1
Nr. 42, Decembrie 2013
Revistă crestină pentru femei
”Dar îngerul le-a zis :
„Nu va temeti :
caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul :
astazi în cetatea lui David, vi s-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” Luca 2:10-11
Luca 2:10-11
caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul :
astazi în cetatea lui David, vi s-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” Luca 2:10-11
Luca 2:10-11
Editor : Aurelia Gabor
1002 NE 91 Avenue
Vancouver, Washington 98664, Tel. 36o-944-9638 ;
1002 NE 91 Avenue
Vancouver, Washington 98664, Tel. 36o-944-9638 ;
EMail : aureliagabor@yahoo.com
2
Cuprins
O provocare neașteptată.......de Aurelia Gabor..................................................3 ;
Iertarea... Cea mai mare iubire, de Ligya Bejera..............................................5 ;
Semnificația Crăciunului, poezie, de Aurelia Gabor........................................6 ;
Avem sau nu... dragoste de Dumnezeu ? de Rodica Boțan................................7 ;
Dumnezeu este dragoste........................................................................................8 ;
Numărătoarea inversă a lui Dumnezeu, de Mihaela Gheorghe........................9 ;
Am dormit pe paie... de Ana Dobra.....................................................................13 ;
Pe sub geamul înghețat, colind.............................................................................14 ;
S-a născut Domnul Isus, de Ana Tătar Andraș....................................................15 ;
Eram doar un copil...., de Olympia Nenu...........................................................16 ;
Colțul vesel.............................................................................................................18 ;
Modul în care ne hrănim...., de Dr. Ligia Miclea...............................................19 ;
Maxime, de Lenuța Amurăriței Pus......................................................................20 ;
Rubrica Gospodinei................................................................................................21 ;
Nota Editorului
Aurelia Gabor
3
O provocare neasteptata !
”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat...
Îl vor numi : ”Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii... şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui...”
Isaia 9:6-7
Într-o dimineaţă rece de decembrie, dimineaţa de Crăciun a anului 1942, în ciuda vremurilor grele care cuprinseseră aproape tot globul, din cauza celui de-al doilea război mondial, un grup de fete tinere din Arizona s-au strâns într-o staţie de autobuz, pentru a pleca într-o scurtă călătorie. Erau eleve de liceu, colege de şcoală cărora diriginta lor a dorit să le ofere ceva deosebit cu ocazia Crăciunului. Dar, cum se puteau oare ele bucura ştiind că taţii şi fraţii lor se aflau peste mări şi ţări, confruntându-se la tot pasul cu moartea şi tremurând de frig şi boală prin tranşee şi spitale ? Totuşi, încurajate de profesoara lor, au decis să aibă o amintire frumoasă împreună. Cu anii aceştia nu se vor mai întâlni niciodată, aşa că au decis să se folosească de aceste câteva zile de vacanţă şi să meargă la munte, într- un parc renumit prin frumuseţea sălbăticiei lui şi a cadrului natural deosebit, specific deşertului. Cu eforturi incredibile, mamele au reuşit să le procure şi ceva alimente mai deosebite, pentru ca timpul petrecut împreună să fie cu adevărat memorabil. Nu era vorba numai de o ieşire la „iarbă verde”, ci de o încercare disperată de a-și menţine echilibrul, în ciuda depresiei care părea că a cuprins fiecare făptură umană din jurul lor. După un urcuş nu prea uşor, au ajuns, în final, la parc. Era, cu adevărat, un refugiu natural minunat, cu pomişori şi arbuşti specifici zonei de deşert şi care, parcă în acest timp al anului, când soarele era plăcut şi călduţ, aveau o culoare mai intensă şi mai plină de viaţă. Stâncile ce înconjurau parcul, cu formele lor roşietice şi stranii, completau decorul acesta parcă destinat de totdeauna să inspire pace şi eliberare de orice tumult al lumii. Toate îngrijorările erau uitate şi fetele au început să se relaxeze şi să îşi pregătească proviziile pentru a lua împreună masa şi a sărbători Crăciunul. La un moment dat, un uruit puternic de maşini militare le izbi urechile. Camioane mari, încărcate cu prizonieri germani de război, se îndreptau spre parc. Inimile tinerelor începură să bată cu putere şi gândurile iscate în inimile lor începură să se facă auzite. „Îi urăsc pe nemţii ăştia, – spuse una dintre fete – de ce, oare, or fi început războiul acesta ?” „N-am mai auzit nimic de tata de şase luni”, continuă o alta. „De când ne-a venit vestea morţii fratelui meu, mama plânge încontinuu. Nimic nu o poate consola !” spuse o a treia tânără. Toate aveau pe cineva drag din familie, plecat la război şi nu puţine deja plângeau pe cei morţi pe fronturile europene. Dar, pe măsură ce costiţa începu să sfârâie în tigăiţe şi focul de tabără ardea vesel, au uitat şi ele de toate şi au început să se bucure, gustând farmecul sărbătorii Crăciunului. După ce au terminat cu mâncarea, în timp ce adunau resturile şi făceau ordine, au început uşor să fredoneze tot felul de colinzi pe care şi le aminteau. Bucuroasă,
Îl vor numi : ”Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii... şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui...”
Isaia 9:6-7
Într-o dimineaţă rece de decembrie, dimineaţa de Crăciun a anului 1942, în ciuda vremurilor grele care cuprinseseră aproape tot globul, din cauza celui de-al doilea război mondial, un grup de fete tinere din Arizona s-au strâns într-o staţie de autobuz, pentru a pleca într-o scurtă călătorie. Erau eleve de liceu, colege de şcoală cărora diriginta lor a dorit să le ofere ceva deosebit cu ocazia Crăciunului. Dar, cum se puteau oare ele bucura ştiind că taţii şi fraţii lor se aflau peste mări şi ţări, confruntându-se la tot pasul cu moartea şi tremurând de frig şi boală prin tranşee şi spitale ? Totuşi, încurajate de profesoara lor, au decis să aibă o amintire frumoasă împreună. Cu anii aceştia nu se vor mai întâlni niciodată, aşa că au decis să se folosească de aceste câteva zile de vacanţă şi să meargă la munte, într- un parc renumit prin frumuseţea sălbăticiei lui şi a cadrului natural deosebit, specific deşertului. Cu eforturi incredibile, mamele au reuşit să le procure şi ceva alimente mai deosebite, pentru ca timpul petrecut împreună să fie cu adevărat memorabil. Nu era vorba numai de o ieşire la „iarbă verde”, ci de o încercare disperată de a-și menţine echilibrul, în ciuda depresiei care părea că a cuprins fiecare făptură umană din jurul lor. După un urcuş nu prea uşor, au ajuns, în final, la parc. Era, cu adevărat, un refugiu natural minunat, cu pomişori şi arbuşti specifici zonei de deşert şi care, parcă în acest timp al anului, când soarele era plăcut şi călduţ, aveau o culoare mai intensă şi mai plină de viaţă. Stâncile ce înconjurau parcul, cu formele lor roşietice şi stranii, completau decorul acesta parcă destinat de totdeauna să inspire pace şi eliberare de orice tumult al lumii. Toate îngrijorările erau uitate şi fetele au început să se relaxeze şi să îşi pregătească proviziile pentru a lua împreună masa şi a sărbători Crăciunul. La un moment dat, un uruit puternic de maşini militare le izbi urechile. Camioane mari, încărcate cu prizonieri germani de război, se îndreptau spre parc. Inimile tinerelor începură să bată cu putere şi gândurile iscate în inimile lor începură să se facă auzite. „Îi urăsc pe nemţii ăştia, – spuse una dintre fete – de ce, oare, or fi început războiul acesta ?” „N-am mai auzit nimic de tata de şase luni”, continuă o alta. „De când ne-a venit vestea morţii fratelui meu, mama plânge încontinuu. Nimic nu o poate consola !” spuse o a treia tânără. Toate aveau pe cineva drag din familie, plecat la război şi nu puţine deja plângeau pe cei morţi pe fronturile europene. Dar, pe măsură ce costiţa începu să sfârâie în tigăiţe şi focul de tabără ardea vesel, au uitat şi ele de toate şi au început să se bucure, gustând farmecul sărbătorii Crăciunului. După ce au terminat cu mâncarea, în timp ce adunau resturile şi făceau ordine, au început uşor să fredoneze tot felul de colinzi pe care şi le aminteau. Bucuroasă,
4
profesoara ce le însoţea, începea tot timpul câte un cântec nou şi fetele o urmau în cântec,
cu entuziasm.
Apoi, pe neaşteptate, ca un ecou, voci bărbăteşti, pe un ton profund şi plăcut, au umplut aerul curat de decembrie, coborând la vale, spre locul unde se afla grupul de fete. Îndreptându-şi privirile spre cavernele ce se formaseră în stâncile ce înconjurau parcul, grupul tinerelor a observat prizonierii ce se adăposteau acolo, păziţi de gardieni. Când ei au terminat cântecul, fetele au început altul. Nici unii dintre ei nu înţelegeau cuvintele celuilalt grup dar, spre satisfacţia ambelor grupuri, melodiile minunate de Crăciun, umpleau văzduhul curat al deşertului, ridicându-se deasupra politicii, a resentimentelor sau a diferenţelor de limbă şi popor. La un moment dat, una dintre fete a început să cânte, cu o voce clară : „O, noapte preasfinţită...” şi toate fetele, cu inimile încărcate de emoţie, au urmat-o în cântec. După câteva momente de linişte, melodia atât de familiară oricărui creştin din lume, s-a ridicat în văzduh, zburând spre grupul fetelor : „Stille Nacht, Heilige Nacht...” Uimite, pline de emoţie şi cu lacrimi în ochi, fetele ascultau minunatele acorduri cântate de prizonierii germani. Pe moment, s-a produs un miracol. Aceşti bărbaţi nu mai erau prizonierii germani atât de detestaţi de aceste tinere ci erau taţii, fraţii şi unchii lor aşa cum şi ele deveniseră pentru ei, fiicele, soțiile sau surorile lor iubite.
Peste ani de zile, ori de câte ori îşi aminteau de acea scenă, pentru aceste tinere, acele momente au devenit simbolul posibilităţii păcii, a unei transformări speciale a inimilor, care s-a produs într-o zi de Crăciun.
Domnul Isus Hristos este Domnul păcii. El a adus pace şi în inima mea şi poate să o aducă şi în inima ta, oricât de zbuciumată ar fi ea. Buzunarele pline, casele frumoase, cadourile care mai de care mai costisitoare, este puţin probabil că ne vor aduce pacea. Dar acceptarea celorlalţi, eliminarea urii, a invidiei, a resentimentelor experimentate faţă de diferite persoane sau chiar faţă de fraţi şi surori din biserică, vor aduce o pace fără sfârşit în inimile noastre. Iar, mai presus de toate, prezenţa în inimile noastre a Pruncului născut în Bethleem, cu peste 2000 de ani în urmă, ne poate aduce pacea atât de mult dorită de orice făptură umană. Fie ca, la acest Crăciun, Domnul păcii să se instaleze în inimile noastre şi să ne umple de pacea atât de necesară şi dorită de fiecare dintre noi.
Apoi, pe neaşteptate, ca un ecou, voci bărbăteşti, pe un ton profund şi plăcut, au umplut aerul curat de decembrie, coborând la vale, spre locul unde se afla grupul de fete. Îndreptându-şi privirile spre cavernele ce se formaseră în stâncile ce înconjurau parcul, grupul tinerelor a observat prizonierii ce se adăposteau acolo, păziţi de gardieni. Când ei au terminat cântecul, fetele au început altul. Nici unii dintre ei nu înţelegeau cuvintele celuilalt grup dar, spre satisfacţia ambelor grupuri, melodiile minunate de Crăciun, umpleau văzduhul curat al deşertului, ridicându-se deasupra politicii, a resentimentelor sau a diferenţelor de limbă şi popor. La un moment dat, una dintre fete a început să cânte, cu o voce clară : „O, noapte preasfinţită...” şi toate fetele, cu inimile încărcate de emoţie, au urmat-o în cântec. După câteva momente de linişte, melodia atât de familiară oricărui creştin din lume, s-a ridicat în văzduh, zburând spre grupul fetelor : „Stille Nacht, Heilige Nacht...” Uimite, pline de emoţie şi cu lacrimi în ochi, fetele ascultau minunatele acorduri cântate de prizonierii germani. Pe moment, s-a produs un miracol. Aceşti bărbaţi nu mai erau prizonierii germani atât de detestaţi de aceste tinere ci erau taţii, fraţii şi unchii lor aşa cum şi ele deveniseră pentru ei, fiicele, soțiile sau surorile lor iubite.
Peste ani de zile, ori de câte ori îşi aminteau de acea scenă, pentru aceste tinere, acele momente au devenit simbolul posibilităţii păcii, a unei transformări speciale a inimilor, care s-a produs într-o zi de Crăciun.
Domnul Isus Hristos este Domnul păcii. El a adus pace şi în inima mea şi poate să o aducă şi în inima ta, oricât de zbuciumată ar fi ea. Buzunarele pline, casele frumoase, cadourile care mai de care mai costisitoare, este puţin probabil că ne vor aduce pacea. Dar acceptarea celorlalţi, eliminarea urii, a invidiei, a resentimentelor experimentate faţă de diferite persoane sau chiar faţă de fraţi şi surori din biserică, vor aduce o pace fără sfârşit în inimile noastre. Iar, mai presus de toate, prezenţa în inimile noastre a Pruncului născut în Bethleem, cu peste 2000 de ani în urmă, ne poate aduce pacea atât de mult dorită de orice făptură umană. Fie ca, la acest Crăciun, Domnul păcii să se instaleze în inimile noastre şi să ne umple de pacea atât de necesară şi dorită de fiecare dintre noi.
Cu multă dragoste,
atât eu, cât și soțul meu,
dorim tuturor colaboratoarelor, precum și cititoarelor acestei reviste,
un ”Crăciun fericit”
în care să ne bucurăm încă o dată de harul ce ne-a fost
dăruit prin nașterea Domnului nostru Isus Hristos ! Cu dragoste în Domnul,
Aurelia & Tibi Gabor, Vancouver, Washington
dorim tuturor colaboratoarelor, precum și cititoarelor acestei reviste,
un ”Crăciun fericit”
în care să ne bucurăm încă o dată de harul ce ne-a fost
dăruit prin nașterea Domnului nostru Isus Hristos ! Cu dragoste în Domnul,
Aurelia & Tibi Gabor, Vancouver, Washington
5
Iertarea... Cea mai mare iubire...
