DAR DACA?!

Cu doua zile in urma a murit baiatul de 26 de ani a unei colege. A fost inpuscat in cap. Nu stiu mai multe detalii; ca probabil pina nu se ajunge la o concluzie definitiva, nimeni nu e dispus sa vorbeasca. Poate ca si copilul ei sa fi fost incurcat in ceva …tot ce-i posibil; indiferent insa de cauza sau cauze…tragedia ramine. Joyce, mama lui este intr-o stare jalnica. Oricit ar incerca cineva sa o ajute cu ceva…nimic pe lumea asta nu-i aduce nici o mingaiere…

Asemenea tragedii, crize, dureri…au darul sa zdruncine existenta noastra din temelii, chiar daca nu ni s-a intimplat noua personal acea nenorocire. Incepem sa gindim, sa ne transpunem in locul acelor oameni care sint in situatie, sa ne uitam in jur si sa judecam, sa incercam sa intelegem…"Dar daca ?"…Asta este un gind care ne loveste de fiecare data…"Dar daca mie o sa mi se intimple asa ceva?"," Dar daca eu voi fi victima?"," Dar daca copii mei?", "Ce-as putea face sa ocolesc situatii de genul respectiv?"; sau "Ce as putea face in mod preventiv?"; sau "Cum ar fi bine sa traiesc …in caz ca ?"; sau "Ce ar face sens …daca?" La urma urmei…planurile vietii noastre sint intocmite mai demult, si noi doar pasim in ele. Dar trebuie sa fim pregatiti pentru orice eventualitate…"Dar daca…?!" n-ar trebui sa sperie pe un credincios…Asa ar trebui sa fie…dar cel mai adesea sintem tot atit de slabi si de nepregatiti ca si restul lumii...

Ma uit la copii mei…la nepoti…Ne sint atit de dragi, incit uneori nu stim ce sa mai facem pentru ei. Cu cit le dam mai mult insa, cu atit vor si mai mult; si ajungem la saturatie si noi si ei, cind ceea ce le oferim nu le mai este deajuns, sau cind nu mai putem oferi nimic - ca am dat totul. Si nu dragostea noastra e de vina…ci felul cum ne exprimam dragostea .Nimic, dar absolut nimic nu poate fi mai de pret decit timpul nostru pe care il dam sau nu copiilor si nepotilor nostrii. Si nimic nu ramine in urma noastra ca o avere lasata celor dragi, mai de pret decit ... amintirile create de momentele traite impreuna. Timpul este cea mai valoroasa masura…si daruindu-le din timpul nostru reusim sa le daruim celor dragi din esenta noastra, din ceea ce sintem noi. Iar daca il lasam pe Dumnezeu sa traiasca in noi si sa se exprime prin noi, atunci le daruim o picatura din Dumnezeirea care ne-a transformat pe noi, care ne-a modelat pe noi si care va avea acelasi efect binecuvintat in copii nostrii...

Ma gindeam adineauri ca Domnul Isus ar fi putut sa vina pe pamint doar cu 5 minute inainte de a muri pe cruce pentru noi…Si ar fi murit, ar fi platit astfel pretul…si s-ar fi reintors imediat inapoi la Tatal. Imaginati-va daca nu facem noi asa cu copii sau nepotii nostrii citeodata. Le cumparam ce le trebuie, platim la casa, ii imbratisam si gata…ei se duc cu jucaria si noi ne vedem de treburi linistiti ca am facut ceva si ne-am exprimat dragostea fata de ei. Avem bonul in buzunar ca dovada... si pretul a fost destul de ridicat, nu? Cite ore am muncit noi pentru obiectul respectiv?

Dar nu asa a procedat Domnul Isus! Cind a hotarit sa vina la noi, a ales conditiile cele mai grele si situatiile cele mai complicate cred eu, si a facut-o din dorinta de a ne cunoaste. A stat printre noi; a vorbit cu cei cu barba alba, a luat in brate copii zburdalnici si galagiosi…a vorbit cu femei care trebuiau omorite cu pietre, cu oameni mici de statura si caraghiosi care se urcau in pom, cu oameni bogati cu oameni saraci, cu orbi si cu leprosi …ne-a dat tuturora din timpul Lui. Daca ma uit in Biblie am sa gasesc cu siguranta o persoana cu care sa ma aseman ,cu care Domnul Isus si-a petrecut ceva timp…si sint convinsa ca ma cunoaste, si ma intelege. Si tu poti afla personajul cu care tu te asemeni…

Eu l-am intilnit pe Domnul Isus la fintina lui Iacov . Acolo ma duceam dupa apa …cind toata lumea se odihnea departe de razele ucigatoare ale soarelui…impreuna cu familiile lor - eu umblam lesinata de sete cu ulciorul gol… De mult stiam ca nu-i mai pasa nimanui de mine…de mult credeam ca soarta mea este pecetluita pentru totdeauna. Dar intr-o zi, la fintina unde ma duceam pe furis dupa apa, m-a asteptat Mintuitorul. A intrat in vorba cu mine si mi-a spus tot ce trebuia sa aud…a stat de vorba cu mine - El Fiu de Dumnezeu si eu o nemernica, desi multi altii nu s-ar mai fi coborit la starea mea. Nu l-a deranjat situatia mea familiara, sociala, religioasa…ci in mod intentionat a poposit acolo sa ma intilneasca…Stia pe unde umblu, stia cu ce ma ocup…si-mi cunostea si setea, si durerea…

Si sa revin la intrebarea de la inceput…”Dar daca?” Nimic din ce putem da celor dragi nu are nici o valoare atita timp cit nu e insotit acel dar de prezenta noastra, de timpul nostru. Asa ca uita-te in jur la cei pe care-i ai astazi linga tine…ca nu stii niciodata ce schimbari aduce clipa urmatoare. Nu sta pina se racoreste vremea si e mai confortabil sa stai de vorba cu copilul tau…Pina termini de facut curatenie…pina iti repari masina...Domnul Isus a venit pe caldura si a stat setos asteptind la fintina sa intilneasca o femeie pierduta. S-a oprit din mers , a chemat pe caraghiosul de Zacheu sa se dea jos din pom si s-a dus la el acasa…Nici femeia de la fintina si nici Zacheu nu cred ca au uitat momentele petrecute cu Domnul Isus. Prezenta ta este darul cel mai de pret de care au nevoie copii, sotia, fratii, parintii, prietenii tai…Si daca nu esti convins, aduti aminte de intrebarea de la inceput…”Dar daca?!”…