31 December 2015

MA BATE GINDUL DE-UN CONCURS...

Puteti sa scrieti ceva inspirindu-va din tabloul alaturat?

Promit premii frumoase!

Hai sa zicem... in 1.01.2016
incepe votul.

Pina atunci astept,
bineinteles, gindurile voastre insiruite maiastru despre ce reprezinta pentru voi tabloul de alaturi.

Va astept cu drag!!!
............
     Ok, concursul este inceput asa ca pot sa va spun si gindurile care ma viziteaza uitindu-ma la acest tablou. Sau poate sa va spun cum m-a intrigat tabloul asta si de ce l-am ales ca subiect al concursului. 
     Eu vad in tablou un om in virsta care inca traieste din iluzii, inca n-a invatat rostul vietii. Daca chiar are nevoie de caldura ar fi fost mai usor sa puna pensulele si rama tabloului si suportul pe foc si s-ar fi incalzit oleaca. Dar apoi...asta ar fi fost tot...si cu ce s-ar fi ales ? Ca focul s-ar fi stins si ar fi ramas si fara caldura si fara vise...Si el saracul n-are nimic altceva - ca uite...incaperea vietii lui e goala.
..............
     Si imi pun intrebarea...Cum sa traim ca sa ne fie mai bine? Unii am dat din colt in colt toata viata cautind dupa un ideal personal - si am ajuns la acelasi rezultat ...in fata aceluias foc care hraneste numai ochii si imaginatia. Cum e mai bine atunci?

     Eu una am obosit si m-am imprastiat ani de-a rindul cautind cu incapatinare sa ma incalzesc in jurul unor astfel de tablouri. Invatasem Psalmul 139 de multa vreme si il stiam pe de rost dar nu-mi insuseam realitatea exprimata de David pentru viata mea. Inca vroiam sa am control...inca vroiam sa ma incalzesc la niste flacari pictate de imaginatia mea. Unii au exprimat  ideea in literatura...Fata Morgana. Altii povestesc despre comoara ascunsa la picioarele curcubeului. Tot alergari zadarnice. 
     In momentul in care am renuntat sa cred in fericire si am inteles urarea ingerilor pentru planeta pamint..."Pace si bucurie"...in acel moment am inceput sa traiesc real. Nu mai caut dupa nimic si ma hranesc cu bucuriile marunte pe care mi le ofera viata. Ma hranesc? Nu...am ospete copioase!!! Si sorb...da, sorb in nestire si acumulez cita pace pot in inima mea...ca daca am pace...am inteles ca sint ok. 
     Tabloul? Doar o amintire a unei lectii de viata. La flacara iluziilor cit ar fi ele de frumoase...nu te poti incalzi. 

LA MULTI ANI, BUNICULE! - CONCURENT 6 - Monna Albu (Novacescu) - Concurs dec. 2015

...Niciodata n-am simtit singuratea atat de tare ca in aceasta seara...
Cu cana de ceai aburind intr-o mana, iar cu cealalta incercand sa-mi fac priveliste prin geamul cu mii de floricele pe el. Priveam o pereche de tineri indragostiti care se tineau de mana. Brusc m-au trecut fiorii, iar pe obrazul rece, am simtit cum lacrimile dau navala.
E Maria....!!!
Am deschis repede geamul. Maria... Maria, Maria...
Copila parca surda la strigatul meu isi lua de mana iubitul si alergara impreuna prin zapada pufoasa.
Maria, Maria.... am ingaimat eu printre suspine.
Cu lacrimi in ochi, mi-am tras scaunul in fata semineului, dornic sa-i simt caldura Mariei.
Mainile Mariei mi-au cuprins mainile mele, iar fata mi s-a inseninat...
In zori, m-am trezit infrigurat, iar flacara semineului abia mai palpaia.
In incapere  inca-i simteam mirosul Mariei...
Era un vis? Era aievea...?
O bataie in usa m-a trezit de-a binelea... "LA MULTI ANI, bunicule, la multi ani!"

LA MULTI ANI... PRIETENI!



