LAPTE SI MIERE

Cu promisiunea aceasta Dumnezeu a revelat poporului ales, un fragment din planul făcut in sine însuşi, pentru salvarea unei naţiuni, ca apoi prin acest popor sa urzească mântuirea întregii omeniri.

Cred ca încă nu s-au găsit alte cuvinte care sa cuprindă in ele însele un rai pământesc. Tara unde curge lapte si miere, descrie intr-o singura fraza locul cel mai bun de pe planeta noastră.

Unde este multa miere si mult lapte vegetaţia este mai mult decât abundentă. Pentru cei ce cunosc puţin despre albine, descrierea lui Ionatan este extrem de interesanta. (1 Samuel 14:25) Numai o abundenţă de nectar poate determina albinele sa construiască faguri pe iarbă. Câmpul întreg presărat cu faguri e in sine un miracol nemaiîntâlnit.

Toata aceasta abundenţă nu era decât o umbra a belşugului din paradisul pierdut si nu putea descrie, compara sau chiar imagina indeajuns Canaanul ceresc unde Dumnezeu ii va duce pe răscumpăraţii lui. O ţara unde curge lapte si miere ar fi de ajuns pentru orice muritor.

Canaanul pământesc nu a fost numai un loc unde Evreii sa aibă abundenta de lapte si miere. El a fost un loc unde Dumnezeu a intrat împreuna cu poporul sau. Aici creatorul si-a dezvăluit al doilea Canaan. Canaanul ceresc unde nu curge lapte si miere, dar curge nemurire, eternitate, bucurii, fericire, dragoste.

Pentru ca Apostolul Pavel nu le poate descrie... zice doar ca la inima omului nu s-au suit asemenea stări înălţătoare.
La intrare in Canaanul pământesc 12 oameni aleşi stăteau in fata poporului şi au confirmat cu gura lor adevărul despre tara promisa. Numeri 13:27b Expresia lor = in adevăr aceasta este o tara unde curge lapte şi miere, făcuta in necredinţa, nu ia ajutat la nimic. Ei si întreaga armata de necredincioşi au rămas presăraţi in pustie măcar ca au văzut cu ochii lor si au dorit această ţară.

Dumnezeu a intrat in Canaan cu cei doi cari au crezut si cu copii si femeile pe care ei le deplângeau.

Călătorim de doua milenii spre Canaanul promis, suntem in fata Iordanului, iscoadele mişuna pretutindeni, învăţători de tot felul ne sfătuiesc. Doamne unde-i Iosua si Caleb sa ne îmbărbăteze? Trimite Doamne bărbaţi care sa întărească inima robilor tai. Trezeşte Doamne Duhul obosit al profeţilor tai.

Suntem mulţi copii si multe femei, bătrâni si bătrânice care călătorim greu, unde-i oastea bărbaţilor de încredere? Doamne in Canaan ai intrat cu cei doi, copii şi femeile Izraeliţilor căzuţi în deşert. Fa, te rugam, si pentru noi o minune cereasca, vino pe norii cerului, cum ne-ai promis, si vom înainta spre Tine, atraşi de dorul tău irezistibil. Vino Doamne Isuse, mai este Har SI... hai si tu cu noi pana nu-i prea târziu.

Stuparul

ALBINELE SI "POARTA CEA STRIMTA"

AUTOR-STUPARUL

Din totdeauna largimea portitei la casuta albinelor (la stup) a jucat un rol important. Cind nu sint invadatori, portita e larg deschisa si garda are un numar redus de albine. Vremurile rele cer o garda puternica si reducere la spatiul de intrare.

Anul trecut am observant un fenomen nereceptionat de mine pina acum. Pe linga faptul ca albinele au inchis complect orificiile deschile de la capace, au redus radical si spatiul de la intrare. Aceasta ca o pregatire timpurie in vederea noptiilor reci de iarna.

Portita redusa are doua avantaje: in primul rind se pastreaza mai usor caldura in familie, iar al doilea avantaj, cu o garda mica se poate asigura control perfect pentru cei ce intra si iasa. Nu scapa nimeni la intrare fara verificarea indentitatii lui.

Nu conditia sa fii albina iti asugura tracerea libera, ca sa poti intra…ci garda i-ti cere un act invizibil care dovedeste ca apartii de colonia respective. In caz contral individul e omorit, sau in cazul ce-l mai fericit scapa fugarit. Adesea asemene incercari se platesc cu viata.


Cum arata permisul de trecere? De multe ori, din prea mare exigenta, am vazut cite o incaierare care a durat cite o secunda, apoi fiecare si-a luat locul lui si albina acostata a intrat apoi linistita in familie. Adevaratul permis este sa ai parfumul reginei inbibat in organismul tau. E un act launtric, poti fi albina indentica cu celelate, poti cunoaste obiceiul si regurile stupului, daca nu esti din neamul regesc nu cunosti si nu te cunoaste nimeni.

Stapinul casei, in pilda spusa de Mintuitorul, l-a intrebat pe intrus: “Prietene cum ai ajuns aici”?( Matei 22:12 )

Cu multi ani in urma se cumparau indulgente care se presupunea ca ajuta pe cei ce le posedau, la trecera lor prin poarta cea strimpta. In Ioan 10:7, Domnul Isus ne spune ca El este usa, si ca nimeni nu poate veni la Tatal decit prin El. Astazi indulgentele se vind de la amvoane, unele mai libertine decit altele. Nu uitati la poarta este aceaisi garda (Domnul Isus Hristos).


