16 December 2013

ACASA DE SARBATORI...

   

     A dat o gripa de sezon si in mine. Azi nu m-am dus la lucru si sint acasa ...Ma gindesc ca intre o tusa, un junghi si un stranut si dupa ce-mi mai trece durerea de cap, sa ma apuc sa decorez un pic casa de Craciun. Dupa ce sterg praful bineinteles...sau...vad eu ...si asa nu vine nimeni sa examineze. De fapt...nu ma deranjeaza nimeni de ceva timp...
     Nu-i destul ca sint gripata si ma simt mizerabil dar a dat si o nostalgie peste mine...Mi-amintesc cum decoram cu fetele mele casa...cum puneau muzica de Craciun...cum nu terminam cu o repetitie la Biserica ca incepea alta. Aveam piesa de Craciun cu tot tacimul de muzica si costume si decor ...aveam orchestra cu partiturile de Craciun ...aveam solo si grupuri si cite si mai cite. Adauga la asta prajitura si bauturi pentru colindatori...lumini pe-afara...lumini inauntru...mincare pentru sarbatori si...voiosie pretutindeni...
    Toate s-au dus si am ramas cu un singur lucru de sezon anul asta...o gripa urita ...si-un dor neimplinit. S-au dus fetele mele la casele lor si cu ele mi s-a dus toata bucuria. Buna mea avea o vorba cind faceai ceva de obligatie...zicea ea...ca facem... "ciine, ciineste"...Nu stiu exact de unde a luat vorba dar parca se potriveste - ca un ciine care obligat de stapin se supune la poruncile lui. Trebuie sa sterg praful...ca si fara ochelari am bagat de seama ca se vede; mai ales pe parchetul asta inchis la culoare - ce n-oi fi ales si eu unul mai deschis sa nu se vada praful? Dar nu sint sigura daca o sa se intimple!!! Norocul lui...
    Ok...gata cu lamentarile. Trebuie sa existe o lectie si aici in peisajul asta depresant. Ma gindeam ieri ca asa cum imi este mie dor sa-mi fie casa plina de veselia copiilor mei, asa si Tatal Ceresc ar vrea sa isi vada copiii acasa. El ne-a creat dupa asemanarea Lui...si a pus in noi tot felul de simtaminte asemanatoare simtamintelor Lui- a pus in noi pina si gindul vesniciei. Ma gindesc ca de la El am invatat sa ne iubim si sa ne dorim copiii aproape. De fapt asta spune pilda cu fiul risipitor si cu Tatal care isi oboseste ochii uitindu-se in zare, asteptindu-si fiul sa se reintoarca.
     Sintem in ajun de sarbatori. Parintii isi doresc copiii acasa de sarbatori, si copiii tinjesc sa se reintoarca la casa parinteasca. Printre cei care cititi aceste rinduri pot fi si din cei care L-au parasit pe Dumnezeu - Tatal nostru ceresc - si au apucat pe drumuri straine. Amintiti-va de sarbatorile astea si de Casa Parinteasca si la modul firesc, dar si la cel spiritual. Amintiti-va de momentul cind ati devenit copiii iubiti ai Tatalui din Cer. Amintiti-va de dragostea dintii. Daca dragostea voastra a palit si s-a diluat...a Lui este exact asa cum ati cunoscut-o. El nu se schimba niciodata...El va asteapta sa va reintoarceti.
     Asta va doresc de sarbatori... sa va reintoarceti acasa; sa stati din nou in jurul mesei... sa va bucurati impreuna. Sarbatori fericite!!!

No comments: