18 December 2013

L-AU PIERDUT PE ISUS...



     Sint putine amanunte despre Domnul Isus din copilaria sau tineretea Lui. Unul dintre ele, destul de ciudat pentru noi este cel in care Maria si Iosif se intorceau de la vizila lor anuala la Ierusalim si L-au pierdut pe Isus. Domnul Isus avea doar 12 ani… si parintii Lui s-au intors acasa de la Ierusalim fara El. Eventual reintorcindu-se L-au gasit in Templu vorbind cu carturarii si invatatii vremii care se minunau de intelepciunea si cunostintele Lui.
    Dar parca evenimentul pare ciudat… L-au pierdut pe Isus timp de trei zile. Nimic de zis ca obiceiurile erau diferite si copiii aveau mai multa libertate ca acuma cind stau parintii cu ochii pe ei de teama sa nu li se intimple ceva sau sa-i fure cineva. De asemenea cred ca femeile mergeau impreuna si barbatii impreuna, si copiii mergeau de la un grup la altul, si posibil ca asa nu au bagat de seama ca Isus lipseste. Dar faptul in sine ramine ca acesti parinti pentru trei zile l-au pierdut pe fiul lor Isus.
    Este posibil sa-L pierzi pe Isus? Daca Maria si Iosif L-au pierdut ca le era dat in grija -  ca responsabilitate… sigur ca si noi Il putem pierde. Cind uitam de El o zi, doua… uitam sa ne rugam, uitam sa avem partasie cu El- uitam sa citim… Uitam! Si apoi ne amintim de El si nu stim unde sa-L gasim. Pai unde Il gasim decit unde L-am lasat ultima data?! - si, ca si Maria si Iosif, trebuie sa ne reintoarcem poate la Templu ca L-am uitat acolo ultima data cind am fost la slujba …anul trecut. Si Il gasim…cu siguranta- ca El are treaba acolo sa implineasca voia Tatalui Lui.
     Putem sa-L pierdem pe Isus si de Sarbatori - de Craciun… Prea ocupati cu cozonacul sau cu sarmalele. Marta era si ea ocupata tot asa- nu era rau ce facea, dar nici nu era partea cea buna pe care si-o alesese sora ei Maria. Putem sa-L pierdem pe Isus facind fapte bune… uitam motivele si ne asumam onarea care I s-ar cuveni Lui sau… multumirile, si El nu Se inghesuie sa ne puna in situatii penibile. Putem sa il pierdem pe Isus cintind cintari in adunare sau unii chiar predicind. Au dezvoltat o arta de a gidila urechile ascultatorilor si nicidecum de a-L prezenta pe Isus…isi dau slava lor, si nu Lui.
    Si fara sa aratam cu degetul pe nimeni…ginditi-va bine de cite ori L-ati pierdut pe Isus preocupati cu alte lucruri. Dar…e timpul sa-L gasim. Unii nu se ocupa de cele sfinte decit de Pasti si de Craciun. Fie si asa… dar sa-L gaseasca cel putin pe Isus de sarbatorile astea. Poate partasia o sa fie atit de buna, incit o sa-I simta lipsa daca Il mai pierd …si o sa-L caute…
     Important este ca daca Il cauti… El Se lasa gasit. Si mai intotdeauna Il gasesti la Templu. E bine ca sa-L cauti acolo, ca sa scurtezi cautarile…

4 comments:

cherie said...

Am inteles ce vrei sa sugerezi, dar eu, cand te vad toata ziua cautandu-l pe Iisus am impresia ca de fapt chiar l-ai pierdut.
Nu sunt obsedata de cautarea celui sfant dar automat, atunci cand vezi ceva frumos, ti se intampla ceva bun sau cand te culci si iti faci bilantul zilei, te simti langa Dumnezeu si ii multumesti ca ti-a stat permanent alaturi...
Dece trebuie sa-l cauti cand simti ca iti este mereu alaturi?
Pare un fel de "obligatie" peste o anumita limita. (din punctul meu de vedere. Imi cer scuze daca te deranjeaza ce iti scriu.)
De fapt in tinerete nici eu nu il simteam alaturi si tu esti probabil la acea varsta a mea.... mai de mult... La acea varsta nu imi faceam procese de constiinta ... Nu l-am cautat niciodata dar azi imi dau seama ca permanent a fost langa mine si gandesc altfel...

Rodica Botan said...

este asa o treaba de fina ceea ce ai observat tu, De fapt nu El se departeaza de noi ci noi de El. De fapt nu numai cind ti se intimpla ceva frumos sau bun trebuie sa il simti aproape...ca de obicei atunci uiti de El. Eu la necazur il caut mai mult...si acuma ma intreb daca El nu trebuie sa creeze aceste situatii sa ma tina aproape...

cherie said...

Ei.... aici este probabil firea mea cea pacatoasa.
Cand mi se intampla ceva rau eu ma cert cu Dumnezeu. Nu stiu dece dar ma supar pe el. Cand mi se intampla ceva rau consider ori ca asta a fost o pedeapsa ori ca asta a fost "oferta" lui si protestez!
Sunt o pacatoasa ! Incep sa-i explic intr-o conversatie tampita ca are dreptate, ca merit, dar ca eu vreau altceva si am sa fac asta, etc...
Cand imi este bine, multumesc, cand imi este rau, protestez...
Nu ma rog sa faca altceva caci am impresia ca daca el a luat o hotarare inseamna ca are el motivele lui, necunoscute mie, dar indiferent de motivele lui, eu vreau sa fie cum vreau eu, si asta trebuie sa fac singura, ca el poate nu ma va ajuta sa fac ce nu-i convine. Sigurr ca ma mai si rog, in felul meu, dar cu revolta, cu nemultumire ca sa nu spun ca de fapt cu o oarecare "ranchiuna" (evit cuvinte mai urate ...)
Fiecare cu pacatele lui... Asa sunt eu....

Rodica Botan said...

Cherie, in relatia noastra cu Dumnezeu sintem intr-o continua miscare- crestere...apropiere...Cred ca daca te uiti in urma realizezi ca si tu ai o istorie deja in relatia asta Cherie-Dumnezeu. Pe cit il cunoastem mai bine pe atit ne cunoastem mai bine si lucrurile se cristalizeaza si intelegerea noastra asupra vietii si a lumii din care fcaem paret se schimba ...
Viata asta este ca o scoala...si tot timpul parca ne pregatim de ceva. Cu siguranta nu ca sa murim, desi asa pare la prima vedere. Asta este doar un episod - si intr-o zi o sa faca sens toate durerile si intrebarile si cautarile noastre.