23 December 2008

The Lunchbox


"Vreme trece, vreme vine…toate-s vechi si noua toate…"zicea Eminescu. Si furase el ideea din Eclesiastrul lui Solomon, dar interpretarea e frumoasa si conceptul e adevarat si se potriveste perfect cu gindurile pe care vreau sa le impartasesc.
Am primit astazi o cutiuta eleganta, cu pereti cu izolatie inauntru, ca un fel de posetuta, de dus mincarea la scoala sau…la lucru. Laura mi-a prezentat-o azi dimineata cind m-am dus sa-mi beau cafeaua si sa-mi maninc farfuria de cereale la ea, inainte de a pleca la lucru…ca de obicei, de o vreme. Imi amintesc cind trebuia sa-mi organizez in minte fiecare detaliu al vietii noastre de fiecare zi.
De la ce o sa manince dimineata, ce o sa duca la scoala, cu ce o sa se imbrace fiecare, daca au bani de lunch sau daca isi duc mincare pe ziua respectiva, daca trebuie dusi cookies la scoala pentru vreun eveniment, daca au vreun proiect la care trebuie ajutate, vreo serbare la care trebuie sa luam parte dupa scoala, daca au pregatit lectiile pe a doua zi, daca au nevoie de ajutor la algebra…daca sintem la timp la ora de engleza cu tutor sau la flaut, saxafon, clarinet, vioara sau la pian…daca sintem la timp la copii joia la Biserica sau la rugaciune vinerea, sau daca avem hainele pregatite de simbata seara pentru duminica…daca avem ce ne trebuie pentru dinner, daca am lasat instructiuni la buna citi cartofi sa curete fetele sau ce au de facut inainte de a veni eu de la lucru pentru dinner... daca au pregatit ceva la program pentru duminica, daca au invatat cuvintul de aur…daca au cadouri sub pom, daca am bani suficienti pentru o iesire la lac, daca am bani pentru papusa aia speciala, pentru rochita aia frumoasa, pentru adidasii aia nemaipomeniti? Lista e mult mai lunga decit atit. La un moment dat am cumparat un van ca sa acomodez si prietenii lor…m-am transformat in croitoreasa ca sa aiba piesa la Craciun, in profesoara de muzica ca sa aiba orchestra la biserica…
Astazi am primit primul lunch box din viata mea…si am venit cu el la lucru si l-am asezat tacticoasa pe birou.
Vine vremea cind piinea aruncata pe ape se intoarce. Eu am inceput sa maninc bine de o vreme din piinea respectiva…cred ca se si vede.
CIte facem noi parintii... si stiu ca facem fara gind de recompensa; dar vine vremea cind unele lucruri ni se intorc si trebuie sa le vedem si sa-i multumim Domnului, pentruca fara grija Lui constanta fata de copii nostrii, unde am fii?. Nu e greu sa vedem alternativa. In America si cred ca si in Romania sint o groaza de bunici care isi cresc copii copiilor lor; nu, nu ii ajuta, ca aia ar fi cursul normal, ci pur si simplu copii lor si-au abandonat copii in bratele parintilor lor in virsta si acestia n-au ce sa faca decit sa-i creasca. La Biserica unde merg este o doamna care este handicapata si umbla in carucior avind un picior amputat. Ea creste pe nepotii ei si nu numai atit dar se lupta cu fiul ei care este alcoholic…si creaza chiar si mai multe probleme pentru ea, fiind o greutate in plus, sau cea mai mare problema din casa lor.
Acu citeva saptamini, Debora a venit si mi-a transferat o multime de biluri sa se plateasca singure, electronic din banca. Ii spusesem ca tot mai greu mi se pare sa-mi platesc bilurile, ca nu o fac la timp, ca uit de ele sau…nu vreau sa-mi amintesc. Simplificarea lor mi-este de asa un folos. Cum as putea sa nu vad gesturile lor bune? In special cind amindoua au joburi si familii si probleme personale?
Asa ca …m-am gindit sa le expun! Sa vada toata lumea ce fete am. Sa ma fac invidiata de unii…Nu ma dau in laturi sa ma laud…chiar cred ca n-aveti nicicare asa copii buni ca mine…si nici asa lunch box. Si daca credeti altcumva, va provoc sa-mi demonstrati!!! Pina una alta va pun o poza …si da…ma laud!

2 comments:

disa said...

Rodica, felicitari pentru fetele tale minunate! Ai intr-adevar cu ce sa te lauzi.
La mine e invers. Eu trebuie sa am grija sa le fac anumite servicii baietilor mei, dar o fac cu bucurie si ma simt mai utila si mai activa ca-n tinerete.
Pana cand? Cat o vrea bunul Dumnezeu.
Iti doresc multa sanatate si alor tai la fel, fiindca meritati sa fiti fericiti si impliniti.

Anonymous said...

Da,noi iubim copiii nu ca merita ci ca bunatatea lui Dumnezeu pusa in noi ne schimba ne face sa iubim fara sa primim in schimb nimic .Asa ne-a iubit si Dumnezeu ca a trimis pe fiul Sau in lumea noastra ,nu ca meritam,nu...ci ca sa ne arate dragostea lui fara margini pentru noi pacatosii.
Fii fericita impreuna cu familia pe care ti-a dat-o Dumnezeu .