27 September 2011

LA CELE TARMURI...

     Februarie 2 1992 pentru multi care au trait acea zi poate a fost o zi ca toate celelalte zile...poate o zi chiar plictisitoare. Pentru mine insa a fost ziua cind perspectiva mea despre viata si moarte s-a schimbat pentru totdeauna. Dupa un accident care m-a tinut in spital pe morfina o luna jumate, si in medicamente care sa-mi calmeze gindurile ziua si visele noaptea, a trebuit eventual sa ma confrunt cu noul mod de a vedea viata.
     Unde inainte traiam tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, cu un Dumnezeu plasat undeva intr-un viitor foarte indepartat cu a carui existenta aveam sa ma ocup serios ...chiar foarte serios - dar undeva in viitorul cit se poate de indepartat posibil, am ajuns sa gindesc la viata doar prin prisma mortii sau la moarte ca parte din viata...nu stiu exact care.
     M-au indopat cu medicamente o perioada lunga si cu  discutii interminabile cu doctori profilati pe aceste simptome si probleme - pe care ei le numesc post trauma syndroms. Un lucru nu au putut schimba- faptul ca orideunde o iei si oricum o explici viata este eventual finita. Si apoi vine...pentru majoritatea oamenilor- necunoscutul.
     Imi amintesc momentul acela unic in care am realizat ca mor...si singurul gind pe care l-am avut a fost...unde ma duc? Si m-am rugat "Doamne Isuse, ia sufletul meu" cu toata pasiunea si credinta si puterea pe care am gasit-o in mine...
     Dar am supravietuit acelui moment - o adevarata minune . Nu multi supravietuiesc la 12.000 de Volti. Insa perspectiva vietii trecuta prin acel moment din viata mea s-a schimbat pentru totdeauna. Dupa mult counseling si cutii de medicamente am hotarit in mintea mea sa fac pace cu moartea. Din moment ce este inevitabila...mi-am zis eu...din moment ce mai devreme sau mai tirziu voi trece prin acel moment, ar fi mai bine sa ma imprietenesc cu acest gind.
     Majoritatea ne gindim la moarte ca la un sfirsit...ca la o despartire; de fapt moartea este doar un inceput...si o intilnire. Ne ducem pe rind, fiecare la ceata noastra si sintem petrecuti aici si asteptati dincolo. Putem considera paharul de jumatate gol sau...paharul de jumatate plin. Considerind ca ne-am asigurat vesnicia si ne-am incredintat sufletul Domnului Isus care a platit pretul Mintuirii noastre, ramine doar sa ne acomodam cu gindul plecarii spre alte zari. Cei care au emigrat din Romania in alte tari pot sa isi imagineze mai usor cum va fi.
     In primul rind...la plecare, emigrantul trebuie sa-si imprastie tot ce a adunat in viata si sa plece doar cu o bocceluta mica in care de obicei comoara cea mai mare sint pozele...amintirile pe care le ia cu el. Cam asa se intimpla si la plecarea de aici...numai ca amintirile sint undeva in constiinta noastra- toate experientele si relatiile- legaturile pe care le-am facut pe pamint...atit si nimic mai mult!
     Cred ca problema noastra cea mai grava este ca nu vorbim de cer cum emigrantii vorbesc de pilda si se intereseaza de locul unde vor merge. Noi visam la America, gindeam la America si mai incercam sa invatam cite un cuvint englezesc ...ne pregateam pentru noua viata. Cit de usoara ar fi plecarea spre cer daca ne-am pregati putin pentru ea...daca ne-am interesa cum este acolo, daca am dori , daca am visa cerul...daca l-am anticipa...
     Ne-asteapta un loc pregatit special pentru noi...si-mi imaginez ca al meu va avea un piriu care sa treaca prin mijloc ...si multi pomi...si multe flori...si broscute si ratuste si greieri si ...noaptea licurici. Dimineata as asculta ciocirliile intr-o veranda afara si as gusta cea mai minunata ceasca de frappucinno cu placinte cu brinza facute de Buna mea...Bineinteles Buna ma asteapta la sosire - de cum ajung pe peronul cerului. Noi am planuit sa petrecem vesnicia impreuna. Numai atita ma duce imaginatia deocamdata - ca stiu ca sint limitata la ceea ce stiu si cunosc de pe pamint - dar stiu ca daca Dumnezeu a pus pe primul om intr-o gradina atit de minunata Gradina Edenului...cu cit mai minunat va fi locul pe care-l pregateste acum in cer pentru mine. V-ati gindit cum o sa fie locul pe care il pregateste pentru voi? Poate n-ar fi rau sa va ginditi un pic...

2 comments:

elena marin-alexe said...

Subscriu la dorintele tale - si-mi imaginez ca al meu va avea un piriu care sa treaca prin mijloc ...si multi pomi...si multe flori...si broscute si ratuste si greieri si ...noaptea licurici-adaugand ca pe malurile rauletului mi-as dori iarba verde crud, sa-mi luminez privirea, sa nu mai vad nimic cenusiu....
O Mare este Domnul si stiu ca noi nici nu putem gandi la ce frumuseti ne asteapta dincol' de râu....

Rodica Botan said...

Asa sa fie Elena...si sa fim si vecine daca este posibil...
:)