Astazi a trebuit sa-mi adun toate chitantele pentru taxe. De obicei sint suficient de organizata. De data asta nu mi-am gasit toate hirtiile. Iritata este cuvintul care m-ar fi descris cel mai bine. Asta daca as fi politicoasa, si as folosi un vocabular potrivit.
Am terminat acuma. Si simtamintul cel mai puternic este unul de usurare. I-am dat guvernului partea lui – si partea asta se mareste in fiecare an (cred ca de-aia sint si asa catranita)…si acuma pentru 12 luni o sa pot sa nu ma mai gindesc la taxe. Dar asezindu-ma pe fotoliu, mi-am adus aminte ca n-am scris nimic pe blog. Si parca am dezvoltat un simtamint de atasament cu cititorii mei. Chiar daca nu toti lasa cite un comment pe-aci, eu vad ca veniti, vad de pe unde veniti…si parca cu voi…ma simt inconjurata de prieteni.
Exista la baza paginii blogului o harta. N-a functionat bine niciodata – nu stiu de ce, si cum Deb nu prea are timp si de blogul meu, periodic se descarca de stelutele de acolo care indica locul de pe unde sinteti voi…cititorii mei. Este una in particular in partea stinga a Africii…cineva de acolo ma citeste de mult…si n-as vrea sa-l dezamagesc. Asa ca…obosita de truda incomtaxului…si fara prea multa inspiratie dar cu dorinta sa va las aci ceva bun de citit…am deschis o carte din biblioteca cu un titlu care m-a facut curioasa. Titlul cartii este “When all you`ve ever wanted isn’t enough” (Cind tot ce ti-ai dorit vreodata nu iti este suficient) de Harold Kushner. Si bucatica de introducere care am citit-o mi-a dat suficient de gindit…sper sa va dea si voua. Intentii bune avem …dar adesea felul cum ne traim viata si intentiile noastre sint doua lucruri diferite. N-am sa trag nici o concluzie…va las pe voi pe fiecare sa va oglinditi in cele scrise.
……..
“Intreaba un barbat oarecare ce este mai important in viata: sa faca multi bani sau sa fie devotat familiei, si fara nici o ezitare, aproape toata lumea va raspunde…”bineinteles - familia” Dar uita-te cum isi traiesc viata. Uita-te unde isi investeste omul in realitate timpul si energia, si de fapt se va da singur de gol ca de fapt nu traieste nimic din ceea ce vorbeste. Multi s-au lasat amagiti de faptul ca daca pleaca mai devreme la lucru dimineata si vin mai tirziu de cit trebuie, rupti de oboseala au demonstrat cit de mult isi iubesc familiile muncind ca sa le agoniseasca toate lucrurile carora li se face reclama la televizor sau care le au vecinii…
Intreaba pe o femeie oarecare ce apreciaza mai mult, aprobarea si admiratia unor oameni straini sau afectiunea celor apropiati, si iti va spune suparata ca nu intelege nici macar ratiunea pentru care ai venit cu o asemenea intrebare deplasata. Trebuie sa fie clar ca pentru ea nimic nu este mai important decit familia ei si prietenii ei. Si cu toate astea…citi dintre noi nu ne-am ofensat si rusinat copii petru vreo vorba care au spus, indignati ca vecinii sau cunoscutii ne-ar putea judeca prin prisma celor spuse de copii nostrii intr-un moment spontan… De cite ori nu ne-am turnat amaraciunea in cei mai apropiati doar pentru faptul ca am avut o zi grea la serviciu, sau cineva a zis sau a facut ceva sa ne supere? Si citi dintre noi nu devenim adesea iritabili cu cei din familia noastra, pentruca sintem nemincati si tinem dieta ca sa aratam mai bine si sa fim mai atractivi in fata unor oameni care nu ne cunosc suficient sa ne judece decit dupa aparente.
Intreaba o persoana obisnuita…ce anume vrea de la viata si probabil iti va raspunde…”vreau sa fiu fericit”. Si il cred. Cred ca majoritatea oamenilor vor sa fie fericiti. Si cred ca majoritatea oamenilor se straduiesc din toate puterile sa devina fericiti. Unii cumpara carti, iau clase, isi schimba stilul de viata, intr-un continu efort ca sa gaseasca aceea eluziva calitate…fericirea. Dar in ciuda acestor incercari, banuiesc ca majoritatea oamenilor…nu sint de fapt fericiti.”
……………..
M-am oprit aici cu cititul. Si am de gind sa-mi fac o analiza sincera …ce vreau de fapt de la viata? Ca pornim in toate directiile ca si cind am putea sa cucerim intreaga lume; si chiar si cei care au cucerit lumea au trebuit sa o faca front dupa front. N-au putut sa declare razboi pe toate fronturile odata.