Ligya Bejera, Adelaide, Australia
”Și ne iartă nouă greșelile noastre..." Matei 6:12a
Doamne, ce frumos sună ! Când rostim aceste cuvinte suntem încrezători că Dumnezeu, care este un Tată bun și iubitor, milostiv și îndurător, ne iartă ! Și ni se pare normal să fie așa, că doar e Tatăl nostru și orice părinte este sensibil la rugămintea copilului său... Și ce minunat este după ce primim iertarea, câtă pace și bucurie avem în inima noastră... Și știm că suntem iertați, atunci când vedem cum cererile noastre, prin rugăciune, sunt ascultate de Dumnezeu, pentru că se împlinesc în viața noastră. Doamne, Îți mulțumesc pentru iertare !
"...precum și noi iertăm greșiților noștri" Matei 6:12b
Doamne, ce greu este de îndeplinit ! "Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre"(Matei 6:15). Și pentru că, Domnul nostru, Tu ai spus : "Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să îl împlinesc !" ( Ieremia 1:12), trebuie să înțeleg că, după cum voi ierta greșiților mei, așa mă vei ierta și Tu pe mine ! Acum și aici începe autoevaluarea : iert eu deplin... complet... în mod absolut... necondiționat... cu desăvârșire... din toată inima ? Este greu să iertăm, mai ales când persoana care a greșit nu simte nici cea mai mică mustrare de conștiință. Iertarea deplină este împlinirea celei mai mari cerințe a lui Dumnezeu. Iertarea nu este ceva opțional, ci o activitate spirituală fundamentală pe care trebuie să învățăm să o practicăm pentru că și de aceasta depinde mântuirea noastră. Noi nu avem puterea să împlinim această poruncă prin noi înșine. Doamne, Îți mulțumim că avem un mijlocitor în Domnul Isus, care ne-a asigurat că, "Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da" (Ioan 16:23)
Dovada absolută a iertării depline are loc atunci când, cu sinceritate, Îi cerem Tatălui să-i elibereze de vină pe cei care ne-au rănit, chiar dacă nu ne-au rănit numai pe noi, ci și pe cei dragi ai noștri. Persoana care câștigă cel mai mult de pe urma iertării este persoana care iartă. Dă dezlegare, eliberare și vei fi eliberat tu însuți, vei căpăta pacea interioară ! Singura cale de a trece dincolo de durere și de a merge înainte în viață este prin iertarea deplină. "Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi" (Coloseni 3:13)
"Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine" (Romani 12:21). DOAMNE, TE ROG AJUTA-MĂ SĂ IERT DEPLIN.
Ligya Bejera, Adelaide, Australia
”Și ne iartă nouă greșelile noastre..." Matei 6:12a
Doamne, ce frumos sună ! Când rostim aceste cuvinte suntem încrezători că Dumnezeu, care este un Tată bun și iubitor, milostiv și îndurător, ne iartă ! Și ni se pare normal să fie așa, că doar e Tatăl nostru și orice părinte este sensibil la rugămintea copilului său... Și ce minunat este după ce primim iertarea, câtă pace și bucurie avem în inima noastră... Și știm că suntem iertați, atunci când vedem cum cererile noastre, prin rugăciune, sunt ascultate de Dumnezeu, pentru că se împlinesc în viața noastră. Doamne, Îți mulțumesc pentru iertare !
"...precum și noi iertăm greșiților noștri" Matei 6:12b
Doamne, ce greu este de îndeplinit ! "Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre"(Matei 6:15). Și pentru că, Domnul nostru, Tu ai spus : "Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să îl împlinesc !" ( Ieremia 1:12), trebuie să înțeleg că, după cum voi ierta greșiților mei, așa mă vei ierta și Tu pe mine ! Acum și aici începe autoevaluarea : iert eu deplin... complet... în mod absolut... necondiționat... cu desăvârșire... din toată inima ? Este greu să iertăm, mai ales când persoana care a greșit nu simte nici cea mai mică mustrare de conștiință. Iertarea deplină este împlinirea celei mai mari cerințe a lui Dumnezeu. Iertarea nu este ceva opțional, ci o activitate spirituală fundamentală pe care trebuie să învățăm să o practicăm pentru că și de aceasta depinde mântuirea noastră. Noi nu avem puterea să împlinim această poruncă prin noi înșine. Doamne, Îți mulțumim că avem un mijlocitor în Domnul Isus, care ne-a asigurat că, "Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da" (Ioan 16:23)
Dovada absolută a iertării depline are loc atunci când, cu sinceritate, Îi cerem Tatălui să-i elibereze de vină pe cei care ne-au rănit, chiar dacă nu ne-au rănit numai pe noi, ci și pe cei dragi ai noștri. Persoana care câștigă cel mai mult de pe urma iertării este persoana care iartă. Dă dezlegare, eliberare și vei fi eliberat tu însuți, vei căpăta pacea interioară ! Singura cale de a trece dincolo de durere și de a merge înainte în viață este prin iertarea deplină. "Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi" (Coloseni 3:13)
"Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine" (Romani 12:21). DOAMNE, TE ROG AJUTA-MĂ SĂ IERT DEPLIN.
"La judecată nu vei fi întrebat cât de mult ai suferit,
ci cât de mult ai iubit"
"Mama cu norma întreagă este una din cele mai bine plătite meserii, având în vedere că plata se face în iubire pură"
"Iubește pe toți oamenii, încrede-te în câțiva, nu face rău nimănui"
"Mama cu norma întreagă este una din cele mai bine plătite meserii, având în vedere că plata se face în iubire pură"
"Iubește pe toți oamenii, încrede-te în câțiva, nu face rău nimănui"
Lenuta Amuraritei Pus
6
Semnificatia Craciunului
Aurelia Gabor
În seara primului Crăciun, a fost o noapte fermecată,
Când tot pământu-a cunoscut, ce-nseamnă dragostea de Tată.
Un Copilaș nevinovat, venind din zările albastre,
Cu-un zâmbet sfânt și minunat, a coborât la noi, din astre.
Și câtă bucurie sfântă cu El de sus din cer veni,
Îl aștepta o lume-ntreagă, și-acei păstori de pe câmpii. Și un popor pierdut în beznă, salvarea cea de sus primea,
Când Simeon, plin de emoții, pe Prunc, în brațe Îl ținea.
Ce fericire minunată, ce scânteieri de stele sus,
Acolo-n bolta cea cerească, când S-a născut Domnul Isus !
Și totul s-a pus în mișcare, vestind că-un Rege S-a născut, Dar nu ca să domnească-n lume, ci pentru păcătoși, un scut !
Și-a cucerit pentru vecie, pe orice suflet păcătos, Care-a dorit să Îl accepte, în viața-i pe Isus Hristos.
Și a bătut și l-al meu suflet, și-n grabă ușa I-am deschis, Poftindu-L să îmi intre-n viață, să fiu cu El în paradis.
Chemarea Pruncului din iesle, răsună dulce și acum, Nu-ntârzia, deschide-I ușa, Ca să pornești cu El la drum. Și-atunci, cu bucurie sfântă, serba-vei noaptea de Crăciun, Căci Pruncul Cel născut în iesle, e-acum Păstorul tău cel Bun.
Aurelia Gabor
În seara primului Crăciun, a fost o noapte fermecată,
Când tot pământu-a cunoscut, ce-nseamnă dragostea de Tată.
Un Copilaș nevinovat, venind din zările albastre,
Cu-un zâmbet sfânt și minunat, a coborât la noi, din astre.
Și câtă bucurie sfântă cu El de sus din cer veni,
Îl aștepta o lume-ntreagă, și-acei păstori de pe câmpii. Și un popor pierdut în beznă, salvarea cea de sus primea,
Când Simeon, plin de emoții, pe Prunc, în brațe Îl ținea.
Ce fericire minunată, ce scânteieri de stele sus,
Acolo-n bolta cea cerească, când S-a născut Domnul Isus !
Și totul s-a pus în mișcare, vestind că-un Rege S-a născut, Dar nu ca să domnească-n lume, ci pentru păcătoși, un scut !
Și-a cucerit pentru vecie, pe orice suflet păcătos, Care-a dorit să Îl accepte, în viața-i pe Isus Hristos.
Și a bătut și l-al meu suflet, și-n grabă ușa I-am deschis, Poftindu-L să îmi intre-n viață, să fiu cu El în paradis.
Chemarea Pruncului din iesle, răsună dulce și acum, Nu-ntârzia, deschide-I ușa, Ca să pornești cu El la drum. Și-atunci, cu bucurie sfântă, serba-vei noaptea de Crăciun, Căci Pruncul Cel născut în iesle, e-acum Păstorul tău cel Bun.
Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.
Treci printr-un necaz ? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie.
Eşti fericit ? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie.
Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinlăuntru ?
Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine, a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât nisipul şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.
Ce va face rugăciunea pentru tine ? Răspunsul meu este acesta : Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine.
Treci printr-un necaz ? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie.
Eşti fericit ? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie.
Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinlăuntru ?
Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine, a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât nisipul şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.
Ce va face rugăciunea pentru tine ? Răspunsul meu este acesta : Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine.
„Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).
7
Avem sau nu... dragoste de Dumnezeu ?
Rodica Botan, Modesto, California
Rodica Botan, Modesto, California
“Dar știu că n-aveți în voi dragoste de Dumnezeu” Ioan 5:42
Domnul Isus vorbește iudeilor. Am avut ocazia să vizitez
Ierusalimul și mi-am putut face o părere personală despre evrei.
Adevărații evrei sunt foarte religioși. Poate cineva să fie religios, dar să nu aibă dragoste
pentru Dumnezeul religiei lui ? Dacă nu ai o înțelegere mai adâncă a Cuvântului lui
Dumnezeu, fraza asta spusă de Domnul Isus pare chiar deplasată, vizavi de acești evrei
ultrareligioși.
Evreii iubesc Ierusalimul, iubesc tradițiile lor și iubesc religia lor... Și le-au iubit și le-
au păstrat de când sunt ei pe lume ; au transmis tradițiile lor din tată în fiu, indiferent de
condițiile sau locul sau timpul în care au trăit. Mă uit la copiii noștri, care s-au
americanizat în totalitate și, celor mai mulți dintre ei, nu le mai pasă deloc de vechile
obiceiuri românești - de tradițiile de acasă. Dar evreii au păstrat de-a lungul veacurilor
moștenirea lor de tradiții și obiceiuri. Este acesta un act de dragoste ? Și dacă este dragoste,
este dragostea asta pentru Dumnezeu ?
N-am să uit că am întrebat pe șoferul nostru palestinian, care ne ducea la Marea Moartă :
”De ce vă bateți voi pentru locurile astea ? Că-s numai pietre peste tot - și nimic altceva...” Așa am zis eu, uitându-mă gânditoare la locurile stâncoase și lipsite de vegetație, prin care treceam. L-am întrebat doar într-o doară, pentru că aproape știam ce îmi va răspunde.
Și-a întors omul capul către mine și, cu oarecare sfială în voce, mi-a spus :
”Locurile astea sunt sfinte !!!”
Și, dacă palestinienii le consideră sfinte, cu atât mai mult evreii. Și, totuși, Domnul Isus le-a spus că nu au în ei dragoste de Dumnezeu. Și cuvintele Sfintei Scripturi sunt veșnice și, nu știu cum se face dar valabilitatea unor mesaje nu-și pierde însemnătatea nici în timp
N-am să uit că am întrebat pe șoferul nostru palestinian, care ne ducea la Marea Moartă :
”De ce vă bateți voi pentru locurile astea ? Că-s numai pietre peste tot - și nimic altceva...” Așa am zis eu, uitându-mă gânditoare la locurile stâncoase și lipsite de vegetație, prin care treceam. L-am întrebat doar într-o doară, pentru că aproape știam ce îmi va răspunde.
Și-a întors omul capul către mine și, cu oarecare sfială în voce, mi-a spus :
”Locurile astea sunt sfinte !!!”
Și, dacă palestinienii le consideră sfinte, cu atât mai mult evreii. Și, totuși, Domnul Isus le-a spus că nu au în ei dragoste de Dumnezeu. Și cuvintele Sfintei Scripturi sunt veșnice și, nu știu cum se face dar valabilitatea unor mesaje nu-și pierde însemnătatea nici în timp
și nici în raport cu alte situații. Versetele sunt atât de versatile. Aproape că ne-am putea
identifica cu evreii acelor timpuri. Și noi avem o credință și vrem sau nu să admitem, chiar
și noi, protestanții, avem tradiții și obiceiuri (deși îi criticăm pe altții). Domnul Isus însă, nu
le-a spus evreilor că tradițiile lor sunt greșite, ci le-a spus că n-au ”dragoste de
Dumnezeu.”
M-am gândit la faptul că, în viața noastră de credință, ne străduim să facem fapte bune, să facem alegeri potrivite, să mergem pe un drum drept, să arătăm bine, să respectăm anumite reguli de conduită, etc. Toate bune și la locul lor, dar ce-o fi însemnând oare ”dragostea de Dumnezeu” ? Că uite, Domnul Isus găsește acest lucru tare important. Cum este dragostea asta oare ? Și, scriind fraza asta, mi-au venit în minte următoarele frânturi de versete : ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu”. Iar Domnul Isus, ”S-a dat pe Sine Însuși ca plată pentru păcatele noastre.” Noi ce trebuie să facem, ce să dăm ? Oare ce ar însemna să-L iubim pe El ?
M-am gândit la faptul că, în viața noastră de credință, ne străduim să facem fapte bune, să facem alegeri potrivite, să mergem pe un drum drept, să arătăm bine, să respectăm anumite reguli de conduită, etc. Toate bune și la locul lor, dar ce-o fi însemnând oare ”dragostea de Dumnezeu” ? Că uite, Domnul Isus găsește acest lucru tare important. Cum este dragostea asta oare ? Și, scriind fraza asta, mi-au venit în minte următoarele frânturi de versete : ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu”. Iar Domnul Isus, ”S-a dat pe Sine Însuși ca plată pentru păcatele noastre.” Noi ce trebuie să facem, ce să dăm ? Oare ce ar însemna să-L iubim pe El ?
