10 February 2010

VA INVIT LA...O ORA DE PLICTISEALA!!!

“M-am plictisit!”…Hmm…Daca modestia este un cuvint arhaic, pai aste doua vorbe sint dintre cele mai folosite de generatia care merge catre adolescenta. Cu siguranta ca nu sint cuvintele mele preferate. De fapt, daca ma gindesc bine, desi le pricep intelesul, nu stiu daca le-am folosit vreodata referitor la propria mea stare.

Si motivul nu este pentruca cineva m-a tinut ocupata cind eram mai tinara…ci pentruca intre cartile mele si papusa si acul si ata si petecutele ce le aveam cind eram copil, acuarelele si creioanele colorate, n-a existat o astfel de stare de plictiseala.

Acuma ma gindeam...oare care din familia mea a suferit vreodata de plictiseala?…si drept sa va spun, pina la nepoti…aialalti au fost toti ocupati…tot timpul. Probabil ca , fetele mele or fi avut vreodata vreo criza de plictiseala dar de teama ca am sa le dau ceva de facut, au suferit in tacere…cine stie? E prea tirziu sa aflu acum…

Oricum ar fi, plictiseala are o reputatie proasta printre oamenii pe care-i cunosc. Daca cineva ar zice ca se plictiseste, imediat m-as gindi ca e lenios, lipsit de preocupari, fara imaginatie…si lista e lunga. Nepotii mei mai ziceau ca sint plictisiti cu toate ca aveau toate posibilitatile tehnologice sa se amuze 24 de ore non-stop. O generatie noua care asteapta tot timpul sa fie distrata, amuzata…ca si cind viata este o permanenta stare de bliss…

Dar chiar este rea plictiseala? Pentru majoritatea oamenilor din zilele noastre, viata este atit de plina de activitati, stimulanti, responsabilitati, ca a devenit imposibil pentru unii dintre noi sa stam jos, linistiti fara sa facem nimic…sa ne relaxam pentru cel putin citeva momente. Si daca se intimpla sa fim fara activitate…ne simtim vinovati ca si cind am comis mai stiu eu ce crima…Ne programam viata ca si cind am fii niste masini. Oare am uitat ca sintem fiinte umane?

V-a trecut prin cap faptul ca poate…numai poate…un pic de plictiseala ar fi exact ce doctorul ar recomanda pentru niste oameni extrem de stresati, ridicol de mult de ocupati…? Niste oameni care traiesc din liste lungi in care isi pun unul sub altul lucrurile care trebuie sa le rezolve; si pe masura ce unele sint rezolvate, altele le iau locul, intr-o continua, fara sfirsit goana dupa…dupa ce? Sint listele astea facute cu scopul de a fii incheiate, vreodata? Sau sint ca o pedeapsa continua…pina in ziua in care o sa ne cada lista din mina?

Ce-ar fii sa incercam pentru o ora…atit…o ora…sa incercam sa ne plictisim? Am auzit ca plictiseala aduce cu ea o stare de relaxare…o liniste in spatiul dintre cele doua urechi…un fel de armonie si respect pentru acest trup pe care il hartuim cu disperare, ca si cind am vrea sa ajungem undeva dar nu gasim acel loc planificat de sosire…sau cel putin nu pe planeta asta. Pina si vacantele au devenit stresante. Chiar acuma sora mea planuieste vacanta de vara…deja fiecare minut e planificat…am sa incerc sa-mi iau citeva zile de “plictiseala” dupa vacanta care o s-o petrecem impreuna. Nu de alta dar data trecuta cind am fost plecata cu ea in “vacanta” am venit de pe unde am fist…zob de obosita.

Si mi-amintesc de Avraam care statea la usa cortului, “plictisit” in timpul zadufului zilei. Dumnezeu a discutat mult cu Avraam…printre alte motive o fi fiind si acela ca Avraam a fost dispus sa stea si sa asculte. Si am ajuns cu intelegerea si la faptul ca, pe undeva, pe lista asta lunga de lucruri de facut, ar trebui sa-mi pun si un pic de timp de stat la usa cortului…in asteptare; poate in meditare…poate citind lejer un capitol din Biblie…dar daca Dumnezeu ar vrea sa-mi vorbeasca dar n-are cu cine vorbii ca eu sint in continua miscare?

M-am hotarit…am sa-mi fac ceva timp de plictiseala…M-am convins ca asta este exact ceea ce oasele si muschii si creierul incearca sa-mi spuna de o vreme…”stai jos, Rodica si …plictiseste-te si tu odata…” Nu-i asa ca fraza asta are merite? Si parca si ceva …muzicalitate. Ce ziceti? V-am convins pe careva?

6 comments:

viorica said...

