URMEAZA SURPRIZELE...

Concursul s-a terminat si le multumesc celor care au participat - Cella, A.Dama, Lia, Eliza, Marinel, Monna!
Premiile promise vor fi trimise in zilele ce urmeaza catre TOTI CONCURENTII. Sa aveti un an nou, imbelsugat, plin de bucurii!

LA MULTI ANI, BUNICULE! - CONCURENT 6 - Monna Albu (Novacescu) - Concurs dec. 2015

...Niciodata n-am simtit singuratea atat de tare ca in aceasta seara...
Cu cana de ceai aburind intr-o mana, iar cu cealalta incercand sa-mi fac priveliste prin geamul cu mii de floricele pe el. Priveam o pereche de tineri indragostiti care se tineau de mana. Brusc m-au trecut fiorii, iar pe obrazul rece, am simtit cum lacrimile dau navala.
E Maria....!!!
Am deschis repede geamul. Maria... Maria, Maria...
Copila parca surda la strigatul meu isi lua de mana iubitul si alergara impreuna prin zapada pufoasa.
Maria, Maria.... am ingaimat eu printre suspine.
Cu lacrimi in ochi, mi-am tras scaunul in fata semineului, dornic sa-i simt caldura Mariei.
Mainile Mariei mi-au cuprins mainile mele, iar fata mi s-a inseninat...
In zori, m-am trezit infrigurat, iar flacara semineului abia mai palpaia.
In incapere  inca-i simteam mirosul Mariei...
Era un vis? Era aievea...?
O bataie in usa m-a trezit de-a binelea... "LA MULTI ANI, bunicule, la multi ani!"

ERA TIRZIU - CONCURENT 4 - Eliza - Concurs dec. 2015

 
Crăciunul trecuse, iar Noul An se apropia cu pași repezi. Artistul însă nu-și făcea planuri de viitor. Stând singur, în mijlocul încăperii, qândul lui zbura la vremurile de demult. Atunci, casa îi era plină de gălăgie și zumzet, astfel că liniștea era un lux pe care nu și-l permitea. Astăzi însă, dorul îl frământa și liniștea îi era cea mai mare povară. Doar focul amintirilor îi mai încălzea sufletul trist și obosit. La granițele firii, numai nemurirea acelor zile prețioase îi mai ținea sufletul efemer în viață. 

De-a lungul anilor, artistul surprinse în picturile sale momentele trecătoare, dându-le puterea veșniciei. Cu ajutorul pensulei, el a creat noi dimensiuni, pictate în culori de cuvinte rostite, de tăceri, de zâmbet, dar și de emoție.

Astfel, stând singur în fața operelor sale, bătrtânul a înțeles că această putere creatoare era singurul lucru ce-i mai putea înviora viața. Și dintr-odată îi veni cea mai frumoasă idee. Curajos, artistul s-a hotărât să picteze timpul. De data asta, avea să-l facă reversibil. Întorcând pe dos ceasul timpului, secundele aveau să treacă înapoi și să bată din nou a timpuri vechi.

AMINTIRI CU RAMA - CONCURENT 3 - LIA - Concurs dec. 2015

Ne risipim prin ore si zile, ne impartim intre lucruri si sentimente, intre ceea ce trebuie sa facecem si ceea ce ramane in urma noastra si in tot timpul acesta, Dumnezeu ne picteaza inima ca noi sa ascultam o culoare. Ne mistuie gandul ca trebuie sa lasam CEVA in urma trecerii noastre pamantesti si vrem ca fiecare zi sa fie speciala. Adunam pe retina inimii povestile celor din jurul nostru, comparam, analizam, punem in balanta si deseori ne spunem: "Ce bine ca nu sunt AȘA..." Si ne vedem frumosi la fel ca locurile prin care am trecut. Obositi si singuri, intr-o zi, ne asezam si privim culorile ce ard în amintiri... Fara prieteni, fara copii, fara nimeni in jurul nostru, rămânem o CLIPĂ doar noi si panza pe care am aruncat culori. Si, ca intr-o magie-magică, acestea se aprind sa faca loc Trecerii prin Rama, cand vom simti iar sentimentele de dragoste, de ura, de indiferenta, de compasiune, de dor si de teama de tot ceea ce-am fost candva. Si e frig, si e cald in acelasi timp, si nu esti singur, oricat de mult ti-ai dori. Icoanã sau nu, amintirile din Rama sunt tot ce ai fost si te incalzesc, si te ard de dor, de zbor, de aripi. Si-ti spui: Aceste culori... Doamne, sunt EU.

