05 April 2013

UNDE A GRESIT GENERATIA NOASTRA (2008)

Cind eram in clasa a cincea am invatat ceva la clasa de desen care n-am uitat niciodata. Cea mai mare critica a profesorului nostru era atunci cind presaram oameni pe toata plansa ca niste stropi de ploaie…singuratici, la o distanta oarecare unul de altul. El ne spunea ca oamenii trebuie prezentati asa cum sint…in grupuri, ca pe oameni foarte rar ii vezi singuri, ei totdeauna lucreaza impreuna sau au alte activitati pe care le fac in grup.

De cind am venit in America mai ales…oamenii au inceput sa apara in viata reala din ce in ce mai mult ca pe plansele acelea criticate de profesorul meu. Nu cred ca independenta si ceea ce numesc americanii ”self suficient” este neaparat pacat…dar daca ne gindim mai mult, Dumnezeu a zis ca nu e bine ca omul sa fie singur si ne-a asezat pe toti intr-un trup, (biserica Lui), ne-a vorbit de partasie, si El insusi a avut in jurul lui 12 barbati …rareori il vedem singur si atunci este ispitit de diavolul (in pustie) sau…parasit de ucenicii care au adormit (in gradina)…sau murind pe cruce.

Tot mai mult si tot mai multi ne aflam singuri…cu gindurile noastre…cu nelamuririle noastre cu dureri pe care nu le spunem nimanui de teama sau din mindrie…Partasia nu este discutia de la sfirsit de slujba in care aparem in hainele cele mai bune si dichisiti cit putem mai bine ca sa fim prezentabili. Partasia este cind cunosti nevoile cuiva si il ajuti sa si le rezolve si risti si tu la rindul tau sa-ti dezvalui slabiciunile si sa ceri ajutor.

Ce am spus aici este mai mult o intrebare decit o concluzie. Unde si cind si mai ales cum a luat-o generatia noastra razna? Dar mai ales cum putem sa mai remediem?
..................
Acesta este un comment ce l-am scris pe unul din articolele care vorbeau despre sinuciderea unui tinar credincios de 22 de ani in Romania. Se pare ca este o epidemie de astfel de cazuri si mai ales atunci cind aceste lucruri se intimpla in familii de credinciosi, cred ca trebuie sa ne puna pe ginduri ce anume facem sau mai ales ce nu facem pentru aceasta tinara generatie care renunta la viata. Nu sint competenta sa judec si nu este intentia mea nici pe departe (nici pe cei plecati in vesnicii si nici familiile lor) si v-as ruga sa lasati judecata Lui Dumnezeu . Dumnezeu sa aiba mila de toti...si sa ne rugam pentru familiile celor plecati, ca Bunul Dumnezeu sa le usureze durerea.

Ramine insa sa ne intrebam noi cei care avem copii si nepoti...ce anume se intimpla cu copii nostrii si ce am putea face din timp pentru ca asemenea situatii sa nu apara? Toti vrem sa crestem un Daniel, Sadrac, Mesac, sau Abed-Nego, un Samuel, un David sau un Timotei...o Dorca, o Maria, o Marta, o Debora...Ceva insa se petrece cu generatia asta si poate parte din vina o purtam noi...generatia ce i-am crescut. Dar ce?

8 comments:

CORA said...

Ai început frumos postarea ta: omul trebeuie să trăiască în comuniune cu ceilalţi, căci, vorba lui Aristotel, omul este un animal social. Faptul că ne socializam ne distinge de regnul animal. Numai că...deseori uităm de ceilalţi, ne gândim doar la noi, suntem de un egoism ieşit din comun!!! Sunt oameni cărora nu le pasă de ceilalţi, nu sunt impresionaţi de ce li se întâmplă rău, nu sunt sensibili la nevoile lor. Cam asta să se întâmple şi cu tânărul nostru? Să fi simţit că nu are pe nimeni alături? Că nimanui nu-i pasă de durerea lui?

viorica said...

Pina cind traiesc parintii
Credinciosi cu suflet tare
E-o nadejde si de fii
Cei cazuti in ne-ascultare
Rugaciune ,si iar rugacinue.

Anonymous said...

http://angelzori.wordpress.com/2009/06/07/cand-se-moare-verde/

Rodica Botan said...

Cora...cindva am simtit si eu coltii reci ai depresiei. Multa lume sufera si chiar daca intr-o anumita masura sint vinovati de perspectiva ingusta si egoista a depresiei, nu sint cei depresionati singurii vinovati. Traim intr-o societate care si-a pierdut calitatile de societate...eu cred ca oamenii cind aveau mai putine lucruri aveau mai mult nevoie unul de altul; se multumeau cu mai putin, acceptau unele esecuri si era ok. Astazi toata lumea vrea sa atinga perfectiunea si orice sub nivelul ala se numeste insucces. Sa fim seriosi...si fericirea nu se gaseste nici in perfectiune , nici in abundenta...ci in dragoste si intelegere si putin dar cu pace...

Ne-am pierdut valorile care ne faceau umani...

Rodica Botan said...

Viorica...nu ma rog destul...asta-i adevarul. Ca ar trebui mult mai multe lucruri rezolvate pe genunchi decit tragind sforile si alergind...

Rodica Botan said...

Lia am citit...ca intotdeauna, ginduri cu aripi de ingeri ...

Daniela Patrascu said...

Putem clădi iubirea
Oricât ne-ar fi de greu,
În ea stă nemurirea
Cea de la Dumnezeu.

Monica Berceanu said...

www.suntemromania.blogspot.ro
suntem romani si n mandrim!
va asteptam cu drag!
Monica Berceanu