PARTASIA...

Credeti ca a stiut Carmen ca sint neinspirata astazi? Posibil. Scrisoarea ei ca intotdeauna ma face sa ma gindesc "altfel", la lucruri pe care credeam ca le stiu. Consider ca "partasia" este cu atit mai importanta cu cit , acum o ora am auzit de trecerea din viata a unui frate din Sacramento, Gelu Dumitrascuta, cam de virsta mea, daca nu mai tinar... Ieri a fost la Biserica, astazi la munca impreuna cu fiul sau Beni...si a facut un atac de inima si a murit pe loc...Omul n-a fost bolnav, nu era gras, era energic, plin de viata...iar acum este plin de ...viata vesnica.

Dintr-o data gindul mi s-a dus la momentele petrecute impreuna, la nunta fiului lor, sau cu alte imprejurari. Roxana, sora lui Danny, ginerele meu este nora lor. Inca mi-e greu sa cred ca cineva a trecut asa de repede la Domnul. Partasia noastra aici este atit de importanta...si uneori timpul de partasie se termina subit...pentruca sintem intocmai ca si iarba de pe cimp. Asa ca ...cautati-va partasia si pretuiti pe cei cu care aveti partasie. Nu se stie cit o sa-i aveti cu voi...

Sa luam aminte la tot ce se intimpla in jur...Se zice ca Alexandru cel Mare, cel care a cucerit intreaga lume cunoscuta la vremea lui a lasat porunca sa fie dus pina la groapa cu miinile afara din cosciug, ca sa vada toata lumea ca nu duce nimic cu el...Tot ce lasam in urma sint amintirile, faptele bune si dragostea pe care am impartasit-o in jur...De aia scrisoarea lui Carmen pe care am s-o pun mai jos este atit de bine venita si nu numai atit, dar picata exact la timp...pentruca in acest context "partasia" devine unul dintre cele mai importante lucruri...
.............................Iata scrisoarea lui Carmen............................

Scumpa mea prietena Rodica


E minunat cum in ciuda departarii, in ciuda faptului ca nu ne-am intalnit niciodata, Domnul a ingaduit sa ne simtim atat de aproape si atat de stranse in ganduri si simtiri. Nu am avut sora in trup si nici frati, si as fi dorit enorm lucrul acesta…Dar Dumnezeu a rezolvat uimitor aceasta problema daruindu-mi o multime de frati si surori pe intreaga planeta . Pe unii nu-i voi cunoaste decat in cer, pe altii ii cunosc prin vedere personal, iar pe altii doar prin randurile impartasite de o parte si de alta.

Partasia - ce cuvant minunat…totdeauna am inteles partasia ca relationarea noastra intre noi cu Dumnezeu si intre noi ca frati si surori prin revarsarea roadei duhului. M-am dus la dictionar si iata ce am gasit: PĂRTĂȘÍE s. v. avantajare, favorizare, patimă, părtinire, protejare, subiectivism.Wow! nu mi-a venit sa cred, am fost contrariata de ce am gasit. Unii propun sa inlocuim termenul cu comuniune, (Daniel Manastireanu): “Conceptul de „partasie”, spre exemplu, este complet strain celor din afara. Indraznesc chiar sa spun ca acest termen adanc incetatenit ne este strain chiar si noua, evanghelicilor. Ironia este ca il folosim foarte des, dar nu-l pricepem deloc. Intr-un dictionar de sinonime cuvantul „partasie” are urmatoarea explicatie: „avantajare, favorizare, patima, partinire, protejare, subiectivism”. Propun cu aceasta ocazie renuntarea la acest termen si inlocuirea lui cu termenul de „comuniune”, care comunica mult mai bine ideea biblica si este mult mai apropiat de limba romana.” ...

In ultimul timp sunt socata de urmatoarea constatare: oamenii au tendinta sa schimbe ceva impamantenit si care merge bine cu ceva nou doar de dragul schimbarii fara nici o logica exacta. Daca intre noi Domnul ne-a descoperit ce inseamna partasie in sensul pe care Cuvantul lui Dumnezeu ne invata, ce sens are sa-l schimbam? Eu iubesc acest cuvant si ceea ce am inteles eu ca inseamna si imi doresc ori de cate ori pot si timpul ,din pacate limitat, mi-o permite sa am partasie cu cei pe care Domnul intr-un fel sau altul i-a scos in calea mea si de care ma bucur din toata inima.