Poate un sacrificiu pentru “acei micuți” de care vorbește Scriptura ? Poate o renunțare
la ambițiile și pretențiile noastre și o ascultare totală de glasul Lui ? Dar, pentru asta,
trebuie să-I cunoaștem glasul...! Cum să facem să avem în noi dragoste de Dumnezeu ? Se
8
poate “lucra” la dragoste sau... vine ea, în mod natural ? După felul cum iubim sau
renunțăm la iubire în relațiile noastre omenești, se vede că nu știm ce este dragostea. Ceea
ce numim noi dragoste este adesea narcisism... Ne place de noi așa de mult, că am vrea să
fim asociați cu cine sau ce ne face mai valoroși. Ne convine sau nu asocierea și, in funcție
de asta, iubim sau nu mai iubim...
Mi-au rămas ca un ecou cuvintele Domnului Isus :”Dar știu că n-aveți în voi dragoste
de Dumnezeu”. Doamne, repară Tu lipsa asta din mine și înnobilează-mă cu dragostea
Ta...
Dumnezeu este dragoste !
Într-o seară de ajun, un adolescent dintr-o familie de fermieri era foarte supărat pentru că nu avea nici un cadou pentru tatăl său. Deși a căutat peste tot, n-a găsit nimic prin care să își poată exprima dragostea așa cum ar fi dorit.
În timp ce se framânta în așternutul său, i-a venit o idee : ce-ar fi dacă, în ziua de Crăciun, s-ar trezi mult mai devereme decât tatăl său și ar face curățenie în grajduri, ar hrăni și ar mulge vacile, fără ca tatăl său să știe ?
Zis și făcut ! La ora patru dimineața, copilul era deja îmbrăcat și în mai puțin de o oră, toate lucrurile la fermă erau deja aranjate. După ce a terminat totul, copilul s-a culcat din nou, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Când tatăl său a venit să îl trezească, s-a prefăcut că doarme și s-a întors pe partea cealaltă. Fiindu-i milă de copil, tatăl l-a lăsat să doarmă , plecând spre grajd și zicându-și în inima lui că, în acestă zi de sărbătoare va împlini toate treburile singur.
Când tatăl a plecat spre grajduri, inima copilului a început însă să bată foarte tare, pentru că se gândea : oare cum are să reacționeze tata ? În numai câteva minute însă, tatăl s-a reîntors în casă și a venit direct în camera copilului. Era așa de copleșit de emoție încât nici nu mai putea să vorbească. Și-a luat copilul în brațe, l-a sărutat și i-a repetat mereu și mereu : ”Acesta-i cel mai frumos dar de Crăciun ! Acesta-i cel mai frumos dar de Crăciun !”
Dragostea este cel mai frumos dar pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl oferim la sărbători, pentru că indiferent de modul în care va fi exprimată, aceasta va pregăti atmosfera pentru Cel mai frumos Crăciun !
”Doamne Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru dragostea ce mi-ai arătat-o prin Fiul Tău. Ajută-mi ca, la acest Crăciun, să-mi pot și eu exprima dragostea, iubind și dăruindu-mă în aceeași măsură ! Amin.”
Într-o seară de ajun, un adolescent dintr-o familie de fermieri era foarte supărat pentru că nu avea nici un cadou pentru tatăl său. Deși a căutat peste tot, n-a găsit nimic prin care să își poată exprima dragostea așa cum ar fi dorit.
În timp ce se framânta în așternutul său, i-a venit o idee : ce-ar fi dacă, în ziua de Crăciun, s-ar trezi mult mai devereme decât tatăl său și ar face curățenie în grajduri, ar hrăni și ar mulge vacile, fără ca tatăl său să știe ?
Zis și făcut ! La ora patru dimineața, copilul era deja îmbrăcat și în mai puțin de o oră, toate lucrurile la fermă erau deja aranjate. După ce a terminat totul, copilul s-a culcat din nou, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Când tatăl său a venit să îl trezească, s-a prefăcut că doarme și s-a întors pe partea cealaltă. Fiindu-i milă de copil, tatăl l-a lăsat să doarmă , plecând spre grajd și zicându-și în inima lui că, în acestă zi de sărbătoare va împlini toate treburile singur.
Când tatăl a plecat spre grajduri, inima copilului a început însă să bată foarte tare, pentru că se gândea : oare cum are să reacționeze tata ? În numai câteva minute însă, tatăl s-a reîntors în casă și a venit direct în camera copilului. Era așa de copleșit de emoție încât nici nu mai putea să vorbească. Și-a luat copilul în brațe, l-a sărutat și i-a repetat mereu și mereu : ”Acesta-i cel mai frumos dar de Crăciun ! Acesta-i cel mai frumos dar de Crăciun !”
Dragostea este cel mai frumos dar pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl oferim la sărbători, pentru că indiferent de modul în care va fi exprimată, aceasta va pregăti atmosfera pentru Cel mai frumos Crăciun !
”Doamne Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru dragostea ce mi-ai arătat-o prin Fiul Tău. Ajută-mi ca, la acest Crăciun, să-mi pot și eu exprima dragostea, iubind și dăruindu-mă în aceeași măsură ! Amin.”
9
Numaratoarea inversa a lui Dumnezeu
de Mihaela Gheorghe,
consilier matrimonial, scriitoare, Roma,
Tel. 00393287765991; Email: messengers4christ2007@yahoo.it
Pentru că ne mai despart puține zile de noul an, mă gândeam la numărătoarea inversă a lui Dumnezeu. Timpul se scurge ireversibil, nu-l putem opri, nu-l putem derula, nu putem face nimic pentru a răscumpara o ocazie pierdută de a lucra ceva pentru Împărăție și nu calificarea sau talentele noastre Îl impresionează pe Dumnezeu, ci disponibilitatea noastră, adică dorinţa de a fi la dispoziţia Sa atunci când El are nevoie de noi. Disponibilitatea de a auzi, atunci când Duhul Sfânt ne vorbeşte. Din totdeauna m-am rugat să pot auzi şi înţelege glasul lui Dumnezeu, atunci când El mă atenţionează.
Conştientă fiind că Tatăl Ceresc vorbeşte când într-un fel, când într-altul, m-am decis să fiu deschisă să ascult şi să urmez îndemnurile Sale. El îmi poate vorbi prin frumuseţea naturii, prin muzică, prin Scriptură sau prin sfaturile pline de dragoste ale unei prietene.
Într-o după-amiază, îndreptându-mă spre serviciu, am trecut pe lângă un şantier unde se construiau blocuri de locuinţe. Nimic interesant, mult praf şi un zgomot de nedescris. Ce mi-a atras însă atenţia a fost o tablă mare de marcaj pe care scria în limba engleză : „Au mai rămas 167 de zile”. Mi s-a părut puţin ciudat acel afiş ştiind că toţi muncitorii erau italieni... În fine... Timp de o săptămână am tot trecut pe lângă şantierul acela şi privirile îmi erau mereu atrase de acea pancartă care parcă devenise... magnetică. Mi-am schimbat ulterior traseul, dar cuvintele acelea nu-mi ieşeau din minte. „Au mai rămas... zile”... și maginea aceea încă stăruie în mintea mea, proaspătă şi provocatoare. O tabelă de marcaj... Tabela de marcaj a lui Dumnezeu ! Asta îmi comunicase El prin acea tabelă. De aceea, mă marcase aşa de mult imaginea aceea.
De fapt, tabelul de marcaj a lui Dumnezeu chiar există ! Iar El scrie în fiecare zi : „Au mai rămas... zile”. În fiecare dimineaţă cifrele se schimbă, se împuţinează. Timpul trece şi este ireversibil. Iar lumea, ignorând total această numărătoare inversă a lui Dumnezeu, îşi continuă alergarea ca şi când sfârşitul lumii nu ar veni niciodată... Dar noi, credincioşii, noi cum vedem această numărătoare inversă ? Ne gândim, oare, cum se aude marele orologiu ceresc, cum se aud minutele care trec, secundele care se scurg ? Putem simţi, oare, nerăbdarea, freamătul fiinţelor cereşti ? Marea emoţie şi bucurie a Mirelui ceresc care îşi aşteaptă Mireasa ? Ne gândim zilnic - sau din când în când - la numărătoarea inversă a lui Dumnezeu ? „Au mai rămas... zile.”
Întotdeauna, o numărătoare inversă aduce emoţii, îţi taie răsuflarea iar secundele care trec îţi par de dimensiunea orelor. Ştii că atunci când numărătoarea inversă se va termina, ceva se va întâmpla. Când numărătoarea inversă a lui Dumnezeu se va termina, ceva se va întâmpla. Ceva ce te va marca pentru totdeauna. Dacă L-ai urmat pe El, vei intra în odihna Stăpânului tău. Vei auzi minunata chemare de a te bucura de roadele slujirii tale. Dacă ai fost o fecioară înţeleaptă, vei culege roadele înţelepciunii şi credincioşiei tale. Dacă ai fost credincioasă în lucrurile mici, ţi se vor încredinţa lucruri mai mari. Dacă te-ai sacrificat pentru ca Vestea Bună să ajungă până la marginile pământului, poţi fi sigură că Dumnezeu va onora slujirea ta şi te va răsplăti. Tot ce ai făcut în Numele Lui şi pentru slava Lui va fi
de Mihaela Gheorghe,
consilier matrimonial, scriitoare, Roma,
Tel. 00393287765991; Email: messengers4christ2007@yahoo.it
Pentru că ne mai despart puține zile de noul an, mă gândeam la numărătoarea inversă a lui Dumnezeu. Timpul se scurge ireversibil, nu-l putem opri, nu-l putem derula, nu putem face nimic pentru a răscumpara o ocazie pierdută de a lucra ceva pentru Împărăție și nu calificarea sau talentele noastre Îl impresionează pe Dumnezeu, ci disponibilitatea noastră, adică dorinţa de a fi la dispoziţia Sa atunci când El are nevoie de noi. Disponibilitatea de a auzi, atunci când Duhul Sfânt ne vorbeşte. Din totdeauna m-am rugat să pot auzi şi înţelege glasul lui Dumnezeu, atunci când El mă atenţionează.
Conştientă fiind că Tatăl Ceresc vorbeşte când într-un fel, când într-altul, m-am decis să fiu deschisă să ascult şi să urmez îndemnurile Sale. El îmi poate vorbi prin frumuseţea naturii, prin muzică, prin Scriptură sau prin sfaturile pline de dragoste ale unei prietene.
Într-o după-amiază, îndreptându-mă spre serviciu, am trecut pe lângă un şantier unde se construiau blocuri de locuinţe. Nimic interesant, mult praf şi un zgomot de nedescris. Ce mi-a atras însă atenţia a fost o tablă mare de marcaj pe care scria în limba engleză : „Au mai rămas 167 de zile”. Mi s-a părut puţin ciudat acel afiş ştiind că toţi muncitorii erau italieni... În fine... Timp de o săptămână am tot trecut pe lângă şantierul acela şi privirile îmi erau mereu atrase de acea pancartă care parcă devenise... magnetică. Mi-am schimbat ulterior traseul, dar cuvintele acelea nu-mi ieşeau din minte. „Au mai rămas... zile”... și maginea aceea încă stăruie în mintea mea, proaspătă şi provocatoare. O tabelă de marcaj... Tabela de marcaj a lui Dumnezeu ! Asta îmi comunicase El prin acea tabelă. De aceea, mă marcase aşa de mult imaginea aceea.
De fapt, tabelul de marcaj a lui Dumnezeu chiar există ! Iar El scrie în fiecare zi : „Au mai rămas... zile”. În fiecare dimineaţă cifrele se schimbă, se împuţinează. Timpul trece şi este ireversibil. Iar lumea, ignorând total această numărătoare inversă a lui Dumnezeu, îşi continuă alergarea ca şi când sfârşitul lumii nu ar veni niciodată... Dar noi, credincioşii, noi cum vedem această numărătoare inversă ? Ne gândim, oare, cum se aude marele orologiu ceresc, cum se aud minutele care trec, secundele care se scurg ? Putem simţi, oare, nerăbdarea, freamătul fiinţelor cereşti ? Marea emoţie şi bucurie a Mirelui ceresc care îşi aşteaptă Mireasa ? Ne gândim zilnic - sau din când în când - la numărătoarea inversă a lui Dumnezeu ? „Au mai rămas... zile.”
Întotdeauna, o numărătoare inversă aduce emoţii, îţi taie răsuflarea iar secundele care trec îţi par de dimensiunea orelor. Ştii că atunci când numărătoarea inversă se va termina, ceva se va întâmpla. Când numărătoarea inversă a lui Dumnezeu se va termina, ceva se va întâmpla. Ceva ce te va marca pentru totdeauna. Dacă L-ai urmat pe El, vei intra în odihna Stăpânului tău. Vei auzi minunata chemare de a te bucura de roadele slujirii tale. Dacă ai fost o fecioară înţeleaptă, vei culege roadele înţelepciunii şi credincioşiei tale. Dacă ai fost credincioasă în lucrurile mici, ţi se vor încredinţa lucruri mai mari. Dacă te-ai sacrificat pentru ca Vestea Bună să ajungă până la marginile pământului, poţi fi sigură că Dumnezeu va onora slujirea ta şi te va răsplăti. Tot ce ai făcut în Numele Lui şi pentru slava Lui va fi
10
răsplătit. Continuă să fii o mesageră pentru Hristos în fiecare zi ! O ocazie pierdută de a fi
mesageră nu se va mai întoarce niciodată. Vei regreta că ai avut o ocazie, o oportunitate de
a-I fi martoră, dar ai pierdut-o din lipsă de iniţiativă, curaj sau din nepăsare. O altă femeie,
un alt suflet ar fi putut fi salvat dacă tu ai fi luat în serios statutul de mesageră a lui Hristos.
Nu pierde timpul care se scurge atât de repede ! Numărătoarea inversă a lui Dumnezeu
continuă !
