16 June 2010

CARE-I SLUJBA MEA ...?

Pastorul unei biserici mari a schitat un chestionar care avea 14 categorii separate ale activitatilor unui pastor traditional si responsabilitatile lui: studiu, counseling, vizite, intilniri de comitet, predare, etc). A dat acest chestionar la 28 ofiteri din biserica- membrii ai bordului si barbati din comitet. Fiecaruia i s-a cerut sa indice cite ore pe saptamina ar trebui pastorul sa-si devoteze fiecarei din cele paisprezece categorii de activitati aratate in chestionar. (Luati va rog in considerare faptul ca sint 168 de ore in total in fiecare saptamina. De asemenea in cele 14 categorii nu au fost incluse :timpul de mese, somn, sau orice alta activitate relaxanta.)


Adaugind numarul orelor din fiecare din cele paisprezece categorii, ajungi la numarul de ore pe care fiecare dintre acesti frati cu diferite functii in biserica si-au exprimat asteptarile lor cu privire la timpul pe care pastorul lor ar trebui sa-l petreaca in fiecare saptamina servind biserica si pe frati- timpul de lucru saptaminal al pastorului…Iata ce ni s-a dat sa realizam ...

-18 dintre cele 28 de chestionare au indicat un total de mai mult de 100 de ore de munca pastorala pe saptamina -

-11 din 28 au sugerat mai mult de 140 de ore de munca pe saptamina .

-8 din 28 - fara gluma - au totalizat la toate categoriile mai mult de 168 de ore saptaminal…

-Si media de asteptari pentru activitatea de pastor a fost de 136.5 de ore de activitate pastorala… pe saptamina

Aceste rezultate... indica asteptarile total lipsite de simtul realitatii pe care unii din membrii unor biserici le au fata de pastor si ceilalti care servesc biserica. Aceste date sugereaza de asemenea ca este intinsa pe portiuni largi aceasta plaga a lipsei identitatii spirituale intre crestini. Exista o practica comuna in zilele noastre sa credem ca cei de profesie- teologii, sint singurii care trebuie "sa serveasca" intr-o congregatie. La urma urmei, ei sint cei care sint "platiti" sa fac treaba Domnului. Si totusi ramine faptul ca fiecare dintre noi care il cunoaste personal pe Isus Christos este chemat "sa serveasca"...nu ca unul care are vocatie dar ca traire; nu ca o forma de a-si cistiga existenta prin asta - ci ca o forma in care sa-L glorifice pe Cel ce i-a dat salvarea.

Identitatea noastra in Christos nu este completa pina nu intelegem rolul pe care Dumnezeu L-a intentionat pentru noi ca sa-L servim pe acest pamint. Multi dintre cei care spun ca au o relatie personala cu Christos au simtamintul ca vietile lor sint lipsite de importanta. Se simt nefolositori, ca si cind vietile lor nu produc nimic trainic. Se simt fara directie, chiar plictisiti, cautind cu infrigurare dupa ceva care sa dea vietilor lor un scop in viata asta terestra. Viata asta lincezita nu este insa ceea ce Dumnezeu a intentionat pentru noi.

.........................

Cele de mai sus sint idei extrase din cartea de studiu "Discovering your Identity" de Bill Jones si Terry Powell. Din ce citesc din ce realizez cit timp am pierdut din viata stind pe bancile bisericii ca spectator. Sint tot felul de aspecte: ori ca asteptam ca pastorul sa le faca pe toate si noi stam doar in banca si din lipsa de activitate gasim una la indemina...critica. Ori asteptam invitatii speciale...fanfara si o cintare de cor poate ca sa ne ridicam si sa punem mina pe ceva...Ori, fiind un vas mai ciobit si nu tocmai de cinste , chiar daca am incercat sa fim de folos ...uneori am fost dati la o parte ...si dupa o vreme ne-am resemnat ca fiind nedoriti, nefolositori. Desi pare asa o mare contradictie- cind de la amvon se cheama oamenii la pocainta...daca dupa ce s-au pocait sint tratati ca cetateni de clasa a doua... Dar se mai intimpla- ca toti sintem oameni. Am stat agatata asa in cui o vreme pina ce mi-am luat inima in dinti. "Pot totul in Christos care ma intareste" nu este un verset monopolizat numai de unii oameni...mai inalti in functii...este un verset universal...este o promisiune la indemina...

Am mai realizat ca atunci cind sint neproductiva in viata mea de credinta...fac totusi ceva. Ca o apa care nu are o forma permanenta ci curge...nu se poate sa stai in loc in viata...ori in sus, ori in jos...ori ne imprastiem...dar sintem in miscare - lucru sigur. Daca nu ne miscam in directia in care trebuie sa ne miscam...o sa ne miscam in directie opusa. Chiar si o parte din starile de depresie prin care trecem, ar fi mult mai mici daca am fi cuplati la o activitate pozitiva. Si cum avem Cuvintul la indemina , n-ar trebui sa mai asteptam sa ne puna cineva la lucru...ci ar trebui sa punem miinile pe plug (asta dupa mine este rugaciunea - care sa desteleneasca inimile) si apoi sa luam o traista de saminta si sa dam cu ea in cele patru colturi ale lumii. Saminta este suficienta...un izvor care nu seaca niciodata - asta este Cuvintul Lui Dumnezeu.

N-am sa mai las pe nimeni sa-mi spuna ce pot si ce nu pot sa fac, in gospodaria Domnului. Daca o parte de gradina este ocupata cu straturile cuiva...nu-i musai sa te pui si tu sa pigulesti la stratul ala...N-ar trebui sa ne calcam pe picioare, in picioare, sa ne sufocam unii pe altii...este loc suficient...o lume moare in intuneric, si noi batatorim pamintul invirtindu-ne pe loc.

Acuma astea sint parerile mele...si nu am totdeauna dreptate- si daca nu o am sint sigura ca cineva va indraznii sa ma corecteze. Astept...astept sa discutam despre cine sintem noi in Christos?...Niste manechine prafuite intr-o vitrina plicticoasa, sau niste fete transpirate de naduseala dar pline de sperante alergind si facind trebile gospodariei? Luati cuvintul, va rog...



...........................

4 comments:

elena marin-alexe said...

Eu in Cristos sunt in primul rand o persoana noua.Apoi cred ca mi se potriveste ultima ta fraza...
Fii binecuvantata Rodica draga!

claudia said...

Felicitari pt blogul Dvs;sa aveti o zi buna din Tenerife!!!

Rodica Botan said...

Exact ce ai pus...ce bine ca El ne schimba natura si ne face noi...

Rodica Botan said...

Multumesc Claudia...am fost si eu pe blogul tau...si asa m-a apucat un dor de...cusut cruciulite...