   
     Ginduri de An Nou? Nu prea am. Poate daca ma straduiesc sa spun ceva intelept si la subiect - ma gindesc la versetul care spune ca “uitind ce este in urma”… sa ne uitam la tinta alergarii noastre. Altfel n-am alt gind decit acela ca trebuie sa ma uit pe unde pasesc… mai ales ca pasesc  intr-un an nou… si… necunoscut. Cum umblu tot impleticindu-ma, mi-am cam facut numarul de accidente pentru o viata de om. Nu stiu ce ma asteapta in anul care vine, dar ma rog Domnului sa am o atitudine potrivita, orice ar veni.
    Cum nu cred in “ Evanghelia Prosperitatii” propovaduita intens pe meleagurile unde traiesc, nu pot decit sa traiesc fiecare zi cu resemnarea si speranta ca “ajunge zilei necazul ei”, si sa incerc sa nu ma ingrijorez de ziua ce vine, ca si asa nu pot adauga nimic sau scadea nimic din realitatea vietii – tot lucruri scrise in Carte. Mai citesc din Scriptura ca Dumnezeu nu da mai mult decit pot duce – doar ca uneori ma mir si eu cit am dus in trecut… desi nu sint sigura daca am carat povara singura sau a dus-o El in timp ce ma cara si pe mine cu povara cu tot… (sa nu incep anul cu o minciuna... stiu sigur ca M-a carat). Si apoi… mai stiu ca exista un plan amanuntit cu viata fiecarui om. De ce ma strofoc oare atita ca si cind as putea adauga sau scoate ceva din planul ce era facut inca inainte de a fi existat eu? Nu stiu de ce... ar trebui sa ma las de chestiile astea...
     Cum as vrea sa traiesc in anul si anii care vin? As vrea sa traiesc in asa fel… ca la sfirsitul alergarii sa nu-mi fie rusine uitindu-ma inapoi si sa nu imi fie frica uitindu-ma inainte. Si cam atit! La… multi ani, prieteni!

ILUZIA - CONCURENT 5 - Marinel Blaj - Concurs dec. 2015


Iluzia unui foc aprins
cu flăcări care îţi par calde
Deşi e viaţă doar cât arde
o flacără sub părul nins

30 December 2015

ERA TIRZIU - CONCURENT 4 - Eliza - Concurs dec. 2015

 
Crăciunul trecuse, iar Noul An se apropia cu pași repezi. Artistul însă nu-și făcea planuri de viitor. Stând singur, în mijlocul încăperii, qândul lui zbura la vremurile de demult. Atunci, casa îi era plină de gălăgie și zumzet, astfel că liniștea era un lux pe care nu și-l permitea. Astăzi însă, dorul îl frământa și liniștea îi era cea mai mare povară. Doar focul amintirilor îi mai încălzea sufletul trist și obosit. La granițele firii, numai nemurirea acelor zile prețioase îi mai ținea sufletul efemer în viață. 

De-a lungul anilor, artistul surprinse în picturile sale momentele trecătoare, dându-le puterea veșniciei. Cu ajutorul pensulei, el a creat noi dimensiuni, pictate în culori de cuvinte rostite, de tăceri, de zâmbet, dar și de emoție.

Astfel, stând singur în fața operelor sale, bătrtânul a înțeles că această putere creatoare era singurul lucru ce-i mai putea înviora viața. Și dintr-odată îi veni cea mai frumoasă idee. Curajos, artistul s-a hotărât să picteze timpul. De data asta, avea să-l facă reversibil. Întorcând pe dos ceasul timpului, secundele aveau să treacă înapoi și să bată din nou a timpuri vechi.