A mai trecut o zi, încă o zi. Ce ai făcut tu astăzi pentru Hristos ? Ai oferit cuiva o broşură, un sfat, un zâmbet ? Ai deschis uşa unei văduve, ai vizitat un bolnav ? Ai întins un pahar de apă cuiva însetat ? Ai eliberat un captiv din închisoarea patimilor lui ? Sunt atâţia captivi în libertate. Nu stau după nişte gratii de fier, dar stau închişi în coşmarul unor vicii ce le controlează şi le distrug viaţa. Acum, când scriu acest capitol, am iniţiat un curs de 8 săptămâni de consiliere la care participă câteva femei ce şi-au descoperit darul de a îmbărbăta şi a sfătui pe cei cu probleme. Ele doresc să folosească sensibilitatea, empatia, darul de a consilia pentru alte femei care trec prin crize emoţionale, fizice sau de natură spirituală. Am observat că multe femei se confruntă cu depresia, mai mult decât în ţară. Sunt smulse din climatul lor familial, separate de partenerii de viaţă, abuzate la locul de muncă, discriminate ca şi străine. Lacrimile plânse în singurătate, izolarea, societatea violentă şi abuzivă nu fac altceva decât să crească disperarea, anxietatea acestor femei. Împreună cu femeile din biserica noastră am avut un timp de câteva săptămâni de rugăciune, în urma căruia am primit viziunea acestui curs intensiv de consiliere, cu scopul de a pregăti lidere, consiliere care să se ocupe de femeile ce trec prin situaţii grele.
Ne-am dat seama că dacă nu ne ocupăm de aceste persoane, vom pierde, de fapt, o ocazie de a face ceva pentru semenii noştri, în Numele Lui, o ocazie de a arăta că vrem să contribuim la lărgirea Împărăţiei Sale. Ne-am rugat pentru o viziune clară, am plâns şi am mijlocit pentru ca Dumnezeu să ne dea priceperea necesară, materiale, fonduri, locaţia potrivită, timp. Ne-am rugat pentru ca voia Sa să se facă în această parte a slujirii noastre. Am simţit că este voia Sa, deoarece Dumnezeu doreşte ca noi să avem viaţă din belşug, din abundenţă. Dar acele femei care trăiesc o dramă în fiecare zi nu au o viaţă din belşug nici pe departe.
Dumnezeu dorea ca noi să mijlocim şi tot El ne-a dat puterea, viziunea, ne-a unit într-un asentiment, a pus în sufletele noastre această povară pentru femeile ce treceau prin „valea plângerii” fără nici un ajutor.
În acele săptămâni de rugăciune pentru călăuzire, toate femeile implicate au înţeles un aspect esenţial al acestei slujiri prin consiliere : acele femei cu nevoi speciale care se izolaseră în durerea lor, care refuzau realitatea cruntă, nu s-ar fi dus să ceară consiliere unui pastor sau altui frate din biserică. Ele aveau nevoie de înţelegerea, de sfaturile, de lacrimile unei alte femei. Nu aş vrea să se înţeleagă că îi critic pe bărbaţi, ci că în viaţa unei femei apar situaţii, crize ce ţin de natura feminină şi care nu pot fi înţelese decât de o femeie. Numai o femeie se poate implica emoţional la acel nivel, numai o femeie poate înţelege labirintul sufletului unei alte femei. A fost o perioadă în viaţa mea când m-am confruntat cu o criză ce aproape mă doborâse, dar nu am avut curajul să merg la pastorul meu şi să-i spun cât de neîmplinită mă simţeam ca femeie, cât de mult obosisem în lupta mea cu infertilitatea provocată de o gravă tulburare endocrină.
A mai trecut o zi, încă o zi. Ce ai făcut tu astăzi pentru Hristos ? Ai oferit cuiva o broşură, un sfat, un zâmbet ? Ai deschis uşa unei văduve, ai vizitat un bolnav ? Ai întins un pahar de apă cuiva însetat ? Ai eliberat un captiv din închisoarea patimilor lui ? Sunt atâţia captivi în libertate. Nu stau după nişte gratii de fier, dar stau închişi în coşmarul unor vicii ce le controlează şi le distrug viaţa. Acum, când scriu acest capitol, am iniţiat un curs de 8 săptămâni de consiliere la care participă câteva femei ce şi-au descoperit darul de a îmbărbăta şi a sfătui pe cei cu probleme. Ele doresc să folosească sensibilitatea, empatia, darul de a consilia pentru alte femei care trec prin crize emoţionale, fizice sau de natură spirituală. Am observat că multe femei se confruntă cu depresia, mai mult decât în ţară. Sunt smulse din climatul lor familial, separate de partenerii de viaţă, abuzate la locul de muncă, discriminate ca şi străine. Lacrimile plânse în singurătate, izolarea, societatea violentă şi abuzivă nu fac altceva decât să crească disperarea, anxietatea acestor femei. Împreună cu femeile din biserica noastră am avut un timp de câteva săptămâni de rugăciune, în urma căruia am primit viziunea acestui curs intensiv de consiliere, cu scopul de a pregăti lidere, consiliere care să se ocupe de femeile ce trec prin situaţii grele.
Ne-am dat seama că dacă nu ne ocupăm de aceste persoane, vom pierde, de fapt, o ocazie de a face ceva pentru semenii noştri, în Numele Lui, o ocazie de a arăta că vrem să contribuim la lărgirea Împărăţiei Sale. Ne-am rugat pentru o viziune clară, am plâns şi am mijlocit pentru ca Dumnezeu să ne dea priceperea necesară, materiale, fonduri, locaţia potrivită, timp. Ne-am rugat pentru ca voia Sa să se facă în această parte a slujirii noastre. Am simţit că este voia Sa, deoarece Dumnezeu doreşte ca noi să avem viaţă din belşug, din abundenţă. Dar acele femei care trăiesc o dramă în fiecare zi nu au o viaţă din belşug nici pe departe.
Dumnezeu dorea ca noi să mijlocim şi tot El ne-a dat puterea, viziunea, ne-a unit într-un asentiment, a pus în sufletele noastre această povară pentru femeile ce treceau prin „valea plângerii” fără nici un ajutor.
În acele săptămâni de rugăciune pentru călăuzire, toate femeile implicate au înţeles un aspect esenţial al acestei slujiri prin consiliere : acele femei cu nevoi speciale care se izolaseră în durerea lor, care refuzau realitatea cruntă, nu s-ar fi dus să ceară consiliere unui pastor sau altui frate din biserică. Ele aveau nevoie de înţelegerea, de sfaturile, de lacrimile unei alte femei. Nu aş vrea să se înţeleagă că îi critic pe bărbaţi, ci că în viaţa unei femei apar situaţii, crize ce ţin de natura feminină şi care nu pot fi înţelese decât de o femeie. Numai o femeie se poate implica emoţional la acel nivel, numai o femeie poate înţelege labirintul sufletului unei alte femei. A fost o perioadă în viaţa mea când m-am confruntat cu o criză ce aproape mă doborâse, dar nu am avut curajul să merg la pastorul meu şi să-i spun cât de neîmplinită mă simţeam ca femeie, cât de mult obosisem în lupta mea cu infertilitatea provocată de o gravă tulburare endocrină.
11
Ne-am confruntat cu depresii provocate de însingurare, lipse financiare, boli grave,
plecarea adolescenţilor de acasă, căderea de la credinţă a unuia din partenerii de viaţă,
infertilitate, celibat, neadaptare, violenţă conjugală, abuz la locul de muncă, chiar violuri,
sechestrări. Un întreg şir de crize...
Pe lângă consiliere, am pus un accent deosebit pe părtăşie. Relaţia cu alte femei este de mare ajutor. Am organizat, ori de câte ori am avut prilejul, pe lângă conferinţele în plen, întruniri de studiu, agape, chiar întâlniri de rugăciune în aer liber, în parc. Alteori am avut întâlniri doar cu tinerele necăsătorite pentru a învăţa cum pot să slujească Domnului cu o inimă plină de bucurie şi nu de amărăciune. Apoi grupul de mame tinere s-a adunat pentru a învăţa una de la alta şi din cărţi cum să se raporteze la copiii lor, cum să facă din fiii lor nişte săgeţi care să-şi atingă ţinta. O vizită acasă, un telefon, un mesaj sau un mic cadou de aniversare, o floare, sunt moduri în care putem arăta surorilor noastre, prietenelor noastre că sunt importante pentru noi, că le apreciem pentru ceea ce sunt. Un serviciu pe care mi l- au făcut nişte prietene ce locuiesc în vecinătate a fost să facă baby-sitting pentru fetiţa mea atunci când eu eram plecată cu echipa de misiune sau aveam conferinţe în plen unde veneau multe persoane. Au fost ocazii în care cineva şi-a schimbat locuinţa iar alte persoane şi-au pus la dispoziţie maşinile pentru a trasporta lucrurile, alţii au zugrăvit casa, etc.
Sunt lucruri mărunte, am putea spune, dar viaţa e făcută şi din lucruri mărunte prin care Dumnezeu ne testează credincioşia. Îmi amintesc de perioada 2000-2001 când eu şi soţul meu eram misionari în două sate de lângă Bucureşti, unde am plantat două biserici. A fost foarte greu, trebuia să mergem cu autobuzul pe drumurile acelea prăfuite, era foarte cald, eu eram însărcinată şi mă simţeam rău. Mă tot întrebam ce anume îmi încredinţase Dumnezeu, căci nu doream doar să străbat drumurile degeaba. Misiunea înseamnă ceva de dus la îndeplinire. După un timp, am observat că la întâlnirile noastre de evanghelizare veneau mulţi copii şi adolescenţi. Am început să mă ocup de programul copiilor dar, după un timp, am cedat locul altcuiva şi mi-am îndreptat atenţia spre adolescenţi. Erau mai mult fete aşa că am început să avem înainte de programul bisericii o scurtă întâlnire pentru a învăţa din Biblie, dar vorbeam şi despre schimbările aduse de adolescenţă în viaţa lor. Multe din ele nu vorbiseră niciodată cu mamele lor despre aşa ceva, era interzis să pui întrebări de genul acela. Altele aveau idei total eronate. Am ajuns să vorbim şi despre normele de igienă şi despre perioada de curtare, până unde sunt limitele din perioada de prietenie.
Chiar dacă atunci a fost dificil, un început ce se contura cu greu - unele fete erau analfabete şi a trebuit să mă ocup şi de lucrul acesta - cred că Dumnezeu m-a pregătit în acei ani când am vorbit în faţa unor adolescente de la ţară, pentru acum, când mi-a încredinţat mai mult. Îi sunt recunoscătoare pentru perioada aceea de probă şi pentru că mi-a dat toată puterea pentru a nu da înapoi.
Vedeţi dragele mele, că zilnic ni se oferă ocazii de a fi mesagere pentru Hristos, de a face ceva pentru alte scumpe suflete. Lucruri mici (aşa credem noi), lucruri mari... Ce contează e să facem totul cu bucurie, cu dedicare, ca pentru Domnul.
Nouă, femeilor, ni s-au încredinţat nişte talanţi şi o misiune de îndeplinit. Ni s-a dat o viziune, un scop, o ţintă. Viaţa noastră trebuie pusă în slujba Stăpânului. Slujirea noastră trebuie să aducă roadă.
Pe lângă consiliere, am pus un accent deosebit pe părtăşie. Relaţia cu alte femei este de mare ajutor. Am organizat, ori de câte ori am avut prilejul, pe lângă conferinţele în plen, întruniri de studiu, agape, chiar întâlniri de rugăciune în aer liber, în parc. Alteori am avut întâlniri doar cu tinerele necăsătorite pentru a învăţa cum pot să slujească Domnului cu o inimă plină de bucurie şi nu de amărăciune. Apoi grupul de mame tinere s-a adunat pentru a învăţa una de la alta şi din cărţi cum să se raporteze la copiii lor, cum să facă din fiii lor nişte săgeţi care să-şi atingă ţinta. O vizită acasă, un telefon, un mesaj sau un mic cadou de aniversare, o floare, sunt moduri în care putem arăta surorilor noastre, prietenelor noastre că sunt importante pentru noi, că le apreciem pentru ceea ce sunt. Un serviciu pe care mi l- au făcut nişte prietene ce locuiesc în vecinătate a fost să facă baby-sitting pentru fetiţa mea atunci când eu eram plecată cu echipa de misiune sau aveam conferinţe în plen unde veneau multe persoane. Au fost ocazii în care cineva şi-a schimbat locuinţa iar alte persoane şi-au pus la dispoziţie maşinile pentru a trasporta lucrurile, alţii au zugrăvit casa, etc.
Sunt lucruri mărunte, am putea spune, dar viaţa e făcută şi din lucruri mărunte prin care Dumnezeu ne testează credincioşia. Îmi amintesc de perioada 2000-2001 când eu şi soţul meu eram misionari în două sate de lângă Bucureşti, unde am plantat două biserici. A fost foarte greu, trebuia să mergem cu autobuzul pe drumurile acelea prăfuite, era foarte cald, eu eram însărcinată şi mă simţeam rău. Mă tot întrebam ce anume îmi încredinţase Dumnezeu, căci nu doream doar să străbat drumurile degeaba. Misiunea înseamnă ceva de dus la îndeplinire. După un timp, am observat că la întâlnirile noastre de evanghelizare veneau mulţi copii şi adolescenţi. Am început să mă ocup de programul copiilor dar, după un timp, am cedat locul altcuiva şi mi-am îndreptat atenţia spre adolescenţi. Erau mai mult fete aşa că am început să avem înainte de programul bisericii o scurtă întâlnire pentru a învăţa din Biblie, dar vorbeam şi despre schimbările aduse de adolescenţă în viaţa lor. Multe din ele nu vorbiseră niciodată cu mamele lor despre aşa ceva, era interzis să pui întrebări de genul acela. Altele aveau idei total eronate. Am ajuns să vorbim şi despre normele de igienă şi despre perioada de curtare, până unde sunt limitele din perioada de prietenie.
Chiar dacă atunci a fost dificil, un început ce se contura cu greu - unele fete erau analfabete şi a trebuit să mă ocup şi de lucrul acesta - cred că Dumnezeu m-a pregătit în acei ani când am vorbit în faţa unor adolescente de la ţară, pentru acum, când mi-a încredinţat mai mult. Îi sunt recunoscătoare pentru perioada aceea de probă şi pentru că mi-a dat toată puterea pentru a nu da înapoi.
