

Din cele mai grele si obscure situatii, El poate ridica biruinte …victorii , capodopere… Accepta tot ce vine din Mina Lui Atotputernica… ca daca noi, care sintem rai, stim sa dam lucruri bune copiilor nostri, cu atit mai mult El ne va da tot ce avem nevoie...
(2/4/14)

04 June 2019

PIETRE...

     Citeam azi-dimineata de poruncile date de Moise poporului evreu inainte de trecerea Iordanului in tara pe care Domnul le-o daduse si mi s-au oprit ochii pe unele amanunte despre altarul pe care trebuia sa-l ridice poporul. (De fapt, in cazul asta erau doua altare).
     Trebuia sa fie facute din pietre necioplite, peste care sa nu fi trecut fierul. M-a prins curiozitatea... Oare de ce? Cum n-am studiat nimic in privinta aceasta, ba mai mult, nici n-am citit niciodata din cite imi amintesc, ma intrebam singura ce importanta pot avea aceste detalii. In Biblie fiecare detaliu are valoarea lui pe care noi trebuie sa o descoperim. Probabil asta inseamna sa cugeti la Cuvintul Lui.
     Cu ani in urma am lucrat la un laborator de geologie si faceam sectiuni prin pietre. Asta mi-a dat o intelegere deosebita si o viziune noua a oricarei pietre commune in care dau cu piciorul pe strada. Inauntrul ei este o lume nebanuita, atit ca bogatie, cit si ca frumusete. Dumnezeu a investit enorm in fiecare piatra.
    Altceva... Daca vizitati Ierusalimul, o sa intelegeti ca piatra este materialul de constructie ce domina acolo. Ni s-a spus ca in Ierusalim de fapt nici nu ai voie sa construiesti nimic decit din piatra de Ierusalim - de o culoare alba rosiatica. Deci nu e de mirare ca atit Templul, cit si altarele erau construite din piatra. Si mi-au trecut acuma prin minte lucruri pe care le stiam despre constructiile cu piatra... si ma intreb daca voi intelege pina la urma de ce nu era voie sa fie cioplite pietrele de altar?! Poate undeva in mijlocul acestor informatii (si de obicei la vedere) se afla si raspunsul la intrebarea mea.
     Domnul Isus este piatra din virful unghiului, in marea constructie a casei Lui Dumnezeu, a Templului Lui cel Sfint. El a fost piatra care exista acolo de la inceputul constructiei, dar care mereu a fost data la o parte pina cind a devenit piatra cea mai importanta, cu forma cea mai deosebita, cu vizibilitatea cea mai mare. Dar asta era Templul, si nu altarul.
   Ce munca enorma, sa construiesti! ...Dar constructorul stie si a pregatit din vreme locul potrivit pentru forma, si volumul, si atributele fiecarei pietre. Dupa cite imi amintesc, la constructia templului lui Solomon nu s-a auzit nici o lovitura de ciocan, si toate pietrele au fost aduse gata pregatite pentru locul unde trebuiau sa fie puse.
   Noi formam Templul viu ...constructia spirituala a acestei lumi. Ma intreb daca ne-am putea imagina o constructie vie... si undeva exista un loc si pentru noi. Am fost ciopliti pentru locusorul respectiv. De aia unii dintre noi sint mai ascutiti sau mai rotunjiti si nu sintem toti la fel... Si degeaba ne inghesuim sa ne plasam pe undeva la vedere, daca locul nostru este mai pe din dos. Eu imi imaginez ca sint o piatra ce face parte dintr-o treapta... undeva pe afara, la intrarea in Templu... si parca stau acolo si invit trecatorii sa ridice piciorul si sa paseasca inauntru.
    Dar pietrele astea din constructia Templului sint cioplite ca sa poata fi parte din constructie. Ce fel de pietre trebuie sa fie acelea folosite la altar... ce privilegiu ca ele sa fie folosite asa cum sint, in forma lor initiala... si ce loc sfint, si ce onoare deosebita sa fii piatra de altar?! Bineinteles ca trebuie sa fii si de o nuanta deosebita, sa rezisti la foc... si sa porti jertfa. Ce stare deosebita, sa fii prezent cind se ridica fumul jertfei catre cer!...
    Si cu cit ma gindesc mai mult, cu-atit imi vin alte ginduri despre pietre. Pietrele vorbesc... si aduc si astazi lumina asupra unor timpuri si evenimente vechi. Unele lucruri scrise in Biblie nu sint recunoscute de istorie pentru ca Biblia este singura sursa de informatii. Dar in cursul ultimilor ani s-au descoperit pietre cu scrieri care adeveresc ca Biblia este adevarata. Una dintre ele este o informatie despre Imparatul David, despre care nu exista nicio informatie decit cea furnizata de Biblie.
    Pietre... fara importanta sau valoare... Dar pietrele au construit altare, si tot cu pietre a fost ucis primul martir crestin... si citi altii dupa el... Pietre... Cite folosinte, cita invatatura, cite simboluri!...

