07 June 2009

IMBRATISARI DE GRATIS!!!

Am urmarit un clip cu un tip care tine o pancarda intr-un loc public, pe care scrie “ imbratisari de gratis”. M-a amuzat si m-a pus pe ginduri in acelasi timp. Desi situatia pare comica ( sa inviti oamenii straini sa te imbratiseze sau sa ii imbratisezi)… la capatul celalalt al spectrului este indiferenta. Trecem nepasatori pe linga o multime de lume…nu vedem durerea sau disperarea celor ce trec pe linga noi. Indiferenta…plictiseala…apatie...atribute ale unei generatii nepasatoare.

Cu multi ani in urma in unul din primele joburi pe care le-am avut in tara asta, am citit contoare electrice pentru compania pentru care inca mai lucrez. Mergeam de la casa la casa si intilneam fel de fel de oameni. Uneori intilneam oameni batrini atit de dornici sa schimbe citeva vorbe. Le dadeam buna ziua si…era suficient sa inceapa o conversatie ca apoi sa nu mai pot pleca o vreme. Batrini uitati de lume. Aveau casa si aveau pensie si cele trebuincioase; dar unii erau inecati intr-o singuratate de nedescris…

Cu ani in urma ca sa supravietuiasca, familiile tinere aveau nevoie de ajutorul parintilor care ii ajutau ca sa-si creasca copii. Tinerii parinti nu aveau grijile pe care le au parintii de astazi cind isi lasa copii cu oameni straini. Si se lega o relatie strinsa, indestructibila intre bunici si nepoti. Mai tirziu , la adinci batrinete, batrinii erau ingrijiti in casa…si prezenta nepotilor si activitatea tinerei familii le facea batrinetele mai frumoase; nu erau uitati ca niste mobila veche, undeva intr-o camera in care nu mai intra nimeni decit sa se stearga de praf din cind in cind.

Astazi toti vrem spatiu…cit mai mult spatiu.

Asa ca…omul cu pancarda ce ofera imbratisari pe gratis are si el ceva deosebit de spus. Sint oameni pe care probabil nu-i mai imbratiseaza nimeni niciodata, iar el…fara mult fas si fara prejudecati si fara nici un interes special…probabil doar acela de a filma un clip nostim…ofera un gest uman…celor ce au nevoie de el. Clipul il gasiti mai jos...



http://www.youtube.com/watch?v=vr3x_RRJdd4&feature=fvw

No comments: