Lance Armstrong, un ciclist american de performanță, a obținut o victorie fără precedent prin câștigarea de șapte ori la rând a Turului Franței la ciclism. În timpul celei de-a cincea competiții, în anul 2003, aflându-se în fruntea tuturor concurenților, din cauza unei pungi de plastic care s-a rătăcit și a nimerit, în timpul cursei, exact pe ghidonul bicicletei lui, acesta a căzut pe trotuar fiind nevoit să se oprească din cursă. Competitorul lui, Jan Ullrich se afla doar cu 15 secunde în urma lui și ar fi fost șansa acestuia să o ia înaintea lui Armstrong. Dar, spectatorii la această competiție au putut asista la ceva cu totul special : Ullrich s-a oprit din pedalat și a oprit pe toți cei care veneau în urma lui, până când Armstrong a putut să se ridice, să se așeze din nou pe bicicletă și să-și reia cursa. Este important de știut faptul că un asemenea gest nu este cuprins în codul scris al competițiilor de ciclism, dar este parte a unui cod etic nescris, pe care cicliștii și l-au stabilit prin viu grai și gesturi nobile ca cel descris mai sus. Acest lucru însă, nu înseamnă deloc că există vreo obligație de a acționa în felul acesta atunci când se întâmplă astfel de episoade. Încă și mai important să știm este faptul că, în urmă cu doi ani, în anul 2001, Ullrich a fost cel care, tot în cadrul Turului Franței, a suferit un accident care l-a oprit din mersul înainte și a fost Armstrong cel care a oprit competiția până când acesta s-a recuperat și a putut continua cursa. Respectul acestor doi oameni unul pentru celălalt i-a făcut să își pună propriile interese la o parte și să acționeze în virtutea onoarei care îi caracteriza pe amândoi.
Cuvântul ”onoare” se referă la una dintre caracteristicile de bază ale caracterului uman și este calitatea care inspiră pe un om nu numai la a fi cinstit și integru la modul general, dar și la a-și angaja principiile înalte pe care le are în toate domeniile vieții lui. Într-un astfel de om se va observa dorința și intenția conștientă precisă de a face nu numai ce este corect și drept în ochii lui și a celor care îl pot vedea tot timpul, ci și discernământul de a face lucruri care au valoare în orice vreme și în orice situație. Spiritul de onoare vine din interiorul omului, fiind esențial în stabilirea unei relații de încredere cu cei din jurul lui și este una din calitățile fără de care integritatea unei persoane va avea de suferit. De fapt, calitatea de a fi un om de onoare este o noțiune foarte complexă, care cuprinde toate sectoarele vieții unui om. Să observăm, în continuare, câteva dintre caracteristicile unui om de onoare :
• Curaj. Trebuie să recunoaștem că avem nevoie de un curaj moral de cea mai înaltă calitate pentru a ne putea păstra spiritul de onoare în toată vremea și în toate circumstanțele ;
• Loialitatea, adică atitudinea de a-ți păstra credincioșia față de o cauză, sau față de o persoană, în ciuda împrejurărilor nefavorabile ;
• Spiritul de dreptate, nu poate lipsi din atributele unui om onorabil ;
• Ambiția și Mândria, de natură pozitivă, fără de care este greu de conceput un om onorabil ; aceste atribute sunt necesare pentru a face pe un om capabil să își poată duce la îndeplinire intențiile onorabile ce le are ;
• Autocontrolul este, de asemenea, deosebit de important pentru a ajuta un individual să își poată înfrâna impulsurile firești inițiale și a se opri la vreme de la reacții păcătoase sau care ar putea crea prejudicii atât persoanei în cauză, cât și celor cu care are de-a face ;
• Echilibrul și discernământul de a lua decizii bune, corecte și care să aibă atât o valoare temporară, cât și una veșnică, precum și de a le pune în practică, arată puterea de caracter a persoanei respective ;
• Este adevărat că sănătatea fizică nu va fi, în mod necesar, parte din tabloul general al unui om onorabil, dar sănătatea mintală, spirituală și morală vor fi imperios necesare ;
• Modul în care o persoană își folosește energia de care dispune și direcția pe care o dă vitalității pe care o are va fi un alt aspect care va defini un om onorabil ;
• Bunul simț. Chiar dacă este menționat ultimul în această listă, va fi absolut necesar, chiar vital, pentru a ajuta pe un om să își folosească discernământul în mod corect, de a nu jigni sau descuraja pe alții prin deciziile sau atitudinile ce le ia, ci de a arăta, prin tot ceea ce face, respectul cuvenit atât semenilor lui, cât și adevărului și dreptății.
