20 May 2009

CE TALENTE AU COPII TAI?

De citeva ori am pus pe blog poezii scrise de MARIANA. Nu stiu mare lucru despre ea…dar daca ar fi sa o descriu ca pe un pom, as putea sa spun ca fructele pomului( ce o reprezinta) sint frumoase la privit, bune la gust si la umbra acelui pom te poti odihni. A deschis blogul de ceva vreme si se numeste “Psalm de dor” . Il gasiti aici: http://psalmdedor.blogspot.com/.

Ce veti gasi pe blogul ei CHIAR ACUM…sint ceva poezii scrise de copii. Ma gindesc ca e profesoara (nici asta nu stiu precis) si imi imaginez ca este o profesoara buna. Pentruca de o vreme tot scriu cite ceva despre educatie, amintindu-mi uneori cu zimbetul pe buze faze din copilaria fetelor mele (realmente, citeodata zimbesc de ma doare gura …si nu realizez decit la sfirsitul articolului ca m-am hlizit tot timpul cit am scris de ma dor muschii fetei…)…m-am gindit sa scriu despre un aspect pe care mi l-am amintit citind poeziile elevilor Marianei. Cel putin asa cred eu…si ea o sa ne spuna daca am intuit adevarul.

Ma uit adesea la fetele mele si recunosc parte din mine in fiecare din ele. Nu exact aceeasi parte dar, frinturi din mine , ca un joc de puzzle, le recunosc peste tot. Unele le vad chiar si in nepotii mei. Zimbesc satisfacuta de multe ori desi…incapatinarea de pilda…nu-i motiv de mindrie niciodata. Doar cind o folosesti deghizata sub numele de tenacitate… Oricum: incapatinare sau tenacitate, este o calitate atunci cind este vorba ca trebuie sa supravietuiesti; si uneori in viata exact asa trebuie sa facem.

Laura de pilda…ca si mamica ei, are ceva “tenacitate” (incapatinare) cu care poti lucra foarte bine daca stii cum sa o canalizezi si mai ales cind… sau, poti sa crapi tunind si fulgerind linga ea…si n-ai sa reusesti sa schimbi situatia nici mai sus nici mai jos. Dar nu sintem noi toti un pic proprietarii unor astfel de atribute? “Scrie undeva in Biblie sa nu intaritati copii la minie!!!” No, ca ce-o fi vrind fraza asta sa spuna daca nu tocmai asa ceva in sensul asta , citeodata…?

Vrei sa lucrezi bine cu o femeie, mai ales? Arata-i dragoste, intelegere…si va face imposibilul. Laura a fost unul din exemplarele astea. Seamana ea cu cineva…si poate de-aia am gasit mai usor drumul catre inima ei. Numai ca si eu fiind ca si ea, uneori se stirneau conflicte de interes intre noi. Totusi…n-am putut face nimic niciodata cu ea daca nu am ajuns sa o conving , cumva…altfel…Domnul cu mila.

Ce vreau sa spun este ca unii copii trebuie convinsi de directia in care trebuie sa mearga…trebuie sa o accepte si sa o doreasca, altfel te lupti ca si cu un catir care s-a oprit din mers si nu mai vrea sa faca un pas. Mi-amintesc ca pentruca stiam eu vioara, mandolina, violoncel, am vrut s-o invat si pe ea unul dintre aceste instrumente. Doamne…ce situatii s-au creat…ce tragedii…mai si cearta, mai si bataie citeodata…nimic…nimic…dar nimic n-a invatat. Pina cind mi-a venit si mie mintea romanului de pe urma…am stat linga ea si i-am explicat ca e bine sa stie muzica…de fapt e bine sa stie o multime de lucruri. Am intrebat-o daca ii place muzica. A spus ca da…ii place sa cinte, avea un glas catifelat frumos si in masina oriunde mergeam imi cinta cu surioara ei intr-una…dar…mi-a spus ca nu-i place vioara, mandolina sau cello…sub nici o forma si n-o sa invete.
-Ce-ti place atunci?
-Flautul…
-Si daca-ti cumpar flaut, si daca iti iau lectii de flaut, ai sa inveti?
-Am sa invat…dar nu mandolina sau vioara sau altceva…numa’ flaut.
Bun si facut…flaut am cumparat si lectii de flaut i-am dat…si Laura a invatat la flaut. Nu numai …in anii ce au urmat a invatat chiar si clarinet si saxafon. Dar astea au fost instrumentele alese de ea, nu de mine.

