06 March 2010

UN SUFLET NOBIL...

Alin Cristea said...Cine este autorul? Care e titlul original al articolului? Un link macar?
06 March, 2010 08:58

Rodica Botan said...Nu am autorul si nici linkul...am primit povestea pe e-mail cu mult, mult timp in urma. Mi-a placut, am pastrat-o, dar nu avea nici un autor, ca multe alte povestioare cu tilc ce se vintura pe internet...Sorry. Daca se prezinta vreun autor, sau daca cineva cunoaste autorul, voi fi onorata sa il pun sus.

Cine cauta gaseste... si cine intreaba...s-ar putea sa afle raspunsul. Sora Emilia Sarac doar ce mi-a lasat un mesaj despre povestea de mai jos. Multumesc mult...

Iata-l...
"Draga sora Rodica,

Articolul despre un suflet nobil a fost publicat in revista Guideposts. NU retin in ce numar sau numele autorului.
Informatii despre revista poti afla la guideposts.com;about sau guidepostsfoundation.org.
Este o revista cu foarte multe articole inspirative. Preferatele mele sunt cele din rubrica: Misterious ways".
Multe binecuvantari, tie si familiei.
Emilia Sarac


...........................................................................
Traducere
Rodica Botan

Casa noastra era peste drum de intrarea la clinica Spitalului John Hopkins in Baltimore. Noi locuiam la parter iar primul etaj il rentam totdeauna la pacientii care nu locuiau in oras si trebuiau sa ramina mai mult timp in Baltimore pentru tratament.

Intr-o seara de vara pregateam cina, cind aud o bataie la usa, deschid si dau de un om tare, tare urit. Mi-am zis eu…" nu-i mai inalt decit baietelul meu de 8 ani", si l-am tintit lung cu privirea de sus si pina jos pe acest om marunt si cu o infatisare atit de ciudata.

Dar ceea ce era si mai repulsiv , era fata lui umflata mai mult intr-o parte, rosie si aratind ca o rana vie. Cu toate astea, vocea lui imi suna placut cind imi spuse "Buna seara". Va deranjez doar sa intreb daca nu aveti cumva o camera de inchiriat pentru la noapte. Am venit azi dimineata la tratament, de pe coasta de est si nu am autobuz de reintoarcere pina miine".

Mi-a mai spus ca de la prinz tot cauta dupa o camera sa inchirieze dar fara nici un succes. Nimeni nu are o camera libera…"cred ca din cauza fetei mele", a mai zis omul "Stiu ca arat teribil, dar doctorul mi-a spus ca , poate cu inca putin tratament"…

Am ezitat pentru un moment, dar cuvintele urmatoare m-au convins…"As putea sa dorm chiar si aici afara pe prispa pe scaunul asta …. Autobuzul meu pleaca devreme dimineata."

I-am spus insa ca o sa-i gasim un pat sa doarma dar sa astepte putin si sa se odihneasca pina termin cina. M-am dus inapoi in casa si am terminat cina si cind am fost gata cu mincarea, l-am poftit si pe el la masa. "Nu, multumesc", mi-a raspuns el…"am mincat deja"…si mi-a aratat o punga maronie...

Mi-am spalat vasele si m-am pus pe prispa in fata casei sa stau un pic de vorba cu el. Nu mi-a trebuit mult sa realizez ca omul asta avea o inima uriasa inghesuita intr-un corp marunt. Mi-a spus ca el este pescar de meserie si ca el intretine pe fiica lui care avea cinci copii si un sot care nu putea muncii din pricina unui accident care-l lasase neputincios.

Si nu mi-a spus asta ca sa se vaite …de fapt fiecare fraza era inceputa cu laude la adresa lui Dumnezeu care il binecuvinta asa de mult. Era multumit ca desi era bolnav cu un fel de cancer de piele, boala lui nu era dureroasa…si multumea lui Dumnezeu pentru ca-l ajuta inca sa isi intretina familia.

Cind venii timpul de mers la culcare, am pus un pat de campanie in camera copiilor mei pentru el. Cind m-am trezit de dimineata, asternutul era deja frumos impaturit si omul nostru astepta pe prispa.

A refuzat sa ia micul dejun, dar inainte de a pleca la autobuz, cu greutate, parca ar fi cerut o favoare uriasa, m-a intrebat daca poate venii pentru urmatorul tratament sa stea tot la noi. "N-am sa va deranjez de loc'', mai zise el…"pot dormi afara pe prispa". A facut o mica pauza, dupa care a mai zis…"Copii tai m-au facut sa ma simt asa de bine…Oamenii mari sint deranjati cind imi vad fata, dar pe copii tai vad ca nu-i deranjeaza". I-am spus ca il vom primii din nou cu placere.

