31 July 2015

SINT COSMETICELE DE VINA?

   
M-a rascolit astazi un subiect - femeia crestina si... machiajul. Si am citeva ginduri de impartasit... Se mai poate adauga mult la ce spun aici sau... se poate ca cineva sa ma contrazica. Dar astea sint gindurile mele...
     Imi amintesc o predica auzita cindva la radio... si pastorul respectiv spunea ceva cu privire la acest subiect al folosirii produselor cosmetice. El zicea: "E pacat pentru unele femei crestine ca se machiaza... si e pacat pentru altele... ca nu se machiaza."
     Adica... chiar si mincatul care este atit de necesar poate deveni un pacat daca e dus la lacomie. Si daca eu las sa imi creasca firul ala din barba pina ajunge de 3 centrimetri... oare o sa fiu mai pioasa?
Cred ca undeva inauntrul nostru, daca citim Cuvintul Domnului, gasim intelepciune si echilibru in orice lucru bun. Daca avem sprincene groase de se unesc intre ele, oare e mai bine sa purtam o unisprinceana uriasa si sa aratam ca un barbat furios? Daca am fi niste umanoide(cum se exprima unii pe-aci pe internet)... da, e ok asa. Dar pentru ca sintem femei... gindim altfel.
   
 In Galateni 5 este un paragraf care vorbeste despre "Slobozenia crestina": Imi place mult versetul 13: "Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie. Numai nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea paminteasca"...
   Cred ca versetul acesta se poate aplica aspectelor diverse din viata noastra. Nu este un secret ca "Bunatatea este ceea ce da frumusete unui om".  Nu ne este secret nici faptul ca frumusetea tineretii trece si batrinetea lasa sa se vada pe fata noastra odata cu ridurile si o parte din caracterul ce-l avem. Simplitatea si modestia sint doua dintre cele mai frumoase podoabe - recomandate femeilor credincioase.  Dar ca sa stii acest secret iti trebuie intelepciune. Si daca nu ai intelepciune, atunci ce esti decit un om... prost! Si prostia si mindria merg mina in mina si te duc unde? La cadere...
     Sint cosmeticele de vina cumva?

28 July 2015

VIATA-I UNEORI... SI ASA CUM NE-O FACEM...

Azi-dimineata i-am auzit pe doi colegi de-ai mei discutind… Pentru ca sintem in aceeasi incapere parcelata… fiecare in cubul lui… este imposibil sa nu te gasesti ascultind la discutiile celor din jur – doar ca de data asta m-am oprit mai mult asupra unui detaliu al conversatiei lor.


Natura profesiei mele face ca majoritatea colegilor mei sint barbati - in afara de o secretara, un clerk si inca o doamna care lucreaza intr-un alt department. Lucrez cu un grup de oameni deosebiti. Nu sintem toti la fel… de fapt citi oameni atitea personalitati – dar am inteles de-a lungul anilor ca ne petrecem o parte din viata la lucru si ca este important sa avem relatii placute. Fiecare isi vede de treaba lui. M-am gindit odata ca daca ar fi mai multe femei, s-ar putea sa fie si altfel… si la un moment dat, cu ceva timp in urma, a si fost altfel - si tot o femeie a fost motivul pentru atmosfera agitata de atunci… N-o spun cu bucurie, si nici cu placere – si eu sint femeie. Dar exista o realitate pe care n-o putem tagadui - aceea ca femeile se uita mai mult peste gard, le intereseaza mai mult ca pe barbati ce face restul lumii etc. Cunoastem noi mai bine cum stau lucrurile.


Dar ce m-a surprins in mod placut astazi a fost faptul ca cei doi colegi ai mei discutau… nici nu-mi amintesc ce - dar din cind in cind spuneau: "Sotia mea a zis..." sau "Si sotiei mele i-a placut…" ceva… nu stiu exact ce, dar asta nu prezinta importanta -  important a fost ca parerea sotiei lui era un detaliu important pentru conversatia ce o avea respectivul sot. Si de ce oare mi s-a parut deosebit? Pentru ca o faceau cu atita usurinta si cu naturalete lasau ca ceea ce a spus "ea" sa fie parte din cine sint ei – dadeau valoare parerii sotiei – dar in acelasi timp isi stabileau si identitatea fara sa fie lezati sau deranjati ca isi impart totul cu "ea". Era ca si cum ei doi au stabilit ceva - sint parteneri… si oriunde sint si cu oricine discuta, lumea trebuie sa il stie si sa-l accepte si pe celalalt…

Ca uite… stau si ma mir… ca sint si altii… si i-am auzit si pe aia, care de cite ori amintesc de sotiile lor o fac in batjocura… si toata lumea in jur ride: nu stiu precis de cine… banuiesc ca intentia este sa rida de sotiile lor, dar pina la urma cred ca rid si de ei…

Unii se victimizeaza… altii vor sa para autoritari - si chiar daca au o relatie buna cu sotiile lor, totusi in public vor sa se stie ca ei poarta palaria… Eu ii prefer pe cei care sint atit de siguri pe pozitia lor, incit nu sint intimidate, ci dimpotriva liberi si degajati sa spuna lucrurilor pe nume, sa-i permita sotiei lor sa ia locul si pozitia pe care o are in realitate in viata lor; le face chiar placere sa vorbeasca de jumatatea lor care nu este prezenta cu respect si admiratie…
……………………
Din pozitia mea de observator am tras concluziile mele. Pe mine nu ma mai ajuta la nimic ,dar pe unii dintre cei ce citesc… s-ar putea sa-i ajute daca trag concluziile corecte. Uneori… viata ne e si asa cum ne-o facem; si asta este valabil si pentru femei ,si pentru barbati.


