25 October 2013

ZIMBETUL

Hanoch McCarty
(Tradus Rodica Botan)

“Zimbiti unul altuia, zimbeste-i sotiei, zimbeste-i sotului, zimbeste-le copiilor tai, zimbiti-va unul altuia – nu conteaza cui - si asta va va ajuta sa cresteti dragostea ce-o aveti unul pemtru altul.”
Mother Teresa

Multi americani sint familiari cu “The little Prince”, o carte minunata scrisa de Antoine de Saint-Exupery. O carte ciudata si fabuloasa si buna atit ca o poveste pentru copii, cit si o fabula provocatoare pentru adulti. Putini cunosc si alte lucrari, scrieri, nuvele si povesti scurte ale lui Saint Exupery.

Saint-Exupery a fost un pilot luptator impotriva nazistilor si a murit in actiune. Inainte de cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a luptat in Razboiul Civil din Spania impotriva fascistilor. A scris o poveste fascinanta bazata pe acea experienta, intitulata “The Smile”(Le Sourire) – ( Zimbetul sau Surisul in romaneste). Aceasta poveste as vrea sa o impartasesc cu voi acuma. Nu imi este clar daca a vrut sau nu ca aceasta povestire sa fie autobiografica sau fictiune. Aleg sa cred ca a fost biografica.

El spune ca a fost capturat de dusman si aruncat intr-o celula de inchisoare. Era sigur, datorita comportamentului dur si privirilor grave primite de la cei ce-l pusesera in inchisoare, ca va fi executat in ziua urmatoare. De aici incolo, am sa va povestesc asa cum imi amintesc povestea spusa de el…
……………….
“Eram sigur ca urma sa fiu omorit. Am devenit teribil de nervos si nelinistit. Cautam infrigurat prin buzunare sa vad daca a mai ramas vreo tigara care le-a scapat celor ce ma perchezitionara. Am gasit una si pentru ca imi tremurau miinile, abia am putut sa mi-o pun intre buze. Dar nu aveam chibrite…alea imi fusesera luate.

M-am uitat printre gratii la cel care ma pusese in celula. Omul nu se uitase pina atuncia in ochii mei. La urma urmei, cine e interesat sa se uite in ochii unui obiect… unui corp… L-am strigat…

-Ai cumva un foc… per favor?

S-a uitat la mine si, jenat, parca s-a apropiat si mi-a aprins tigara. Cum s-a apropiat de mine, fara sa intentioneze, ochii lui au ramas prizonieri ochilor mei. In acel moment… am zimbit. Nu stiu de ce am zimbit. Poate fiindca eram nervos, poate pentru ca atunci cind te apropii mult de cineva, e greu sa nu-i zimbesti. In orice caz… am zimbit. Momentul a fost culminant… asa, ca si cind o flacara a sarit intre inimile noastre, intre sufletele noastre de oameni. Stiu ca el n-a vrut asta, dar zimbetul meu a sarit dincolo de gratii si a generat un zimbet si pe buzele lui. Mi-a aprins tigara si a ramas pe aproape, uitindu-se direct in ochii mei si continuind sa zimbeasca.

Am continuat sa-i zimbesc, acuma simtindu-ma ca in prezenta unei alte persoane obisnuite, nu a unui gardian. Si privirile lui pentru mine au prins o alta dimensiune.

-Ai copii? m-a intrebat…

-Da… stai sa-ti arat… si am scos portofelul si cu miini febrile am cautat dupa poza familiei mele. El a scos si el o poza cu ai sai “ninos” si a inceput sa-mi spuna despre planurile lui si sperantele ce le avea pentru ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus ca mi-e teama ca n-am sa-mi mai vad familia niciodata, ca n-am sa am sansa sa-mi vad copiii crescind. Lacrimi au izvorit incet si in ochii lui…

Dintr-odata, fara nici un cuvint, a descuiat celula inchisorii si in tacere m-a scos afara. Apoi m-a scos afara din curtea inchisorii… pe tacute si pe drumuri laturarnice m-a scos afara si din oras. Si fara sa rosteasca nici un cuvint m-a lasat acolo si s-a intors singur inapoi spre oras…

Viata mea a fost salvata de… un zimbet…

Da … un zimbet – un zimbet obisnuit, neplanuit… conectia naturala dintre doi oameni. Spun povestea asta oamenilor pentru ca imi place sa-i fac pe oameni sa considere ca dedesubtul tuturor straturilor pe care ni le construim ca sa ne protejam pe noi, demnitatea noastra, titlul, diplomele, statutul, si nevoia noastra de a fi vazuti de oameni intr-un anumit fel, dedesubtul acestor lucruri, ramine un “ceva” autentic si esential … Nu mi-e teama sa-i spun “suflet”. Cred din toata inima ca daca partea aia din tine si partea aia din mine ar putea sa se intilneasca, sa se recunoasca… nu ne-am putea dusmani. N-am putea sa ne urim, sa fim gelosi unii pe altii, sa ne fie frica unul de altul. Trag concluzia trista ca toate celelalte straturi pe care le construim cu atita grija in timpul vietii noastre ne distanteaza si ne izoleaza unul de altul si ne tin departe. Povestea lui Saint-Exupery, vorbeste de acel moment magic cind doua suflete s-au recunoscut unul pe altul.

Am avut in viata doar citeva momente ca acesta. Cind m-am indragostit… e unul. Sau cind ma uit la un bebelas. Oare de ce zimbim cind ne uitam la un bebe? Poate pentru ca ne uitam la cineva care nu are acele straturi de aparare, cineva care zimbeste sincer si fara interes. Si sufletul inocent din noi zimbeste sincer si dornic, recunoscind un alt suflet ca el…

3 comments:

Rappa_ru' said...

Foarte bun articolul:)...stiu cum e cu situatiile foarte rare in care zambim, asa din suflet...foarte rare, dar extrem de speciale:)

CM said...

povesti de adormit copii!
Ala nu avea sefi sa-l intrebe de prizonier dimineata?
Ar fi bine sa fie asa dar de obicei cind zimbesti unui dusman care te are in mina, primesti o palma si citeva vorbe: ce ba crezi ca am chef sa rid cu tine?
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa zimbim!

Rodica Botan said...

CM...ce spui tu are logica. Dar se intimpla in lumea asta si lucruri impotriva logicii. Noi le numim minuni. Citeodata Dumnezeu actioneaza El insusi in savirsirea unor minuni. Eu am trait una in 1992 cind am cazut intr-un transformator de inalta tensiune ( 12.000 de Volti) si am facut contact cu sursa de 3 ori. Si...n-am murit. Foarte aproape de moarte dar...ca prin minune mai exist.
Alteori minunile le face Dumnezeu prin oameni. Au fost salvati evrei din lagare...trenuri intregi duse in alta parte...Daca Dumnezeu vrea sa salveze pe cineva ...El gaseste o cale chiar si una care pare ridicola. Eu nu cred ca zimbetul neaparat l-a salvat. Dar asa cum zici...zimbetul nu este vinovat saracul de nimic...dar a participat si zimbetul asta la apropierea celor doi. Cine stie ce alte lucruri au oarticipat la aceasta minune - dar omul de unde era el a vazut doar atit...
Si multumesc de comentariu si de vizita CM...