In Luca 13:24 ne spune nevoiti-va sa intrati pe poarta cea strimpta ( indulgentele nu sint valabile aici). Vine ceasul cind multi se vor ingramadi sa intre si printe ei voi fii si eu si tu. Cine are ceva regesc in el va intra. Ingerii sunt mult mai duri decit vrem noi sa fie, Scriptura ne spune ca ei vor lua pe cei rai dintre cei buni si ii vor arunca in iazul cu foc.

Traim inca o vreme de ragaz in timpul harului cind conform Apocalipsei se mai poate cumpara ceva din tezaurul ceresc. Poate fi ultima vinzare, ultima chemare, ultimul moment cind se liciteaza fara bani si fara plata.

Esti sigur ca ai dovada inrudirii regesti? Atunci spune cu cei alesi, si cu mine impreuna,
“VINO DOAMNE ISUSE”

Stuparul

Lucrati Pina E Ziua!!!

– Luca 10:06

Ne place sa fim priceputi si nu vad nimic rau in lucrul acesta. Invatam si cunostintile le folosim spre binele sau raul nostru si al societatii in mijlocul careia traim. Ce ne porunceste Mintuitorul in Evanghelia dupa Luca 10 nu face parte din educatia nostra. Nu are logica noastra, si nu functioneasa dupa priceperea noastra.

Cind oamenii ne acuza ca noi credem si nu cercetam, adesea ei sustin punctul Evangheliei poruncit de Mintuitorul iar noi sustinem puncul firesc al lucrurilor pentru apararea noastra. Suntem trimesi sa dam ceva care nu avem in buzunare, care nu avem in bruma cunostintelor noastre, si care nu se vede cu ochiul nostru. Ucenicii au distribuit aceasta pace bazati pe cuvintul Celui ce ia trimes si fara comentarii au distribuit ceva de natura divina. Porunca a ramas valida pina astazi. Lumea are novoie de acest element ceresc, are nevoie sa simta ceva ce este inexplicabil omeneste si totusi fiecare om doreste sa umple acest gol launtric. Natura omeneasca simte lipsa conectarii cu starea de pace pe care a pierdut-o in vremurile de inceput. Omul se simte incomplect, nesigur, nelinistit, si in cautarea misterioasei impliniri. Pacea nu e pricepere, o arta, sau vreun produs omenesc. Ea este o taina care poate face un om sarac, flamind, gol, sau in orice imprejurare negativa il poate face fericit. Cind cel cazut intre tilhari s-a trezit in bratele binelefacatorului lui avea totul: medicamente, mijloc de locomotie, dragoste si un viitor imbelsugat. Toate acestea erau dincolo de priceperea lui si a noastra.

Cind o familie de albine are totul din plin, albinele nu stiu cum au ajuns hambarele pline si cite generatii s-au sacrificat pentru belsugul lor. Cu cit nu stiu si nu inteleg jertfa surorilor lor cu atit mai usor infrunta gerul si se bucura de viata inbelsugata. Tot ce se aude in stup este un murmur ca de ape limpezi, care se desprind zi de zi din caierul iernii. Se intimpla de mulne ori ca predecesoarele lor sa fi fost mai lenese sau bolnave. Proviziile sunt atunci insuficiente iar vestea aceastea stirneste o panica generala. Frumosul murmur se transforma in semnale de alarma iar mai tirziu in zgomotele disperarii.

Fara interventia unui Samaritean, moartea este singura asteptare. Ce este uimitor in pilda Mintuitorului din Matei 25 este ca o veste minunata a stirnit o panica in sufletul celor cinci fecioare. Sunetul trimbitei a creat o alergare in panica, simtind parca fiorul mortii. Venirea Mirelui se face la ora pe care nu o pricepem, in somnul in care nu ne aduce salvare. Se poate ca suntem cu totii adormiti de- abinelea, sa mai dorm putim, sa mai atipesc putin, si hambarele sunt goale. Fratele Pit in numarul trecut ne-a informat cit de gol este hambarul care hraneste familiile lucratorilor din vremurile grele in iarna vietii. Pentru albine stuparul chibzuit ia exemplu Samariteanului, complecteaza hrana familiilor disperate.

La disperarea omenirii Dumnezeul nostru a trimes ce a avut mai scump, mai drag, mai nobil. Si-a injosit fiul sub nivelul tuturor nivelelor, a ajuns puna acolo ca nu putea sa-i vada suferinta. Cerul s-a indoliat, pamintul s-a cutremurat, ingrozit de suferinta Creatorului, cerul s-a intunecat, intraga natura a participat impreuna cu Creatorul la actul durerii divine. Ce scriu eu nu e o mustrare, e procesul meu de meditatie in fata pretului pacii cu Dumnezeu. Pentru ca nu-l pricep voi fi judecat cu privire la lucrurile ce le-am priceput si nu le-am facut. Ce a scris Fratele Pit eu intrepretez ca o strigare pentru oricine aude glasul trimbitei. Vine vremea cind nu se mai poate lucra.
Va iubesc,
Lucrati pina e ziua!
Stuparul

Oh, Domnul Meu...Unde-ai Plecat?

Scrisa de Stupar 1978

O Domnul meu... unde-ai plecat?
Pe mine singur m-ai lasat;
Te-astept sa vii oh, Domnul meu
Sa vezi cum stau in cortul meu.
Vino, Oh Domnul meu,
Sa vezi tu cortul meu!