Concluzia mea este mai mult ca o umbra a unui vechi regret… a ce mi-as fi dorit… pe vremea cind doream. Si consolarea ce o am: ca cel putin nu mai victimizez sau amuz pe nimeni… Si e drept ca… viata-i uneori… si asa cum ne-o facem…

27 July 2015

UNDE ESTE ADEVARUL?



     Ati incercat vreodata sa-i faceti un cadou cuiva care are tot ce-i trebuie? Nu e lucru usor. Si cind scriu rindurile astea le scriu cu jena. Realizez ca Dumnezeu mi-a dat mai mult decit merit… Cei mai multi oameni in America sint imbuibati cu toate bunatatile. Pina si cei mai “saraci” isi pot permite o masa bogata. Copiii au atitea jucarii, ca sint plictisiti de ele si dulapurile noastre sint pline de haine si frigiderele pline cu mincare. Si inca mai vrem… si mai cumparam si mai adunam.
    
Din cauza asta e greu sa-i faci un cadou cuiva care are totul din belsug. Eu de ani buni de zile le dau bani copiilor si nepotilor mei de ziua lor sau cu alte ocazii, ca nu mai stiu exact ce le mai trebuie sau ce vor. Am ajuns cu totii la saturatie, ca sa nu zic imbuibare, ca suna prea…pacatos.
    Asa se face ca am invitat-o ieri pe sora mea sa mergem de ziua ei la restaurantul ei preferat – Papapavlov. Ca deh… de mincat tot trebuie sa mincam… si astfel “cadoul” pe care i l-as fi dat ar fi fost timpul si compania mea. Suna pretentios, stiu… Dar intr-o lume asa de egoista, prezenta, compania si atentia cuiva sint mai pretioase ca orice.
    Numai ca… obosita eu, obosita ea… cu vreo citeva ore inainte de cina respectiva, ne-am gindit s-o aminam pe alta data cind o sa fim mai cu energie. Asa ca m-am asezat usurel pe perina si in camera racorita de aerul conditionat dat la maxim si acoperita cu o patura de bumbac 100%... m-am simtit luata pe aripile viselor si m-am tot duuuuus. M-am trezit dupa citeva ore mult mai vioaie si… m-am dus la computer sa vad ce mai e pe facebook. Si… minunea minunilor… vad o poza pusa de Kelly, o colega de scoala a sorei mele (amindoua profesoare de istorie) – si in poza sint amindoua zimbarete… intr-un restaurant. Undeva mai sus e ceva scris... ”La multi ani, Claudia!… blah-blah”, ca n-am mai citit restul. Nu m-am putut abtine si cu viteza luminii am scris si eu ceva la repezeala de genul: "Mi-as fi dorit sa fiu si eu acolo, iti doresc…" Ironic si rautacios. Se putea sa nu intep si eu un pic?
     M-am ridicat de la computer si m-am aruncat din nou in pat, de data asta plina de otrava.  Am simtit asa… ca si cind cineva mi-a dat un pumn in stomac. Adica… era obosita sa iasa la restaurant cu mine, dar cu Kelly nu a  fost obosita? O revolta a navalit peste mine cu tot tacimul de sentimente si emotii care mai de care mai dezmatate. Am destula experienta de viata sa stiu ca nu e bine sa te dai pe derdelusul asta de emotii infierbintate… si mai mult decit atit… parca ceva nu era tocmai corect cu poza aia. Trintita cu capul pe perina inca vad poza zimbitoare a Claudiei. Sora mea avea la git un fular de lina… Mi-au trebuit doar citeva secunde sa fac acest proces mintal… "Cum sa aiba ea fular de lina in luna iulie in California?”… Dar secundele alea au fost parca o eternitate.
     Si ma ridic si ma duc iara la computer si… citesc intregul mesaj. Fetele mele se intilnisera la gym si Kelly pusese o poza mai veche pe facebook. De fapt ele celebrau facindu-si exercitiile si cu un tort imaginar si cadouri imaginare - cel putin asa spunea mesajul de pe facebook. Una calda, alta rece…Iara am picat de fazan luindu-ma dupa simturile mele care de atitea ori m-au dus in eroare.
     Daca m-am simtit revoltata cind am crezut ca sora mea m-a dus cu presul ca nu voia sa ia cina cu mine, acuma simtamintul de vinovatie m-a facut sa ma simt si mai rau. Si m-am bucurat cel putin ca nu am dus-o mult si bine - ca situatia mi s-a limpezit in creier intr-un timp scurt. Dar de cite ori nu am crezut ca am dreptate si n-am avut? De cite ori n-am gindit rau si gresit de cineva absolut nevinovat. De cite ori nu am fost absolut convinsa ca adevarul e de partea mea - si nu era?!
    Mai tirziu, spre seara, sora mea m-a sunat si i-am marturisit… pacatul. I-am cerut scuze ca am putut gindi urit de ea chiar si pentru citeva minute. Sper sa nu uit lectia. Biblia mea zice pe drept ca este blestemat omul care se increde in om… sau in sine insusi. Cit Adevar!

