22 April 2014

Scurt si...cuprinzator...

"Opriti-va, si sa stiti ca Eu sint Dumnezeu: Eu stapinesc peste neamuri, Eu stapinesc pe pamint."
       Psalm 46:10

   
      Mai nou...cu orisicine vorbesc aud numai vesti proaste. Parca fiecare familie are o problema, are o durere, are o neliniste. Daca asculti stirile...indiferent ca sint locale sau internationale este acelasi balamuc...si nu se mai termina. Si parca si pamintul este pornit impotriva omenirii: cutremure, furtuni, inundatii, seceta...
     Citeam azi acest psalm si cind am ajuns la versetul zece, citeam..."opriti-va"...si asta m-a facut sa fiu mai atenta la ce urmeaza...Nu vi se pare ca Dumnezeu in mila Lui a stiut ca vor veni vremuri cind vom fi speriati de umbra noastra...ca tot ce este in jur pare ca e pe cale sa se naruie. Ma gindesc la oamenii din Ucraina care nu demult s-au bucurat ca au scapat de comunism, ca au dat de democratie...si iata-i in ce stare sint. Dar situatia oricarei tari se poate schimba pe moment intr-un haos de nedescris daca Dumnezeu ingaduie...
     Acest verset mi-a amintit inca odata ca nimic nu este la voia intimplarii. Ca pot sa respir usurata stiind ca Dumnezeu este in control. Copiii mei sint ingrijorati ca zona unde locuiesc eu este o zona rea...multi oameni ai strazii misuna pe biciclete sau pe jos toata noaptea. In weekend mai ales auzi impuscaturi si politia sau ambulanta. Si adesea ...cad pe ginduri. Dar...pina in prezent nu mi s-a intimplat nimic. Trebuie sa imi amintesc acest verset, sa-l scriu pe inima mea. Dumnezeu ne aminteste ca El stapineste pe pamint. Si atita vreme cit este El in control...de ce sa ma infric?

O INTREBARE...SI UN RASPUNS!

http://neclintit.com/2013/11/16/te-lasa-fara-cuvinte/

21 April 2014

TOMA CEL SINCER ...SI LOIAL

     Am ascultat o predica frumoasa despre Toma.(Ioan 20:24-29) Interesant cum mincam asa de multe ori mestecat de altii si traim cu parerile altora despre te miri ce subiect - desi avem Biblia, ca sa ne lamurim daca sau nu ceea ce se spune despre cineva este adevarat. A apucat cineva cu sute de ani in urma, sint sigura, sa-l vorbeasca de rau pe bietul Toma, si uite ca asa a ramas peste veacuri... "Toma necredinciosul". Hai ca nu e cel mai rau lucru sa fii Toma, dar nici mare cinste nu-ti face daca esti ca el... nu-i asa?
    Predica de care vorbesc insa l-a prezentat pe Toma intr-o alta lumina... si pe cind s-a terminat predica, Toma mi-a devenit mai mult decit simpatic (daca poti sa spui asa ceva despre un apostol).
    Dupa moartea Domnului, ucenicii s-au adunat speriati in camera de sus... Toma nu era cu ei. Oare de ce? Una dintre posibilitati este si aceea ca Toma era o persoana care la necaz se izoleaza. Cunoasteti pe cineva care sa se izoleze cind are vreun necaz? Foarte adesea multi dintre noi fac acest lucru. Domnul Isus li Se arata celor 10 in camera de sus, si Toma nu este acolo... si pierde prilejul sa-L vada pe Domnul. Asisderea noi cind lipsim de la Casa Domnului pierdem ocazia sa avem partasie cu fratii - acolo se poate petrece ceva minunat, si doar pentru ca cineva ne povesteste cum a fost - sau pentru ca prin inetermediul internetului putem uneori sa urmarim slujba... nu este acelasi lucru - asa ca, indiferent cit de necajiti sau deznadajduiti sintem - solutia cea mai buna este sa ne prezentam la casa Domnului, mai ales ca avem promisiunea ca unde sint doi sau trei adunati in Numele Lui, si El este acolo...
     Dar sa revin la Toma. Intr-o situatie... cind au aflat de moartea lui Lazar, si Domnul Isus a zis (Ioan 11:15-16)... "Si Ma bucur ca n-am fost acolo, pentru voi, ca sa credeti. Dar acum, haidem sa mergem la el.", Toma, zis si Geamanu,l raspunde... "Haidem sa mergem si noi sa murim cu El." Toma era un sufletist. Si moartea Domnului Isus l-a afectat profund - a suferit intens si s-a izolat. Cind Toma spune ca vrea sa puna mina si sa pipaie rana facuta de cuie si de sulita... o face pentru ca Toma nu este un superficial. Este loial Domnului Lui... vrea sa fie sigur - vrea sa cerceteze si sa se convinga. Mult mai sanatoasa atitudinea decit a unora dintre noi pe care ne bate vintul si nu stim uneori in ce directie mergem. Dumnezeu spune sa-L cautam... sa cerem, sa batem. Toma exact asta face. Cind Domnul Isus i Se arata si lui Toma, ii respecta acestuia dorinta... trateaza cererea lui cu seriozitate. Domnul Isus ii raspunde EXACT asa cum a cerut Toma. El ne poate raspunde si noua daca Il cautam cu seriozitate.
    Am invatat multe de la Toma. Mi-a placut sa ma uit la el intr-o lumina noua, favorabila. De acum incolo ma voi gindi la el ca la un om exceptional, un tip deschis si sincer - fara ascunzisuri si prefacatorii. Un om care a avut indrazneala sa ceara sa vada - si a avut harul sa i se raspunda la cerere. Asa ca, aviz amatorilor - acelora care nu sint siguri de existenta lui Dumnezeu. Nu intirziati sa cercetati si sa cereti sa vedeti - ca sa va convingeti. Orice cerere sincera si decenta este luata in considerare de Dumnezeu.