Asa ca trecand peste aceasta digresiune vreau sa spun ca daca ar fi dupa dorinta inimii mele as vrea ca sa am tot timpul partasie , dar indatoririle si presingul vietii ma impiedica de cele mai multe ori sa pot indeplinii aceasta dorinta. De atatea ori am ganduri si meditatii pe care vreau sa le imartasesc cu tine , de atatea ori vreau sa vorbesc cu surorile despre multe framantari ale mele sau ale lor…si ceea ce mi se intampla mie cu timpul se intampla si lor si tie si noua tuturor.

Viata a devenit atat de stresanta incat fura din timpul nostru fantastic. Incerc deseori sa trec peste bariere, dar din pacate nu reusesc deseori. Ma bucur enorm de consecventa ta pe care o ai pe blog si oricat as fi de obosita sau in criza de timp nu e zi sa nu intru pentru o “gura de aer proaspata” iar, dragii mei frati de la Medgidia ma ajuta sa ma bucur de minunata lucrare ce propaseste spre slava lui Dumnezeu. Mi-ar place sa scriu mai mult si crede-ma de multe ori as vrea sa scriu , dar cad de oboseala. Asa ca tacerea mea de cele mai multe ori nu e decat oboseala si neputinta. Sotul meu priveste in continuare cu interes ce se intampla la Medgidia. Dar, acum e framantat saracul de alta problema: copiii nostri care petrec prea mult timp la biserica. E alarmat si panicat si e impotrivitor- crede ca exageram cu dusul la biserica. A alarmat-o si pe mama mea ca e ceva in neregula. Si am avut ceva munca de lamurirre cu ei pe tema aceasta.

Copiii mei au fost cei care au marturisit cel mai mult despre acest lucru. Ei au vorbit cu fiecare in parte si au spus ca eu nu-i oblig si se duc pentru ca le place, ca sunt bine primiti, isi ocupa timpul liber cu activitati interesante (se duc si viziteaza case de copii, batrani singuri, merg la patinuar, lucreaza pentru cadouri pentru cei mai nevoiasi, fac visite la alti tineri din alte biserici, etc) si in plus aud si despre Domnul Isus si le place, intrucat se simt mai siguri si aparati. Noii lor prieteni nu beau, nu injura, nu sunt invidiosi, increzuti, si le face placere sa comunice cu ei. Am ramas placut impresionata de marturiile lor. Ma rog ca Domnul Isus sa lucreze in continuare in vietile lor si sa ma ajute sa nu “ma bag” eu in lucrarea Lui. Nu de alta dar in general noi mamele avem un “talent” deosebit de a nu renunta la controlul total asupra lor chiar si cand sunt mari. Nu e rau sa fi alaturi de ei ca prieten, dar de multe ori “cordonul ombilical” nevazut nu e inca taiat si prin “prea marea noastra grija” impiedicam lucrarea lui Dumnezeu in vietile lor. Impotrivirea si ingrijorarea sotului meu sunt un semn evident ca copii sunt in mana Domnului. Tot asa s-a intamplat cand eu am inceput sa merg la biserica si sotul meu s-a coalizat cu mama si m-au criticat ca am luat-o “razna” ca mai apoi cu timpul sa se linisteasca.

Scumpa mea, as vrea sa nu uiti ca te port in gandul meu si ma rog ca Domnul sa te binecuvanteze si sa iti dea har in continuare si putere sa ne imbarbatezi, mangai, incanti cu tot ceea ce impartasesti cu noi pe blogul tau, ganduri simtiri ale tale si ale altora valoroase, bogate venite dintr-o inima plina de dragoste.

Cu aleasa prietenie si multa dragoste in Domnul Isus

Carmen
............................
Carmen, viata traita cu Christos este o viata traita cu folos. Si copii tai par a verifica aceasta formula. Astept sa aud ca si ceilalti membrii ai familiei tale se bucura de partasia ta si a mea si a celorlalti frati si surori de pretutindeni. Va veni ziua cind vom fi stramutati cu totii dincolo...pentru o partasie vesnica cu El...Domnul si Mintuitorul nostru. Te imbratisez...