25 July 2015

GINDURI DE... MUTAT...

 

      Ma pregatesc sa ma mut. Nu am crezut ca am sa ma mut din casa asta niciodata. Cel putin asa am trait, cu gindul asta si cu socoteala asta in minte. Si mi-am adunat tot felul de lucruri; am zis eu... sa fie acolo. Cind am sa ies la pensie, am sa pictez, si am sa crosetez, si am sa cos... si am sa cint la instrumente, si am sa citesc...


     Deja mi-a cam pierit cheful de unele dintre vechile mele indeletniciri si am mai dat din lucruri. Am scapat de instrumente de exemplu, ca mina dreapta a intrat pe jumatate la pensie. Cel putin stiu 3 sau 4 instrumente care sint folosite mai departe. La violoncel nu cred ca s-a inghesuit inca nimeni... dar cine stie, e in camera unor copii care s-ar putea sa-l bage in seama la un moment dat.


     Dar ce vreau sa va spun este altceva. Am adus o groaza de cutii si acuma impachetez. Fiecare lucru pe care il iau in mina reprezinta sau a reprezentat odata o valoare. Sau ar fi trebuit sa reprezinte ca doar am dat bani buni pe el. Si stau si ma gindesc la unele lucruri la care judec daca merita sau nu sa le mai iau dupa mine... si ma sperie gindul ca am cheltuit atitia bani pe tot felul de timpenii pe care nu le-am folosit de ani de zile sau poate niciodata. Cita cheltuiala aiurea...
     Si imi trecu mie prin minte ca va veni o alta zi in care ne vom "muta" de aici, din lumea umbrelor si va trebui sa dam socoteala de timpul, si energia, si valorile cu care am fost inzestrati. Vom ramine asa de surprinsi de felul nechibzuit cum am consumat si ne-am consumat aiurea.

     Culmea este ca si acuma mi-e greu sa ma despart de unele lucruri absolut... nefolositoare. Stiu ca am sa le car cu mine numai pentru ca sint legata inca de lucrurile acestei lumi. O invidiez pe sora mea care la fiecare citeva luni curata dulapul. Daca nu a purtat ceva de 6 luni de exemplu... lucrului respectiv ii face vint. Eu ma uit la fiece zdreanta cu alti ochi. Poate pentru ca a fost o vreme cind am taiat haine vechi si am facut presuri din ele. Stiu eu? Sint sigura ca nu voi mai instala vreun razboi de facut presuri in living room. In primul rind nu as sti cum... si buna e plecata de mult - nu are cum sa-mi arate.
     Cit traim invatam. Si mutatul asta ma pune pe ginduri . Imi rascoleste amintirile, ma face sa ma gindesc la viata... la rostul vietii, la viitor. O vreme nu m-am putut hotari sa ma mut. Ma mut tot in casa mea, dar acolo nu am nimic in gradina si gradina e mica. Nimic de zis ca aici nu mai pot avea grija de gradina... nu ma mai tin balamalele. Dar m-am obisnuit cu pomii si plantele mele... Numai ca acest colt de rai al meu e in mijlocul unui ghetto. Mi-ar placea sa o pot lua pe Bella si sa ma pot plimba seara pe strada mea...
     Dar se pare ca incep un alt sezon al vietii. Ce a fost pina aici am vazut, ce va fi de acum inainte vom vedea. Poate mutatul asta sa ma intelepteasca in a pune valoare pe lucrurile mai putin trecatoare. Poate ar trebui sa adun mai mult dincolo decit aici. Oricum tot ce am adunat aici m-a costat prea mult, m-a obosit prea tare, imi fura timpul si libertatea... si pina la urma, daca nu le maninca rugina si moliile, le las si plec. Ar fi timpul sa adun... altceva si altundeva...

23 July 2015

DOMNUL CU MILA LUI...

