IN TRECERE PE AICI...

Prietena si sora mea din Bucuresti, pe care am avut placerea sa o vad o singura data cind m-a gazduit pentru o noapte, punindu-mi la indemina patul cel mai bun din casa si bucatele cele mai alese din camara ei... mi-a lasat un comment pe care vi-l redau mai jos.
     Cuvinte traite ...mare lucru in ziua de astazi! E plina lumea de informatii si de sfaturi, dar putini se obosesc sa le puna in aplicare. Carmen a facut-o cu succes. Semn ca invatatura Bibliei difera de invatatura lumii, si atunci cind punem aceasta invatatura in aplicare, avem binecuvintari. Iata ce scrie Carmen...

http://pentrucaexist.blogspot.com/2014/11/cum-primip-ispita-ce-ne-asteapta.html

carmen bogdan said...

      In ultima vreme au fost schimbari in viata mea.M-am mutat cu locuinta si am realizat ca imi parea rau dupa confortul avut si a fost un semnal de alarma ca nimic nu trebuie sa puna stapanire pe inima mea. Apoi m-am impacat cu ideea, realizand ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea de a parasi locurile acestea cand Domnul va decide sa schimb si locuinta de pe pamant. Apoi am avut cateva incercari cu sanatatea care iarasi m-au tulburat si am realizat ca orice clipa poate fi ultima si trebuie sa inteleg ca conteaza sa fiu in rinduiala cu modul in care "umblu" pe aici. Apoi nedreptatea si umilinta unor persoane din jur m-au mahnit si m-au durut, si am simtit nevoia sa ma revolt, dar am realizat ca nu e bine asa, si am inceput sa iubesc. Apoi am fost flatata, si mandria mea nu-si mai incapea in piele, dar am realizat ca nu e bine si ca asta i-ar dezavantaja si umili pe altii de langa mine, si am incercat modestia si facerea de bine. Si asa am constatat ca ispitele sunt mereu dupa colt inaintea noastra, dar sa nu uitam ca suntem trecatori pe aici, si cand vom parasi lumea aceasta nu vom fi judecati dupa casele confortabile sau deosebite in care am stat, dupa cat de grozavi am fost aici, ci daca in fiecare clipa am ales sa-i spunem nu ispitei si sa traim o viata prin care sa se reverse roada duhului. De curand am primit pe e-mai de la un prieten o pilda foarte faina, care merita citita si de altii, deoarece indeamna mintea sa cugete.

Înțeleptul și călătorul

Într-o bună zi, un călător trecu pe la un înțelept faimos. Știa de acest înțelept de multă vreme, dar nu fusese niciodată la el acasă. Imediat cum ajunse la poarta acestuia, văzu că nimeni nu-l întâmpină. Pătrunse în micuța casă a înțeleptului și fu uimit să vadă că acesta nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Până și masa era făcută din câteva cărți mai groase puse una peste alta. Locul de dormit era o simplă rogojină pusă într-un colț mai îndepărtat. Omului nostru nu-i venea să creadă. Nu era posibil ca unul dintre cei mai mari învățați ai lumii să trăiască în asemenea condiții. Cu siguranță era o farsă.
Totuși, privind chipul plin de liniște al înțeleptului, vedea cum coboară pacea în inima sa. Dar el dorea să știe adevărul. Poate înțeleptul fusese jefuit...
- Fie-mi iertată îndrăzneala, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă omul.
- Dar a ta unde este? întrebă la rându-i înțeleptul.
- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse călătorul.
- Şi eu la fel, zise înțeleptul.

MAI ALB CA ZAPADA...

http://pentrucaexist.blogspot.com/2012/02/mai-alb-ca-zapada.html

VA RECOMAND UN NOU BLOG...

Carmen Bogdan care a avut grija de blogul meu in lipsa mea cit timp am fost in vacanta si care...a mai scris din cind in cind pe blogul meu...in sfirsit a rupt ...tacerea. Si astazi are un blog al ei...de numai o zi. Pentruca "blogulusul" este nou nout...va invit sa ii lasati un cuvint si o urare de bine. Iata linkul...

http://pentrucaexist.blogspot.com/

DE CE REGRET CA NU AM FACUT SI EU SCOALA CU COPIII ACASA

 Citind ultimul articol postat de Cristina pe blog foarte interesant si pertinent, mi-a adus aminte de mai multe intamplari neplacute din scoala frecventata de copiii mei.Si ma gandeam ca daca as fi stiut, ar fi fost posibil cand erau copiii mei mici, as fi facut cu siguranta scoala acasa.  Unul din incidentele neplacute pe care vreau sa vi-l povestesc s-a intamplat cand fiul meu cel mare era in clasa a saptea.

Int-o zi a venit acasa din timpul orelor plangand si tremurand tot . Dupa ce am reusit sa-l linistesc, a reusit sa-mi povesteasca ce se intamplase si de ce era asa de speriat rusinat si se simtea umilit. In timpul orei de desen, care cu siguranta a fost destul de plictisitoare, copiii au inceput sa vorbesaca intre ei. Cei mai energici chiar au inceput sa se intoarca in banca sa discute cu cei din spatele lor. Baiatul meu nu a facut exceptie si a inceput o discutie in contradictoriu cu colega din spatele lui.Profesoara, cand galagia a crescut suparator, s-a hotarat sa stopeze vacarmul si penturu ca baiatul meu mai era intors spre colega din spate, l-a luat la intrebari. Pana aici nimic deosebit. Dar discutia cu tenta “glumeata’ cum avea ea sa afirme ulterior, a luat-o pe o panta gresita. L-a intrebat daca are ceva cu fetele in mod special. Copilul i-a raspuns ca nu. Ea a continuat: “Ce, nu iti plac fetele?”. In clipa aceea copilul s-a rusinat si nu a raspuns. Profesoara a continuat sub forma de “gluma’si l-a intrebat:”Sau poate tie iti plac baietii?”. La care multi din clasa au inceput sa rada la asa o “gluma buna". La varsta lui déjà stia ce inseamna aceasta aluzie si s-a simtit groaznic de umilit. El mi-a spus disperat :”Mama, a insinuat ca sunt homosexual”. Va dati seama ce umilit s-a simtit copilul la patrusprezece ani?. Am stat de vorba cu el si l-am linistit si i-am explicat multe despre aceste lucruri si i-am spus ca in viata poate intalni si astfel de oameni care desi asezati in locuri importante nu au principii si atitudini potrivite. Nu am lasat incidetul asa, am fost la scoala, am discutat cu diriginta, am discutat si cu profesoara, si am lamurit lucrurile, iar la urmatoarea ora profesoara si-a cerut scuze in fata clasei pentru “gluma"  ei “nevinovata”. Sunt multe alte incidente neplacute care ma fac sa regret ca nu am facut scoala cu copiii acasa....

Articolul Cristinei
http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/2010/08/27/cum-a-ajuns-socialismul-in-scoli/

Intr-o atmosfera ostila si departe de familie, copilul poate suferi enorm....
http://www.youtube.com/watch?v=tBhSoQczTvs
Taare Zameen Par (maa)

I never, do tell you,
But I am frightened by the darkness, mother
Usually I, don't show,
But I do care about you, mother

You know it all, isn't it mother?

You know it all, my mother.

