12 April 2013

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP 4/12/13


     Ma straduiesc de-o viata sa devin un om al rugaciunii- ok…nu un om ci o femeie a rugaciunii, ca sa fiu mai corecta. Au fost multe situatii cind mi-am auzit doar ecoul rugaciunilor care s-au lovit de un perete sau altul si desi au sunat bine n-au ajuns nicaieri. Au fost si rugaciuni care mi-au fost ascultate…acelea au fost in momentele cind eram in criza, disperare…in agonie si cind  nici voce nu mai aveam ori cursivitate si armonie in frazele ce le spuneam ; cu toate astea acele rugaciuni au ajuns la tronul de har a Lui Dumnezeu. Biblia zice ca El iubeste o inima zdrobita…si cu adevarat am simtit realitatea acestui adevar.
     Stau de multe ori ca si melcul in cochilia lui – atit ma simt de puternica si de in siguranta - si ma gindesc ce si cum…Pe cind zic ca lucrurile merg bine cel putin de moment…pe atunci aflu ca de fapt am nevoie sa ma rog si mai mult, ca totul se destrama. Si pe cind sint gata sa cad, pe atunci El ma ridica - nici eu nu stiu cum. Cum am putea supravietui fara rugaciune? Cam tot asa cum se poate supravietui fara aer, banuiesc…
     Am ajuns la o cocluzie astazi…ca la rugaciune nu poti renunta decit atunci cind dai slava Domnului…Ori ceri…ori ii multumesti. Intre astea doua nu exista nici un spatiu, nici un repaos in timp…Asa ca…daca m-am saturat de rugaciuni n-am alta alternativa decit sa-L preamaresc si sa-I aduc multumiri …Pentru asta cred ca a fost inventat cuvintul “Aleluia”…

2 comments:

Monna Tabita Novacescu said...

Aleluia, Aleluia...ma alatur si eu spre a-I multumi Creatorului Divin, pentru tot ceea ce face pentru mine.

Marta said...

Multumesc si eu Domnului pentru grija Lui .Da nu-i nici o schimbare decit prin voia Lui...