   
Saptamina asta din urma am fost tare ocupata. Ce sa zic... nu numai Alin Cristea e "ocupat". In primul rind, tatal meu e bolnav. A adunat apa la plamini. I-au scos de doua ori din plaminul sting apa - ultima data peste un kg. Credeam ca e din cauza inimii obosite, dar cardiologul zice ca rinichii sint de vina. A slabit tare... din punct de vedere fizic - dar inauntrul lui a ramas acelasi vultur de altadata. Va rog sa va rugati pentru el, ca Domnul sa-l tina tare pina la sfirsit!
     Fata mea cea mai mare a venit pentru weekendul trecut sa-l vada pe bunicul ei... si si-a adus nepotul cu ea si pe mamica lui, pentru ca cea mai tinara generatie a familiei sa se intilneasca cu cea mai in virsta. Am un stranepot tare, tare dragalas. Iar pe mamica lui am adoptat-o, ce mai!!!
     Mai pui la socoteala caldura de 100 de grade F si faptul ca la 60 de ani nu mai am energia de altadata - peste oboseala acestui weekend cu musafiri si evenimente... oare ce credeti ca mi-a lipsit? Sa ma iau in gura cu Alin... aia imi lipsea? NUUUU!!!
     Am scris ce am scris zilele astea sa ii raspund la obraznicii, dar am indoieli ca am facut un lucru bun. In primul rind nu inteleg de ce reuseste sa ma enerveze cu articolele lui. Aceleasi cuvinte nesarate, aceleasi invinuiri mai mult sau mai putin reale sau importante. Ce treaba poate avea el cu greselile mele de ortografie? Sau ce-l deranjeaza ca am scris ca am 400 sau 1000 de cititori sau de pagini. Ca daca as pune tot timpul pe blog socoteli de genul asta - adica sa va spun citi citesc, cite articole am... etc, as mai zice ca l-am provocat si ca sintem in ceva intrecere. Dar scopul cu care scriu e altul.
     Am fost de multe ori transparenta, sperind ca experientele mele de viata sa ajute poate pe cineva. Nu sintem toti la fel... Nu am o educatie inalta, dar mai sint oameni de nivelul meu care scriu... si altii care citesc. Scriu ca scrisul ma ajuta pe mine - este un fel de terapie. Scriu pentru ca vreau sa spun ceva si poate nu am cui. Scriu pentru ca am gasit mingaiere, si bucurie, si dragoste si as vrea sa le spun si altora unde sa caute daca au nevoie de aceste lucruri.
     Scriu pentru ca asta este limba secolului nostru si urmez o porunca veche data de Domnul Isus - sa spun altora despre El. Eu cred ca oamenii de orice rang, educatie, pozitie sociala... toti avem nevoie de El. Si asa cum stiu si inteleg eu, vreau sa imi fac datoria.
     Atunci de ce ma impiedic de un "ciot"? De ce?
     De ce reuseste omul asta sa ma scoata din balamale asa de usor? Si mai ales... cum sa fac sa-l ignor? Ca vad ca pe Alin nu-l poate convinge nimeni sa-si vada de ale lui. Nici nu ai unde sa-l incadrezi, ca parca e o categorie aparte.
     Acuma e adevarat ca mediile de viata in care traim ne schimba. E adevarat si ca satulul il intelege mai greu pe flamind. Circumstantele ne schimba si ne ajusteaza... si mediul in care traim are mult de-a face cu ceea ce devenim. Prieteniile proaste ii duc pe copiii nostri in locuri periculoase. Iar o societate putreda ii va afecta pe membrii ei. Atitudinea oamenilor este asa de influentabila si fluida.
     Ma gindeam la gloata care si-a asezat hainele pe jos, ca sa treaca Domnul Isus peste ele, pentru ca in scurt timp sa urle ca niste descreierati... "La moarte cu El!"... Ce anume i-a schimbat asa? Sau poate intrebarea potrivita ar fi... CINE?
     Singurul mijloc de a ramine stabili in comportament si atitudine, de a sta linga valorile pe care le-am imbratisat atunci cind am acceptat sa devenim copiii Domnului este sa stam mereu linga El... Si atitudinea Domnului Isus a fost atit de neasteptata... ce exemplu minunat!... "El n-a deschis gura".
     Asa ar fi trebuit sa actionez si eu, dar... uite ca n-am facut-o. Si mai rau decit atit... parca am si o satisfactie ca..."i-am zis-o"!

Doamne, ai mila de mine si vezi ce faci cu bizdicul asta evanghelic... ca tare ma tem ca daca nu-si vede de treaba lui... iar ma iau de el! 

22 July 2015

Atenție la gogonelele de pe blogul lui Alin Cristea – 23 iulie 2015


(II ROG PE CITITORII ACESTUI BLOG SA MA IERTE SI SA MA MAI INGADUIE INCA O DATA SA RASPUND PROVOCARII LUI ALIN. SINT SIGURA CA PE MIINE AM SA REGRET...)
..........................................................................

Zice Alin Cristea:


"Problema e că, orice aş zice eu, Rodica Boțan se simte vizată în mod PERSONAL. Rodica Boțan are impresia, așa cum am amintit DE CÎTEVA ORI de-a lungul anilor, că eu n-aș avea altă treabă decît să mă leg de ceea ce scrie pe blogul ei. FALS!"