Don't leave me like this in the crowd
Such that I am not able to come back to the home.
Don't send me so far
Such that you don't remember about me at all.
Am I that bad, mother?
That bad... my mother?
Whenever... father...
Quickly... swing me, mother...
My eyes... seek for you...
I do think this... you will come to hold me, mother...
I don't... tell him this...
But I do... get scared, mother
On the face... I don't let this come
In the heart... I get frightened, mother
You know it all, isn't it mother?
You know it all, my mother.
I never, do tell you,
But I am frightened by the darkness, mother
Usually I, don't show,
But I do care about you, mother
You know it all, isn't it mother?
You know it all, my mother.
............................
Nu ti-am spus niciodata,
Dar mi-e frica de intuneric, mama...
Si de obicei nu vreau sa ma arat
Dar mi-e tare dor de tine, mama...
Tu le stii pe toate, nu-i asa mama?
Tu le stii pe toate, mama.
Sa nu ma lasi pierdut in multime
Ca sa nu mai stiu sa ma reintorc acasa.
Si nu ma trimite atit de departe
Incit sa nu-ti mai amintesti de loc de mine.
Sint chiar asa de rau, mama?
Chiar asa de rau, mama mea?
Oricum...tata...
Dar mai bine leagana-ma in imbratisarea ta mama...
Ochii mei...te cauta...
Eu cred...ca ai sa vii sa ma imbratisezi, mama mea...
Eu nu-i spun asta lui niciodata...
Dar mi-e frica ...nu las sa se vada pe fata mea;
Si in inima...nu las sa intre asa ceva...
Mi-e frica mama...
Tu stii asta...nu-i asa ?
Tu stii totul, mama.
Nu ti-am spus...dar mi-e frica de intuneric , mama,
Si de obicei nu ma arat.
Dar te doresc mama...
Tu stii toate astea , mama, nu-i asa?
Tu toate le stii...

IN LOC DE LA REVEDERE

Acum ca prietena noastra , Rodica, s-a intors  cu siguranta ca o sa ne impresioneze ca de obicei cu postarile ei. Eu plec in concediu si sunt bucuroasa ca am avut prilejul sa impartasesc cu voi anumite ganduri impresii povesti si mai ales versete din Cuvantul lui Dumnezeu. Acum ma voi duce sa ma bucur de tinuturile bucolice cu dealuri, suri, clai, cladituri de pe meleagurile motilor si sa uit macar pentru putin de vacarmul orasului. Va doresc, ca Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti cei ce cu voie sau intaplator a-ti poposit pe aici.

Cu sinceritate Carmen

VA PLAC MARGARETELE? SA PRETUIM DARURILE DE LA DUMNEZEU

Uneori Domnul face sa se intalneasca munte cu munte dar om cu om….

E seara zilei de trei august . Insotita de sotul meu am parcurs drumul “aventuros” prin Bucuresti pana la aeroport cam in tot atata timp cat a facut avionul de la Cluj la Bucuresti. Cu emotie urmaream pasagerii care se perindau pe poarta de iesire asteptand sa vina prietena si sora mea in Domnul insotita de surioara ei. Clipa intalnirii a fost profund emotionanta. Imbratisarile si cuvintele erau depasite de profunda traire interioara ce ne-a animat pe amandoua. Tot drumul facut inapoi spre casa desi a durat la fel de mult ca si la venire, nu a mai fost o povara. Imresiile cuvintele se rostogoleau si dintr-o parte si alta ca o avalansa de bucurie si fericire. Domnul Isus ne-a dat prin harul Sau bucuria sa ne vedem chiar si pentru cateva ore. Ore binecuvantate pe care le-am imortalizat in inima si mintea noastra . Sunt clipe in viata unice in care Dumnezeu poate sa it idea posibilitatea sa intalnesti pe cineva drag. Eu am avut aceasta bucurie in aceasta seara si multumesc Domnului pentru ea.
Am invatat prin clasa a zecea despre teoria relativitatii a lui Albert Einstein care m-a fascinat la acea vreme . In ea se spune ca timpul si spatial se pot modifica in functie de viteza luminii. Nu stiu , prea multe despre aceasta din punct de vedere stiintific si nici nu ma intereseaza foarte tare aceasta, dar perspectiva asupra timpului de multe ori ne face sa il percepem diferit in functie de momentele prin care trecem. Daca trecem printro perioada dificila, de lipsuri, boala diverse necazuri timpul parca trece mult mai greu si ai senzatia ca clipele devin ore, orele devin zile, zilele devin ca si lunile. Din contra cand treci prin clipe de bucurie lunile parca se micsoreaza ca si niste zile, zilele par ore si orele par clipe. Perceptia noastra despre timp difera de cele mai multe ori.

In Cuvantul lui Dumnezeu gasim relatari despre timp interesante:
“Caci inaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.” (Ps.90:4)
“Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi.” (2Pet.3:8)
Am facut aceasta mica digresiune pentru a spune ca cele cateva ore petrecute alaturi pe prietena measi surioara sa s-au scurs din clepsidra atat de repede incat a fost ca si cum timpul a mers intr-un ritm galopant incat as fi spus timpului sa mai stea. Dar indiferent cum mi s-au parut, indiferent cat au fost, aceste clipe vor ramane o frumoasa bucurie de aducere aminte, un dar nepretuit , ca multe altele din partea Domnului.
A doua zi dimineata in sala aeroportului la despartire ne-am incurajat si ne-am incredintat in mana Domului. Nu stiu daca va fi posibil si Domnul va mai ingadui ca drumurile noastre sa se mai incruciseze aici in aceasta “calatorie” pe pamanat dar cu siguranta acolo sus ne vom revedea. Si acolo sus ne vom revedea cu bucurie toti care suntem ai Domnului. Si nu-i minunat ca vom avea un loc pregatit pentru fiecare chiar de Domnul Isus?: “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.” (Ioan.14:2)

Asteptand ca prietenele mele sa plece le-am insotit cu privirea si ne-am facut prin gestica mainilor ultimele semen de ramas bun . In acest timp langa mine s-a asezat o doamna care insotea si ea cu privirea pe cineva dincolo de culoarul care restrictiona accesul persoanelor ce au insotit pasagerii. L-a un momendat, dansa m-a intrebat daca e sora mea cea de la care a vazut ca imi luam ramas bun. Cu bucurie i-am raspuns ca “Da, e sora mea in Domnul”. S-a bucurat sa auda asa ceva si mi-a spus ca a vazut pe fetele noastre multa bucurie si lumina si s-a gandit ca trebuie sa fie o legatura puternica intre noi. Am intrat in vorba cu dansa si am aflat ca isi conduse-se fica cea mare la aeroport care pleca tocmai in Africa. Oaw!. Baiatul meu cel mic a fost o saptamana la munte in tabara si la prima furtuna m-am speriat, desi era in tara, destul de aproape si mai cu seama ca il incredintasem in mana Domnului. A trebuit sa ma rog si sa ma smersc mult sa scap de acea stare. Iar mama aceasta isi conducea fica intr-o tara atat de indepartata deplin increzatoare in Domnul. O lectie demna de luat in seama.

Am avut placuta surpriza sa aflu ca doamna cu care m-am conversant este si ea copilul Domnului si s-a oferit sa ma duca cu masina destul de aproape de casa . Doamne ce minunat lucreaza Domnul Isus! Cate binecuvantari in decurs de cateva ore. Unii ar spune coincidente eu spun mila si dragostea lui Dumnezeu.
Dragii nostrii cititori care ati trecut pe aici, indiferent cat de grele sunt uneori clipele si circumstantele nu uitati ca toate sunt pentru o vreme si Domnul va face iar sa rasara soarele si pe “strada” voastra si va va bucura inimile . Tot ceea ce trebuie este sa ne incredem in orice vreme in El.
“Increde-te in Domnul si fa binele; locuieste in tara si umbla in credinciosie.” (Ps.37:3)
“Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra,“(Ps.37:5)
“Increde-te in Domnul din toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta!” (Prov.3:5)
“De aceea si Eu va spun: cereti, si vi se va da; cautati, si veti gasi; bateti, si vi se va deschide.” (Luc.11:9)

Si ar fi bine sa nu uitam nici versetul:
“De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” (Rom.8:28)
Domnul sa va binecuvanteze
Cu prietenie Carmen

SA "RISIPIM" PARFUM...