Si am invatat sa stau de vorba cu copii mei. Uneori ca la piata…mai da tu, mai las eu, ca altfel nu reuseam nimic. Puteti sa ma acuzati. Stiu ca sint case unde se da ordin si se executa fara discutie. M-am gindit insa ca anumite lucruri nu sint chiar importante ca legea mezilor si a persilor care nu se poate schimba. Am inteles ca nu cresc niste roboti care or sa faca totdeauna ce spun eu. De fapt nici nu mi-a placut idee asta. In unele privinte merge sa spui ca “faci asa fiindca asa am zis eu”…dar nu totdeauna. Sint domenii in care ii putem lasa pe copii nostrii sa aleaga.

Aproape ca ii recunoastem de mici ce inclinatii au. Daca copilul tau este afon, degeaba il dai la canto. Daca nu este atletic degeaba il fugaresti pina ii iasa sufletul. Sportul e bun si practicat doar asa pentru exercitii fizice distractie si sanatate, si nu toata lumea trebuie sa iasa campion. Este absolut prostie curata sa impingi copii sa fie atleti de performanta doar pentruca tu ai visat sa fii atlet.

Ce vreau sa spun dragii mei este ca …copilaria e o perioada scurta. Ca pe copii ii avem cu noi doar pentru un sezon…si trece…trece asa de repede. Ca ii putem analiza si sa le gasim talentele si sa-i lasam sa aleaga unele lucruri care le plac in viata. Poate vor putea intr-o zi sa-si cistige piinea avind o profesie pe care o s-o si iubeasca si asta pentruca i-am ajutat sa se descopere, sa se cunoasca. Nu-i mai bine decit sa-si chinuie zilele facind ceva ce urasc in fiecare zi doar pentruca trebuie sa-si cistige piinea? Laura a facut odata doar 2 clatite dintr-o punga uriasa de faina…am ris…am curatat impreuna…am mincat clatitele si le-am laudat …dar astazi este o bucatareasa pe cinste. Asta este inclinatia ei si asta o face fericita…si nu numai pe ea, dar cind ma invita si pe mine la dinner…ghiciti cine este fericit? Cu exceptia ultimelor saptamini cind m-a introdus la animalul asta vegetal de-i zice tofu…Yack. S-au aliat fetele astea ale mele impotriva mea. Mai nou a venit si Cristina, fata mea “adoptiva” acasa…acuma am si supraveghere permanenta. Sa-mi plingeti de mila si nimic altceva…

Dar sa inchei cu o concluzie la blogul Marianei. Mare …mare…importanta sa dati in a descoperii inclinatiuile copiilor vostrii de mici. Laudatii pentru ele, ajutatii sa progreseze in domeniile in care sint buni. Ii puteti tine astfel ocupati cu lucruri bune si placute pentru ei si le intariti increderea in sine. Nu-i comparati cu alti copii. Ii faceti doar sa-i urasca si sa adune in inima sentimente neplacute. Cind Ion e bun la fotbal si Maria la desen, copilul tau poate fi bun la caligrafie…si fiecare poate excela la ceva. Cautati calitatea copiilor vortii si construiti pe ea…Nu sintem toti la fel…si tare bine este asa. Copilul vostru este unic si mosteneste ceva din voi…cautati acel ceva si bucurati-va de el. Mariana cauta sa gaseasca aceste calitati la copii…Numai cititi ce poezii frumoase au scris unii dintre ei. Mare lucru sa stii sa descoperi un talent…sa dai unui copil curaj sa isi deschida inima…sa ai gingasia sa il apreciezi cind o face…Spor la treaba. As fi curioasa sa stiu ce talente ati descoperit la copii vostrii…si ce o sa faceti dupa ce le-ati descoperit!!!
Blessings!!!

5 comments:

Miriam said...

Rodica, mi-ai smuls doua lacrimi de bucurie...Bucuria si multumirea ca ecourile a ceea ce fac sunt clare si dulci...Uneori ne intrebam daca se merita platita jertfa...Orice lucru bun si frumos cere un pret...

Dar sa revin la intrebarile tale :) Nu sunt profesoara la o anume disciplina...as zice ca la mai multe :) Sunt invatatoare. Ii am pe acesti elevi de patru ani si peste mai putin de o luna ne vom desparti :(...Imi va fi dooor de ei!!!

