23 July 2014

VORBESC SI EU SA N-ADORM...

-In caz ca mor...am sa am o portie de ris gindindu-ma la cita treaba le las fetelor mele ...sa se descotoriseasca de toate posesiile mele materiale. Si o fac din dragoste...nu vreau sa le las plingind...

- Nimic nu-i mai teribil decit momentul ala in timpul unui scandal, cind realizezi ca te-ai infuriat degeaba si n-ai strop de dreptate.

- Va puteti uita la poza asta de iarna sa va racoriti...in California este cald de te apuca ameteala, un pic de zapada n-ar strica...

- Ce n-as da sa pot lua inapoi toate momentele din copilarie cind am fost trimisa la culcare si m-am impotrivit. Ce puisori de somn as mai trage...si cit de des...

- Cred ca ar trebui sa se inventeze un font pentru sarcasm...l-as folosii astazi cu succes...

- Chiar a fost necesar sa invatam sa scriem si cursiv? Dar caligrafic? Si daca da...de ce?

- Nu-mi aduc aminte cind a fost ultima data cind n-am fost obosita...mai nou ma trezesc dimineata uneori mai obosita decit la culcare...si tentatia de a merge inapoi la culcare este greu de invins...

-Deciziile proaste creaza niste povesti nemaipomenite...de fapt...cu cit prostia mai mare, cu atit povestea mai de soi. Parca vad ca pina la urma am sa scriu o carte...sau doua...

- Cind ma imbrac frumos si cred ca arat bine si plec de acasa si nu intilnesc pe nimeni important...ma apuca toti nervii ...

- Asta explica ...cum ma imbrac in ultima vreme...Am cautat in memorie si nu cred ca mai am cunostinta de cineva important...

- Am pus numele unor persoane in memoria celularului...numai ca sa stiu cind cheama ...ca sa nu le raspund.

- Nu poti provoca momentul...dar cind vine acel moment si esti la lucru...asa pe secunda stii precis ca incepind din acel moment , n-ai sa faci nimic producttiv pentru tot restul zilei (caz concret...eu scriind postul asta...la lucru...si mai am...exact 6 ore si ceva de chinuit...)

22 July 2014

NU FITI CA UN CAL SAU CA UN CATIR...

  • Un psalm al lui David.
  • 1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
  • Ps 85.2Rom 4.6-8;
  • 2 Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!
  • 2Cor 5.19Ioan 1.47;
  • 3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
  • 4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
  • 1Sam 5.6-11Iov 33.7Ps 38.2;
  • 5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)
  • Prov 28.13Isa 65.24Luc 15.18-21-etc1Ioan 1.9;
  • 6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
  • 1Tim 1.16Isa 55.6Ioan 7.34;
  • 7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)
  • Ps 9.9Ps 27.5Ps 31.20Ps 119.114Ex 15.1Jud 5.12Sam 22.1;
  • 8 „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
  • 9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
  • Prov 26.3Iac 3.3Iov 35.11;
  • 10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
  • Prov 13.21Rom 2.9Ps 34.8Ps 84.12Prov 16.20Ier 17.7;
  • 11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
  • ................................................................................................................................
  •      Am ascultat astazi o parte dintr-o predica deosebita. Este destul de greu sa asculti o predica ce iti vorbeste atit de direct, ca parca ar fi destinata doar pentru tine. Dar din ce trec prin viata dintr-aia realizez ca sint multi care simt ca mine. De fapt, Biblia zice ca toti am pacatuit si deci o predica despre pocainta ne poate prinde bine tuturora. 
  •      Si nu ca nu stim sau nu am mai auzit... dar parca e bine sa ni se repete unele lucruri... ca de pilda fapul ca un pacat marturisit inaintea Domnului aduce usurare, pace, bucurie. O treaba absolut adevarata este faptul ca un om care a pacatuit nu poate decit sa arate chinuit si nelinistit, chiar daca reuseste sa acopere pacatul. Si este usor de recunoscut. David mai sus zice ca atita vreme cit a tacut, a simtit mina Domnului apasind asupra lui, ca i se topeau oasele de gemete lui necurmate. Oare cei din jurul lui nu i-au vazut dezolarea, disperarea, depresia? Si oare e posibil ca suferinta noastra trupeasca sa aiba ca sursa lupta si framintarea interioara? Nu ati auzit adesea ca stresul cuiva l-a imbolnavit de o boala sau alta? 
  •      Si cum ziceam la inceput... TOTI am pacatuit si avem nevoie sa ne marturisim pacatele Domnului si sa primim iertarea Lui. David ni se adreseaza atit de exact... ca si cind ar sti cu cine are de-a face... "Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr"... Nu credeti ca vi se adreseaza si voua, celor ce stati incapatinati si nu vreti sa va acceptati vinovatia? Si tot David, dupa ce ne ia asa tare la zor, ne da o speranta, ne da o veste buna... ca ..."cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui."
  •      Si bine imi suna in urechi mie... care am caracterul unui catir incapatinat sa aud ultimul verset... "Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!" 
  •       De la "cal" si "catir" ...sa ajung la "Neprihanit"...D oamne, mare-i mila Ta!...
  •      

