03 April 2013

DOMNUL ESTE UMBRA TA PE MINA TA CEA DREAPTA...(2009)

Este o vreme zice Solomon pentru orice…ca si fructele de sezon. Maninci cirese proaspete atunci cind sint coapte la sfirsit de primavara sau inceput de vara. Poti sa cauti dupa cirese cit vrei in sezonul de varza acra la butoi. Eu cred ca am ajuns la sezonul ala de mere padurete de toamna si ma asteapta varza de butoi in viitorul foarte apropiat…

Treaba este ca nu stiu cind am trecut la sezonul respectiv…S-a petrecut atit de treptat ca nici nu mi-am dat seama. In tara tuturor posibilitatilor pina mai ieri, am si uitat ca firele de par mi s-au albit. Imi vopsesc parul de pe vremea cind era castaniu. M-am jucat un pic cu culoarea lui…ba i-am facut suvite blonde, ba roscate…am uitat sa caut la radacina sa vad ce culoare a ajuns…La fel si cu celelalte…traim doar in tara unde femeile in special si uneori si barbatii traiesc o tinerete lunga ca apoi dintr-o data sa treaca brusc la adevar…sezonul este pe trecute…Si cu toata ungerea si grija la suruburi…intreaga constructie incepe sa scirtiie si sa se demonteze singura.
Apoi…in ce priveste viata de familie, parca lucrurile erau si acolo cumva diferit. Avea familia noastra o structura. Aveam undeva in mijloc un stilp , un centru de referinta. Aveam o retea de care ne sprijineam sau macar ne orientam…Pe masura ce copii cresc si formeaza ei alte nuclee si alte centre…ceva se schimba in structura familiei…exista o vreme in care aproape esti confuz…unde-i centru?

Mai mult decit atit…te pomenesti ca lucrurile sigure pe care te sprijineai au inceput sa se indoaie…ca si in eclesiastul cind spune ca stilpii tremura si intreaga faptura fizica e pe cale de darimare…asa sint si relatiile interioare si firele nevazute care tin structura unei familii. Te pomenesti ca centrul de greutate s-a mutat si stilpul de care te sprijineai se indoaie, se balabane…si esti total nepregatit. Eu parca sint in soc citeodata…Ma uit disperata catre locul unde imi gaseam curajul, inspiratia, dreptatea si mingaierea…arunc cite o mina disperata ca si cel ce se ineaca…sa ma prind de ceva…si stilpul de care ma agatam totdeauna sa ma odihnesc in siguranta lui...se indoaie…dar nu ca sa-l pot prinde ci in directie opusa…

Biblia spune ca blestemat este omul care se increde in om… Daca ne obisnuim sa ne sprijinim pe oameni, chiar buni de sint oamenii astia, chiar iubitori…intr-o zi ajung si ei sa se clatine, si e posibil sa se clatine in ziua aia grea cind ai tu cel mai mult nevoie sa te prinzi de ceva ca sa nu te ineci…Ce bine ca am invatat pe de rost Psalmul asta..."Ajutorul imi vine de la Domnul , care a facut cerurile si pamintul…Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul…" …"Domnul este pazitorul tau…Domnul este umbra ta pe mina ta cea dreapta…de aceea nu te va bate soarele ziua si nici umbra noaptea…Domnul te va pazi la plecare si la venire…de acum si pina-n veac…"

El este centrul de greutate …stilpul tariei care nu se prabuseste, singurul Adevar…El nu se schimba niciodata…si ce mare mingaiere am gasit in faptul ca EL este acelasi…ieri si azi si-n veci…Noi ne puseseram nadejdea in oameni…dar si ei sint slabi…Dar este Unul care nu se clatina niciodata. Pe El sa ne sprijinim!!!

8 comments:

Mihaela Tonea said...

Am citit ceva astazi care adauga mesajului tau, Rodica:
"To him will I give the land that he hath trodden upon because he hath wholly followed the Lord" (Deut. 1:36).

Every hard duty that lies in your path, that you would rather not do, that it will cost you pain and struggle or sore effort to do, has a blessing in it. Not to do it, at whatever cost, is to miss the blessing.

Every hard piece of road on which you see the Master's shoe-prints and along which He bids you follow Him, surely leads to blessing, which you cannot get if you cannot go over the steep, thorny path.

Every point of battle to which you come, where you must draw your sword and fight the enemy, has a possible victory which will prove a rich blessing to your life. Every heavy load that you are called to lift hides in itself some strange secret of strength. --J. R. Miller

"I cannot do it alone;
The waves run fast and high,
And the fogs close all around,
The light goes out in the sky;
But I know that we two
Shall win in the end, Jesus and I.

"Coward and wayward and weak,
I change with the changing sky;
Today so eager and bright,
Tomorrow too weak to try;
But He never gives in,
So we two shall win, Jesus and I.

"I could not guide it myself,
My boat on life's wild sea;
There's One who sits by my side,
Who pulls and steers with me.
And I know that we two
Shall safe enter port,
Jesus and I."

kis said...

...Pe EL ne sprijinim...!
Amin .
si sa sii ca NICIODATA nu ne dezamageste.
Fii binecuvantata!

viorica said...

Daca nu ar fi El de partea noastra...
Doamne,daca eu uit de Tine,Tu sa nu uiti de mine.
Doamne,lasa-mi speranta daca imi iei succesul...

Rodica Botan said...

Mihaela...cit de adevarat...Doar cu Isus totul este posibil...

Rodica Botan said...

kis...si eu ma sprijinesc de El...El este taria noastra...nadejdea noastra...si bucuria noastra...

Rodica Botan said...

Sa-o spuna Israel Viorica...daca nu ar fi El de partea noastra...

cherie said...

Sa te sprijini pe Domnul este ca si cum te-ai sprijini pe tine insuti caci unde alt loc poate gasi Domnul sa se aseze (daca vrea sa te ajute, daca este sa-ti fie aproape) decat in tine... E un sfat intelept.......
Oricum nu te poti baza pe nimeni mai bine decat pe tine insuti, chiar daca mai ceri si primesti ajutor de la altii...

Marta said...

E bine sa recitesti ce ai scris ,si imi place ce ai gindit si din experienta iti spun ca am fost tinar si am imbatrinit si am simtit si eu ca singura noastra bucurie ramine increderea neclintita in El.Si El nu ne lasa de izbeliste daca ne incredem deplin in El. Te sarut si iti doresc bucurie si pace.