EL NU VA INGADUI SA TI SE CLATINE PICIORUL...

     Am primit un comentariu de la o prietena din Tirgu Jiu, care ca si mine trece prin vale. Incercind sa o mingai spunindu-i sa nu treaca singura prin vale ci sa intinda mina si sa-L apuce pe Domnul ei de mina, pina trece de intunecimea acestei vai, mi-a venit un gind anume care mi se pare tare interesant.
     Trecem adesea prin depresii. Stiu ca nu sint singura care trece prin astfel de stari. Sint grele aceste depresii pentruca te simti deodata izolat si nu mai vezi nimic in jur. Daca numai un strop de speranta apare de undeva, ca si o raza de lumina, ea face schimbari rapide...si inveseleste si clarifica si stabilizeaza situatia.
     De unde vin starile astea de intunecime insa? Cu regret trebuie sa recunosc ca uneori este intuneric doar pentru faptul ca umblam cu ochii inchisi. Nu...nu e vorba de ochii fizici, pentruca nu ei produc depresia, oricum. Este vorba despre ochii spirituali pe care ii tinem inchisi si atunci nu mai putem sa vedem slava Lui Dumnezeu si lucrarea minunata a miinilor Sale...si deci nu putem sa vedem interventia Sa in viata noastra. Poate ca sintem lesinati de o sete launtrica teribila...si sintem chiar linga izvor...dar cu ochii inchisi cum sa-l vedem?
     Doamne, deschide-mi ochii mintii si ai inimii ca sa Te vad pe Tine si sa nu-mi mai fie frica...si sa nu mai bijbii...Ajuta-ma sa "imi ridic ochii spre munti" si sa aflu ca "ajutorul vine de la Domnul care a facut cerurile si pamintul". El Cel care "nu dormiteaza si nici nu doarme". Ajuta-ma sa vad ca esti atit de aroape cit este "umbra mea pe mina mea cea dreapta"...si fa-ma sa zimbesc si sa vad ridicolul in care m-a tinut lipsa mea de credinta. Prefer sa fiu ridicola decit sa stau in depresie...
     Si pentru Elena din Tirgu Jiu si alte Elene de prin tara Roamaneasca..."El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul" niciodata.