Chiar azi m-a intrebat fiul meu nu te-ai plictisit? Ba da i-am raspuns,afara iarna grea ,nu imi da voie sa fac nimic .m-as duce sa curat zapada dar nu imi da voie .M-a indemnat sa trec la scris ,ceva din viata mea din tinerete .despre bunicii ,despre fratii din biserica noastra care numai sant printre noi .Asa ca ma apuc de lucru sa nu ma plictisec.

Rodica Botan said...

Pe cind iti faci blog? Te pun la blogroll...

corina said...

Cred ca este important sa stim sa ne "plictisim".E o arta care nu o poate descoperi tot omul.Trebuie sa ai putina sensibilitate,iubire,placere etc.de ex.eu ma "PLICTISESC"cosind scriind cite ceva in jurnal, mai nou am descoperit PSALMII si INTELEPCIUNILE LUI SOLOMON,si a lui ISUS SIRAH.Acestia ma coplesesc.Uit ca am trei copii si am mult de lucru.Intr-o zi mi-am dus caietul in care scriu versete ,reflexii,provrbe,toate impodobite frumos cu flori decupate.am mai dus si unele lucrusoare cusute dar nu ca sa ma mindresc ci pur si simplu de a indemna vreun suflet la aceasta "plictiseala"folositoare noua mamelor.Ce pot sa spun raspunsul lor a fost unul negativ.cum poti sa iti pierzi vremea cu asa ceva?sau tu nu ai copii? tu poti ca ai sub 40 de ani eu am 50 imi spune alta si uite asa citeodata sufar in tacere ptrca.femeia moderna nu stie sa se relaxeze doar la o tigara sau in fata la televizor.Oricum indemnul meu este defapt ca si al tau haideti toate mamele din aceasta epoca sa invatam sa ne "plictisim"deadevarat.Ozi binecuvintata!

Anonymous said...

Stiti ce nu inteleg?
Cum ati trecut prin tinerete cu atata energie? Cum ati facut fata tuturor zilelor? Si de ce?
Sunt atat de suparata pe mine cand ma vad la sfarsitul unei zile, vlaguita...imi doresc cu ardoare zile de plictiseala...sau macar mai multa energie. Ma simt stoarsa de puteri uneori...si ma gandesc ca in copilarie zilele pareau mult mai lungi...mama mea avea mai mult timp parca. Poate era pur si simplu mult mai bine planuit.
Oricum, visez o saptamana de "plicitseala"...si mi-o voi lua saptamana viitoare. Tot pe atunci sper sa revin si cu un e-mail.

Un zambet si o imbratisare cu drag!

Rodica Botan said...

Corina...ma bucur ca esti de acord cu mine...si nu o sa ma plictisesc de una singura:)

Rodica Botan said...

eenglimlach...cindva cintam des cintarea..."One day at the time, sweet Jesus...that's all I'm asking from you...just give me the strenght to do every day, what I should do...yesterday is gone, sweet Jesus, and tomorrow may never be mine...but for my sake, help me to take, a day at the time..." Nu stiu daca spellingul e good, dar vezi tu...

Si asa am si trait..."one day at the time". Biblia zice ca ajunge zilei necazul ei...si in unele zile...mi-a ajuns.

Iti mai spun un secret. Cind ma plingeam la tatal meu de ceva ...el zicea..." fata mea...fiecare picior in fund - e un pas inainte." Si stii ceva...filozofia asta simpla mi-a prin bine. Citeodata daca ma mai si enervam, capatam energie sa mai fac un pas inainte. La un moment dat am ajuns la concluzia ca eram mai eficienta in zilele cind aveam multa treaba daca ma scotea cineva din galosi...si aproape imi venea sa caut situatia cu luminarea...

Si inca ceva...istoria vietii tale (ca si a mele si a oricui) e scrisa deja. Trebuie doar sa trecem prin ea. Remember Psalm 139..."Tu imi cunosteai toate zilele care imi erau rinduite mai inainte de a fi vreuna din ele"...asa ca...relax...El stie...nu ni se da mai mult decit putem purta...si daca esti obosita, cel mai bun lucru este sa te odihnesti. Zilele astea aflai si eu ca relaxarea si odihna sint doua lucruri diferite. Parca am stiut...dar nu constient. Odihna este in Christos. Relaxarea este o stare superficiala...Odihna este adinca...este cunostiinta la nivel de creier si de inima ca toate sint ok...si ca sint in mina Domnului. Pe mine necunoscutul ma oboseste..."dar daca?" INTREBAREA ASTA TIUMPITA MI-AM PUS-O DE MILIOANE DE ORI. N-ar fi trebuit...m-am obosit degeaba...

Ok...acuma ma duc si eu la culcare. Iti doresc o zi odihnitoare...Nimic nu se intimpla fara voia Lui..."take it easy!!!"