No... pai daca ai avea alta treaba amice... n-ai scrie articole despre mine tot a doua zi. Ma rasfeti pur si simplu. Tu nu vezi ca te contrazici singur? Mai citeste o data ce ai scris... si inca o data... No, vezi?


Mai scrii...

Cum am spus MEREU, Alin Cristea se ocupă de fenomene din mediul confesional evanghelic românesc.
Eu semnalez fenomene, nu mă iau la harță (cu oricine) pentru orice.
Sînt extrem de ocupat, în ultimele 4 zile, bunăoară, am lucrat intens la colecția de fotografii România Evanghelică pe Facebook – contul Alin Cristea.
Cercetez arhivele unora pe Facebook, iau legătura cu ei, le cer acordul pentru preluarea fotografiilor, scriu, bucată cu bucată, de unde provin, le adaug într-o anumită ordine, cultiv relații.
În timpul ăsta îmi continui munca de zi cu zi pe BLOGUL România Evanghelică, azi am pus 20 de postări, dau citate din cărți, azi am fost la poștă să ridic un pachet cu două cărți, pregătesc numărul al doilea din REVISTA electronică România Evanghelică.


Ma tot gindesc... ai cumva mai multe personalitati de vorbesti mereu de tine la persoana a treia? 

Si... sa stii... cu totii stam gura casca sa aflam cind mergi tu la posta, cum te uiti la poze pe internet, cum le aduni si le stringi si apoi... le imprastii intr-o... anumita ordine. Si pune mai des articole cu numarul postarilor... si titlurile. Cel putin de doua ori pe zi... Sintem foarte interesati!


Si aici am ramas si mai impresionata...

Viața mea e aglomerată, frumoasă, interesantă, obositoare, vulnerabilă.
În nici un caz nu are de a face vreun aspect prioritar cu PERSOANA Rodicăi Boțan.
Dar are de a face cu FENOMENUL minciunii, dezinformării și bădărăniei.
Și Rodica Boțan și oricine altcineva o să ia de la mine, pe Internet, șuturi în fund pentru minciună, dezinformări și bădărănie.


 Ma, baiatule... tu scrii frumos, mai... si interesant! Mi te si imaginez obosit si vulnerabil... si aglomerat. Daca as fi in locul tau, si eu m-as simti tare... "aglomerata". Vulnerabila insa - regret sa te anunt - nu sunt. Iar suturile tale prin partile dorsale ma afecteaza doar in sensul ca-mi dau energia sa mai fac un pas inainte... 
Io asa zic... Tu mai bine ogoaie-te... ca... ne pierdem auditoriul! Si nu-mi pare rau de mine, ca mai am si alte ocupatii... Dar tu ce te faci? 





18 July 2015

IMI VIN COPIII ACASA...

   

 Imi amintesc cind am inceput sa scriu pe blog... Deb, fata mea cea mica, se muta la casa ei si, stiind ca ma lupt cu singuratatea, si stiind ca imi place sa scriu, m-a cadorisit cu blogul asta. Ea l-a... conceput. Eu i-am dat numele. Pe vremea aia eram doar eu si doua giste la adresa unde stau; pe una o chema Lily, si pe cealalta Silly (Prostuta).
     Au trecut anii... si inca imi astern aproape zilnic gindurile si ingrijorarile pe blog. Ba ma cert cu Alin, ba fac haz de necaz... ba va povestesc cite ceva din viata mea obscura... Ce incerc insa sa fac este sa arat tuturor ca daca n-ar fi fost Domnul de partea mea... s-ar fi ales praf si pulbere de mine.
     Am scris pe blog cu lacrimi de durere si am scris cu lacrimi de atita ris. Astazi va scriu iarasi cu bucurie. Diseara imi vin iarasi copiii acasa. De data asta Laura cu fiica ei Nicole si cu nepotul ei Levi si mamica lui. Vor ca si Levi sa-l intilneasca pe tatal meu - adica stra - strabunicul lui. Si pe stra-strabunica.
     Asta este anuntul - dar gindul ce m-a facut sa scriu este altul. Dumnezeu este un Tata iubitor care Isi asteapta copiii acasa zilnic. Unii vin, altii inca bijbiie in lumea asta. Biblia spune ca cerul intreg se bucura cind vreun fiu risipitor se intoarce acasa. Imi pot imagina asta. Eu astept sa-mi vad stranepotul de patru luni - pentru prima data. E tare, tare dragalas. Ei... asa cred si chiar mai mult - se bucura Dumnezeu cind ne intoarcem la El.
     Weekendul urmator Deb si Danny vin acasa. Si imi ride inima la acest gind. Asadar... cei care va stiti departati de casa... hotariti-va sa-I faceti o bucurie Tatalui Ceresc... cerului chiar. Faceti o vizita... cit se poate de curind!...
   

