SURPRIZA MEA...DE ZIUA MAMEI...

     Copiii mei s-au mutat in casa noua. Nu-s gata instalati dar sint in proces. Casa frumoasa, intr-o vecinatate fantastica, peste drum de un golf course...ce mai...ca-n povesti. Azi dimineata, cu masina incarcata cu cutii pline de carti de-ale lor lasate pe-aci prin tirnatul meu, si cu alte lucrursoare de-ale lor pe care abia apuc sa le duc ca sa mai fac un pic de ordine si in ograda mea, ma indrept catre Fresno. Drum luuuung...doua ore jumate de condus pina acolo.
     Pe drum primesc un telefon de la ei...
     -Mami, sper ca nu ai uitat pe Scotchy?! Scotchy este catelul lor pe care l-au lasat la mine de vreo luna , ca sa nu mai aiba si grija lui in perioada asta de mutare. Cum sa-l uit? Doamne fereste...ca la el mi-a fost gindul de la inceput- cum sa scap de inca un catel, ca acuma m-am pomenit ca aveam trei catei la casa.
     Ajung aproape de Fresno si urmaresc instructiunile pe foaia mea de hirtie, ca e prima data cind ma duc singura la adresa asta noua si nu stiu precis pe unde s-o iau. Nici nu m-a surprins faptul ca am gresit exitul...iara...doar ma pierd si cind merg la servici uneori, daca se inchide vreun exit sau ceva nu e asa cum stiu eu. Asa ca m-am pierdut..
     -"Nu-i nimic"... zic copiii mei- sa ma duc la vechea lor adresa si vin ei dupa mine. Si m-am dus...
     In Fresno cald...cald...sa te topesti. Am stat cit am stat cu masina pornita pina am vazut ca bateria la Priusul meu arata ca e pe gatate. Am stins motorul si am deschis geamurile...ok...parca mai era ceva adiere, dar mi-am zis eu...nu-i nimic ca trebuie sa apara copiii mei...Si astept...si astept... Si suna celularul...
     -Mami...eram aproape sa fim la tine dar am uitat cheia de la apartament si mai avem ceva lucruri de luat de acolo, asa ca ne-am intors inapoi...
     -Ok...dar aveti grija cum conduceti...zic eu in lipsa de altceva mai pozitiv...
Si astept...si astept...si e cald...si astept...si Scotchy se tot scinceste pe bancheta din spate...si parca copiii astia nu mai vin...Si ce frumos mi-am imaginat eu ca o sa fie ziua de astazi, ca mi-au zis ca celebram ziua mamei...si uite eu ma coc la soare si mi s-a incalzit si sticla de apa si am mincat si marul si n-am nimic de citit si stau asa om pierdut cu ochii-n soare...
Dar...pe cind fierbea si singele in mine de cald si de nerabdare...aud voci si vad in oglinda retrovizoare pe copiii mei indreptindu-se catre masina. Si Deb are miinile intinse a imbratisare...si eu sint numai zimbete si dau sa deschid portiera masinii...cind Deb isi baga miinile pe geam la Scotchy si il ia in brate si toata eruptia aia de fericire galagioasa se revarsa asupra...ciinelui.
     Ma retrag usor inapoi in scaunul meu...dezamagita si...amuzata.
     -Si eu...care credeam ca toata manifestarea asta emotionanta era pentru mine...
     -Sorry mami, dar pe Scotchy nu l-am vazut de o luna...
     -Pai de o luna nu ne-am vazut nici noi...
     -Da...dar considerind ca un ciine are viata de 7 ori mai scurta ca a omului...zice ginerele meu mingiind si el pe Scotchy...si vazindu-mi privirea acrisoara...lasa fraza neterminata...
Si uite asa mi-am inceput eu sarbatoarea asta importanta. Nimic de zis ca dupa o scurta vizita la noua locuinta am fost afara si am avut un dinner pe cinste...am primit doua carduri minunate cu suficiente elogii ca sa mingaie si sa improspateze inima ...
     Si trag concluzia la sfirsitul acestei zile ca o mama trebuie sa iubeasca oricind si oricum...si atunci cind este in competitie cu un catel si ...pierde competitia. Am pus toate astea pe seama faptului ca Scotchy este dragalas...iar eu mi-am cam pierdut dragalasenia de o vreme...
     Si ma folosesc de acest prilej sa urez tuturor mamicilor de pretuitindeni o zi binecuvintata. Ziua mamei este miine dar eu am celebrat-o astazi...Si pe Scotchy nu l-au dus la restaurant...Asa!!!!

