DORITA MEA RASPLATA

De Avram Botan

Am inceput cindva sa scriu…
Si-acest cindva, odata,
Cerea sa lupt, sa urc, sa fiu
Ce n-am fost niciodata.

Spre-acest trecut privesc-napoi
In zarea departata;
Pe cale-atitora nevoi,
Cu lacrime udata.

Azi nu m-avint, ci merg la pas…
S-a stins faclia-n mine;
Si stins mi-e tremuratul glas
Ca-n el, ascund suspine.

Din flacarile ce ardeau
Cu tainica ardoare,
Ce-n suflet forte vii erau
Spre culmi inaltatoare,

Din tot ce-a fost odata far
Pe ceru-atitor stele,
Din flacari, a ramas un jar
Sub ploi de lacrimi grele.

Impovarat de drumul greu
Tacut imi numar pasii…
Sint singur! Sus e Dumnezeu
Si-n jurul meu vrajmasii.

Dar ma apropii pas cu pas
Spre vesnica rasplata…
Ca drum putin mi-a mai ramas,
In noaptea-ntunecata.

Vrajite glasuri azi strabat
Sa le urmez chemarea
Spre poarta mortii, spre pacat
Si iadul …e urmarea.

Dar treapta unei noi dureri
Cu-o treapta ma ridica,
Din treapta ce-am urcat-o ieri
Pierzind a mortii frica.

Mai am putin…mult mai putin…
Si clipa minunata
Se va ivi, ca-n miini sa tin,
Dorita mea rasplata.