Onoarea este o calitate care este respectată universal chiar și – interesant – de cele mai vicioase elemente. Este o caracteristică ce nu are nimic comun cu aspectele murdare sau vicioase ale vieții și este sădită în fiecare dintre noi de Dumnezeu. Din nefericire, oamenii au fost cei care au călcat în picioare acest dar prețios, punându-l la coșul de gunoi sau izolându-l într-un colțișor al inimii și minții, unde zace în stare latentă, fără posibilitatea de a fi folosit la înalta valoare pe care o are. Există însă momente binecuvântate când, ascultând șoapta Duhului Sfânt, mulți dintre cei care nu au practicat acest atribut în viața lor, ajung la punctul în care se vor schimba total. Iată ce ne spune ilustrația următoare.
Pe la jumătatea secolului trecut, numele de Al Capone făcea să treacă fiorii groazei pe oricine îl auzea. dar, în mod special pe locuitorii orașului Chicago. Acesta era notoriu pentru crimele organizate de care era responsabil, pentru prostituția orașului precum și pentru atacurile asupra băncilor. Dar, mirarea tuturora era că niciodată nu era condamnat și, în deplină libertate, își continua crimele și nenorocirile ce le aducea asupra locuitorilor orașului. Lucrul acesta se datora faptului că avea un avocat foarte iscusit, cunoscut sub numele de ”Easy Eddie” care, zeci de ani de-a rândul a reușit să îl țină în libertate pe criminalul Al Capone, în ciuda tuturor actelor ilegale pe care le făcea. Pentru a-i arăta aprecierea ce i-o purta, Al Capone îl plătea regește pe Eddie care, în felul acesta își putea permite un trai regesc nepăsându-i deloc de felul în care își câștiga acest trai.
Dar Eddie, în toată asprimea și nepăsarea lui față de orice fel de morală saufrică de Dumnezeu, avea o slăbiciune și anume fiul său, pe care îl iubea cu pasiune și de care s-a îngrijit să nu ducă lipsă absolut de nimic. I-a asigurat acestuia o educație înaltă, bani, condiții deosebite de viață, nimic nefiind precupețit pentru dragul lui fiu. Și, în ciuda faptului că era implicat și el însuși în tot felul de afaceri murdare și criminale, a avut ambiția să își învețe fiul să discearnă binele de rău și adevărul de minciună, dorind cu adevărat ca fiul său să devină un om mai bun decât fusese tatăl lui. Din nefericire, cu toți banii și influența de care se bucura, au existat două lucruri pe care Eddie nu le-a putut transmite fiului lui : un nume bun și un exemplu bun.
Într-o zi, Eddie a ajuns la punctul în care a decis să facă o alegere foarte dificilă, în dorința lui de a rectifica relele pe care le-a făcut. În virtutea acestei decizii, Eddie s-a dus la autorități și a spus adevărul privind afacerile lui Al Capone. Știa că acest lucru îl va costa viața dar, în dorința lui de a lăsa un nume bun și curat fiului său, precum și o nuanță de integritate, a făcut-o, În mai puțin de un an a fost exterminat. Dar, și-a acceptat soarta, murind bucuros că a putut oferi fiului său cadoul minunat al unei vieți schimbate, la prețul cel mai înalt pe care l-a putut plăti.
Un om integru va fi recunoscut după răspunsurile sau afirmațiile sale directe și la subiect. Cei din anturajul lui vor ști că se pot baza pe cuvântul lui și că, în relațiile cu un astfel de om, nu vor fi niciodată înșelați sau duși în eroare. Simțul de onoare al cuiva este rezultatul unei perfecționări care a atins coardele interioare profunde ale acelei persoane și care, navigând spre exterior, i-a schimbat acestuia viața. Un asemenea om va putea fi recunoscut de cei din jur prin faptul că pe cuvântulul lui te vei putea baza fără nici o rezervă, știind că acțiunile îi vor fi nepărtinitoare și nu vor urmări un anume avantaj ca urmare a deciziei făcute.
După ce am observat mai sus câteva aspecte a ceea ce înseamnă a fi un om de onoare, haideți să privim puțin și la felul în care această calitate a fost privită și înțeleasă de-a lungul timpului de societatea umană.