Cind de la mine ai plecat,
Nu aveam casa…ci palat.
Aveam belsug si avutii,
Comori ce nu pier, bucurii;
Vino , Oh Domnul meu,
Sa plingi in cortul meu…

Am cheltuit tot ce aveam...
Fara sa-mi pese te-ntristam.
Uitat ai fost de zeci si mii,
De prieteni, rude si copii…
Vino oh, Domnul meu
Sa stai in cortul meu.

Cu sufletul gol si zdrobit,
Acum, cind tot am cheltuit,
Imi pare rau si gem din greu
Ca am pierdut tot Harul Tau.
Vino cu Harul Tau,
Sa umplii cortul meu!

O ruga am si sint bogat…
Sa vi sa stai ling-al meu pat;
Pe viscol, ger si vijelii
Cu-a ta prezenta cort sa-mi fii…
Si voi fi, Domnul meu,
Pe veci copilul tau.

Aripi Ca Sa Zbor...

Proverbul Romanesc ca “igiena este mama sanatatii”, in familia albinelor este mai mult decât adevărat. Totuşi oamenii de ştiinţa au constatat ca albinele se împart in albine igienice si albine tolerante.

In ultimele decenii a apărut in familiile de albine un parazit colectat de pe flori sau adus de trântori cari fac vizite altor familii de albine. Parazitul l-am mai amintit in treacăt, e inofensiv nu poate trai singur, nu-si poate asigura căldura singur si nici chiar hrana. In termenul popular el e numit păduchele albinelor. Când moare o familie de albine mor si paraziţi pentru ca nu are cine sa-i hrănească şi să le asigure un mediu bun de dezvoltare. Parazitul nu poate distruge albinele mature chiar doi sau trei înfipţi in spinare ei nu o omoară. Cu toate aceasta amicul nevinovat a creat o epidemie generala in rândul familiilor tolerante.

Intrat in familie începe acţiunia de înmulţire, îsi depune oul in celula in care regina depune oul iar albinele îl îngrijesc cu hrana. Micuţul tolerat are hrana mai mult decât are nevoie, iar timpul de eclzionare a parazitului este mai scurt decât timpul necesar maturizării unei albine. Partea pe care o manîncă micuţul sunt aripioarele viitoarei albine. La început nu pare grav câteva sute de albine fără aripi la o generaţie nu se observă. Mai târziu in vara câteva mii, apoi întreaga generaţie tânăra este incapabila de a prelua ştafeta.

Am scris cam mult de uratul asta, ca vreau sa-i arat faptele. Albina iasă din celula gata de acţiune. Prima misiune in ordine in micro computerul ei este sa-si curăţească celula. Acesta o face cu toata râvna unei tinere vieţi. A doua îndeletnicire este sa produca pretiosul lăptişor pentru patru sau cinci bebeluşi care ii are în grija in raport de puterea ei.
Totul pare normal: operaţie după operaţie pana in ziua când face primul zbor de recunoaştere al terenului care urmează sa fie locul ei final de activitate. Albinele nu incearca sa zboare, ele sunt născute sa zboare. Aşa ca in ziua si ceasul maturităţii ele ies pe puntea de lansare si se avânta in aer, unele sârmanele neştiind ca in locul aripelor se afla doar doua cioturi care indica locul unde trebuia sa fie aripi.

Urmeaza o privelişte trista! Mii de albine tinere fără aripi umple pământul; ele nu vor mai vedea niciodată familia draga. Iar familia fără ele isi traiste ultima agonie, rezultatul igienei tolerate.

Am spus ca sunt si familii netolerante, “si igienice” aceastea, in timpul vegherii lor se curată unele pe altele de aceşti paraziţi taindu-i fara mila cu mandibulele lor puternice. Astfel ele nu accepta îngăduinţa fata de ceva care se pare un râu neofensiv.

Cred ca dacă m-as opri aici pentru un cititor al Bibliei ar fi articolul complet. Dar pentru ca nu ştiu cine citeşte trebuie sa continui. Apostolul Iuda in versetul 4 spune “s-au strecurat printre voi unii"... Astăzi stilul modern de lucru al diavolului este toleranta. Nu suntem confruntati cu rugul si ghilotina... metoda aceasta care de fapt a dat naştere la sfinţire si curăţire spirituala, la foc duhovnicesc care a măcinat tot ce este necurat. Cea mai trista privelişte este sa fi creştin sa fi in familia Lui Hristos, sa te hrăneşti cu lapte duhovnicioasc, sa trăieşti frumos dar sa ai un parazit care ti-a luat copii, ti-a luat tinerii dragi si prin asta aripile cu care zbori spre cer.

Noi suntem născuţi sa zburam, aşteptam clipa in care se aude goarna, tineri si bătrâni ne vom avânta spre zori sa ne întâlnim cu Domnul nostru Isus Hristos. Micii paraziţi toleraţi pot sa-ti răpească veşnicia. Albinele netolerante sunt un exemplu grăitor ca vulpile mici strica viile mari.

Când fratele Cure Simion era seminarist am învătăt de la el o cântare care se pare ca n-au iubit-o mulţi ca nu am auzit pe nimeni cintînd-o.

O cine ar putea pentru zbor
Sa-mi dea aripile îngereşti
As potoli adâncul meu dor
Zburînd la Isus spre culmi cereşti.

O da-mi Isuse aripi sa zbor,
Eu sunt aici rob si pătimaş,
Eu sunt robit in acest oraş,
O da-mi Isuse aripi sa zbor.

Eu sunt aici robit si mâhnit
Si cerul n-am văzut printre nori
Acum dar Isus m-a dezrobit
O da-mi Isuse aripi sa zbor.