16 January 2019

AS PUTEA SA-L IERT PENTRU ULTIMA DATA?

http://today.msnbc.msn.com/id/34909824/ns/today-the_new_york_times/?GT1=43001


Un articol pe care l-am primit de la Deb astazi… a trezit in mine o gama intreaga de emotii. Cu exceptia unui singur lucru la care am de obiectat, am toata admiratia pentru femeia din articolul de astazi din New York Times. Daca ar mai fi stiut doar ca Cineva a invins moartea pentru noi si ca exista ceva dincolo de moarte, povestea asta ar fi avut un sfirsit si mai bun. Oricum… intr-o lume atit de plina de ura si de razbunare… mai sint oameni care stiu sa se poarte decent, chiar si atunci cind ar fi indreptatiti sa n-o faca.

…………………………………………………………..

• NYT: Should I let my son meet his dying dad?
• A mom must decide if her child can handle the love and loss of his father
By Victoria Rosner (in articolul in limba engleza veti gasi si citeva poze)
traducere Rodica Botan

Sa-l las pe fiul meu sa-l intilneasca pe tatal lui care este pe moarte? (O mama trebuie sa decida daca copilul ei este in stare sa treaca cu bine emotiile de a iubi si a-si pierde tatal)

Ingrijorarea lui nu era despre Swimmy, oricit ar fi fost el de frumos. John stia ca moartea este un subiect dificil pentru Judah. Cu un an in urma, tatal lui Judah, s-a dus la doctor pentru ceea ce credea el ca este sciatica, dar… a aflat ca de fapt era un cancer care a facut metastaza (sper ca termenul e corect) in oasele lui. Avea doar de 51 de ani ; Judah avea 2 ani.

Dar asta este doar o portiune din poveste. Pina la vremea cind a primit acest diagnostic, Judah si tatal lui nu s-au prea vazut unul pe altul. Undeva intre momentul cind Judah a fost conceput si momentul cind a vazut lumea cu ochii, tatal lui a decis ca nu mai vrea sa fie casatorit, nu cu mine, mi-a zis, si probabil nici cu altcineva.

In Texas unde locuiam, s-a intimplat sa fie ilegal sa divortezi de sotia ta in timp ce ea este insarcinata. Asa ca desi a inaintat actele pentru divort in cea de a saptea luna de sarcina, eram inca casatoriti legal in ziua cind Judah s-a nascut, ziua care s-a brodit sa fie cu o zi inainte de cea de-a zecea aniversare a casatoriei noastre.

Asa ca a fost prezent la nastere, si a mai venit de citeva ori sa ne viziteze, dar in citeva luni dupa aceea m-am mutat inapoi la New York, unde locuia familia mea. O vreme nu i-am mai auzit vocea, asa ca atunci cind m-a sunat, vocea lui mi-a sunat straina si obosita. Mi-am exprimat simpatie pentru boala lui, dar nu despre boala sunase ca sa vorbeasca, ci despre altceva.

“Vreau sa te intreb ceva”, mi-a zis…”ai tot dreptul sa spui nu, dar sper ca cel putin ma lasi sa spun ce am de spus si sa ma asculti. Totdeauna m-am gindit ca o sa am o relatie cu Judah cind va fi un pic mai mare, dar acuma… nu stiu daca o sa se mai intimple. As vrea sa-l vad un pic mai mult, cit pot de mult si sa incep imediat. Nu am bani de dat pe hoteluri in New York, asa ca as vrea sa stau cu tine sau cu mama ta daca se poate cind vin in oras. In timpul chimo- terapiei, poate n-am sa pot calatori, dar mi-ar placea sa vorbesc cu Judah la telefon in fiecare noapte. Si poate il mai aduci tu aici sa ma viziteze.”