 Vecinatatile...

DE ZIUA NOASTRA...

Știam de câteva săptămâni că trebuie să scriu ceva de Ziua Mamei. În România, sărbătoarea deja a trecut, dar în SUA, Ziua Mamei se sărbătorește pe la mijlocul lunii Mai. Există tot felul de povestioare siropoase care circulă de Ziua Mamei așa că n-am vrut să mai scriu și eu încă una. Mamele sunt unele dintre cele mai venerate persoane și nu degeaba, pentru că rolul mamei și influența ei în familie, societate, națiune… începând cu viața personală a fiecărui individ este copleșitor.
Ne aflăm în plină activitate pentru alegerile prezidențiale și, în acest context, mi-a atras atenția un incident care s-a petrecut cu soția unuia dintre candidați, care este casnică. Femeia și-a spus părerea privitor la câteva aspecte legate de situația economică și a fost amarnic insultată de femeile care au serviciu și care au o contribuție – cel puțin în accepțiunea lor – la viața economică și politică a țării. S-a făcut însă un studiu care a demonstrat că o mamă care ”stă acasă” ar trebui să primească pentru munca pe care o face întreținând casa, îngrijind de copii și pentru tot ce face ea zilnic pentru toți ai casei, suma anuală de peste 112.000 de dolari. Un salariu care ar pune-o pe scara economică undeva, poate, mai sus de multe femei profesioniste.
Avem atâtea eroine despre care să vorbim de Ziua Mamei… Cartea Proverbelor are multe versete minunate care să onoreze calitățile unei femei devotate. M-am gândit însă, să vă împărtășesc câte ceva din gândurile mele personale despre ce simt și cum văd și ce știu eu despre responsabilitatea asta uriașă, pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, femeilor.
În primul rând, la inceput, când copilul nu este decât un “plod fără chip”, Dumnezeu îl așează undeva sub inima mamei – la adăpost. N-a găsit Dumnezeu un loc mai bun să-l plaseze decât acolo - ca să fie iubit și... vai de mamele care își leapădă copilul pus sub inima lor. Și, la ora asta, această crimă hidoasă, acceptată și cerută ca un drept personal de mii de femei in lumea asta este mai răspândită decât crimele lui Nero sau ale lui Hitler…
Apoi, este imposibil ca, în deciziile ce le luăm zilnic, în poziția noastră de mame, să nu greșim undeva în educația copiilor noștri. M-am gândit mult, privind în urmă, la ce aș fi putut să fac diferit, pentru ca rezultatele să fi fost mai bune. La un moment dat, mi-am spus : ”Păi, dacă aș fi avut atâta literatură de specialitate privitoare la creșterea copiilor câtă există acuma, aș fi știut și eu să procedez mai bine…” Dar, oare, chiar informațiile ne lipsesc? Și dacă ne lipsesc, care sunt acelea, pentru că internetul și librăriile sunt pline cu cărți care ne sfătuiesc în toate privințele...??...!!
