01 January 2014

INTRIND IN NOUL AN...2014

 
Am intrat in noul an. Toata lumea pare sa se bucure. Ma intreb ..."oare de ce?"...desi imi amintesc foarte bine ca si eu faceam cindva exact acelasi lucru. Exista in noi aceasta nevoie copilareasca, sa ne bucuram. Cind am inceput ideea asta, am scris judecind pe cei ce s-au bucurat...dar pe cind am terminat-o...am simtit ca judecata imi apartine.
     Cine sint eu sa judec? Cum am ajuns sa ma consider asa o autoritate in proprii mei ochi ca-mi permit sa-mi dau cu parerea sau sa condamn ceva ce nu cunosc in amanuntime si in totalitate? Am intrat intr-un necunoscut. Eu am intrat cu teama si cumva speriata. Poate experientele ce le trag dupa mine, poate mintea mea care ma oboseste cautind solutii pina si acolo unde nu sint probleme, sau nu sint problemele...mele?! Sint ingrijorata de fiecare gura de aer ce o trag in piept si asta ma face sa-mi creasca starea de anxietate( asa ii zice oare in romaneste?) Si cum sint mereu ingrijorata...mi-am zis eu ca bine este sa nu pasesc la intimplare pe acest teren necunoscut - anul 2014.
      Soldatii Americani si chair si politia Americana folosesc un fel de roboti pe care ii trimit inainte pe un teren minat sau periculos ; si acest robot le transmite imagini sau detoneaza eventuale bombe. Noi pasim intr-un  necunoscut ...si avem un singur suport si o singura solutie- sa pasim  pe urmele Lui.
      Atunci de ce ma lamentez mereu? Poate pentruca ma trezesc in fiecare dimineata in trupul asta neputincios in care fructul din care a muscat Eva inca isi mai face cunoscuta puterea. Si asa s-a nascut putrezirea. Din acel moment moartea s-a strecurat pina si in cele mai mici detalii ale vietii noastre.
       ......
   
Am citit ce am scris pina aici. Ce sa zic...bun inceput de an. M-am culcat aseara la 8:15 pm 2013 si m-am trezit de mai multe ori dar oficial la ora 10 si ceva 2014. Normal ar fi sa fiu bucuroasa ca m-am trezit...si ca si ceilalti pe care ii iubesc si pentru care ma rog si pentru care traiesc sint inca in viata.
     Trebuie sa schimb atitudinea. Trebuie sa-mi amintesc ca numai viata pe pamint este finita. Trebuie sa-mi amintesc ca dincolo de nori vegheaza Datatorul vietii - al adevaratei vieti. Trebuie sa-mi imprim in materia mea cenusie ca viata pe pamint este doar un preludiu...doar o scoala unde invatam valorile Lui si invatam cum sa ne comportam intre noi, ca atunci cind vom fi invitati la masa Lui sa avem ceva maniere...
     Cum un student traieste greu anii studentiei, muncind pe brinci si supravietuind cum poate, la gindul ca odata sfirsita scoala o sa aiba o slujba unde sa practice cu succes cele invatate, tot asa credinciosul trebuie sa se gindeasca la anii de traire pe pamint. Nu am fost facuti sa numaram secundele acestei vieti scurte si de cele mai multe ori obscure si necajite...ci am fost facuti ca sa experimentam lucruri fantastice. Singuri nu putem face mare brinza ...dar cu Domnul Isus nu exista mediocritate.
   
Bag sama ca am intrat in anul asta cu un comportament de gaina care cauta dupa o bobita pe un maldar de gunoi. De ce nu traiesc ca un vultur care atunci cind vine furtuna, adulmeca si cauta momentul potrivit si se avinta pe un val puternic de aer care il ridica deasupra furtunii? Vulturul stie sa foloseasca pina si forta destructiva a furtunii in folosul lui. Si cind totul se farima macinat de puterea vintului, sub intunecimea creeata de norii negrii ca smoala ...cind vuiete jalnice ingrozesc fiintele prinse in furtuna, vulturul se avinta linistit deasupra norilor , taind albastrul cerului luminat de soarele vesnic plin de viata si caldura.
     Daca stau sa ma gindesc...asta este ce-mi doresc pentru anul in care am intrat. Imi doresc atitudinea vulturului. El nu poate opri vintul, nu poate schimba circumstantele - dar a invatat sa zboare, inalt, a invatat sa cunoasca furtuna si s-o foloseasca chiar in avantajul lui...si cind furtuna apare...el se ridica deasupra ei si sta acolo pina trece...si apoi in linistea de dupa furtuna, vulturul coboara pe un pisc sa se odihneasca si sa masoare imprejurimile...sa-si curete sau repare cuibul...sa traiasca in continuare...
    Doamne, iti cer acum la inceput de an sa te induri de mintea mea creatoare si s-o faci sa creeze imagini pozitive. Sa ma ajuti sa nu ma mai uit in urma ci inainte si nu in orice directie- ci sa privesc tinta la Tine. Asta imi va da directie si ma va umple de o bucurie nemarginita anticipind tot ceea ce Tu ai pregatit pentru mine, pentru noi, pentru eternitate. Si pina mai sint pe-aci...Doamne da-mi intelepciune sa fac voia Ta si sa ma ocup cit stiu si cit pot de treburile Imparatiei...
(pozele sint  facute asta vara in Gradina Ghetsimane)

1 comment:

Marta said...

Amin .Ma gandeam cu ce putere sta vulturul deasupra norilor? Dar stiu ;El pasarea hraneste ..nici de mine (nici dr tine ) nu va uita . Cu incredere inainte draga mea . .