AMINTIRI CU RAMA - CONCURENT 3 - LIA - Concurs dec. 2015


Ne risipim prin ore si zile, ne impartim intre lucruri si sentimente, intre ceea ce trebuie sa facecem si ceea ce ramane in urma noastra si in tot timpul acesta, Dumnezeu ne picteaza inima ca noi sa ascultam o culoare. Ne mistuie gandul ca trebuie sa lasam CEVA in urma trecerii noastre pamantesti si vrem ca fiecare zi sa fie speciala. Adunam pe retina inimii povestile celor din jurul nostru, comparam, analizam, punem in balanta si deseori ne spunem: "Ce bine ca nu sunt AȘA..." Si ne vedem frumosi la fel ca locurile prin care am trecut. Obositi si singuri, intr-o zi, ne asezam si privim culorile ce ard în amintiri... Fara prieteni, fara copii, fara nimeni in jurul nostru, rămânem o CLIPĂ doar noi si panza pe care am aruncat culori. Si, ca intr-o magie-magică, acestea se aprind sa faca loc Trecerii prin Rama, cand vom simti iar sentimentele de dragoste, de ura, de indiferenta, de compasiune, de dor si de teama de tot ceea ce-am fost candva. Si e frig, si e cald in acelasi timp, si nu esti singur, oricat de mult ti-ai dori. Icoanã sau nu, amintirile din Rama sunt tot ce ai fost si te incalzesc, si te ard de dor, de zbor, de aripi. Si-ti spui: Aceste culori... Doamne, sunt EU.

29 December 2015

TREBUIE DOAR SA CREZI - CONCURENT 2 - a.dama - Concurs dec. 2015

a.dama https://adamaica.wordpress.com/2015/11/13/portret-spontan/#more-11890

Dacă n-ai cui spune „bună ziua” și „somn ușor”, ești (ca în) pustiu.
Iei ultimele culori și pictezi flăcările jucăușe dintr-un șemineu râvnit.
Obsesia ta vine din viitor, nu din trecut. Dacă focul pictat încălzește, ești salvat.
Va mai urma o pânză, și încă una. Și fiecare tablou va închide în sine încă un spectacol definitiv. Cu semne de exclamare după toate iubirile. Cu puncte, puncte după fiecare moarte.
Flăcările te ascultă cuminți, se înșiră pe pânză la locul lor. Există o simetrie a arderii, care la răstimpuri te și bucură, te și enervează. La atâta durere, atâta bucurie. La atâtea pierderi, atâtea câștiguri. La atare faptă, așa răsplată.
La asemenea întuneric, Lumină fără măsură…
Îi urezi focului „bun venit”, și pustiul se risipește ca prin farmec.
„Focul e-adevărat, orice ați spune”, te gândești aproape fericit. „Focul e adevărat – ori te încălzește, ori te mistuie.”
Când vei rămâne fără culoare, Dumnezeu Însuși va face înmulțirea culorilor, ca înmulțirea pâinii. Trebuie doar să crezi.

O MARE FRICA...



Anania si Safira… intotdeauna m-am gindit cu mila la ei. Sa va redau pasajul din Biblie in care se vorbeste despre ei.

Faptele Apostolilor 5:1-11 - “Dar un om numit Anania a vindut o mosioara, cu nevasta-sa Safira, si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta si a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: 'Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfint si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu raminea ea a ta? Si dupa ce ai vindut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gind in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.' Anania, cind a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica i-a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara si l-au ingropat. Cam dupa vreo trei ceasuri, a intrat si nevasta-sa, fara sa stie ce se intimplase. Petru i-a zis: 'Spune-mi, cu atit ati vindut mosioara?' 'Da', a raspuns ea 'cu atita'. Atunci Petru i-a zis: 'Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce l-au ingropat pe barbatul tau sint la usa si te vor lua si pe tine'. Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cind au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o linga barbatul ei. O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri.”

Cu citeva versete inainte de acest pasaj ni se prezinta Iosif, numit si Barnaba - un Levit, de neam din Cipru, care a vindut un ogor si a donat banii aposlolilor. Asta era perioada de inceput a bisericii, cind primii credinciosi se adunau in case si puneau tot ce aveau la un loc si foloseau de acolo dupa nevoie. Nu scrie nicaieri ca asa trebuie sa fie, ci doar ca asa au ales ei, asa au vazut de bine si, plini de dragoste pentru Christos si pentru oameni, au vrut si au simtit nevoia sa imparta cu ei tot ce aveau.