Și atunci, gândul mi-a alergat la cel mai bun Părinte, la Tatăl Ceresc și la felul cum procedează El cu noi. Dacă aș fi fost mai receptivă, dacă aș fi căutat mai mult după răspunsuri și dacă le-aș fi căutat unde trebuia, cu siguranță că le-aș fi găsit. M-am gândit la Ana, mama lui Samuel și la faptul că ea l-a adus pe Samuel și l-a lăsat la templu când avea doar 7 ani. Mă întreb, care dintre noi am avea “inima” să facem așa ceva ? Mamele credincioase vor să-și crească copiii pentru Domnul… Și, atunci, cum de ideea de a da Domnului un copil așa de ”crud” ni se pare… deplasată ? Mie așa mi s-ar fi părut…
Una dintre greșelile majore pe care le-am făcut eu crescându-mi fetele a fost faptul că mereu, mereu m-am pomenit că mă interpun să nu le las să simtă consecințele greșelilor lor. La început, greșelile au fost minore și consecințele au fost pe măsură. Dacă atunci le-aș fi lăsat să constate, pe piele proprie, unde duce o greșeală cât de mică, ar fi învățat că, în viață se plătește pentru orice faci.
Tatăl și Fiul risipitor este un tablou care explică foarte bine despre ce vorbesc. Tatăl a dat fiului său mai mic libertatea de a alege ce dorește și i-a onorat decizia. Acel fiu avea nevoie să ajungă la roșcove cât mai repede, ca să-și completeze “studiile” despre viață. Ana a fost o femeie curajoasă, echilibrată și sensibilă. Ea l-a iubit pe Samuel atât de mult încât l-a dat Domnului, știind că ea nu poate să-l educe sau să-l crească atât de bine cât poate El. Mă întreb dacă noi suntem gata să facem la fel cu copiii noștri și dacă avem încredere că Cel căruia i-am încredințat poate și vrea să-i crească spre slava Lui. Sau, poate, credem că noi știm mai bine…
Gândul meu de Ziua Mamelor este unul de îmbărbătare. Nimeni nu este perfect… o să facem uneori și greșeli. Dar, să avem curajul să dăm copiii noștri Domnului și să-I acordăm Lui toată încrederea, că El o merită. El poate să schimbe și să construiască un caracter puternic în copiii noștri, El poate să îi schimbe și să îi modeleze într-un chip minunat… însă… folosind metodele Lui, cu care noi, mamele, nu suntem întotdeauna de acord, pentru că ni se par dure, uneori chiar nedrepte… Dar metodele folosite de Dumnezeu dau randament. Și El îi iubește pe copiii noștri chiar mai mult decât îi iubim noi pentru că, în dragostea Lui pentru noi și pentru ei, El a dat ce a avut mai scump… pe Domnul Isus.
Imaginați-vă că, la un moment dat, unul dintre copiii noștri are nevoie de o operație ca să scape cu viață. Ce s-ar întâmpla dacă am refuza să fie operat ? Copiii noștri au nevoie de Domnul și, uneori Domnul îi trece și pe ei prin necazuri, tocmai pentru că lucrează la formarea lor, așa cum un sculptor lucrează la o capodoperă… Îmi spun mie și vă spun și vouă, mamelor… cred că i-a fost greu Anei să îl lase pe micul Samuel la Templu… și, uneori, ne este și nouă greu să renunțăm să ne dădăcim copiii dar, mai mult decât de ajutorul nostru, ei au nevoie de ajutorul Domnului. Să le facem o tunică țesută din firul rugăciunilor noastre și să-i lăsăm în slujba Lui !
Și, de Ziua mamelor, aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre și gustați din odihna Lui. V-o spun vouă, pentru că mi-o spun mie… Mamele sunt întotdeauna obosite și pot beneficia de eliberarea și odihna venite de sus