TREBUIE DOAR SA CREZI - CONCURENT 2 - a.dama - Concurs dec. 2015

a.dama https://adamaica.wordpress.com/2015/11/13/portret-spontan/#more-11890

Dacă n-ai cui spune „bună ziua” și „somn ușor”, ești (ca în) pustiu.
Iei ultimele culori și pictezi flăcările jucăușe dintr-un șemineu râvnit.
Obsesia ta vine din viitor, nu din trecut. Dacă focul pictat încălzește, ești salvat.
Va mai urma o pânză, și încă una. Și fiecare tablou va închide în sine încă un spectacol definitiv. Cu semne de exclamare după toate iubirile. Cu puncte, puncte după fiecare moarte.
Flăcările te ascultă cuminți, se înșiră pe pânză la locul lor. Există o simetrie a arderii, care la răstimpuri te și bucură, te și enervează. La atâta durere, atâta bucurie. La atâtea pierderi, atâtea câștiguri. La atare faptă, așa răsplată.
La asemenea întuneric, Lumină fără măsură…
Îi urezi focului „bun venit”, și pustiul se risipește ca prin farmec.
„Focul e-adevărat, orice ați spune”, te gândești aproape fericit. „Focul e adevărat – ori te încălzește, ori te mistuie.”
Când vei rămâne fără culoare, Dumnezeu Însuși va face înmulțirea culorilor, ca înmulțirea pâinii. Trebuie doar să crezi.

CONCURS...

Fiecare cicatrice pe care o am arata cine sint eu de fapt!


     Viata este plina de incercari, probleme, dureri, amaraciuni... Nu de putine ori acestea trec, dar ramin urmele, cicatricele, semnele pe trupul, inima, sufletul nostru. Uneori nu invatam decit din durere sau cu durere.
     Ne nastem intr-o lume plina de dureri si necazuri, la care deseori mai adaugam si noi altele... din neatentie, neascultare... prostie chiar. De unele dureri, Dumnezeu ne scapa, iar altele ni le lasa cu un scop - sa ne schimbe, sa ne transforme, sa ne faca mai intelegatori, mai buni, mai milostivi cu cei care trec ei insisi prin situatii grele.
     Concursul va fi despre acest subiect... despre o durere, despre o cicatrice, despre ceva ce a lasat o urma in viata noastra, ceva ce ne-a schimbat - si despre cum reuseste Dumnezeu sa faca totusi ceva bun din ceva dureros, greu, nedorit...
     Sper ca aceste ginduri sa va inspire.
(Doua saptamini o sa adunam aceste mici articole, apoi vom vota. Premiul va fi de 50 de dolari)


1. Lia Corbu: Cind Dumnezeu picteaza

2. A.Dama: Fiecare cicatrice e semnul atingerii Lui vindecătoare 

Consider ca atit Lia, cit si A.Dama merita premiul cel mare, pe care il vor primi in urmatoarele zile. Va multumesc pentru participare! 

"FIECARE CICATRICE E SEMNUL ATINGERII LUI VINDECATOARE"

de A.Dama... (concurs 2015)