Intr-un fel… asta este ceea ce mi-am dorit sa aud de cind s-a nascut fiul meu Judah. Chiar daca am stiut ca n-o sa fim niciodata o familie, am sperat ca eventual Judah o sa aiba o relatie cu tatal sau. Si nu numai Judah. Nu am anticipat niciodata ca am sa fiu un parinte singur si doream sa impartasesc cu tatal fiului meu durerile si munca titanica de a-l invata sa stea pe olita sau alte probleme ale virstei respective.

Poate ca acuma Judah o sa poata sa aiba o relatie cu tatal sau, si eu sa am inca un parinte care sa ma ajute sa-l cresc. Si daca tratamentul va avea succes, tatal si fiul pot avea un viitor impreuna. Si daca nu… usa se va inchide pentru totdeauna.

Asta mi-a fost primul gind. De asemenea, a trebuit sa iau in considerare cazul cel mai rau care se poate intimpla… sa-l expun pe Judah la o durere semnificativa cind… ar putea sa nu fie expus la ea. Acuma, nu il cunoaste pe tatal sau; si orice pierdere este ceva abstract, nu o pierdere personala. Dar daca o sa inceapa sa-l iubeasca pe tatal lui, numai ca apoi sa-l piarda? Eram in procesul de formare a unui miracol sau a unei tragedii; si mi-era imposibil sa prevad ce se va intimpla.

Mi-am luat la intrebari, prietenii, cunostintele, specialistii: “Ce sa fac?” Raspunsurile au fost diferite. Un prieten spunea…”Cum vrei sa-l lasi inapoi in viata ta dupa tot ce ti-a facut? Nu merita sa-si cunoasca copilul”. Mama mea mi-a spus…”Cum poti sa refuzi ceea ce poate fi ultima dorinta a acestui om?” Si medicul meu mi-a spus…” Ai sa stii ce trebuie sa faci la momentul potrivit.”

M-am pomenit gindindu-ma la viitor si ce am sa-i spun unui Judah cand va fi un pic mai mare, mult mai tirziu dupa ce tatal lui a murit. Judah va avea o sumedenie de intrebari despre acest barbat si aceasta relatie pe care n-o sa si-o poata aminti. Daca ziua aia o sa vina, m-am gindit ca as vrea sa am ceva povesti despre ei doi pe care sa i le povestesc si ceva poze sa ii arat. M-am gindit ca la o virsta mai matura, daca Judah ar fi intrebat, ar raspunde pozitiv, ca ar fi vrut sa isi fi cunoscut tatal.

Adinc in mine, as fi vrut sa-i dau tatalui lui Judah, care pentru multi ani a fost un sot iubitor si un sot iubit, consolarea de care avea acuma nevoie. Am ascuns astfel indignarea ce o aveam pentru felul cum a optat sa iasa din viata noastra, din viata lui Judah. Chiar daca m-a lasat pustie intr-un moment cind eram asa de vulnerabila, chiar si asa, am simtit mai multa mila decit ura. El era la urma urmei cu miinile goale, in timp ce eu il aveam pe Judah.

Am spus… da. Asa ca intilnirile lor au inceput. El venea cu avionul si statea cu mama mea cite 3 sau 4 zile. Chimoterapia era imunosupresiva, asa ca el si Judah stateau mai mult in apartament, ocupindu-se de lucruri potrivite unui copil de 2 ani: cintind, mincind, gidilindu-se. Doua capete blonde: doua perechi de ochi cafenii, rostogolindu-se pe carpet. M-a sunat din aeroport dupa prima vizita si mi-a spus “ El este cel mai incredibil copil care a trait vreodata. Ti-ai dat seama de asta?” I-am spus ca da… Am inchis telefonul si am simtit placerea care o simti atunci cind primesti un cadou. Pentru prima data, vorbea cu mine pe pozitia de tata al copilului nostru si eram uniti in dragostea ce i-o purtam fiului nostru.

La inceput, Judah n-a stiut cine este acest om. A inceput sa-l strige pe nume, dar apoi, dupa ce i s-a spus sa-i spuna “tata”, a facut transferul usor si i-a spus “tati” imediat. Mai apoi spunea cu placere la telefon… ”Hi, tati…”

Urmatoarele luni, am vazut cum “tati” si-a pierdut parul si a inceput sa-si piarda din puteri. Lua doze mari de morfina, dar si asa il vedeam chinuit de durere citeodata. Judah putea cu greu sa-si retina exuberanta si energia care exprimau personalitatea lui in preajma tatalui lui. Odata a intrebat…”Tati, esti bolnav?” Si a auzit raspunsul…”Sint bine, si am sa ma fac si mai bine.”