Aseara trebaluind prin casa cand am vrut sa scot ceva de pe un raft am spart o sticla cu parfum dior primita in dar. Prima senzatie a fost de parere de rau dar apoi, mirosul puternic raspandit in camera in care urmeaza sa stea o prietena ce este in trecere, mi-a adus aminte de gestul Mariei care nu a stat pe ganduri si pentru Domnul si salvatorul ei a spart sticla de alabastru cu nard curat placut mirositor. Si apoi mi-am amintit ca Domnul zice cand primim pe orice frate e ca si cum l-am primi pe El. Asa ca nu mi-a mai parut rau ca sticla s-a spart. Semnificatia gestului Mariei e atat de profunda si graitoare incat e impozibil sa nu te miste in toata profunzimea inimii si minti si sa iti doresti sa fi si tu la fel de profunda ca si ea si sa dai fuga ,nu la tentatiile acestei lumi, ci la piciorele Domnului Isus unde esti inaltat . Totdeauna m-a fascinate idea acesta si anume daca vrei sa fi inaltat conform bibliei trebuie sa te smeresti. E procesul prin care lutul e modelat de Olar ca sa iasa vasul potrivit pentru utilizarea ce o doreste El. Domnul sa ne ajute sa ne lasam modelati dupa voia lui si sa avem o mireasma placuta. Cand iubesti cu adevarat faci totul din dragoste pentru persoana iubita. Si noi care il iubim pe Domnul Isus care ne-a iubit mai intai si a murit din dragoste pentru ca noi sa fim salvati, sa ne dam toate silintele sa facem voia Sa ....

"Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus si I-a sters picioarele cu parul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului." (Ioan.12:3) "Pe cand sedea Isus la masa, in Betania, in casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; si, dupa ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus." (Marc.14:3)

SA NE BUCURAM CANTAND

Va simtiti straini aici pe pamant? E normal noi nu mai apartinem lumii acesteia cu inima si sufletul.Am fost rascumparati cu prêt de sange si vom merge la Domnul cand El va hotara unde s-a dus sa ne pregateasca un loc. Aici suntem ucenicii Lui si marturisim cu vorba si viata noastra vestea buna evangheliei, petru ca oamenii sa se intoarca la Dumnezeu si sa fie iertati si mantuiti , ca “sa guste” si ei ce bun si plin de dragoste este Domnul.

Haideti sa cantam si sa ne bucuram!

BUCURIE

Cu siguranta ca si voua vi s-a intamplat ca si mie in timp ce va rugati sau , pur si simplu intr-un alt moment al zilei, sa va ganditi la cineva si Domnul sa va puna pe inima sa va rugati pentru acea persoana. Alteori simti indemnul sa suni pe cineva la telefon cu care nu ai mai vorbit de mult. Uneori simti nevoia sa vezi si sa discuti cu o prietena, un prieten. Eu cred ca nimic nu e intamplator si indemnurile ce vin de la Domnul sunt pretioase. Imi amintes ca , cu multii ani in urma ,aveam o prietena care avea trei copii si Domnul mi-a pus intr-o zi pe inima sa o vizitez. Pentru ca ma duceam la copii, evident ca aveam ceva dulciuri pentru cei mici intotdeauna. De data acea aveam pregatit ca de obicei ceva pentru cei mici, dar  am simtit indemnul ca trebuie sa-i cumpar de data aceasta niste paine. Cand am ajuns la prietena mea care avea o sumedenie de treaba s-a bucurat mult cand a vazut painea, chiar spunea ca poate imi da Dumnezeu prin minte sa iau si o paine ,ca ia ,prinsa cu cei mici si neavand cum sa ii lase singuri ,nu a ajuns sa ia paine si i se terminase. Daca stam in liniste si invatam sa fim atenti vom putea sti cand avem indemn de la Dumnezeu sa ne rugam pentru cineva, sa ajutam pe cineva, sa incurajam pe cineva, sa ne bucuram impreuna cu cineva , sa plangem cu cineva...Cand eram deabea un copilas nascut din nou de curand , am intalnit un frate, care a tinut o predica despre soapta Duhului, calauzirea Domnului, si in care ne indemna sa fim atenti si in liniste sa ascultam soapta Duhului. E nevoie de perseverare in citirea si cunoasterea Cuvantului lui Dumnezeu, e nevoie de rugaciune, de meditatie si ascultare in tacere si asa vom putea deosebi clarcand ne "vorbeste'  Domnul specific situatiei in care ne aflam. Si sunt multe exemple in biblie cand ucenici erau indemnati sa mearga sau nu intr-un loc si ce sa faca sau ce sa spuna. Eu la acea vreme ma framantam si nu intelegeam cam cum e posibil asa ceva. Asa ca am indraznit si l-am intrebat pe frate cum e posibi asa ceva si cum putem sti asa ceva. Imi amintesc zambetul plin de blandete si intelegere al fratelui, car m-a indemnat sa nu ma ingrijorez si ca in timp stand alaturi de Domnul insusi El ma va invata cum sa "aud"  si sa deosebesc indemnurile Sale. Timpul a trecut si intradevar cand stau mai mult in partasie cu Domnul, rugandu-ma meditand si ascultand Cuvantul sau citindu-l, sau ascultandu-i pe alti frati marturisindu-l, pot deosebi indemnurile ce vin de la El. Am facut aceasta lunga marturisire pentru ca sa intelegeti si voi ca si mine ca nu trebuie sa neglijam timpul de liniste in compania Cuvantului lui Dumnezeu, partasiei cu El si El negresit va "comunica '" cu noi  intr-un fel sau altul cum va considera ca e nimerit pentru fiecare in parte.

Trebuie sa va marturisesc , ca atunci cand Rodica m-a rugat pe perioada cand ea va fi departe de voi sa postez eu, m-am cam speriat . In primul rand ca si Moise, am considerat ca nu prea sunt abila la comunicare, apoi ma speria gandul ca poate stilul meu va plictisi, apoi ma gandeam sa nu o dezamagesc pe Rodica sau pe voi cititorii ei ,mai era si gandul ca nu credeam ca pot fi consecventa sa ajung sa scriu macar ceva in fiecare zi, cu atata treaba cata am .... O gramada de ganduri mi-au invadat mintea. Si atunci m-am smerit si am zis : intradevar poate fi adevarat ca eu sa gresesc, dar e Cineva in care eu ma incred si Daca Domnul mi-a vorbit prin Rodica nu e decat o noua experienta cu prin care Domnul vrea sa ma creasca pe mine si pe altii. Si atunci de ce sa ma opun?. Asa ca va multumesc pentru aprecieri si incurajari, dar va marturisesc sincer ca daca nu ma incuraja si inteleptea Domnul nu m-as fi descurcat. Asa ca multumesc Lui ,iar eu doar ma bucur ca prin mila, indurarea si harul Sau pot sa asterne aici cate ceva pana la venirea administratorei titulare, draga mea si a voastra Rodica. Ma bucur ca de asemenea ca Domnul a ingaduit Rodicai si voua si va dat indemnul sa asterneti cateva cuvinte pe care binenteles tot El stia ca or sa ma bucure si or sa imi faca bine incurajandu-ma .... Domnul Isus sa va binecuvanteze pe fiecare in locul in care sunteti.  Cu sinceritate Carmen

DESPRE FERICIRE

Ieremia 29 : 11

"Caci Eu stiu gandurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde."
"Ferice de cine nu suspina dupa ce nu are si se bucura de ce are". (Epictet)
"Fericirea in casatorie e un bun pe care trebuie sa-l castigi, sa ti-l meriti zi cu zi, ceas cu ceas". (Lucio de Ambra)
"Niciodata nu poti fi fericit, daca te vei mahni vazand ca altul e mai fericit decat tine. Cand vezi cati sunt inaintea ta gandeste-te cati sunt in urma ta." (Seneca)
"De s-ar cladi CASA FERICIRII, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare". (J.Renaud)
"Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai."
"Daca nu esti fericit cu ceea ce ai, crezi ca vei fi mai fericit cu mai mult?"
"Pe unii oameni nu-i face fericiti nimic decat schimbarea. La fel si pe unii nou-nascuti."
"Secretul fericirii nu este in a face ceea ce iti place ci in a-ti place ceea ce faci. "(George al V-lea , Rege al Angliei)
"Ce bine ar fi daca si fericirea ar fi la fel de contagioasa ca si gripa."