Si revenind la prietenii mei de care imi pare asa de rau, Anania si Safira, eu cred ca ei saracii au fost impresionati de gestul lui Iosif si au fost si mai impresionati de admiratia si recunostinta celorlati crestini fata de el -  ca s-au gindit ca si lor le-ar placea sa fie admirati si vazuti de bine - asa ca si-au vindut si ei mosia, desi nu le-a cerut nimeni acest lucru si au venit la Petru pretinzind ca si ei daruiesc tot ce au comunitatii de crestini. Si cu ce s-au ales? Cu o plimbare cu picioarele inainte cind i-au dus flacaii pe ultimul drum. Si in afara de mila pentru oamenii astia care pina la urma au facut totusi un bine, au dat ceva, nu?... Deci in afara de mila pentru ei, am inceput sa simt si eu frica celorlalti…Pacatul lor pare mic fata de alte pacate mari si grele facute de altii, dar care nu au fost pedepsiti asa drastic. Nu ma pot dumiri… oamenii astia au venit, au adus si au daruit bani… nesiliti de nimeni… si uite ca s-au ales cu o inmormintare.

Ne cere Dumnezeu sa fim perfecti, si daca nu sintem, ne pedepseste asa, pe loc? Si daca ar cere… tot nu putem fi… asa ca de ce ne-ar cere? Au vrut si oamenii astia doi saracii de ei sa fie luati in seama… sa fie laudati si admirati - este asta asa un lucru grav? Si oare ce lectie as putea sa iau pentru mine, ca n-as vrea sa o sfirsesc ca ei, Doamne fereste!!!

Sincera sa fiu, la momentul cind am inteles lectia (si mi-a luat ceva timp), m-am gindit ca lectia asta sa imi fie lectia de inceput de an, ca tot intram in 2016. Si ce-mi doresc in urma acestei lectii este sa devin autentica. Dumnezeu nu ne cere perfectiune, dar ne cere autenticitate. El vrea sa fim sinceri cu El, sinceri cu fratii nostri. Hai sa fim seriosi acuma si sa ne gindim de cite ori am cazut in capcana asta, de cite ori am pasit ca niste sfintisori uitindu-ne de sus la fratii nostri mai… pacatosi? De cite ori am fost numai aparenta, si nici un strop de substanta? De cite ori? De cite ori la biserica emanam evlavie… ca si cind am fi stropiti cu un parfum ieftin, dar puternic, sa ne miroase lumea de cum intram pe usa? Ca daca Anania si Safira au platit un pret asa de mare pentru minciuna lor… pentru mica lor inselatorie… oare ce ne face sa credem ca noi nu vom plati pentru arogantele noastre, pentru sfintosenia noastra prefacuta, pentru cite am pretins ca sintem si n-am fost? Si stiti ce cred? Ca ultima fraza ar trebui sa fie valabila si pentru Biserica de astazi a lui Christos… O mare frica ar trebui sa ne cuprinda la gindul ca am putea crede ca-L putem insela Duhul Sfint cu prefacatoriile noastre indiferent de ce natura ar fi… O mare frica, dragii mei… UNA MARE…

25 December 2015

SORA MEA... LA POLUL NORD!

Azi n-am facut absolut nimic... si nu ma simt vinovata deloc. Ba am facut ceva... am admirat pozele pe care sora mea Claudia mi le-a trimis de la Polul Nord...




23 December 2015

PREGATIRE DE CRACIUN



   
Zilele astea auzi peste tot oameni care se intreaba unii pe altii…
-Esti gata cu pregatirile pentru Craciun?