Stiam ca asta trebuie sa spuna, dar nu stiu daca asta avea nevoie Judah sa auda. Zece luni dupa ce a fost diagnosticat, cei de la spital m-au sunat spunindu-mi ca lucrurile nu sint bune. Am stat jos cu Judah in brate si i-am spus… ”Dragul meu, tati este foarte bolnav si s-ar putea sa moara.”

Ochii i s-au umplut de ingrijorare …”Nu vreau sa moara tati, vreau sa-l vad…” “Nici eu nu vreau sa moara. Am sa ma duc acum la el la spital si am sa-i spun ce mi-ai spus tu.” Cind m-am dus, era deja in coma, dar l-am luat de mina si i-am spus. Am stat acolo si am vorbit cu el, ca parinte al lui Judah, si am vorbit despre planurile de viitor pentru copilul nostru, desi ma gindeam ca poate nu ma aude si nu-mi poate nici raspunde.

A murit doua zile mai tirziu. Judah a fost minios si trist cind i-am spus, dar cel mai mult neincrezator. Ma intreba intruna cind o sa se opreasca tati sa moara si sa vina inapoi la noi. Si a fost partea mea sa-i spun “niciodata” si sa fiu martora a parerilor lui de rau. Am simtit ca si cum durerea asta era din pricina mea. Si intr-un fel era. Eu am deschis usa acestei situatii.

Judah are acum 3 ani si inca nu crede in existenta lui “pentru totdeauna” si cauta sa gaseasca o solutie pentru moarte. “ Poate tati este la hotelul ala unde l-am vazut o data? Poate este in California?” Este frustrat ca nu poate sa-l mai vada pe tatal lui, desi intr-o seara, in timp ce statea in pat, i-am spus ca daca vrea, poate sa vorbeasca cu el, oricind. A fost tacut pentru moment, dupa care a inceput…”Tati, cum esti tu? Este intuneric acolo la tine?” Amintirile despre tatal lui se vor sterge treptat, dar pentru acum, inca le are si se bucura de ele. De fiecare data cind trece pe linga un McDonald spune…”Am fost cu tati acolo, nu-i asa?” Sau cind se joaca cu jucariile lui favorite: “Tati mi-a adus jucaria asta…” Are memoriile tatalui lui sa se bucure de ele si eu le am pe acelea ale celuilalt parinte. Si nic unul nu am vrea sa renuntam la ele.

Cind Judah nu se ocupa de problemele despre taticul lui, se ocupa adesea de alte filozofii. O concluzie spusa unui prieten al mamei mele… ”Toti o sa murim”…si vrea sa stie daca noi amindoi am putea muri impreuna…. ”Am sa vin sa te vad dupa ce mor”, imi spune citeodata. Apoi parca devine un om de stiinta mititel si intreaba ”Cum arata fata oamenilor cind mor… si unde se duc dupa ce mor?” I-am spus ca nu stiu raspunsurile la aceste intrebari.

L-am asigurat ca noi doi n-o sa murim pentru un timp indelungat. Odata, m-a auzit vorbind cu o prietena la telefon si spunindu-i ”Am zis ca mor in momentul ala, pe loc”…si l-am vazut cum se albeste la fata. “Mami… nu mai spune asa… te rog, nu mai spune asa…”

Ma intreb cum o sa reactioneze Judah cind o sa auda ca Swimmy a murit? Si l-am rugat pe John sa-mi spuna. Dupa citeva ore, mi-a dat raportul si mi-a spus ca dupa ce le-a spus copiilor ca pestisorul a murit, unul dintre copii a spus ca si bunica lui a murit. Altul a zis ca si el a avut un peste care a murit, ca era batrin. Clasa intreaga a fost de acord ca Swimmy era un pestisor batrin. Apoi Judah a spus si el… ”Si tatal meu a murit.” Mai tirziu, un alt copil s-a apropiat de Judah si l-a intrebat…”Tatal tau a murit?” Judah a dat dn cap ca da. ‘Asta inseamna ca nu mai vine inapoi?” Judah a pus minuta pe umarul celuilalt baietel si i-a spus… ”Este ok. Eu traiesc, tu traiesti… Vrei sa ne jucam?”

This story, "Could I Forgive Him One Last Time," originally appeared in The New York Times.