"Dumnezeu nu ne poate da fericire si pace daca stam departe de El insusi, pentru ca asa ceva nu exista! Pacea si fericirea se afla ele insele in Dumnezeu."
"Sa nu uitam ca fericirea este o atitudine pe drum, nu o destinatie."
"Fericirea este un lucru minunat; cu cat o urmaresti mai mult pentru celalalt, cu atat o ai mai mult pentru tine."
"Fericirea nu este o statie terminus la care ajungi, ci un anumit fel de a calatori."
"Daca n-ai vrea decat sa fii fericit, ar fi usor; dar vrei sa fii mai fericit decat altii si asta este intotdeauna greu pentru ca suntem incredintati ca ceilalti sunt mai fericiti decat in realitate."
"Omul cel mai fericit este cel care poate sa-i faca fericiti pe cat mai multi din jurul sau."
"Nu vorbiti despre fericirea voastra unui om mai putin fericit decit voi." (Pitagora)
"Bucuria omului e in om, intre ei se infripta prietenia care umple cel mai intins desert al sufletului omenesc. A iubi si a fi iubit, iata taina fericirii. "(Cicero)
"Fericirea inseamna a sti sa te multumesti cu orice. In orice nefericire exista intodeauna si putin bine. (Lucio de Ambra)"
"Trei lucruri sunt necesare pentru a fi fericit: trup sanatos, spirit liber, inima curata. "(I.Drutsa)
"Pentru fericirea personala este necesar sa iti controlezi fiecare cuvant, fiecare fapta, caci exista cuvinte care lovesc mai puternic decat batul si multi sunt aceia care junghie cu limba mai rau decit cu pumnalul." (S.Smilles)

"Paradoxurile fericirii:
-inaltare prin coborare.
-primire prin daruire.
-castigare prin pierdere."
"Nu ne cunoastem fericirea, totul ni se pare atat de simplu; trebuie sa fi cunoscut privatiunea totala pentru ca, in cele din urma, simplul fosnet al unui ramurele in atingere cu o banala scoarta de copac sa te faca sa-ti dea lacrimile. "(Jean-Louise Etiene)
"Omul care se crede fericit, chiar este fericit."(D.Diderot)
"Daca nu putem fi fericiti, greseala e de obicei in noi insine." ( J.L.Avebury)
"Fericirea ..se afla in noi, niciodata in jurul nostru. "(M.Sadoveanu)
"Trecem adeseori pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem. "(Al.Dumas-tatal)
"Nu exista oameni mai neiduplecati si mai duri decat cei preocupati de nefericirea lor. "(M.Eminescu)
"Unii oameni sunt impinsi parca de soarta sa caute cu lumanarea nenorocirile, si vegheaza, se trudesc si plang pentru a le face cat mai dureroase si mai indelungate. "(U.Foscolo)
"Fericirea este o minge de fotbal, cand este aproape o lovesti cu piciorul, cand este departe alergi dupa ea!!!!"
"Fericirea nu înfloreşte decât în inima celui care se jertfeşte pe sine şi care trăieşte pentru binele celor din jur."
"Singura cetate ce nu poate fi cucerita e sufletul tau. Tu pastreaza-l curat si vei avea parte de adevarata fericire."
"Fericirea este o mica grăunte plantată in inima celui nou in Hristos. Ea trebuie ingrijită cu multă grijă pentru a rodi in viaţa aceasta şi mai ales in cea viitoare."
Pentru a fi fericit nu aduna posesiuni, ci scade din dorinte.

O CALATORIE NEOBISNUITA

O calatorie neobisnuita/de Vera Cusmir/editura Agape

“Ajutorul imi vine de la Domnul, care a creat cerurile si pamantul”(Psalmul 121:2)


Odata, doua batranele calatoreau cu trenul dintr-un oras in altul. Era iarna si ninsoarea cadea tot mai deasa, troienind sinele. Viscolul s-a intetit, si trenul si-a incetinit mersul, desi batranele ar fi dorit dimpotriva sa-si accelereze viteza, ca sa junga mai curand la copiii lor mari, pe care nu-i mai vazusera de multa vreme. Trenul insa mergea tot mai incet si in cele din urma s-a oprit de-a binelea.
Prin ferestrele ninse nu se deslusea nimic, iar batranele l-au intrebat pe conductor:”Unde suntem? De ce ne-am oprit?” Conductorul le-a spus ca trenul s-a inzapezit si deocamdata nu-si poate continua drumul.
“Ingrozitor” au strigat si alti pasageri. “Ne-am oprit in munti, departe de orice asezare omeneasca! Ce ne facem?” “Asteptati”, le-a raspuns conductorul, si fiindca in tren era cald, pasagerii s-au culcat cu totii.
Dimineata conductorul le-a adus o veste trista:”Au sosit mai multe masini, au incercat sa curete linia, dar n-au izbutit, zapada fiind prea mare, si au fost nevoite sa plece:.

Pasagerii au fost cuprinsi de panica. Ce se va intampla cand vor ramane fara caldura si provizii? Copii au inceput sa planga. Cei mari se priveau invrajbiti, si toata lumea era in cea mai proasta dispozitie. Unii citeau ca sa-si mai alunge gandurile rele. O singura persoana doctoral Maniu, statea netulburat si citea Biblia.
Batranele l-au intrebat:”Ce citesti dumneata si cum de poti fi atat de linistit in situatia noastra?” “Citesc Biblia”, a raspuns doctorul, “si anulme psalmul 121 care suna astfel:” “Ajutorul imi vine de la Domnul, care a creat cerurile si pamantul”. Daca Il iubim pe Dumnezeu si ascultam de porunca LUi, El nu ne va lasa niciodata in nenorocire. El a creat zapada si pe mine insumi, si ma va scoate din impas, sau ma va lua cu El acolo unde e mult mai bine decat pe pamant. Si atunci de ce sa ma tem?”
“Ce n-as das a cred si eu ca dumneata!” a exclamat una dintre batrane. “In inchipuirea mea, Dumnezeu nu e un parinte bun, ci o fiinta straina si indepartata”.

Doctorul Maniu a inceput sa le explice ca Dumnezeu nu vine la oamenii care nu-L cheama si nu apeleaza la El. Daca insa Ii cer iertare pentru pacatele lor, le raspunde numaidecat si-I iarta, primindu-I la El si devenindu-le prieten.
Auzind asa, batranele au inceput sa se roage fierbinte Domnului, cerandu-I iertare pentru pacatele lor si rugandu-L sa le fie Prieten si Ocrotitor.
Dupa rugaciune Dumnezeu nu le-a mai parut atat de strain. Acum Il simteau alaturi in inimile lor usoare ca niciodata si inseminate de bucurie. Teama le disparuse cu desavarsire, si nici gandul ca vor ajunge cu intarziere nu le mai ingrijora chiar atat.
Dimineata conductorul a intrat in compartiment si a anuntat bucuros:”Masinile au curatit linia! Pornim indata!”
Pasagerii s-au apucat sa-si stranga bagajele sis a discute prieteneste intre ei, iar copiii, uitand de toate, se jucau, razand zgomotos. Cei drept mai erau unii pasageri care-si aratau nemultumirea pentru faptul ca vor ajunge cu intarziere la destinatie.
In schimb, cele doua batrane zambeau fericite, multumindu-I Domnului pentru oprirea fortata a trenului, fara de care poate n-ar fi aflat niciodata ca Isus iarta pacatele tuturor acelora care vin la El sa se pocaiasca.

