Joi...
şi plânge vântu-n frunza de măslin cu umbra deasă,
e aşa de tristă-acuma noaptea asta dureroasă!
o povară făr’ de margini parcă-apasă toate cele,
trist suspină râul Chedron
plâns înlăcrimat de stele...
În grădină, sub cupole de măslin şi palmier,
în genunchi, cu ochii-n lacrimi, stă Iisus privind la Cer:
— „Tată, DACĂ-I CU PUTINŢĂ, depărtează-Mi suferinţa,
Şi-n sudoarea cea de sânge rugăciunea I se curmă.
Ah, e greu păcatul lumii, cu de mii de ani în urmă
şi cu mii de ani nainte, marea vină-a omenirii
cere-ntreagă-acuma Preţul mare-al Jertfei ispăşirii!
Lacrimi şi sudori de sânge,
multe, se preling la vale;
câte nu răscumpără-astăzi plânsul suferinţei Sale!
UCENICII DORM, sărmanii, L-AU UITAT pe-Nvăţătorul,
iar prin noapte,
ca tâlharii,
vine Iuda vânzătorul...
CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (II) E Joi seara...
Sună iarăşi semnul stingerii străjerii,
pe Ierusalim se lasă vălul liniştit al serii,
Se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară,
SĂ APESE INIMI CARE VÂND, TRĂDEAZĂ ŞI OMOARĂ!
Mii de stele luminează noaptea rece şi senină;
undeva, cu ucenicii, Domnul este-acum la Cină,
iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce, mângâind tăcerea, şi se stinge-ncet afară...
... Dar, cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
– Adevăr grăiesc Eu vouă:
unul dintre voi Mă vinde!...
Se-ntristează ucenicii când aud această veste
întrebându-se cu teamă: – Doamne, oare cine este?
Dar când au văzut pe Iuda
cum se scuză,
cum oftează,
cunoscură vânzătorul, căci TRĂDAREA SE TRĂDEAZĂ!
Dar Ioan învăţăcelul
cel mai mult iubit de Dânsul,
rezemat cum sta la Sânu-I,
neoprit îi vine plânsul:
– „Doamne, CUM PUTUT-A OARE trădătorul să Te vândă,
CUM L-A BIRUIT pe Iuda pofta de argint flămândă,
CUM L-A CÂŞTIGAT satana?...”
şi-L ruga printre suspine:
„Unde mergi, Iisuse Doamne, ia-ne şi pe noi cu Tine!...”
CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III)
Când atuncea-n seara Cinei,
Doamne, Tu, Învăţătorul,
CHIAR ŞI IUDEI-VÂNZĂTORUL
i-AI SPĂLAT, supus, piciorul
şi-ai şezut CU EL ALĂTURI, şi-ai mâncat CU EL o pâne:
ne-ai dat PILDA UMILINŢEI ce pe veci de veci rămâne,
CĂ ORICINE-AR VREA pe lume,
printre-ai Tăi SĂ FIE MARE,
SĂ SLUJEASCĂ TUTURORA, mai smerit ca orişicare!
... O, dar azi, câţi ucenici sunt înălţaţi şi-n bogăţie,
CUM POT ei sluji LA ALŢII
dacă nu-Ţi slujesc NICI ŢIE!?
*
Cu treizeci de-arginţi, pe Iuda,
când l-a amăgit Soborul,
pentru dânşii s-a făcut el, din apostol,
vânzătorul!
Dar, apoi, mustrat de gândul CARE NU VOIA SĂ TACĂ,
sub povara deznădejdii, el s-a spânzurat de-o cracă.
În acele zile, Doamne,
pofta de arginţi flămândă
DOAR PE UNUL din apostoli
l-a învins ca să Te vândă.
Astăzi însă câţi dintr-înşii,
având punga-n veci săracă,
gata sunt, în orice vreme,
şi pe-un preţ MAI MIC s-o facă!
ŞI-O FAC LINIŞTIŢI aceasta
făr’ să simtă barem TRUDA
ŞI MUSTRAREA CONŞTIINŢEI
ce-a avut-o PÂN’ ŞI IUDA!...
*
Când sub greutatea lumii asudai în Ghetsimanii,
bând paharul greu al Jertfei
şi-aşteptând, supus, duşmanii,
TU PURTAI POVARA SINGUR şi durerea cea amară;
CEI APROPIAŢI, Isuse, LINIŞTIŢI DORMEAU AFARĂ.
... CA ATUNCI, Tu-nduri şi-acuma
SINGUR ŞI DIN GREU amarul,
căci, ÎN LOC SĂ SE MICEASCĂ, TOT MAI MARE e paharul;
şi pe mii de cruci când iarăşi lumea-i gata să Te-aşeze,
vai, CUM DORM, ŞI CÂŢI, aceia PUŞI DE TINE
SĂ VEGHEZE!...
autor Traian Dorz
Cântările Dintâi, Sibiu, 2004, p. 22-23, 128-129 şi 153-154
No comments:
Post a Comment