18 December 2018

COLINDA LA PETRILA...


......................................
Eram in liceu la Petrila in anul ala. Eram vreo citiva copii de pocaiti in liceu. Aveam o profesoara de romana foarte draguta. O doamna foarte aranjata totdeauna si foarte inteligenta si care facea orele de romana interesante. Am iubit totdeauna literatura si fiindca citeam mult si participam intens la clasele ei, eram printre elevii apreciati.

De Craciun in Valea Jiului, unde de obicei era atita funingine ca nu puteai sa ai o camasa sau o bluza alba pe tine si sa o pastrezi curata pentru citeva ore, Dumnezeu lasa ca un strat alb de zapada proaspat sa se astearna de obicei in seara de ajun, dind frumusete si stralucire acelui loc intunecat si atit de murdar. Pina si zapada era neagra in citeva ore…asa ca darul nostru cel mai minunat de la Bunul Dumnezeu era un strat proaspat de zapada sau, inca si mai bine daca ningea in noaptea aia…pentruca noaptea de Craciun pentru noi insemna o noapte de colinda.

Ne intilneam la Petrila la Biserica si de acolo plecam impreuna . Unchiul Ticu avea acordeonul si noi toti ceilalti cu vocile. Rely si Costel fiind mai mari intre noi erau si cu disciplina. O biserica asa de mica avea resursele ei de cintareti. Mi-aduc aminte ca atunci cind nu aveam tenor sau bas, trebuia sa cind la vocile respective. Faceam noi ce faceam la Petrila si ne ridicam de sireturi si faceam fata situatiei, si fratele nostru pastor, Gligor Cristea era multumit tare de noi. Mai putin era Fratele Culita care numara scaunele goale si vroia sa le vada pline…dar cine nu are in biserica si un frate Culita trebuie sa-si caute unul. Cineva trebuie sa numere si scunele .

Si cum ziceam, plecam de la Biserica si…mergeam pe jos. De obicei colindam la toti pocaitii si nepocaitii care ne doreau si la prietenii prietenilor lor. Pe la Lonea, la fratele Itu si sora Lenuta, parintii lui Melania si a lui Tatiana, treceam mai pe la inceputul serii sa facem plinul. Asta insemna ca lasam omul fara cirnati afumati de Craciun…era aproape batalie acolo…Stiam ca el ne asteapta cu subsistenta pentru noaptea respectiva. Era un om inalt cit bradul si era in Comitetul Bisericii, un om blind si linistit. Fata lui mai mare, Melania mi-era prietena din copilarie…de pe vremea cind ma batea in fiecare zi la scoala. Acum citiva ani cind m-a vizitat in California am intrebat-o de ce ma batea…mi-a spus ca ma batea fiindca penita mea scria mai frumos ca a ei si mai si stralucea pe deasupra…Tine-ti minte …asta motiv de bataie. Si sa aflu dupa 30 de ani…

Oricum, de-acolo plecam satui intr-o luuuunga noapte de ajun. Oh, Doamne Isuse si nici ingerii nu ar fi putut cinta mai frumos de cum cintam noi pe la usile si ferestrele oamenilor…Se ridicau aburii in sus de la respiratie iar noi infofoliti cu caciuli si cu haine groase si cizme si fulare si manusi…cintam “O noapte preasfintita”…si noaptea se transforma in exact ceea ce cintam noi…si vocile se armonizau cu inimile noastre toate daruite Pruncului din Iesle…

Si daca ar fi venit Domnul sa ne ia , in noaptea de Craciun ne-am fi prezentat cel mai bine, ca musteam de drag pentru El…toti…

Mergeam pe jos lungi portiuni …uneori oamenii straini, necunoscuti ne rugau sa le cintam si le cintam cu bucurie. Acordeonul lui unchiu Ticu trebuia acoperit sa nu fie udat de fulgi si baietii il transferau din spinarea unuia in circa altuia…si continuam sa alergam unul dupa altul si sa facem planurile unde o sa ne ducem …cine e la rind?

Cind prindeam cite un autobuz de la Lonea la Petrila si cind ne cereau sa cintam in autobuz o faceam cu bucurie , pentruca pe vremea aia , asta era singura posibilitate sa spui oamenilor din lume despre Christos. Citeodata nu vroia taxatoarea sa ne ia bani de bilete. Apoi o luam printre blocuri si urcam scarile si vorbeam in soapta, ca atunci cind incepem sa cintam sa fie ca o surpriza…asa cum zice in Scriptura…”si deodata…” asa vroiam si noi sa incepem sa cintam ca ingerii “deodata”…in noaptea intunecata si sa aducem vestea cea buna.