CATEVA CUVINTE...

Cateva cuvinte…

Prietenii pretenei mele nu pot fi decat si prietenii mei. Odata ce suntem frati si surori in Hristos cu siguranta ca suntem si prieteni. Fiecare madular din Trupul lui Hristos are talantii pe care Domnul in bunatatea si indurarea Lui i-a dat. Rodica cu siguranta are darul de a indrazni sa marturiseasca cu multa sinceritate si talent prin ceea ce trece legat de trairile ei de zi cu zi cu Domnul , recunoscandu-L in toate caile ei pe El. Dar are si darul de a revarsa dragostea, harul si pacea pe care Domnul i le-a turnat in inima. Dar prietena noastra nu se opreste aici cu ravna si perseverenta ea se roaga, interactioneaza si mangaie cu vorba si cu fapta pe cei cu care intra in partasie.Talentul acesta de a exterioriza prin marturisiri este ceea ce cu siguranta m-a atras si pe mine ca si pe voi sa-i cititi randurile. Si apoi dragostea Domnului ne uneste. Acum ca pleaca un pic mai departe sa se recreeze, gandurile ei se indreapta spre cititorii acestui blog si pentru a oferii si pe aceasta perioada “hrana” m-a rugat sa postez ce-mi pune Domnul pe inima. Asa ca ma rog ca Domnul sa ma ajute sa pun aici “hrana” de care voi aveti nevoie. Si pentru ca Biblia e in primul rand sursa noastra de hrana zilnica in primul rand voi apela la ea si la cei ce au fost inspirati de ea. Domnul sa va binecuvanteze. Cu sinceritate si prietenie Carmen

PRIORITATI...

Domnul ne indeamna in Cuvantul Sau sa cugeta, sa meditam, asupra invataturilor si lucrarilor Sale: “Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! “(Ps.1:2) ; “Mi-aduc aminte de zilele de odinioara, ma gandesc la toate lucrarile Tale, cuget la lucrarea mainilor Tale.” (Ps.143:5)

Ieri si azi am cugetat si am cautat sa aflu si ce au cugetat altii referitor la pasajul din evanghelia dupa Luca 10:38...42:"Pe cand era pe drum, cu ucenicii Sai, Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit in casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui. Marta era impartita cu multa slujire, a venit repede la El si I-a zis: "Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i, dar, sa-mi ajute." Drept raspuns, Isus i-a zis: "Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua." Cred ca demulte ori aratam ravna Martei dar uitam sa ne asezam la picioarele Domnului ca Maria...in momente mai dificile si grele ale vieti ne aducem aminte ca locul cel mai potrivit pentru rezolvarea tuturor rugaciunilor noastre e la picioarele Domnului. Prioritar cum ne invata insusi Domnul Isus este: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Mat.6:33) Domnul sa ne ajute sa facem asa dar si noi sa ne dam toate silintele sa fim implinitori ai cuvantului.

Cu speranta ca va va fi de folos si voua va redau si alte cugetari legate de pasajul mai sus amintit din evanghelia dupa Luca.
În societatea noastră egoistă, în care dictează doar banul şi câştigul, aproape că nu se mai ştie ce este ospitalitatea. Străinul îşi plăteşte cazarea, închiriază o cameră la hotel sau la particulari. Şi dacă vrea să mănânce, plăteşte la restaurant. În trecut, la creştini, ospitalitatea era sfântă. Pelerinii, care mergeau, se înţelege, pe jos, erau găzduiţi noaptea şi primiţi la masă de fraţii lor creştini pe tot parcursul pelerinajului.
Sfânta Scriptură ne ajută să redescoperim virtutea creştină a ospitalităţii. Ea nu este doar un semn de omenie, ci ţine de porunca cea nouă a lui Cristos: cine îl primeşte pe străin, pe omul obosit, flămând, fără adăpost, îl primeşte pe Cristos, aşa cum Abraham l-a primit ca oaspete pe Dumnezeu, aşa cum surorile din Betania l-au primit ca oaspete pe Cristos. Cristos se identifică cu omul străin, obosit şi flămând: „Am fost străin şi m-aţi primit. Tot ce aţi făcut pentru fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.

Dar să ne oprim câteva momente la scena fascinantă care s-a petrecut în casa din Betania, scenă pe care o descrie Evanghelia de azi. Isus trăgea des în casa prietenilor săi, Marta, Maria şi Lazăr, mai ales seara, după o zi grea de muncă la Ierusalim şi de hărţuială din partea duşmanilor săi. Betania e dincolo de Muntele Măslinilor, la numai câţiva km distanţă de Ierusalim. Cât era de plăcut pentru el să petreacă câteva ceasuri de linişte, de bucurie, de intimitate în această casă unde găsea inimi deschise, prietenoase, primitoare şi o farfurie cu mâncare!
Aşadar, odată, Isus intră în casa celor două surori. Maria imediat se aşază la picioarele Mântuitorului, aşa cum se obişnuieşte şi azi în Orient, şi îi soarbe cu nesaţ cuvintele. În schimb, Marta îşi suflecă mânecile şi se apucă de treabă: aleargă în cămară, mestecă în cratiţe, aşază masa, se agită, prinsă peste cap de o mulţime de treburi, vrea să iasă un prânz cât mai reuşit. La un moment dat, îşi pierde răbdarea şi i se plânge lui Isus: „Doamne, ţi se pare corect că sora mea nu-mi dă o mână de ajutor? Eu nu-mi mai văd capul de treabă, iar ea nu face nimic, stă acolo nemişcată la picioarele tale”.

Probabil că îndărătul acestor cuvine era şi un pic de invidie, şi un pic de vanitate, de mândrie: Marta voia să-şi dea importanţă, să se vadă cât este ea de harnică, în comparaţie cu sora sa, care o lăsa singură să muncească. Şi atunci vin extraordinarele cuvinte ale lui Isus, care valorează cât toată Evanghelia: „Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi; Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu i se va lua”.
Ce-i reproşează Isus Martei: faptul că-i făcea de mâncare spre a-i potoli foamea? Nicidecum. Făcea o faptă de caritate, poruncită şi aceasta de Cristos: „Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc”. Nu întâmplător, evanghelistul pune această întâmplare după episodul samariteanului milostiv, pe care l-am auzit la Evanghelia din Duminica trecută. Ceea ce îi reproşează Martei este agitaţia, preocuparea excesivă pentru lucrurile exterioare, materiale, încercarea de a-şi face imagine, de a impresiona cu ceea ce realizează ea. Preocupată cu muncile sale, uita pentru cine muncea: bucatele pe care le pregătea ea erau mai importante decât oaspetele dumnezeiesc pe care îl avea în casă, decât persoana lui Isus. Isus ar fi putut să-i spună: „Marta, nu am nevoie să-mi faci zece feluri de mâncare, fă mai puţine, şi găseşte un moment de răgaz ca să asculţi cuvintele mele, cum face sora ta; cuvintele mele sunt pentru tine o mâncare mult mai necesară decât mâncarea pe care o faci tu pentru mine; căci nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

E o învăţătură fundamentală, nu numai pentru Marta, ci şi pentru noi toţi. Ca şi Marta, alergăm, muncim, ne zbatem, ne agităm să facem, să dregem, să câştigăm, să avem cât mai mult; dimineaţa abia dacă apucăm să ne rugam in fuga, seara cădem frânţi şi nici macar o rugaciune nu mai apucam sa spunem. Ca şi Marta, alegem partea cea mai rea, care la moarte se va lua în întregime de la noi; căci la moarte nu vom lua nimic cu noi, ne vom trezi la realitate şi vom recunoaşte cu Înţeleptul: „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul e deşertăciune şi goană după vânt”. Şi uităm partea cea mai bună, pe care a ales-o Maria, singurul lucru necesar care nu se pierde, rămâne în veşnicie. Şi care este singurul lucru necesar? E Cristos însuşi, e cuvântul lui, e împărăţia lui Dumnezeu. E singurul lucru cu adevărat necesar, care nu se va pierde, nu se va lua de la noi, căci aceasta înseamnă, în fond, mântuirea noastră veşnică.