Vedeţi dragele mele, că zilnic ni se oferă ocazii de a fi mesagere pentru Hristos, de a face ceva pentru alte scumpe suflete. Lucruri mici (aşa credem noi), lucruri mari... Ce contează e să facem totul cu bucurie, cu dedicare, ca pentru Domnul.
Nouă, femeilor, ni s-au încredinţat nişte talanţi şi o misiune de îndeplinit. Ni s-a dat o viziune, un scop, o ţintă. Viaţa noastră trebuie pusă în slujba Stăpânului. Slujirea noastră trebuie să aducă roadă.
12
În Ioan 15:16, Dumnezeu spune : „Eu v-am ales pe voi (şi pe voi, femeile) ca să
aduceţi roadă şi roada voastră să rămână.” Dumnezeu Se aşteaptă să aducem roadă, nu să
fim nişte crengi uscate în via Lui... Cui i-ar plăcea să fie o creangă uscată ?
Scopul lui Dumnezeu pentru noi e să aducem roadă şi roada noastră să rămână, chiar şi după ce noi am încetat să mai existăm. A ne mulţumi cu rezultate de mâna a doua, cu rezultate în proporţie de 30% sau 60%, înseamnă a nu-L onora cum se cuvine pe Dumnezeu.
El a dat tot ce putea da astfel încât tu să poţi face tot ce a fost intenţionat pentru tine încă de la început !
Secretul unei vieţi pline de rod stă în locul pe care i-l dai lui Dumnezeu în viaţa ta, zilnic. El vrea prima parte din fiecare zi, prima zi din fiecare săptămână, primul gând în fiecare decizie, primul loc în viaţa ta !
Chiar dacă e greu să rodeşti 100%, nu este imposibil ! Nu uita că răsplătirea ta va fi mare, dacă vei persevera în a fi mesageră pentru Hristos, un vas folositor Stăpânului, destoinic pentru orice lucrare bună. Roagă-te ca să înţelegi ce înseamnă pentru tine personal „orice lucrare bună”. Şi apoi, începe să lucrezi şi să fii destoinică !
Înţelegem noi, ca femei, că Dumnezeu ne cheamă să lucram în câmpul Evangheliei ? Suntem noi dispuse să ne asumăm riscuri şi să punem în negoţ toţi talanţii ? Să luăm iniţiativa ? Să stabilim relaţii ? Să facem totul spre slava lui Dumnezeu ?
Noi, femeile, putem avea un mare impact în locul în care Dumnezeu ne-a aşezat. Putem influenţa pozitiv familia noastră, biserica, vecinătatea, societatea. Putem câştiga suflete pentru Împărăţia luminii pentru că ne-am luat în serios statutul de mesagere.
Dumnezeu aşteaptă ca noi să facem lucruri mari împreună cu El, vrea să ne facem partea noastră cu credincioşie, să răscumpărăm timpul. Ziua de ieri, în care am pierdut o ocazie de a fi mesageră, nu o mai pot recupera. Dumnezeu vrea să trăim, prin puterea Sa, cu intensitate, ziua de azi. Noi primim har suficient, lumina pentru ziua de azi. Să trăim ca şi când azi ar fi ultima zi din viaţa noastră. Nu ştim dacă ziua de mâine ne mai aparţine... Ziua de ieri a trecut, iar mâine încă nu a sosit. Tot ce ai este ziua de azi. Răscumpără vremea ! Îndrăzneşte lucruri mari cu Dumnezeu !
Și nu uita : numărătoarea inversă a lui Dumnezeu continuă : „AU MAI RĂMAS... ZILE... !”
Scopul lui Dumnezeu pentru noi e să aducem roadă şi roada noastră să rămână, chiar şi după ce noi am încetat să mai existăm. A ne mulţumi cu rezultate de mâna a doua, cu rezultate în proporţie de 30% sau 60%, înseamnă a nu-L onora cum se cuvine pe Dumnezeu.
El a dat tot ce putea da astfel încât tu să poţi face tot ce a fost intenţionat pentru tine încă de la început !
Secretul unei vieţi pline de rod stă în locul pe care i-l dai lui Dumnezeu în viaţa ta, zilnic. El vrea prima parte din fiecare zi, prima zi din fiecare săptămână, primul gând în fiecare decizie, primul loc în viaţa ta !
Chiar dacă e greu să rodeşti 100%, nu este imposibil ! Nu uita că răsplătirea ta va fi mare, dacă vei persevera în a fi mesageră pentru Hristos, un vas folositor Stăpânului, destoinic pentru orice lucrare bună. Roagă-te ca să înţelegi ce înseamnă pentru tine personal „orice lucrare bună”. Şi apoi, începe să lucrezi şi să fii destoinică !
Înţelegem noi, ca femei, că Dumnezeu ne cheamă să lucram în câmpul Evangheliei ? Suntem noi dispuse să ne asumăm riscuri şi să punem în negoţ toţi talanţii ? Să luăm iniţiativa ? Să stabilim relaţii ? Să facem totul spre slava lui Dumnezeu ?
Noi, femeile, putem avea un mare impact în locul în care Dumnezeu ne-a aşezat. Putem influenţa pozitiv familia noastră, biserica, vecinătatea, societatea. Putem câştiga suflete pentru Împărăţia luminii pentru că ne-am luat în serios statutul de mesagere.
Dumnezeu aşteaptă ca noi să facem lucruri mari împreună cu El, vrea să ne facem partea noastră cu credincioşie, să răscumpărăm timpul. Ziua de ieri, în care am pierdut o ocazie de a fi mesageră, nu o mai pot recupera. Dumnezeu vrea să trăim, prin puterea Sa, cu intensitate, ziua de azi. Noi primim har suficient, lumina pentru ziua de azi. Să trăim ca şi când azi ar fi ultima zi din viaţa noastră. Nu ştim dacă ziua de mâine ne mai aparţine... Ziua de ieri a trecut, iar mâine încă nu a sosit. Tot ce ai este ziua de azi. Răscumpără vremea ! Îndrăzneşte lucruri mari cu Dumnezeu !
Și nu uita : numărătoarea inversă a lui Dumnezeu continuă : „AU MAI RĂMAS... ZILE... !”
”Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne ! Fă-Te cunoscut în
trecerea anilor ! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale !”
Habacuc 3:2 ;
.......
”Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele !”
Habacuc 3:17-18
.......
”Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele !”
Habacuc 3:17-18
13
Am dormit pe paie si am mâncat gogosi cu ceai în noaptea de
Craciun
”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și Domnia va fi pe umerii Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele veșniciilor, Domn al Păcii’’. Isaia:9:6
Era în anul 1972, în preajma sărbătorilor de iarnă - cum era numită în regimul communist, sărbătoarea nașterii Domnului - când, împreună cu un grup de tineri din Sibiu ne-am hotărât să petrecem
sărbătorile Nașterii Domnului, pe meleagurile Hiriei. Acolo erau oameni deosebiți, care ne- au chemat la părtășie. Am plecat in ajunul Crăciunului cu trenul. Era o iarnă geroasă, zăpadă mare, obrajii ne erau îmbujorați de frig și îmbrăcămintea nu era chiar adecvată, dar asta nu conta. În inima noastră ardea un foc puternic să ajungem la Hiria, acest loc binecuvântat unde erau sfinții Domnului, dintre care putem numi pe fratele Ionel, bătrânul. Era un om blând, cu o privire caldă, fața senină și vorba dulce, care ne-a atras atenția la toți. Un om care, într-adevăr, semăna cu Domnul Isus. Doream să avem părtășie cu acești oameni, să ne umplem de puterea Duhului Sfânt.
A trebuit sa mergem cam 2 km pe jos. Zăpada scârțâia sub picioarele noastre, nu ne mai simțeam mâinile, dar aveam un sigur scop: să-L preamărim pe Cel ce a venit în lumea noastră, să ne închinăm și să-I aducem laudă.
Am ajuns, în sfârșit, la casa de rugăciune unde erau frații adunați și am simțit așa o prezență divină de parcă îngerii și corul îngeresc cântau pe dealurile Hiriei. Am petrecut toată seara în cântare și rugăciune. Casa era mică, geamurile transpirate dar era o cercetare divină de parcă și tavanul dispăruse. Aveam impresia că cerul s-a coborât la noi și noi ne- am urcat la cer. Am cântat din toată inima, lăudând pe Cel ce S-a născut, pe Cel ce a venit în lumea noastră, pe Cel ce ne-a răscumpărat.
A fost o seară binecuvântată, de neuitat. Și acum, după atâția ani, încă îmi răsună în urechi vocea fratelui Ionel care spunea : ”Tinerilor, calea Domnului e ușoară, iubiți-L pe Domnul. Iubiți Biblia, păstrați-vă curați și veți ajunge mântuiți”. Au urmat rugăciuni puternice, stăruitoare, mulți tineri au fost umpluți de puterea
Duhului Sfânt. Au fost mulți frați și surori în seara aceea la biserică. Deja veniseră zorii și noi tot nu ne puteam despărți. Și, fiindcă eram mulți, am fost cazați în grajd, pe paie, unde am simțit umilința nașterii Domnului Isus Hristos, El fiind născut în grajd. În jurul nostru era numai veselie, cântece și bucurie. Puterea Domnului era cu noi. Era doar cântare, pace, bucurie, liniște.
Mi-a rămas în memorie această experiență care a fost unică în viața mea, lăudând și binecuvântând numele Domnului. Parcă vroiam să nu se mai termine. Apoi ne-am dus la Cluj, unde am colindat în cartierele Gheorghieni și Mănăștur. Vedeam cum cântarea noastră aducea bucurie pentru că, în timp ce noi cântam, geamurile blocurile se luminau, pentru că oamenii se trezeau la auzul cântarilor frumoase. Era Crăciunul !
”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și Domnia va fi pe umerii Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele veșniciilor, Domn al Păcii’’. Isaia:9:6
Era în anul 1972, în preajma sărbătorilor de iarnă - cum era numită în regimul communist, sărbătoarea nașterii Domnului - când, împreună cu un grup de tineri din Sibiu ne-am hotărât să petrecem
sărbătorile Nașterii Domnului, pe meleagurile Hiriei. Acolo erau oameni deosebiți, care ne- au chemat la părtășie. Am plecat in ajunul Crăciunului cu trenul. Era o iarnă geroasă, zăpadă mare, obrajii ne erau îmbujorați de frig și îmbrăcămintea nu era chiar adecvată, dar asta nu conta. În inima noastră ardea un foc puternic să ajungem la Hiria, acest loc binecuvântat unde erau sfinții Domnului, dintre care putem numi pe fratele Ionel, bătrânul. Era un om blând, cu o privire caldă, fața senină și vorba dulce, care ne-a atras atenția la toți. Un om care, într-adevăr, semăna cu Domnul Isus. Doream să avem părtășie cu acești oameni, să ne umplem de puterea Duhului Sfânt.
A trebuit sa mergem cam 2 km pe jos. Zăpada scârțâia sub picioarele noastre, nu ne mai simțeam mâinile, dar aveam un sigur scop: să-L preamărim pe Cel ce a venit în lumea noastră, să ne închinăm și să-I aducem laudă.
Am ajuns, în sfârșit, la casa de rugăciune unde erau frații adunați și am simțit așa o prezență divină de parcă îngerii și corul îngeresc cântau pe dealurile Hiriei. Am petrecut toată seara în cântare și rugăciune. Casa era mică, geamurile transpirate dar era o cercetare divină de parcă și tavanul dispăruse. Aveam impresia că cerul s-a coborât la noi și noi ne- am urcat la cer. Am cântat din toată inima, lăudând pe Cel ce S-a născut, pe Cel ce a venit în lumea noastră, pe Cel ce ne-a răscumpărat.
A fost o seară binecuvântată, de neuitat. Și acum, după atâția ani, încă îmi răsună în urechi vocea fratelui Ionel care spunea : ”Tinerilor, calea Domnului e ușoară, iubiți-L pe Domnul. Iubiți Biblia, păstrați-vă curați și veți ajunge mântuiți”. Au urmat rugăciuni puternice, stăruitoare, mulți tineri au fost umpluți de puterea
Duhului Sfânt. Au fost mulți frați și surori în seara aceea la biserică. Deja veniseră zorii și noi tot nu ne puteam despărți. Și, fiindcă eram mulți, am fost cazați în grajd, pe paie, unde am simțit umilința nașterii Domnului Isus Hristos, El fiind născut în grajd. În jurul nostru era numai veselie, cântece și bucurie. Puterea Domnului era cu noi. Era doar cântare, pace, bucurie, liniște.
Mi-a rămas în memorie această experiență care a fost unică în viața mea, lăudând și binecuvântând numele Domnului. Parcă vroiam să nu se mai termine. Apoi ne-am dus la Cluj, unde am colindat în cartierele Gheorghieni și Mănăștur. Vedeam cum cântarea noastră aducea bucurie pentru că, în timp ce noi cântam, geamurile blocurile se luminau, pentru că oamenii se trezeau la auzul cântarilor frumoase. Era Crăciunul !
14
Chiar dacă regimul era comunist și ateist, noi am dus vestea nașterii Domnului
Isus, Mântuitorul nostru pe care comuniștii nu L-au acceptat. Dar Domnul Isus Hristos este viu și astăzi trăiește și lucrează. De 2000 de ani, glasul colindătorilor răsună în lungul și-n latul pământului, cu vestea bună că Domnul Isus trăiește, e viu și ne-a mântuit. Doresc ca bucuria nașterii Domnului Isus să inunde inimile tuturor cititorilor. Și bucuria pe care îngerii au adus-o pe câmpiile Betleemului să umple și casele dumneavoastră. Fiți binecuvântați de Domnul, care a făcut cerurile și Pământul și vă doresc la toți un Crăciun fericit cu Pruncul născut în ieslea din Bethleemul din Iudeea.
Isus, Mântuitorul nostru pe care comuniștii nu L-au acceptat. Dar Domnul Isus Hristos este viu și astăzi trăiește și lucrează. De 2000 de ani, glasul colindătorilor răsună în lungul și-n latul pământului, cu vestea bună că Domnul Isus trăiește, e viu și ne-a mântuit. Doresc ca bucuria nașterii Domnului Isus să inunde inimile tuturor cititorilor. Și bucuria pe care îngerii au adus-o pe câmpiile Betleemului să umple și casele dumneavoastră. Fiți binecuvântați de Domnul, care a făcut cerurile și Pământul și vă doresc la toți un Crăciun fericit cu Pruncul născut în ieslea din Bethleemul din Iudeea.
