17 October 2013

VECHIUL GRAJD...(traducere- autor necunoscut)

Grajduri vechi, oameni vechi... vechi prieteni...

Un strain trecu pe-aici, zilele trecute, si imi facu o oferta care ma puse pe ginduri. Voia sa imi cumpere grajdul ala vechi care este asezat linga drum. L-am intrebat daca si-a pierdut mintile... Era un tip de oras, iti dadeai seama dupa hainele cu care era imbracat, miinile lui, masina... si felul cum vorbea. Mi-a zis ca era doar in trecere si ca a vazut grajdul ala minunat stind acolo fara sa fie folosit, cu iarba crecuta in jurul lui... si vroia sa stie daca nu vreau sa-l vind.

I-am spus ca gustul lui pentru frumos este tare ciudat... O fi fost grajdul o cladire frumoasa la timpul lui... Dar de-atunci au trecut multe ierni peste el cu zapezi, si ingheturi, si furtuni. Soarele de vara a cojit toata vopseaua de pe scindurile cele vechi si lemnul si-a schimbat culoarea intr-un gri-argintiu... Cladirea s-a lasat intr-o parte, ca un mosneag obosit... si tipul asta de oras... zice ca-i o cladire tare frumoasa...

Treaba asta m-a pus pe ginduri. M-am dus pe cimp si m-am oprit in fata grajdului... si am stat acolo o vreme uitindu-ma la el. Strainul mi-a zis ca vrea lemnul de la grajdul asta vechi ca sa tapeteze denul la casa noua care o construieste undeva pe aproape. Mi-a zis ca si daca ar cauta nu ar gasi lemn de culoarea aia minunata... Numai ani de stat in vreme rea si soare, si ploaie, si zapada pot sa schimbe lemnul sa fie asa de frumos...

Si deodata imi veni in minte ca si noi sintem exact ca lemnul ala de la grajd... tu si cu mine... Numai ca la noi infrumusetarea se face inauntru. E adevarat ca parul se face argintiu... si ajungem si noi aplecati intr-o parte... nu mai sintem drepti ca pe vremea cind eram tineri si plini de vigoare. Dar Bunul Dumnezeu stie El ce face... Si, cu trecerea vremii, El foloseste timpurile grele din viata noastra, secetele si furtunile, ca sa ne infrumuseteze sufletele noastre; si nimic altceva nu poate sa faca asa o treaba minunata.

Astazi au darimat grajdul si au dus lemnul ca sa infrumuseteze casa unui bogatas. Si asa gindesc ca intr-o zi si tu, si eu o sa fim luati de Bunul Dumnezeu si dusi in cer si acolo o sa ni se dea te miri ce slujbe sa facem in Minunata Lui Imparatie. Si ma gindesc ca vom fi cu atit mai frumosi cu cit am avut mai multe furtuni, si soare, si ploi, si ingheturi pe aici pe planeta asta... Si poate... poate o sa adaugam un pic de frumusete Casei Tatalui nostru Ceresc...

4 comments:

Mela said...

Nu mai convins, i-ar mai trebui ceva elemente pentru a parea cat mai dramatic acest grajd, nu e genul de grajd la care m-as gandi eu cand spun grajd parasit.

Liliana Corbu said...

Rodica,
bine ar fi ca vremurile, timpurile, anotimpurile sa ne rodeze frumos fara colturi sa putem fi considerati demni de frumusetea si coroana vesniciei. Uneori imi este teama ca au ramas pe ici colo niste* colturi neslefuite inca, si ca, vesnicia va rasari exact din partea aceea de inima ...ciobita.

Rodica Botan said...

Mela...eu iti spun ce gindesc. Tu mi-ai spus ce ai gindit. Exista grajduri si...grajduri. Intr-un grajd s-a nascut si Domnul Isus...
Ideea era ca Dumnezeu poate sa ne foloseasca- sa ia ceva ciobit si sa il repare si sa-l foloseasca la ceva. Si cind nu mai esti decit un ciob...ai si pretentii mai mici. Dar El, Stapinul si Creatorul acestui univers poate sa faca schimbari nebanuite si poate folosii si ceva de care altii u mai au nevoie. Sint multe ginduri care pot iesi din povestea asta si sa ne convinga de "ceva" Regret ca pe tine nu te-a convins nici unul...

Rodica Botan said...

Liliana...El este zidarul...si El slefuieste. De aceea cind avem necazuri, dureri, probleme, trebuie sa rabdam in tacere si poate chiar sa-i multumim pentruca ne lucreaza si ne face vrednici de Imparatia Lui.