Isus ne cere să respectăm ierarhia valorilor, proporţiile juste: să fim şi Marta, şi Maria. Românii petrec în medie cinci ore pe zi în faţa televizorului. Câţi români găsesc o jumătate de oră pe zi pentru rugăciune?, iar unii nici macar  Duminica nu "mai au timp" sa se roage...Nu e trist ?... Unde este ierarhia valorilor, unde sunt proporţiile juste? E necesar să găsim zilnic câteva minute de tăcere totală, în care să rămânem numai cu Cristos, să ne rugăm, să reflectăm, să citim cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Şi care loc poate să fie mai retras şi mai liniştit, mai ferit de zgomot, aici, la picioarele lui Isus? Mai ales în vacanţă, în concediu, trebuie să găsim mai mult timp pentru rugăciune, pentru reflecţie, pentru reculegere, pentru a ne recupera în tăcere energiile sufleteşti. Din păcate, tocmai locurile destinate destinderii, concediului sunt mai zgomotoase, cu muzică, cu difuzoare date la maximum, şi ne întoarcem acasă mai epuizaţi sufleteşte, mai obosiţi decât am venit. Spune atât de frumos un poet oriental: „Aşază-te pe ţărmul aurorei şi pentru tine va răsări soarele. Aşază-te pe ţărmul nopţii şi pentru tine vor sclipi stelele. Aşază-te pe ţărmul râului şi pentru tine va cânta privighetoarea. Aşază-te pe ţărmul tăcerii şi Dumnezeu îţi va vorbi”.

PICIOARE CA ALE CERBILOR

Picioare ca ale cerbilor

“Ascultarea”de Vera Cusmir/editura Agape
“El imi face picioarele ca ale cerbilor…” (Habacuc 3:19)


O femeie si-a inchinat viata lui Dumnezeu si L-a servit cu credinta intr-un centru misionar din Tibet, departe de casa parinteasca si de prietenii ei de odinioara. Dar si acolo Domnul ii purta de grija prin oamenii din preajma, care o cunosteau bine si o o indrageau din toata inima.
Intr-o zi, ea s-a pregatit sa strabata o trecatoare prapastioasa ca sa ajunga la un satuc situate pe coasta opusa a muntelui. Colegii ei de la misiune i-au promis sa se roage pentru ea, si femeia a pornit la drum, incredintata ca Dumnezeu o va ocroti la nevoie. Misionara purta in spate un rucsac cu tot felulde obiecte necesare activitatii ei precum si cu provizii . Cararea era atat de ingusta si intortocheata, incat doar un singur om putea trece anevoie pe ea.

Femeia urca tot mai sus, laudandu-L in gand pe Dumnezeu pentru maretia privelistii ce se deschidea in fata ei. In drapta se inalta un perete abrupt, iar in stanca se casca o prapastie adanca.. Ea se ferea sa priveasca in jos, de teama sa nu ameteasca, si se sprijinea cu varful degetelor de peretele stancos. Inainta pas cu pas, si deodata la o cotitura, a aparut…o namila de vaca mare cat toate zilele! Ele s-au privit in ochi, intelegand ca una va trebui sa-i cedeze calea celeilalte, ca cineva se va prabusi in prapastie. Sa treaca pe alaturi era desigur cu neputinta. Vaca nu parea catusi de putin dispusa sa se arunce in prapastie, si nici misionara nu intentiona sa o faca. Amandoua se priveau tinta si nu stiau ce hotarare sa ia…
In disperarea clipei, misionara si-a amintit deodata cuvintele profetului Habacuc: “El imi face picioarele ca ale cerbilor si ma face sa merg pe inaltimile mele!” Ea a repetat in gand cuvintele profetului, si deodata o putere tainica a ajutat-o sa urce peretele de stanca din dreapta ei. Picioarele i se propteau trainic pe stanca, fara sa alunece, ca a unui cerb de munte. A urcat astfel, pana ce vaca a izbutit sa treaca, apoi a coborat cu bine pe carare si si-a vazut de drum, laudandu-L si multumindu-I din toata inima Domnului, care la nevoi ii da omului sprinteneala si puterea cerbului de munte.
Intre timp, la central misionar de la poalele muntelui credinciosii se rugau fierbinte pentru colega si sora lor in Domnul.

FEREASTRA VARIATIUNI PE ACEEASI TEMA

Sa ne dorim sa privim printr-o fereastra deschisa spre cer....

Conform fluxului memoriei involuntare in mintea noastra se fac conexiuni rapide pornind de la o idée sau un fapt. Pare neobisnuit si ciudat sa iti doresti sa ai o fereastra la care macar sa privesti un petec de cer, si o pasare ce se opreste macar o clipa la fereastra ta. M-a umplut de emotie articolul “Fereastra “ scris de Rodica. O multime de amintiri ma leaga de acest banal si obisnuit accesoriu al unei constructii..

Prima imagine ce imi vine in minte legat de o fereastra e cea din casa bunicilor. As numi-o “fereastra armoniei” De la fereastra casei bunicilor cu ochii uimiti priveam privelistea cu copacii care isi schimbau in functie de anotimp aspectul. In zare rasarea argintie nu departe turla bisericii. Muntele “Matu” tolanit in departare, si culorile schimbatoare ale cerului la fiecare moment al zilei bucurau inima mea de copil in timp ce in jurul meu plutea bunatatea si dragostea bunicilor. Am revenit deseori nostlgica acolo si imi place sa ma uit de la acea fereastra cu drag. “Matul” sta in continuare acolo tolanit, turla bisericii e acolo in continuare, anotimpurile vin si pleaca cu varietatea lor de culori, ceea ce lipseste e prezenta bunicilor. Totusi amintirea dragostei si bunatati lor a ramas adanc intiparita in inima mea. Prima fereastra prin care am privit lumea a fost deschisa de Dumnezeu prin bunica, si baza credintei crestine semanata in inima mea, a fost binecuvantarea ce am primit-o de la El prin ea. Privind de la fereastra aceea minuatul peisaj creat de Dumnezeu nu pot sa nu il asociez cu minunata dragoste a Domnului Isus ce a revarsat-o peste mine prin bunicii mei.

O alta imagine a unei fersestre deschise pe care as numi-o” fereastra singuratatii si asteptarii” este cea a camerei mele de la bloc. Ramaneam singura acasa cat timp mama mergea la servici. Deschideam fereastra care avea o priveliste minunata a parcului Circului. Ochii mei de copil priveau cu disperare si singuratate sa apara pe alee in departare silueta mamei . Petreceam ore in sir privind norii si oamenii ce se plimbau pe alei Ochii mamei speriati au vazut siliueta catarata pe geam si a batut fereastra in cuie. Imi amintesc ca cu dibacie scoteam cu lingurita cuiele deschideam fereastra si cand se apropia timpul cand mama trebuia sa apara inchideam fereastra si puneam cuiele proivizoriu la loc. Uneori ma apuca tristetea, mi se parea ca timpul trece enorm de greu si ma apuca disperarea si cand vedeam vreo vecina pe aleea din fata blocului ii ceream cu disperare sa o sune pe mama sa-i spuna sa vina acasa. Pana la urma mama a inteles ca trebuie sa faca ceva si am fost dusa sa locuiesc la sora ei unde prin rotatie era cineva acasa tot timpul. Ma gandesc si acum cum trebuie sa ma fi pazit Dumnezeu cu ceata lui de ingeri sa nu cad de la acea fereastra care era singura mea speranta ca nu voi mai sta singura.