Pe sub geamul înghetat
Pe sub geamul înghețat Al căsuței mele /:Trece iar colind curat Călător spre stele :/
Trec păstorii fericiți, Moșii și părinții /:Domnului ducând smeriți Aurul credinței :/
Magii trec umili, plecați Peste veacul zării /:Domnului ducând mișcați Smirna ascultării :/
Iar din albul luminos Sub lumina lunii /:Ca tămâia s-a desprins Zborul rugăciunii : /
An de an se duc așa Solii spre Mesia /:Numai din căsuța ta N-a plecat solia :/
Doamne, fă-mi în casă iar Praznic de lumină
/:Ca și de la cer în dar Solii Tăi să vină :/
Pe sub geamul înghețat Al căsuței mele /:Trece iar colind curat Călător spre stele :/
Trec păstorii fericiți, Moșii și părinții /:Domnului ducând smeriți Aurul credinței :/
Magii trec umili, plecați Peste veacul zării /:Domnului ducând mișcați Smirna ascultării :/
Iar din albul luminos Sub lumina lunii /:Ca tămâia s-a desprins Zborul rugăciunii : /
An de an se duc așa Solii spre Mesia /:Numai din căsuța ta N-a plecat solia :/
Doamne, fă-mi în casă iar Praznic de lumină
/:Ca și de la cer în dar Solii Tăi să vină :/
Notă : Căutați acest colind pe Youtube.
15
S-a nascut Domnul Isus !
”Iată, fecioara... va naşte un fiu, şi-I vor pune numele ”Emanuel” Matei 1:23
În urmă cu peste 2000 de ani îngerul Gabriel a venit pe pământul nostru cu o veste minunată : naşterea Domnului Isus. Maria, cea cărei îngerul i s-a adresat, îl ascultă şi îşi dovedeşte credinţa prin faptul că a crezut promisiunea Domnului.
Mariei nu i-a fost prea greu să creadă vestirea îngerului Gabriel și promisiunea Domnului. Există vreo promisiune a Domnului care este prea greu de înţeles pentru tine ? Sau este prea greu să o accepţi ? Ce ai vrea să Îi spui Domnului cu privire la promisiunile Lui faţă de tine ?
Profeţia despre naşterea Domnului s-a împlinit. Emanuel a venit. Cunoşti profeţiile din Vechiul Testament cu privire la Domnul Isus ? Pentru că Dumnezeu întotdeauna Îşi împlineşte promisiunile făcute, ce promisiune Îi vei cere să o împlinească în viaţa ta ?
Atât Maria, cât şi Iosif au crezut şi au ascultat pe Dumnezeu atunci când le-a vorbit.
Dacă te gândeşti la viaţa Mariei şi a lui Iosif, poţi să-ţi imaginezi câtă suferinţă şi cîte binecuvântări au avut ? Cum îţi vei dovedi credinţa atunci când viaţa îţi va fi grea ? Îţi vei aduce aminte de puterea Numelui Domnului Isus ?
Fiul Mariei a primit două nume : Isus şi Emanuel. Ce înseamnă aceste nume şi cât sunt ele de importante pentru tine ? Numele Isus înseamnă : ,,Dumnezeu este mântuirea”.
Iosua a primit responsabilitatea de a duce pe poporul Israel din pustie în ţara promisă. Domnul Isus a avut o lucrare mai mare de făcut : să salveze poporul din robia păcatului. Cuvântul ,,salvat” sau ,,mântuit” ar trebui să fie scump şi dulce pentru
cei credincioşi. Domnul Isus a luat păcatele noastre asupra Lui, ca să ne
salveze de mânia dreaptă a lui Dumnezeu. Mântuirea, salvarea, izbăvirea înseamnă restaurarea sănătăţii spirituale. Noi am fost morţi spiritual, dar Hristos ne-a dat viaţă.
Numele Emanuel înseamnă ,,Dumnezeu este cu noi”. Prezenţa lui Dumnezeu este cu noi, zi după zi, în toate circumstanţele vieţii.
Cât de preţios este pentru tine Domnul Isus ? Este El Salvatorul tău ?
Cât de mult te bazezi pe El ca să te elibereze din obiceiurile tale fireşti şi
păcătoase ? Pentru cine te rogi zilnic să-L cunoască pe Salvatorul şi să experimenteze eliberarea Lui din robia păcatului ? Ce zici despre cei ce zic că sunt creştini dar nu caută izbăvirea de rău ?
Cât de preţios este pentru tine Emanuel ? Cât de mult experimentezi tu prezenţa Domnului şi cât de mult te schimbi în prezenţa Domnului ? Ce mare har să experimentăm izbăvirea şi prezenţa Domnului în fiecare zi !
”Iată, fecioara... va naşte un fiu, şi-I vor pune numele ”Emanuel” Matei 1:23
În urmă cu peste 2000 de ani îngerul Gabriel a venit pe pământul nostru cu o veste minunată : naşterea Domnului Isus. Maria, cea cărei îngerul i s-a adresat, îl ascultă şi îşi dovedeşte credinţa prin faptul că a crezut promisiunea Domnului.
Mariei nu i-a fost prea greu să creadă vestirea îngerului Gabriel și promisiunea Domnului. Există vreo promisiune a Domnului care este prea greu de înţeles pentru tine ? Sau este prea greu să o accepţi ? Ce ai vrea să Îi spui Domnului cu privire la promisiunile Lui faţă de tine ?
Profeţia despre naşterea Domnului s-a împlinit. Emanuel a venit. Cunoşti profeţiile din Vechiul Testament cu privire la Domnul Isus ? Pentru că Dumnezeu întotdeauna Îşi împlineşte promisiunile făcute, ce promisiune Îi vei cere să o împlinească în viaţa ta ?
Atât Maria, cât şi Iosif au crezut şi au ascultat pe Dumnezeu atunci când le-a vorbit.
Dacă te gândeşti la viaţa Mariei şi a lui Iosif, poţi să-ţi imaginezi câtă suferinţă şi cîte binecuvântări au avut ? Cum îţi vei dovedi credinţa atunci când viaţa îţi va fi grea ? Îţi vei aduce aminte de puterea Numelui Domnului Isus ?
Fiul Mariei a primit două nume : Isus şi Emanuel. Ce înseamnă aceste nume şi cât sunt ele de importante pentru tine ? Numele Isus înseamnă : ,,Dumnezeu este mântuirea”.
Iosua a primit responsabilitatea de a duce pe poporul Israel din pustie în ţara promisă. Domnul Isus a avut o lucrare mai mare de făcut : să salveze poporul din robia păcatului. Cuvântul ,,salvat” sau ,,mântuit” ar trebui să fie scump şi dulce pentru
cei credincioşi. Domnul Isus a luat păcatele noastre asupra Lui, ca să ne
salveze de mânia dreaptă a lui Dumnezeu. Mântuirea, salvarea, izbăvirea înseamnă restaurarea sănătăţii spirituale. Noi am fost morţi spiritual, dar Hristos ne-a dat viaţă.
Numele Emanuel înseamnă ,,Dumnezeu este cu noi”. Prezenţa lui Dumnezeu este cu noi, zi după zi, în toate circumstanţele vieţii.
Cât de preţios este pentru tine Domnul Isus ? Este El Salvatorul tău ?
Cât de mult te bazezi pe El ca să te elibereze din obiceiurile tale fireşti şi
păcătoase ? Pentru cine te rogi zilnic să-L cunoască pe Salvatorul şi să experimenteze eliberarea Lui din robia păcatului ? Ce zici despre cei ce zic că sunt creştini dar nu caută izbăvirea de rău ?
Cât de preţios este pentru tine Emanuel ? Cât de mult experimentezi tu prezenţa Domnului şi cât de mult te schimbi în prezenţa Domnului ? Ce mare har să experimentăm izbăvirea şi prezenţa Domnului în fiecare zi !
Ana Tatar-Andras
http://anatatarandras.wordpress.com
,,Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus...” Matei 1:21
http://anatatarandras.wordpress.com
,,Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus...” Matei 1:21
16
Eram doar un copil dar... am avut pret...
de Olympia Nenu, California
Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu se oprește în calea unui copil și-l cheamă pe nume ? Eu, nuuuuu....
Aveam doar 12 ani și nu știam nimic de El și creșteam în casa părintească, total necunoscătoare de existența unei alte lumi, decât
cea în care mă învârteam.
Vrei, copil de-aceeași vârstă, sau oricine ai fi, să-mi asculți istoria... ? E scurtă și merită
să apleci urechea... Hai, vino aici, stai lângă mine, să-ți spun cum m-a întâlnit Dumnezeu, în acea seară, când gândurile toate se zbenguiau zgomotos în jurul meu : mergem la discotecă !!!
Am sosit al 3-lea copil, în casa părinților mei. Se pare c-am bătut pe neașteptate la ușa căminului nepregătit spre a mă primi, și-atunci, dacă tot am sosit, mi-au dat și mie un colțișor în încăperea celor doi frați mai mari (sora mea, cu doisprezece ani mai mare, iar fratele cu zece)... Iar ei nu s-au ostenit prea tare să ascundă că am stingherit planurile familiei deja consolidate, iar eu, na... am căzut buluc peste capul lor... Dar, ce vină aveam eu, spune și tu ... ?!
Și anii au trecut... Și iată-mă ajunsă la cei doisprezece anișori, imitând-o pe sora mea, în toate cele... Voiam să “ies” și eu ”în lume”. Așa că, săptămâna aceasta, organizam sârguincios o ieșire împreună cu toate prietenele mele, la DISCOTECĂ, sâmbătă seara. Toate meregeau strună, când, deodată, mi-am amintit că am uitat, nu știu cum, s-o invit pe una dintre prietenele mele. Am alergat în întâmpinarea ei, de cum am văzut-o și, dintr-o răsuflare i-am spus ce plănuisem pentru sâmbătă. Fremătam de extaz, dar ochii prietenei mele m-au privit senin și cald, iar apoi, zâmbind, mi-a spus :
”Eu n-am să vin. Merg la Biserică.”
”Biserică ... ? Ce-i aia ... ?”, m-am trezit eu întrebând-o, coborâtă din euforia mea, cu picioarele pe pământ. Ea a zâmbit iar și mi-a zis scurt :
”Vino și vezi”. Nimic mai mult. Ce mister plutea în jurul ei ?! Ce-i asta ? S-a rupt parcă dintr-odată vraja în care mă scăldasem toată săptămâna, plănuind ieșirea de sâmbătă seara și o altă stare punea stăpânire pe mine. Mă trezeam gândind la Biserică. Biserica... Ce se întâmpla cu mine ? N-am mai avut liniște :
”Vin... Vin și eu cu tine... la Biserică la tine”, am rostit dintr-odată, surprinsă fiind și eu de ceea ce rostesc.
Nu mă cerusem de la părinți, dar nici nu-mi trecuse prin minte c-ar trebui să le spun. Oricum, știau că sâmbată seara plec. Un foc lăuntric mă mistuia și nu înțelegeam noile transformări ce se petreceau în mine, de aceea abia așteptam seara în care voi păși pentru prima oară, într-o lume în care nu mai fusesem. Împreună cu prietena mea, sâmbătă seara, am intrat în Biserică.
Dragii mei, tot, tot ce s-a petrecut atunci, acolo, a fost anume pentru mine. Stăteam pe banca aceea, cu ochii pironiți la amvon, dar pentru mine nu mai erau nici bănci, nici oameni în jur, totul era numai cer și... îngeri, iar Dumnezeu, de
undeva din mijloc, îmi șoptea vorbe alese, mă cucerea pentru EL. S-a terminat seara și-am
de Olympia Nenu, California
Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu se oprește în calea unui copil și-l cheamă pe nume ? Eu, nuuuuu....
Aveam doar 12 ani și nu știam nimic de El și creșteam în casa părintească, total necunoscătoare de existența unei alte lumi, decât
cea în care mă învârteam.
Vrei, copil de-aceeași vârstă, sau oricine ai fi, să-mi asculți istoria... ? E scurtă și merită
să apleci urechea... Hai, vino aici, stai lângă mine, să-ți spun cum m-a întâlnit Dumnezeu, în acea seară, când gândurile toate se zbenguiau zgomotos în jurul meu : mergem la discotecă !!!
Am sosit al 3-lea copil, în casa părinților mei. Se pare c-am bătut pe neașteptate la ușa căminului nepregătit spre a mă primi, și-atunci, dacă tot am sosit, mi-au dat și mie un colțișor în încăperea celor doi frați mai mari (sora mea, cu doisprezece ani mai mare, iar fratele cu zece)... Iar ei nu s-au ostenit prea tare să ascundă că am stingherit planurile familiei deja consolidate, iar eu, na... am căzut buluc peste capul lor... Dar, ce vină aveam eu, spune și tu ... ?!
Și anii au trecut... Și iată-mă ajunsă la cei doisprezece anișori, imitând-o pe sora mea, în toate cele... Voiam să “ies” și eu ”în lume”. Așa că, săptămâna aceasta, organizam sârguincios o ieșire împreună cu toate prietenele mele, la DISCOTECĂ, sâmbătă seara. Toate meregeau strună, când, deodată, mi-am amintit că am uitat, nu știu cum, s-o invit pe una dintre prietenele mele. Am alergat în întâmpinarea ei, de cum am văzut-o și, dintr-o răsuflare i-am spus ce plănuisem pentru sâmbătă. Fremătam de extaz, dar ochii prietenei mele m-au privit senin și cald, iar apoi, zâmbind, mi-a spus :
”Eu n-am să vin. Merg la Biserică.”
”Biserică ... ? Ce-i aia ... ?”, m-am trezit eu întrebând-o, coborâtă din euforia mea, cu picioarele pe pământ. Ea a zâmbit iar și mi-a zis scurt :
”Vino și vezi”. Nimic mai mult. Ce mister plutea în jurul ei ?! Ce-i asta ? S-a rupt parcă dintr-odată vraja în care mă scăldasem toată săptămâna, plănuind ieșirea de sâmbătă seara și o altă stare punea stăpânire pe mine. Mă trezeam gândind la Biserică. Biserica... Ce se întâmpla cu mine ? N-am mai avut liniște :
”Vin... Vin și eu cu tine... la Biserică la tine”, am rostit dintr-odată, surprinsă fiind și eu de ceea ce rostesc.