19 April 2014

STERGARUL

de Costache Ioanid

La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Isus.
Se revãrsa din sfesnic o galbenã luminã
pe azimile calde, pe mielul… fãrã vinã…
Era plãcut prilejul. Si toate pregãtite.
Dar, vai, uitase gazda o slugã a trimite,
un rob sau o copilã, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând sã le-o deslege,
sã le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor sedea la rugã?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de slugã?
O, iatã-i cum se-ncruntã, privind cu tulburare
când vasele cu apã, când praful pe picioare.
Si Duhul îi întreabã, în fiecare zboarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Petre, stergarul astã searã?
- Chiar eu?… Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânãr? - Eu stau lângã Stãpân…
- Dar tu? întreabã Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmã la Domnul între ei?
- Dar tu ce tii doar punga? – Eu am fãcut de-ajuns.
Am cumpãrat merinde. Si mielul l-am strãpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare sã fii tu cel ce spalã?
- Sunt trist. Se luptã-n mine o umbrã de-ndoialã…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget rãspunsul a fost: Nu.
Atunci, lãsându-Si brâul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stãpânul cel coborât din cer
Si-a-nfãsurat stergarul, S-a aplecat usor
sã-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum a câta oarã? – Se-aseazã iar Isus
sã-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Gheorghe, stergarul astã searã?…
Tu, sorã Mãrioarã? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odatã acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmã.
Nu vrei, în lumea asta, sã fii tu cel din urmã?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sã fii tu, frate, al fratilor tãi rob?
Sunt rãni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în tainã se preling,
sunt vãduve bolnave, bãtrâni fãrã putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mângâiere,
sunt prunci rãmasi acasã, cu-o mamã în spital,
bolnavi care asteaptã un salvator semnal.
Se cere ostenealã si jertfã uneori.
Si nopti de priveghere si iarãsi muncã-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ti-e dat,
cât mãtura, si acul, si rufa de spãlat,
cât cratita, toporul si roata la fântânã.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo bãtrânã.
Sã stai de veghe noaptea la câte-un cãpãtâi,
sã-ntorci cu greu bolnavul, sã rabzi si sã mângâi;
sã-l scoti apoi la soare si sã-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, sã-ti înfãsori stergarul?
- Chiar eu?… Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânãr. Eu stau lângã Stãpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am fãcut de-ajuns.
- Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelasi trist rãspuns.
Si-atunci, lãsând sã-I cadã cununa Lui si haina,
iubirii fãrã margini trãindu-i iarãsi taina,
încet – a câta oarã? – Se-apleacã iar Isus
si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mlãditã se-apleacã lângã trunchi,
Stãpânul omenirii Se-apleacã în genunchi.
La jugul fãrã slavã, Isus iar Se-njugã,
El, Împãratul Vietii, din nou e rob si slugã.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tãrânã!
Isus vã spalã iarãsi cu propria Sa mânã!
Veniti, voi ce-n pãcate nãdejdea vi se frânge!
Isus vã spalã astãzi cu propriul Sãu sânge!…
*
Voi, frati, goniti mândria, visãrile si somnul!
Luati cu drag stergarul alãturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i bunã;
dar cine ia stergarul, acela ia cununã!

ALELUIA...CHRISTOS A INVIAT!!!