21 July 2014

Eclesiastul 2:24-26 - DIN INTELEPCIUNEA LUI SOLOMON...






"Nu este alta fericire pentru om decit sa manince si sa bea, si sa-si inveseleasca sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am vazut ca si aceasta vine din mina lui Dumnezeu. Caci in adevar, poate sa manince si sa se bucure fara El? Caci El da omului placut Lui intelepciune, stiinta si bucurie; dar celui pacatos ii da grija sa stringa si s-adune, ca sa dea celui placut lui Dumnezeu! Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vint. "

20 July 2014

LA NEVOIE...


MAREA UITARII

Mica 7:19 „El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.”
......................
     Mi-amintesc de lectiile de geografie din scoala. Stiam pe vremea aia toate tarile lumii. Astazi nu le mai stiu... nu pentru ca am uitat, ci pentru ca istoria a schimbat o parte din geografie. Dar asta este geografia creata de oameni... de cei care isi impart paminturile sau se bat pentru ele. Dincolo de granitele create de oameni, se afla geografia lui Dumnezeu. El este Cel care a despartit uscatul de ape si a creat continentele de la inceputul inceputului. El a pus izvoarele acolo unde sint si El a planuit riurile unde sa curga. Mai facem noi, oamenii, modificari pe ici si colo, dar cind Dumnezeu vrea sa schimbe forma reliefului... nimeni nu-I poate sta impotriva.
     Sint tot felul de ape: ape dulci si ape sarate... si izvoare de ape minerale... si am fost chiar si la o mare care se numeste Marea Moarta, in Israel. Doamne fereste sa-ti intre in ochi apa din Marea Moarta, ca sigur ai sa plingi!
      Dintre toate marile pe care le-am vazut - si am vazut citeva in viata mea - mi-a placut cel mai mult Marea Mediterana la Jaffa (Iope) in Israel. O apa calduta, un albastru intens... valuri placute... nisip curat... scoici... Insa Biblia mai aminteste in cartea Mica despre o alta mare, despre care n-am invatat la lectiile de geografie... este Marea Uitarii. Este Marea Lui Dumnezeu, si o tine intr-un loc special, unde nu ajunge nimeni. Acolo zace trecutul nostru daca i-L dam Lui. Nu este un loc - o apa care ne-a fost data spre folosinta obisnuita:  sa inotam, sa navigam, sa ne facem vacantele in valurile ei... sa avem "fun", sa pescuim... Acesta este un teritoriu interzis noua... acolo vor fi depozitate doar relele, si nebuniile, si nelegiuirile noastre. Si nu... nu ne-a rugat nimeni sa ne facem scafandri, sa cautam dupa gunoaiele noastre sau ale altora, sau sa pescuim informatii  - pentruca Marea Uitarii este un loc periculos - este marea cea mai poluata din Univers. Asa ca... sa facem bine sa ne petrecem vacantele in alta parte!... E mai sanatos si pentru noi, si pentru altii... sa punem un semn in apropierea ei... "Inotatul si pescuitul interzis".