Nu mă cerusem de la părinți, dar nici nu-mi trecuse prin minte c-ar trebui să le spun. Oricum, știau că sâmbată seara plec. Un foc lăuntric mă mistuia și nu înțelegeam noile transformări ce se petreceau în mine, de aceea abia așteptam seara în care voi păși pentru prima oară, într-o lume în care nu mai fusesem. Împreună cu prietena mea, sâmbătă seara, am intrat în Biserică.
Dragii mei, tot, tot ce s-a petrecut atunci, acolo, a fost anume pentru mine. Stăteam pe banca aceea, cu ochii pironiți la amvon, dar pentru mine nu mai erau nici bănci, nici oameni în jur, totul era numai cer și... îngeri, iar Dumnezeu, de
undeva din mijloc, îmi șoptea vorbe alese, mă cucerea pentru EL. S-a terminat seara și-am
17
știut : mă îndrăgostisem de Dumnezeu ! Am ieșit de acolo cu o Biblie în mână și cu
Dumnezeu în inimă ! Nu văzusem niciodată o Biblie, până atunci, nici eu, nici ai mei, am
crezut eu... De cum am pătruns pe ușa casei, mama mi-a zărit-o... nu puteam veni de la
discotecă cu ea... S-a repezit ca o leoaică la mine :
”Unde-ai fost ?”, mă zgâlțâia într-una. ”Spune-mi, unde-ai fost ?”
Eu radiam.
”La Biserică”, am explodat eu. ”Și să vezi, mamă, L-am primit pe Dumnezeu în
inimă, e aici, la mine”. Și cu degețelele mele de copil, mângâiam imaginar Chipul Lui Dumnezeu, ascuns în inima mea...
Toți ai casei s-au adunat în jurul meu. Mă priveau ca pe o străină. Și, ce tare m-a durut. Nu știam atunci, că nici pe El nu L-au primit ai Lui, deși venise la ai Săi... De atunci a început calvarul meu. Cei mai aspri prigonitori erau tata și sora mea. Le făcusem cea mai mare rușine. Fratele meu a trecut sub tăcere incidentul, cu care nici măcar tangențial nu voia să aibă de-a face, iar mama, știa ea ce știa... Mi-a mărturisit mai târziu :
”Știi... când eram însărcinată cu tine în luna a cincea era gata, gata să te pierd... Și- acolo, în salonul în care mă găseam era o tanti (”Soră de-a mea”, comentam eu în gând, în timp ce o ascultam pe mama), care văzând starea în care mă zvârcoleam, mi-a dat o Biblie și mi-a zis :
”Citește în Cartea asta și roagă-te, și ai să vezi că Dumnezeu te va ajuta să duci cu bine, până la sfârșit sarcina problemă”.
”Am pus, pentru prima oară în viața mea, mâna pe acea Carte”, mi-a mărturisit mama, ”Și-am citit, și-am citit, și m-am rugat, așa cum mi-a spus tanti, și cred că Dumnezeu m-a ascultat, pentru că totul s-a liniștit și am avut o naștere normală”, a sfârșit mama, șoptit.
”Și atunci ?!”, striga sufletu-mi gemând... ”Atunci, de ce nu mă înțelegi că-L iubesc, doar tu Îl știi, mai bine ca toți ceilalți din jurul nostru... De ce, mamă... ?”
Au urmat zile fierbinți, și odată cu furtuna dezlănțuită asupra “rebeliunii” mele, s-au dezgropat lucruri ce-au rănit adânc sufletu-mi de copil... Atunci am aflat că eram, de fapt, “surplusul“ nedorit al casei... M-am alipit mai mult de Domnul... El mă primea, lângă El aflam dragostea după care și eu tânjeam, ca orice copil de vârsta mea. Biserica era foișorul sufletului meu, în care mă alinta Dumnezeu și mă legăna la pieptul Lui. Eram nedespărțită de la întâlnirile noastre, iar când veneam acasă, cui să-i spun și eu tot ce simțeam, că-mi era inima atât de plină de EL, de dădea pe-afară ?! Și am găsit-o tocmai pe sora mea și care, voia, nu voia, trebuia să mă asculte. Iar eu, nu conteneam a-i spune tot... Și azi așa, mâine așa, devenise fără voia ei, familiară cu tot ce știam și eu despre Dumnezeu. Începusem să discutăm împreună texte biblice, iar când prima ei întrebare despre vindecarea orbului i-a apărut pe buze, îmi venea să explodez de bucurie, deși n-aveam nici un răspuns la întrebarea ei, și i-am zis simplu :
”Nu știu... Dar vino cu mine și o să întreb acolo pe Pastor, cum s-a întâmplat minunea ...”. Iar de atunci, n-o mai slăbeam :
”Hai, vino și tu, măcar o dată, să vezi cum e acolo...”. Și tot așa am invitat-o, până-ntr-o zi când, fiind ziua ei de naștere, mi-a zis :
”Unde-ai fost ?”, mă zgâlțâia într-una. ”Spune-mi, unde-ai fost ?”
Eu radiam.
”La Biserică”, am explodat eu. ”Și să vezi, mamă, L-am primit pe Dumnezeu în
inimă, e aici, la mine”. Și cu degețelele mele de copil, mângâiam imaginar Chipul Lui Dumnezeu, ascuns în inima mea...
Toți ai casei s-au adunat în jurul meu. Mă priveau ca pe o străină. Și, ce tare m-a durut. Nu știam atunci, că nici pe El nu L-au primit ai Lui, deși venise la ai Săi... De atunci a început calvarul meu. Cei mai aspri prigonitori erau tata și sora mea. Le făcusem cea mai mare rușine. Fratele meu a trecut sub tăcere incidentul, cu care nici măcar tangențial nu voia să aibă de-a face, iar mama, știa ea ce știa... Mi-a mărturisit mai târziu :
”Știi... când eram însărcinată cu tine în luna a cincea era gata, gata să te pierd... Și- acolo, în salonul în care mă găseam era o tanti (”Soră de-a mea”, comentam eu în gând, în timp ce o ascultam pe mama), care văzând starea în care mă zvârcoleam, mi-a dat o Biblie și mi-a zis :
”Citește în Cartea asta și roagă-te, și ai să vezi că Dumnezeu te va ajuta să duci cu bine, până la sfârșit sarcina problemă”.
”Am pus, pentru prima oară în viața mea, mâna pe acea Carte”, mi-a mărturisit mama, ”Și-am citit, și-am citit, și m-am rugat, așa cum mi-a spus tanti, și cred că Dumnezeu m-a ascultat, pentru că totul s-a liniștit și am avut o naștere normală”, a sfârșit mama, șoptit.
”Și atunci ?!”, striga sufletu-mi gemând... ”Atunci, de ce nu mă înțelegi că-L iubesc, doar tu Îl știi, mai bine ca toți ceilalți din jurul nostru... De ce, mamă... ?”
Au urmat zile fierbinți, și odată cu furtuna dezlănțuită asupra “rebeliunii” mele, s-au dezgropat lucruri ce-au rănit adânc sufletu-mi de copil... Atunci am aflat că eram, de fapt, “surplusul“ nedorit al casei... M-am alipit mai mult de Domnul... El mă primea, lângă El aflam dragostea după care și eu tânjeam, ca orice copil de vârsta mea. Biserica era foișorul sufletului meu, în care mă alinta Dumnezeu și mă legăna la pieptul Lui. Eram nedespărțită de la întâlnirile noastre, iar când veneam acasă, cui să-i spun și eu tot ce simțeam, că-mi era inima atât de plină de EL, de dădea pe-afară ?! Și am găsit-o tocmai pe sora mea și care, voia, nu voia, trebuia să mă asculte. Iar eu, nu conteneam a-i spune tot... Și azi așa, mâine așa, devenise fără voia ei, familiară cu tot ce știam și eu despre Dumnezeu. Începusem să discutăm împreună texte biblice, iar când prima ei întrebare despre vindecarea orbului i-a apărut pe buze, îmi venea să explodez de bucurie, deși n-aveam nici un răspuns la întrebarea ei, și i-am zis simplu :
”Nu știu... Dar vino cu mine și o să întreb acolo pe Pastor, cum s-a întâmplat minunea ...”. Iar de atunci, n-o mai slăbeam :
”Hai, vino și tu, măcar o dată, să vezi cum e acolo...”. Și tot așa am invitat-o, până-ntr-o zi când, fiind ziua ei de naștere, mi-a zis :
”Ei, dacă nu vine nimeni la ziua mea, vin cu tine”
18
Mie, atât mi-a trebuit să aud... Să vă mai spun ce-am făcut ? M-am retras la mine în
cameră și–acum eram pe genunchi, rugând pe Bunul Dumnezeu să-i împiedice pe toți
prietenii ei să vină la noi... Cum o ști El, numai să nu-i lase pe strada noastră... Și,
Doamne, mulți mai avea... Acum eram la fereastră să pândesc strada... Eram o miniatură a
ceea ce a făcut Ilie când se ruga pentru ploaie, și-și trimitea din nou și din nou sluga să se
uite după vreun nor...
Ea, stătea în fața ferestrei ei, și-i aștepta... Eu, în fața ferestrei mele, mulțumeam Domnului că nu vin. Se făcuse 5 după amiază și nici urmă de prieten în colbul drumului. Nu știu nici azi ce a motivat-o... Supărarea ? A vrut să le dea o lecție, de-or veni mai târziu ? Dar s-a desprins de la fereastră, a venit direct la mine și a zis :
”Vin cu tine, hai să mergem !”
Am fost atât de plină de emoții, de bucurie, de extaz... Eram ca un vulcan în clocot, gata să erupă. Am intrat în Biserică și, ce credeți ? Se citea tocmai textul întrebărilor ei : vindecarea orbului ! Ne-am uitat una la alta... Citeam pe chipul ei emoții împletite cu spaima, când gâtuită, s-a aplecat spre mine să mă întrebe înfrigurată :
”Crezi că m-a auzit Dumnezeu ?”
”Da”, am șoptit eu, însoțindu-mi răspunsul cu un gest hotărâtor al capului.
Nu mai aveam de ce să-mi fac griji în privința ei... Am încredințat-o mâinilor
Domnului și, de-acum, L-am rugat pe El să Se ocupe de ea. Din când în când, în timpul programului, trăgeam cu coada ochiului la ea, dar sora mea nu vedea și nu auzea nimic în jur. Era în mâinile Marelui Olar... O prelucra pe roată. Și-am ieșit din atelierul Lui, la sfârșitul programului, îmbrățișate, surori de două ori, pentru că s-a predat Domnului, în acea primă seară, seară de neuitat ! De atunci, nu m-am mai luptat singură pe câmpul bătăliei pentru ai mei... Acum, luptăm cot la cot...
Nu spune : ”Sunt un copil...”. Și eu am fost... Dar am avut preț în ochii Lui, așa cum ai și tu acum !
Ea, stătea în fața ferestrei ei, și-i aștepta... Eu, în fața ferestrei mele, mulțumeam Domnului că nu vin. Se făcuse 5 după amiază și nici urmă de prieten în colbul drumului. Nu știu nici azi ce a motivat-o... Supărarea ? A vrut să le dea o lecție, de-or veni mai târziu ? Dar s-a desprins de la fereastră, a venit direct la mine și a zis :
”Vin cu tine, hai să mergem !”
Am fost atât de plină de emoții, de bucurie, de extaz... Eram ca un vulcan în clocot, gata să erupă. Am intrat în Biserică și, ce credeți ? Se citea tocmai textul întrebărilor ei : vindecarea orbului ! Ne-am uitat una la alta... Citeam pe chipul ei emoții împletite cu spaima, când gâtuită, s-a aplecat spre mine să mă întrebe înfrigurată :
”Crezi că m-a auzit Dumnezeu ?”
”Da”, am șoptit eu, însoțindu-mi răspunsul cu un gest hotărâtor al capului.
Nu mai aveam de ce să-mi fac griji în privința ei... Am încredințat-o mâinilor
Domnului și, de-acum, L-am rugat pe El să Se ocupe de ea. Din când în când, în timpul programului, trăgeam cu coada ochiului la ea, dar sora mea nu vedea și nu auzea nimic în jur. Era în mâinile Marelui Olar... O prelucra pe roată. Și-am ieșit din atelierul Lui, la sfârșitul programului, îmbrățișate, surori de două ori, pentru că s-a predat Domnului, în acea primă seară, seară de neuitat ! De atunci, nu m-am mai luptat singură pe câmpul bătăliei pentru ai mei... Acum, luptăm cot la cot...
Nu spune : ”Sunt un copil...”. Și eu am fost... Dar am avut preț în ochii Lui, așa cum ai și tu acum !
Doi amici se întâlnesc și povestesc :
”I-am cumpărat soției mele o pereche de cercei cu diamante luna trecută și de
atunci n-a mai vorbit cu mine...” zice unul din ei. ”Păi, de ce ?” îl întrebă celălalt.
”Așa ne-a fost înțelegerea”, veni prompt tăspunsul.
Două blonde la facultate :
”În ce an ești tu ?”
”În două mii treisprezece. Tu ?”
Vine soțul acasă beat. Soția îl așteaptă în prag pregătită cu o tigaie în mână, la care soțul îi spune : ”Du-te și te culcă. Nu mi-e foame !”
”I-am cumpărat soției mele o pereche de cercei cu diamante luna trecută și de
atunci n-a mai vorbit cu mine...” zice unul din ei. ”Păi, de ce ?” îl întrebă celălalt.
”Așa ne-a fost înțelegerea”, veni prompt tăspunsul.
Două blonde la facultate :
”În ce an ești tu ?”
”În două mii treisprezece. Tu ?”
Vine soțul acasă beat. Soția îl așteaptă în prag pregătită cu o tigaie în mână, la care soțul îi spune : ”Du-te și te culcă. Nu mi-e foame !”
19
Știați că...
este foarte important pentru sănătatea noastră ?