Astazi am descoperit cit de rau este sa fii dezorganizat. Parca asa de dezorganizata ca azi, n-am fost niciodata. Nu sint in cautarea fericirii, ca dupa fata asta Morgana nu mai fug de mult. Dar un strop de pace sufleteasca si de confort…tot mi-ar place. In primul rind vreau sa stiu ca daca mor miine…sufletul merge la Tatal meu. In 1992 am avut un accident care mi-a clarificat pentru totdeauna ca timpul si viata nu stau la dispozitia mea sa fac eu toate deciziile. Moartea vine uneori neanuntata. Trebuie sa fiu fraiera sa las anumite lucruri la voia intimplarii. Nu….nu…nu… Cind va fii sa plec…vreau sa stiu precis directia.
Dar in afara de asigurarea asta…ce mai vreau oare de la viata? Va spun miine. Acum va las pe voi sa va ginditi la ce vi se pare cel mai important. Poate lasati si un mic comment…poate ne inspiram unii de la altii. La urma urmei avem o singura viata…si aia este fragila, scurta…Timpul este pretios; poate invatam sa-l folosim cu folos.
9 comments:
maine la dvoastra e diseara la noi, ce bine ca nu aflu maine ;))
bune intrebari, mi le pun si eu, si sunt curioasa sa aflu ce-o sa spuneti ;)) ca LeeDee mi-a zis ca is Rodica Botan mai tanara si mai romanca ;))
Somn usor!
Imi dpresc atat de putin de la viata asta...si atat de mult de la cealalta...tot ce mai sper acum e sa imi sfarsesc cu bine alergarea inceputa, sa pot primi cununa promisa mai inainte de a ma fi nascut.
Cella...am de facut un pic de treaba si apoi am sa ma astern la scris. Abia apuc sa vad ce ai gasit tu de pus pe lista...
eenglimlach...cunosc simptomele. Unii dintre noi le primim in DNA si apoi trecind prin viata se mai aduna si alte motive.
Am fost totdeauna melancolica. M-am uitat mereu la cei din jur pentru aprobare. Pe tatal meu de pilda...n-am reusit sa-l multumesc niciodata... si poate pe bune, ca am facut destule greseli. Treaba este ca si el vroia poate prin mine sa ajunga acolo unde el insusi a esuat.Cine stie? Parerea lui insa a fost (si este) totdeauna foarte importanta. Dar ...
Am invatat sa iert oamenii care mi-au gresit ( greu uneori) dar n-am considerat ca trebuie sa ma iert si pe mine. Numai gindeste-te Cuvintul care zice sa iti iubesti pe aproapele ca pe tine insuti. Sa fim seriosi...unii ar fii in pericol in jurul meu daca i-as trata asa cum ma tratez pe mine uneori. Si o fac din...neintelepciune.
Sint o fiinta minunata spune Psalmul meu de dragoste, scrisoarea mea de dragoste de la Dumnezeu(139). Sint unica, sint inzestrata...si sint imprastiata ca inca n-am reusit sa-mi gasesc poteca. Ok. Ce ma fac insa ca am facut citeva greseli si uite vasul mi-e tare ciobit? Daca cineva reuseste sa foloseasca un vas mai ciobit, ala este Dumnezeu care ne-a creat. Uita-te la tilharul de pe cruce care nu mai era vas ciobit ci un ciob amarit si care in ultima suflare a reusit sa faca ceva nemaipomenit de mare...a dat lumii un exemplu ca atunci cind ii dai Lui ce ai...El poate sa faca ceva grozav din putinul tau...si cind te dai Lui asa cum esti, El te ridica si din cel din urma ajungi cel dintii.
Am mai observat ca stind tot timpul cu ochii critici pe mine insami, desi nu e un lucru tare rau...nu e nici un lucru bun in sensul ca imi fura toata bucuria de a face sau a fii ceva. Nu chiar am fost creati sa ne uitam intr-una in oglinda sa ne vedem cicatricele. Sintem aici fiindca ni s-a dat viata sa o traim. El are un plan. Il are...asa a zis, ca ne cunoaste de dinainte de a ne fii nascut. Si stia si ca o sa ne bagam in te miri se incurcaturi. A stiut ca Adam si Eva o sa pacatuiasca si a pregatit dinainte iesirea lor si a intregii omeniri din aceea situatie fara iesire.
Cu siguranta a stiut inainte de a ma naste ce fel de terci am sa fac din viata ce mi-o da...dar...in caz ca imi revin pe parcurs, si El stia asta, a facut un plan pentru viata care mi-a ramas. Si planul Lui este ceea ce-mi da mie bucurie si chef de viata.
M-am gindit odata ca Dumnezeu l-a asezat pe Lazar la poarta bogatului, in drumul lui...nu degeaba. Mi-am zis...mai sa fie...nu am eu timp si asa sa umblu dupa vreun Lazar pe undeva...dar El zice ca il asaza la poarta. M-am uitat ce era la poarta mea. Niciodata nu m-am dat in vint dupa vecini. Ce sa vezi...am gasit la poarta doua fetite mexicane care jucau coarda. M-am dat jos din masina cind am venit de la lucru sa imi deschid poarta si le-am zimbit...mi-au zimbit si ele. Am pus masina in garaj si am venit inapoi si le-am zis ca n-am mai sarit coarda de cind am fost de virsta lor. Am zis sa ma lase sa sar si eu. M-au lasat. Am sarit curat de doua ori...am ris toate trei. De pe scari se uita sora lor mai mare care am aflat mai tirziu nu avea inca 16 ani si isi tinea copilasul in brate. Tot mai tirziu am aflat ca cineva si-a batut joc de ea. Ca ea n-a vrut sa avorteze...
