Lipsita de viata ca o papusa din zdrente, m-am asezat din nou pe canapea si gindul mi s-a dus la copilaria mea nefericita, la tatal meu …rece si autocratic si la mama mea …o persoana imprevizibila… Am fost prea multi copii, prea putini bani, prea putina dragoste…Desi am frecventat biserica in cea mai mare parte a vietii mele, Dumnezeu parea ca exista la o distanta uriasa. Ma gindeam la Dumnezeu ca la un Politai locuind undeva in sferele celeste, gata sa pedepseasca dar niciodata cald si iubitor. Dumnezeu era pentru mine cineva asemanator cu tatal meu pamintesc.
Tata…Orideciteori ma gindeam la tata…imi aduceam aminte de onomastica mea cind am implinit 13 ani. Eram asa de fericita ca in sfirsit intru in adolescenta. Multi dintre prietenii si colegii mei au fost invitati – ca imi sarbatoream si eu ziua de nastere. Dar ziua asta de bucurie s-a schimbat dintr-o data intr-o scena oribila. Tata a venit acasa impleticindu-se beat si intr-o stare deplorabila. Totdeauna era suparat daca se cheltuiau bani pe orice care nu reprezenta o absoluta necesitate.
-Esti proasta si urita…mi-a strigat tata uitindu-se cu scirba la mine…iar eu am paralizat de teama si rusine stind nemiscata in mijlocul grupului de preieteni care ma inconjurau.
-Nimeni n-o sa te iubeasca niciodata…mi-a zis incheindu-si discursul…
Ca rezultat al acestei intimplari am devenit o singurateca, fara sa pot gasi ca apartin vreunui grup de oameni.
Trezindu-ma din visarile mele, m-am gindit…dar toate astea s-au schimbat de cind Te-am intilnit pe Tine , Doamne. Tu m-ai acceptat asa cum eram…cu negi cu tot. Am crezut ca am ajuns acasa in sfirsit cind Te-am intilnit…ca iti apartin Tie…acum…acum, ma parasesti si Tu?
M-am scuturat de gindurile mele, m-am dus la bucatarie si am inceput sa spal vasele de la micul dejun. Apa calda mi-a incalzit placut miinile reci si mirosul de lamiie al detergentului de vase paru atit de proaspat si placut…si mintea incepu din nou sa ma duca printre amintiri.Mi-am amintit cind Kim s-a imbolnavit prima data…
La inceput nu mi-a fost frica…in timp ce vorbeam in sinea mea cu Dumnezeu…i-am spus…Tu poti s-o vindeci. Nu exista ceva ce Tu nu poti sa faci. Daca copilul meu este bolnav…Tu poti sa o vindeci…nimic mai simplu pentru Tine. Nu-i asa?
Am luat tigaia de pe aragaz si am inceput sa o frec cu toata forta. Ok…Doamne…care-i problema acuma? Stiu ce cred si stiu ca am credinta in Tine. M-am rugat! Biserica intreaga s-a rugat pentru Kim. Batrinii bisericii si-au pus miinile peste ea. Am studiat Cuvintul Tau, stiu si inteleg promisiunile Tale si am avut rabdare sa astept ca sa-Ti faci lucrarea in timpul Tau…la vremea aleasa de Tine…Ce mai vrei acuma de la mine? De ce nu imi vindeci copila?
N-am primit nici un raspuns. Cu vasele spalate…mi-am sters miinile ude …tare nemultumita de cele ce gindeam…m-am dus inapoi in sufragerie. Daca Dumnezeul in care ma incred este tacut si nu vrea sa-mi raspunda…unde sa ma mai duc?
Ochii mi-au cazut pe Biblia care era pe masuta de cafea. Un verset din Genesa 22 imi trecu prin minte…uimindu-ma cu realitatea ce mi-o descoperea. Am deschis repede Biblia sa fiu sigura ca imi amintesc versetul corect. Era exact asa cum mi l-am amintit. Si versetul spunea…”Dumnezeu i-a zis…”Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te in tara Moria, si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”
In momentul acela am stiut cu siguranta, ca Dumnezeu imi cerea sa I-o dau Lui pe Kim. Mintea mi-era clara dintr-o data cum nu mai fusese inainte, si am realizat ca am pus-o pe Kim mai presus decit Dumnezeu, dragostea pentru ea mai presus decit dragostea pentru Dumnezeu. Ca i-am cerul Lui Dumnezeu sa imi faca mie voia si sa nu si-o faca pe a Lui. Voia mea. Nu a Lui Dumnezeu. Nu alegerea Lui de suveran. O oala de pamint s-a razvratit impotriva facatorului ei si n-a cazut in umilinta la picioarele Lui…
Realizind ca am incercat sa-L manipulez pe Dumnezeu, am inteles ca de fapt m-am straduit sa fac toate lucrurile care terbuiau facute ca El sa trebuiasca – sa fie obligat sa-mi satisfaca cererea. Nici nu mi-am putut inchipui ca El ar vrea-o pe Kimmie…
O Doamne bun Isuse…mi-am zis…cu siguranta ca nu vrei sa mi-o iei pe Kim? Nu poti sa-mi ceri asa ceva?! Nu viata copilasiului meu. Ti-ar fi atit de usor s-o vindeci - numai s-o atingi. Oh, Domnul si Dumnezeul meu…nu-mi cere asta…
In timp ce vorbeam asa in mintea mea…stiam raspunsul chiar in timp ce puneam intrebarile…Stiam ca numai o totala ascultare de Dumnezeu – este raspunsul care Dumnezeu il astepta de la mine. Asa ca am construit din bucatile inimii mele zdrobite un altar pentru Dumnezeu cel suveran. Si pe acest altar am pus singurul meu copil…iubita mea fetita…cu aceeasi sinceritate si cu tot atita sacrificiu cu cit Avraam si-a pus copilul pe altar in Moria.
Oh…Domnul meu…imi pun toata nadejdea in Tine. Daca vrei sami iei copilul…ia-l …e al Tau. Nu mai pot sa lupt impotriva Ta . Iarta-ma…iarta-ma pentru lipsa mea de incredere si pentru neascultare. Nu inteleg de ce imi ceri fetita mea…dar te iubesc si am incredere in Tine. Ajuta-ma cu ce va urma…
O pace absoluta m-a inconjurat. Batalia se sfirsise. Dumnezeu cistigase victoria…Am renuntat la frica si minia cu care am trait pentru atitea luni. Acum puteam sa ma odihnesc in voia perfecta a Lui Dumnezeu pentru viata mea…
Sase saptamini mai tirziu, eram cu Kim in cabinetul doctorului Rubinstein, din nou. Kim n-a mai fost bolnava in tot acest timp. Statea in sus alerta, si radia de sanatate in bratele mele.
-N-am vazut asa ceva de cind sint…zise doctorul cu o surpriza si o nedumerire intiparita pe fata. Celulele albe ale lui Kim sint absolut normale. Este imposibil sa se poata schimba intr-asa scurt timp…
Dar – se schimbasera. Si in inima mea stiam de ce. Asa cum Isaac a fost intors lui Avraam, asa si fetita mea mi-a fost data inapoi. Domnul meu este marele Doctor…si Tatal care merita toata increderea mea. Poate ca era vremea pentru inca un miracol…o alta vindecare…si cind o sa ajung acasa…am sa-l chem la telefon pe tatal meu pamintesc…
