15 February 2013

NU MA TEM...CA TATA FLUIERA!!!

Din "Life is like that"
de Glen "Tex" Evans
tradus Rodica Botan


Cind am fost student am locuit in parsonage la o minunata Biserica Metodista intr-o comunitate linistita, unde sotia mea si cu mine aveam grija de biserica. Am petrecut acolo 3 ani frumosi, si poate unii pastori vor intelege… ca nici-o alta biserica nu este asa de magnifica si de remarcabila ca prima biserica pastorita.

Aceasta biserica nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni si prietenosi si saritori unul cu altul si cu vecinii lor si bineinteles cu pastorul si sotia lui.

Una alt lucru la biserica asta care merita mentionat si recunoscut, era invatatorul de la scoala de duminica pentru adulti…eu zic ca e un sfint baptist pe numele lui T.T. Gentry. El era un profesor pensionat din Oklahoma si era indragostit de viata. Sint absolut convins ca elevii care au avut norocul sa-l aiba de profesor s-au gasit a fi binecuvintati in mai multe feluri decit pot eu sa numar.

Fratele Gentry iubea pamintul si creaturile padurii - pasari si albine si iepuri si veverite - aproape tot atit de mult cit iubea oamenii. O alta alegere in dragoste i-a fost poezia. Fratele Gentry putea sa recite strofe de poezii cu orele. Cea mai mare parte din poezia care o recita era de autori englezi dar si de americani mai de inceputuri, bineinteles, nu moderna. Poetul lui favorit era Longfellow. Putea sa-l recite pe acest poet pentru un timp indelungat dar , dupa ce ajungea la unele pasaje frumoase si care il miscau pe dinauntru…fratele nostru Gentry se oprea emotionat si nu mai putea continua… Cind ajungea la cite un vers cu o viziune deosebita cum ar fi versul ”A voice fell, like a falling star, [said} Excelsior!”, fratele Gentry nu-si mai putea controla lacrimile din cauza frumusetii si puterii pe care versurile o aveau asupra lui.

Am spus toate astea ca sa va explic ce fel de om era el. Intr-o zi, vorbeam cu un tip care locuia mai sus pe aceeasi strada cu el si imi zice: ”Tex, te-ai dus vreodata acasa la fratele Gentry pe ziua?” L-am asigurat ca da, m-am dus si el mi-a zis…”Ai observat ca are pomi fructiferi, meri mai ales si albine si o gradina de trandafiri, si o gradina de vegetale si apoi o alta gradina de flori?” Cind l-am asigurat ca am bagat toate astea de seama, mi-a pus o alta intrebare…”ai observat si faptul ca nu conteaza ce face, ca este in gradina de trandafiri, sau are grija de albine, sau in livada de pomi…nu conteaza ce…totdeauna fluiera?” Am stat si m-am gindit si da…am observat si eu ca fluiera tot timpul…

Apoi prietenul meu mi-a amintit ca de fapt fratele Gentry nici nu fluiera o melodie. Numai asa, fluiera tare cu un sunet constant si schimba doar tonul de la o inaltime la alta ca si cind ar vrea sa dea o varietate fluieratului, sau poate sa exerseze? Apoi mi-a mai pus o intrebare…”Stii cumva de ce fluiera asa?” A trebuit sa admit ca nu stiu de ce…si nici n-aveam vreo idee; dar el a avut o sugestie pentru mine. “Data viitoare cind te duci pe acolo, si il auzi ca fluiera, uita-te pe terasa din fata casei si ai sa vezi de ce fluiera fratele Gentry.”

Acuma, abia asteptam sa ma duc . Martia am venit mai repede ca de obicei de la Universitate, mi-am parcat masina si i-am spus sotiei ca trebuie sa ma duc sa-l vad pe fratele Gentry cu o oarecare treaba. Si m-am dus.