Imi aduc aminte ca in fata blocului meu era blocul unde locuia “tovarasa profesoara de romana”. Va e cunoscut termenul asta? Noi ii spuneam “doamna “ si nu ne corecta niciodata…si ea si noi stiam ca ea este o doamna si nu o tovarasa…Am stat in fata blocului ei si ne-am sfatuit intre noi. Eram vreo patru , daca nu mai multi care eram sau fusesem elevii ei. Fibia, Melania si Lidia Veres, Lidia fata fratelui Manase, Ilea Nicu, Ninel Rusu, eu si …poate am mai uitat pe careva…Oricum am ajuns la concluzia ca “doamna profesoara” trebuie colindata.

Zis si facut, in ordine si disciplinati ca sa nu lasam o impresie proasta, am urcat scarile tacuti si ne-am asezat in fata usii apartamentului ei. In fata elevii ei, mai in spate restul. Si am inceput sa cintam “O noapte…”. Oh, ne-am pus toata stiinta in cintare dar si toata inima…Deodata…s-a deschis usa si “doamna “ noastra de romana cu ochii stralucitori si un zimbet de milioane ne-a cuprins pe toti pe rind cu privirea. Avea musafiri si a chemat pe toti la usa sa ne vada…si din ce cintam din ce ochii ei se umpleau de lacrimi…Pe cind am terminat colinda ea plingea de-a binelea. Ne-a rugat sa mai cintam si am continuat cu “O steaua Straluceste”…

Am dus de multe ori bucurie in casele oamenilor cu colinzile noastre dar parca niciodata n-am facut pe nimeni sa plinga de bucurie… La urma a vrut sa ne invite in casa, dar noi rareori intram ; era drum lung si multa lume de colindat si vroiam sa bucuram pe toata lumea. Cind am dat mina cu ea si i-am urat un Craciun fericit mi-a strecurat in mina bani…erau 100 de lei. Multi bani pentru noi…dar pina si astazi ii multumesc Lui Dumnezeu pentru cuvintele pe care mi le-a pus atunci pe buze…exact asa cum a promis El…ca numai sa deschidem gura si El o sa puie Cuvintele care trebuiesc rostite pe buzele noastre.

M-am trezit spunind…”nu, multumesc Doamna , noi am venit sa aducem vestea buna si sa dam oamenilor ceva , nicidecum sa luam ”. Mi-a multumit intelegatoare…

Mai tirziu, dupa citeva luni de la colinda, a trimis un elev sa-mi spuna sa ma duc pina la ea. M-am dus si mi-a spus doar atit…”vezi ca duminica va fi cineva care se va duce la biserica voastra sa vada care dintre elevi mergeti la biserica…duce-ti-va si voi in alt oras la biserica duminica, si spune asta si prietenilor tai”. I-am multumit…Nu stiu daca am ascultat ce a spus ea sau nu…asta nu-mi mai aduc aminte; imi amintesc insa de impactul pe care colinda l-a avut asupra profesoarei noastre.
………………………..
Se apropie Craciunul…si cu toate bunatatile si surprizele pe care ni le putem face de Craciun, n-am mai gustat bucuria acestei sarbatori asa cum am gustat-o in anii aia grei din vremurile comuniste, in orasul ala afumat si imbicsit de la poalele Paringului…cind Dumnezeu imbraca in alb mizeria ce o facusera oamenii si primenea totul si facea sa straluceasca in noaptea in care noi aveam sa cintam despre nasterea Pruncului Isus.

Ma gindesc ca tot asa cum zapada acoperea si stergea orice amintire a fumului si mizeriei acelui loc, tot asa pacatele noastre vor dispare sterse si acoperite de singele Mielului ce s-a jertfit pentru noi. Imaginati-va bucurie si stare de bine cind tot, dar absolut tot va fi acoperit…si vom stralucii si vom fi veseli si frumosi si vom cinta plini de bucurie…pentru o intreaga eternitate…o colinda fara sfirsit.

17 December 2018

AUR, SMIRNA SI TAMIIE...

