22 April 2013

Ce am invatat de la un catel mic...


Ca sa dai frumusete vietii tale: traieste simplu, iubeste oamenii , fii generos. invata sa folosesti cuvinte care sa mingiie nu cuvinte care sa intarite sau sa supere pe cineva.





Daca un ciine ti-ar da lectii de conduita, ai putea invata urmatoarele lucruri: cind cei din familie vin acasa…alearga sa-i intimpini. Nu pierde posibilitatea de a merge la plimbare cu vreunul din ei. Bucura-te de orice experienta neinsemnata…cum ar fi aer proaspat si o raza de soare…Sa tragi cite un pui de somn din cind in cind…nu e un lucru rau. Inainte de a te ridica de jos, intinde-ti oasele un pic…macar atita exercitiu sa faci…Alearga cit poti, si trage cite-o joaca buna…Lasa oamenii sa te atinga…si bucura-te de atentie cind ti se da.

Daca marai uneori suparat…nu trebuie sa si musti…In zilele caldute, asaza-te pe spate pe iarba. In zilele mai fierbinti bea suficienta apa si asaza-te mai la umbra. Cind esti fericit exprima-te cu bucurie si scuturate nitel…ca ar fi culmea sa fugim roata dupa o codita invizibila…



Fi loial…totdeauna, si nu te da drept cine nu esti. Daca ceea ce vrei este ingropat adinc…sapa pina il gasesti.



Iar cind cei de linga tine au o zi rea, stai tacut linga ei si uita-te in ochii lor cu dragoste.
(10-08-08)

11 comments:

Lia said...

Da, avem ce invata si de la ei lucruri bune... numai sa vrem.

Rodica Botan said...

oh...cite lectii plutesc in jur...

Corina said...

Iubesc cainii!!! Cand eram in Romania aveam doi: un doberman si un cocker! Doua rase total diferite dar care au invatat sa convietuiasca fara probleme si ce era mai interesant: stiau sa se respecte; cocker-ul (Diesel) deschidea usa ca sa intre in casa, dar intotdeauna il lasa pe Otto(dobermanul) sa intre primul - era cu mult mai mare si ceva mai batran ca el. Mi-e tare dor de ei! Otto a murit otravit de un om nemilos, Diesel e inca in forma si pazeste cu credinciosie casa parintilor mei...

Rodica Botan said...

Fetele mele totdeauna m-au inebunit ca vor pets...si totdeauna sfirseam prin a curata tot eu dupa ei. Acuma insa sint la casa lor; cea mare are un maltese, Charly, iar cea maica 2 grayhounds...Nairoby si Cayro...
Eu am doua giste...care fac un scandal mai ceva ca si ciinii cind vine cineva in curte...numele lor este Lilly si Silly...

cristina said...

Si fetele mele vor un german shepherd, dar ca tine, cred ca eu o sa fiu aceea care o sa curat, asa ca.....cind s-or marita

Rodica Botan said...

...acuma au amindoua ciini...le vezi in poza...
ele curata ele hranesc si ele cheltuiesc cu veterinarii...

oradereligie said...

Aş mai sublinia aici o trăsătură minunată a câinilor: dragostea necondiţionată! Ei ne iubesc enorm, chiar şi atunic când suntem mai răi cu ei. În vara asta tatăl meu a adus 2 caţeluşi maidanezi de pe stradă. Acasă deja aveam o "herghelie". I-am adoptat şi pe sărmanii căţeluşi, jigăriţi şi plini de purici, flămânzi şi nedezvoltaţi. Acum sunt doi dulăi în toată regula. C-nd intru pe poartă, atâta se mai bucură şi sar cu lăbuţele pe mine, lătrând cu veselie. Nu pot să merg la culcare seara până ce nu-i ţin puţin în braţe. Ştiţi cum mă privesc? În ochii lor e toată dragostea din lume! Cum să nu-i iubeşti? Chiar şi când fac multe boroboaţe. Am schimbat până acum nişte papuci, pe care i-au "gustat" în mai multe rânduri. Că doar aşa fac căţeii!
:-)
Îmi plac atât de mult gâştele dvs pe care le-aţi pus pe header. Sunt convins că nu mai aveţi nevoie de câini de pază. Nici măcar de alarmă!
Alex

Rodica Botan said...

Cind vine cineva in curte fac atita scandal ca stiu ca cineva e injur...si ieri mi-au "depus" un ou...sub masina... Problema este ca fac multa mizerie...si pe unde apuca...

disa said...

Eu nu prea am suferit cainii, pe vremuri, fiindca aveam o teama viscerala cand treceam pe langa ei, spaima care nu mi-a disparut nici azi, dar pentrul fiul meu, cainii sunt ratiunea lui de-a trai.
Această afecţiune pentru căţei au moştenit-o fiul meu, Dadi, şi Raul, nepoţelul meu de sora, de la tatal meu. Nu pot să nu relatez o întâmplare legată de un câine maidanez, găsit pe stradă, şi adus acasă de fiul meu, Dadi. Câinele fusese accidentat pe stradă de o maşină.
Deşi avea şi el câinele lui, pe Junky, nu a rezistat să nu ia acest căţel rănit, să-l ducă la veterinar, să cheltuie bruma de bani, pe care o avea, cu acest patruped sărman. Numai că, deşi a primit toate asigurările că bietul cuţulache este în afara oricărui pericol, boala s-a agravat, şi, într-o noapte, a murit, fiind găsit rigid, a doua zi. Copilul meu a suferit, cum nici nu mi-aş fi imaginat vreodată! A plâns, timp de câteva zile, cu lacrimi grele, amare, la fel cum a plâns când au decedat bunicul său, şi străbunica sa.
L-a îngropat undeva, în spatele Cetăţii, a pus în groapă mai multe jucărioare, şi l-a jelit mult. Într-o zi, a venit la mine. Avea un buchet de flori în mână. Eu credeam că sunt pentru mine, dar copilul meu drag a început să plângă şi mi-a spus că le duce la mormântul căţelului. C’est la vie, nu?

Rodica Botan said...

Ce poti sa faci? Ca parinte culegi de multe ori flori si spini deopotriva...abia cind am ajuns si noi parinti am inteles si noi pe parintii nostrii mai bine. Le vine si lor vremea...
:)

marta said...

Sint de actualitate si acum.Nici nu sti cita dreptate ai respectind aceste reguli in viata gusti pacea.