Dr. Ligia Miclea
Alimentația sănătoasă este o armă eficientă pentru câștigarea bătăliei cu bolile care marchează viața generației contemporane : boala coronariană, hipertensiunea, accidentele vasculare cerebrale, diabetul, obezitatea, osteoporoza și
cancerul, boli care continuă să crească mult mortalitatea generală.
Oricât de incredibil ar părea, o hrană sănătoasă, alcătuită din alimente variate,
proaspete, organice, într-o stare cât mai aproape de cea naturală, pregătite cât mai simplu, nu poate să fie asimilată de organism, dacă nu e folosită corect și la timpul necesar pentru a fi digerată de acesta. În curând vom sta în fața meselor tradiționale și îmbelșugate. Mâncând din numeroasele varietăți culinare, din verdețurile și fructele aflate din abundență pe mese, prea puțini se gândesc dacă și cum aceste bunătăți pot fi folositoare corpului, într- un procent cât mai mare posibil. Acest fapt depinde de ceea ce se petrece după ce ele au fost consumate.
Alimentele, mestecate bine - proces care începe digestia - sunt înghițite și ajung în stomac unde digestia lor continuă, apoi în intestin unde este finalizată. Aici, nutrienții rezultați în urma digestiei alimentelor, sunt absorbiți în sânge, urmând să fie utilizați de către celulele corpului. Pentru ca nutrienții rezultați care au intrat în sânge să poată hrăni celulele, mâncarea trebuie să fie complet digerată. Acum am ajuns la momentul în care vom înțelege că este tot atât de important ce mâncăm, precum și cum și când mâncăm. Dacă fructele sunt mâncate împreună cu alimentele sau în continuarea acestora, înainte ca alimentele consumate să se digere, tubul digestiv este obligat să facă, în același timp două lucruri, deoarece primele alimente se află într-un stadiu avansat de digerare, iar fructele abia încep acest proces. Până la urmă, din acest amestec, nici primele alimente și nici fructele sosite în urma lor nu se mai digeră bine, rezultând în final niște produși de digestie incompleți, care nu pot fi folosiți normal de celule din cauza structurii lor incorecte. Așa se face că alimentele bune, naturale, organice, sănătoase și costisitoare ajunse pe farfurie, nu pot nutri corect pe cel ce le-a mâncat. Același lucru se întâmplă și cu fructele consumate între mese, la intervale neregulate de timp. În mod corect, trebuie să se facă o masă separată de fructe, la un interval de minimum 2 ore de masa cu alimente, cât și față de masa următoare. Mulți oameni consumă greșit fructele, neștiind că ele sunt mai greu de digerat crude, decât dacă sunt preparate termic. Ele sunt reci, făcând digestia mai dificilă decât în cazul alimentelor calde. Dacă persoana care le consumă are un stomac cu o capacitate digestivă bună, poate compensa problema creată de crudități. Dacă are însă un deficit digestiv congenital sau o boală digestivă (gastrită, colită), nu va putea digera cruditățile, fapt ce va duce la o stare de disconfort abdominal, balonare, gaze și un tranzit intestinal accelerat, care are ca rezultat pierderea multor nutrienți. Astfel, cei bolnavi au neplăceri în plus, întreținând sau agravând boala existentă, iar cei sănătoși pot începe să se îmbolnăvească.
este foarte important pentru sănătatea noastră ?
Dr. Ligia Miclea
Alimentația sănătoasă este o armă eficientă pentru câștigarea bătăliei cu bolile care marchează viața generației contemporane : boala coronariană, hipertensiunea, accidentele vasculare cerebrale, diabetul, obezitatea, osteoporoza și
cancerul, boli care continuă să crească mult mortalitatea generală.
Oricât de incredibil ar părea, o hrană sănătoasă, alcătuită din alimente variate,
proaspete, organice, într-o stare cât mai aproape de cea naturală, pregătite cât mai simplu, nu poate să fie asimilată de organism, dacă nu e folosită corect și la timpul necesar pentru a fi digerată de acesta. În curând vom sta în fața meselor tradiționale și îmbelșugate. Mâncând din numeroasele varietăți culinare, din verdețurile și fructele aflate din abundență pe mese, prea puțini se gândesc dacă și cum aceste bunătăți pot fi folositoare corpului, într- un procent cât mai mare posibil. Acest fapt depinde de ceea ce se petrece după ce ele au fost consumate.
Alimentele, mestecate bine - proces care începe digestia - sunt înghițite și ajung în stomac unde digestia lor continuă, apoi în intestin unde este finalizată. Aici, nutrienții rezultați în urma digestiei alimentelor, sunt absorbiți în sânge, urmând să fie utilizați de către celulele corpului. Pentru ca nutrienții rezultați care au intrat în sânge să poată hrăni celulele, mâncarea trebuie să fie complet digerată. Acum am ajuns la momentul în care vom înțelege că este tot atât de important ce mâncăm, precum și cum și când mâncăm. Dacă fructele sunt mâncate împreună cu alimentele sau în continuarea acestora, înainte ca alimentele consumate să se digere, tubul digestiv este obligat să facă, în același timp două lucruri, deoarece primele alimente se află într-un stadiu avansat de digerare, iar fructele abia încep acest proces. Până la urmă, din acest amestec, nici primele alimente și nici fructele sosite în urma lor nu se mai digeră bine, rezultând în final niște produși de digestie incompleți, care nu pot fi folosiți normal de celule din cauza structurii lor incorecte. Așa se face că alimentele bune, naturale, organice, sănătoase și costisitoare ajunse pe farfurie, nu pot nutri corect pe cel ce le-a mâncat. Același lucru se întâmplă și cu fructele consumate între mese, la intervale neregulate de timp. În mod corect, trebuie să se facă o masă separată de fructe, la un interval de minimum 2 ore de masa cu alimente, cât și față de masa următoare. Mulți oameni consumă greșit fructele, neștiind că ele sunt mai greu de digerat crude, decât dacă sunt preparate termic. Ele sunt reci, făcând digestia mai dificilă decât în cazul alimentelor calde. Dacă persoana care le consumă are un stomac cu o capacitate digestivă bună, poate compensa problema creată de crudități. Dacă are însă un deficit digestiv congenital sau o boală digestivă (gastrită, colită), nu va putea digera cruditățile, fapt ce va duce la o stare de disconfort abdominal, balonare, gaze și un tranzit intestinal accelerat, care are ca rezultat pierderea multor nutrienți. Astfel, cei bolnavi au neplăceri în plus, întreținând sau agravând boala existentă, iar cei sănătoși pot începe să se îmbolnăvească.
În aceste cazuri, este indicat ca cei bolnavi să consume fructele și legumele preparate
Modul în care ne hrănim
20
termic (compoturi, mâncăruri gătite, fierte la aburi), pentru a putea fi digerate mai ușor și
complet. Atât cei sănătoși, cât și ceilalți, pot încerca sucurile proaspete de fructe bine
coapte sau legume, care sunt mai digestibile decât fructul întreg. Dacă nu sunt tolerate
bine, atunci este indicată amânarea lor. Chiar și cei cu digestia bună, dacă vor mânca
fructele târziu, seara la culcare, acestea nu se vor digera complet din cauză că, seara
capacitatea digestivă este scăzută datorită bioritmului natural, iar în somn ea scade la
jumătate față de starea de trezire. Așa cum întregul organism are nevoie de odihnă și tubul
digestiv trebuie să aibă repaus.
Rubrica Sănătății vă urează : “Sărbători fericite și un An Nou cu sănătate deplină !
Rubrica Sănătății vă urează : “Sărbători fericite și un An Nou cu sănătate deplină !
Maxime
de la Lenuța Amurăriței-Pus, Teliuc, Hunedoara
"Multe probleme ar dispărea din viața noastră dacă am vorbi unii cu alții, nu unii despre alții"
"Dacă cineva vorbește urât despre tine, nu te supăra ; albinele înțeapă întotdeauna florile cele mai frumoase"
"Când te ridici, prietenii află cine ești ; când cazi, tu afli cine-ți sunt prietenii"
"Prefer să fiu respins pentru adevăr, decât să fiu acceptat pentru niște minciuni"
"În viață, cei slabi se răzbună, cei puternici iartă, iar cei înțelepți ignoră"
"Învață-l pe copil calea cea bună, dar asigură-te că și tu ești pe ea"
"Întrebare : ”Cum ați reușit să rămâneți împreuna 65 de ani ?”
Răspuns : ”Ne-am născut într-o epocă în care lucrurile stricate se reparau, nu
se aruncau !'"
"Când deschizi o fereastră spre viitor, nu uita să închizi ușa spre trecut ; altfel, vântul o să-ți sufle prezentul..."
"Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție"
de la Lenuța Amurăriței-Pus, Teliuc, Hunedoara
"Multe probleme ar dispărea din viața noastră dacă am vorbi unii cu alții, nu unii despre alții"
"Dacă cineva vorbește urât despre tine, nu te supăra ; albinele înțeapă întotdeauna florile cele mai frumoase"
"Când te ridici, prietenii află cine ești ; când cazi, tu afli cine-ți sunt prietenii"
"Prefer să fiu respins pentru adevăr, decât să fiu acceptat pentru niște minciuni"
"În viață, cei slabi se răzbună, cei puternici iartă, iar cei înțelepți ignoră"
"Învață-l pe copil calea cea bună, dar asigură-te că și tu ești pe ea"
"Întrebare : ”Cum ați reușit să rămâneți împreuna 65 de ani ?”
Răspuns : ”Ne-am născut într-o epocă în care lucrurile stricate se reparau, nu
se aruncau !'"
"Când deschizi o fereastră spre viitor, nu uita să închizi ușa spre trecut ; altfel, vântul o să-ți sufle prezentul..."
"Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție"
21
Rubrica Gospodinei
Friptura de ceafa de porc (pork shoulder)
Ingrediente : 3-4 lb (cca 2 kg) de ceafă de porc, sare, piper boia sau alte condimente preferate, după gust, o cană de ulei, o cană de apă, 6-8 căței de usturoi;
Modul de preparare : Se spală carnea, se usucă cu șervete de hârtie (paper towels) și se fac găurele mici în carne cu cuțitul, unde se vor introduce jumătăți sau sferturi din cățeii de usturoi. Se condimentează cu sare, piper și boia sau alte condimente preferate (vegeta). Se pune carnea într-o tavă rezistentă la cuptor (de preferat metalică), împreună cu uleiul și apa fierbinte și se rumenește bine pe o parte. Se întoarce pe cealaltă parte și se pune din nou la cuptor, astfel ca friptura să fie rumenită frumos pe ambele părți. Dacă apa a scăzut de tot, se mai adaugă apă fierbinte. Este o friptură foarte gustoasă și se poate servi în special la ocazii sau mese festive. Se pooate servi cu orice garnitură și cu salată sau murături.
Poftă Bună ! Delia Amuraritei Trif, California
Placinta daneza cu brânza
Ingrediente : Crescent rolls (aluat de plăcintă), 2 buc., 10 oz (250 g) brânză fină (cream cheese sau mascarpone), 1 cup (200 g) zahăr, 1 linguriță de extract de vanilie (sau 1-2 prafuri de vanilie), 1 ou, 1 albuș ;
Glazura : 1/2 cup (100 g) zahăr pudră, 2 linguri de lapte, 1/2 linguriță de extract de vanilie ;
Modul de preparare : Se așează prima foaie de plăcintă în tava unsă ușor. Se amestecă brânza cu vanilia, oul și zahărul până când se formează o pastă omogenă și moale. Se întinde amestecul peste foaia din tavă și se unge cea de-a doua foaie cu albușul. Se coace la foc mediu 35-45 de minute, până când foaia de deasupra apare
rumenită frumos. După ce s-a răcit, se glasează cu ingredientele amestecate ale glazurii. Notă : Zahărul poate fi înlocuit cu Splenda (sau orice alt zahăr artificial) pentru ca
rețeta să poată fi folosită și pentru diabetici.
Poftă bună ! Adina Gabor Gagea, Hickory, NC
Friptura de ceafa de porc (pork shoulder)
Ingrediente : 3-4 lb (cca 2 kg) de ceafă de porc, sare, piper boia sau alte condimente preferate, după gust, o cană de ulei, o cană de apă, 6-8 căței de usturoi;
Modul de preparare : Se spală carnea, se usucă cu șervete de hârtie (paper towels) și se fac găurele mici în carne cu cuțitul, unde se vor introduce jumătăți sau sferturi din cățeii de usturoi. Se condimentează cu sare, piper și boia sau alte condimente preferate (vegeta). Se pune carnea într-o tavă rezistentă la cuptor (de preferat metalică), împreună cu uleiul și apa fierbinte și se rumenește bine pe o parte. Se întoarce pe cealaltă parte și se pune din nou la cuptor, astfel ca friptura să fie rumenită frumos pe ambele părți. Dacă apa a scăzut de tot, se mai adaugă apă fierbinte. Este o friptură foarte gustoasă și se poate servi în special la ocazii sau mese festive. Se pooate servi cu orice garnitură și cu salată sau murături.
Poftă Bună ! Delia Amuraritei Trif, California
Placinta daneza cu brânza
Ingrediente : Crescent rolls (aluat de plăcintă), 2 buc., 10 oz (250 g) brânză fină (cream cheese sau mascarpone), 1 cup (200 g) zahăr, 1 linguriță de extract de vanilie (sau 1-2 prafuri de vanilie), 1 ou, 1 albuș ;
Glazura : 1/2 cup (100 g) zahăr pudră, 2 linguri de lapte, 1/2 linguriță de extract de vanilie ;
Modul de preparare : Se așează prima foaie de plăcintă în tava unsă ușor. Se amestecă brânza cu vanilia, oul și zahărul până când se formează o pastă omogenă și moale. Se întinde amestecul peste foaia din tavă și se unge cea de-a doua foaie cu albușul. Se coace la foc mediu 35-45 de minute, până când foaia de deasupra apare
rumenită frumos. După ce s-a răcit, se glasează cu ingredientele amestecate ale glazurii. Notă : Zahărul poate fi înlocuit cu Splenda (sau orice alt zahăr artificial) pentru ca
rețeta să poată fi folosită și pentru diabetici.
Poftă bună ! Adina Gabor Gagea, Hickory, NC
No comments:
Post a Comment