“..cine nu are aceste lucruri este orb, umbla cu ochii inchisi si a uitat ca a fost curatit de vechile lui pacate. De aceea, fratilor, cautati cu atit mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra; caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata.” [2Petru 1:10-11]

18 July 2014

CIND GINDURI NEGRE...



“Ori de cite ori zic: ”Mi se clatina piciorul” bunatatea Ta, Doamne, ma sprijineste totdeauna. Cind ginduri negre se framinta cu gramada inauntrul meu, mingaierile Tale imi invioreaza sufletul.” Psalm 94:18-19
………………………………………………
Sint zile in care zic, si sint zile cind piciorul se clatina si cad… si la propriu, si la figurat – ca nu prea am echilibru. Mi-au placut intotdeauna versetele astea doua, dar scriindu-le aici, mi-am dat seama ca am mai descoperit inca o dimensiune noua in cuvintele de mai sus. Domnul nu numai ca ne sprijineste cu mina Lui… dar BUNATATEA Lui ma sprijineste totdeauna. Ca poti sa ceri ajutor cuiva, si de mila, si de sila sa-l primesti. Dar cind cineva isi arata bunatatea fata de tine in momentele in care te clatini, este ceva absolut… dumnezeesc. Oamenii de obicei te arata cu degetul cind te clatini, te judeca, te rid, te dispretuiesc… dar Domnul te sprijineste – si nu oricum, doar sa te opreasca din cadere - ci o face cu bunatate. Doua lucruri imi vorbesc inimii: ce face Domnul cu mine cind sint slaba si ma clatin… si ce ar trebui sa fac si eu cu semenii mei cind ii vad ca se clatina… Sper sa nu uit.

Apoi versetul urmator este la fel de promitator. Aveam nevoie de el astazi… si sa fiu acuma sincera… mai in toate zilele. Blogul meu se numeste “Pe Ginduri”, pentru ca intr-adevar o gramada de ginduri se framinta inauntrul meu. Si trebuie sa recunosc ca gindurile negre sint mereu prezente. Mingaierile Domnului ne pot inviora sufletul daca… DACA… le avem. Si le putem avea daca le cautam. Si le cautam doar  unde se pot gasi… si se gasesc in Cuvintul Lui scris… Biblia. Sint atitea lucruri de care ne lamentam si poate tot atitea care depind de noi sa le avem. Uneori nu avem pentru ca nu cerem… sau cerem cu gind rau, cu gind sa risipim? Intrebari la care numai noi putem raspunde sau… de ale caror raspunsuri sintem… raspunzatori.

16 July 2014

SFINTEASCA-SE NUMELE TAU...



     Am citit adineaori ca rugaciunea este o atitudine care iti permite sa poti sa-I ceri lui Dumnezeu ceva fara sa ai emotii sau sa te simti prost ca ceri... ca rugaciunea creeaza o atmosfera intima si placuta, in care cererile noastre devin ceva natural… Asta dupa ce azi dimineata tocmai ma gindeam ca deja I-am facut lui Dumnezeu program pe ziua de azi, cind I-am dat tot felul de instructiuni - de citi sa Se ocupe si ce anume sa faca. M-am pomenit ca ma intreb singura daca stiu sa ma rog. De multe ori am revenit la rugaciunea Tatal Nostru ca model de rugaciune, si de fiecare data am tras concluzia ca trebuie sa Ii aduc lui Dumnezeu mai intii multumiri… sa pregatesc cumva starea aia intima in care sa imi pot permite sa si cer… Oare de cite ori m-am rugat asa… si de cite ori am cerut cu tupeu tot felul de lucruri pentru mine si ai mei… Asta este… am reusit sa exprim starea respectiva cu un cuvint corect, real… este... tupeu.
     De starea de prosternare n-as prea sti ce sa spun. Starea de tupeu insa imi este cunoscuta. Sint ca un copil rasfatat care crede ca totul i se permite si totul i se cuvine.
     Si tot gindindu-ma la rugaciunea domneasca, si spunind-o in gind, m-am oprit la "sfinteasca-se Numele Tau". Si m-am intrebat eu ...cum vine treaba asta? Numele Lui este sfint... de ce ne-a invatat Domnul Isus sa spunem... "sfinteasca-se Numele Tau?". Mi-a trecut prin cap gindul ca Numele Lui pe pamint se sfinteste numai de noi... locuitorii pamintului, ca cine altii sa-L sfinteasca? Si cum oare sfintim Numele Lui?
     Mi-am amintit cum spunem noi copiilor nostri sa nu ne faca de rusine numele... sau dimpotriva, cind fac ceva frumos, le spunem ca fac onoare numelui ce il poarta. Oare nu tot asa, sfintindu-ne pe noi, sfintim Numele Tatalui Ceresc? M-am oprit aici cu ginditul... ca urmatorul lucru este ...traitul. Si pentru trait ...este nevoie de fapte!

