07 September 2011

AVENTURI IN RUGACIUNE...PROLOG

Catherine Marshall
tradus Rodica Botan

Ca sa fi admis la scoala rugaciunii trebuie sa dai un examen de intrare. Examenul are doar doua intrebari. Prima intrebare este…ai cu adevarat o nevoie? A doua intrebare este…admiti ca esti atit de neajutorat incit sa nu poti sa-ti rezolvi singur problema?

Tot ce am invatat despre rugaciune am dobindit raspunzind la aceste doua intrebari. Uitindu-ma inapoi la viata mea, pot sa spun ca am raspuns “da” la amindoua intrebarile. Acele momente de nevoie din viata mea stau ca niste virfuri inalte si nu ca niste vai adinci asa cum nevoia ce m-a indemnat la rugaciune ar caracteriza acel timp. Inaltimi, pentruca de fiecare data am invatat ceva important despre Dumnezeu, cit este El de real si cit de glorios stie sa raspunda la rugaciuni.

In copilarie, unul dintre raspunsuri a venit datorita faptului ca ma temeam grozav de intuneric. In anii de adolescenta a venit ca o nevoie pentru fonduri financiare ca sa ma duc la facultate. Am invatat atunci ce este rugaciunea care te ajuta sa-ti realizezi visele.

La 27 de ani nevoia care m-a dus la rugaciune a fost o boala foarte serioasa. Atunci inaltimea invataturii ce mi s-a dat a fost rugaciunea pentru renuntare .

La 30 de ani rugaciunea a produs un pisc inalt dupa moartea neasteptata a sotului meu Peter Marshall, si alte delurete mai mici ale nevoilor ce au venit dupa aceea…cum sa cresc un fiu fara tatal sau, cum sa imi fac o cariera atit de tirziu in viata fara sa am vreo specializare pina la virsta respectiva. In acea perioada Dumnezeu m-a invatat rugaciunea de cerere.

Ani mai tirziu , recasatorita cu Leonard Le Sourd si dupa ce am luat responsabilitatea pentru inca trei copii mici a trebuit sa incep scoala rugaciunii din nou. Ca si mai inainte n-am avut probleme sa trec examenul cind nevoile mele erau vizibile si lipsa mea de pricepere mult prea reala. Atunci am invatat rugaciunea neputinciosului.

De multe ori forta care m-a dus la genunchi n-a fost numai nevoia mea personala. Uneori era nevoia unui prietene, sau a vreunui om de care am auzit sau am citit undeva ca este la strimtorare.. Dar totdeauna parca regula a fost aceeasi…nevoi mai mari decit resurse personale din partea mea cu care sa fac fata situatiei.

7 comments:

DIACON .GHEORGHE CAZACU said...

Domnul sa va intareasca aceasta familie si da-le doamne Sanatate bucurie si belsug in casa ,slavit sa fie Domnul , si va doresc tot binele din lume .

fratele Diacon . Cazacu Gheorghe.

GHEORGHE CAZACU MASTER said...

PACE in sufletele dumneavoastre , mie dor cand vad aceasta poza enorm de frumoasa Toti in -tro familie , mi se face dor de Tara si de familie , chiar nui nimic mai scump ca cei de acasa din familie , Mama , Tata , Bunici si , frati , Nepoti, etc. Eu nu am avut Fericirea Sa am tata Ca ad decedat In Urma cu 22 ani , si Fratii mei sunt Departe Ca pasarea Calatoare , Iar eu Sunt Singur , Si Mie este jale ..... Doamne Ajuta La Toti din Casa Dvs.

DIACON CAZACU GHEORGHE said...

Mai repet inca odata Sa va ajute dumnezeu Sora Draga acolo unde Sunteti in States Unides , sa nu ne uitati si sa va amintiti de Pamantul romanesc , Si eu acum ma Aflu in ITALIA si nu uit Tara si poporul , Va multumesc si va imbratisez cu Drag , frati in Domnul . amin . Doamne ajuta.

MIHAI NR 1 said...

Domnul sa va binecuvanteze fratiilor...

IULIA said...

Domnul sa fie cu voi amin.

Corneliu Olan said...

Sunt pentru prima dată pe blogul dvs. Am ajuns aici de la un comentariu pe cate l-ați lăsat pe blogul pastoului Cristian Ionescu, pastorul meu.
Interesant titlu ați ales pentru blog ”Pe gânduri”...hmmm, aceasta îmi amintește de recepționista companiei unde lucrează soția mea. Într-o zi am vrut să vorbesc cu soția iar recepționista mi-a spus că e pe telefon. I-am transmis să se coboare repede jos.
Cum poate să stea o femeie pe un aparat așa de mic, îl poate strivi :)
Îmi plac articolele, am să vă mai vizitez!
Până atunci multă pace!

Rodica Botan said...

Corneliu Olasn...ai observat ca nu stau totdeauna pe ginduri...citeodata ma si bat gindurile la cap!
:)
Multumesc de vizita...si multumesc de gluma din comentariu. Intr-adevar citeodata "vorbeste gura fara noi" ...dar atita vreme cit nu dauneaza cuiva...tot nu-i rau. Putem descaleca si de pe telefon si de pe...ginduri!!!