16 April 2013

CINE STA LA POARTA TA?

Am citit cind eram mica despre misionarul Livingstone…Imi aduc aminte de cartea fara coperti, cu foi coapte de vreme, cu colturile paginilor mincate de timp. Nu-mi amintesc tot ce am citit. Sint aproape 30 de ani de cind am plecat din Romania…si cel mai mult am citit pe vremea cind mama mea ma urmarea mai tare ca securitatea lui Ceausescu sa vada ce citesc, ce fac…cu ce ma ocup…asa ca mai adaug vreo 15 ani la cei 30 …si ajung la…epoca mea de piatra.

Am admirat curajul lui Livingstone. Am o imaginatie pe care o pot numi bogata fara sa exagerez…si ma duce instantaneu, exact unde vreau sa ma duc. Cu Livingstone am fost in Africa…de pilda. Apoi am ascultat la fratele Wurmbrand si am citit din cartile lui. Am ascultat-o pe sora Sabina…oh…si locurile pe unde am fost cu ei…in inchisori si situatii critice. Si am simtit bucurie si tristete cu ei…si am fost fericita ca binele a invins pina la urma. Chiar si in cazul lui Livinstone…chiar daca el a murit, Evanghelia s-a vestit…si ce frumos…si ce usor este sa retraiesti greutatile altora…si daca ti se face sete in timp ce "traiesti" acele momente grele, intinzi mina dupa un pahar cu apa…si daca esti obosit…te intinzi undeva comod pe o canapea…Cum va ziceam…am o imaginatie bogata; pot sa pretind ca am fost si am facut o groaza de lucruri si sa ma simt satisfacuta…Imi impartasiti careva gindurile?

Dar imi traiesc viata mea…in fiecare zi…si voi…viata voastra. Sintem departe de salbaticii din Africa, de triburile de canibali, departe de inchisorile comuniste din Romania, departe de mizerie, frig, foame si dureri…sintem plini de invatatura si cu un ego urias si supra alimentat. Ne simtim afectati cind auzim de cineva care a fost inchis in China pentru credinta…exact…5 minute. Dupa care…trecem urgent la ofurile si indispozitiile noastre obisnuite.

Intr-o zi, dupa ce in repetate rinduri predicatorul ne-a tot spus sa aducem oameni la biserica…m-am oprit la poarta pe cind deschideam sa intru in curte cu masina… si am stat de vorba cu fetitele din vecini. Fete de mexicani…cam 10 si 11 ani. Dragute, prietenoase…gata de dat o mina de ajutor …si curioase foc. Mai vorbisem cu ele si alta data. Intr-o zi chiar am incercat sa sar coarda cu ele…slaba nadejde insa, picioarele nu vroiau sa se inalte. Ei, si le-am invitat la Biserica. Prima zi cind le-am dus la Biserica ...le-a placut. Erau imbracate in pantaloni si m-au intrebat daca trebuie sa vina in rochite ca asa au vazut ele ca femeile poarta rochii la biserica noastra.

Le-am intrebat daca au rochii; mi-au spus ca au avut dar…au crescut si rochitele le-au ramas mici. M-am oprit la un magazin … Duminica urmatoare au venit din nou. Batrinica ce tinea Scoala de Duminica cu copii, Pat, s-a indragostit de ele…pastorul a inceput sa intrebe de ele…sotia pastorului le stia pe nume. Dupa biserica le-am dus la restaurant. Erau flaminde si fericite si galagioase. Duminica cealalta a venit si sora lor mai mare cu baietasul ei…Avea 16 ani si un copil de aproape doi ani. Nu-i asa ca si voua va trece prin cap ce mi-a trecut mie? …16 ani?...Da…16…si zi dupa zi am vazut-o buchisind in cartile ei de scoala si ingrijindu-si copilasul pe banca din fata casei. N-am vazut nici macar odata vreun baiat prinprejur. In loc sa o judec m-am straduit din rasputeri sa o admir ca nu l-a avortat; mai ales dupa ce mi-a povestit ca toata lumea a fost impotriva ei sa-l pastreze. Si uite asa… am ajuns sa duc duminica la Biserica pe fetele din vecini, mai de fiecare data. A venit iarna…si Craciunul. Cea mare mi-a spus ca l-a rugat pe tatal ei sa-i dea ceva bani sa le cumpere cel putin la surorile ei cele mici cite ceva de Craciun. I-am povestit la Debby; a fost suficient …

Bineinteles ca nu eram in Africa…nici in vreo inchisoare…dar pe cit ma bucuram ca pot sa fac si eu ceva pentru Domnul…pe atita imi taraiam picioarele in fiecare duminica …iara trebuie sa le iau…iara sa le car…iara sa fiu atenta cu ele…iara …si iara...Cel mic face murdarie in masina…de acuma erau patru sa-i duc afara la o masa…obisnuitele soapte ale celui rau; si toate in urechea mea. Marturisesc cu rusine ca intr-o Duminica cind m-au chemat sa-mi spuna ca nu pot veni …am rasuflat usurata.

Fratii mei... asta este teribil. Si n-am nici o explicatie, decit ca natura mea este tare rea si chiar daca vreau sa fac binele diavolul are metodele lui sa ma fure de bucurie. Cred ca e aproape un an de cind le-am dus prima data la biserica…Deb le-a cumparat cite o posetuta si o Biblie la fiecare…si felul lor de a fi, comportamentul lor ar fi trebuit sa ma bucure…si m-am bucurat. Dar Duminica imi tiraiam picioarele.