15 July 2014

MA GINDESC...




    Anii trecuti un tinar a intrat cu un o arma automata intr-un cinema si a inceput sat traga in spectatori. In cinema erau la ora aceea mai multi tineri. Trei baieti tineri dintre perechile de acolo s-au postat in fata fetelor cu care erau la film si au incasat ei gloantele. Au platit acest gest cavaleresc cu viata. M-am intrebat cum s-au simtit fetele acelea la inmormintarea baietilor care au platit cu propria lor viata protejindu-le. M-am gindit cita recunostinta, cita dragoste, ce amintiri puternice pentru restul vietii. Oare o sa treaca vreo zi in care sa nu isi aminteasca sacrificiul lor?
    Si noi… traim si vom trai vesnic pentru ca El – Domnul Isus a murit pentru noi. Pentru ca El S-a sacrificat, ca noi sa putem gusta eternitatea intr-o dimensiune noua, unde nu mai sint lacrimi, si nici teama, si nici durere, si nici dezamagiri. Ma gindesc la cita recunostinta am… sau nu am. La zilele care trec fara sa-mi amintesc ca cineva a pasit in fata mea si a incasat lovitura de moarte… Ma gindesc la ceea ce nu ma prea gindesc…

14 July 2014

TELEFONUL DE LA MIEZUL NOPTII!

Autor necunoscut
Tradus Rodica Botan

Cu o mina inca adormita am apucat telefonul, si cu ochii cautam lumina rosie a ceasului de pe noptiera, care imi spuse ca este miezul noptii. Ginduri de panica au inceput sa-mi treaca prin mintea inca plina de somn in timp ce am raspuns la telefon…

-Hello? Si inima imi batea cu putere in timp ce mina stringea cu forta receptorul …apoi m-am uitat cu disperare direct in ochii sotului meu, care se trezi si el si cauta sa-mi citeasca privirile.

-Mama? spuse vocea din telefon. Abia auzeam soaptele ca era asa de mult bruiaj pe fir. Dar gindurile mi-au zburat imediat la fata mea. Cind vocea disperata de la celalalt fir a devenit mai clara, am prins mina sotului meu si i-am strins-o cu putere.

-Mama… stiu ca e tirziu. Dar… te rog… te rog nu spune nimic pina nu termin eu de vorbit. Si inainte de a ma intreba… iti spun eu… da… am baut. Aproape ca am iesit de pe carosabil cu citeva mile in urma din cauza vitezei…

Am respirat adinc, incet, ca sa nu tulbur momentul, mi-am luat mina de pe sotul meu si mi-am mutat-o pe frunte. Cu mintea inca incetosata incercam sa-mi alung panica. Ceva nu era in regula. Si vocea in telefon continua…

-Si… si mi-i s-a facut asa de frica. Mi-am imaginat cum vine un politist la usa ta sa iti spuna ca am murit intr-un accident. Mama… vreau sa vin acasa. Stiu ca am gresit cind am fugit de-acasa, si stiu cit ai fost de ingrijorata… si ar fi trebuit sa te sun de mai multa vreme… dar mi-a fost frica…

Stateam inca pe linie si ascultam plinsetele necontrolate de la celalalt capat, pline de emotie… si ma taia la inima. Fata fiicei mele imi aparu in minte si parca gindurile mi s-au mai limpezit.