Când am intrat in familia lui Dumnezeu, am intrat in posesia certificatului de înfiere. Avem promisiuni ca vom zbura spre nori, ca avem totul in Hristos. Prea iubiţilor nu îngăduiţi ca prin toleranta sa pierdem aripile cereşti. Nu uitaţi cinci fecioare din pilda Domnului Isus au fost neglijente si preţul a fost o vecinicie pierduta.Domnul sa ne dea lumina necesară pentru a înţelege vremile pe care le trăim.

Stuparul

12c Temperatura Critica

Multe lucruri în jurul nostru au un moment critic, în mod obişnuit după acest moment urmează fatalitatea.

Cu câţiva ani în urmă un inventator American a construit o barcă care a depăşit toate recordurile de viteză stabilite până la acea oră. Dar la una din experimente barca a atins o viteză critică unde vibraţia a descompus barca în mici bucăţi.

Albinele nu au cunoştinţa despre temperatura critică pentru viaţa lor, de acea ele părăsesc căldura mare bazate pe o rază de soare care luminează intrarea în căsuţa lor. Dacă acolo este 12°c, ea pleacă convinsă că va veni acasă din nou. Pe parcurs însă un nor răpeşte razele soarelui, reducând temperatura 12°c, atunci agonia reîntoarcerii îşi spune cuvântul. Aripioarele reduc numărul de bătăi şi ea e nevoită să coboare unde se găseşte, pe zăpadă, pe apă sau în noroi.

Îndurerat de nechibzuinţa lor adunăm câte o mână plină de albine din sutele de albine căzute în jurul meu, le ţineam în pumn şi suflam cu gura căldură peste ele. Le dădeam o a două şansă de viaţă, dar cum nu ştiam unde aparţin aşteptam să se încălzească suficient pentru aşi găsi în zbor singure locuinţa.

Sanşa salvării era aproximativ una din o mie. Albina fără familie nu are nici o şansă să trăiască...si ea va muri daca conditiile nu sint optime pentru viata ei...Nopţile reci, vremile grele pot fi înfruntate cu succes, numai în comunitate şi la adăpostul potrivit. In stupul ei, inauntru cu cât creşte gerul cu atât se ridică temperatura, încât individul nu ajunge nici o dată să trăiască izolat si sa-i fie frig.

Creştinul pe de o altă parte, nu poate exista decât în Hristos. Nimeni nu a rezistat şi nu va rezista să se întoarcă la Tatăl fără Harul Domnului Isus. Biblia ne informează despre decizia neschimbabilă luată de Dumnezeu, că plata păcatului este moartea.

Cu toate acestea este o minune, sau culmea dragostei divine, faptul că Domnul nostru Isus Hristos la punctul cel mai critic al creştinului, se oferă El însuşi să transforme căldura noastră muribundă în viată veşnică, dacă acceptăm să ne ia în mâna Lui. Apocalipsa 3:18 ne oferă inel de aur, haine să ne schimbe infatisarea, vindecare să vedem realitatea, şi un ospăţ împărătesc. Conform Sfintelor Scripturi să fii un creştin modern şi totuşi ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol nu e o minune în sine? Domnul încă ne păstrează în gura Lui, ne oferă şanse fără precedent, Har ce nu la mai oferit altora, dragoste ce seamănă cu risipa. Tot ce ni se cere este să spunem o vorbă. Noi încă suntem ai Lui, încă îi purtăm numele, încă nu ne-a dezmoştenit, încă mijloceşte între noi şi decizia morţii. Mai e o şansă pentru cei căzuţi în vremurile critice, SI El cu gura Lui divină mai rosteşte cuvinte care topesc gheaţa cea mai groasa. Cuvântul Lui inca spune „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, si eu vă voi da odihnă sufletelor voastre.” Aceste cuvinte au puterea să ridice orice albină rătăcită. Căldura emanată cu gura Lui, a topit şi topeşte toate piedicile tale. Încă eşti albină, încă eşti creştin, încă mântuirea îţi aparţine, nu uita, afară din mâna Lui nu mai eşti nimic. Primeşte oferta de a lucra în via Lui şi viaţa va continua în veşnicii.

Stuparul

Daca ai fost creat trintor... trintoreste! Dar esti albina....

Stupul este un loc al armoniei, al ordinei. Un zumzet relaxant si o aroma placuta te intimpina la intrare…Temperatura in stup se pastreaza constanta tot timpul, parca ar fi reglata de un termometru, si in ciuda oscilatiilor de temperatura din exterior, stupul continua sa mentina inauntru aceeasi temperatura. Prin rotatie, albinele vibreaza din aripioare si, ori racoresc ori ridica temperatura in stup, dupa nevoie. 

Ai putea sa spui, ca o Biserica sanatoasa, oare n-ar trebui sa aiba si ea metode sa mentina o atmosfera placuta, sau o temperatura adecvata? Cind rugaciunea este folosita de membrii Bisericii, intr-un efort comun, rezultatele sint similare, iar atmosfera in Biserica este placuta, numai potrivita pentru cresterea si formarea noii generatii, pentru intretinerea sanatatii spiritualea a fiecarui membru.