17 July 2015

UN PRODUS NATURAL... de Mogul

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/07/17/atentie-la-dezinformarile-de-pe-blogul-rodicai-botan-17-iulie-2015/



Nu, ca nu-mi mai pun mintea cu el (cu Alin Cristea)… mi-am zis azi-dimineata cind am mai citit un articol in care imi are treaba… dar nu m-am putut abtine.

Ca uite... nu credeti ca pentru cineva cu doua facultati (si a treia lipsa - ia de ghiciti care?)... si pentru cineva care socoteste vocalele si consoanele de pe internet pe degete… si ne piraste lumii ca facem greseli in scris (parca era altul de profesie piricios… cum il cheama, domnule?...) felul asta de exprimare pare… hmmm… gresit. Ce ziceti?

“Dar în rest, pe lîngă veștilor proaste, sînt NUMEROASE vești bune. Numai să caște ochii…”
- Exact! Asa zic si eu. Sa-i caste!!!
 Ma simt magulita de atita importanta cita imi acorda “Romania Evanghelica”.
Uite inca una din acelasi articol.
“Viorel Pașca este ajutat de familia sa și de o droaie de oameni din țară și din străinătate, de diferite vîrstă…”
Eu cel putin sint plecata de mai bine de 35 de ani din Romania. Dar Mogulul nostru ce hiba are? Stiati povestea cu birna si cu paiul? Ei… aia poveste…
Uite si un alt gen de idee… cu o exprimare destul de… chinuita. (Din nou amintesc eu la dumneavoastra – ca eu nu Mogul ca si Alin si nu expert… eu… emigrant roman, care chinui sa vorbesc inca romaneste. Nu facultate la mine - numa mintala. Fara diplome… numa experienta de…cum se zice la dumneavoastra… viata ?)

“Această lehamite a Rodicăi Boțan are de a face cu IGNORANȚA. Sau, și mai rău, cu neputința de a-și IMAGINA că există atîția oameni și proiecte în care își fac datoria.(no…acuma era doar vorba de neputinta si ignoranta, nu?)

Si acuma concluzia… vestilor bune.
“Știu că Rodica Boțan nu e una dintre persoanele care să nu contribuie financiar la diverse proiecte.
Dar mai știu și că trage niște TÎMPENII în spațiul public de numa!…
Pîrțîiască-se în habitatul ei californian, dar pe Internet să știe, și ea și alții cenușii ca ea, că eu, Alin Cristea, Mogulul blogosferei evanghelice, nu le permit să zică orice oricum oriunde despre orice, fără ca să reacționez PUBLIC cu severitate și să sancționez tîmpeniile care put mai ceva ca vînturile, naturale, produse de anus.”

Multam de sfat, Aline… asta am si facut in “habitatul meu californian”. Am lasat vinturile tale “naturale”… sa zburde inca o data. Esti o permanenta sursa de amuzament pentru mine. Acuma treci la treaba si… sanctioneaza!!!
 


16 July 2015

CINEVA NU ISI FACE DATORIA...

...Astazi un alt Mahomed indemnat de ISIS a rapit viata a patru soldati americani. Nu pe cimpul de razboi, nu in actiune... ci pe teritoriul Americii. Ti se face pur si simplu rau de la stomac.
   Culmea este ca urmatoarele cuvinte pe care vroiam sa le scriu ar fi fost adresate unei lumi intregi: "De ce nu face nimeni nimic?"
   Mi-a venit insa asa in minte... de ce nu fac eu ceva?! Dar ce? Sint lucruri pe care le putem face. Putem sa ne rugam. Pentru tara, pentru guvern, pentru judecatori si guvernatori, pentru vecini s.a.m.d.
    Imi amintesc ca mereu, mereu vad grupuri de oameni pasnici care stau in fata policlinicii unde se fac avorturi si isi exprima pe niste pancarte, in liniste, opinia lor. Cind trec pe linga ei claxonez, ca sa stie ca apreciez ce fac, dar niciodata nu am participat.
   In ultimele zile s-a raspindit clipul cu persoana aceea de la Planned Parenhood care povestea cum se vind organele bebelusilor avortati. Avem citeva cladiri in Modesto cu asemenea criminali. Am putea sa facem ceva demonstratii... Dar cine sa isi rupa din timp? Sintem prea ocupati.
    Sa nu ne miram deci de cite se intimpla in jurul nostru! Am fost trimisi in toata lumea si la orice faptura cu Vestea Buna. Deocamdata nu circula decit vesti proaste... Cineva nu isi face datoria... Stiti cine?
 

SANCTIUNILE BIZDICULUI EVANGHELIC...




O... dizenterie verbala... ce mai?!   Ca sa fiu si eu pe aceeasi pagina de dictionar cu Bizdicul Evanghelic... (parte din sanctiune?)

romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/07/16/zapacitii-marinel-blaj-si-rodica-botan/

Iara ma confrunt cu versetele care in mintea mea se contrazic cumva. Nu raspunde "Bizdicului"... sau raspunde-i, ca sa nu se creada singur intelept.

15 July 2015

SANCTIUNE PE... VIATA!!! (sper sa nu se... dezminteasca!!!)