-Eu cred…
-Nu!!! Te rog, lasa-ma sa termin. Te rog! Se ruga ea, nu suparata ca am intervenit, dar in disperare. Am facut o pauza si am incercat sa ma gindesc ce sa spun, dar inainte de a vorbi din nou, ea continua…

-Sint insarcinata, Mama. Stiu ca n-ar trebui sa beau acuma… in special acuma; dar mi-e frica, Mama. Mi-e asa de frica!!!

Vocea i se taie din nou si mi-am muscat buzele in timp ce ochii mi se umezira. M-am uitat la sotul meu, care ma intreba in soapta…

-Cine-i?
Mi-am scuturat capul si cind nu i-am raspuns, el a sarit din pat si disparu citeva secunde dupa care se reintoarse cu un telefon portabil la ureche. Cred ca ea a auzit clickul telefonului, ca a intrebat din nou…

-Esti inca acolo? Te rog, nu inchide telefonul… am nevoie de tine. Sint atit de singura…

Am strins si mai tare telefonul in mina si m-am uitat la sotul meu sa-i cer un sfat parca…

-Sint aici… nici nu ma gindesc sa inchid… i-am raspuns.

-Ar fi trebuit sa-ti spun, Mama. Stiu ca ar fi trebuit sa-ti spun. Dar cind vorbesc cu tine, tu numai imi spui ce ar trebui sa fac. Citesti toate pamfletele acelea despre cum sa vorbesti cu adolescentii despre sex si alte lucruri… si tot ce faci este sa vorbesti… vorbesti intruna. Nu asculti ce am de spus niciodata. Nu ma lasi niciodata sa-ti spun ce gindesc eu, cum simt eu, parca ceea ce simt eu nu este important pentru tine. Pentru ca tu esti mama mea, tu crezi ca ai toate raspunsurile. Dar citeodata n-am nevoie de raspunsuri… am nevoie de cineva care sa ma asculte…

Mi-am inghitit nodul din git si m-am uitat la pamfletele despre “cum sa vorbesti cu copii tai” imprastiate pe noptiera…
-Te ascult… am soptit…
-Stii… cum conduceam pe drum, acolo unde am pierdut controlul masinii, am inceput sa ma gindesc la copilul pe care o sa-l am si cum o sa am grija de el. Apoi am vazut cabina asta telefonica si parca te-am auzit cum mi-ai predicat adesea cum oamenii n-ar trebui sa bea si apoi sa se urce in masina si sa conduca. Asa ca am chemat un taxi… Vreau sa vin acasa…

-Foarte bine, draga mea… am zis rasuflind usurata. Sotul meu veni mai aproape si cu degetele rasfirate isi impreuna mina lui cu a mea.

-Dar stii… cred ca pot sa conduc singura acuma…

-Nu! Am sarit eu ca arsa… Muschii mi se incordara din nou si am strins cu putere mina sotului meu…

-Te rog, asteapta dupa taxi. Si nu inchide telefonul pina nu vine taxiul… te rog…

-Vreau sa vin acasa, Mama…

-Stiu… dar fa asta pentru mama ta, te rog... asteapta dupa taxi. Invatind de acuma sa ascult…asteptam in tacere raspunsul ei. Mi-am muscat buzele, am strins din ochi… trebuia cumva sa gasesc o modalitate sa o opresc sa conduca masina in starea in care era.
-Acuma vine taxi… a zis… si numai dupa ce am auzit pe cineva in spatele ei intrebind daca cineva a chemat un “Yellow Cab”, am simtit ca ies din panica…

-Vin acasa, Mama… si cu un click, telefonul a devenit tacut.
..................
Miscindu-ma de linga pat, cu ochii plini de lacrimi, m-am strecurat pe coridor si am deschis usa de la camera fetei mele de 16 ani. M-am oprit linga patul ei si am privit-o cum doarme. Sotul meu a venit si el si m-a cuprins din spate intr-o imbratisare si si-a proptit barbia pe capul meu. Mi-am sters lacrimile si am soptit…

-Trebuie sa invatam sa ascultam…
A tacut pentru un moment, dupa care m-a intrebat…

-Tu crezi ca va sti vreodata ca a sunat la un numar gresit?