Apoi a fost o perioada de cinsprezece ani cand am lucrat in “blocul de sticla” care avea ferestre mari pana in tavan si pe toata lungima biroului. Le-as spune “ferestrele cu lumina din belsug” A fost o perioada tare binecuvantata. Lucram mult, dar era o atmosfera placuta.Totdeauna mi-a placut lumina naturala . Nici o lumina artificiala nu se compara cu cea lasata de Dumnezeu. Mai cred ca lumina naturala are un efect benefic pentru sanatatea nu numai a ochilor, dar si a psihicului. Mai cred ca Dumnezeu a lasat tot ce avem nevoie si cred ca avem nevoie de lumina Lui atat la propriu cat si la figurat. Lumina Lui e cea care ne deschide “o fereastra spre cer”.
Mai sunt si ferestrele caselor noastre care permit soarelui sa intre in casele noastre. Un proverb romananesc spune ca: “unde intra soarele nu intra doctorul”. Sa lasam lumina sa intre in casele nnoastre ca balsam de sanatate. “Ferestrele sanatatii caselor noastre”
Multe locuri de munca in ziua de azi sunt facute fara iluminare naturala. Eu cred ca sunt tare ostile pentru sanatatea noastra astfel de locuri. In toamna anului trecut biroul in care lucrez eu cu inca cinci colega a fost mutat intr-un container care are ferestre . Datorita amplasarii gresite a calculatoarelor lumina batea direct pe ecrane si nu puteam sta cu jaluzelele deschise. Eu personal preferam sa ma chinui cu lumina ce batea in ecran decat cu jaluzele lasate. Acum de curand am schimbat amplasmentul si lumina nu mai bate direct in calculator si putem lasa sa intre lumna . In fata geamurilor noastre la cativa metri se afla zidul inalt al fabricii si in afara de pasarelele ce mai se aseaza ostenite pe pervazul zidului si un petec mic de iarba si buruieni nu vedem nimic. Totusi macar lumina ce patrunde ne este suficienta sa pastram legatura cu normalul. Privind pe geam poti trece cu privira mintii dincolo de zidul din fata si poti avea perspective vietii normale lasate de Dumnezeu. Dumnezeu sa ne dea puterea sa privim prin ferestrele inimilor noastre din perspectiva Lui….
Apoi sunt “ferestrele sperantei. Ferestre prin care am privit noi si prin care ii ajutam sip e altii sa priveasca. Am vazut un film recent Vada Raha ..I promise(2009) care m-a impresionat pentru ca era scos in evidenta altruismul , a da speranta celui de langa tine ajutandu-l sa priveasca printr-o fereastra a sperantei. Redau mai jos povestea pe scurt a filmului Cum a-m gasit-o pe net. De multe ori copiii vad viata dintr-o perspective mult mai normala. De altfel Domnul Isus face referire la aceasta cand spune ca: "Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. (Mat.18:3)
In acest film regizorul a redat minunat inocenta si speranta unui copil armonios impletite cu scopul de a reda nadejdea intr-un suflet zdrobit. Eu cred ca si in realitate Dumnezeu foloseste astfel de copii pentru a deschide in inimile multora “fereastra sperantei”.

“Duke Chawla's (Bobby Deol) life today can be called gratifying. Professionally, he is a successful doctor, personally an ardent lover and parent to a doting dog-Junior. Currently, Duke lives alone with Junior. He loves Pooja (Kangana Ranaut), who is career oriented like him, their marriage plans are in the offing. Duke has recently struck a deal for a dream apartment he plans to move to post marriage.

Duke's research on cancer has recently been acknowledged by the American Medical Association. Each time his colleagues ask him on how he makes difficult surgeries seem easy, his answer is always the same-he hangs on to HOPE and in turn gives his patients what most seem to have lost-HOPE.

A sudden turn of fate ends Duke's perfect world. After an accident he is paralyzed neck down. A bed becomes his boat and the hospital room his world. Nalini leaves him, friends stay away and those who want to be by his side are yelled at by Duke himself. He becomes bitter and angry at himself. Duke hates his conditions so much that he wishes he had died instead of living in a condition which is worse. A man, who was an angel to many, loses all hope himself.
Roshan (Dwij Yadav), a young boy enters his life. Known to all at the hospital Roshan is naughty and stubborn. He does what he likes. Duke hates Roshan in the first few meetings but then slowly Roshan wins over his heart. They both strike a common chord. What Duke really enjoys is the description of the view from his window that Roshan tells him. Roshan regales him with incidents of people he sees from the window, all the incidents are about people who win against odds because they remain hopeful. The whole experience of hearing the courageous tales everyday brings in light to Duke's dim aspirations. He gets motivated and inspired. Roshan and Duke become good friends. Roshan express his wish to save his sister Roshni of dying from cancer. Duke takes it upon himself to finish his research to treat Roshni. He restarts work on his research. In every low phase Roshan appears to boost his morale and motivate him.
In time, Duke gains sensation first in his hands and then in his legs. One fine day the physiotherapist tries to make him walk with the help of a walker. Regular physiotherapy given to get back his normal range and muscle power becomes effective by which Duke makes an effort to walk to the window making a neck down paralyzed person able to get back on his limbs. Near the window, he stands firmly without the help of a walker. He draws the curtains to look outside at the world which gave him hope and re-established his belief in life. Shockingly, there's no world outside, there is just a tall boundary wall outside the window. The doctor reconfirms that the wall has been there for years. Duke enquires about Roshan. The doctor tells him that it was Roshan who was suffering from cancer, not his sister and Roshan died due to cancer just a day before.
Roshan lights the candle that disperses all darkness from Duke's life. He leaves his inexhaustible will to live in Duke, so that he can finish his research and save many other Roshans. He returns to Duke what he had lost - hope.”

O "TELEGRAMA" DE LA CARMEN...

Adineauri am primit acest ravas scurt ( il gasiti mai jos) de la Carmen. Azi n-am scris nimic, n-am prea fost nici pe acasa ca este 4 Iulie -Ziua Independentei in USA , si am si o oboseala in mine si sint total lipsita de inspiratie... Dar cind am primit mesajul acesta de la Carmen n-am putut sa nu recunosc adevarul - justetea celor spuse de ea. Cum la Dumnezeu fiecare lucru isi are un scop si nimic nu este la intimplare- poate ar trebui sa ne concentram nu numai in adunarea de ajutoare, absolut necesare pentru viata fizica pe acest pamint, dar sa ne rugam ca cei care sufera acum din cauza inundatiilor, sa-si indrepte privirile catre Dumnezeu - care poate sa-i scoata din orice situatie. Pina o sa ajunga la ei ajutoarele noastre...Dumnezeu este mult mai aproape...si El poate si vrea sa ajute pe toti oamenii care sint la strimtorare...El spune"Cheama-Ma in ziua necazului..." Dar iata mesajul lui Carmen...
.................................................................

Dragele mele va marturisesc si eu, cum spune Rodica :  "ce-mi mai trece prin cap".