Recent nu le-am mai vazut pe tinerele mele vecine …probabil in ultimele doua saptamini. Stiam ca plecasera in Colorado sa o viziteze pe mama lor care se dusese la lucru acolo. Ieri am intilnit-o pe bunica lor la poarta; mi-a spus ca fetele nu se mai reintorc. Ne-am inteles cam greu ca eu nu vorbesc spaniola. Dar si-a ridicat miinile spre cer si a zis ceva de Iclesia…si de Senior si mi-a multumit si m-a imbratisat.

Eram in drum spre magazinul de peste drum sa-mi ridic medicamentele si-mi ziceam in gind "Doamne fa ca putinul ce l-am facut sa nu fie fara rod, si iarta-ma ca n-am facut mai mult si cu mai multa bucurie"…mi-am zis dupa ce m-am despartit de bunica lor. Parca o parere de rau m-a cuprins stiind ca as fi putut sa fac mai mult dar am fost comoda…sau obosita…sau dezinteresata. Un alt gind bun insa m-a mai mingaiat. Cind faci ceva trebuie sa te coste. Cum ai sa stii ca te costa daca nu simti ca te costa? Si acuma Lazar de la poarta mea s-a dus. Oare Dumnezeu le-a luat pentruca eram nevrednica de ele? Imi faceam planurile mergind agale uitindu-ma la sandalele cu care eram incaltata…

Mi-am ridicat ochii la un moment dat…si la citiva pasi , asezata jos pe trotuar o femeie slaba, slaba, numai oase insirate isi stergea lacrimile. De la prima uitatura puteai sa stii ca este o drogata. Nu cred ca avea mai mult de 30 de ani…dar cu drogatii nu stii niciodata ca imbatrinesc asa repede. Am intrebat-o de ce plinge. Si-a ridicat fata din miini, si i-am vazut ochii rosii si disperati…a cascat gura sa vorbeasca si cuvintele au iesit stilcite din gura ei din cauza lipsei de dinti. Mi-a spus ca o doare un dinte. Am intrebat-o daca n-are ce sa ia de durere…mi-a spus ca nu…si apoi intrebatoare…

-Ai tu cumva, ceva de durere?
-Nu…nu am… i-am raspuns…dar intram in farmacie si iti cumpar. Am pornit inainte si a venit dupa mine. Am ales un medicament de durere, si i-am spus sa-si ia ceva bautura de pe raft …cu ce sa bea medicamentul. A ales o cacao cu lapte…Mi-am dat seama ca ii este foame…am intrebat-o si a dat din cap. I-am luat ceva si de mincare si i-am spus ca toate sint in Numele Domnului Isus…

A plecat multumindu-mi.

Mi-am luat medicamentele si am iesit afara…Am inceput sa ma gindesc din nou la viata. M-am gindit cum Dumnezeu pune la poarta mea cite un Lazar. M-am gindit de cite ori n-am vazut, n-am inteles…sau chiar mai rau de atita….am vazut, am inteles…dar am ignorat. Unul dintre gindurile rautacioase a fost…”iara la poarta mea?” …un altul mai bun i-a raspuns…”Inadins la poarta ta”!!!

Am o singura intrebare…pentru mine si pentru voi. Cine sta la poarta noastra? Ca daca nu avem cite un Lazar acolo...s-ar putea sa fim la o adresa gresita!!!
(4-21-09)

5 comments:

orianda said...

MInunat articol!
De ne-am trezi toti la timp ...
Nu stiu cine sta la poarta mea, dar sper din toata inima sa fie acolo un Lazar !

Pupici

Rodica Botan said...

Sa ne ajute Dumnezeu sa avem ochii si inima deschisa...

David Ardelean said...

FOARTE FRUMOS SCRIS !

Rodica , esti un bun observator a vietii cotidiene ! Nu iti scapa nimic ! In timp ce citeam, ma gandeam ca sintem facuti din aceiasi plamadeala , in sensul ca realizam ca nu am facut , tot ce puteam face ! Citim in Scriptura ca : " Dumnezeu , a pregatit faptele bune in care sa umblam " Nici nu trebuie sa cautam faptele bune , " EL le-a pregatit " ! Doamne , ajuta-ne sa le vedem ! DL. Isus ne spune in Matei 25 : 34 -36 " Veniti binecuvintatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia , care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii . Caci am fost flamand ,si Mi-ati dat de mancat ; Mi-a fost sete ,si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit ;am fost gol, si M-ati imbracat..."Iacov ne spune : " CREDINTA FARA FAPTE ESTE MOARTA " !

cherie said...

Tot ce ai scris... mi-a intarit concluzia ca de fiecare data cand dam ceva e ca si cum am spune:
"De la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult!"
Si eu fac asa mereu...
Lumea trebuie schimbata, a ajuta este doar un inceput.

Anonymous said...

Excelent tot ce spune articolul! Si asa de adevarat! Dar oare chiar am luat noi seama la CONTINUTUL exprimat acolo? Cati din noi facem ceva... Stiu ca odata cand am rugat o familie sa ia pe cineva (ca la noi stateau deja cativa), mi s-a spus: am lua, dar sotia vrea sa poata sa stea comoda prin casa daca vrea.... Nu se face nimic fara sacrificiu. Si ar trebui sa ne gandim foarte, foarte bine daca chiar facem ceva pentru cei ce au nevoie. God Bless you!