25 May 2015

CONCURS...




Fiecare cicatrice pe care o am arata cine sint eu de fapt!


     Viata este plina de incercari, probleme, dureri, amaraciuni... Nu de putine ori acestea trec, dar ramin urmele, cicatricele, semnele pe trupul, inima, sufletul nostru. Uneori nu invatam decit din durere sau cu durere.
     Ne nastem intr-o lume plina de dureri si necazuri, la care deseori mai adaugam si noi altele... din neatentie, neascultare... prostie chiar. De unele dureri, Dumnezeu ne scapa, iar altele ni le lasa cu un scop - sa ne schimbe, sa ne transforme, sa ne faca mai intelegatori, mai buni, mai milostivi cu cei care trec ei insisi prin situatii grele.
     Concursul va fi despre acest subiect... despre o durere, despre o cicatrice, despre ceva ce a lasat o urma in viata noastra, ceva ce ne-a schimbat - si despre cum reuseste Dumnezeu sa faca totusi ceva bun din ceva dureros, greu, nedorit...
     Sper ca aceste ginduri sa va inspire.
(Doua saptamini o sa adunam aceste mici articole, apoi vom vota. Premiul va fi de 50 de dolari)


1. Lia Corbu: Cind Dumnezeu picteaza

2. A.Dama: Fiecare cicatrice e semnul atingerii Lui vindecătoare 

Consider ca atit Lia, cit si A.Dama merita premiul cel mare, pe care il vor primi in urmatoarele zile. Va multumesc pentru participare! 

8 comments:

David Ardelean said...

Rodica , imi place mult subiectul concursului ! Exista un verset in Biblie care ma intriga de multi ani ! Versetul spune ca : " Dumnezeu a ales sa-L desavirsasca pe Dl Isus prin suferinta . " ! Nu inteleg cum vine asta !
Rodica , propun sa fie trei premii de $ 50 !
Trimit eu $ 100 !
O zi binecuvintata tie si cititorilor tai !

cherie said...

Pot sa raspund eu? Spun eu !!!!
Daca nu suferea Isus nu ar fi putut fi "om desavarsit"...
La noi ortodocsii, preotul spune mereu ca Isus este "om desavarsit" si " Dumnezeu desavarsit!"...
Doua persoane intr-o singura fire...

Rodica Botan said...

Asa este...asa scrie in Biblie. Domnul Isus a trait in trup ca om...si era in acelasi timp Dumnezeu - si asta ca sa poata restabili relatia om-Dumnezeu.

Liliana Corbu said...

Cand Dumnezeu picteaza , omul asculta culoare.

Când am citit propunerea Rodicăi de a vorbi despre cicatrici, am început să mă gandesc mai bine la... " cine sunt eu si, care sunt rănile mele". Apoi am trecut în registru totată viata mea "pe scurt" si am realizat, spre stupefacția mea că, acolo unde Dumnezeu a vindecat nu au rămas cicatrici. Am cateva semne pe corp de la operații dar, mi-am spus: "nu se pune la socoteală" căci , ceea ce este lut, în lut se duce... Așa că, am scotocit iar după cicatrici si nu am gasit decât vindecări "fara urme", rănile de-o clipă dispărute înneantul bucuriei că Dumnezeu îmi poartă de grijă chiar și atunci când nu merit, iertare nemarginit de mare din partea lui Hristos Isus...Singurele cicatrici sunt cele pe care mi le-am facut singura pană la acest moment unic în viața mea. Sunt cicatricile propriei mele neiertări, locuri în care nu I-am dat voie Lui Hristos să intre. Mici unghere pe care le-am pastrat tinând cu dinții de ele ca nu cumva să "pierd controlul", ca nu cumva sa "depind" de cineva. Suntem învațați , bombardați cu ideea că trebuie să ne luptăm, că trebuie să răzbatem, să fim tari...incât uitam că nu avem cum să detinem controlul Binelui...
Am plecat inițial de la ideea că orice banuț câștigat e bun pentru familia mea, și am ajuns la o competiție câștigată cu mine însămi...
Dumnezeu acolo unde vindecă, nu lasă răni. Singurele răni , vizibile pe care le-a lasat, sunt cele pe care le-a vazut Toma, pe care le-am vazut eu, si pe care le vad miile de credincioși din lumea întreaga. În rest sunt doar vindecări fară numar.
Așadar, aleg să las Mâna Lui Vindecătoare să atingă ființa mea ca să pot fi un om frumos, fara cicatrici.
Îți mulțumesc , Rodica!
Ai facut un concurs atât de frumos. Te îmbrațișez și iți mulțumesc!

A.Dama said...

Dragă Rodica,
Am participat la fiecare concurs de pe blogul tău, așa că am pregătit și eu o "promenadă" prin sau pe lângă subiectul suferinței. Mulțumesc pentru ocazia de-a (ne) rosti!