“Duceti-va de invatati ce inseamna: "Mila voiesc, iar nu jertfa!" Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi." (Mat.9:13)

Imi amintesc ca in anii ’70 in Ardeal au fost inundatii foarte mari. A fost o mare tragedie si atunci. Am vazut cu ochii mei cum ramasesera pe cladiri urmele pana la ce nivel urcase apa, sosele din care nu mai ramasese mai nimic si multa lume in nevoi. Ceea ce s-a intamplat insa dupa aceste evenimente tragice a fost ca multi oameni s-au pocait intorcandu-si fata catre Dumnezeu. Bisericile au “inflorit” si tot mai des auzeai de cunostinte care s-au pocait. Din pacate sunt oameni care pana nu trec prin astfel de tragedii nu realizeaza ca suflarea lor este de la Dumnezeu. La vremea aceea eram destul de mica si nu prea intelegeam cand bunica ne indemna sa ne intoarcem la Dumnezeu. Mi se parea o nedreptate ca asa multi oameni sa sufere de pe urma inundatiilor. “Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3) Acest verset ar trebui sa ne cutremure pe toti cand astfel de evenimente sunt ingaduite asupra unor semeni. ...

In ’77 locuiam la bloc la etajul 4 cand a fost alta tragedie, cutremurul de 7.7 pe scara Richter. Nu pot uita cat traiesc acele clipe care mi s-au parut ca nu se mai sfarsesc. Era ca si cum cineva ar fi agitat camera in care stateam. Numai indurarea si mila lui Dumnezeu a facut sa am zile. Pe locul pe care stateam in momentul cand a inceput cutremurul a cazut o lustra grea plina de fier si sticla, cu exact cateva fractiuni de secunda dupa ce m-am ridicat si m-am asezat in alt loc. Unii oameni i-ar spune noroc, eu zic ca a fost indurarea lui Dumnezeu ca sa nu mor nemantuita. Apoi cineva la sase sute de kilometri de noi se ruga in fiecare seara si dimineata cu ardoare pentru noi, cei din familie, sa nu murim nemantuiti “Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit.” (Iac.5:16) . In acea noapte nimeni nu a mai dormit. In fata blocului este parcul Circului. Acolo am stat in acea noapte si am aflat despre tragediile din oras. Multe blocuri cazusera si multi oameni au murit.. Nu stim clipa cand vom muri .Important e sa fim deplin ancorati in Domnul facand voia Lui. Si apoi voia Lui e sa ramanem credinciosi” Vegheati, fiti tari in credinta, fiti oameni, intariti-va! “(1Cor.16:13) si sa raspandim Evanghelia la orice faptura . “Apoi le-a zis: "Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura.” (Marc.16:15)
Domnul sa va binecuvanteze si sa va tina in bratele Sale impreuna cu toti cei dragi

Carmen

CE SA FACEM CU GANDURILE NOASTRE?

“Noi rasturnam izvodirile mintii si orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos.” (2Cor.10:5)
de Carmen Bogdan

Sunt ganduri si ganduri…Recent discutand cu doua persoane care sunt cercetate de Duhul lui Dumnezeu si au dorinta de fi placuti inaintea Domnului, mi-au marturisit ca asupra lor s-au abatut o serie de ganduri rele, urate, care aveau darul sa le arate ca sunt prea rai, prea neputinciosi si de aceea nu pot fi iertati. Ca si cum jertfa Domnului Isus , sangele Sau, nu ar putea ierta si sterge si greselile lor.

Imi amintesc si eu cand m-am predat Domnului si am devenit copilul Lui, treceau astfel de ganduri cand greseam, dar am inteles cu ajutorul Domnului maretia lucrarii Lui si am reusit sa alung astfel de ganduri prin rugaciune si intelegand ca Harul Lui imi este de ajuns si daca gresesc si vin la picioarele Lui si cer iertare sangele Lui ma curateste de ori ce pacat.

E foarte periculos sa te abati de la credinta in Domnul chiar si numai o clipa. Am cunoscut un tanar care a incercat sa-si ia viata de cateva ori. Sora lui stiind ca sunt credincioasa m-a rugat sa vorbesc cu el. Ii intrase in cap ideea ca el a facut un pacat atat de mare, nu a marturisit ce, incat Dumnezeu nu-l mai poarte ierta. I-am spus tot ce scrie Cuvantul despre jertfa Domnului Isus. Era de neclintit. Am rugat si doi frati sa se duca sa vorbeasca cu el sa-l consilieze. A fost zadarnic in final si-a pus capat zilelor.

A fost tare dureos sa vad cum acel suflet datorita unui gand nu mai putea auzi despre salvarea ce o putea avea prin jertfa Domnului Isus. Si de cate ori aud pe cineva care este bantuit de astfel de ganduri  sunt profund miscata si imi aduc aminte de acel tanar. Sa ne rugam si pentru noi sa facem ca toate gandurile noastre” rob ascultarii de Hristos”. Nu imi mai aduc aminte unde am auzit o cugetare tare minunata spusa de un crestin, dar pentru ca mi-a placut, m-a ajutat Domnul sa o retin, fiind si de folos in discutiile cu oameni carora ganduri rele le bantuie prin minte:” Nu putem impiedica pasarile sa zboare pe deasupra capului nostru, dar putem sa le impiedicam sa-si faca cuib in capul nostru”. Si explicatia era ca nu putem impiedica sa treaca tot felul de ganduri prin capul nostru dar le putem impiedica sa isi faca cuib in capul nostru. Si apoi cum ne invata si Cuvantul lui Dumnezeu sa facem orice” gand rob ascultari de Hristos”.

Si apoi gandurile noastre trebuie sa fie cam asa: “Dumnezeule, la bunatatea Ta ne gandim, in mijlocul Templului Tau!” (Ps.48:9) “Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata.” (Ps.49:3) Iar cand gandurile negre vin: “Cand ganduri negre se framanta cu gramada inauntrul meu, mangaierile Tale imi invioreaza sufletul.” (Ps.94:19). La ce ar trebui sa ne gandim atunci?: “Ma gandesc adanc la poruncile Tale, si cararile Tale le am sub ochi. "(Ps.119:15) “Imi intind mainile spre poruncile Tale pe care le iubesc si vreau sa ma gandesc adanc la oranduirile Tale.” (Ps.119:48) ;”Ma gandesc la judecatile Tale de odinioara, Doamne, si ma mangai. “(Ps.119:52) ;”Ma gandesc la caile mele si imi indrept picioarele spre invataturile Tale. “(Ps.119:59) Domnul vegheaza asupra noastra stie ce gandim ne cercteaza inima “stii cand stau jos si cand ma scol, si de departe imi patrunzi gandul.” (Ps.139:2) “Cat de nepatrunse mi se par gandurile Tale, Dumnezeule, si cat de mare este numarul lor! “ (Ps.139:17) “Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile! "(Ps.139:23) si ne calauzeste “Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul ii indreapta pasii.” – (Prov.16:9). Ce ar trebui sa facem ca sa fie bine si de ce: “Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand." (Isa.55:7) "Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. "(Isa.55:8) "Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre." (Isa.55:9) ;” De aceea va spun: nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca. Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea? "(Mat.6:25).

Inarmati si intariti de Cuvantul lui Dumnezeu vom putea nu numai sa fim noi incurajati deci tari incredinta, dar vom putea intari si incuraja pe altii. Sunt atat de multi oameni din jurul nostru care traiesc in desertaciunea gandurilor lor si au nevoie de Dumnezeu. Si pentru ei a murit Domnul Isus . Domnul sa ne dea har, intelepciune sa putem sa fim treji sa veghem si sa fim o binecuvantare si petru altii, ca ei sa poata vedea dragostea Domnului si pentru ei. Nu e usor in lumea in care traim si o sa avem necazuri traind cum Domnul ne cere dar avem un indemn maret:” V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea." (Ioan.16:33)