Pe blogul "Romania Evanghelica" (nu putea gasi alt nume?)... un nou articol tipic omului Alin Cristea...

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/07/15/scrisoare-deschisa-catre-doamna-aurelia-cristea-si-domnul-constantin-cristea/ 

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/07/15/raspuns-pentru-rodica-botan-3/



...un pomelnic luuuung in care ma anunta...

“Avînd în vedere cele de mai sus, aplic bloggerul evnghelic Rodica Boțan sancțiune pe viață.” 


evnghelic se scrie evanghelic - ai mincat o litera Aline - asa ca pune-ti articolul la  rubrica: 
Bă, pocăiților, scrieți corect românește 


Iacata-ma si sanctionata pe viata – de cine altul decit faimosul Alin Cristea. Asta inseamna ca m-a si judecat. No… ca bine-mi sade! Ce ma fac eu acuma… unde sa ma duc? Cine o sa imi revendice pozitia? Mi-s gata!!! Caput! (lacrimi… smiorcaieli... si hohote de ris bineinteles.)

Am inceput sa am frisoane… ce trebuie sa fac acuma… cum sa-mi exprim… bucuria?! Pot sarbatori?

Dar am si o intrebare si mor de curiozitate… oare cum se va manifesta sanctiunea? Doare? Pierd… ceva?! Cistig ceva? Oare ce?...
……………………………………………………………………


Pe o nota mai serioasa insa… O mare, mare aiureala, Aline, este faptul ca i-ai amestecat in toata povestea asta pe prietenii mei, oameni cumsecade si rudele tale. Si le cer scuze… mii de scuze ca din cauza mea au aparut pe blogul tau. Ce vina au bietii oameni ca am raspuns eu mojiciilor tale? Sau ca imi sint prieteni de o viata? Sau ce vina au ca sint rudele tale, nu?

Costel Cristea a purtat cu demnitate numele de Cristea - si chiar cu si mai multa demnitate numele de crestin. Am avut privilegiul sa fim botezati in aceeasi zi de bunicul tau Gligor Cristea. Am avut privilegiul sa cunosc indeaproape familia Cristea Constantin si Aurelia si sa vad cu ochii mei ce inseamna un om nascut din nou, ce inseamna o familie dedicata lucrarii Lui… ce inseamna jertfa, ce inseamna iubirea de oameni, ce inseamna respectul si dragostea intre soti.  In casa lor am gasit intelegere, mingaiere si normalitate, in cele mai grele momente ale vietii. Rely ma iubea si ma dojenea uneori in aceeasi fraza. Oamenii astia nu meritau sa-i tirasti tu in discutii aiurite, fara sens. Si te asigur ca nu sint singura care am gustat in casa lor ce inseamna “bunatatea”. Daca ai avea ceva din calitatile cu care te tot lauzi ar trebui sa iti ceri mii de scuze. Ar trebui...

Apoi am convingerea ca daca fratele Gligor Cristea ar fi fost in viata, te-ar fi luat de urechi cit esti tu de mare. Si nu cred nici ca fratele Daniel Cristea, tatal tau  ar fi fost prea mindru de felul cum il reprezinti.

Iti mai dau o idee… Poate comportamentul tau ii tine departe si pe ceilalti din familie, nu crezi? Poate ai facut ceva (din politete zic poate...) si te-au sanctionat sarmanii ca nu au avut incotro. Te pricepi atit de bine sa-i analizezi pe altii. Cum ar fi sa iti faci o analiza mai... personala? Incearca!!! Ai sa descoperi lucruri interesante despre tine. Adevarul il cunoaste doar Dumnezeu. Desi te lauzi ca il ai, s-ar putea sa vezi doar o fatada... Undeva am citit ca e blestemat omul care se increde in el insusi. Nu crezi ca ar trebui sa te cercetezi si tu?

Uite… eu nu am mentionat niciodata nici bani, nici pachete – si nu trebuia sa le insiri tu in liturghia ta. Am crezut de cuviinta sa fac unele lucruri si le-am facut. Si stiu ca atunci cind am inceput sa scriu pe blog te-am intrebat ODATA ce sfaturi imi poti da pentru blog. Regret pina mor ca te-am intrebat, dar nu te cunosteam cine esti, stiam putin doar despre copilul “Paganini” asa cum te-am lasat in urma cind am plecat din Romania. Eram la inceput de blogarit si am crezut ca daca eu ma port frumos cu tine si tu vei face la fel si ai sa imi dai ceva sfaturi care sa ma ajute. Dar am inteles repede cu cine am de-a face si mi-am vazut de treaba, doar ca tu simti nevoia sa ma bizii mereu si sa stirnesti tot ce am mai "bun" in mine. De-aia te-am poreclit la un moment dat BIZDICUL EVANGHELIC. Dar asta ai uitat sa mentionezi.

Si acum... 

