10 April 2013

PERFECTIUNEA LUI DUMNEZEU...IN NOI!!!

traducere Rodica Botan
In lumea de competitie a anilor 2009, te intrebi daca mai este valabila inca zicala …”Nu conteaza daca cistigi sau daca pierzi; este mai importanta lupta in sine.”

Povestea ce urmeaza ilustreaza puterea compasiunii chiar in mijlocul unei competitii intense. In Brooklyn New York, Crush este numele unei scoli care se ocupa de copii care au probleme emotionale sau copii care nu prea sint inzestrati intelectual. Unii copii sint acolo pentru intreaga perioada a vietii de scolar, iar altii cu probleme mai usoare pentru o scurta perioada numai si se incearca sa fie instruiti ca sa poata sa se integreze pe parcurs in scolile conventionale evreiesti. Mai sint si copii care merg la aceasta scoala in majoritatea zilelor saptaminii iar Duminica se duc la o alta scoala. La o intilnire la care urma sa se adune donatii pentru aceasta scoala speciala, tatal unui copil cu nevoi speciale, a tinut un discurs pe care nici unul din cei prezenti nu-l vor uita.

Dupa ce a vorbit la superlativ despre scoala si dedicatia cadrelor didactice, a strigat in gura mare…
-”Si unde este perfectiunea in fiul meu Shaya? Tot ce a creat Dumnezeu a creat perfect. Dar copilul meu nu poate intelege lucrurile asa cum le inteleg alti copii. Atunci unde este perfectiunea Lui Dumnezeu?”

Audienta a fost socata de aceasta intrebare si afectata de strigatul indurerat al acestui tata…
-“Eu cred”…a continuat el…”ca atunci cind Dumnezeu aduce un astfel de copil in lumea asta, perfectiunea pe care El o cauta nu este in acest copil, ci in reactia noastra a tuturora fata de acest copil.”
Apoi a continuat sa ne povesteasca despre fiul sau Shaya.

Shaya este un elev la scoala Chush pe timpul saptaminii, iar Duminica frecventeaza un institut obisnuit pentru baieti, unde studiaza Torah. Intr-o Duminica dupa amiaza, impreuna cu tatal sau, Shaya a sosit la scoala unde studia Torah. Elevii scolii jucau baseball pe teren. Meciul era in progres cind ei au sosit; si in timp ce se indreptau spre teren, Shaya i-a spus rugator tatalui sau…
-“Crezi ca as putea si eu sa joc baseball cu copii astia?” Tatal lui stia ca Shaya nu are de loc inclinatii atletice, si ca majoritatea copiilor n-o sa-l vrea sa fie in echipa lor. Dar tatal lui Shaya mai stia ca daca printr-o minune copii l-ar lasa sa joace, asta i-ar da fiului sau sentimentul ca e acceptat…ca face parte din lumea asa zisa “normala”.

Asa ca tatal lui Shaya s-a apropiat de un jucator si l-a intrebat cu ochii plini de rugaminti, daca crede ca ar putea sa accepte ca fiul sau sa joace in echipa lor pentru scurt timp…

Jucatorul il asculta cu atentie, apoi se uita in jur sa vada ce reactie au colegii lui…dar pentruca niciunul nu si-a dat cu parerea a luat el singur o decizie…
-“Pierdem si asa…o sa il luam in echipa noastra si o sa-l punem sa serveasca la bita mai spre sfirsitul meciului.” Tatal lui Shaya a fost coplesit de emotii in timp ce pe fata fiului sau a aparut un zimbet enorm. Asa ca Shaya a primit o manusa si a fost trimis sa ia pozitie pe teren.

Catre sfirsitul meciului, echipa lui Shaya a mai inaintat in scor inca un pic dar tot erau in urma cu 3 puncte…si desi cind l-au luat pe Shaya in echipa lor credeau ca o sa piarda meciul, ajunsesera sa fie acuma aproape de egalare. Intre timp s-au mai apropiat inca cu un punct pe cind tocmai a venit rindul lui Shaya sa serveasca asa cum i-au promis la inceput. Tatal lui se gindea…”o sa il lase oare acuma pe fiul lui, Shaya …cind echipa lor este aproape sa cistige meciul…sa fie in centru…cind de asta depinde soarta meciului ?

Dar spre surprinderea lui, jucatorii i-au spus lui Shaya sa ia bita si sa treaca in centru si sa loveasca mingea. Toata lumea era convinsa ca asta era ceva imposibil …pentruca saracul Shaya nici macar nu tinea in mina bita asa cum trebuia…darmite sa mai loveasca mingea cu ea… Oricum, Shaya pasii pe centru; jucatorul care trebuia sa ii arunce mingea s-a apropiat mult, micsorind astfel distanta dintre ei, ca sa-l ajute pe Shaya si sa-i dea sansa sa poata lovi mingea. Prima minge a venit si cu toata sirguinta jucatorilor, Shaya n-a putut sa o loveasca. Un alt jucator s-a apropiat de Shaya si a pus miinile lui pe bita alaturi de miinile lui Shaya…si impreuna, atenti au asteptat mingea urmatoare…

Cel ce arunca mingea s-a apropiat din din nou de ei incercind sa dea o minge cit se poate de usoara…si de data asta, impreuna cu acel jucator, Shaya a reusit sa loveasca mingea. Cel care trebuia sa prinda mingea putea foarte usor sa o ia si sa o arunce mai departe primului din baza…si cu asta Shaya ar fi fost afara din joc, si jocul s-ar fi terminat; dar mingea a fost aruncata sus si departe spre avantajul lui Shaya…si toata lumea din tribuna a inceput sa strige…”alearga la prima baza…alearga la prima baza…”Saracul Shaya era in culmea fericirii…in viata lui n-a mai avut o asemenea ocazie; tremurind de emotie si ezitind Shaya a inceput sa alerge. Pe cind a ajuns unde trebuia sa ajunga, cel din prima baza avusese mingea si ar fi trebuit sa o arunce la cel din baza a doua, dar intelegind ce intentie a avut primul jucator a asteptat si dupa aceea a aruncat mingea mult mai departe de baza a treia…si intreaga tribuna s-a ridicat in picioare si ii strigau lui Shaya…”alearga, alearga…”Pina si jucatorii din echipa adversa il incurajau sa alerge…asa incit Shaya in sfirsit a ajuns sa cistige punctele pentru echipa in care jucase, devenind nu numai eroul lor dar eroul tuturor de pe stadion.

Jucatorii din ambele echipe , l-au ridicat pe Shaya pe umeri ca pe un jucator de valoare caruia i se face o mare onoare.

-“In aceea zi”…spuse tatal lui Shaya cu lacrimile curgindu-I pe obraji, “acei 18 baieti au atins nivelul de perfectiune a Lui Dumnezeu.”

2 comments:

Niko said...

Rodica, habar nu am daca la voi Pastele a fost sau urmeaza. Dar iti urez acum sa ai sarbatori frumoase si luminoase impreuna cu familia ta!
Hristos a inviat!

Rodica Botan said...

Niko...my dear eu am tinut pastele duminica trecuta dar il mai poti tine odata...Hristos a inviat si este viu!!! in vecii vecilor. Sarbatori fericite!!!