16 November 2008

Sa Punem Mina...

Aveam o problema cu nepoteii mei…mai bine zis, Laura avea. Cred ca e o problema cu care majoritatea familiilor cu mai multi copii o au. Parintii stabilesc reguli astazi… si miine este o alta zi si nimeni nu-si mai aduce aminte despre ce s-a vorbit ieri si ce trebuia facut. Asa ca gunoiul e tot in bucatarie, paturile inca nefacute, vasele nu s-au spalat…hainele nu-s la masina de spalat…nimeni nu-i responsabil si bineinteles nimeni nu vrea sa ridice o scama.

Cum pregatim copii pentru viata de mici, asa o sa fie cind vor deveni adulti. Si bineinteles nu vrem sa aiba un soc la virsta cind trebuie sa mearga la facultate…si sa fie total nepregatiti. A fi responsabil este la fel de important ca si obtinerea unui carnet de conducere.

I-am sugerat fiicei mele sa imprumute metoda…”la masa rotunda”. Oamenii din departamentul meu lucreaza mai bine cind se implica in organizarea vreunui proiect si cind li se cere parerea si pot sa-si aleaga ei partea care le place din proiectul la care lucram. Asa ca facem cite un meeting scurt, aruncam pe masa ideile ce ne vin si apoi fiecare alege pe rind partea care i se potriveste cel mai bine, in ordine si cu bun simt. Am observat ca atunci cind oamenii isi aleg ei ce vor sa faca si de obicei aleg partea pentru care au o inclinatie naturala si partea care le place, sint mult mai sirguinciosi si mai constiinciosi si nu trebuie sa stea nimeni dupa ei. Fiecare isi vede de treaba lui.

Asa ca Laura i-a anuntat pe nepotii mei ca vor avea o astfel de meeting…cum are “maita” la lucru. S-au simtit foarte importanti si s-au purtat ca niste oameni mari care sint bagati in seama . Laura le-a spus ca si ea lucreaza si nimeni nu o ajuta …ba mai mult toata lumea isi lasa lucrurile peste tot . Apoi le-a spus ca are mare nevoie de ajutorul lor , le-a prezentat o lista de lucruri care trebuiesc facute si i-a lasat sa aleaga care ce vor sa faca. Surpriza a fost ca au participat cu atita entuziasm, si nu numai ca si-au ales disciplinati bucatica care au crezut ca li se potriveste mai bine, dar au afisat pe frigider programul de lucru si au inceput sa-si aminteasca unul altuia…”vezi, ca trebuie sa scoti gunoiul astazi…” , ori…”sint vase in ghiuveta... trebuie spalate e rindul tau “. Si au disparut interminalele certuri al cui rind este sa faca ceva…Datele sint pe calendar…vizibile. Numai acest amanunt singur si cita valoare are, nu?

Bineinteles ca exista o perioada in care trebuie sa le reamintesti…dar, dupa o vreme le intra in rutina zilnica, si asta este virsta cind ii deprindem pe copii cu responsabilitati…si cine altcineva sa ii invete?
…………………………………………………………………………………..

Intr-o biserica sint multe responsabilitati…Noi toti am primit daruri; toate egale, toate importante. Depinde de noi cit de organizati sintem ca sa mearga treburile bine. O singura persoana nu le poate face pe toate…Sa punem mina…

2 comments:

Anonymous said...

Povestioara imi aminteste de copilaria mea. Am fost 7 copii la parinti si atat mama cat si tata lucrau. Nu am avut bona, asa ca iti imaginezi catre erau de facut in casa noastra! De fapt, cate treburi erau pe capul parintilor mei. Dar mama a avut geniala idee de a ne imparti in mod echitabil anumite sarcini. Asa ca, pe unul din peretii de la bucatarie trona o lista cu numele noastre si task-urile pe care fiecare le avea.

Si a functionat tare bine! Si casa noastra era mereu curata, mama era mai putin ocupata; nu mai pun ca ne-a prins tare bine acum cand suntem la casele noastre!

Si inca ceva: nu prea exista munca de fete si munca de baieti; asa se face ca fratii mei stiu sa spele si vasele, sa puna si hainele in masina de spalat, etc.

Poate la momentul acela, copii fiind nu am 'apreciat' decizia mamei, dar azi ii multumesc.

Rodica Botan said...

Asa se cresc copii pregatiti pentru viata...nu aia carora li se da totul si nu li se cere nimic...ai dreptate!