MYRRH – SMIRNA (Commiphora Myrrha). Face parte din familia Tămâiei, este originală din Somalia și este a doua mirodenie care I-a fost adusa Domnului Isus de către magi. Este menționată în ”Ebers Papyrus”, iar în Biblie este menționată în Geneza 37 (prima carte din Biblie), cănd Iosif a fost vândut de frații săi Madianiților. Are proprietăți asemănăttoare cuTămâia.
Proprietăți terapeutice: Puternic antioxidant,Antitumoral, Antiinflamator, Antiviral, Antiparazitic, Analgezic.
A se folosi pentru: Diabet, Cancer, Hepatită, Infecții fungice (candida, eczeme, dermatite), infecții dentare, probleme ale pielii (piele crăpată, riduri, vergeturi)

Smirna

Este rasina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite si cu spini mari, care creste pe tarmurile desertice ale Marii Rosii. Inzestrata cu o mireasma speciala si cu proprietati vindecatoare exceptionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Rasarit le-au adus pruncului Iisus, in noaptea sfanta a Nasterii Sale. Ce are atat de special aceasta planta, incat sa fie vrednica de a deveni un dar pentru Mantuitor? In primul rand, parfumul sau, despre care se crede inca din Antichitate ca indeparteaza toate ispitele si gandurile negre, predispunand sufletul la rugaciune si la meditatie. Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii. Chiar in traditia populara romaneasca exista expresii de genul: "Sa stai cuminte smirna" sau "A tacut smirna", care ilustreaza foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investita aceasta rasina, adusa de pe taramurile pe care a pasit Iisus, impreuna cu apostolii Sai.

Forme de utilizare ale smirnei

Tinctura

Plantele biblice
Zece grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi.

Infuzia

1-2 bobite de smirna se pun intr-un pahar de apa clocotita si se lasa vreme de o jumatate de ora. Smirna nu se va dizolva in apa, ci se va topi si va pluti la suprafata, in schimb va imprumuta aroma si ceva din proprietatile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 lingurite din aceasta infuzie, de 2-3 ori pe zi.

Fumigatia

Pe o tabla incinsa la foc (poate fi pusa pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumanari) se pune o bobita de smirna, care va incepe sa fumege, raspandind in incapere un miros specific. Daca rasina se aprinde, o vom stinge, intrucat flacara o va mistui impreuna cu substantele sale aromate, fara ca acestea sa se difuzeze in aer. In schimb, daca este lasata sa arda mocnit pe tabla incinsa, fumul care se va raspandi lent in incapere, de la bobita de smirna (care nu trebuie sa fie mai mare ca o aluna), va inmiresma atmosfera pentru o perioada de cel putin o ora, exercitandu-si efectele terapeutice.

Cateva recomandari terapeutice ale smirnei

Guturai, gripa, bronsita - se ia de 3-4 ori pe zi o lingurita de tinctura de smirna, diluata intr-un pahar de apa. Acest preparat amarui si puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient starile de greata si durerile de cap care apar in starile gripale. De regula, un tratament dureaza sapte zile, dar se poate prelungi pana la doua saptamani.

Oboseala, astenie - se iau 20-30 de picaturi de tinctura de smirna, diluate in putina apa, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte invioratoare puternice, stimuland circulatia cerebrala si favorizand activitatea intelectuala.

Stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare - se fac fumigatii cu smirna in locul in care dormim sau, daca este posibil, chiar in camera de lucru. Parfumul deopotriva patrunzator si fin al smirnei actioneaza asupra unor terminatii nervoase ale organului olfactiv, avand efecte tonice psihice, eliminand anumite tensiuni emotionale si calmand impulsurile necontrolate venite din subconstient.

Indigestie, balonare - se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza.

Sensibilitate la raceli (infectii respiratorii) - vom face fumigatii in camera in care dormim, in perioada in care ne simtim predispusi la raceala. Substantele volatile care vor fi raspandite astfel in atmosfera incaperii au efecte imunostimulente si antiinfectioase.

Circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci) - se vor face frictionari energice al mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa).

Precautii si contraindicatii ale smirnei

In primul rand, nu va fi folosita intern decat smirna procurata din magazinele si farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj ca poate fi administrata pe cale orala. In momentul de fata, se gasesc multe produse vandute drept smirna, dar care au, pe langa rasina naturala, multe alte adaosuri sintetice, extrem de daunatoare pentru organism.
Smirna nu va fi folosita intern de catre femeile gravide, intrucat poate conduce la aparitia contractiilor specifice nasterii.