Pomul vorbitor
- Cu mandrie imi port si indoirea, zise Pomul! Am fost sadit intre stanci. Am luptat din prima zi in care samanta mea a incoltit. M-am zbatut sa-mi intind radacinile cat mai adanc si trainic, pana unde puteam absorbi cativa picuri de apa. Toata viata mea a fost o lupta de unul singur. N-aveam pe nimeni prin preajma sa ma incurajeze. M-am inaltat din rugaciunile mele catre Dumnezeu. Ele mi-au fost culcus si avant. Ele mi-au fost cantec de leagan si de trezire in zori. Mi-am inaltat trunchiul, ramurile, frunzele si am invatat sa stau drept in fata Lui. Iar cand au batut vanturile, le-am certat mereu, le-am scos ochii cu credinta mea: "Suflati cat vreti, nu ma veti dobori. Stiu Cine m-a sadit aici. Si e mai tare decat voi."
- Ce-ti veni, Pomule, sa vorbesti? Nu stii ca pomii n-au grai? Nu stii ca oamenii nu pot intelege limba copaceasca?
- Pomii vorbesc oricui vrea sa ii asculte, Omule! Oricui vrea sa ii inteleaga. Acum sunt tare abatut intr-o parte. Dar nu doborat. Sunt in bataia vantului aprig, dar nu omorat. Asa cum mi-am purtat semetia in vremuri bune, si toti vedeau frumusetea inaltarii mele, asa imi port acum indoirea. Indoielile... Nu mi-e rusine. Nu-mi ascund fata sa-mi plang de mila. E doar o etapa... o etapa. Voi fi din nou cu fruntea sus. Ii voi satura din nou pe trecatori cu Frumusetea! Stai numai pe-aproape sa vezi!...
No comments:
Post a Comment