"Să ignori azi suferința pare inuman. Chiar dacă nu suferi în propria carne și în propria inimă, e aproape imposibil să nu îl vezi pe cel de lângă tine aflat în suferință ori să nu auzi la știri despre tot felul de tragedii ale semenilor tăi - de aproape și de departe. A experimenta suferința pe cont propriu ori a o conștientiza în proximitate declanșează interogații permanente - de ce? de ce eu, de ce mie? de ce celor dragi? cine îngăduie asta? de ce există atâta răutate? de ce alții sunt scutiți? cu ce a greșit copilul acela? Și așa mai departe... Odată intrat în hora întrebărilor - multe rămase fără răspuns - ignoranța nu mai e plauzibilă. Și n-ai cum să rămâi același. Interogațiile existențiale ne schimbă, ne așază într-o căutare a răspunsurilor pe care presupunem că le are Cineva, undeva dincolo de ceea ce se vede, dincolo de ceea ce putem pătrunde cu simțurile și chiar cu gândirea noastră. Și odată începută căutarea rosturilor firii, o ducem cu noi toată viața, fără pauză. E o suferință în sine și această căutare...
Am crescut într-o familie cu mulți copii, având o mamă pe care n-am știut-o niciodată sănătoasă. Ea a fost însă cel mai fidel portret viu al lui Cristos în viața mea. În ciuda suferinței, s-a dăruit cu fiecare bătaie a inimii și cu fiecare respirație pentru copiii ei și pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Cred că și Dumnezeu a iubit-o mult, fiindcă a luat-o dintre noi pe când avea doar 54 de ani... iar de-atunci are o slujbă foarte nobilă – să croșeteze osanale împreună cu îngerii Luminii din cer.
Am urmat o facultate, am avut de citit sute de cărți, iar descoperirea alternativă a adevărului unui autor sau al altuia a fost deopotrivă provocatoare și dureroasă. Semnele de întrebare s-au adunat cât cel mai înalt munte. 
Am avut parte și de suferințe în propriul trup. Însă până să ajung la o împăcare cu mine însămi, cu Voia divină și cu absența răspunsurilor tranșante a durat ceva vreme. Dar am reușit... măcar la răstimpuri.
Iată că înscriu în șirul indian al suferințelor doar câteva – pierderea persoanelor foarte dragi, interogarea rosturilor existenței, zdrobirea propriului trup... Fiecare cicatrice – acolo unde s-a terminat cicatrizarea – e semnul atingerii Lui vindecătoare. (Nu știu cum ar fi să te poți vindeca de unul singur.) Dar căutarea sensului continuă, ea nu se oprește brusc. Dacă am înceta să (ne) problematizăm trăirea, ar fi ca și cum am viețui în paralel cu propria viață. Știu că n-am putut să-I mulțumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru suferințele îngăduite în viața mea, știu că am avut momentele mele de revoltă, multe la număr... Mai știu însă că pot și că voi continua să-I mulțumesc pentru fiecare cicatrice – închizând în taina ei împăcarea dintre mine și El, împăcarea cu mine însămi și propria căutare existențială... În fond, tot acest proces ne schimbă, ne transformă, ne întregește operă de Maestru."

CIND DUMNEZEU PICTEAZA... (CONCURS 2015 - LIA CORBU)

Cand Dumnezeu pictează, omul ascultă culoare.

Când am citit propunerea Rodicăi de a vorbi despre cicatrici, am început să mă gândesc mai bine la... " cine sunt eu și care sunt rănile mele". Apoi am trecut în registru toată viața mea "pe scurt" și am realizat, spre stupefacția mea, că acolo unde Dumnezeu a vindecat nu au rămas cicatrici. Am câteva semne pe corp de la operații, dar mi-am spus: "nu se pune la socoteală", că ceea ce este lut... în lut se duce... Așa că, am scotocit iar după cicatrici și nu am găsit decât vindecări "fără urme", rănile de-o clipă dispărute în neantul bucuriei că Dumnezeu îmi poartă de grijă chiar și atunci când nu merit, iertare nemărginit de mare din partea lui Hristos Isus... Singurele cicatrici sunt cele pe care mi le-am făcut singură până în acest moment unic în viața mea. Sunt cicatricile propriei mele neiertări, locuri în care nu I-am dat voie lui Hristos să intre. Mici unghere pe care le-am păstrat ținând cu dinții de ele, ca nu cumva să "pierd controlul", ca nu cumva să "depind" de cineva. Suntem învățați , bombardați cu ideea că trebuie să ne luptăm, că trebuie să răzbatem, să fim tari... încât uităm că nu avem cum să deținem controlul Binelui...
Am plecat inițial de la ideea că orice bănuț câștigat e bun pentru familia mea și am ajuns la o competiție câștigată cu mine însămi...
Dumnezeu nu lasă răni acolo unde vindecă. Singurele răni vizibile pe care le-a lăsat sunt cele pe care le-a văzut Toma, pe care le-am văzut eu și pe care le văd miile de credincioși din lumea întreagă. În rest, sunt doar vindecări fără număr. 
Așadar, aleg să las Mâna Lui Vindecătoare să atingă ființa mea, ca să pot fi un om frumos, fără cicatrici.
Îți mulțumesc, Rodica! 
Ai făcut un concurs atât de frumos! Te îmbrățișez și îți mulțumesc!