S-a remarcat, încă din timpuri străvechi, că această trăsătură de caracter i-a preocupat pe oameni destul de mult. De aceea, una dintre părerile celor care au dorit să atingă această stare superioară a conștiinței umane, a fost aceea că, pentru a putea duce o viață cu adevărat onorabilă, omul va trebui să se retragă din societate, pentru a se feri de stres și tentații. În virtutea acestei idei și de teama că astfel de stări se vor interfera cu abilitatea lor de a avea o viață onorabilă, mulți bărbați și multe femei s-au sustras de la a-și asuma responsabilități sau de la a se lupta pentru a crește spiritual și moral, nedorind să își îmbunătățească nici propria lor condiție și, cu atât mai puțin pe cea a celor din jurul lor. Sunt binecunoscute, de-a lungul veacurilor mănăstirile unde calugări și călugărițe se retrăgeau să își trăiască viața pentru a fi feriți de tentațiile acestei lumi. Dar, Domnul Isus în rugăciunea Sa către Tatăl, din Ioan 17:15, face foarte clară poziția omului în lume, prin cuvintele adresate Tatălui : ”Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”
Este important să înțelegem că, prin posibilitatea oferită nouă, oamenilor, de a putea fi bărbați și femei cu simțul onoarei, ni se acordă o șansă cu totul specială, prin care nu numai că putem duce o viață corectă, dar vom putea inspira și pe alții la o viață onorabilă, prin modul nostru de a răspunde expunerii la rău deci, prin propriul nostru exemplu. Imaginați-vă cum ar arăta lumea noastră dacă măcar noi, copiii lui Dumnezeu ne-am prezenta în fața celor care nu Îl cunosc pe El ca oameni ai onoarei și cinstei ! De aceea, acest dar va trebui folosit la capacitatea lui maximă și a nu îl folosi înseamnă a cădea la examenul de a trăi după responsabilitățile pe care ni le-a dat Creatorul nostru, care ne-a dăruit această calitate pentru a o folosi.
Decizia cuiva de a se izola de contactul cu lumea și, în mod automat, de a se distanța de cele mai multe dintre tentațiile umane la care ne expune natura noastră păcătoasă, va arăta slăbiciune și, în nici un caz, tăria de caracter care ar putea să influențeze în bine pe alții. Astfel de decizii vor aduce întrebarea firească : oare se îndoiesc aceștia de abilitatea lor de a-și păstra simțul onoarei în cazul în care ar trăi în condiții normale ? Omul obișnuit al zilelor noastre este forțat să trăiască în mijlocul societății, a colegilor de muncă, a vecinilor, rudelor mai îndepărtate sau mai apropiate și ar trebui să fie o datorie sfântă să se lupte și să aspire la influențe pozitive de care, cu siguranță este capabil.
De aceea este semnificativ faptul că, dacă noi dorim să beneficiem doar noi înșine de poziția etică pe care o vom lua și vom dori să avem relații și conecții doar cu cei care sunt ca noi și gândesc ca și noi, creditul le poate, foarte ușor reveni acestora. Doar cei care doresc cu adevărat să fie o binecuvântare pentru alții, ajutându-i în aceeași măsură ca pe ei înșiși, vor putea să arate că este posibil ca această calitate a onoarei să se păstreze și să fie eficientă, la nivelul cel mai înalt și în activitățile cele mai importante atât personale, cât și sociale.
Sentimentul onoarei vine dintr-un impuls lăuntric și implică nu numnai decizia de a face ceea ce este drept și corect, dar și perseverența de a vedea acel lucru împlinit.
Este interesant de remarcat că mulți dintre noi facem greșeli serioase de discernământ și nici măcar nu suntem conștienți de faptul acesta. Acest lucru se petrece, în special atunci când vom permite intereselor noastre personale să o ia înaintea unei decizii imparțiale, dar corecte. Și, încă și mai interesant apare faptul că o mare masă de oameni este capabilă să ofere un sfat corect altora, pentru anumite circumstanțe specifice dar, în aceleași circumstanțe, când acestea îi afectează în mod personal, acționează în totală opoziție cu ceea ce au recomandat altora fără nici o ezitare.
Onoarea este una dintre cele mai înalte virtuți și bogății ale unui om și toți trebuie să protejăm această bogăție ca pe o comoară de preț împotriva tuturor circumstanțelor împotrivitoare. Un om onorabil se va bucura de respectul celor din jur, dar și aceștia vor putea beneficia de o asemenea persoană. Onoarea nu va trebui niciodată pusă în balanță cu dorințele sau interesele noastre personale pentru că fără onoare, o persoană nu va atinge niciodată nivelul de fericire și împlinire spre care tinde fiecare om.
Bunul Dumnezeu să ne ajute să putem cultiva această calitate specială în viețile noastre, spre bucuria lui Dumnezeu, care ne dorește oameni cinstiți și integri precum și a celor din jur care vor fi încurajați sî vadă o rază de lumină străbătând întunericul dens al corupției și păcatului care ne înconjoară din toate părțile. Domnul să ne ajute la a a trăi ca oameni de cinste și onoare !
No comments:
Post a Comment