Majoritatea albinelor, in afara de regina si trintori, au aceeasi marime, aceeasi infatisare, ca nu le poti deosebi una de alta. Dar functiile in stup sint diverse. Unele dintre albine sint inspectori si pleaca in zorii zilei sa caute cimpurile cele mai bune de cules si se reintorc aducind informatiile necesare pentruca sa se stie exact directia de zbor pe ziua respectiva. Apoi sint albinele lucratoare care primind informatia se grabesc sa plece la lucru, caci nici un moment nu este de pierdut si nici o albina nu umbla stresata sau plictisita prin stup, aiurea. Apoi ca orice natiune, stupul are si soldati. Numai sa incerce vreo hoata din vreun stup vecin sa intre!!! Citeodata dusmanii sint mai mari; soarecii de cimp sau sobolanii carora gustul de miere le fura ratiunea…si se aventueaza pe la stup. Curind ii veti gasi in vreun ghem de ceara de nu li se mai recunoaste forma initiala. Ce sa spun de hotii mai inteligenti care fura mierea, eu fiind unul dintre ei…Acesti hoti se aleg cu o multime de cusaturi incrucisate, sau un ochi inchis de vreo umflatura sau un nas enorm. Stupul are si nursele lui care ingrijesc regina si puetul. Si fiecare albinuta la locul ei isi face datoria pentru care a fost chemata.

Acum ma gindesc la Biserica Lui Christos in care fiecare membru are o functie, un rost. Citi dintre noi nu umblam plictisiti sau stresati sau ocupindu-ne de misiunea celuilalt in loc sa ne pregatim aripile de zbor, in loc sa avem mintea la cules. Ba ni se pare ca sintem mai dotati pentru inspectie, si ca urmare nu vrem sa mergem la cules. Ba ni s-a nazarit ca temperamentul nostru ar fi mult mai potrivit la nursery, ori cine stie…de ce sa nu fim noi matca…doar matca nu-i chiar asa de deosebita, nu? Sta si face oua, si cu putin antrenament, cine stie, poate si noi am putea produce oua.

De cite ori v-ati luat la cearta cu cei care v-au facut vreun dar? Darurile si calitatile si structura noastra a fost intocmita inca inainte de a exista noi, tesuti in chip ciudat, intr-un loc intunecos , ca si in adincurile pamintului. Si acest lucru trebuie sa ne spuna ca sintem exact ceea ce am fost creati sa fim, si ca vom functiona cel mai bine daca acceptam si respectam dorinta Celui ce ne-a creat.

In momentul in care ne razvratim, stupul din care facem parte devine sarac in nectar, dezorganizat, si in loc de progres si productie sintem “saraci” si semanam cu Bisericile din Apocalipsa. 

Mierea este rasplata pentru munca albinelor, si din ea se infrupta tot stupul; dar in marea organizare a lucrurilor, Dumnezeu foloseste albina pentru alte lucruri si mai importante. Cind eram in Romania, foloseam albinele pentru un singur scop; acela de a produce miere…In America insa, se exploateaza albinele pe o scara mult mai larga intr-un alt scop. In drumul ei, in cautarea dulcelui din floare, albina prin prezenta ei, atinge florile si transporta polenul din floare in floare implinind o functie absolut vitala vietii - perpetuarea speciilor de tot felul .  Aceasta este polenizarea.

Acuma, ca un crestin obisnuit, cautind si savurind dulceata vietii ce ne-a fost harazita, in compania acelora cu care Dumnezeu ne-a facut partasi la aceeasi mintuire, in drumurile noastre zilnice, ar trebui sa transportam cu noi, in noi, elementul vietii vesnice, pentruca sa-l raspindim oriunde ajungem. Asta nu inseamna ca trebuie sa facem altceva, decit oriunde ne ducem sa pastram calitatile de albina lucratoare. Restul il face Cel ce  a planuit  sa-si faca lucrarea prin noi. Noua nu ni se cere sa speculam , sa fortam, sa analizam, ci doar sa existam in forma in care am fost creati si sa acceptam sa ducem cu noi polenul sfint.

…Polenul are o calitate nemaipomenita. El nu moare niciodata, iar ceea ce ducem noi lumii este viata vesnica, in starea cea mai pura.

Fratii mei, secerisul e mare, dar seceratori putini. Nu fi o albina lucratoare plictisita, cu fumuri de inspector; da-ti silinta sa umblii acoperita cu polenul sfint, si nu uita…sintem in timpul culesului, fiecare minut este pretios…

RASCUMPARATI VREMEA!

Stuparul

Noutate in Stuparit

Eram hotărât sa nu mai vorbesc despre paraziţi, începusem sa mă conving ca reduc farmecul mierii, arătând prin ce greutăţi ajunge la masa consumatorului, munca curata si plina de dragoste a albinei. Dar tocmai când eram in pragul deciziei finale am aflat ca in statul Florida a fost descoperit un nou parazit, care e foarte diferit de restul. Intrusul duce o viata dubla, o parte o trăieşte in pământ unde nimeni nu ştie ce face, cum se înmulţeşte si cum hibernează sau cum activează acolo.

Ce se cunoaşte despre el este modul cum acţionează in stupina. De dimensiune cam jumătate sau o treime dintr-o mămăruţă, de culoare neagra si de o neruşinare inimaginabila, apare la intrarea familiei de albine, intra ca la el acasă, merge direct spre miere si ceara. Ambele îi plac de minune, are carapacea tare si sta mai mult unde e întuneric si protejat de deranjul albinelor lucrătoare. Mai are o calitate importanta, nu are respect de osteneala albinelor nepreţuind ceia ce mănâncă si nu părăseşte stupul nici chiar pentru interese personale. Acolo unde totul e oglinda el îşi depune cu lipsa de bun simţ nevoile personale urmând ca albinele sa culeagă tot ce el depune, precum si ceara si mierea alterata.