M-am uitat din nou la fata mea care dormea inca…

-Poate n-a fost un numar gresit!

-Mama, tata… ce faceti aici?
…era vocea somnoroasa a fetei noastre ascunse jumatate sub plapuma. M-am aplecat asupra fetei mele care ne privea in intuneric si i-am spus…

-Practicam!
-Practicati?... Ce practicati? Si cu asta si-a inchis ochii din nou si s-a intors catre perete.

-Practicam cum sa ascultam… i-am raspuns si i-am mingiiat cu dragoste obrajii…

11 July 2014

COSTUMUL!!!

Billy Graham era de 86 de ani si bolnav cu boala lui Parkinson.

In ianuarie 2000, oficialii din Charlotte, North Carolina, si-au invitat favoritul lor fiu, Billy Graham, la o masa in onoarea lui. Billy a ezitat sa accepte invitatia din cauza bolii, dar conducatorii din Charlotte i-au spus... "Nu va fi ceva major, vino doar pentru ca vrem sa te onoram". Asa ca a acceptat.

Dupa ce a ascultat multe lucruri minunate care s-au spus despre el, Dr. Graham a pasit pe podium, s-a uitat la multime si a spus, "Ma faceti sa-mi amintesc astazi de Albert Einstein, marele fizician care a fost onorat luna asta de revista "Time"ca fiind barbatul acestui secol. Einstein, calatorea odata de la Princeton cu trenul, cind un conductor de tren a venit pe culoar, gaurind tichetele pasagerilor. Cind a ajuns la Einstein, acesta isi baga mina in buzunarul de la vesta. Nu isi gasi insa tichetul, asa ca baga mina in buzunarul de la pantaloni. Nu era nici acolo, asa ca deschise servieta sa se uite si acolo... dar nici acolo nu-l gasi. Apoi se uita pe scaunul de linga el. Nimic.

Conductorul ii spuse... "Domnule Einstein, eu va cunosc. Toti va cunoastem. Sint absolut sigur ca v-ati cumparat bilet. Nu-l mai cautati." Einstein, a dat din cap ca a inteles. Conductorul s-a mutat la alti pasageri, facindu-si meseria. Pe cind sa se mute la vagonul urmator, s-a intors si l-a zarit pe marele fizician jos in genunchi si miini uitindu-se sub scaune ...dupa tichet.

Conductorul s-a grabit inapoi la el si i-a spus... "Domnule Einstein... Domnule Einstein... nu te ingrijora! Stim cine sinteti... si nu e nici o problema. Nu-i nevoie sa-l gasiti... sint absolut sigur ca vi l-ati cumparat."

Einstein s-a uitat la el si i-a spus..."Tinere... Si eu stiu cine sint... dar imi trebuie sa gasesc tichetul, ca am uitat ...unde ma duc..."
.............
Spunind asta, Billy Graham a continuat... "Vedeti costumul pe care l-am imbracat astazi? Sotia mea, copiii si nepotii mei mi-au spus ca sint un pic cam neglijent la virsta mea. Pe vremuri eram mai meticulos. Asa ca m-am dus si mi-am cumparat un costum nou pentru ocazia asta... si pentru inca o ocazie.

Stiti care este acea ocazie? Asta este costumul in care or sa ma ingroape. Dar cind auziti ca am murit... nu vreau sa va amintiti de costumul asta cu care sint imbracat. Vreau sa va amintiti insa urmatorul lucru despre mine: nu numai ca stiu cine sint... dar stiu si unde ma duc."