A.Dama said...
Toamna incepuse sa-si arate chipul, invaluind zilele intr-o lumina aurie, de fructe coapte, iar noptile intr-o mantie ruginie si racoroasa.
Stiam ca B. avea nevoie de o suma pentru a-si plati un examen la facultate. Nu era o suma prea mare, insa n-avea cum sa o puna deoparte pentru acel examen. Puteam interveni, insa existau factori exteriori care ma impiedicau: probleme de rezolvat, alte drumuri de facut, treburi gospodaresti. Dorinta de a-i achita lui B. contravaloarea examenului nu imi iesea, in schimb, din gand. Si din inima.
Vreo doua saptamani a durat nehotararea-mi. Apoi, dintr-un imbold greu de descris in cuvinte, am lasat toate lucrurile deoparte, am mers la banca si am pus pe cardul lui B. suma de care avea nevoie pentru examen. Am simtit apoi o libertate ciudata, ca si cum m-as fi eliberat dintr-un loc stramt. Mergeam pe strazi, in lumina toamnei, multumind si pentru ce n-am multumit vreodata in viata mea.
Mai tarziu, am primit un telefon. Cineva ma ruga sa ne intalnim, pentru ca trebuia sa-mi dea ceva... Si-a cerut scuze: "Trebuia sa te sun de ceva vreme, dar am tot amanat. Asta e pentru tine." Mi-a pus in mana un plic... Apoi ne-am despartit.
Acasa, am gasit in plic de trei ori suma pe care o trimisesem pe cardul lui B.
Mi-a fost greu sa inchid ochii pentru a adormi. E mai greu sa primesti decat sa dai...
Si totusi, m-am ridicat in picioare, am deschis fereastra si, in racoarea ruginie a toamnei, I-am multumit Lui ca lucreaza dupa propriile-I retete...
Cine da lui isi da, cine face lui isi face.
No comments:
Post a Comment