Termenul folosit de Apostol ne indică pagubele produse de intruşi precum şi suferinţa pe care o indura din partea lor cei ce aduna comori nemuritoare, scriu aici din cuvintele Apostolului Iuda versetul 12: Sânt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine si se îndoapă de a binelea. Doamne când am scris aceste cuvinte am scris cuvânt cu cuvânt din cartea sfânta de frica sa nu adaug sau să dau o interpretare personala. Eu am văzut la albine un singur cărăbuş de acest gen si nici nu ştiu cum se numeşte. Apostolul a văzut acum 2000 de ani in urma cum la mesele curăţii de inima, unde bucatele sfinte se luau cu respect, sfiala în dragoste, au apărut, gânsaci care se îndopau fără ruşine. Aceştia trăiau intr-o alta lume, lumea lor era departe de locul unde se hrăneau ei. Lupilor nu le place carnea de lup, acolo unde sunt mulţi lupi e si multa foame, lupilor le plac oile blânde, care cred totul, iartă totul, iubesc totul. Domnul nostru Isus ne trimete ca pe nişte oi in mijlocul lupilor. Ce privelişte trista ar fi daca Domnul nu ar fi trimis pe Duhul Sfânt, care sa controleze şi să îndrume viata noastră. Albinele nu au un asemenea protector, cărăbuşii sunt mai duri decât ele, in final fără ajutorul stuparului nu este salvare.

Astăzi mai mult ca oricând lumea creştina e hartuita de cărăbuşi pe care Apostolul Iuda ii numeşte aşa dur. Cărăbuşii se infiltrează in inimile curate si pline de dragoste, sunt mai duri decât noi, au mâncat si mănâncă la mesele noastre de dragoste, ne dau învăţături de care ei stau departe. Cu ani in urma fratele Olah cota unele muzici străine de noi ca noi ediţii sosite recent din iad. De unde vin cărăbuşii, ştiu ca din pământ. De unde vin cei care se hrănesc cu ce avem noi mai nobil si mai curat? Domnul Isus ne da un indiciu: „după faptele lor ii veţi cunoaşte”. Sunt unii care locuiesc in lume si iau masa in biserica. Domnul ne spune ca la încheierea socotelilor îngerii lui Dumnezeu vor lua pe cei rai dintre cei buni şi-îi vor arunca in iazul cu foc.

Noi suntem o istorie trăita, purtam in vasul nostru de lut o energie neînchipuit de mare, adunam nectar duhovnicesc încât se hrănesc chiar si vrăşmaşii Evangheliei. Sămânţă sfânta aruncata pe stânci, in spini, pe drum, e sămânţă divina, un rod al dragostei, o mărturie a dăruirii noastre. Încă odată iubite cititor nu uita ca ce ai semănat cu lacrimi ai sa culegi cântând. Daca constaţi ca n-ai semănat în anul trecut, seamănă in anul aceasta. "România pentru Hristos" e un loc unde poţi investi dragoste palpabilă.

Eu cunosc un frate care in dorinţa de a investi in împărăţia pentru Hristos, când si-a vândut casa a pus $40,000 de dolari la fondul acestei lucrări. Am tot respectul pentru gândirea acestei familiei. Bătrâneţea si-au asigurat-o in cer.

Când privesc la acesta lucrare o vad in cer si ştiu ca Domnul nostru cunoaşte dragostea noastră din faptele noastre. Primeşte implorarea mea ca poate fi ultima pentru tine, intra in via Domnului chiar la acest ceas târziu, mâine nu se ştie de mai ai vreo chemare.

Stuparul

Stuparul Nepriceput

Dupa ce am citit despre albine si am consultatat citiva stupari ca mine, sau mai buni, am hotarit sa-mi cumpar albine, ca doar acum stiu si eu ce am de facut.Investitia era mare pentru buzunarul meu, dar eu credeam ca stiu ce fac, si faceam calcule de profit. Lucrurile stau diferit in viata practica, daca nu stupaream eu, albinele sa-r fi descurcat mai bine fara mine. Mult prea tirziu mi-am dat seama cite albine nevinovate au murit din cauza mea.

Greselile au fost multe; redau doar una, care arata lucrul facut fara pricepere. In una din zile la ora mesei cind inspectam stupii, am vazut o ingramadeala de albine in jurul stupului, la urdinis, si chiar pe jos. Primul gind eroic care mi-a venit in minte, a fost ca stupul este atacat si eu trebuie sa intervin pentru salvarea lui. Am alergat repede si am aprins afumatoarea, deci inarmat cu fumul, am inceput intoxicarea albinelor, asa incit am desorganizat zborul frumos, armonios pe care nu-l pricepeam. Pe cind ma uitam cu atentie au inceput si ceilanti stupi sa faca acelas lucru, iar eu am intoxicat la fel si pe ceilanti stupi. Mi sa parut ca operatia nu a reusit in totalitate si am apelat la cirpe inmuiate in petrol, pe care le-am asezat pe coltul scindurei de zbor, in speranta ca voi produce un miros comun, oprind astfel un macel care in mintea mea era inevitabil.

A trecut mult timp si eu am inteles cu tristete ca ce am facut eu era o gresala mare. Dorinta mea era buna dar intelegerea si actiunea complect gresita. La ora prinzului albinele noii generatii, ies pentru un timp de zburdanicie. Ele se zbenguiesc in fata stupului, danseaza in sus si jos, jucinduse pentru prima oara in viata, in aerul placut al zilei. Eu trebuia sa observ un singur lucru, ca toate sunt cu par balai, si ca toate zboara si se zbenguiesc cu fata spre stup si in jurul lui.

