14 January 2009

O DULCE RAZBUNARE!!!

Eram pregatita sa traduc ceva…ceva care sa va inspire sau sa va incurajeze sau sa va aminteasca ca exista multa speranta si ca Dumnezeu este inca in control. Dar astazi voi m-ati incurajat. Unele din cuvintele citite pe comments sau in e-mailurile ce le-am primit au fost exact cuvintele de care aveam nevoie.

Sint multe bloguri, si gasiti orice vreti sa cititi… ca si eu citesc…M-am gindit insa, oare ce intentii am cu blogul asta al meu…si am ajuns la concluzia ca intentiile sint cam tot alea pe care le am cu restul de viata ce mi-a ramas.

Si suna cam asa…Daca vad pe cineva suparat as vrea sa pot sa-l mingii…daca este cineva depresat, mi-ar place sa-l incurajez…daca cineva se simte singur mi-ar place sa-i tin companie…daca un tinar sau o tinara au nevoie de un raspuns dat de experienta anilor, as vrea sa pot sa le dau acel raspuns…

Nu sint nici teolog, nici doctor, nici om de litere si nici n-am absolut nici o pretentie inalta dar inca gindesc, misc, cint, inteleg si iubesc oamenii; si cit pot face aceste lucruri as vrea sa va ofer macar o vorba buna cind aveti nevoie de ea. O speranta cind sinteti desnadajduiti…si sa arat cu degetul directia catre Cel care va poate ajuta cu adevarat.

Astazi una dintre fetele mele dragi cu care m-am imprietenit prin ajutorul blogului, era tare necajita…servici, oameni rai, ingrijorari. Mi-am adus aminte de anii de inceput in America. Acum mi-e usor sa ma uit inapoi…dar atunci cind nu stiam cum o sa arate viitorul , atunci a fost destul de greu.
Lucram la aceeasi companie la care lucrez si astazi…dar engleza mea era o engleza “de balta”…vocabularul putin… si gramatica…sa n-o mai amintim. In timp ce faceam curatenie la o casa de oameni instariti, m-am imprietenit cu stapina casei si intr-o discutie…(imi vine sa zimbesc doar la gindul ca vorbesc despre “discutie”…cind vocabularul mi-era asa de redus)… intrebata de ce sint trista, i-am raspuns ca nu vad posibilitatea de a face altceva in viata decit curatenie si totusi…cred ca pot face mult mai mult…

Doamna Jean, m-a ascultat si apoi mi-a spus ca ma trimite sa iau un test la compania unde sotul ei era presedinte. Testul era in mare parte matematica si foarte putina engleza…si l-am trecut fara probleme.

Asa m-am aflat lucrind in Compania asta mare unde se intra atit de greu. Eram casiera si incasam banii pentru gaz si electrica. Lucram cu alte doua fete negre si pe partea cealalta de incapere era serviciul pentru consumatori unde era o fata mai in virsta ca mine , alba, cu o gura tare vulgara.

Am incercat din rasputeri sa ma imprietenesc cu ele, dar nu am avut nici un succes. Astea negre nu-mi raspundeau nici la salut. Treceau pe linga mine si se fereau sa se uite in directia mea. Cealalata de la customer service era catranita tare impotriva mea. La inceput nici macar nu mi-am data seama ca ma injura…si nu oricum…birjareste…avea ce avea cu emigrantii care au venit si au luat joburile lor…

Fiindca nu cunosteam pe nimeni, si fiindca engleza mea era tare firava, tot ce aveam era randamentul si corectitudinea cu care lucram. Eram asezata in colt, si asta era bine ca cel putin aveam de o parte un perete de unde nu se uita nimeni la mine cu rautate…si in timp ce ele luau cite 250 de payments pe zi…eu luam cite 500. Si in timp ce lor le lipsea cite 20 sau 40 de dolari…mie nu-mi lipsea un penny. Si imi concentram toata atentia si energia la lucrul meu. Dar din ce munceam mai bine dintr-aia se intaritau ele mai rau.

In pauza de masa, m-am imprietenit cu o doamna mai in virsta. Am aflat de la ea de sarbatoarea asta…Valentine`s day. Mare lucru n-am stiut…dar am inteles ca se dau cutii de ciocolata, flori…cadouri, celor pe care ii iubesti.