In speranta ca te vei tine de cuvint si ca sanctiunea ta pe viata se va dovedi in eliminarea totala si permanenta a blogului meu si a numelui meu din orice articol de pe blogul Romania Evanghelica, inchei raspunsul meu la liturghia ta. Doamne-ajuta!!!


14 July 2015

ginduri mai negre...


Am citit undeva in engleza un pasaj care suna cam asa...

"Un vultur nu se lupta cu un sarpe jos pe pamint. Il ia si il ridica sus, iar apoi ii da drumul de acolo sa cada iar pe pamint. Un sarpe nu are energie, putere sau balanta in aer. Toate sireteniile lui de pe suprafata pamintului sint nefolositoare cind este in aer; in aer este slab si vulnerabil, nu ca pe pamint unde este un ucigas siret si puternic."

Avem cu totii diferite lupte de dus: in familie cu copiii, cu rude, prieteni, colegi... sau chiar lupte personale; noi insine avem motive sa ne luptam cu noi, cu dependenta, obiceiurile, slabiciunile noastre. Toti luptam cu pacatul. Si trebuie sa ne punem armura si sa luptam zilnic cu absolut tot ce ne ataca si ne pune viata spirituala in primejdie. 

Ideea de mai sus este ca trebuie sa ducem aceste lupte nu in lumea si mediul diavolului, ci sa ne ridicam in rugaciuni la Cel ce ne poate ajuta - si in apropierea Caruia diavolul nu are nici o putere. Si sa nu uitam sa aducem inaintea Domnului situatia acestei tari. O tavaleste diavolul in cele mai josnice si negre situatii. Astazi citeam citeva articole despre "Plan Parenhood", organizatie care nu numai ca omoara bebelusii, dar ii vinde pe bucatele. Guvernul o protejeaza si o sustine financiar. Obama face niste gafe politice de pina si democratii stau perplex. Se pupa-n bot cu Iranul... Homosexualii si lesbienele inainteaza cu agenda lor pina cind o sa aduca foc si pucioasa peste noi toti. Milioane de raci se aduna pe plaja Californiei, semn ca ceva se intimpla in adincuri - si oamenii asteapta marele cutremur si tsunami-ul care va urma. O sa se schimbe geografia Californiei? Daca asa continuam... sigur o sa se schimbe. In Europa, Papa a innebunit si el, ca sa nu se lase mai prejos decat Obama. Cred ca se concureaza amindoi: care-i mai tembel...

Sa ridicam glasurile noastre si sa incepem o lupta in vazduh impotriva a tot ce este rau! Victoria finala este a Lui... Sa raminem deci in tabara Invingatorului! Nu-i niciodata prea tirziu... Tilharul si-a cistigat sufletul cu ultima suflare...


09 July 2015

PENTRU OMUL DE SERVICIU... ALIN CRISTEA!!!

     Ieri am scris un articol in graba, intr-o pauza de lucru...

https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2561322590697100113#editor/target=post;postID=349643243713779380;onPublishedMenu=posts;onClosedMenu=posts;postNum=3;src=link

...si m-am pronuntat ca am 400-500 de cititori pe zi. Trebuia sa scriu ca am intre 400-500 de pagini de blog citite pe zi.
    Alin Cristea, care s-a inscaunat singur ca Mogul al blogosferei evanghelice si care, cred eu, nu are nici somn , nici liniste, nici serviciu cu ore fixe si raspunderi ca tot omul... si se crede responsabil cu... responsabilitatile altora... si mai are si ceva lipsa majora la unele simturi (ma refer la cele bune)... a sarit ca un hopa-mitica de bucurie ca mai are un motiv de scris inca un articol pe blogul lui... si, pe deasupra, subiectul articolului ii da inca o sansa sa se laude.
     I-am lasat un comment - dar cum stiu ca dumnealui nu ingaduie alte opinii pe blogul sau blogurile lui (uite alt subiect de care poti sa scrii, Aline) am sa il pun aici.

Cine se poate compara cu tine, Aline? Si cine ar vrea sa faca asa ceva? Eu una nu... Sa ma fereasca sfintul... Sisoe!!!

Oricum, greseala mea a fost ca am scris "cititori", si nu "pagini"... am scris la lucru, la repezeala. Multumesc ca m-ai atentionat. 

Puteai insa sa o faci mai frumos, ca un gentleman - ai preferat sa fii insa badaranul de serviciu ca de obicei. Felicitari! Ce e al tau... e greu de negat. Nu te intrece nimeni la grosolanii!

Si iata si linkul la "articolul" cu care ma onoreaza blogul Romania Evanghelica (bucura-te, Aline, ca mai primesti citiva cititori si de aici!).

:https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/07/08/atentie-la-dezinformarile-de-pe-blogul-



Pageviews today
24
Pageviews yesterday
  638
Pageviews last month
13,174
Pageviews all time history
741,823
Don't track your own pageviews
More »

Posts

EntryPageviews
Jun 20, 2015, 5 comments
208
Jul 5, 2015
203
May 27, 2015
202
May 28, 2015, 2 comments
201
May 25, 2015, 8 comments
189