Domnul Isus le spune la doi din elevii lui: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima”, cind este vorba de misiunea in care v-am pregatit. Luca 24:25. In una din pildele Domnului Isus el se compara cu un om plecat intro tara indepartata si care lasa totul pe mina robilor sai cu consemnul sa vegheze. V-ati gindit ce mare responsabilitate avem in fata Stapinului pentru o generatie noua pe care o intoxicam cu fumul nechibzuintei noastre?

La iesire din biserica intr-o duminica, m-a luat de o parte o sora si m-a apostrofat cu privire la o fetita care a cintat nepotrivit (prea ritmic). Era un mic greier de zece sau unpazece ani…asa ca am primit mustrarea desi mustrarea trebuia adresata generatiei care controla acompaniamentul si care suna din talangi asa de tare incit glasul greierului nu s-a auzit de loc.

Eu regret moartea prin sufocare a unor albinute… dar cite suflete sunt victime lipsei noastre de seriozitate in lucrul incredintat noua? Cite fapturi minunate create de Dumnezeu si trimise noua ca sa veghem asupra lor sunt victimizate pentru ca noi nu ne intelegem menirea noastra?

Cind merge rau stupina ma intreb imediat unde am gresit; cind lucrarea Domnului schiopateaza ma vad vinovat si stiu ca am gresit. Stau pe ghenunchi si pledez in fata Tatalui sa-mi dea lumina, ca si eu sit u sintem parte din lucrare, si tu poti oprii in loc avansarea lucrarii, si eu pot prin parerile mele sa zadarnicesc planurile lui Dumnezeu. ..

Domnul a promis ca se reintorce; sa lasam la o parte fumul cunostintelor nostre si sa alergam spre cunosterea Lui si puterea invierii Lui care ne poate ajuta sa fim folositori generatiei care vine. Romani 12:1 ne spune “Aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie”, ca un miros placut…astfel noua generatie va vedea pe Creatorul in noi. Nu lasati sa moara nici unul din cei pentru care a murit Hristos.

Stuparul

Stuparul Raspunde Neintrebat...

Sint constient ca cei ce vorbesc neintrebati nu se pot astepta la laude...si ei sint constienti de asta...iar daca nu sint constienti, atunci isi vor primii rasplata pentru ce au vorbit...
Am citit tot ce mi-a cazut in mina cu privire la Festivalul Sperantei de la Timisoara. As putea spune ca, cu mici exceptii toti comentatorii au o doza buna de dreptate privind lucrurile din locul si punctul lor de vedere. In adevar Franklin Graham, nu e Billy Graham iar pionieratul isi are lacunele lui. Daca vrei sa nu gresesti, conditia este sa nu faci nimic.
Trec acum direct la subiect pentruca ma apuc de scris foarte greu, scriu foarte rar sau mai degraba nu scriu, iar ce scriu din graba sau entuziasm, scriu, rup si arunc.
L-am cunoscut pe fratele Olah si Ton, direct si indirect. Am sa ma refer la ...indirect...Intr-o calatorie intre Lupeni si Petrosani ...(eu eram intors nou la credinta) am fost martorul unei dicutii intr-un autobuz ... in fata mea stateau pe scaunele din stinga autobuzului trei pastori straini.Discutia lor pentru mine a fost interesanta si am savurat-o pentruca era vorba de evanghelizarile si predicile lui Olah si Ton .
Vorbitorul 1...zice: “cine ii pune pe ei sa faca aceste lucruri asa deschis...? Nu cunosc legile? De ce ne pun pe noi in fata unor situatii asa de complicate? Ar putea sa predice Evanghelia in Biserica si sa-si vada de treaba. De ce atita demonstartie domnule, de ce atita vilva, de ce scrisori deschise, de ce astea , de ce alealalte?” Ceilalti doi pastori ascultau linistiti si au ascultat pina la capat expunerea. Nu am remarcat la inceput dar ceilalti doi pastori aveau opinii diferite de primul: unul era ungur iar celalalt roman. Redau doar raspunsul maghiarului pentruca vorbea mai greoi si se exprima adinc desi si celalat pastor avea aceeasi pozitie pe care a prezentat-o si el foarte frumos.
Maghiarul...- "Frate pastor, io pot sa spun la tine ca o concluzie un singur lucru...Duhul meu uneste cu Duhul la asta doi persone(Olah si Ton) si io place pe ei. Io spun ceva...duhul meu nu minteste pe mine niciodata"...
Ma opresc aici ca sa nu plictisesc pe nimeni. A urmat o evanghelizare la Petrosani excentrica, din nou, intr-o biserica lutherana inchiriata in centru care a facut vilva si prozelitism. Mai tirziu m-am intilnit cu ideea lui Olah ca intr-o zi pe stadioanele oraselor se va vesti evanghelia. Traind acolo si cunoscind din experienta proprie puterea celor ce conduceau, cu credinta mea mica, asteptam ca Olah sa fie internat la un spital de reabilitare si chiar asteptam crestinii sa zica ca a vorbit fara el...
Timpul a trecut si Olah a continuat sa se roage in acelasi mod ...Dumnezeu era in control si ii purta de grija. Aici in America se ruga si credea la fel desi nu erau pe cer semne prevestitoare. O singura persoana din Los Angeles a facut conectie cu scopul cruciadei de la Timisoara...(fr. Brinzei)
Tot ce am spus mai are sau nu mai are valoare...pe patul de suferinta insa, constient sau inconstient de ce se petrece la Timisoara, Conducatorul acestui Univers sa- decis ca e timpul sa-I onoreze rugaciunea si a pus pe un novice sa organizeze o cruciada, nu in Galati, nu la Bucuresti ci acolo in aria unde Olah lucrase. Daca aici Olah n-a mai stiut ce se petrece...cind a ajuns in cer lucrurile i s-au dezvaluit. Dumnezeu a implinit o rugaciune facuta cu credinta. Promisiunea Lui Dumnezeu s-a implinit, indiferent de cine s-a slujit ca sa o implineasca. Olah trebuie sa stie deja ca Dumnezeu a pus niste oameni la lucru pentru ca sa-i implineasca lui rugaciunea si s-au dus pe banii lor, cu toata munca lor...si au implinit ceea ce pentru toti parea ceva imposibil. Scriu cu rusine, ca unul care m-am rugat putin si am crezut si mai putin...
Si era gata sa inchei cind am realizat inca ceva…gindindu-ma de ce oare a intirziat Dumnezeu sa-I raspunda…cit inca a fost in viata…m-am gindit ca poate din spirit de economie…ca sa nu-I ispiteasca pe fratele Olah sa se mindreasca cu ceva si astfel sa ii dea toata rasplata dincolo… de ce asa? O stie El…