Sa fac povestea scurta...mama lor era plecata la lucru in alt stat ca nu gasise de lucru aici. Am reusit pentru o vreme sa aduc un pic de bucurie in viata lor. Le duceam duminica la Biserica. I-am pregatit un tort pentru Angi, cea mai mare dintre ele cind a implinit 16 ani. Le-am intrebat pe cele mici ce si-ar dorii sora lor de ziua ei si au zis ca are nevoie de hainute pentru bebelasul ei...i-am facut acel cadou. A venit mai tirziu Craciunul si Angi spunea ca n-are de unde tatal lor sa cumpere cadouri pentru surorile lor ei mai mici...am vorbit cu Mos Craciun...
La Biserica toata lumea le stia si le iubea...asta pina intr-o zi cind s-au mutat in statul unde era mamica lor. Misiunea aia s-a incheiat. Acum s-au mutat in casa de alturi alti oameni. Pe astia nu i-am dus inca la biserica...
Apoi faptul ca scriu pe internet...imi place sa scriu...imi place sa gasesc oameni care au nevoie sa auda ca exista speranta ; ca depresia lor este doar o ceata care acopera lucrurile si viata care EXISTA...este doar invaluita in ceata uneori.
Tu esti o fata sensibila...ai atit de mult de daruit altora. Cu multi ani in urma citeam contoare si aveam ocazia sa intilnesc o multime de oameni in virsta care abia asteptau sa aiba o vorba cu cineva...ca nu-i baga nimeni in seama. Avem mult...avem in noi vorbe care ar face bine cuiva...daca le-am da. Si nu trebuie cautat departe. Dumnezeu are un plan si in planul Lui ti-a pus un Lazar la poarta...toata lumea are un Lazar la poarta; unii insa nu vor sa-l vada asa cum nici bogatul nu l-a observat pe Lazarul de la poarta lui. Exista un plan...fetita dulce...Dumnezeu l-a facut special pentru tine, croit cu talentele si atributele pe care le ai si cu scadintele pe care le ai. Trebuie sa iti doresti sa faci in viata ceea ce ti-a fost planuit de la inceput, cind erai ascunsa undeva ca in adincuri dar cind erai cunoscuta si tu si toate zilele care ti-au fost daruite. Si asta este alergarea ta...pina la cununa (o sa vina) uita-te in jur. Nu fii ca cei care calatoresc cu trenul fara sa se uite pe geamul vagonului sa vada prin ce locuri minunate trec, sau fara sa stea de vorba cu babuta aia vesela de tricoteaza si cu gentlemanul ala cu palarie care pare a fii un profesor batrin si povesteste asa de frumos...sau sa te joci cu fetita de linga tine si sa-i legi funditele de la codite care i s-au dezlegat...Asta este viata...calatoria...si Dumnezeu a ales El insusi compania pe care s-o ai pe acest pamint, ca sa te bucure, sa-ti dea ceva de lucru, sa-ti dea speranta, sa te faca folositoare, si sa te pregateasca pentru ziua aia minunata cind pentru toate ostenelile si viata traita cu folos pentru altii, ai sa primesti o cununa...pentru tine.
Am sa te caut cind ajungem acolo...vezi ca-mi place cafeaua dulce...
:)
One can give without loving, but one cannot love without giving. (Amy Carmichael
Ce imi doresc de la viata asta? Sa deschid ochi sa ii vad pe Lazar -ii mici si mari; sa am puterea de a ramane vulnerabial, de a nu ma plafona, de a ramane deschisa surprizelor ce mi le aduce Domnul, sa ... nu las criza sa imi afecteze relatiile, sa nu imi las bucuria furata de vulpile mici, sa raman indragostita de Domnul, sa continui procesul de transformare inceput si sa las harul sa curete canalele infundate ca sa poata curge mai departe ...
Sa scriu in continuare, asa in stilu-mi, sa cant si sa o fac din toata inima, sa ... spun despre Domnul oricui .... si lista continua ...
cella...nu te-am uitat. Acuma fac curatenie si ma mai pun jos sa scriu oleaca...si cind termin am sa pun un post cu continuarea. Ma bucur ca ai citit despre Lazar. Mie mi s-au deschis ochii un pic si acuma caut sa-l vad peste tot pe unde ma duc. Apare cind intr-o forma cind in alta...dar Dumnezeu a raspindit o gropaza de ei...peste tot in calea mea; si banuiesc ca are Lazarii lui si pentru tine si pentru toti copii Lui care vor sa-I faca voia...
Post a Comment