O IMBRATISARE...

     Buna mea avea o sora care locuia pe aceeasi strada, doar la citeva case una de alta.  Eu m-am nascut in casa bunicii mele si am locuit acolo primii 12 ani din viata mea. Casa ei este casa copilariei mele si este locul unde m-am refugiat mai tirziu in viata ori de cite ori viata mi-a mai dat cite un picior pe la partile dorsale. Si nu au fost putine suturile…

    Si venea matusa Mariuta sa o vada pe Buna, care era sora ei mai mare, in fiecare zi... si de cite ori pe zi o apuca dorul de sora ei. Si statea ce statea in casa… si se ridica si ii spunea la Buna ca se grabeste ca nu stiu ce treaba are. Si Buna iesea politicoasa sa o conduca pina la poarta.

     Numai ca era ceva interesant la poarta lui Buna… era asa… un fel de spatiu vrajit… ca pe matusa Mariuta o apucau povestile intotdeauna cind ajungea acolo. Si stateau cele doua surori,  Mariuta si Onita, la poarta cu orele… povestind din tinerete, despre copii, nepoti, de-alea si de-alalte. Era asa de “normal” si comic totodata sa le vezi povestind la poarta. Tabloul asta mi-a ramas intiparit in minte si ma face sa zimbesc ori de cite ori imi amintesc de casuta bunicii mele. Ce vreau sa spun nu are de-a face nicmic cu casuta bunicii, si nici cu matusa Mariuta sau Buna mea… dar uitindu-ma in urma la viata lor sau a altora din generatia lor, am realizat ca de bancuta de la poarta casei se leaga multe evenimente, multe relatii, multe prietenii. Pentru unii era o zona terapeutica, pentru altii distractiva: jucau sah sau carti… povesteau, rideau… plingeau… Pentru altii era locul unde aflau cele mai noi stiri din sat sau din cartier.

     Am un interes deosebit pentru poarta casei. Am mai povestit si alta data despre lucruri care se intimpla la poarta mea. Cu un an si ceva in urma, doi tineri din doua bande diferite s-au impuscat…tocmai in fata portii mele. Unul a murit… La poarta noastra se pot intimpla chiar… tragedii.

     La poarta unui om bogat statea un om foarte bolnav si sarac. Numele lui era Lazar. La poarta bogatului (un personaj asa de important, ca nici macar nu i s-a dat un nume) se petrece o drama. Drama unui om caruia in afara de ciinii care ii ling ranile nu ii da nimeni nicio mingaiere. Drama unui om infometat. Ar fi mincat ce cadea de pe masa bogatului, dar nici ramasitele alea nu i le oferea nimeni.

     Acuma am stat si m-am gindit… la ciinele ala care ii lingea ranile. Pina si un ciine facea ceva… nu putea sa stea nepasator la tragedia acestui om. Lazar ar fi mincat din firimiturile bogatului. Firimituri, fratii mei… nu friptura. Ma gindesc uneori ca noi nu avem nici macar inima unui ciine… si sintem foarte neglijenti cu firimiturile de la masa noastra. Foarte!

    Am sa va spun incidentul de ieri de la poarta mea, si vreau sa intelegeti ca nu o spun de fala. Sint absolut sigura ca am pierdut 99.99% din sansele ce le-am avut in viata de a ma purta cu gentiletea acelui catel sau de a folosi cu grija si respect firimiturile de la masa mea. Toti avem firimituri!!! Toti! Si nu avem scuze fata de Lazar.

     Ieri m-am oprit in fata portii si am dat sa deschid lacatul. Imi tin ferecata imparatia. Peste drum, sub un pom, statea la umbra o femeie slaba imbatrinita inainte de vreme. Le recunosti dupa fata. Corpul, parul, arata ca sint inca tinere, dar fata, lipsa de dinti si mai ales ochii iti spun povestea lor trista. Am deschis poarta si am bagat masina inuntru si dau sa inchid poarta, dar ma simt atrasa sa ma uit din nou peste drum la fiinta asta prapadita. Avea un carucior de copii in care erau aruncate de-a valma citeva zdrente. Lua o pereche de pantaloni… ii ridica in fata ochilor si se uita la ei… Isi sterge fruntea de sudoare…

     Eu dau sa pun lacatul pe poarta, dar ceva ma deranjeaza in scena de peste drum. Las poarta descuiata, duc masina in garaj si ma grabesc sa ma duc la frigider… imi trece prin minte sa iau o sticla de apa rece sa i-o duc. Deschid frigiderul… nici urma de apa rece. Sticlele sint inca in ambalajul cu care le-am adus de la Costco. Ma uit prin frigider… oare ce as putea sa ii duc sa se racoreasca… si nu vad nimic. Ba, uite… mi se opresc ochii pe un pepene galben. Il tai felii, pun pe o farfurie de hirtie si ma grabesc peste drum. Ii dau farfuria si ridica spre mine o privire mirata… si plina de o… durere… ca nu pot nici sa o explic. O jena parca… pentru situatia in care era…

     O singura privire. Ca nu am stat decit citeva secunde. M-am dus in casa si privirea ei a ramas lipita de retina ochilor mei. Mi-a venit in minte ca are probabil masurile fetei mele mai mici. Am inca haine de-ale ei prin casa. Am gasit o bluzita eleganta, dar sifonata… si o pereche de pantaloni. Acuma repet. Astea sint firimituri pentru oricine traieste in America. Sa nu o luati ca lauda, ca nu este. Si… gata era sa plec sa i le duc. In fata mea statea masa de calcat cu fierul gata pregatit. Imi trece prin cap ca femeia asta nu o fi avut o haina calcata de multa vreme… cine stie… poate niciodata. Pun mina pe fier si ii calc bluzita aia rosie de matase, eleganta… Ma duc si iau un umeras si asez hainele pe umeras… asa cum i le-as da unui prieten sau copiilor mei. Mi-aduc aminte ca e soare afara… si la indemina gasesc palaria pe care am purtat-o in Cancun… si cu o inima vesela ma grabesc spre poarta.

     Dar femeia… plecase. Ies in drum si ma uit dupa ea si o vad dind coltul. O iau la talpa sa o ajung… si o strig… "Lady, lady!” Se opreste si se intoarce. Ne intilnim si ii dau lucrurile si ii spun doar atit… "Dumnezeu te iubeste!" Deschide bratele si se arunca de gitul meu. Stam asa citeva clipe. Niciun cuvint… nici  unul… doar o simpla imbratisare. Ma rasucesc pe calciie si o iau inapoi spre casa cu o inima vesela ce nu va pot povesti. N-am cheltuit nimic din ce aveam… erau doar firimituri de la masa. Singurul lucru per care l-am facut a fost sa ma uit si sa-l vad pe Lazar si sa realizez ca este o fiinta umana creata si iubita de Dumnezeu – exact ca mine. Si, da, am cheltuit citeva minute si o imbratisare.

     Biblia spune ca cine da cuiva… Ii da lui Dumnezeu. Asta inseamna ca ieri L-am imbratisat pe Dumnezeu fara sa imi dau seama… Mai… mai… nastrusnice lucruri se mai intimpla pe la portile noastre! Trebuie numai sa ne uitam si sa luam seama. Si tu ai un Lazar undeva pe aproape. Incearca sa-l descoperi astazi si sa ii dai citeva firimituri de la masa ta. Pune-le insa pe o farfurie curata… poate pentru el asta este singurul ospat pe care l-a avut in viata. Astazi… Dumnezeu sta la coltul strazii si asteapta sa te imbratiseze…