10%

Poate e greu de crezut si totus adevarat. O familie de albine comsuma aproximativ 90 kg. de miere pentru a oferi stuparului 10 kg. Natura isi are misterul ei, albinele au tainele lor ..., ce e important e ca din vremuri stravechi ele supravietuiesc. Nu s-au salbaticit si nu s-au domesticit, ci noi am invatat sa ne adaptam la obiceurile lor.

Daca omul a r trebui sa hraneasca albinele, ele ar dispare in scurt timp ca ceva nerentabil. Ele supravietuiesc si sunt rentabile pentru ca toata cantitatea de mincare pe care o consuma si-o agonisesc singure.

In vechime , evreul era invatat sa puna la o parte 10% din venitul lui, ca Dumnezeu sa priveasca cu placere la el si sa-l binecuvinteze. Cind am deschis ochii in biserica, si am primit si eu un plic in care urma sa i-mi pun si eu darnicia, am vazut pe plic vreo cinci pozitii, unde eram indemnat sa pun si eu ceva. La prima mea intelegere m-am vazut mare, am inteles ca nu sunt evreu, eu sunt supt har si nu trebuie sa dau 10%. Puneam 5 lei la uniune, ma gindeam ca acolo dau mai multi frati, 10 lei la seminar, acolo dau mai putini, 5 lei la comunitate si complectam la misiune si mila cu cit credeam eu mai potrivit.

In biserica in care m-am nascut eu , era un obicei ciudat pentru unii, dar noi il acceptam ca parte pentru ceea ce eram noi, sau ca o datina crestina. Cind casierul dadea raportul anual, citea cu voce tare suma fiecarui membru, si a citit si ce am dat eu lunar. Poate astazi a fi o problema usturatoare sa auzi ce ai dat. Cu liniste si meditatie am ascultat casierul pina la capat. Cind a terminat nu am fost socat de cit am dat eu, ca au mai dat si altii ca si mine (putin). Dar am fost uimit sa aud cifra banilor depusi de unul din fratii care a dat aproape cit am dat noi toti restul. Cind imi trece prin minte intimplarea aceasta ma cutremur la idea ca tot ce tinem acum secret va fi citit in public.

Asa mai greu , am inteles din exemplu fratelui darnic ca si eu ar trebui sa dau macar 10%. Americanii se pare ca au inteles mai bine ca mine problema zeciuelii, ei practica in plin si mi se pare un lucru bun. Biblia insa se descopere treptat cind cititorul e greoi sau nedarnic. Foarte tirziu am inteles ca 10% este doar preludiul unei daruiri totale.

Topiti de darnicia cereasca de care Apostulul Pavel a facut parte Macedonienilor, ei s-au dat pe sine insasi si au dat si peste puterile lor. (2 Corinteni 8:5) Dimensiunea darniciei lor nu ar fi putut fi masurata de apostol, si aici logica se opreste, mintea cu ratiunile ei tace, iar Duhul Sfint culege roadele dragostei Divine dela cei ce au inteles ca ei nu puteau platii pretul mintuirii lor. S-au dat cu totul unei cause sfinte. Poporul lui Dumnezeu insemna totul. Prezenta darulilor lor au fost un prilej de binecuvintare pentru cei din Ierusalim, nu 10 la seminar si 5 la uniune, pentru cauza sfinta, totul fara reserva.

Nu daca imi vei da mincare si haine, ci totul, pentru ca Dumnezeu a dat tot ce avea mai nobil pentru tine si pentru mine si asta nu puteam platii , nu exista echivalent in valori omenesti.

Astazi ma adresez inimilor care au martursit cu gura lor ca primesc rascumpararea in dar. Cerul a fost orfan pentru mine si pentru tine ; in cer s-a facut tacere pentru ca pretul era asa de mare, ca numai El putea sa-L plateasca. In scurt timp tu si eu vom sta cu plicul in mina, iar casierul cerului va citii toate datoriile in dreptul meu si in dreptul tau. Esti sigur ca ai platit, esti sigur ca ai dat totul ? Macedonienii vor fi martori la citire ... mai ai timp. (racumpara-l)

Stuparul