M-am grabit sa ajung la el, curios si chiar inainte de a intra pe proprietatea lui i-am auzit fluieratul ce venea din gradina de trandafiri, asa ca de obicei, incet dar cu ton firm schimbind doar inaltimea sunetului pe care-l fluiera… dar fluierind constant… Cind m-am apropiat fratele Gentry se uita la mine, a facut o pauza, a ridicat mina si mi-a zis” Vino sa-ti dau un trandafir.” Avea in miini niste manusi aspre, si niste foarfece de gradinarit in mina si curata trandafirii. Am pasit mai aproape de el, l-am salutat cu politete si l-am intrebat cum o mai duce , dar ochii mi s-au indreptat catre terasa din fata casei.

Acolo, pe terasa statea Doamna Gentry. Ea era intr-un scaun pe roti si era oarba. Fratele Gentry fluiera pentru sotia sa. Ca s-o lase sa stie ca este prin imprejurimi, ca nu este singura. Vroia ca ea sa stie ca n-a uitat de ea si ca nu o parasise, ca este la dispozitia ei si ca va veni curind linga ea.

M-am dus acasa de la acea intilnire fiind imbogatit in sufletul meu in mod considerabil. Vazusem ceva nemaipomenit de frumos, adevarat si valoros. Si mi-am zis “Dumnezeu este exact asa. El ne stie , stie cum sintem si este ingrijorat pentru noi. El este pe aproape pentru copii Lui si nu-I va parasii niciodata. Tatal nostru nu ne va parasi, si va venii la noi cind avem nevoie de El.”

N-am sa lungesc cu aplicatiile pentru acest adevar minunat. Comentez doar faptul ca sint mereu surprins de oamenii care sint atita de ocupati sa se tot vaite si sa se ingrijoreze si sa se lamenteze, cind sint doar la un pas de credinta lor…la un pas de niste resurse care nici nu pot fii cintarite, la un pas de dragostea Lui Dumnezeu si de Lumina Lui, la un pas de putere si la un pas de speranta.
As vrea sa va amintesc ca nu sinteti singuri, ca sinteti iubiti. Tatal nostru stie. Tatal nostru este interesat de starea ta.

Tatal nostru nu va pleca si nu ne va lasa singuri. Nu vom fi uitati…El va veni curind.

Asa ca , pornind in aventura noii zile, am putea spune” Poate ziua va fi o zi mai grea…dar undeva pe aproape, Tatal nostru din Ceruri fluiera…ca noi sa-L auzim.”

2 comments:

Mihaela Tonea said...

Azia trebuit sa fiu in doua locuri in acelasi timp. Am incercat; totusi a trebuit sa apelez si la Mircea sa ia unul din copii la ora 8:30 p.m. dela repetitia care o are in fiecare Luni cu orchestra din judetul nostru. Si el a incercat; dar pentruca nu mai fusese niciodata acolo, nu a gasit adresa si a intirziat mai bine de 30 minute pentruca venea din alta parte. Nu ni se admite sa intirziem. Copii trebuie luati la ora stabilita. Atunci am intrat in panica si desi m-am rugat, nu imi puteam imagina decit ca fetita noastra a ramas singura in noapte. Nu are celular, deci nu stiam de ea nimic. In timp ce Mircea cauta adresa, am plecat si eu dupa ea. Am ajuns amindoi in acelasi timp la destinatie. Dirijoarea orchestrei a ramas cu fetita noastra pina noi am venit. Era bine.
In teorie, toate lectiile sint floare la ureche. Credem ca ni le-am insusit pe deplin. Practica din seara asta insa, mi-a aratat ca mai am totusi un pas pina la "resursede care nici nu pot fi cintarite, la dragostea Lui Dumnezeu si la Lumina Lui, la putere si la un pas de speranta."
Vreau sa multumesc Domnului pentru ca "Tatal nostru nu va pleca si nu ne va lasa singuri. Nu vom fi uitati…El va veni curind."
Multumesc, Rodica, pentru mesaj! Binevenit!

Rodica Botan said...

Cite-un rind din asta face munca de a cauta si de a traduce mult mai usoara si mai frumoasa...si eu sint tot cu gindul la Tata...care isi aduce aminte totdeauna de nevoile mele...chiar si de cea care a satisfacut-o in momentul asta.