     Ce bun e Domnul...ne da binecuvintari si atunci cind nu le meritam; zile senine si atunci cind stau norii prin apropiere. El lasa ca norii sa se dea la o parte suficient ca Soarele sufletelor noastre sa ne incalzeasca inimile. Si ce minunata este bucuria invierii Lui...cita speranta a adus pentru niste pacatosi ca noi...
Ieri, un grup din biserica mea care cinta cu miinile- prin semne, au cintat o cintare despre inviere si...nu mi-a venit nici mie sa cred cit m-a impresionat. Refrenul avea o multime de 'Halleluia..." si m-a podidit plinsul. Daca as fi putut sa mimez ceea ce cintau ei cu miinile as fi facut-o si eu- dar n-am pic de eleganta in miscari...miinile mele n-au sensibilitatea lui Halleluia. Mai degraba cred ca s-ar fi priceput sa bata cuiele...
     Oricit ne-am stradui nu putem cuprinde si intelege dragostea asta imensa...de dimensiuni uriase- care S-a jertfit pentru noi. Pentru mine...
     Cineva intreba pe un blog - cum se intelege faptul ca am fost cu totii crucificati si am murit cu Christos. Ma gindeam ca partea aia din mine care a pacatuit, care inca mai pacatuieste- partea aia a murit in Christos- odata cu El; si El a purtat-o in dragostea Lui si a suferit greutatea, rusinea, mizeria care o ducea partea aia din mine- asa am reusit sa mor si eu odata cu El, ca sa fie astfel achitat si pretul pentru sufletul meu...in durerea si agonia traita de Mintuitorul meu.
     Noi sarbatorim invierea Lui si ne bucuram. Dar e si invierea noastra- a sperantei care vine odata cu invierea Lui...a drumului deschis si a intrarii prin Har in Imparatia Lui Dumnezeu. Tot ce mai trebuie facut - sau singurul lucru pe care trebuie sa-l facem de-acum este sa acceptam darul fara de plata...iertarea pe care ne-o da Domnul Isus ca dar. Cei care au acceptat acest dar au motive de bucurie...Indiferent ce ofera viata asta- si nu rareori ne ofera dureri- avem o speranta intr-o eternitate fara dureri - platita scump cu singele Mielului nevinovat.
     Si vin la sfirsit de sarbatoare sa multumesc si eu...si sa continui sa ma bucur de eliberarea primita prin El. ALELUIA...Christos a inviat!

Christos a inviat!!!

   
 E noapte... si pe strada trece o ambulanta. O situatie, o criza se desfasoara undeva pe aproape. Oamenii sint fragili... viata e fragila... In afara de promisiunile lui Dumnezeu, nimic nu este sigur pentru omenire...
     Ramin treaza in mijlocul noptii, ca gindurile nu vor sa plece. In Romania astazi se serbeaza Invierea Domnului Isus. Mi-amintesc de femeile venite devreme la mormint... de ucenicii pe drumul catre Emaus... de Toma, cel care a vrut sa puna mina, ca sa se convinga... si ajung la o concluzie. Ca Domnul Isus a fost viu doar pentru cei care L-au intilnit si carora li S-a aratat, si pentru cei ce au vrut sa stie "unde L-au pus"... Pe unii a trebuit sa-i cheme pe nume, altora sa le arate ranile, sa-L atinga si pentru unii a trebuit sa fringa piinea... ca sa-L recunoasca. 
     Ma intreb daca vestea invierii este suficienta pentru unii din noi. Ca El este viu o stie universul intreg - dar daca nu am pipait, nu ne-a chemat special pe Nume... si daca nu-L recunoastem la fringera piinii ca si cei de pe drumul catre Emaus, atunci invierea Lui nu ne poate folosi prea mult. 
     Am vazut nu demult un filmulet cu o femeie care traia in salbatica Siberie de peste 70 de ani. Pentru ea... cel de-Al Doilea Razboi Mondial n-a existat... si nici alte multe lucruri si evenimente care au schimbat fata lumii. N-au existat evenimentele? Au existat - doar ca ea a fost izolata in lumea ei. Nu sintem si noi uneori izolati de realitatile Scripturii? Nu traim ca si cind Christos ar fi inca in mormint si sintem fara speranta? 
     Ne-am intilnit cu El ca sa putem sa sarbatorim Invierea Lui in adevaratul sens al cuvintului?

18 April 2014

HRISTOS A INVIAT!!!































































O ZI DE MULTUMIRE!!!

Am auzit nu de mult o poveste despre un ciine care a fost salvat din foc de 6 pompieri. Povesteau pompierii ca dupa ce l-au salvat, sarmanul ciine trecea de la unul la altul si le lingea miinile. Nu stiu restul povestirii, dar imi inchipui ca pompierii l-au tinut mai departe cu ei.
………………….
Se apropie Pastele, cind vom comemora moartea si invierea Domnului nostru Isus Christos. M-am gindit la ciinele acela salvat de pompieri, care n-are logica si n-are constiinta; numai instinct. Si din instinct a stiut ca trebuie sa se duca sa le multumeasca celor care l-au salvat din foc.
Noi am fost salvati din focul vesnic. Spre deosebire de acel ciine, noi am fost creati de Dumnezeu si cu alte aparate complexe, ca sa fim in asemanarea Creatorului ...de gindire, de constientizare, de logica. Cum dar atunci nu stim sa ne aducem multumirea Celui care a suferit si S-a jertfit pentru noi?
Din zece oameni vindecati, doar unul s-a intors sa-I multumeasca Domnului Isus. Ce-ar fi ca de acest Paste sa ne amintim Cui Ii datoram salvarea, Cui Ii datoram speranta… si Cui Ii datoram sansa de a trai in eternitate in Slava Sa?
Lasati ca acest Paste sa devina o zi de multumire!