Am stat si m-am gindt un pic… Pai… primul Craciun i-a luat pe toti oamenii cam pe nepregatite. Poate Maria sa fi luat cu ea ceva scutece in caz ca… dar restul lumii era ocupata cu… ocupatiile obisnuite. Nevoia unui Mintuitor exista si atunci, asa cum exista si astazi… dar nimeni nu Il astepta. Oh… ba da… in Templu erau doi batrini: batrinul Simion si Ana… ei erau singurii in tot Israelul care Il asteptau pe Mesia…
    De mai bine de 2000 de ani omenirea se tot pregateste de fiecare Craciun - dar nu se pregateste sa-L primeasca pe Mintuitorul. Citi din cei care atirna lumini pe brad sau la streasina o fac cu gindul ca Mesia va reveni si isi doresc ca ei sa fie gasiti impodobiti pentru El??? Imaginati-va ca Mesia ar veni in timp ce le cinta la geam colindatorii... si parca ii vad cum ar duce degetul la buze si I-ar spune sa nu intrerupa colinda... Nu vi se pare ca ceva este absolut absurd cu noi? Sintem pregatiti pentru Craciun? Chiar?

21 December 2015

FACA-MI-SE!



    
     Nu cred ca este vreo femeie mai venerata pe lumea asta ca Maria, mama Domnului Isus. Sint multe motive pentru care o respectam si admiram pe Maria. Pe paginile Scripturii sint scrise lucruri fantastice despre ea… cu toate ca nicaieri nu scrie sa i ne inchinam, sau sa ne rugam la icoana ei, sau sa ii cerem sa mijloceasca pentru noi. Ba ni se interzice chiar sa ne facem chipuri cioplite si ni se porunceste sa evitam orice forma de idolatrie.
     Exista oameni care traiesc frumos si trebuie sa-i admiram si sa-i respectam - dar numai Christos a murit pentru noi si Lui I s-au inchinat si acesti oameni deosebiti. Avem intrare libera la Dumnezeu, sa nu facem greseala sa Il ignoram fiind ocupati cu “sfintii” Lui. Mintuirea nu vine de la oameni, iertarea nu vine de la ei oricit ar fi de sfinti, iar Domnul Isus ne-a spus clar cui sa ne rugam… Tatalui Nostru din ceruri - asa ca ar trebui sa ne fie asta clar.
     Dar cum ziceam, Maria a fost o fiinta deosebita. Cind ingerul a venit sa-i aduca vestea cea mare, Maria nu se eschiveaza – nu se ingrijoreaza, ci doar e…curioasa. Cum se va intimpla, ca ea nu stie de barbat? Apoi are o credinta fantastica si accepta …”Faca-mi-se dupa cuvintele tale”… ii zice ea ingerului. Si imediat pleaca in munti la ruda ei Elisabeta. Dupa mintea mea, ar fi trebuit sa dea fuguta sa-i spuna lui Iosif si sa se asigure ca acesta o s-o ia de nevasta. Ca nu traia Maria in secolul XXI, in care nu-i nici rusine si nici problema sa ai un copil in afara casatoriei - Maria traia intr-o cultura care omora cu pietre o asemenea femeie.
……………………
     Si acuma ma gindesc… (deformare personala…) ca Biblia spune ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Nu este acelasi plan pentru toata lumea, pentru ca Dumnezeu ne cunoaste pe nume, ca El ne-a intocmit si El a stabilit pe unde sa trecem in viata. Dar in acelasi timp, ne-a dat libertate sa alegem. Pina si Maria cred ca ar fi putut sa refuze oferta cerului. Dumnezeu insa a gasit-o pe ea vrednica, pentru ca i-a cunoscut credinta si deosebita tarie de caracter. I-a stiut curajul, curatia de inima si devotamentul ei.
     M-am intrebat insa eu singura zilele astea… de cite lucruri minunate m-oi fi vitregit pentru ca ori de cite ori Dumnezeu ar fi vrut sa faca o schimbare in viata mea, nu am fost pe faza, nu am avut credinta, caracter, dragoste si incredere in El sa spun “faca-mi-se” . Cite lucruri minunate oare au trecut pe linga mine pentru ca nu le-am acceptat din… atit de multe motive egoiste, sau neatentie, sau lipsa de intelepciune?… Si cu asta vreau sa inchei, nu inainte de a va stirni si pe voi la aceeasi analiza. De cite ori I-ati zis Domnului “faca-mi-se”? Si de cite ori L-ati refuzat?