28 May 2009

CE S-A INTIMPLAT CU BUNICA?

Zilele astea imi faceam tot felul de ginduri. Sint bunica…si daca mamica fiind n-am avut timp sau destula intelepciune sa "studiez" natura acelei indeletniciri de aproape; sau cel putin nu atunci cind am fost in exercitiul functiunii si ocupata cu viata si prioritatile de atunci, ca sa mai trag concluzii si sa evaluez ceva…acuma cind sint bunica si cind viteza de rotire a mai scazut cu ceva, ma gindesc citeodata, si ma intreb…ma intreb mereu, ce sa fac, cum sa dreg...sa fiu macar pe sfert bunica aia fenomenala care a fost bunica mea? Am zis ca numa' pe sfert? Asa am zis...Ca nici nu-mi pot imagina mai mult. Daca ating sfertul inseamna ca sint bine…sint mare…si o sa caut dupa ceva epoleti sa ma evidentiez singura.

Nu stiu exact ce s-a intimplat, dar eu am citeva idei si poate voi, cititorii mei mai aveti citeva. Uite…eu am 53 de ani…inca. Buna mea, asa cum mi-o amintesc la virsta asta, era o femeie batrina si pensionara deja. Uitindu-ma in urma imi amintesc ca grijile si responsabilitatile si indeletnicirile ei erau: nepotii, pusul pe iarna, sapat in gradina, cules visine, o data pe luna pus in cotetul de carbuni o tona de carbuni, taiat lemne, adus apa de la cismea…odata pe luna luat faina si ulei si zahar de pe cartela, mers dupa bureti, brodat, cusut, tesut, citit Biblia...cintat de rasuna gradina...si bineinteles biserica si dat mincare la gaini si porc…cam astea. Nu stiu exact care era ordinea, dar cred ca era un ritm bine stabilit si cu ceva logica.

Nu-mi amintesc sa fi mers la buna si sa fi fost ea ocupata cu ceva asa de important ca nu-l putea pune la o parte pentru mine. Niciodata! Asta stiu precis... ca locul meu era primul…pina n-au venit fratii mei pe lume sau Flavius si atunci bineinteles ca imparteam acea pozitie intre noi. Mi-amintesc camara ei plina de compoturi si muraturi si slanina si ceapa la uscat si alte lucruri de mincare. Buna trecuse prin timp de foame asa ca "pusul pe iarna" era o treaba dintre cele mai importante.

Acuma sint multe lucruri pe care mi le amintesc despre ea…dar…faptul ca avea totdeauna timp de mine este lucrul care imi staruie in memorie, poate pentruca sint acuma la virsta la care era ea pe vremea aia nemaipomenit de buna cind mi-o amintesc eu bine si cind ...pe vremea aia cind ea avea timp suficient pentru mine…totdeauna.

Iar eu... nu pot sa spun acelasi lucru despre mine si nepotii mei. Nick are aproape 16 ani. Eu am muncit toti anii astia si nici pomeneala n-am ajuns luxul sa pot sa petrec suficient timp cu ea si s-o invat putin macar din ce am invatat eu de la buna mea. Pai nu mergeam la scoala inca si ma lasa sa cos haine la papusa la masina ei de cusut. Ea broda, asa ca mi-a pus si mie materialul desenat intr-un cerc de brodat si …hopa si eu la masina. A pus razboi de tesut presuri si am taiat zdrente si apoi am urzit si mai pe urma am tesut si eu la razboi. Am invatat sa crosetez si cite altele. Din haine mai vechi mi-am facut tot felul de haine "noi" cu franjuri si mai stiu eu ce dichiseli cind am ajuns adolescenta. Buna era gata de orice proiect nou…Sa nu mai vorbesc de verile cind mergeam cu ea pe padure dupa bureti...cu Flavius, verisorul meu si Ninel, nepotul ei...

Doamne ce dor mi-este de ea…

Ma intreb acuma…eu la anii mei; nici batrina suficient , ca parca nu-s asa de batrina ( asa cred eu cel putin... )cit era ea la aceeasi virsta, nici pensionara nu sint sa am timp... si nici nu se vede inca la orizont ca mi-as putea permite sa gindesc la pensie inca…Vin acasa moarta de oboseala si mi-s batrine oasele si sint la anii aia chiar daca nu port naframa legata pe cap si chiar daca mi-am vopsit radacina parului sa nu se vada…cit e alb...tot simt ca am 53 de ani…

Si acum intrebarea mea…Ce s-a intimplat cu bunica? Generatia asta de copii sint vitregiti de dulceata si convenienta si bucuria si farmecul unei bunici care sa le poata da timpul si atentia lor…fara retineri…fara programe…fara orare…fara graba…Pe cind o sa ajung sa imi pot permite sa fiu cu adevarat bunica, o-i fi numa buna de pus in nursing home sa ma grijasca cineva, ca daca pe nepoti nu i-am grijit…ma indoiesc ca si-or aduce aminte s-au s-or simti obligati sa isi faca probleme si sa-si strice orarul lor pentru mine...

Si tot am cumpanit eu aici "ce-o fi si ce-o patii" dar tot confuza sint pina la urma…si tot grija aia o am…oare ce s-a intimplat cu bunica?

6 comments:

Anonymous said...

draga Rodica,

in legatura cu comentariul tau de pe blogul meu, ti-am trimis un email pe adresa "titaniumgirl". probabil e o adresa pe care nu o verifici foarte des, asa ca m-am gandit sa-ti scriu aici. acest mesaj este unul personal, deci il poti sterge.

inca o data, iertare... astept sa-mi raspunzi la email. toate explicatiile sunt acolo.

multumesc pentru intelegere!
Anca

cherie said...

Lumea s-a schimbat. Bunicile nu mai culeg bureti si nu mai pun gogonele pentru iarna dar au calculator si pot discuta cu nepotii la telefon. Daca nu le simti lipsa nu vad ce rost are sa te gandesti ca nu esti bunica pe care vrei sa fii.
E foarte complicat totul....

Rodica Botan said...

Anca, am trimis un e-mail cu noua mea addressa.Thanks

Rodica Botan said...

cherie...nepotii sint 5 minute departare...bunica insa nu mai are energie sa fie la dispozitia lor cum a fost bunica mea care avea timp...
De asta avem nevoie toti...timp...

Anonymous said...

Rodica, ti-am trimis emailul pe noua adresa, dar nu stiu daca l-ai primit, din moment ce eu nu am nici un reply.

In fine. Ideea esentiala era ca problemele ridicate de tine necesitau deschiderea unei noi discutii, despre explicarea semnficiatiilor dogmei, si nu era nici timpul, nici locul. In discutia de pe blogul meu incercam sa privim problema din interior. Ma bucur ca, totusi, ti-am raspuns intrebarilor tale prin raspunsul dat Simonei. M-am temut ca ar fi fost prea mult de explicat pentru cineva din afara, dar Dumnezeu a vrut sa primesti raspuns.

:)

Rodica Botan said...

Viata latara, am primit e-mailul acum, multumesc