Referitor la copiii de acasa ( noi asa zicem: copiii de acasa sau copiii de la scoala), referitor la felul in care ne multiplicam in ei, e uimitor cum ne copie si in cele bune si in cele rele...Pana si vocea e asemanatoare. Noua, mie si sotului, ni s-a intamplat deseori sa fim confundati la telefon cu copiii si invers.

Daca as lua viata de la inceput as schimba mai mult din mine...Asta e calea primara de a se sfinti copiii, pana ajung sa il cunoasca pe Domnul Iisus Hrsitos si apoi sa il ,,imite" pe El.

Rodica, suflet drag, iti multumesc pentru tot! Gesturile tale si cuvintele tale sunt umbra racoroasa sub care odihnesc dupa arsita incercarilor zilnice. Fii binecuvantata!

Rodica Botan said...

Mariana...Domnul sa continue lucrarea cu tine, in tine, prin tine...E mare lucru sa te lasi folosit de El. Blessongs

Lia said...

Bine te-am gasit Rodica!
In ultima vreme dau cam rar pe net pentru ca sunt treburi care nu sufera amanare in gradinita mea.
Dar stiu ca vin pe la tine si am ce citi.
Asa e cum spui tu varsta copilariei trece repede.
Urmaresc si eu la Lorena sa-i vad inclinatiile si deja doua sau chiar trei ies in evidenta. O ajutam sa si le dezvolte si urmarim in continuare...
Iti doresc o saptamana binecuvantata.

P.S. Si eu am descoperit un blog
http://hailaplimbare.blogspot.com/
unde Elena, autoarea, scrie poezii deosebite

Rodica Botan said...

Lia mi-era dor de tine...si astept sa ne dai o reteta de compot de cirese. Pomul e plin si Laura pregateste borcane...

Si poate ai vreme sa ne spui ce calitati, ce talente ai descoperit la Loredana...
Blessings intregii familii...

Lia said...

Reteta mea de compot este asa:
Aleg ciresele mai mari si sănătoase, le spăl apoi le pun în borcane. Daca vă plac fructele din compot umpleţi borcanul mai mult de jumatate cu fructe dar sa nu depaşească trei sferturi de borcan; dacă nu, puneti în borcan fructe mai puţin de jumătate de borcan, după preferinţă.
La borcanele de 800 gr eu pun trei linguri de zahăr peste fructe apoi umplu borcanul cu apa până la baza filetului (sus trebuie sa rămână gol de un deget sau două borcanul)
Se închide bine cu capacul şi se fieb 30 minute în bain-marin.
Fiecare borcan se infasoara in hartie de ziar, in cratiţa unde se fierb se pune un ziar in doua pe fundul ei apoi se aşează borcanele şi se completeză apă în cratiţă cât să stea trei sferturi borcanele în apă. După ce-au fiert se stinge focul iar borcanele ramân în cratiţă pană se răcesc. Apoi se pun în cămară. Zahărul nu va fi topit în borcane dar aşa trebuie să fie. Până la iarnă va fi numai bun. Spor la treabă.
Daca mai sunt întrebări, scrie-mi.

Lorena iubeşte animalele enorm. Seamănă cu tăticul ei dar cred că îl depăşeşte. Are de la cine să înveţe :)
Îi place să deseneze, coloreze... iar pentru vârsta ei reuşeşte să creioneze uşor orice îi trece prin cap. Îmi spune într-una că vrea să picteze. Încă nu i-am cumpărat acuarele dar insistă. În familie avem o mătuşă şi- o verişoară, care pictează şi poate a moştenit talentul.
A mai descoperit ea că-i place să scrie. De fapt se pregăteşte pentru şcoală... cu liniute, bastonaşe şi toate alea. La început când a le-a văzut i s-au părut greu de realizat şi nu prea voia să se apuce de ele. Apoi în joacă i-am arătat cum se fac şi de cele mai multe ori a reuşit din prima să le facă foarte bine. Şi era bucuroasă. Acum vine singură sa-i arăt cum se face, dacă e ceva nou, şi e tare încântată. Ea spune ca+i place mult scrisul.
Am lăsat mai la coadă computerul dar se descurcă foarte bine cu toate că nu am lăsat-o mai deloc. La acest capitol se va lucra mai târziu; sotul meu o va învăţa să programeze dacă îi va plăcea.
Încă mai observăm...

Te imbratişez şi-ţi doresc pacea Lui.