07 December 2008

Imi Numar Binecuvintarile...

De cite ori am o problema in viata imi casc gura si gasesc un milion de cuvinte sa-mi exprim durerea, desnadejdea, disperarea…sa rog pe Dumnezeu sa-mi ia din povara, sa inlature greutatile sau sa ma treaca prin ele cu biruinta. Dar drumul nostru nu este totdeauna numai spini. Mai avem si clipe frumoase ; si ele apar citeodata din belsug, doar ca le consideram ceva obisnuit ca si cind asa ar trebui sa fie; nu consideram ca sint binecuvintari , daruri de la Dumnezeu.

Astazi ma gindeam la weekendul asta care a trecut. Simbata dimineata de obicei cind sint inca in pijamale Laura bate la usa si imi aduce o ceasca aburinda de cafea cum numai ea stie sa faca. Simbata asta ne-am grabit sa mergem la un concert pe care l-a avut scoala unde merg nepotii mei. Dupa concert am fost invitata de Emi si Laura cu copii la BJ…si chiar daca a trebuit sa aleg o salata de diet, am avut un lunch grozav cu ei. Astazi, duminica am ajuns prima la biserica si m-am asezat la un capat de banci doar ca sa ii vad pe copii mei cum vin si se aseaza rind pe rind unul dupa altul si umplu rindul si 2 nepoti mai trec pe rindul din fata. N-a existat o persoana mai zimbareata ca mine pe partea aia de scaune. Daca asta nu e binecuvintare, atunci ce?

Dupa biserica Debby si Danny m-au chemat afara la un restaurant, dupa care…va vine sa credeti…m-au dus sa-mi cumpere cadou de Craciun. Imi amintesc ani in sir cind umblam din magazin in magazin si-mi chiverniseam banii sa le fac pe plac lor…fetelor mele. Si acum am ajuns sa primesc inapoi ceva din ce am dat. In timp ce faceam cumparaturi, Laura ma cheama sa ma intrebe pe unde umblu ca era la mine acasa cu farfuria de mincare…Mereu, mereu vine si imi aduce cite ceva si ea...Ce sa mai spun…paharul e plin si beau din farfuriuta de sub el…
Acuma nu sint nici in nevoie de nimic si nici nu sint in asteptarea acestor lucruri. Dar nici nu pot sa le trec cu vederea neobservate. Cind atiti parinti sint uitati si parasiti, eu fac parte din cei putini privilegiati care au copii care isi amintesc numarul meu de telefon sau adresa mea...si nu pot sa nu contemplez cu bucurie aceste lucruri.

Doamne…iti multumesc pentru multele binecuvintari pe care mi le dai. Deschide-mi ochii sa vad, inima sa simt si gura sa-ti aduc multumiri.

8 comments:

Anonymous said...

We love you mom!!!!!!! :) :) :)

Rodica Botan said...

I love you too baby...

Anonymous said...

Foarte frumos. Felicitari pentru ca ai crescut fete atit de bune. Datorita tie si sacrificiilor tale acum ai atitea binecuvintari!!!!

I'm jelous!!

Rodica Botan said...

Thanks...imi cistig drepturile si la critica atunci cind invat aprecierea...
:)
Va veni vremea Cristina...toate semintele udate si ingrijite ajung sa creasca...9si mai plivesti din cind in cind ca buruienile cresc si ele...vrei nu vrei)
BLESSINGS

disa said...

Acum inteleg mai bine bucuria mamei mele cand noi, copiii ei, si nepotii mergem la ea, si disperarea ei cand trebuie sa plecam la casele noastre.
Intrebarea ei invariabila: "cand mai veniti"?
Dumnezeu sa binecuvinteze parinti, copii si nepoti!
Ideea de familie sa fie la loc de cinste in societate!

Rodica Botan said...

Amin , disa.

Anonymous said...

Ce pot sa spun ...asa cum imi spun mie toti ,ai copii de zahar.....
Domnul sa-i binecuvinteze!
Dar sa stii ca te invidiez tu ai fete eu au baieti ...

Rodica Botan said...

DOMNUL STIE DE CE...BUNI SINT SI BAIETII...CRESCUTI BINE BINEINTELES...
bLESSINGS TO YOU,