"Să ignori azi suferința pare inuman. Chiar dacă nu suferi în propria carne și în propria inimă, e aproape imposibil să nu îl vezi pe cel de lângă tine aflat în suferință ori să nu auzi la știri despre tot felul de tragedii ale semenilor tăi - de aproape și de departe. A experimenta suferința pe cont propriu ori a o conștientiza în proximitate declanșează interogații permanente - de ce? de ce eu, de ce mie? de ce celor dragi? cine îngăduie asta? de ce există atâta răutate? de ce alții sunt scutiți? cu ce a greșit copilul acela? Și așa mai departe... Odată intrat în hora întrebărilor - multe rămase fără răspuns - ignoranța nu mai e plauzibilă. Și n-ai cum să rămâi același. Interogațiile existențiale ne schimbă, ne așază într-o căutare a răspunsurilor pe care presupunem că le are Cineva, undeva dincolo de ceea ce se vede, dincolo de ceea ce putem pătrunde cu simțurile și chiar cu gândirea noastră. Și odată începută căutarea rosturilor firii, o ducem cu noi toată viața, fără pauză. E o suferință în sine și această căutare...
Am crescut într-o familie cu mulți copii, având o mamă pe care n-am știut-o niciodată sănătoasă. Ea a fost însă cel mai fidel portret viu al lui Cristos în viața mea. În ciuda suferinței, s-a dăruit cu fiecare bătaie a inimii și cu fiecare respirație pentru copiii ei și pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Cred că și Dumnezeu a iubit-o mult, fiindcă a luat-o dintre noi pe când avea doar 54 de ani... iar de-atunci are o slujbă foarte nobilă – să croșeteze osanale împreună cu îngerii Luminii din cer. (https://adamaica.wordpress.com/2010/05/13/de-ziua-mamei/)
Am urmat o facultate, am avut de citit sute de cărți, iar descoperirea alternativă a adevărului unui autor sau al altuia a fost deopotrivă provocatoare și dureroasă. Semnele de întrebare s-au adunat cât cel mai înalt munte.
Am avut parte și de suferințe în propriul trup. Însă până să ajung la o împăcare cu mine însămi, cu Voia divină și cu absența răspunsurilor tranșante a durat ceva vreme. Dar am reușit... măcar la răstimpuri.
Iată că înscriu în șirul indian al suferințelor doar câteva – pierderea persoanelor foarte dragi, interogarea rosturilor existenței, zdrobirea propriului trup... Fiecare cicatrice – acolo unde s-a terminat cicatrizarea – e semnul atingerii Lui vindecătoare. (Nu știu cum ar fi să te poți vindeca de unul singur.) Dar căutarea sensului continuă, ea nu se oprește brusc. Dacă am înceta să (ne) problematizăm trăirea, ar fi ca și cum am viețui în paralel cu propria viață. Știu că n-am putut să-I mulțumesc întotdeauna lui Dumnezeu pentru suferințele îngăduite în viața mea, știu că am avut momentele mele de revoltă, multe la număr... Mai știu însă că pot și că voi continua să-I mulțumesc pentru fiecare cicatrice – închizând în taina ei împăcarea dintre mine și El, împăcarea cu mine însămi și propria căutare existențială... În fond, tot acest proces ne schimbă, ne transformă, ne întregește operă de Maestru."

Rodica Botan said...

te asteptam a.dama...

A.Dama said...

Draga Rodica,
Multumesc pentru ocaziile pe care ni le oferi de a impartasi (si altfel) ceea ce ne misca, ceea ce ne schimba, ceea ce ne apropie, de fapt, de Cel ce ne-a creat.
Si multumesc pentru premiu, bineinteles!
Ma rog ca Dumnezeu sa completeze - dupa retetele Lui speciale - resursele de unde s-a luat intru daruire!

Liliana Corbu said...

Draga Rodica, pentru mine acest concurs a insemnat mai mult decat "premiul propus" - este o reflectie, o meditatie zilnica despre "vindecari spirituale". Nu vreau sa am cicatrici spirituale (pe cele pamantesti le las cumva mai la urma, ele exista dar, nu cu acestea voi merge in cer -pentru acestea ma rog sa le pot duce asa cum mi le da EL). Iti multumesc pentru fiecare concurs si pentru fiecare rugaciune. As vrea ca si fiul meu sa inteleaga ca dincolo de diabet...Biblia,
(Romani Cap. 8 ) Trebuie sa fie vie in noi" Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?"
Sa va rugati pentru el . Adolescenta, prietenii , examenul de capacitate...si nu in ultimul rand, sa ramana cu Dumnezeu mereu.
Te imbratisez.