15 June 2010

VA INVIT LA UN EXERCITIU...

Mi-a trecut ceva prin cap…(mie-mi trece tot des). Cu citiva ani in urma(Deb era adolescenta pe vremea aia), cineva…a facut la TV un anunt in care chema pe toti credinciosii din Modesto, orasul unde locuiesc, sa iasa in fiecare vineri la o plimbare pe strada lor. Sa-si ia fiecare sotia si copiii de mina si sa se plimbe pe inserate cind nu mai este asa cald…pe strada lor.


Dar nu era vorba doar de acest exercitiu fizic, care si el este foarte bun …ci de un exercitiu spiritual. Ni s-a spus sa ne rugam pentru fiecare casa, fiecare vecin in parte, in timp ce trecem pe linga casa lor.

N-am uitat niciodata acest lucru…mi s-a parut un lucru fantastic. Anul asta maiorul orasului a postat in ziarul local un articol in care am avut o saptamina de rugaciune pentru orasul Modesto. In fiecare zi ne-am rugat pentru altceva: de la businesses la scoli si spitale si biserici. Nu ca Modesto ar fi asa de stralucit…dar ma gindesc ca ar putea fi si mai rau decit este. Billy Graham si-a inceput lucrarea lui de evanghelizare din acest oras…din orasul in care locuiesc. Noi toti sintem chemati la treaba…Ma intreb citi dintre cititorii mei ar fi dispusi sa faca acest exercitiu in fiecare vineri…sa se plimbe pe o portiune din strada lor si sa se roage pentru vecinii lor.

Mare putere are rugaciunea…si toti avem nevoie de ea.

As fi curioasa sa stiu citi va hotariti sa incepeti acest soi de exercitiu? Inscrieti-va pe lista …

2 comments:

cella said...

La un curs despre viata crestina, tema obligatorie era sa mergem in grupuri sa ne rugam langa institutiile importante din oras si langa casele celor din grup si a crestinilor din cartiere.
Intr-un alt proiect, trebuia sa gasim crestini in camine si blocuri si ne opream jos la scara si ne rugam pentru ei, uneori ii chemam si pe ei, uneori nu ...
Si da, sunt dispusa sa o fac iar ... abia atunci vezi cat de mare e batalia ...
Cea mai faina experienta a fost cand am facut un mars al tacerii si sa ne rugam in gand. Ne intalneam cu oameni cunoscuti, le faceam semn cu mana si se uitau la noi cu niste ochi mari ca nu pricepeau ce facem ...
A doua zi le dadeam si explicatiile, insa pentru noi era comic si pentru unii era frustrant ca nimeni din grup sa nu scoata un sunet ;))

Rodica Botan said...

Cella...faina treaba...avem nevoie sa punem in aplicare ceea ce stim...sa mergem din casa in casa...sau cel putin pe linga casa...