Pentru urmatorul tratament, a venit un pic inainte de ora sapte dimineata. Ne-a adus ca dar un peste urias si un quart din cele mai mari si frumoase oysters pe care le vazusem vreodata. Mi-a spus ca le-a pescuit in dimineata aia ca sa ni le aduca proaspete. Stiind ca a luat autobuzul dimineata la 4 mi-am facut in gind socoteala cit de dimineata s-a sculat ca sa pescuiasca pentru noi…

In anii ce au urmat, a venit mereu sa stea la noi cind venea la tratament si nu a fost odata sa vina cu mina goala, fara sa ne aduca peste proaspat sau verdeturi din propria lui gradina.

Alta data am primit pachete la posta…totdeauna aduse special: peste, oisters, spanac proaspat…or alte vegetale, cu minutiozitate spalate si aranjate. Ca sa ni le trimita trebuia sa mearga pe jos nu mai putin de trei mile…iar stiind cit de sarac era, facea ca darurile lui sa fie si mai valoroase…

Cind primeam aceste daruri, imi mai aminteam si de comentariile vecinei mele cind l-a vazut plecind de la noi in prima dimineata…"Ai tinut la tine peste noapte pe omul ala ingrozitor? Eu l-am alungat. Poti sa-ti pierzi chiriasii daca gazduiesti oameni ca el".

Si poate e adevarat ca am pierdut ceva chiriasi de citeva ori din cauza lui, …Dar…oh, numai daca ar fi putut ei sa-l cunoasca cu adevarat, propriile lor boli li s-ar fi parut mai usor de indurat. Stiu ca familia mea s-a simtit totdeauna onorata si binecuvintata sa-l fi cunoscut. De la el am invatat sa acceptam si cele rele fara sa cirtim si cele bune cu multumiri Lui Dumnezeu.

Nu demult am vizitat o prietena care avea o mica sera. Si cum imi arata toate florile ei, ne-am indreptat catre una care era mult mai frumoasa decit toate celelalte care le vazusem acolo…o crizantema galbena, ca o explozie de flori minunate…Spre surprinderea mea, prietena mea o pusese intr-o galeata dubita si ruginita. M-am gindit in sinea mea…''daca asta ar fi fost a mea, o puneam in cel mai frumos ghiveci de flori".

Prietena mea insa m-a facut sa-mi schimb pozitia. "N-am mai avut ghivece", mi-a zis ea, "si stiind cit o sa fie de frumoasa, m-am gindit ca n-o sa se supere sa stea in galeata asta ruginita, pina o sa o plantez in gradina…"

Cred ca s-a fi intrebat de ce rid cu atita placere…dar eu imi imaginam scena care s-a petrecut in cer…si cum Dumnezeu poate o fi zis cind a trebuit sa trimita sufletul acestui pescar sa se nasca pe planeta noastra…"Un suflet asa nobil...n-o sa se supere sa inceapa viata in corpul asta asa de mic"…

Toate astea s-au petrecut cu mult timp in urma…si imi imaginez cum in gradina lui Dumnezeu, acel suflet minunat o fi crescut deja inalt si frumos…

Dumnezeu nu se uita la lucrurile la care ne uitam noi. Oamenii se uita la omul dinafara, dar Dumnezeu ne cunoaste inima...

5 comments:

Alin Cristea said...

Cine este autorul?
Care e titlul original al articolului?
Un link macar?

Rodica Botan said...

Nu am autorul si nici linkul...am primit povestea pe e-mail cu mult, mult timp in urma. Mi-a placut, am pastrat-o, dar nu avea nici un autor, ca multe alte povestioare cu tilc ce se vintura pe internet...Sorry. Daca se prezinta vreun autor, sau daca cineva cunoaste autorul, voi fi onorata sa il pun sus.

cella said...

Rodica ... ma gandeam ca sunt atata de nesimtita fiind dispretuitoare si de atatea ori mi-am luat-o in freza de la asta ...
Incerc de fiecare data sa imi amintesc ca ... nu conteaza fata, nu conteaza IQ-ul ...
Mersi frumos draga mea ...

Rodica Botan said...

Cella...majoritatea povestilor astora le-am tinut pentru mine...sa imi aminteasca ca orice faptura pe care a facut-o Dumnezeu are valoare si ca El a murit pentru toti...

corina said...

Rodica multumesc pentru vizita pe care mi-ai facut-o si daca doresti eu am lasat un raspuns la provocarea ta la mine pe blog.adresa mea.http:dinaltezari-corina-corinablogspot.com Doamne ajuta!