Mi-am amintit ca Biblia spune ca exista totusi o metoda sa aprinzi foc in capul cuiva fara sa te poata invinui nimeni. Si eu chiar ca nu-mi puteam permite sa fac vreo gresala… M-am mai gindit eu sa ma cert cu ea…cu guraliva aia alba, dar in limba engleza n-aveam nici o sansa.

Asa ca m-am dus si am cumparat o cutie mare in forma de inima, de ciocolata…si am venit si am depozitat-o pe biroul ei cind nu era acolo. In sfirsit a aparut si rautacioasa si la vederea cutiei de ciocolata s-a bucurat mult. Nu stia probabil cine o admira inca. Dar…cele doua negrese care lucrau cu mine i-au aratat in directia mea…ca eu sint autorul…Eu m-am facut ca ploua…mi-am vazut de treburi ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Pentru o vreme le-am auzit susotind…intrebind …de ce?...iara au intrebat…iara s-au susotit…

Nu mi-a zis niciodata “multumesc” pentru ciocolata. Nu mi-a nici dat-o inapoi…dar injuraturile s-au oprit si am avut cel putin placerea sa fiu tratata cu indiferenta.

Asta s-a intimplat prin februarie…In august era ziua mea. Sotia Presedintelui companiei mi-a trimis prin sotul ei o felicitare. Al, lucra undeva la un etaj superior unde numai higher management lucra. Ma trezesc intr-o zi ca vine jos unde lucram…ma striga de la distanta…pe nume…si-mi spune sa nu-i spun sotiei lui ca a uitat sa-mi dea felicitarea pe care o purta in buzunar de citeva zile…Negresele se uitau cu ochii mariti cit cepele, iar tipa care m-a injurat pina am invatat toate injuraturile americane era cu gura cascata…Al m-a imbratisat, mi-a zis sa mai trec pe la ei…si eu am ramas in urma cu un zimbet pe care nu mi-l puteam controla sub nici o forma…
……………………

Buna mea imi zicea mereu…”Rodica, cind Dumnezeu iti da binecuvintarile Lui…nu ti le poate lua nimeni.” Sint sigura ca sint multi dintre voi cei care ati emigrat in America sau alte tari care aveti povestile voastre. Cum am reusit sa ne facem loc intre oamenii de aici, sa rezistam unor situatii nu tocmai prielnice, sa izbutim …sa invatam o limba sa muncim pina la epuizare…In toate locurile si in toate circumstantele Dumnezeu ne-a calauzit.

Pentru cei care sint in situatii grele la servici, lucreaza cu oameni rai…nu disperati. Dumnezeu ne numara firele din cap…stie cite din ele au cazut cind v-ati pieptanat…si cunoaste si pe oamenii fara capatii care va fac viata grea. Dar sa va coboriti la nivelul lor nu este o solutie.

O atitudine pozitiva poate ca nu-ti rezolva toate problemele, dar o sa indispuna destui oameni sa isi merite efortul!-Herm Albright

Incredeti-va in Domnul in orice situatie si nu va pierdeti nadejdea. Victoria este a celor ce lupta…nu a celor ce se dau batuti.

4 comments:

broscutza said...

Imi pare bine ca v-au placut pozele noastre, si asa si speram, sa lumineze si sa aduca un zambet pe cat mai multe fete si in cat mai multe suflete...
Si mie imi plac tare mult scrierile Dvstra, si ma incanta toate pozele, mai ales cele de sarbatori, cu toata familia, care este mai mult decat minunata! sa va dea Doamne Doamne sanatate, lumina si pace in casa si in suflet, si iubire cat cuprinde!
Ma bucur ca va pot cunoaste!

Rodica Botan said...

broscuto, imi pare si mie bine de cunostinta...

Anonymous said...

Stiu cum e sa nu sti limba intr-o tara straina. Si mai ales cum romani de ai tai sa nu te ajute! Dar Domnul poarta de grija!

Rodica Botan said...

Oh...cristina...si cind Dumnezeu poarta de grija...nu mai ai nimic de adaugat acolo...