29 February 2016

Tot invat, si tot repetenta ramin...

   
Cit am invatat... si cit mai am de invatat...
     Numai sa auziti o mica istorioara: o mama scoate din cuptor o tava de biscuiti... din aia cu ciocolata... de miroase toata casa a ciocolata calda, si vanilie, si mai stiu eu ce... Dar le spune celor trei copiii ai ei: "Niciun biscuit inainte de cina!"
     Cum credeti ca se termina povestea? Unul zice ok... si o asculta. Altul face ce face si fura un biscuit. Iar al treilea... scoate limba la ea...
     Cei care aveti mai multi copii puteti sa intelegeti mai bine cum stau lucrurile. Nu sunt doi copii la fel. Fiecare cu metehnele si calitatile lui. Si noi ne facem un plan... cu toti copiii nostri... si ridicam stacheta cit putem de sus. Undeva unde nici noi si nici stramosii nostri poate nu au fost. Si dupa ce ne facem tot felul de iluzii si de planuri... incepem sa traim o luuuunga dezamagire. Oare de ce?
     Si daca asta ar fi singura dezamagire. Dar nu... lista e lunga! Ne-am facut planuri mari in viata... si cu noi, si cu familia... si uneori Ii facem planuri si lui Dumnezeu, si ne suparam pe El daca nu Se tine de planul nostru. Si nu stiu cum se face ca El are planurile Lui... si... planurile noastre, si planurile Lui mai mult se intersecteaza si se anuleaza... nu se prea unesc, si nu se infratesc, si nu iau acelasi drum...
     Astazi cineva la radio i-a dat unei alte persoane o bucatica de ciocolata si i-a spus sa nu o mestece, ci doar sa o tina in gura, sa o lase sa se topeasca si sa o savureze. De cite ori am savurat ceva in viata? Noi suntem in secolul vitezei cind totul se face din mers... si avem mereu undeva sa mergem, dar de cum am ajuns avem alt obiectiv si tot asa... De ce nu ne oprim sa savuram un pic viata, ceea ce am cistigat, locul unde am ajuns, copiii care ni s-au dat asa cum sunt ei... De ce?
     Mi s-a facut o cocoasa in spate... muschii spatelui au inceput sa se agraveze si sa se revolte... de atita stat la computer am inceput sa iau forma semnului de intrebare... degeaba vreau eu sa arat ca semnul exclamarii... aia s-a dus!
      Oare la asta am fost chemati? Oare asta este viata pe care Dumnezeu i-a harazit-o omului? Da, munca face parte din activitatea omului, dar unii dintre noi am facut din munca zeul preferat... Sincera sa fiu, cred ca trebuie sa iau o bucata de ciocolata in gura... sa citesc un verset... si sa ies afara sa admir asfintitul... sau cerul la caderea serii, poate asa voi invata sa ma bucur de viata...
      Parca vad ca ma opresc la...ciocolata...

2 comments:

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Ai dreptate, ar fi cazul sa mai punem si piciorul pe frana ( nu numai " in prag ")
https://youtu.be/k1ODmleS8H4

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Prin linkul la conferinta doctorului am vrut sa arat ca e mai bine sa optam pentru un produs sanatos ( piciorul pus in prag ) decat pentru unul infectat la producator ( piciorul pe frana ),si sa ne modelam gustul spre binele si sanatatea noastra , daca vrem sa tinem seama la ele