TIMPUL DE FACUT PLACINTE...

     Se apropie ziua mamei si in mod sigur toti copiii cuminti si chiar si cei mai putin cuminti,  o sa trimita o felicitare mamelor lor, sau o sa caute dupa o floare . Frumos! Foarte frumos…Numai ca am ajuns la momentul cind un cos cu fructe sau o floare sau o felicitare plina de dulcegarii nu ajuta cu nimic daca actiunile celor care trimit flori sau cadouri sau felicitari nu sint pe aceeasi traiectorie cu gesturile astea sarbatoresti…

     Undeva, cindva, copiii nostrii trebuie sa inteleaga ca vorbele fara fapte suna tare fals…Ma gindesc acuma la Fiul Risipitor. Daca ar fi avut o mama si de Ziua Mamei i-ar fi trimis din indepartata Tara a Roscovelor un pachet cu roscove si o felicitare, ( asta pe vremea cind inca  mai avea bani de timbre…si de trimis pachete)…ma tot gindesc ce ar fi scris Fiul Risipitor in felicitare…?!

   …Poate ar fi sunat cam asa…”Mama, te felicit de ziua mamei…Cuvintele nu pot descrie cit mi-este de dor de tine. Sper ca intr-o zi sa ma ierti de alegerile ce le-am facut si de faptele care au urmat alegerilor facute. Tu esti cea mai buna mama – Dumnezeu nu mi-ar fi putut da o mama mai buna ca tine. Dumnezeu sa te binecuvinteze!”

     Acuma , incercati sa va imaginati o mina tremurinda care deschide pachetul cu roscove…Mama aia are o gradina plina cu pomi fructiferi. Se intreaba singura…”de ce nu si-o fii pastrat copilul asta roscovele? De ce le iroseste aiurea- stie ca nu imi lipseste nimic in afara de el…Si fiindca mama aia probabil ca este realista- isi pune probabil o intrebare – una care ar trebui sa ne-o punem toti. Sint aceste pareri de rau suficiente? Vor schimba ele relatia dintre ea si Fiul ei? Cit sint de valoroase parerile de rau daca nu schimbam directia in viata? Parerile de rau exprimate de Fiul Risipitor in felicitarea lui nu-l ajuta nici pe el si nici pe mamica lui oricit ar fi ea de impresionata de politetea si frumusetea cuvintelor primite- daca Fiul Risipitor continua sa traiasca in Tara Roscovelor ( tara unui stapin strain care creste porci si angajeaza drept argati copii din familii bune care si-au pierdut toata agoniseala cu care au plecat de-acasa si busola si odata cu ea directiile de intoarcere acasa).

     Sint mame care primesc astfel de felicitari. Sint inca multi copiii care trimit acasa la mama astfel de felicitari din Tara Roscovelor. Ce-i de facut? Pai, daca as fi o astfel de mama mi-as sterge ochii de lacrimi dar nu m-as multumii cu felicitarea…As continua sa privesc pe geam si sa astept pina in momentul cind Tatal care sta cu mina streasina la ochi privind pe Drumul Fiilor Pierduti va imbratisa pe cineva care seamana a cersetor…unul obosit de drum…prafuit…cu haine rupte…Si abia atunci mi-as pune sortul in buzunarul caruia inca mai pastrez felicitarea primita de Ziua Mamei…si mi-as sufleca minecile  sa ma apuc de facut placinte…

LA MULTI ANI TUTUROR MAMICILOR DE PRETUTINDENI!!!

Miine este ziua mamei aici in America. Nu mai sint la virsta la care copiii sa-mi aduca de la scoala cite o felicitare unsa pe la colturi si plina de floricele si de inimioare desenate cu mina tremurinda in culori tipatoare si cu scris cu litere mari si cracanate…”I love you Mom”…Nu!…vremea aia a trecut …cind ochisorii aia mici si nerabdatori abia asteptau sa deschid felicitarea si sa le vad isprava. Felicitarile au devenit din ce in ce mai …”curate”…si cuvintele din ce in ce mai pompoase…dar adesea scrise de altii si doar semnate de copii nostrii…lasindu-ne nu de putine ori "pe ginduri"…oare…au citit ce scrie sau au ales felicitarea doar pentruca poza era mai frumoasa…mai pompoasa…mai eleganta.

Nu stiu cum sint alte mame…dar mie una nu-mi trebuie nici un cadou…cel putin nu unul cumparat cu bani…Cel mai mult pretuiesc timpul…sa stam de vorba, sa luam cina impreuna, sa-mi spuna de-ale lor…sa le spun de-ale mele…Nu-mi trebuie o masa eleganta la restaurant – ma multumesc cu cartofi copti cu moare de varza…Nu-mi trebuie buchet de flori…am o gradina plina de flori. 

Daca m-ar intreba ce vreau, le-as spune ca vreau o felicitare facuta de ei, cu colturile indoite si mizgalite cu peanut butter si scrisa cu litere mari si cracanate…Aata-i tot!

ALBUMUL MAMEI MELE...

As vrea sa va fac sa rascoliti albumul amintirilor; pentru momente care va amintesc de gingasia si dragostea mamei.

Eu imi amintesc cum , inainte de a merge la scoala, diminetile, mama mea deschidea geamul si aerisea camera si daca era vreo musca in camera o alerga si o scotea afara ca sa dorm mai mult dimineata. Uneori eram treaza, dar ma simteam asa de bine sa mai lenevesc un pic in pat ...